Astăzi, în ședința Consiliului Județean Suceava, au fost aleși cei doi vicepreședinți ai deliberativului județean. Noile funcții vor fi ocupate de consilierii PSD Stelian Simeria și Nicolae Robu, desemnați pentru a face echipă cu președintele Gheorghe Șoldan în gestionarea și dezvoltarea județului.
„Mă bucur că am întregit echipa alături de care vom lucra pentru dezvoltarea județului și le mulțumesc consilierilor județeni care au lăsat deoparte orgoliile politice, înțelegând importanța unei administrații eficiente și unite pentru binele Sucevei,” a declarat Gheorghe Șoldan.
Cine sunt noii vicepreședinți?
🔹 Stelian Simeria, în vârstă de 47 de ani, este economist, căsătorit și tată a doi copii. Acesta are o vastă experiență în management, atât în mediul privat, cât și în cel public. A ocupat funcții precum manager de firmă, inspector în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului și comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava. Simeria este apreciat pentru competențele sale în organizare, leadership și comunicare.
🔹 Nicolae Robu, în vârstă de 45 de ani, este profesor de istorie și directorul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana din 2012. Este un susținător al colaborării educaționale cu școlile din Bucovina de Nord și Republica Moldova. Căsătorit și tată a trei copii, Nicolae Robu este, de asemenea, membru activ al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
O echipă pentru dezvoltarea Sucevei
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a subliniat că alegerea celor doi vicepreședinți reflectă angajamentul administrației județene de a atrage fonduri, de a dezvolta infrastructura și de a oferi sucevenilor condiții mai bune de trai.
„I-am propus pe cei doi vicepreședinți pentru determinarea lor de a realiza proiecte importante pentru județul nostru. Suceava are nevoie de proiecte mari, de colaborare și de acțiuni concrete,” a adăugat președintele CJ.
Noua conducere a Consiliului Județean își propune să colaboreze îndeaproape cu primarii din județ, cu instituțiile locale și cu sprijinul tuturor consilierilor județeni pentru a aduce schimbări pozitive pentru locuitorii județului Suceava.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu