Victima unui accident rutier petrecut la Vatra Dornei a ajuns la spital dupa trei ore

În seara zilei de vineri, în jurul orei 18.30, Politia municipiului Vatra Dornei a fost sesizata telefonic de catre Spitalul Municipal Vatra Dornei, despre faptul ca Cristian M., de 31 ani, din localitate s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, declarand ca a fost implicat într-un accident de circula]ie, pe drumul national 17, comuna Dorna Candrenilor, incident care s-a petrecut în aceeasi zi, în jurul orei 15.00.

Din cercetarile efectuate de catre agentii de politie, s-a stabilit ca victima, în timp ce conducea autoutilitara pe drumul judetean 174D, ajuns la intersectia cu drumul national 17, nu a respectat semnificatia indicatorului ”STOP”, neacordând prioritate de trecere unui TIR ce tracta o semiremorca, condus regulamentar pe drumul cu prioritate, de catre Zoltan U., în varsta de 33 ani, cetatean de etnie maghiara.

În urma accidentului a rezultat avarierea celor doua autovehicule, fapt pentru care la locul accidentului s-au prezentat lucratori din cadrul Posului de Politie Dorna Candrenilor, fiind întocmite actele de constatare, ambii conducatori auto fiind audiati în acest sens declarând ca nu au suferit vatamari corporale si nu prezentau leziuni corporale, fiind testati si cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ în cazul ambilor soferi.

Dupa întocmirea actelor de constatare ambii conducatori auto si-au continuat drumul.

Ulterior, la ora 18.15, Cristian M. s-a prezentat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru acordarea de îngrijiri medicale și dupa ce a fost consultat i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral acut închis, comotie cerebrala, contuzie genunchi stâng”, necesitând pentru vindecare 2 – 3 zile îngrijiri medicale.



S-a răsturnat cu TAF-ul în şanţ

Un tânăr din comuna Panaci este cercetat penal după ce a condus beat un TAF, pe care l-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii din Panaci au fost sesizaţi vineri seara că pe DJ 174 în locul numit ,,Ialoviţa’’ se află un TAF răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului.

În urma verificărilor s-a stabilit că TAF-ul nu era înmatriculat sau înregistrat şi a fost condus de D. Gheorghe, de 27 ani, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,, B’’. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul respirat şi i s-au recoltat probe de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.



Program complet “Crăciun în Bucovina” 2010

Duminică, 5 decembrie 2010 - De Mos Nicolae – Întâmplări în satul Bucovinean (programe și surprize pentru copii)

Ora 15.00 – 17.00

   Teatru pentru copii – Muzeul Satului Bucovinean, Suceava

   Expozitie de desene pentru copii « Credinta din ochii copiilor » – Muzeul Satului Bucovinean, Suceava

Ora 18.00

   Targ de Craciun – deschidere, esplanada Casei Culturii Suceava

   Aprinderea luminilor bradului de Craciun – esplanada Casei Culturii, Suceava

Ora 19.00

   Concert Grigore Lese – Catedrala romano-catolica « Sf. Ioan Nepomuk » Suceava


6-18 decembrie 2010. Evenimente traditionale de iarna in satul Bucovinean

Luni, 6 decembrie - Ora 16.00

   Repetitii pentru colinde, uraturi si obiceiuri de iarna – Manastirea Humorului

Marti, 7 decembrie - Ora 10.00 – 18.00

   Ignatul, ritualul taierii porcului si prepararea produselor traditionale specifice in Bucovina – Sucevita

Miercuri, 8 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Vatra Moldovitei

   Repetitii pentru colinde, uratur si obiceiuri de iarna – Vatra Moldovitei, Vama

Joi, 9 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Straja

   Repetitii pentru colinde, uraturi si obiceiuri de iarna – Straja, Putna

Vineri, 10 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Botosana

   Repetitii pentru colinde, uraturi si obiceiuri de iarna – Botosana

Sambata, 11 decembrie - Ora 10.00 – 18.00

   Ignatul, ritualul taierii porcului si prepararea produselor traditionale specifice in Bucovina – Ciocanesti

Duminica, 12 decembrie - Ora 16.00

   Repetitii pentru colinde, uratur si obiceiuri de iarna – Moara

Luni, 13 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Malini

   Repetitii pentru colinde, uratur si obiceiuri de iarna – Malini

Marti, 14 decembrie - Ora 10.00 – 18.00

   Ignatul, ritualul taierii porcului si prepararea produselor traditionale specifice in Bucovina – Sadova

Miercuri, 15 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Pojorata, Capu Campului

   Repetitii pentru colinde, uratur si obiceiuri de iarna – Capu Campului, Pojorata, Sucevita, Scheia

Joi, 16 decembrie - Ora 10.00 – 18.00

   Ignatul, ritualul taierii porcului si prepararea produselor traditionale specifice in Bucovina – Manastirea Humorului

Vineri, 17 decembrie - Ora 16.00

   Sezatoare – Poiana Stampei

   Repetitii pentru colinde, uraturi si obiceiuri de iarna – Poiana Stampei, Fundu Moldovei, Bosanci

Sambata, 18 decembrie - Ora 10.00 – 18.00

   Ignatul, ritualul taierii porcului si prepararea produselor traditionale specifice in Bucovina – Muzeul Satului Bucovinean, Suceava


19-22 decembrie 2010 - PORNESC COLINDELE ! (spectacole de colinde traditionale)

Duminca, 19 decembrie - Ora 17.00

   Cu colinda la Muzeul Satului Bucovinean – Suceava

Luni, 20 decembrie - Ora 17.00

   Colindam in Malini

Marti, 21 decembrie - Ora 17.00

   La colindat in Poiana Stampei si Pojorata

Miercuri, 22 decembrie - Ora 17.00

   Cu colinda la Manastirea Humorului

   Crucea de lumanari – Moment dedicat Eroilor Revolutiei Romane – Piata Drapelului Suceava

   Medalion personalitate bucovineana – Muzeul de Istorie Suceava

   Concert de colinde – Muzeul de Istorie Suceava

Joi, 23 decembrie. Colinda Colindelor. Spectacole de colinde.

   Ora 11.00 – 14.00  -  Colinda Colindelor – spectacol de colinde in localitatea Sucevita

   Ora 17.00  -  Mos Craciun dezleaga desaga in orasele copiilor din Falticeni, Radauti, Gura Humorului, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei si Suceava

Vineri, 24 decembrie. Ajunul Craciunului. Colindam in Bucovina (programe speciale la case taranesti)

   Acasa la gospodarii din : Vatra Moldovitei, Manastirea Humorului, Cosna,Vama, Malini, Straja, Botosana, Poiana Stampei

Sambata, 25 decembrie – Craciunul

   Ora 17.00 - Acasa in Bucovina, Concert de Craciun – Gura Humorului


26-30 decembrie - PORNESC URATURILE ! Obiceiuri de iarna in Bucovina

Duminica, 26 decembrie

   Ora 11.00 – 14.00  -  Spectacol de colinde, uraturi si obiceiuri de iarna – Manastirea Humorului, Malini, Radauti, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Sucevita

   Ora 17.00 – 20.00  -  SPECTACOL DE CRACIUN . Spectacol sustinut de HARA si DISTINCTO ; jocuri de focuri – Gura Humorului

   Ora 19.00  -  Concert simfonic – Catedrala romano-catolica « Sf. Ioan Nepomuk », Suceava

Luni, 27 decembrie

   Ora 11.00  -  Festivalul obiceiurilor de iarna – Parada cetelor de uratori – Suceava

   Ora 15.00  -  Festivalul de datini si obiceiuri de Anul Nou – Falticeni

Marti, 28 decembrie - Ora 11.00

   Parada mastilor si traditiilor de Anul Nou (Malanca) – Bulevardul Bucovina, centrul orasului Gura Humorului

   Fesitvalul National de Datini si Obiceiuri – Vatra Dornei

   Plugusorul – Sucevita

Miercuri, 29 decembrie. Ora 11.00

   Parada mastilor si traditiilor de Anul Nou – Sucevita

   Fesitvalul de Datini si Obiceiuri de Anul Nou– Gura Humorului

   Plugusorul – Vatra Dornei

Joi, 30 decembrie - Ora 11.00

   Parada măștilor și tradițiilor de Anul Nou – Vatra Dornei

   Fesitvalul de Datini si Obiceiuri de Anul Nou – Sucevita

   Plugusorul – Gura Humorului


Vineri, 31 decembrie. CU URATUL IN BUCOVINA. Uraturi si obiceiuri de iarna.


Cezar Ioja vrea să afle de la Flutur câte spitale din judeţ vor fi desfiinţate la anul

PSD Suceava, prin vocea secretarului pe zona Vatra Dornei, Cezar Ioja, i-a cerut preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, să spună câte spitale se vor închide în judeţ în anul 2011. Ioja şi-a justificat solicitarea făcând referire la afirmaţia şefului statului, Traian Băsescu, potrivit căreia anul viitor se vor închide 200 de spitale la nivel naţional.

„Sumele alocate Ministerului Sănătăţii pentru anul 2011 sunt mai mici faţă de acest an cu 38%, ca de asemenea şi sumele alocate Caselor de Asigurări de Sănătate, care vor mai mici cu 8%. În plus, domnul Băsescu a spus că 200 de spitale vor fi desfiinţate şi cred eu că îi interesează pe cetăţenii judeţului Suceava unde se află aceste spitale şi câte vor fi desfiinţate în judeţul Suceava”, a explicat Cezar Ioja.

El a mai cerut conducerii administraţiei judeţene să facă publice proiectele de dezvoltare a judeţului care ar putea fi finanţate prin parteneriat public privat, precum şi obiectivele de interes judeţean care vor fi promovate pentru a fi finanţate din fonduri europene.

„Legea parteneriatului public-privat tocmai a apărut în Monitorul Oficial şi nu i-am auzit pe aceşti domni să prezinte cetăţenilor judeţului Suceava obiectivele de interes judeţean pe care doresc să le promoveze prin parteneriat public-privat. Dacă se doreşte dezvoltarea judeţului trebuie neapărat să folosească acest parteneriat public-privat. Aş vrea să-i mai întreb care sunt proiectele de interes judeţean pe care Consiliul Judeţean doreşte să le promoveze, pentru că am aflat de la guvernatorul României că în perioada 2007-2010 s-a reuşit absorbţia a doar 15% din fondurile europene. În actualul context de criză, atunci când banii nu ajung, cred eu că este grav ca ministerele, Consiliul Judeţean, firmele să nu folosească banii europeni. Dacă România ar absorbi toate fondurile europene ar avea o creştere economică de 4%”, a mai spus Cezar Ioja.



ANUNT - Vanzare 2700 mp teren, langa Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand 2700 mp teren la 5 km de Vatra Dornei, in Dorna Arini. Terenul dispune de retea de apa si curent, 14m deschidere la drum comunal, brazi, peisaj superb.

Pret: 5 Euro / mp

Telefon: 0742 393 633

E-mail: catalin.lesanu@yahoo.com


ANUNT - Vanzare teren Saru Dornei / Sarisor

Detalii Anunt: Teren Saru Dornei - Sarisor, 5800 mp, brazi, peisaj, deschidere 70 m la drum asfaltat, cadastru, intabulare, apa, energie electrica, posibilitate de parcelare. Terenurile se afla la aprox 15 km de Statiunea Vatra Dornei spre Parcul National Calimani, Rezervatia 12 Apostoli, Tinovu. Posibilitate pensiune, casa de vacanta sau locuinta permanenta.

Pret: 5 Euro / mp

Telefon: 0762 610 492

E-mail: terendevanzare@yahoo.com


ANUNT - Vanzare teren Panaci la 2 km de Aqua Carpatica

Detalii Anunt: Vanzare teren Panaci, zona de munte, intravilan , peisaj , zona de case de vacanta, deschidere 85 m, curent, apa, cadastru, intabulare, pozitionare la 400 m de drum asfaltat, la drum pietruit in stare buna.

Pret: Parcele de la 1000 mp - pret 3 Euro/mp , 2500 mp pret 2 Euro/mp; 9500 mp - pret 1,5 Euro/mp

Telefon: 0762 610 492

E-mail: terendevanzare@yahoo.com


Revelion Vatra Dornei - cel mai ieftin din tara !

Vatra Dornei, Moeciu şi Gura-Humorului sunt printre cele mai accesibile destinaţii interne de Revelion. Un sejur de patru zile în aceste staţiuni te costă între 64 de euro şi 104 euro. Cu aproximativ 150 de euro îţi petreci Revelionul la Azuga, în timp ce o vacanţă de patru zile la Buşteni ajunge la 230 de euro.

Revelionul la Vatra Dornei ajunge la aproape 64 de euro. Preţul acoperă doar trei nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din staţiune.

Aproximativ 102 euro te costă Revelionul la Moeciu. În aceşti bani intră trei nopţi cazare la o pensiune de trei margarete din staţiune, cu mic dejun şi masă festivă de Revelion.

Cu sensibil mai mulţi bani (circa 104 euro) poţi să îţi petreci Revelionul la Gura-Humorului. Tariful acoperă trei nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din staţiunea bucovineană.

Un sejur de patru zile în masivul Rarău ajunge la aproape 127 de euro, în perioada Revelionului. Tariful acoperă trei nopţi cazare într-o pensiune de două margarete, demipensiune şi masa festivă de Revelion.


Revelionul la o pensiune dintr-un sat maramureşan ajunge la aproximativ 148 de euro. În preţ intră patru nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din satul Breb (la 27 de kilometri de Sighetu Marmaţiei) şi demipensiune.

Dacă vrei să mergi de Revelion la Azuga, un sejur de cinci zile în staţiune te costă 650 de lei (151 de euro). Tariful acoperă patru nopţi cazare la o pensiune de trei margarete din staţiune, precum şi masa de Revelion.

Un sejur de patru zile într-o pensiune de cinci margarete din Delta Dunării în perioada Revelionului te costă 175 de euro. În preţ intră cazare cu pensiune completă (inclusiv cina festivă de Revelion).

Revelionul la Sibiu te costă 766 de lei (aproximativ 178 euro). În tarif intră două nopţi cazare într-un hotel de patru stele din Sibiu, cu mic dejun şi cina festivă de Revelion.

Dacă vrei să mergi de Revelion la Buşteni, un sejur de trei nopţi într-un hotel de trei stele din staţiune te costă 990 de lei (circa 230 de euro). În preţ intră trei nopţi cazare cu mic dejun într-un hotel de trei stele, cina festivă de Revelion şi de Anul Nou.

Un sejur de cinci zile la Predeal ajunge la 1.190 de lei (aproximativ 276 de euro). Tariful acoperă patru nopţi cazare la un hotel de trei stele din staţiune, cu mic dejun şi cina festivă de Revelion.

O vacanţă de patru zile la Bran, în perioada Revelionului te costă 1.400 de lei (circa 325 euro). În aceşti bani intră trei nopţi cazare la un hotel de trei stele din staţiune, mic dejunul, masa festivă de Revelion şi programul din noaptea dintre ani.

SURSA: Money.ro

Trenuri blocate în Suceava şi Bistriţa-Năsăud după ce mai mulţi pomi au căzut pe calea ferată

Directorul CFR Călători, Liviu Pescăraşu, a recomandat călătorilor blocaţi în trenuri în judeţul Suceava să rămână în vagoane, deoarece acestea sunt încălzite şi a precizat că intervenţia pentru deblocarea circulaţiei este dificilă întrucât sunt copaci căzuţi şi în faţa şi în spatele garniturilor.

Liviu Pescăraşu, a spus că problemele cele mai mari sunt înregistrate pe ruta Vatra Dornei - Suceava, acolo fiind zeci de copaci căzuţi pe linii.

De asemenea, sunt copaci căzuţi atât în spatele, cât şi în faţa trenurilor care au rămas blocate în trafic.

Pescăraşu a precizat că echipele de intervenţie lucrează de peste zece ore, dar că este dificil din cauza gheţii. Potrivit directorului CFR Călători, chiar şi o locomotivă care trebuia să intervină pentru degajarea liniilor a rămas blocată din cauza copacilor căzuţi pe linii.



"Permanent vin de pe munte copaci rupţi", a spus Pescăraşu.

Acesta a recomandat călătorilor blocaţi în trenuri să rămână în garnituri, deoarece este mai sigur şi, momentan, acestea sunt încălzite. "Să vedem dacă putem ajunge cu un ceai sau ceva cald", a spus Liviu Pescăraşu.

Patru trenuri sunt blocate de mai multe ore în judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud, după ce pe linia ferată care face legătura între Vatra Dornei şi Ilva Mică au căzut mai mulţi arbori, în urma ploilor abundente din noaptea de miercuri spre joi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, Adrian Crăciunescu de la Poliţia Transporturi Feroviatre Bistriţa a declarat că trenul Accelerat 1766 pe relaţia Timişoara - Iaşi este blocat în staţia Silhoasa, de miercuri noapte, de la ora 01.00.

De asemenea, trenul Accelerat 1833 Iaşi - Timişoara este blocat la Lunca Ilvei, de la ora 04.30, iar trenul Personal 5704 Ilva Mică - Suceava este blocat la Măgura Ilvei, de la ora 06.20.

Potrivit sursei citate, în judeţul Suceava trenul Personal 4205 Vatra Dornei - Bistriţa este blocat în staţia Floreni, de la ora 07.30.

Potrivit lui Adrian Crăciunescu de la Poliţia Transporturi Feroviatre Bistriţa, cele patru trenuri sunt blocate în staţii, după ce pe linia ferată Vatra Dornei - Ilva Mică au căzut mai mulţi arbori, în urma ploilor abundente.

Crăciunescu a spus că se impune transferarea călătorilor din trenurile blocate, în special a celor din Acceleratul Timişoara - Iaşi care stau de aproape opt ore în staţia Silhoasa.


Prins la furat dulciuri, înainte de Crăciun

Un sucevean care a vrut să-și umple magazia pentru sărbători a fost prins de polițiști după ce a furat dulciuri în valoare de 1.143 de lei.

Evenimentul s-a petrecut marti noapte, în jurul orei 23.00, în Vatra Dornei. George S. de 29 de ani, din localitatea Iacobeni, a pătruns într-o autoutilitară parcată pe strada Podu Verde dimn municipiu și a furat 84 de pungi de cafea, în valoare de 972 de lei, 60 de ciocolate în valoare de 150 de lei și 6 pungi de zahăr pentru cozonac, în valoare de 21 de lei.

"Autoutilitara apartinea unei societăţi comerciale din Vatra Dornei, administrată de V. Ioan. Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracţiunii de S. George a fost estimat la 1.143 de lei, fiind recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate", a declarat Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție.

Hoțul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat și este cercetat în stare de libertate.


Dorneanul Andrei Leanca, medaliat cu argint la Crosul Unirii

Atletul dornean Andrei Leanca a cucerit, sambata trecuta, medalia de argint, la editia cu numarul 42 a Crosului Unirii de la Alba Iulia. Elev al Liceul Teoretic “Ion Luca” din Vatra Dornei, acolo unde este îndrumat de profesorul Constantin Nichita, Andrei s-a remarcat la concursul din Ardeal, dupa ce s-a clasat pe locul secund la categoria de varsta juniori 3, foarte aproape de campionul en-titre, Dordea Alin, de la clubul sportiv Mica Roma Blaj.

“Sunt foarte mandru de elevul meu pentru ca a adus prestigiu liceului "Ion Luca" din Vatra Dornei la o competitie nationala. Speram ca acest rezultat sa fie un început pentru obtinerea altor rezultate meritoase“, a declarat profesorul Constantin Nichita, imediat dupa finalul cursei.

Dedicat Zilei Nationale a Romaniei si Marii Uniri, crosul de la Alba Iulia a reunit la start peste 1200 de sportivi, atat profesionisti, cat si amatori.


Bătrână accidentată mortal de un şofer aflat în depăşire

O bătrână în vârstă de 80 de ani a sfârşit tragic, după ce a fost lovită violent de un şofer care s-a angajat în depăşirea unei maşini. Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, pe DN 17, în comuna Păltinoasa.

Şoferul implicat în accident, Vasile Mihai, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în Vatra Dornei, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în depăşirea unei maşini într-o zonă în care acest lucru îi era permis, moment în care a lovit-o în plin pe octogenara Olga Carpiuc, care se angajase în traversarea drumului din dreapta sa. Poliţiştii anchetatori au stabilit că femeia a încercat să treacă strada prin loc nemarcat şi fără a se asigura, şi, cum venea din dreapta şoferului aflat în depăşire, acesta, mascat de cealaltă maşină, a văzut-o foarte târziu. Pe de altă parte, pe baza urmelor de frânare de la faţa locului, poliţiştii au indicii că şoferul circula cu viteză peste limita legală, însă acest aspect va putea fi stabilit numai după o expertiză de specialitate.

Vasile Mihai a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.


Zapada cat vezi cu ochii in Pasul Tihuta - VIDEO





Unde ne petrecem Revelionul ?

În ultimul an agenţiile de turism din România, pentru a nu fi puternic afectate de criză financiară, şi-au mărit numărul de oferte last-minute şi au creat cât mai multe concepte tentante pentru turişti.
În această perioadă, în condiţiile în care apetitul românilor pentru călătorii a fost afectat atât de lipsă de timp liber dar şi de bani, "city break"-ul , pare a fi alegerea ideală pentru a petrece o mini vacanţă peste hotare mai ales dacă este vorba despre întâmpinarea noului an. Acest fenomen pare să fi luat amploare iar cei care aleg această variantă sunt în general turişti care nu au timp să petreacă un sejur sau nu dispun de o sumă mare pentru o vacanţă , dar nici nu vor să renunţe la ea.

Revelionul la Praga, unele dintre cele mai ieftine oferte externe

Capitală Republicii Cehe, Praga şi-a dobândit multiple renume, ca "oraş al celor o sută de turnuri" sau "oraş al celor o sută de poduri", aflându-se în topul celor mai vizitate capitale europene după Londra, Paris, Romă, Madrid şi Berlin, aşa cum am menţionat şi în articolele anterioare.
Dar în perioadă vacanţei de iarnă pacheţele care includ această destinaţie se bucură de un mare success aflându-se în topul celor mai ieftine vacanţe de Revelion,astfel 3 zile în capitală cehă petrecute în perioadă 30 decembrie - 2 ianuarie poate costa între 250 şi 350 euro de persoană cu cazarea la hotel de 3 stele cu mic dejun inclus.
Pentru cei pasionaţi de ski ofertele sunt multiple. Anul acesta staţiunea St. Anton este promovată pe piaţă turistică atât pentru cei care doresc să practice sporturile de iarnă cât şi pentru cei care vor să se distreze în barurile austriece.
St Anton se află la poalele drumului care urcă spre trecătoarea Arlberg. Staţiunea este un melanj de clasic şi modern, cu hoteluri şi vile aşezate de o parte şi de altă a unei văi înguste. Deşi în trecut se confruntă cu zgomotul şi disconfortul prezenţei unei căi ferate în apropiere, odată cu anul 2001 gară a fost mutată, lăsând locul unui parc şi unui superb patinoar.
Un lucru extrem de interesant este faptul că St. Anton este cunoscută că fiind o Mecca a "leneşilor" ski-ului, adică a celor care caută cu preponderanţă alte tipuri de activităţi atunci când aleg un sejur de acest tip. Staţiunea dispune de zeci de baruri şi discoteci deschise până în zori. De aceea nu este o destinaţie recomandată celor care caută pârtiile liniştite.



În România cele mai solicitate destinaţii sunt Valea Prahovei şi Vatra Dornei

În ceea ce priveşte destinaţiile de iarnă din România, agenţiile de tursim nu promovează foarte multe. Pe lângă Valea Prahovei, cea mai promovată regiune turistică, Vatra Dornei , şi Băile Tuşnad sunt cele mai căutate de turişti.

Supranumită şi "Perla Bucovinei", staţiunea Vatra Dornei este apreciată de turişti în perioada iernii mai mult datorită pârtiilor de schi. Pârtia de schi Dealu Negru are o lungime de 3000 m şi beneficiază de instalaţie de transport cu telescaun, şi este destinată schiorilor amatori, având un grad de dificultate mediu. Pârtia de schi Parc este destinată schirilor începători, sau copiilor, fiind dotată cu o instalaţie de teleschi, şi baby-schi. Agenţiile de turism oferă cazare la pensiuni cu preţuri cuprinse intre 75 lei si 90 lei de persoana pe noapte.

Situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, oraşul Băile Tuşnad, înconjurat de munţii Harghita şi Bodoc, este renumit ca cea mai mică staţiune balneară din ţară. Zona Tuşnadului este apreciată pentru izvoarele de apă minerală cu efecte curative. În apropiere de Băile Tsnad se află şi Lacul Sf. Ana, singurul lac din Europa Centrală, aşezat într-un crater vulcanic care s-a păstrat intact. Este considerat o raritate a naturii, fiind declarat rezervaţie naturală.
În băile Tuşnad agenţiile de tursim oferă pachete în perioada Sarbatorilor de iarna cu preţuri începând de la 700 lei, ofertă ce include 3 nopţi de cazare pensiune completa si masa festiva de Revelion si Carnaval.

Salvatori pe munte, cu Dacia şi cu ARO

Într-un judeţ în care se încearcă pe toate căile o dezvoltare a turismului, posturile de jandarmi montane, înfiinţate pentru a patrula şi a interveni în caz de urgenţă în staţiunile şi pe traseele turistice, se zbat să facă faţă problemelor zilnice cu foarte puţine mijloace auto specifice, mai exact autoturisme de teren şi ATV - uri. Aşa se face că uneori apar situaţii hilare, jandarmii fiind nevoiţi să se deplaseze pe trasee montane, atât cât pot, inclusiv cu autoturisme Dacia.

În judeţul Suceava funcţionează şase posturi de jandarmi montane. Este vorba de posturile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Moldoviţei, Broşteni, Gura Humorului şi Cârlibaba.

Oamenii specializaţi de la aceste structuri au de patrulat trasee montane şi intervin, în colaborare cu lucrătorii de la Salvamont, atunci când o persoană aflată pe munte are nevoie de ajutor. Toţi trec prin cursuri intensive de schi şi alpinism, ce se desfăşoară timp de trei săptămâni vara şi trei iarna, la Centrul de Pregătire Jandarmi Montani Sinaia, orele de pregătire fiind, într-o primă fază, de iniţiere şi apoi de perfecţionare.

Dacă la capitolul materiale de intervenţie alpină (echipament de schi, cordeline, hamuri, sonde pentru căutare în caz de avalanşă, costume izoterme etc.) jandarmii montani sunt bine dotaţi, marea problemă este la mijloacele de intervenţie auto.


Patru maşini de teren şi patru ATV-uri, la şase posturi montane

Chiar şi în condiţiile în care Jandarmeriei Suceava i-au mai fost alocate recent câteva vehicule, toate second-hand, în dotarea posturilor montane sunt doar patru ATV-uri şi patru maşini de teren, un ARO cu motor de Toyota şi trei Nissan Terrano. Foarte puţin, dacă ne gândim că în judeţ funcţionează şase posturi de jandarmi montane. Practic, nu se poate asigura nici măcar câte un ATV şi o maşină de teren pentru fiecare post, un minimum necesar, deşi, pentru că lucrează în schimburi, fiind mobilizate 24 de ore din 24, patrulele ar avea nevoie şi de mai multe maşini. În aceste condiţii, cinci autoturisme Dacia, 1310, Papuc şi Solenza, ţin şi ele loc de maşini pentru intervenţii montane.

Căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a radiografiat situaţia actuală a jandarmilor montani din judeţ:
„Încadrarea cu mijloace auto este cu mult sub necesar, mai ales dacă ne gândim că vehiculele din dotare nu sunt noi şi mai au nevoie şi de reparaţii, însă încercăm să ne descurcăm cu ce avem la dispoziţie. Ne-am dori şi o mai bună mobilitate prin dotarea cu GPS-uri, deocamdată avem în dotare doar unul, la Postul Montan Câmpulung Moldovenesc. Sperăm că până la finele anului se va implementa sistemul de comunicaţie prin satelit TETRA, şi atunci fiecare jandarm montan va putea comunica de oriunde, foarte uşor”, a declarat căpitanul Cornaci.

Au ajuns în două ore la Cabana Rarău, cu o Dacia 1310

Deficienţele în ceea ce priveşte mijloacele de intervenţie ale jandarmilor montani s-au văzut pe 21 august, când la Cabana Rarău a izbucnit un scandal monstru, mai mulţi tineri încăierându-se cu personalul unităţii şi câţiva turişti. Chemaţi la faţa locului, jandarmii montani au ajuns abia după două ore, când protagoniştii încăierării deja dispăruseră. Ei au avut o explicaţie pentru întârziere ... Maşina ARO cu motor de Toyota, folosită la intervenţiile pe munte, era în acea perioadă defectă, astfel că echipajul s-a deplasat pe impracticabilul drum spre cabană cu un autoturism Dacia.

Au participat la salvarea a 68 de persoane

Totuşi, în ciuda acestor probleme, activitatea jandarmilor de la cele şase posturi montane este una destul de eficientă. În primele zece luni ale anului în curs, jandarmii montani au aplicat 1.352 de sancţiuni contravenţionale, au constatat 38 de infracţiuni şi au participat la 20 de acţiuni de salvare a unor persoane rătăcite, acţiuni desfăşurate în colaborare cu salvamontişti, pompieri sau poliţişti. În total, prin aceste acţiuni, au fost salvate 68 de persoane (cele mai multe, 43, la finele lunii trecute, când s-a blocat telescaunul de la Vatra Dornei), turişti, oameni plecaţi la cules ciuperci sau călugări care se rătăciseră prin munţi ori prin pădure.

Târgul local de Ecoturism, la Vatra Dornei

Târgul local de Ecoturism, organizat de Asociaţia de Ecoturism din România, va avea loc la Vatra Dornei, în perioada 26-28 noiembrie 2010. Evenimentul va reuni, la pensiunea Poiana Izvoarelor, membri ai reţelei de servicii ecoturistice din cadrul Asociaţiei de Ecoturism din Ţara Dornelor. Va fi prezentată situaţia ariilor protejate din România şi campania pentru conservarea naturii din cadrul proiectului “Coaliţia 2000”.

În cadrul târgului va fi organizată şi expoziţia “Călare în Carpaţi”, pe data de 26 noiembrie 2010, începând cu ora 9.30, la Salonul Alb al Casei de Cultură.



Spaniolii ne vaneaza ursii

Foarte multi straini sunt interesati sa vaneze ursii care traiesc în padurile din Bucovina. Printre cei de peste hotare care vor sa vaneze ursii pe fondurile de vanatoare gestionate de institutia silvica se numara în acest an si spaniolii. Pentru aceasta distractie ei scot din buzunar sume între 500 si 10.000 de euro. Seful Departamentului Vanatoare si Cai de Rasa din cadrul Directiei Silvice Suceava, Cristi Tomniuc, ne-a declarat ca sezonul de vanatoare a început pe 15 septembrie si se va încheia pe 30 decembrie.

Joi sunt asteptati la Suceava vanatori spanioli care vor vana ursi în zona Campulung si Vatra Dornei. Chiar daca au mai fost vanatori straini care au încercat sa vaneze ursi înca de la începutul acestui sezon, deocamdata nici un animal nu a cazut în bataia pustii. Potrivit silvicultorilor, 60 la suta din ursii Europei traiesc în Romania, adica cam 7.000. Cateva sute pleaca anual în strainatate, sub forma de trofee de vanatoare.



Vanatorii vor primi din nou unda verde pentru a vana, dar de aceasta data mistreti în luna ianuarie anul viitor. Un grup de vanatori spanioli a platit la sfarsitul anului 2009 suma de 25.000 de euro Ocolului Silvic Suceava pentru a vana 40 de mistreti. Acesta a fost cea mai mare partida de vanatoare organizata în ultimii zece ani. Sapte vânatori din Spania, însotiti de doi români, s-au adunat în padurile de la Marginea, Breaza, Brosteni, Moldovita si Pojorâta. În plus, unul dintre participanţi a vrut să aibă ca trofeu şi un urs, aşa ca a mai rămas câteva zile la pândă. În final, acesta a doborât un animal care provocase mai multe pagube în gospodariile din Brosteni si din zona Dornelor.

Concurs pentru functia de Arhitect sef – Primaria Municipiului Vatra Dornei

Agentia Nationala a Functionarilor Publici, cu sediul in Bucuresti, str. Smardan nr. 3, sector 3, organizeaza concurs pentru ocuparea functiei publice de conducere vacante de arhitect sef din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava.

Concursul se organizeaza la sediul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in data de 13 decembrie 2010, ora 10.00, proba scrisa si in data de 15 decembrie 2010, ora 14.00, interviul.

Inscriere: Dosarele de inscriere la concurs se depun la sediul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pana la data de 02 decembrie 2010.


Conditiile de participare sunt:

ARHITECT SEF

- studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta din domeniul arhitecturii sau urbanismului, stiintelor ingineresti – specializarea constructii;

- studii de masterat sau postuniversitare in domeniul administratiei publice, management ori in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice;

- vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice minimum 3 ani.

Relatii suplimentare se pot obtine la sediul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si la nr. de telefon: 0374 112726.

Fascinaţia celor 12 apostoli din Călimani

Ca punct de plecare se pot alege Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Neagra Şarului. Avantajul localităţii Poiana Stampei, este că poate oferi un turism de weekend iubitorilor de drumeţii. În după-amiaza zilei de vineri se pot vizita rezervaţia Tinovul Mare şi turbăria în care se găseşte o plantă protejată, numită Roua cerului. Sâmbătă se poate urca pe vârful Ouşorul, de pe care, cu puţin noroc, dacă eşti priceput şi echipat, poţi executa şi un zbor cu parapanta pentru a completa imaginea de vis oferită de pe acest munte. Duminică, drumeţia poate fi îmbinată cu turismul religios în Rezervaţia 12 Apostoli.

Dacă te porneşti devreme de-acasă, departe ajungi spune proverbul. În cazul în care porniţi devreme spre 12 Apostoli s-ar putea să ajungeţi… cu capul în nori din cauza ceţii. Asta înseamnă că ora potrivită pentru a străbate acest traseu, dar şi pentru a avea timp pentru câteva popasuri, este 9.

Rezervaţia geomorfologică şi geologică 12 Apostoli adăposteşte statui cu forme zoo şi antropomorfe, stane de piatră modelate de natură de-a lungul timpului în fragmente de lavă cimentată.

Cu o suprafaţa de 200 ha, rezervaţia a fost creată pentru protejarea acestor stânci, sculpturi ce reprezintă ba figura unui moş cu barbă, ba a unui bătrân, a unui urs cu capul plecat… Aceste forme au apărut prin acţiune eoliană, dezagregarea fizică, eroziunea aglomeratelor. În paralel există şi o legendă conform căreia oameni fără credinţă ar fi fost transformaţi în stane de piatră de Dumnezeu. Complexul statuar 12 Apostoli precum şi vârful Lucaciu aflat în imediata apropiere păstrează şi mărturii ale unor evenimente despre care se presupune că ar aparţine culturii dacilor de odinioară, modelate în decursul timpului în forme ale credinţei ortodoxe româneşti.

De la bătrâni din Poiana Stampei, cu ocazia sărbătorii celor 12 Apostoli din data de 29 iunie, am aflat că mulţi locuitori din zonele învecinate Călimanului porneau pe poteci consacrate spre Vf. Lucaciu, la marea întâlnire. Sărbătoarea celor 12 apostoli, a căpătat un puternic caracter patriotic, devenind Nedeea din Călimani, iar urcările pe acest vârf cunoscute local ca "Moşii de la Călimani" sau "Moşii de Sân' Petru". Aceste întâlniri pe vârf de munte s-au păstrat până în 1914, când au fost restricţionate de autorităţi. Vecinii acestui munte, locuitori din Ardeal, Bucovina şi Moldova, se adunau, uniţi prin credinţă, limbă şi neam, la 12 Apostoli şi Lucaciu, la o manifestare ce inspira elanuri de luptă pentru unitate naţională.

Localnicii spun că obiceiul şi-ar avea originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului şi focului, elementul central fiind cultul moşilor şi strămoşilor. Poveştile localnicilor sunt susţinute şi de istorici. Referitor la existenţa unor asemenea figuri pe unele vârfuri de munte, istoricul Nicolae Densuşianu, în "Dacia preistorică", susţine că ele ar reprezenta urmele vechilor pelasgi care au trăit pe aceste meleaguri şi care le-au ridicat în cinstea unor zeităţi.


Izolarea muntelui Călimani face ca foarte puţină lume să meargă acolo, situaţie care permite o bună conservare şi protecţie a ecosistemelor montane, lipsa deşeurilor şi a copacilor scrijeliţi. Un astfel de traseu montan durează 6 - 7 ore, din care aproximativ 4 - 4,5 ore înseamnă urcuş, dar frumuseţile naturii şi pădurile Bucovinei la sfârşit de toamnă merită efortul. Urcuşul este domol, traseul este bine marcat, aşa încât să nu vă rătăciţi.

În apropierea grupului de stânci, poţi privi la ele, poţi vedea spre Vatra Dornei şi Panaci, culmile Tamău şi Pietrele Roşii sau poţi privi spre „graniţa” cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Practic, te afli la limita dintre istorie şi realitate, dintre cer şi pământ! Cele 12 pietre cu forme date de eroziune, vânt şi, poate, istorie se impun prin măreţie. Figura bătrânului este cea care îţi stârneşte curiozitatea. Bătrânul din piatră se evidenţiază prin cele trei feţe distincte, orientate spre cele trei cărări ce se îndreaptă spre el: către Gura Haitii - o faţă lată; spre nord - un cap mai mic, cu o frunte îngustă şi o barbă alungită; spre sud - o faţă mai înaltă, îngustă şi un coif pe creştet.

Traseul către 12 Apostoli urmăreşte catena nordică a depresiunii vulcanice spre Vf. Pietrosul (2103 m), cel mai înalt pisc al Munţilor Călimani. Pentru a ajunge la destinaţie, vei străbate o potecă şerpuitoare printre pâlcuri de molizi şi tufărişuri cu ienupăr, pajişti cu afin şi merişor, acolo unde trăieşte cocoşul de munte. Primul popas recomandat este Vârful Lucaciu (1769 m), de unde se deschide o panoramă generoasă către Valea Negrişoarei şi Munţii Rodnei, la nord, Valea Bistriţei intercalată de Masivele Rarău şi Giumalău, la est, Munţii Ceahlău la sud şi, în sfârşit, cei 12 apostoli (1773 m), la vest. Porneşte din nou la drum, prin labirintul ienuperilor, iar primul care te va întâmpina este "Moşul", un bloc stâncos care aduce cu figura unui bătrân îngândurat, după care se înşiruie, ca într-o procesiune, celelalte formaţiuni. De aici, vei putea vedea Pietrosul, flancat la est de Vârfurile Călimanul Cerbului şi Căliman Izvor, iar la vest este Bistricior şi Strunior.

Poveştile bătrânilor spun despre acest loc că haiducul Pintea, după ce a fugit din Baia Mare, unde era slugă, s-a ascuns aici, tocmindu-se cu simbrie ca păstor la un baci. În timp ce păzea turma de oi la păscut, el a întâlnit un moş care i-a dat o secure şi i-a spus că destinul îi va pune în faţă câteva cumpene peste care va trebui să treacă.

Ceaţa, vântul puternic, temperatura scăzută de sfârşit de toamnă şi întunericul care vine destul de repede impun ca despărţirea de cei 12 apostoli să aibă loc până la ora 14. Drumeţia continuă însă pe alt traseu, printre jnepeni şi ienuperi care adăpostesc cocoşul de mesteacăn (monument al naturii) pe care, cu ceva şanse, îl poţi surprinde cu aparatul de fotografiat. Afinele, prunişoarele, merişoarele ocupă mari suprafeţe în cuprinsul rezervaţiei, ocazie cu care poţi constata că ursul nu a intrat încă în hibernare, dar nici nu are "treabă" cu turiştii, fiindcă el este cel care nu doreşte să se intersecteze cu oamenii. După aproximativ o oră de mers, în care nu poţi să nu te opreşti pentru a admira urmele lăsate de obuzele lansate din avioane în cel de-al Doilea Război Mondial sau să bei apă de izvor, chiar din locul care apare în reclama apei Bilbor (alături cei 12 apostoli) la poalele Vf. Lucaciu (1770 m) este construită o mănăstire. Dacă vi s-a făcut foame sau pur şi simplu vreţi să vă odihniţi şi să vă încălziţi într-un loc cuprins de linişte, puteţi bate la poarta ei. Aici sunt doar patru vieţuitori şi stareţul, dar ei sunt atât de ospitalieri, încât vă vor face să serviţi măcar un ceai din fructe de pădure sau să vă potoliţi foamea cu un borş fierbinte.

De la mănăstire, drumul până la Poiana Negri, zonă renumită de altfel pentru izvoarele de apă minerală, poate fi parcurs cu o maşină de teren sau pe jos, fiind un traseu uşor. Chiar dacă nu te poţi abate prea mult de la drumul forestier destul de abrupt şi cu multe serpentine, a doua variantă oferă cel mai frumos spectacol al toamnei, cu păşuni subalpine, păduri de molid şi de fag. Drumul trece şi printr-o carieră de piatră care oferă o imagine de neuitat, datorită coloritului rocilor din care este alcătuit muntele. Sunt culori de toamnă care se armonizează frumos cu copacii din jur

SURSA: CraiNou.ro

Bărbat omorât în bătaie, în propria casă

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost găsit mort în propria casă, din primele indicii ale poliţiei rezultând că acesta a decedat după ce a fost lovit violent cu pumnii şi picioarele. Fapta s-a petrecut în satul Glodu, comuna Panaci, victima, Nicolaie Amăriuţei, fiind găsită moartă în cursul zilei de ieri. Imediat ancheta a fost preluată de ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Cel mai probabil, agresiunea s-a petrecut din cursul nopţii de duminică spre luni, sau chiar din seara de duminică.

Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem rezultă că bărbatul locuia singur, soţia fiind plecată în străinătate, iar cele două fetiţe ale cuplului stând în internatul unui grup şcolar din oraşul Broşteni. Bărbatul ar fi stat la un pahar de rachiu cu un zilier venit la muncă în sat şi, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit o altercaţie. Aseară, anchetatorii aveau şi un suspect, un anume Maricel Sandu din Botoşani. Cel mai probabil acesta va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, el susţinând că l-ar fi lovit pe cel în locuinţa căruia se afla doar pentru a se apăra.


Cazul de omor petrecut în comuna Panaci a fost confirmat şi de constatările medico-legale, conform acestora bărbatul găsit mort în propria casă decedând după ce a încasat mai multe lovituri violente cu picioarele şi genunchii în stomac şi abdomen.

Din ancheta poliţiei rezultă că între cei doi, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan, bărbatul din Botoşani aplicându-i mai multe lovituri celui care l-a primit în casă, după care a dispărut. Necropsia a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne produse ca urmare a lovirii repetate.

Suspectul poliţiei a fost reţinut, urmând a fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor.

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei