Biserica din Neagra Șarului a fost resfințită

Duminică, 12.11.2017, a fost o zi deosebită pentru comunitatea din Neagra Șarului. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a resfințit biserica din localitate ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare efectuate. La slujbă au participat un număr impresionant de credincioși care la finalul Sfintei Liturghii au putut trece prin altarul bisericii pentru a se închina. Cei care nu au putut ajunge la slujba de duminică mai au șansa să treacă prin Sf. Altar până miercuri, 15.11, dată până la care Biserica va rămâne deschisă pentru închinare între orele 08 - 20.

Mai multe detalii despre evenimentul de duminică găsiți în materialul video de mai jos realizat de Trinitas TV:







Un tânăr de 20 de ani a încercat să se sinucidă după o ceartă cu iubita

Un tanar de 20 de ani din satul Cotargasi, orasul Brosteni, a incercat sa se sinucida dupa o cearta cu iubita. Acesta locuieste impreuna cu tatal sau.

Duminica seara, tanarul a consumat bauturi alcoolice la un bar din localitate. Acesta s-a intors acasa sub influenta bauturilor alcoolice si a mers in camera lui, unde a purtat o discutie, la telefon, in contradictoriu cu prietena sa. La un moment dat, acesta si-a taiat venele de la mana stanga cu un cutit de bucatarie fiind gasit de tatal sau, cazut pe dusumeaua camerei. Barbatul a sunat imediat la 112.

La fata locului a intervenit un echipaj al ambulantei, care a pansat plaga taiata si l-a transportat pe tanar la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Tot drumul acesta a fost insotit de un politist deoarece se manifesta agresiv. De la spitalul din Vatra Dornei, tanarul a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Campulung Moldovenesc, unde a ramas internat sub supraveghere medicala.



Invitație la Slujba de Resfințire a Bisericii din Neagra Șarului - Duminică, 12 Noiembrie 2017

Duminică, 12 Noiembrie 2017, în Parohia Neagra Șarului va avea loc un eveniment deosebit și anume Resfințirea Bisericii închinată Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ca urmare a finalizării lucrărilor de renovare și înfrumusețare ce s-au întreprins în ultima perioadă. Slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie vor fi săvârșite de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un numeros sobor de slujitori ai altarelor.

Confor programului liturgic anunțat de către preoții slujitori ai Parohiei Neagra Șarului, Sâmbătă, 11 Noiembrie, începând cu ora 18, va avea loc Slujba Vecerniei, urmând ca în ziua de Duminică slujba să înceapă la ora 07:00 cu Utrenia, Acatistul și Sfințirea Apei, iar apoi după ora 09:00 se va continua cu primirea IPS Pimen, cu sfințirea Bisericii și apoi cu Sfânta Liturghie Arhierească.

Mai este important de precizat că Biserica va rămâne deschisă pentru închinare și trecerea prin Sf. Altar pe tot parcursul zilei de duminică și în următoarele trei zile (13, 14 și 15 Noiembrie) între orele 08 - 20. Detalii despre eveniment puteți găsi și în afișul de mai jos:




Reprezentanți ai școlilor de șoferi din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung și Rădăuți s-au întâlnit cu conducerea Prefecturii

Reprezentanți ai școlilor de șoferi din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung și Rădăuți au solicitat o întrevedere la conducerea Prefecturii Suceava, fiind primiți, miercuri 1 noiembrie, de subprefectul județului Silvia Boliacu, care exercită atribuțiile prefectului Mirela Adomnicăi, aflată în concediu de odihnă.

Tema discuției s-a axat pe mutarea la Suceava a probei practice de traseu pentru obținerea permisului de conductor auto și desființarea punctelor de examen de la Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung și Rădăuți. Proba teoretică a acestui examen, se desfășoară, din anul 2008, numai la Suceava.




La întâlnirea desfășurată în sala “Nicolae Labiș” au mai participat directorul Cancelariei Prefectului, Bogdan Filip și șeful Serviciului Înmatriculări Vehicule și Eliberare Permise Auto, Radu Obreja.

Potrivit unui proiect de ordin al Prefectului Mirela Adomnicăi, examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se va efectua numai în municipiul reședință de județ, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Totodată, conform ordinului, candidații care la această dată sunt deja programați în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere în localitățile menționate vor fi anunțați, de către conducerile școlilor de conducători auto, cu privire la locația unde se va desfășura aceasta, la data la care sunt programați.

Reprezentanții școlilor pentru conducători auto din cele 4 localități au înaintat Prefecturii câte un memoriu, în care atrag atenția asupra efectelor modificării anunțate. Ei menționează că desfășurarea probei practice doar în municipiul Suceava va afecta negativ, în plan financiar și social, cursanții, instructorii, școlile și familiile.

Șefii școlilor de șoferi din toate cele 4 localități ale județului spun că există mai multe impedimente în urma modificării centrului de examinare: cheltuieli mai mari pentru un consum mai mare de carburanți, pentru deplasările la Suceava în vederea instruirii și prezentării la examen, absențe de la orele de curs ale cursanților care frecventează cursurile liceale, învoiri de la serviciu ale cursanților care lucrează în câmpul muncii. La acestea se adaugă aglomerarea zilnică a municipiului Suceava prin prezența unui număr de circa 300 de autovehicule ale școlilor de șoferi din județ.

Reprezentanții școlilor de șoferi din cele patru localități solicită conducerii Prefecturii să analizeze situația și să dispună.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Newsme.ro



Directorul medical şi cel financiar-contabil de la Spitalul Vatra Dornei reconfirmaţi pe funcţii

Directorul medical, Cristian Rusu şi cel financiar contabil, Delia Gheorghică, de la Spitalul municipal Vatra Dornei au fost reconfirmaţi pe funcţii în urma organizării concursului pentru ocuparea celor două posturi.

Pentru postul de director medical s-au înscris doi candidaţi, Cristian Rusu şi Ana Maria Teodorescu, însă doar primul candidat s-a prezentat la concurs, promovându-l cu media finală 9,50 în urma susţinerii probei scrise, a probei de susţinere a proiectului şi cea a interviului.

Pentru postul de director financiar-contabil s-a înscris doar un singur candidat, respectiv actualul deţinător al funcţiei, Delia Gheorghică, iar în urma susţinerii celor trei probe ale concursului a obţinut media finală 9,24.

De asemenea managerul Spitalului municipal Vatra Dornei, Ion Valentin Stan, a obţinut un nou mandat la conducerea spitalului în urma promovării concursului organizat în luna septembrie 2017.

CITEȘTE MAI MULTE PE: NewsBucovina.ro



O femeie a fost găsită moartă în foișorul Vilei Cembra din Vatra Dornei

La data de 31 octombrie 2017, la ora 15.13, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 despre faptul că în foișorul de la izvorul de apă din curtea fostei Vile Cembra se află o femeie decedată. Din cercetările polițiștilor a reieșit că în ziua de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, doi tineri din localitate au mers în curtea Vilei Cembra, unde sunt amplasate rampe skatepark pentru biciclete și role, pentru a se juca.

Când au ajuns în curtea hotelului, au început să caute sticle goale pentru a le umple cu apă și a umezi rampele. În timp ce căutau sticle, în anexa construită deasupra izvorului au observat o femeie întinsă pe pardoseala de beton. Aceștia au anunțat prima persoana aflată în zonă, care la rândul său a sunat la 112.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că Valentina T., de 61 de ani, localnică, suferea de etilism cronic și făcea parte din mediul boschetarilor, fiind plecată voluntar de acasă de la începutul lunii octombrie. Cu ocazia examinării cadavrului s-a constatat că acesta nu prezenta urme exterioare de violență, cu excepția unei echimoze la nivelul ochiului drept, despre care s-a stabilit pe parcursul anchetei că nu ar avea legătură cu cauza morții.

Cadavrul femeii a fost transportat la morga Spitalului Vatra Dornei, pentru efectuarea autopsiei medico-legale. In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro



Fotografii inedite din arhiva CNSAS despre "rezistenţa din munţi" formată și în zona Vatra Dornei

RFI România a publicat zilele acestea un foto-reportaj cu membrii a două „organizații subversive” realizate de Securitate după capturarea lor și păstrate azi la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în fondul documentar, dosarele D15171 și D22. Materialul este realizat în colaborare cu Centrul de Consultanță Istorică care a pus la dispoziție aceste fotografii. Una dintre aceste „organizații subversive”, numită "Gărzile lui Decebal”, și-a desfășurat activitatea în zona Dornelor.

Primele grupuri de rezistenţă din România împotriva bolşevizării se organizează în munţii României chiar după 23 August 1944. Totuşi acțiunile acestea iau amploare după preluarea efectivă puterii de către comunişti pe 6 martie 1945, iar mișcarea de rezistență continuă aproape 20 de ani în munţii României.




Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, abdicarea regelui Mihai şi hăituirea legionarilor face ca numărul celor ce iau calea muntelui să crească în perioada 1947-1950, notează istoricii. Grupurile se organizează, americanii promit sprijin pentru rezistenţi, se fac planuri pentru o mişcare la nivel naţional, unii legionari refugiaţi în Germania sau în alte ţări europene sunt paraşutaţi în munţi, împreună cu ceva provizii în alimente şi arme.

Scriitorul și deținutul politic Cicerone Ioniţoiu precizează că la sfârşitul anului 1948 au început să se organizeze grupuri de partizani în Moldova de Nord, cunoscute sub denumirea de "Gărzile lui Decebal”, împărțite în funcție de raza de acțiune în trei ramuri: Vatra Dornei - Piatra Neamţ, Vatra Dornei - Fălticeni sau Vatra Dornei - Bistriţa Năsăud.

Prima ramură era condusă de Filaret Gămălău, stareţul schitului Rarău, arestat la 1 septembrie 1950, fiind denunţat de pictorul din comuna Teiul Doamnei.

A doua fracţiune îşi desfăşura activitatea de la Şarul Dornei şi Crucea, până la frontiera sovietică. Şeful acestei grupe din cuiburile Obcinilor era sublocotenentul Jenică Arnăutu, originar din satul Ungureni, comuna Mîndreni, Judeţul Botoşani, care era membru al Partidului Naţional Ţărănesc, îl cunoscusem la Bucureşti în timpul campaniei electorale din 1946, pe când venea după material de propagandă.




Dat fiind faptul că era militar însemna un mare avantaj, putând să circule nestingherit, în timp ce comuniştii căutau să împiedice orice propagandă şi mai ales circulaţia programelor partidelor. Era un om hotărât, care nu pregeta să depună toate eforturile pentru a scăpa ţara de comunism. Timpul a probat acest caracter integru al lui Jenică. Încă din timpul campaniei electorale, unii erau preocupaţi să adune oamenii de bună-credinţă în vederea unei pregătiri militare pentru o rezistenţă armată ce părea singura soluţie pentru înlăturarea dictaturii ce se instaurase cu ajutorul bolşevicilor.

Scos din armată, ca foarte mulţi ofiţeri, Jenică Arnăutu a fost arestat, în noaptea de 2 spre 3 martie 1949, în satul Ungureni de pe Jijia. Reuşind să evadeze de la Jandarmerie, a luat calea codrului, fixându-şi centrul de acţiune în Munţii Suhardului-Bistriţa şi Mestecăniş. Prezenţa partizanilor s-a făcut simţită în comunele următoare: Dorna Cândrenilor, Coşna, Coşniţa, Poiana Negri, Şarul Dornei, Arini, Crucea. Locuitorii satelor îi susţineau pe partizani, ajutându-i mai ales cu mâncare.

Printre partizanii din această regiune au putut fi identificaţi prin închisori: Radu Cacina, Strătescu, doctor Vasilache, Aurel Botnariuc, Gheorghe Petrescu, Nicolae Chelsoiu. Aceşti oameni, legaţi acum de pădure, adunaseră arme, aparate de radio, de transmisie, pe care le instalaseră în bordei.

Adăpostul n-a putut fi reperat în timp de iarnă, fiind bine camuflat. Dar cum iuda e cauza tuturor nenorocirilor, şi printre ei a fost introdus un "student", care a informat asupra poziţiei unde se găseau. Securiştii au plecat pe urmele lor şi, după o serie de hărţuieli din partea acestora, partizanii s*au retras în ascunzătoare. Aici au fost surprinşi la un moment dat. În lupta de capturare, Jenică Arnăutu a fost doborât şi lovit cu patul puştii în cap. Osul frontal i-a fost spart şi înfundat în cap. Pe drumul spre Securitate a avut dureri atroce de cap, dureri ce l-au urmărit prin puşcării câte zile i-au rămas până la exterminare.




Procesul a fost judecat la Tribunalul Militar din Iaşi, unde procurorul Puişor a cerut pedeapsa cu moartea atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi membri ai grupului, în aşteptarea recursului au trecut prin închisoarea Suceava. Aici li s-a anunţat comutarea pedepsei în muncă silnică pe viaţă.

Jenică Arnăutu a stat la Gherla şi apoi la Aiud până în 1957, când, după o grevă declanşată împotriva condiţiilor de exterminare la care erau supuşi deţinuţii, a fost mutat la Rîmnicu Sărat, împreuna cu cei care erau socotiţi conducătorii grevei, ca o măsură disciplinară. Aici era o temniţă grea, de izolare completă, fiecare deţinut cu celula lui, şi mai ales era un regim sever de alimentaţie, însoţit de bătăi continue.

Iată ce spune Ovidiu Borcea, care a reuşit să supravieţuiască: "Jenică Arnăutu era cel care protesta cel mai vehement împotriva regimului de exterminare. La Rîmnicu Sărat se murea de foame, de frig, de bătaie. Eram înmormântaţi de vii. Cămaşa pe care o aveam era ca o apărătoare de muşte. Semănăm cu un soldat elveţian din Garda Vaticanului, căci eram îmbrăcat numai în fâşii. Cînd le-am arătat temnicerilor starea cămăşii mele, mi-au spus râzând că era mai bună decât a celui de la celula patru, adică a lui Jenică Arnăutu. El se găsea într-o grevă a foamei care dura de 132 de zile, timp în care a fost torturat, bătut, alimentat cu furtunul, pe care-l introduceau forţat în gură şi pe esofag, în aceste condiţii şi-a dat ultima suflare pe 2 noiembrie 1959."

Jenică Arnăutu a stat aproape 1.000 de zile izolat în "cavoul" nr. 4, după care a fost aruncai în groapa comună. După 7 ani, când au aflat părinţii şi li s-a permis să-l aducă acasă, l-au găsit aruncat pe burtă, dezbrăcat, şi cu încă o persoană neidentificată. Amândoi au fost înmormântaţi creştineşte.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2.

Vă prezentăm în continuare fotografiile din arhiva CNSAS cu descrierile pentru fiecare dintre acestea:
















CITEȘTE MAI MULTE PE: RFI.ro   /   ProcesulComunismului.com



LOC DE MUNCĂ : Operator Sondaj Vatra Dornei

Detalii Anunț: IWD Market Reserch, firma germana de cercetare de piata si sondaje de opinie, cauta intervievatori (studenti, femei casnice, someri, etc.) in vederea efectuarii unui studiu de piata în mai multe supermarket-uri din țară printre care și în Vatra Dornei.

Ce trebuie sa facem mai exact ? Stam in fata caselor de marcat in magazin si adresam cateva intrebari, pe baza unui chestionar, clientilor care si-au achitat cumparaturile.

Plata este de 35 Euro / zi

Daca esti interesat / ă asteptam mesaj cu numarul tau de telefon, numele si varsta, orașul pentru care aplici (Vatra Dornei)

Telefon: 0723 322 634

E-mail: bratosindaniela@yahoo.com



Incendiu la o locuință din Vatra Dornei ... Pompierii nu au fost lăsați să intervină

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Vatra Dornei, în seara zilei de 26.10.2017, ora anunțării la 112 - 21:20.

La sosirea echipajului, ardea o casă de locuit, iar niște cetățeni au ieșit în întâmpinarea pompierilor spunându-le că nu au nevoie de intervenția lor, deoarece acționau cu o motopompă proprie, alimentată dintr-un heleșteu, și nu au permis accesul militarilor pe proprietate.




Salvatorii au supravegheat, de la limita proprietății, pentru ca incendiul să nu se propage la vecinătăți. La fața locului a fost solicitată și intervenția echipajelor de poliție și jandarmerie.

După ce locuința a ars în totalitate, proprietarul a solicitat intervenția pompierilor pentru a stinge jarul rămas, pentru a nu fi purtat de vânt. După lichidarea ultimelor focare, pompierii au întocmit documentele de intervenție.

Ulterior, s-a demarat procedura de informare a organelor abilitate privind acest aspect. Locuința și bunurile din interior au ars în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost jarul căzut din sistemul de încălzire al locuinței (sobă cu acumulare de căldură).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 0:40.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Agerpres.ro



Proiecție de Gală a Filmului "OCTAV" la Casa de Cultură din Vatra Dornei.

Marele actor Marcel Iureș și regizorul Serge Ioan Celebidachi vă așteaptă la Proiecția de Gală a Filmului "OCTAV", joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 18.00, la Casa de Cultură "Platon Pardău" Vatra Dornei.

Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultura. Pret bilet 10 lei.










Locuința unei bătrâne din Șaru Dornei a fost afectată de un incendiu

Un incendiu izbucnit luni după-amiază a afectat grav casa de locuit a unei femei de 85 de ani din satul Plaiu Șarului, comuna Șaru Dornei. Flăcările au fost observate de un vecin în jurul orei 16.30, la mansarda casei de locuit a gospodăriei, fiind anunțați pompierii prin numărul unic 112.

La locul incendiului au ajuns în scurt timp pompierii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, care au intervenit cu 3 autospeciale, 3 motopompe și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit. La sosirea echipajelor de intervenție, etajul și mansarda casei de locuit, construite din lemn și izolate cu polistiren, erau cuprinse de flăcări, existând un pericol iminent de propagare a focului la întreaga gospodărie, mai ales la un atelier de tâmplărie aflat în vecinătate.

După mai mult de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să lichideze incendiul. Au fost distruse acoperișul casei pe circa 80 de metri pătrați, plafoanele a două camere și ale holurilor pe aceeași suprafață. S-au degradat de asemenea pereții și tavanul parterului, obiecte de mobilier, textile, aparatură electrocasnică și pardoseala, valoarea pagubelor fiind estimată la 45.000 de lei.

Cercetările efectuate de pompieri după lichidarea incendiului au arătat că focul a izbucnit ca urmare a efectului termic al curentului electric, generat de folosirea unor siguranțe fuzibile improvizate în tabloul electric. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze atelierul de tâmplărie și alte bunuri ale proprietarei.




Accident tragic la Panaci cu două persoane decedate, o fetiță de 5 ani și mătușa ei

Un groaznic accident rutier a avut loc luni, în jurul orei 14.30, pe raza satului Coverca, în comuna Panaci. O femeie în vârstă de 45 de ani și o fetiță de 5 ani, din Panaci, au fost accidentate mortal de o mașină în timp ce se deplasau pe marginea drumului.

Soferul masinii, un bucurestean de 37 de ani, a pierdut controlul volanului sau nu le-a observat pe cele doua, iar dupa accident autoturismul a plonjat intr-un sant. Cadre de la SMURD au intervenit la fata locului si au efectuat manevre de resuscitare, insa din păcate pentru cele două victime nu s-a mai putut face nimic, acestea având leziuni foarte grave, incompatibile cu viata, mai ales datorită faptului ca au fost aruncate la mai mulți metri distanta.

Soferul care a produs tragedia nu era baut si nici nu a putut spune de ce a intrat in pietoni, politistii luând in calcul varianta ca barbatul pur si simplu sa nu le fi observat pe cele doua, cel mai probabil pe fondul oboselii. Urmează ca după finalizarea cercetărilor să se stabileasca circumstantele exacte ale producerii accidentului.





CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro ; InformatiaTa.ro



Caravana Bergenbier EU SUNT 12, cea mai tare experiență de răcorire din România, ajunge la Vatra Dornei

Caravana Bergenbier EU SUNT 12 răcorește România oraș cu oraș, iar miercuri, 12 iulie caravana ajunge la Vatra Dornei, în Parcul Municipal. În premieră în România, camioanele care aduc răcorirea Bergenbier sunt pregătite pentru a crea o zonă inedită de experiențe senzoriale cu un spectaculos show multimedia, precum și activări de realitate virtuală. Traseul caravanei poate fi urmărit pe www.racorimromania.ro și pe pagina de Facebook Bergenbier România.


”Inspirați de cele mai răcoritoare locuri din România, Bergenbier, berea maturată la rece, filtrată la rece și cu CO2 din fermentație naturală, aduce consumatorilor săi experiența răcoririi adevarate! Caravana EU SUNT 12 este modul prin care ia formă mesajul nostru, oferind tuturor celor prezenți în cadrul evenimentelor din cele 26 de orașe experiențe unice menite să îi răcorească cu adevărat în această vară”, declară Gabriela Lupaș-Țicu, Director de Marketing Bergenbier S.A.




Bergenbier a pregătit în Caravana EU SUNT 12 experiențe de răcorire în plină vară: prin intermediul realității virtuale vom putea experimenta o altfel de răcorire, iar în camioane vom asista la un spectaculos show multimedia în cel mai cool bar din gheață reală. Acolo va putea fi savurat și noul Bergenbier 0,33L cu capac Twist off, pentru o răcorire dintr-o răsucire. Cei care vor veni în Caravană vor putea juca fotbal pe un teren gonflabil, sau vor putea să își răcorească prietenii așezați deasupra unui rezervor cu apă. Mai mult, în Caravană vor fi întâmpinați de Bogdan Stelea, Gabi Balint și Miță de la Bere Gratis, cu sesiuni de autografe și bulgăreală adevărată.

Caravana EU SUNT 12 a pornit din Ploiești pe 9 -10 iunie, a trecut prin Târgoviște - 11 iunie, Abrud - 13 iunie, Turda - 14 iunie, Huedin - 15 iunie, Cluj-Napoca - 16-17 iunie, Dej - 18 iunie, Pitești - 20 iunie, Slatina - 21 iunie, Caracal - 22 iunie, Craiova - 23-24 iunie, Râmnicu Vâlcea - 25 iunie, Hunedoara - 27 iunie, Deva - 28 iunie, Orăștie - 29 iunie, Alba Iulia - 30 iunie - 1 iulie, Blaj - 2 iulie, Sighișoara - 4 iulie, Mediaș - 5 iulie, Făgăraș - 6 iulie și continuă în Brașov - 7-8 iulie, Sebeș - 9 iulie, Bistrița - 11 iulie, Vatra Dornei - 12 iulie, Suceava - 13 iulie și Iași - 14-15 iulie.

Spotul Caravanei EU SUNT 12 poate fi urmărit mai jos:


CITEȘTE MAI MULTE PE: Bergenbier România



Un tânăr a ajuns la spital după ce roata unui tractor a trecut peste el

Un tânăr a ajuns la spital dupa ce roata unui tractor a trecut peste el. Miercuri, in jurul orei 12.00, baiatul de 16 ani se afla impreuna cu parintii pe un teren agricol, pe raza satului Poiana Negrii, din comuna Dorna Candrenilor, si lucrau la recoltarea fanului cu ajutorul unui tractor.

La volanul utilajului se afla tatal adolescentului. La un moment dat, barbatul a efectuat manevra de mers inapoi, moment in care baiatul s-a urcat pe scara din stanga tractorului si din cauza faptului ca a alunecat, a cazut, fiind prins sub roata stanga fata a tractorului. In urma accidentul adolescentul a fost ranit, iar parintii acestuia au solicitat o ambulanta la fata locului.




Baiatul a fost transportat Spitalul Municipal Vatra Dornei unde a fost diagnosticat cu "fractura femur drept si fractura antebrat drept", ulterior a fost transferat la sectia chirurgie infantila a unui spital din Targu Mures, la cererea familiei.

Politistii au intocmit in cauza dosar penal privind infractiunea de vatamare corporala din culpa.




Preasfințitul Damaschin Dorneanul – noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

În ziua de 4 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Episcopului-vicar pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a Episcopului-vicar pentru Arhiepiscopia Aradului.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin (Ioan Daniel) Luchian de la mănăstirea Sihăstria Putnei ca Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu 39 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Noul Episcop-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte ­Da­maschin Dorneanul.




In vârstă de 37 de ani, PS Părinte ­Da­maschin Dorneanul este de loc din Dornești, și a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria Putnei în 2005. Alături de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților l-a mai propus drept candidat pentru postul de Episcop-vicar și pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Grichentie Natu, de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

În Biserica Ortodoxă Română, vicarul unei arhiepiscopii poartă numele de episcop vicar, iar vi­carul unei episcopii se numește arhiereu vicar. Episcopul vicar (sau auxiliar) este un cleric hirotonit în treapta episcopatului fără a avea o funcție administrativă proprie, ci desfășurându-și activitatea sub autoritatea unui episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh, ca ajutor al acestuia în activitățile cano­nice și administrative.

De regulă, ca și în cazul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, la hirotonie episcopului i se adaugă în titulatură și numele unui oraș sau regiuni din teritoriul eparhial al episcopiei unde va activa și după cum se poate vedea s-a ales regiunea Dornelor. Această menționare în titulatură este pur onorifică, vicarul neavând nici o jurisdicție administrativă sau canonică asupra orașului sau regiunii respective.



CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro



„Bucovina Acoustic Park” începe de mâine la Vatra Dornei

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria municipiului Vatra Dornei şi Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei organizează, în intervalul 7 - 9 iulie a.c., prima ediţie a manifestării „Bucovina Acoustic Park”, un eveniment în care muzica se va împleti cu poezia. Intrarea la festival este liberă.

Festivalul se va desfășura în Parcul Central din Vatra Dornei, dar și la Casa de Cultură din localitate, în „Salonul Alb”.

Publicul Festivalului „Bucovina Acoustic Park” va putea asculta trupe și artiști de muzică rock interpretând în cheie acustică și semi-acustică propriile compoziții și nu numai.

Program Bucovina Acoustic Park 7 - 9 iulie 2017

Vineri, 7 iulie, de la ora 20.00, pe scena festivalului vor urca Mihaela Popescu, Cornel Angelescu, Zicălașii, Constantin Irimie și Mihai Hrincescu.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20.00, vor putea fi ascultate trupele Fior, Natif, The Mono Jacks, Implant Pentru Refuz și Oigan (Robin and the Backstabbers, Kumm, Moon Museum).

Duminică, 9 iulie, ultima zi a festivalului, va aduce în fața publicului, de la ora 20.00, trupele Gray Matters, Toy Machines, Travka, Luna Amară și Vali Rauca (Grimus).



O familie din Neagra Șarului a ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

O intreaga familie din Neagra Sarului, formata din patru persoane, doi soti si copiii lor, a ajuns la spital cu simptome de toxiinfectie alimentara. Cei patru au fost internati la Spitalul Municipal Vatra Dornei cu greata, dureri abdominale si stare generala alterata.

Conform directorului adjunct al DSP Suceava, Catalina Zorescu, cei patru au consumat oua cu maioneza. Ouale au fost cumparate de la un magazin din localitate iar maioneza a fost facuta in casa. Sanitarii suceveni au deschis o ancheta in acest caz si au descoperit ca ouale erau contaminate cu Salmonella.




Inspectorii sanitari au demarat o ancheta in acest caz pentru a stabili in ce conditii au fost contaminate produsele. Medicii atrag atentia ca odata cu venirea temperaturilor ridicate, creste si riscul contaminarii alimentelor cu salmonella. Este vorba despre o bacterie care se dezvolta pe alimente atunci cand acestea nu sunt pastrate in conditii optime.

Bacteria Salmonella trăieşte în tractul intestinal al animalelor infectate şi la om, şi poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.

Simptomele infecţiei cu Salmonella – salmoneloza – sunt, de obicei, gastro-intestinale: diaree (uneori cu sânge), febră, greaţă, vomă, crampe abdominale.

Simptomele pot să apară după 6 – 72 ore de la infectarea cu bacteria Salmonella (perioada de incubaţie) şi durează în general până la o săptămână.

În cazurile severe, diareea poate fi atât de gravă, iar deshidratarea atât de accentuată, încât bolnavul trebuie spitalizat, pentru a i se administra lichide şi electroliţi intravenos.




Noi informații despre incendiul izbucnit ieri la anexele Parohiei Șaru Dornei (FOTO)

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele ce aparţin Parohiei comunei Şaru Dornei.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe clădiri anexe, existând pericolul de propagare la casa parohială, la alte anexe învecinate şi la un depozit de lemn de foc în aer liber. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Au ars acoperişul adăpostului de animale pe 80 mp, magazia de lemne pe 30 mp, garajul pe 30 mp, magazia de materiale pe 60 mp şi acoperişul bucătăriei de vară pe 50 mp. Au mai ars un autoturism, două cositori, o drujbă, anvelope auto, materiale textile, scule diverse, materiale pentru construcţii, aproximativ 10 tone de fân, 10 mc de cherestea, 10 mc lemn de foc şi alte bunuri. S-au degradat pereţii adăpostului de animale pe o suprafaţă de 120 mp şi bunuri din bucătăria de vară (mobilier, textile şi altele).




Conform ISU Bucovina, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 11:46 și a fost lichidat la ora 16:05, iar pompierii au salvat casa parohială, restul anexelor gospodăreşti, depozitul de lemn de foc în aer liber şi patru iepuraşi.









Incendiu în vecinătatea Bisericii din Șaru Dornei

Incendiu în vecinătatea Bisericii din Șaru Dornei. Din primele informații se pare că au ars un grajd, un autoturism și unele anexe gospodărești. Pompierii intervin în acest moment la fața locului ... Vom reveni cu amănunte !











CNA a scos la licitație două frecvențe de radio FM pentru Vatra Dornei

47 de societăți din București și din țară au depus 387 de dosare pentru concursul de radio pe care Consiliul Național al Audiovizualului îl va organiza din 19 iunie.

CNA scoate la concurs pentru întraga țară 30 de frecvențe FM și două AM. Printre posturile care vor intra în concurs se numără Kiss FM, Magic FM, Virgin Radio, Rock FM, Radio Guerrilla, Smart FM, postul lui Marius Tucă, Europa FM, RFI, Radio Trinitas, Romantic FM sau National FM.

Din cele 30 de frecvențe, două sunt destinate pentru Vatra Dornei și anume: 93,9 FM pentru care s-au depus 12 dosare, printre care Europa FM, Trinitas, National FM, Smart FM și 98,2 FM care a adunat 11 dosare, printre care National FM, Smart FM, Virgin Radio (fostul Radio 21), Digi FM.

Vă prezentăm mai jos lista completă cu societățile și posturile de radio care au depus dosare pentru frecvențele disponibile în Vatra Dornei:





Mai este important de precizat pe acest subiect că o societate din Vatra Dornei (SC A2 FUTURE MEDIA SRL) a depus dosare pentru mai multe frecvențe din diverse localități din țară. În momentul de față această societate deține postul Radio Dorna, a depus acum un dosar pentru încă un post de radio în Vatra Dornei (Radio Bucovina) și a mai depus dosare pentru alte localități unde și-ar dori să înfințeze posturi de radio și anume, Iași (Ia Și FM), Suceava (Radio Suceava), Vaslui (Radio Vaslui), Toplița (Radio Toplița), Târgu Neamț (Târgu Neamț FM), Borșa (Radio Borșa) și Putna (Radio Putna). Nu putem decât să-i dorim acestei firme dornene mult succes la licitație.

Întreaga listă cu frecvențele scoase la licitație este disponibilă AICI !

CITEȘTE MAI MULTE PE: PaginaDeMedia.ro



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei