ANUNT - Vand apartament in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament in Vatra Dornei 75 mp, locuibil, din caramida, 3 camere, 2 holuri, balcon 6 m lungime + baie incalzire pe lemne + incalzire de la oras, mobilat, termopane.

Pret: 45.000 Euro Negociabil

Nume: Ion Barbu

Telefon: 0743 047 050



Pârtiile de schi omologate din Vatra Dornei si Carlibaba vor fi promovate la nivel naţional

Pârtiile de schi omologate din judeţul Suceava vor fi promovate anul acesta prin intermediul proiectului naţional de informare turistică „i-Tour Schi”, susţinut de Ciuc Premium.

Este vorba despre pârtii de schi din Gura Humorului, Vatra Dornei şi Cârlibaba, care vor fi promovate în cadrul celui mai amplu proiect de informare turistică dedicat sporturilor de iarnă, „i-Tour Schi”, realizat de Ciuc Premium şi Groove Hour, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov.

Informaţii legate de pârtii omologate din judeţul Suceava vor apărea într-un format nou, alături de alte domenii schiabile, pentru a se oferi informaţii cât mai complexe cu privire la domeniile schiabile din Moldova. Proiectul “i-Tour Schi” oferă pasionaţilor de sporturi de iarnă din toată ţara posibilitatea de a experimenta cât mai multe pârtii de schi şi snowboard, asigurând turiştilor informaţii complete despre domeniile schiabile din 14 judeţe.


În cadrul proiectului au fost realizate şase materiale de promovare, care au fost deja distribuite la 254 de hoteluri, pensiuni, vile şi centre infoturistice din peste 40 de localităţi din ţară.




Dorin Velicu a reuşit să urce pe podium la Cupa Europei

Dorneanul Dorin Velicu a început anul 2012 foarte bine cu două rezultate în premieră pentru România la Cupa Europei masculin. Astfel, la o săptămână după trecerea în noul an, sportivul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, Dorin Velicu reuşea să obţină cea mai bună performanţă a României în proba masculină a Cupei Europei la Skeleton, mai exact locul patru la Innsbruck, în Austria.

După o săptămână, antrenorul şi sportivul de la CSI Vatra Dornei şi-a îmbunătăţit performanţa, în cea de-a patra etapă a Cupei Europei, de această dată în Germania, la Winterberg. Velicu a făcut o cursă foarte bună şi a urcat pentru prima dată pe podiumul Cupei Europei, terminând pe locul trei, la numai 16 sutimi de primul clasat.

Dorneanul spera dinaintea acestei curse că va face o figură frumoasă şi asta pentru că s-a antrenat foarte mult pe această pârtie de la Winterberg, una mai de viteză şi mai tehnică decât cea de la Innsbruck. Din păcate, a doua zi, în etapa cu numărul cinci din Cupa Europei, Dorin Velicu a ratat startul, ieşind puţin de pe traseu, fapt ce l-a costat la final, sportivul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei terminând pe poziţia a noua.


Dorin Velicu, alături de colega sa Delia Ivaş, vor avea ocazia să lupte pentru un loc bun şi în competiţiile mondiale, în perioada 16 – 26 februarie, la o etapă de Cupă Mondială în Canada, la Calgary şi la Campionatul Mondial, ce va avea loc în SUA, la Lake Placid.




O batrana din Dorna Arini a ramas fara acoperis deasupra capului in mijlocul iernii

O bătrână din satul Cozăneşti, comuna Dorna Arini, judeţul Suceava, a rămas fără acoperiş deasupra capului, în mijlocul iernii, după ce casa acesteia a fost cuprinsă de flăcări, marţi după-amiază.

Din primele cercetări, s-a stabilit că incendiul a pornit de la jarul şi scânteile provenite de la coşul de evacuare a fumului, deteriorat.

Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.maj. Alin Găleată, alarma a fost dată la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei în jurul orelor 17:00, în ajutorul acestora venind şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorna Arini.

În ciuda eforturilor depuse, flăcările au mistuit pur şi simplu casa femeii, o locuinţă veche, construită din lemn şi acoperită cu draniţă care a favorizat focul, bunurile de uz casnic şi electrocasnice, obiectele de mobilier şi personale.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti.





Omagiu lui Eminescu, la Poiana Stampei

Primăria, Casa de Cultură şi Biblioteca Comunală Poiana Stampei au organizat duminică un moment artistic de poezie şi cântec închinat celor două mari genii ale literaturii române: Mihai Eminescu şi Adrian Păunescu.

În prima parte a spectacolului, publicul prezent a putut urmări momentul poetic „Eminescu prin ochii lui Păunescu”, în cadrul căruia copii pregătiţi de bibliotecara Lucica Adriana Vasiluţ au recitat poezii din opera lui Adrian Păunescu, închinate poetului naţional.

Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură Poiana Stampei, ne-a declarat: „Au fost ascultate pentru prima dată la Poiana Stampei versuri din poeziile "Pentru numele lui Eminescu", "Naşterea lui Eminescu", "Când am iubit fără nădejde", "Cum vin din veacuri plopii", "Scrisoare către Mihai Eminescu" etc., poezii interpretate cu o deosebită sensibilitate de către un grup de copilaşi componenţi ai Ansamblului "Poieniţa", coordonat de prof. Dănuţ Lăcătuş. Cu acompaniamentul profesorilor Vasile Chiforescu şi Dănuţ Lăcătuş au fost interpretate piesele muzicale: "Baladă pentru Bucovina", "Dor de Eminescu", "Pe lângă plopii fără soţ", "Mai am un singur dor", "Eminescu" ”.

În partea a doua a programului, prof. Vasile Chiforescu a interpretat la chitară câteva dintre cele mai cunoscute piese muzicale pe versurile poetului Adrian Păunescu, dintre care amintim: „Copacii fără pădure”, „Nebun de alb”, „Oameni de zăpadă”, „Întoarcerea ţăranului”, „Singurătate”, „Totuşi iubirea...”.


La eveniment au participat, alături de primarul comunei, Elisei Todaşcă, deputatul Dumitru Pardău, consilieri locali, care au avut doar cuvinte de laudă pentru organizatori. În încheiere, amfitrioana spectacolului, Lucica Vasiluţ, a mulţumit pentru sprijin primăriei şi sponsorilor Gheorghe Boancheş, Toader Şcheu, Ioan Rusu şi Gheorghe Pentelescu.




ANUNT - Oferta teren intravilan Vatra Dornei, pretabil casa de vacanta

Detalii Anunt: Profitati de o oferta unica pentru 6400 mp teren de munte situat intr-o zona curata si linistita, marginita de brazi de o parte si vile frumoase in vecinatate pe de alta parte - chiar in statiunea Vatra Dornei - la doar 3 km fata de Gara Bai. Acces la utilitati din apropiere + posibilitate captare izvoare apa si posibilitate amenajare iazuri cu pastravi, iata, sunt printre punctele importante ale acestei oferte. Terenul este intabulat si parcelabil.


Pret: 10 Euro

Nume: Petronela

Telefon: 0725 346 638

E-mail: petronela.tutuianu@yahoo.com


ANUNT AUTO - Vand Fiat Albea

Detalii Anunt: Vand Fiat Albea, inmatriculat in septembrie 2006, stare buna de functionare, 1.4 MPI, geamuri electrice, computer de bord, faruri ceata, jante aluminiu, etc., gri metalizat, 95.000 KM.

Pret: 4000 Euro

Nume: Daniel Cozan

Telefon: 0230 372 661

E-mail: cezidan@yahoo.com


Polei între Cârlibaba şi Iacobeni

Circulaţia rutieră se derulează anevoios în zonele de munte ale judeţului Suceava, dar nici un drum nu este închis. Ninsoarea de marţi dimineaţă a scos pe trasee echipele Direcţiei de Drumuri şi Poduri, care au acţionat cu 27 de utilaje, împrăştiind 255 tone de nisip şi 24 tone sare.

Cea mai grea situaţie se înregistrează pe drumul naţional DN 18, între Cârlibaba şi Iacobeni, unde zăpada bătătorită a format polei pe unele porţiuni.

Traficul a revenit la normal în pasurile Tihuţa şi Mestecăniş, dar şi în zona Palma, unde accesul maşinilor grele a fost oprit pentru câteva ore, până la curăţarea carosabilului.


Poliţiştii de la Serviciul Rutier solicită şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să nu bruscheze frâna şi să păstreze distanţa faţă de vehiculul din faţă.




Spărgător de case, prins de poliţişti

Un tînăr în vîrstă de 19 ani, din comuna suceveană Şaru Dornei, este anchetat de poliţişti, după ce, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, a comis un furt.

Acesta a furat un aspirator, o combină muzicală şi cîteva pungi de detergent din locuinţa unei femei din Dorna Arini. El a fost prins în data de 14 ianuarie pe raza comunei Poiana Stampei.

Din verificări a reieşit că, în septembrie 2011, acelaşi tînăr a sustras o bormaşină şi mai multe elemente de cupru din anexa unei gospodării din Şaru Dornei.





Petrica Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei, premiat la nivel naţional

Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, a fost premiat în weekend la nivel naţional. Decernarea premiilor oferite de Asociaţia Scriitorilor şi Jurnaliştilor de Turism din Româna a avut loc în localitatea vâlceană Horezu. Deşi a fost invitat să participe la acest eveniment, Ariciuc nu a putut ajunge, şi asta pentru că la Vatra Dornei a nins şi a fost nevoit să pregătească pârtiile pentru turişti.

Premiul obţinut este cu atât mai meritoriu cu cât din totalul distincţiilor doar două au ajuns în zona Moldovei. Un premiu a fost acordat unui complex turistic din localitatea Panciu, iar cel de-al doilea, intitulat „Salvatorii”, a ajuns la Vatra Dornei.

Juriul a considerat că munca depusă de Petrică Ariciuc, constând în promovarea turismului în zona Moldovei, relaţiile cu reprezentanţii hotelurilor şi pensiunilor, acţiunile de marcare a traseelor turistice, dar şi organizarea unor competiţii şi manifestări în Vatra Dornei şi împrejurimi, întruneşte condiţiile necesare pentru a fi premiată.

Contactat telefonic, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei a declarat că nu se aştepta să-i fie acordat acest premiu: „A fost o surpriză totală pentru mine. Premiul ne obligă, pe mine şi pe colegii mei, să ţinem ştacheta cât mai sus, aşa cum i-am obişnuit pe toţi cei cu care am colaborat. Vreau să le mulţumesc în mod deosebit celor 15 colegi ai mei, fără de care acest premiu nu putea fi obţinut. Au făcut o muncă extraordinară şi s-au implicat de fiecare dată când a fost nevoie de ei. Am fost mereu o echipă, iar acest premiu îl împart cu ei”.





Sportivii dorneni au obtinut locul VIII la Olimpiada de iarna din Austria

Cosmin Atodiresei si Ştefan Musei (foto), sportivi legitimaţi la CSS-CSI Vatra Dornei, au terminat pe locul VIII la dublu sanie. Sucevenii au facut parte din lotul Romaniei deplasat la Olimpiada de iarna pentru Tineret desfasurata la Innsbruck, in Austria.

Dupa cele doua incercari, in care au avut o viteza medie de peste 104 km/h, Ştefan si Cosmin au terminat cursa cu o intarziere de 1,908 secunde fata de Florian Gruber si Simon Kainzwaldner, care au reprezentat Italia.






Dentişti „de contrabandă“ prin satele din zona Vatra Dornei

Stomatologii din Suceava spun că încearcă în zadar să-i oprească din acţiune pe ucrainenii care trec graniţa şi fac extracţii ilegale, în condiţii neigienice, în zonele montane ale judeţului.

Înaintea Sărbătorilor de iarnă, Şapte astfel de „medici" au fost prinşi în zona Vatra Dornei. Dentiştii din Vatra Dornei au sesizat acest lucru la poliţie, însă nu s-a luat nicio măsură.

„Am primit o adresă de la Colegiul Medicilor Dentişti Suceava, însă doar în legătură cu trei astfel de ucraineni, însă din cauză că nu au fost plângeri din partea oamenilor nu s-a putut face nimic", ne-a spus Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.


Astfel de plângeri au ajuns pe la începutul anului trecut şi pe la Direcţia de Sănătate Publică Suceava.




MITINGURI în ţară: Jos Băsescu ! Jos Guvernul !

Sute de oameni din marile oraşe ies duminică în stradă pentru a protesta contra preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Emil Boc, exprimându-şi sporadic şi susţinerea pentru medicul Raed Arafat. Alba-Iulia, Iaşi sau Cluj-Napoca sunt câteva din oraşele de pe harta protestelor. La Bucureşti, jandarmii sunt pregătiţi în zona Pieţii Universităţii de noi demonstraţii. 30-40 de oameni sunt deja în Piaţă.

Aproximativ 200 de persoane participă, duminică, la un marş de protest pe străzile municipiului Alba Iulia, faţă de situaţia socială şi economică din România şi cer demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 150 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 12.00, la marginea Parcului Cetăţii din Alba Iulia, în urma unor mesaje transmise, în ultimele zile, pe reţelele de socializare. Oamenii au steaguri şi eşarfe tricolore, dar şi pancarte cu mesaje precum "Jos mafia Băsescu-Boc", "Jos diktatorul, criminal incult, mitocan".

Un grup de tineri poartă un banner alb cu mesajul "Deşteaptă-te române/Cântă toată România/ Că e altă zi sub soare/Să împărţim sărăcia".

Ulterior, protestatarii au pornit într-un marş spre Catedrala Reîntregirii pentru a se ruga pentru viitorul României.
Pe drum, oamenii au scandat lozinci precum "Nu vă fie frică şi Băsescu pică", "Arafat, Arafat, Alba e cu tine", "Hoţii, hoţii", "Piticu şi cu chioru au umilit poporul".

Unul dintre protestatari a declarat că prin această acţiune vor să ia atitudine faţă de "dictatura actualei puteri" şi să îşi exprime nemulţumirea faţă de situaţia economică şi socială din România, dar şi faţă de faptul că reprezentanţii puterii "au început să lovească într-un sistem care funcţiona foarte bine în România: SMURD".

Protest organizat la Iaşi de TNL

Aproximativ patru sute de persoane s-au adunat, duminică, la Iaşi, pentru a participa la mitingul de solidaritate cu doctorul Raed Arafat, iniţiat de organizaţia ieşeană de tineret a PNL, în Piaţa Unirii, din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii s-au adunat atât în Piaţa Unirii, cât şi în Piaţa Palatului Culturii, manifestanţii din locaţia din urmă venind în marş până în Piaţa Unirii, unde are loc mitingul de protest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe pancartele manifestanţilor, care au asupra lor trompete şi steaguri tricolore, se poate citi, printre altele, "Băsescu nu mai are nevoie de SMURD, noi avem", Vrem anticipate" şi "Salvaţi Roşia Montană". Participanţii la miting scandează "Jos Băsescu", "Jos piratul", şi "Arafat, român adevărat!".

La un moment dat, pe deasupra locului unde are loc manifestarea a fost văzut zburând un elicopter, moment în care manifestanţii au izbucnit în urale şi au strigat: "A fugit Băsescu!". La protest sunt prezenţi membri ai organizaţiei de tineret a PNL Iaşi, membri ai PSD, revoluţionari şi lideri ai Sanitas Iaşi.

Pensionari şi revoluţionari la Galaţi

Aproximativ 50 de galăţeni, majoritatea pensionari şi foşti revoluţionari, s-au strâns, duminică, pe esplanada Casei de Cultura a Sindicatelor din municipiu, unde scandează lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, transmite corespondentul NewsIn.

"Un guvern de mafioţi ne-a furat banii la toţi", "Jos Băsescu", "Nu vrem comasate, vrem anticipate", sunt câteva dintre lozincile pe care le scandează aceştia.

Oamenii flutură drapele tricolore decupate la mijloc.

Protest la Cluj

Peste 50 de persoane protestează, duminică, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, strigând lozinici împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi împotriva Guvernului, transmite corespondentul MEDIAFAX. Protestatarii, printre care se află şi membri ai PSD şi PNL, s-au adunat în jurul orei 12.00 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având steaguri tricolore.


Totodată, protestatarii au pancarte pe care scrie: "Te ştim chior, dar nu şi surd când strigăm salvează SMURD", "Băsescu şi ai lui, criminalii statului", "Ruşine jandarmii bucureşteni". Persoanele adunate în piaţă strigă "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Clujule, trezeşte-te", "Nu vă fie frică că Băsescu pică", "Demisia", "Afară, afară, javrele din ţară". Protestul nu este autorizat, iar în piaţă se află jandarmi care supraveghează manifestarea pentru a nu apărea incidente.




LOC DE MUNCA - Angajam fete pentru bar Vatra Dornei

Detalii Anunt: Angajam fete pentru bar Vatra Dornei.

Telefon: 0757 827 844

E-mail: gatej_simona2000@yahoo.com



ANUNT AUTO - Vand Toyota Hilux GX 2.4 TD

Detalii Anunt: Vand Toyota Hilux GX 2.4 TD recent adusa din Anglia, volan DREAPTA, stare foarte buna, din 2001.

Pret: 5500 Euro Negociabil

Telefon: 0743 884 216




Ellie White, lovită de moda accidentelor la schi ... s-a accidentat la Vatra Dornei sau e doar publicitate ieftina ?

Dupa ce a declarat ca artista a fost izbita de un copac și are dureri de cap, impresarul s-a razgândit și spune ca Elena Baltagan doar a alunecat și acuza dureri la genunchi. Celelalte vedete care mai vor sa se "accidenteze”, sunt rugate sa o faca într-o statiune unde se schiaza sau macar sa-și rupa mâna prin Alpi, așa cum a facut Anna Lesko.

Accidentele la schi au devenit o moda printre vedetele autohtone. Nu da bine sa treaca iarna fara sa apari prin presa ca te-ai lovit cu creierii capului de copacii de pe marginea pârtiei sau ca un turist neatent s-a izbit de tine atât de tare încât te-a învârtit în aer ca pe o clatita. Daca nu faci treburile astea nu exiști pe piața. Degeaba primești discul de platina sau câștigi un Grammy daca nu te-ai accidentat la schi.

Ultima vedeta care a intrat în clubul select al celor care se accidenteaza este Elena Baltagan, cunoscuta acum pe piața sub numele de Ellie White. Potrivit impresarului sau, Doru Tinca, artista s-ar fi accidentat marți la Vatra Dornei. "Ellie schiaza destul de bine, însa un turist a acroșat-o și a cazut, lovindu-se de un copac. A stat câteva minute jos, timp în care am verificat daca are ceva rupt, pentru ca impactul a fost destul de puternic. Cel mai tare o durea capul și piciorul în zona genunchiului. Mai departe, urmeaza sa facem investigații mai amanunțite, mai ales ca a început sa acuze dureri severe de cap”, a fost declarația managerului.

Televiziunile au început sa zbârnâie. Antena 1 a prezentat știrea ca și cum viața femeii ar fi acum pe muchie de cuțit, iar Pro TV a facut chiar un "live” de la Brașov, unde artista "tocmai a fost mutata de la Tg. Mureș, la o clinica privata de sub Tâmpa”. Mai lipsea doar ca Realitatea TV sa transmita din elicopter. Ne cerem scuze colegilor din celelalte televiziuni care au difuzat știrea fara ca noi sa-i vedem.

Toata țara s-a cutremurat la auzul veștii, mai puțin Vatra Dornei, acolo unde s-ar fi petrecut accidentul. Stațiunea suceveana duce lipsa de zapada în acest moment, astfel ca se poate schia doar pe pârtia deservita de baby-ski, unde nu exista copaci. În plus, saptamâna aceasta, Serviciul Public Salvamont, SMURD sau Ambulanța nu au fost solicitate deloc pentru a acorda primul ajutor pe pârtiile din Vatra Dornei. Rugați sa dea explicații, oamenii din staful artistei au început sa se întreaca în explicații caraghioase.

Oamenii din agenția de PR susțin ca Ellie White a fost vazuta de catre un medic din Vatra Dornei, însa n-au putut preciza numele acestuia. În plus, incidentul s-ar fi petrecut undeva lânga stațiune, în vreme ce Doru Tinca s-a blocat în momentul în care i s-a spus ca la Vatra Dornei, pe singura pârtie pe care s-ar fi putut accidenta cineva, nu exista copaci. A încercat sa dreaga busuiocul: "Ellie a alunecat și o doare genunchiul. Nu s-a lovit de nici un copac. Nu are dureri la cap, ci la genunchi”.

Pe pagina sa oficiala de Facebook, artista a scris în seara zilei în care ar fi avut loc accidentul de schi: "Hello tuturor, cred ca ați auzit știrile de astazi. Ma simt puțin mai bine, însa ma doare foarte tare capul, spatele si a început sa ma deranjeze genunchiul. Mâine o sa aflu mai multe dupa ce fac analizele ... Mulțumesc pentru mesaje și pentru ca sunteți alaturi de mine. Va pup!”

Deși este o fata care atrage întotdeauna priviri, Elena Baltagan nu a fost vazuta de nimeni în aceasta saptamâna pe pârtiile de la Vatra Dornei. Artista a avut un concert tocmai între Craciun și Revelion în stațiunea suceveana, acolo unde a ajuns cu mare întârziere din cauza faptului ca a greșit drumul. Instructorii de schi susțin ca a doua zi dupa concert, artista a fost la pârtia Parc, a închiriat o pereche de schiuri de la Liviu Cepoi, a schiat 100 de metri, dupa care a restituit imediat echipamentul. Fostul sportiv nu a putut fi contactat pentru a confirma acest lucru.


Pe Facebook, locuitorii din Vatra Dornei s-au întrecut în glume la adresa artistei. Adrian Florin spune: "Unde a schiat zapacita asta? Pe pârtii nici nu exista zapada... De copaci, ce sa zic? Are ea ceva crengi la cap...”, în vreme ce Petre Ariciuc, șeful salvamontiștilor, are un mic regret: "La noi este un singur regret: toți salvamontiștii ar fi dorit sa-i acorde primul ajutor. CE RATARE...”




ANUNT - Casa de vanzare in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand Casa P+M constructie 2010, 140mp,teren 1000mp. Parter - 1 dormitor, living + bucatarie, baie, centrala termica. Mansarda - 2 dormitoare, baie, camera zi, 2 balcoane. Zona Gura Negri.


Pret: 98000 Euro

Telefon: 0743 331 032


Ninge viscolit in Pasul Tihuta !

Trafic ingreunat in zona Pasul Tihuta din cauza ninsorilor abundente! De azi-noapte ninge viscolit iar drumarii au intervenit cu zece utilaje de deszapezire si au imprastiat 80 de tone de material antiderapant. Politistii de la rutiera sunt in zona si ii sfatuiesc pe soferi sa circule cu atentie si sa respecte cu strictete regulile de circulatie.

Ninsoarea le da mari batai de cap atat drumarilor cat si soferilor care au de trecut astazi prin zona Pasul Tihuta. De azi-noapte ninge incontinuu iar drumarii fac fata cu greu situatiei.

Inca de la ora 2:00 angajatii Drumurilor Nationale au intervenit cu zece utilaje de deszapezire si au imprastiat 80 de tone de material antiderapant.

Politistii de la rutiera din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud sunt in zona si ii atentioneaza pe soferi sa circule cu atentie si sa respecte cu strictete toate regulile de circulatie pentru a nu produce accidente rutiere.


Meteorologii anunta ca in Bistrita-Nasaud ninsorile abundente si viscolul vor continua pana maine seara.




VatraDorneiLive.ro sustine campania "Salvare pentru SMURD" - VIDEO

Observatorul Antena 1 a cerut aseara, la ora 19, ajutorul pentru a ajuta SMURD. Este serviciul medical romanesc de prima linie, pentru situatii de urgenta. Ne dorim ca SMURD sa existe in continuare, neamenintat de concurenti mânați de interese financiare.

Pentru ca ne dorim ca oricare dintre noi, intr-o situatie dramatica, sa stie ca acolo, la fata locului, primeste, de fapt, sansa la viata. Nu chemi serviciul SMURD pentru ca ti-a intepenit spatele sau pentru ca tensiunea arteriala a luat-o in sus. Chemi SMURD cand esti la limita cu moartea.

Consideram ca scopul aceastei campanii ne priveste pe toti si din acest motiv o sustinem si noi, echipa VatraDorneiLive.ro ... avem si noi SMURD la Vatra Dornei, pana la urma, si cu siguranta au beneficiat multi dorneni de ajutorul acestuia !

In acest sens puteti citi o stire pe care am prezentat-o anul trecut pe 07 Ianuarie: O ZI LA SMURD VATRA DORNEI

Exista o pagina de Facebook dedicata acestei campanii si rugam dornenii sa dea cat mai multe like-uri !!!





















Reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei ar putea începe cu bani de la Consiliul Judeţean Suceava

După ani în şir în care a fost lăsat de izbelişte de proprietari, indiferent că a fost vorba de Primăria Vatra Dornei sau Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, reabilitarea cazinoului din Vatra Dornei ar putea fi reluată. Banii necesari reînceperii lucrărilor la această clădire monument istoric ar putea proveni de la Consiliul Judeţean Suceava.

Este vorba de banii pe care administraţia judeţeană îi direcţionează anual către culte, pentru 2012 fiind alocată suma de un milion de lei. E o sumă infimă faţă de realităţile din teren, dar poate fi un început, după ani şi ani în care nimeni nu a ridicat vreun pai pentru a face ceva care să ducă la salvarea unei bijuterii arhitectonice.

De altfel, în ultima perioadă, starea de degradare a clădirii cazinoului s-a accentuat, în ultimele săptămâni dispărând până şi gardul împrejmuitor din partea din faţă.

Posibilitatea ca banii alocaţi anul acesta de Consiliul Judeţean Suceava să fie folosiţi pentru reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei a fost avansată de preotul Cătălin Axinte, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu ocazia unei întâlniri recente.

Întâlnirea de la Vatra Dornei va fi continuată la Suceava

Înainte de Crăciun, preotul Axinte s-a deplasat la Vatra Dornei, unde a discutat cu Petrică Alexievici, consilierul personal al primarului Ioan Moraru, cu Vasile Chiruţă, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Dorneni, cu părintele Mihai Valică, din partea Catedralei Sfânta Treime, şi cu Mihai Cioată, din partea „Civis Dorna”.

Cu ocazia discuţiilor, Mihai Cioată a venit cu propunerea ca acest monument istoric să fie preluat fie de un ONG local, fie de Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei, sau Consiliul Judeţean Suceava.

Reprezentanţii bisericii ortodoxe au menţionat că biserica nu poate dona obiectivul, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp, dar au fost de acord cu un parteneriat, cu oricare dintre instituţiile menţionate.


Discuţiile de la Vatra Dornei vor continua şi la Suceava, la sfârşitul acestei luni, când grupul de iniţiativă constituit cu scopul de a salva cazinoul este aşteptat în faţa Consiliului Arhiepiscopal să-şi expună ideile şi propunerile. Una din propuneri ar fi aceea de înfiinţare a unui centru socio-cultural, care să cuprindă, printre altele, un muzeu al Dornelor, o bibliotecă cu sală de lectură şi o sală de spectacole.

Acţiuni de sensibilizare pentru refacerea cazinoului

Întâlnirea dintre reprezentanţii comunităţii dornene şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, actualul proprietar al clădirii, este doar un ultim pas făcut pentru salvarea acestui monument istoric.

Anul trecut, pe 10 iulie, când s-au împlinit 112 ani de la inaugurarea Cazinoului Vatra Dornei, a fost lansată o acţiune pe Facebook (http://www.facebook.com/SalvatiCazinoul) menită să nu lase în uitare acest monument, emblemă a staţiunii. Toţi cei cărora le pasă de soarta cazinoului au fost chemaţi să aprindă o lumânare şi să aducă o floare.

Potenţialii clienţi pentru cumpărarea cazinoului, doar himere

În ultimii ani, ideea cumpărării cazinoului din Vatra Dornei de către un investitor particular a fost avansată în mai multe rânduri. Primul care s-a interesat de soarta clădirii a fost Gigi Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti. Prieten foarte bun cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Gigi Becali a mers cu elicopterul la Vatra Dornei, însoţit de înaltul prelat. La vremea respectivă, latifundiarul din Pipera ar fi spus că nici dacă i se oferă bani nu preia cazinoul, şi asta deoarece costurile pentru reabilitare ar fi imense.

Mai nou, pe pista potenţialilor cumpărători a apărut şi un grup de investitori arabi. „Au fost la mine şi urmau să meargă la Suceava, să se întâlnească cu Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, pentru a discuta concret asupra ofertei lor”, preciza atunci primarul din Vatra Dornei. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a negat însă această variantă, precizând doar că nu ştie nimic.

Cazinoul a fost construit din chetă publică

Considerat o adevărată bijuterie arhitectonică, cazinoul din Vatra Dornei a fost construit din chetă publică, la care a contribuit însuşi împăratul Franz Joseph, Cazinoul din Vatra Dornei a fost ridicat la sfârşitul secolului XIX, în special pentru lumea bună a Vienei, care venea la băi la Vatra Dornei şi avea nevoie de distracţie.

Arhitectura aducea cu cea a Cazinoului din Baden – Austria, care a rămas o atracţie turistică şi în ziua de azi, în timp ce Cazinoul din Vatra Dornei este doar o ruină monument istoric.

Inaugurarea a avut loc la 10 iulie 1899 şi a adus laolaltă constructori, autorităţi române şi imperiale austriece, turişti şi localnici.

Sala de dans cu trei candelabre imense în care ardeau lumânări din ceară de albine, orchestrele vieneze, ofiţeri austrieci în ţinută impecabilă, tineri români cu studii în Apusul Europei, femei frumoase şi elegante făceau ca serile petrecute la Vatra Dornei să nu fie cu nimic mai prejos faţă de cele din Viena sau Paris.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei