Arhiepiscopia Sucevei intenţionează să reabiliteze Cazinoul din Vatra Dornei cu bani europeni

Arhiepiscopia Sucevei intenţionează să reabiliteze Cazinoul din Vatra Dornei cu bani europeni. În acest sens, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu o firmă specializată cu care a colaborat şi la obţinerea finanţării externe pentru restaurarea mănăstirilor Dragomirna, Moldoviţa şi Suceviţa, lucrează la un proiect de finanţare europeană, pentru salvarea clădirii cazinoului din Vatra Dornei.

Preotul iconom stavrofor Cătălin Axinte, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ne-a spus că „intenţia noastră este să reabilităm clădirea şi să-i dăm utilitate culturală. Nu putem vorbi de sume, deocamdată, pentru că lucrăm la proiect, încă nu l-am depus. Să vedem ce axă de finanţare putem accesa. Proiectul trebuie foarte bine pus la punct, documentat, pentru a putea obţine banii necesari lucrărilor de reabilitare a Cazinoului din Vatra Dornei”.

Finanţare, „cu hârtiile pe masă”, după Paşti


Într-o intervenţie la Radio Orion Fm Vatra Dornei, preotul Mihai Negrea, cel care se îngrijeşte, din 2006, de Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Podu Coşnei, unde a înfiinţat un centru pentru copii orfani şi copii săraci şi astfel a devenit „peste noapte” tată pentru copii greu încercaţi de viaţă, a spus că „Arhiepiscopia va accesa în anul 2014 fonduri de şase milioane de euro pentru reabilitarea cazinoului”. Tot el a mai spus că pe perioada Postului Paştelui „lucrările la Cazinou au fost sistate şi că vor fi reluate după sărbătoarea Învierii Domnului”.

În calitate de administrator al Casei Vladimir (fostul sediu al Minierei din Vatra Dornei, care se află în stare de degradare), unde Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor ar vrea să amenajeze un centru social pentru nevoiaşi, părintele Mihai Negrea (cunoscător al situaţiei în care se află Cazinoul din Vatra Dornei) a mai completat, tot pentru Radio Orion Fm şi Monitorul de Dorna, că după Postul Paştelui va spune mai multe lucruri despre finanţare şi o va face „cu hârtiile pe masă”.

Pe lângă fondurile europene pe care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor doreşte să le obţină din fonduri europene pentru reabilitarea Cazinoului, părintele Negrea a mai făcut referire la sponsorizări, precum şi la investitori pe care încă nu-i poate nominaliza.

Cazinoul din Vatra Dornei, bijuterie arhitectonică

Considerat o adevărată bijuterie arhitectonică, Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit din chetă publică, la care a contribuit însuşi împăratul Franz Joseph. Cazinoul din Vatra Dornei a fost ridicat la sfârşitul secolului XIX, în special pentru lumea bună a Vienei, care venea la băi la Vatra Dornei şi avea nevoie de distracţie. Arhitectura aducea cu cea a Cazinoului din Baden – Austria, care a rămas o atracţie turistică şi în ziua de azi, în timp ce Cazinoul din Vatra Dornei este doar o ruină monument istoric. Inaugurarea a avut loc la 10 iulie 1899 şi a adus laolaltă constructori, autorităţi române şi imperiale austriece, turişti şi localnici.




LOCURI DE MUNCA: Hotel Minut*** Vatra Dornei, angajeaza ...

Hotel Minut*** Vatra Dornei, angajeaza:

- bucatar calificat cu experienta in domeniu;

- ospatare calificate cu experienta in domeniu.

Posturile sunt in regim full-time sau sezonier.

Trimite CV-ul tau insotit de o poza la adresa de e-mail: receptie@hotelminut.ro sau contacteaza-ne la numerele de telefon: 0751 050 003 ; 0748 050 003.



ANUNT - Executam proiecte constructii

Executam proiecte de orice complexitate la preturi avantajoase in domeniile:

- constructii civile (cladiri de birouri, case, vile, pensiuni etc.);

- constructii industriale sau agricole (pentru orice gen de activitate);

Proiectele includ :randari 3D, arhitectura, rezistenta, instalatii si asistenta pe santier.


Date Contact:

Tel.: 0747 996 788 ; 0737 540 574

Email: proiecteconstructiidorna@gmail.com


Locuinţă socială cuprinsă de flăcări, la Vatra Dornei

Astăzi, la primele ore ale dimineţii, pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă socială din Vatra Dornei, situată pe strada Dornelor. La faţa locului, pompierii au sesizat un incendiu izbucnit într-o cameră a unui imobil, care a surprins, în interior, trei persoane.



Pompierii au pătruns în interior, ajutaţi de echipamentele individuale de protecţie, reuşind astfel să salveze persoanele surprinse de incendiu. Una dintre cele trei victime a primit primul ajutor medical de urgenţă din partea pompierilor de la echipajul SMURD, după care, a fost transportată de urgenţă la spital.

În incendiu au ars elemente combustibile din camera de locuit pe o suprafaţă de 12 mp, materiale textile precum şi elemente de mobilier.

Cauza probabilă de incendiu a fost o lumânare uitată aprinsă.





Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a X-a, la Ciocăneşti

În perioada 16 -17 martie, în comuna Ciocăneşti va avea loc a X-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Manifestările vor începe sâmbătă, 16 martie, la ora 11:00, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, unde va avea loc o slujbă de sfinţire a coşului pascal. Tot aici, oficialităţile invitate vor susţine scurte alocuţiuni. La Şcoala Gimnazială Ciocăneşti se va desfăşura prima ediţie a Concursului Interjudeţean „Tradiţie – Valoare Sacră”. De la ora 11:30, va avea loc simpozionul „Oul încondeiat - Culorile Credinţei”, urmat, la ora 13:30, cu vernisarea a trei expoziţii: Expoziţia Naţională de Ouă Încondeiate, expoziţie cu vânzare, Expoziţia de artă plastică „Icoane pe sticlă şi lemn”, realizată de Filon Lucău, Rodica Buşcu şi Valentina Petrescu, şi Expoziţia de Ouă încondeiate şi decorate, colecţia dr. Anton Seinic.

Lansări de carte, momente folclorice


După un program muzical, sub genericul „Glasul Credinţei”, susţinut de Corala „Sf. Leonte” din Rădăuţi, dirijor Ovidiu Foca, cinci autori îşi vor lansa ultimele apariţii editoriale: Filon Lucău - „Folclor păstoresc în Obcinile Bucovinei”; Mihai Camilar - „Calendar Popular Bucovinean” şi „Zona etnografică Dorna”; Constanţa Cristescu - „Chemări de toacă” şi „Ghidul iubitorului de folclor”; Ioan Filipciuc, „Amintiri din Colţ de Veac de Ioan Bileţchi Albescu”; Dumitru Brădăţan - „Cioban la Stele”.

Festivitatea de premiere a concursului „Tradiţie - Valoare sacră” va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, şi va fi precedată de câteva momente folclorice, susţinute de interpreţii Pavel Roată, Ana Maria Chiloti, Laura Niculiţă, Simona Şcheu. De la ora 18:00, la Pensiunea „Melios” se va desfăşura „Şezătoarea încondeietorilor”, cu participarea interpreţilor Ionuţ Candrea, Pamfil Roată, „Fiul Ciocăneştiului”, şi a Ansamblului „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti.

Nicolae Furdui Iancu, invitatul special al festivalului

În cea de-a doua zi a festivalului, duminică, 17 martie, de la ora 8:00, turiştii sunt aşteptaţi să participe, alături de localnici, la Sfânta Liturghie, săvârşită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ciocăneşti, unde va cânta la strană şi Corul bărbătesc din Bosanci, dar şi la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Botoş, unde răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Corul „Academica” din Câmpulung Moldovenesc.

De la ora 14:00, este programat un spectacol folcloric în care vor evolua Corul bărbătesc din Bosanci, dirijor Ioan Barbă, Corul „Academica” din Câmpulung Moldovenesc, dirijor Emil Forfotă, Ansamblul „Bujorul de Munte” Cârlibaba, Maria Tanasă şi Grupul Folcloric „Balada” din Fălticeni, Junii Mureşului – Andrei Romanică, Ovidiu Furnea şi Ioan Sumandea.


Un recital extraordinar de muzică populară va fi oferit de invitatul special al festivalului, interpretul Nicolae Furdui Iancu, împreună cu Taraful „Crai Nou”.

Organizatori

Ediţia a X-a a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate se va încheia duminică, la ora 18:00, cu „Hora de Lăsatul Secului”, moment artistic realizat de Călin Brăteanu şi Formaţia Record.

Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a X-a, este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local al comunei Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti.



Pompierii au reuşit să înlăture riscul de inundaţii de pe râul Dorna - VIDEO

Riscul de inundaţii de pe râul Dorna, în zona Coşna - Poiana Stampei, apărut din cauza formării unor aglomerări de sloiuri de gheaţă, pe fondul încălzirii vremii şi căderilor de precipitaţii, a fost cel puţin pentru moment îndepărtat.

Ieri dimineaţă, grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, coordonată de inspectorul şef Ioan Burlui, împreună cu Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, a intervenit pe râul Dorna, între Podu Coşnei şi Poiana Stampei, acolo unde albia era blocată de zăpoare şi unde cu o zi înainte, luni, apa s-a revărsat şi a inundat un hectar de păşune.


Conform plutonierului major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava „intervenţia a fost anevoioasă deoarece s-a intervenit cu mijloace de primă intervenţie din dotare, motofierăstraie, bărci pneumatice, căngi şi cordiţe de salvare în condiţiile instabilităţii zăpoarelor de gheaţă. După mai bine de cinci ore de eforturi susţinute s-a reuşit înlăturarea pericolului de inundaţii pentru locuinţele şi terenurile din zona râului”.

Cursul râului Dorna a revenit aproape de normal, fără ca zăpoarele să mai blocheze apa.





Dorneanul Andrei Leancă a devenit vicecampion balcanic cu echipa României

Atletul Clubului Sportim Municipal Dorna Vatra Dornei, Andrei Leancă a reușit să devină vicecampion balcanic de cros cu echipa de juniori I a României, ce a fost condusă de antrenorul său, Cristian Prâsneac. Competiția s-a desfășurat în localitatea Zrenjanin din Serbia, Andrei Leancă clasându-se pe locul nouă în concursul individual la finalul celor 6 kilometri de alergare.

Din echipa României, dorneanul a terminat al doilea, după Mihai Cozma, de la LPS Iași și înaintea lui Andrei Bărbuț, de la CS Banatul Timișoara, toți trei punctând pentru medalia de argint la acest campionat balcanic, în care medalia de aur a revenit Turciei, iar cea de bronz țării gazdă, Serbia.


„Sunt foarte bucuros de cucerirea acestei medalii de argint, mai ales că a fost obținută pe un fond de oboseală acumulată săptămâna trecută la naționale, timpul scurt până la acest concurs nepermițându-i să se refacă 100%. Totuși este o medalie ce ne dă mare încredere în viitor, în încercarea de a urca pe podium și la Campionatul European de alergare montană”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac, ce a condus echipa României medaliată cu argint și îl antrenează pe Andrei Leancă la CSM Dorna Vatra Dornei, club sprijinit de Primăria din Vatra Dornei.

Atletul dornean este actualul campion național de cros la juniori, titlu obținut în urmă cu o săptămână. Înainte de concursul balcanic din Serbia, Andrei Leancă a fost motivat de sponsorul său, Lucian Perescu, cu 500 de euro și un laptop nou.




Şoferiţă „mangă”, oprită de poliţişti la Vatra Dornei

Ziua Femeii vine în fiecare an şi cu povestea a cel puţin unei şoferiţe care, la petrecerile de rigoare, şi-a băut minţile.

Pe 9 martie, la ora 21.15, poliţiştii din Vatra Dornei au oprit pentru control autoturismul condus de Anica M., de 45 de ani, din localitate. Femeia ori chefuise prelungit de cu o zi înainte, ori, tradiţionalistă convinsă, va fi aruncat pe gât cele 40 de pahare aferente fiecăruia dintre mucenicii zilei. Cert era că, la acea oră, Anica M. conducea maşina „mangă”. Etilotestul a indicat la verificare nu mai puţin de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat!



SURSA: CraiNou.ro

Deputatul Dumitru Pardau: Primaria Vatra Dornei si CJ Suceava au depus toate eforturile posibile ca Dorna sa iasa din impas (VIDEO)

Atât conducerea Primăriei municipiului Vatra Dornei localitate cât şi cea a Consiliului Judeţean Suceava au depus toate eforturile posibile pentru ca Dorna să iasă din impas şi sunt convins că iarna aceasta va trece fără a se înregistra situaţii neplăcute ca în 2012”, a declarat deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de joi.


Parlamentarul sucevean a făcut referire la situaţia în care oraşul staţiune din judeţul Suceava risca şi în iarna 2013 să rămână fără căldură, în condiţiile în care centrala termică din localitate mai avea combustibil doar pentru o săptămână.

Pardău a afirmat că eforturile depuse de CJ Suceava sunt cu atât mai lăudabile cu cât municipiul Vatra Dornei a primit de la bugetul judeţean o sumă consistentă pentru plata arieratelor, dar că municipalitatea va apela şi la un credit din Trezorerie pentru rezolvarea tuturor problemelor financiare cu care se confruntă.

Dumitru Pardău, ales deputat în Colegiul uninominal nr.9 Vatra Dornei, a mai afirmat că în momentul de faţă, “cu un ochi râde şi cu celălalt plânge” deoarece se bucură că în localitatea pe care o reprezintă în Camera Deputaţilor, au fost găsite până la urmă soluţiile de rezolvare a problemelor existente, dar că celălalt ochi lăcrimează deoarece „e firesc ca bugetele să nu mulţumească toţi primarii”. În acelaşi timp, parlamentarul liberal crede că fiecare edil va da dovadă “de cumpătare şi înţelepciune” şi “uşor, uşor, vom reuşi să rezolvăm problemele din fiecare localitate”.





Primăria Vatra Dornei se împrumută ca să poată plăti arieratele

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în şedinţă angajarea de către municipalitate a unui credit de 2,6 milioane de lei, de la trezorerie, pentru plata arieratelor, a declarat primarul Ilie Boncheş. Valoarea arieratelor, unele vechi din 2009, se ridică la peste 5 milioane de lei, iar având în vedere că gradul de îndatorare al municipalităţii este în prezent de 52%, putând ajunge cu credit până la 70%, Primăria mai are nevoie de un ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean (CJ) Suceava.


Boncheş speră că va obţine banii, pentru ca până la 31 martie să plătească 85% din valoarea arieratelor, aşa cum prevede ordonanţa de urgenţă a guvernului. În altă ordine de idei, Boncheş a spus că are asigurat, pentru o săptămână, necesarul de rumeguş pentru centrala termică, din donaţii de la mai mulţi agenţi economici din Zona Dornelor, iar ieri a avut o întâlnire cu preşedintele CJ, Ioan Cătălin Nechifor, dar şi cu reprezentanţii Egger şi Schweighofer, pentru a încerca să obţină alte cantităţi cu care să se asigure încălzirea în Vatra Dornei până la încheierea sezonului rece.

Totodată, primarul a spus că, pentru iarna viitoare, trebuie găsite soluţii pentru o altă variantă de încălzire, deoarece rumeguşul este scump (8 euro pe metru cub plus TVA) şi se găseşte în cantităţi din ce în ce mai mici.




Poiana Negri sau "tinutul gospodarilor" unde bucatele ciobanesti sunt o minunatie - VIDEO

Nu-i colt de tara ca Bucovina! Asa se mandresc oamenii dintre obcine, o zona parca binecuvantata. Pe merit ii spune "tinutul gospodarilor"! Ehe... iar coamele astea line poarta un parfum duios, istoric... de gateli, de ceaun afumat si pirostrii de fier. Bucatele ciobanesti sunt aici la superlativ, tocmai prin simplitatea lor. George Mihai (KANAL D) a batut drum lung, tocmai pana la Poiana Negri pentru a le gusta. Iata ce-a iesit !






SURSA: KanalD.ro

Nechifor a mulţumit companiilor Egger şi Schweighofer pentru că asigură rumeguş pentru Vatra Dornei

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a mulţumit companiilor austriece Egger şi Schweighofer, pentru acceptul de a vinde o parte din rumeguşul pe care îl folosesc către municipiul Vatra Dornei. Nechifor a amintit că, în cursul săptămânii trecute, a avut o întâlnire cu reprezentanţii celor două companii, aceştia dându-şi acceptul de a renunţa la o parte din rumeguşul pe care îl folosesc în procesul de producţie, pentru a asigura funcţionarea centralei termice din Vatra Dornei.


Seful administraţiei judeţene a atras atenţia anterior că în situaţia în care Egger şi Schweighofer nu ar fi fost de acord cu acest lucru, exista riscul ca în municipiul Vatra Dornei să nu mai poată fi asigurat agentul termic în sistem centralizat. „Vreau să le mulţumesc celor de la Egger şi Schweighofer, precum şi companiei Kronospan, deoarece au ajutat Vatra Dornei într-un situaţie dificilă, iar acum am reuşit să depăşim acel moment dificil”, a declarat Cătălin Nechifor.

De precizat că la Vatra Dornei era nevoie de o cantitate de 10.000 de metri cubi de rumeguş, pentru a asigura agentul termic până la sfârşitul acestui sezon rece.




Punct final al Cupei Mondiale pe pista naturala, la Vatra Dornei!

Ultima etapa a Cupei Mondiale de sanie pe pista naturala, desfasurata la Vatra Dornei, n-a produs schimbari la varf. La feminin s-a impus Ekaterina Lavrentieva-Rusia, 600 puncte, urmata de italiencele Evelin Lauthaler, 455 si Greta Pinggera, 430. Aceeasi a fost si ordinea in proba care a incheiat concursul.


Intrecerea masculina i-a revenit italianului Patrick Pignetter, 524, secondat de conationalul Hannes Clara, 440 si de austriacul Thomas Kammerlander, 420. Pignetter si Kammerlander au fost in aceeasi ordine pe podium in concursul de astazi, al doilea clasandu-se austriacul Michael Scheikl.

Reprezentantii nostri s-au comportat bine la Cupa Natiunilor ocupand urmatoarele pozitii: 5 la feminin-Stefania Coubis, 6 in competitia pe echipe (Anisoara Hutopila, Adrian Filimon, Bogdan Morosan), 7, 9 si 11 la masculin (Bogdan Morosan, Liviu Croitoru, Marian Negotei).


Proba de dublu din cadrul Cupei Mondiale a fost castigata de fratii austrieci Christopher si Andreas Kopfer, 1: 16,47, podiumul fiind completat de Alexandr Egorov, Piotr Popov-Rusia, 1: 16,54 si de Patrick Pignetter-Florian Clara, 1: 16,55. Romanii Bogdan Morosan si Alexandru Valcan au incheiat pe 9, cu 1 28,84.


SURSA: SPTFM.ro

EBC a deschis drumul spre modernizarea comunității Şaru Dornei

Din dorinţa de a răspunde cât mai multor solicitări ale membrilor comunităţii, PAPI Şaru Dornei (jud. Suceava) şi-a diversificat în timp gama serviciilor ce utilizează mijloace TIC moderne oferite pentru membrii comunităţii, şi nu numai. Prin intermediul infrastructurii moderne TIC puse la dispoziţie prin programul “Economia Bazată pe Cunoaştere”, derulat de Ministerul pentru Societatea Informațională, centrul oferă acum acces la informaţii digitale cât mai diverse, pornind de la locurile de muncă vacante, taxe, impozite şi acte normative sau lansarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene, până la informaţii turistice, ghiduri de călătorii şi trasee de vacanţă. Totodată, cetățenilor comunei li se oferă acces la internet broadband și îndrumare în utilizarea tehnologiilor web, iar pentru cei care doresc să-şi dezvolte competenţele din domeniul TIC se organizează periodic cursuri de iniţiere şi formare.


După integrarea în marea familie a programului “Economia Bazată pe Cunoaştere”, în localitatea Şaru Dornei accesul la tehnologia informaţiei şi de comunicaţii s-a îmbunătăţit şi s-a extins, cunoştinţele de utilizare a calculatorului au sporit pentru o mare parte a membrilor comunităţii, iar procesul educaţional şi mediul de afaceri s-au modernizat.

„Consider că proiectul EBC a adus de-a lungul anilor multe beneficii comunităţii noastre. Datorită Rețelei Electronice a Comunității Locale, cetăţenii acestei comune beneficiază acum de servicii de informare și comunicare prin intermediul Internetului, dar şi de o serie de alte servicii digitale de bază, precum copiere, multiplicare, redactare şi scanare de documente. Mai important este însă faptul că nivelul educației digitale a populației a crescut considerabil, dar în acest fel și așteptările și noile solicitări care vin către noi din partea cetățenilor comunei sunt de nivel mai înalt”, a afirmat managerul RECL Şaru Dornei, Palma Ana-Maria.

Conștientă de această tendință și pentru a putea veni în sprijinul comunităţii sale, managerul RECL a urmat toate cursurile EBC organizate până acum, acumulând astfel experienţă în utilizarea TIC şi însuşindu-şi noţiuni de scriere a proiectelor, devenind omul resursă al EBC în comunitate. A urmat, în mod firesc, împărtășirea acestor cunoștințe avansate către membrii comunității. „Personal, am organizat cursul de perfecţionare «Utilizare calculator, prelucrare informaţii; aplicarea TIC în şcoală şi afaceri». Acest curs a avut drept obiectiv principal formarea competenţelor de bază necesare pentru a optimiza accesul la informaţie şi cunoaştere prin intermediul reţelelor electronice locale”, a arătat Palma Ana-Maria.

La curs au participat persoane care lucrează în administraţia publică locală, în învățământ şi din mediul de afaceri local, precum şi agenţi ai postului de poliţie din comună. Toţi participanţii au primit câte un certificat CNFPA şi au dobândit competenţe în domeniul IT care le sunt foarte utile în activităţile pe care le desfăşoară.

Şcoala a beneficiat, și aceasta, de introducerea TIC în educație, inițiativă care a dus la creşterea atractivităţii procesului de învăţare în rândul elevilor şi la diversificarea metodelor şi practicilor de predare ale profesorilor. Mulţi dintre elevi sunt capabili astăzi să folosească orice aplicație și program IT pentru a-şi completa informaţiile primite în timpul orelor de curs sau pentru a se documenta suplimentar atunci când îşi fac temele.

În viitor, accentul va fi pus pe sprijinirea mediului de afaceri

”Cu toate acestea, localnicii încă mai au nevoie de a fi instruiţi în utilizarea calculatorului pentru afla mai uşor şi mai repede informaţiile necesare privind obţinerea de fonduri şi finanţări, sau privind demararea şi dezvoltarea unei afaceri”, a arătat Palma Ana-Maria. ”Astfel că, începând cu acest an mi-am propus să-mi canalizez eforturile în a sprijini sectorul privat, ajutându-i pe antreprenori să se familiarizeze și să utilizeze într-o mai mare măsură noile tehnologii”, a afirmat managerul RECL Şaru Dornei, Palma Ana-Maria.

Potrivit acesteia, o mare parte a activităţii sale se îndreaptă şi către cei care activează în domeniul agricol. „Acord sprijin agricultorilor în realizarea dosarelor pentru APIA, prin identificarea şi listarea hărţilor cu teren intravilan şi extravilan şi completarea cererilor de plată a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor în sectorul de agricultură ecologică”, a adăugat managerul RECL.

Iar, faptul că alături de echipa sa formată din două întreprinzătoare din comunitate s-a numărat printre câștigătorii competiţiei eAntreprenor 2012 i-a dat managerului RECL Şaru Dornei și mai multă putere şi speranţă pentru a realiza şi a se implica şi în alte proiecte de finanțare. Astfel că, a început anul lucrând împreună cu bibliotecara Maura Maria Schipor la realizarea unui alt proiect pentru a participa la competiţia deschisă pentru bibliotecile locale ”Idei de 4.000 lei” - runda a treia.


Impactul acțiunilor derulate de personalul EBC în vederea dezvoltării socio-economică a comunei este recunoscut pe deplin și de autoritățile locale, care se gândesc acum la modalități de menținere a ceea ce comunitatea a câștigat deja prin programul EBC. „Existenţa centrului PAPI, în comuna Şaru Dornei a adus o serie de beneficii membrilor comunităţii şi administraţiei locale. Consider că proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este necesar în continuare pentru facilitarea accesului la informaţie a populaţiei din localitate, pentru desfăşurarea activităţilor care vizează creşterea capitalului de cunoaştere, formarea de resurse umane competențe şi stimularea economică, educaţională şi culturală a comunităţii”, a declarat primarul comunei Şaru Dornei, Ioan Cătălin Iordache.



Bărbat de 36 de ani din Ciocanesti, mort in urma exploziei unei centrale termice

Un bărbat de 36 de ani din localitatea Ciocăneşti, judeţul Suceava, şi-a pierdut viaţa miercuri dimineaţă, după ce centrala termică a locuinţei a explodat. Potrivit IPJ Suceava, totul s-a petrecut aproape de orele 07:00. Iniţial, victima se pregătea să plece la serviciu şi chiar a ajuns până la poarta gospodăriei când a fost strigat şi întors din drum de către mama sa care observase că din încăperea centralei ieșeau aburi.


Locul acesteia era într-o anexă din spatele casei fiind vorba de o centrală termică, confecţionată artizanal şi căptuşită cu cărămidă. La scurt timp după ce bărbatul a intrat în încăpere, s-a auzit o explozie puternică şi văzând că victima nu mai iese de acolo, femeia a alertat-o pe nora sa şi un vecin care a solicitat ajutor la numărul de urgenţă 112.

„Din cercetări s-a stabilit că cel mai probabil, datorită montării necorespunzătoare a elementelor de siguranță după supapa de sens, datorită blocării acesteia din urmă s-a acumulat presiune prea mare în cazan și acesta a explodat, aruncând învelișul de cărămidă care l-a lovit mortal pe bărbat”, ne-a declarat insp.princ. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.


Cadavrul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru a se efectua necropsia, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs explozia.



Companiile Egger şi Schweighofer solicitate să sprijine cu rumeguş municipiul Vatra Dornei

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a anunţat în cursul zilei de ieri că dornenii riscă să rămână fără căldură până la sfârşitul acestei ierni în situaţia în care primăria nu va găsi soluţii pentru asigurarea rumeguşului necesar funcţionării centralei termice. Cătălin Nechifor a arătat că aceleaşi probleme legate de stocurile de combustibil necesar pentru centrala termică se înregistrează şi în Suceava.


„Atât la Suceava, cât şi la Vatra Dornei, avem dificultăţi majore în sensul că există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura livrarea agentului termic în această perioadă. În toate prognozele meteo se anunţă încă o perioadă rece, şi asta înseamnă că teoretic, cel puţin până pe data de 15 martie, va trebui să asigurăm agent termic”, a declarat Nechifor.

El a arătat că la Vatra Dornei se asigură în continuare căldură, însă doar după ce compania Kronospan a acceptat să vândă primăriei acestui municipiu o parte din rumeguşul pe care îl colectează de la gaterele din judeţul Suceava şi pe care în mod normal îl folosea în producţie. El a adăugat că face o invitaţie către companiile austriece Egger şi Schweighofer să accepte să cedeze o parte din rumeguşul pe care îl folosesc în producţie, astfel încât primăria din Vatra Dornei să poată asigura combustibil pentru centrala termică. El a adăugat că la Vatra Dornei ar fi nevoie de o cantitate de 10.000 de metri cubi de rumeguş pentru a se putea asigura agentul termic până la finalul acestei ierni.


Şeful administraţiei judeţene a spus că primăria din Vatra Dornei plăteşte pentru rumeguşul care îl ar urma să-l preia de la aceste companii.



LOC DE MUNCA: AGENT DE TURISM / GHID TURISTIC

Asociația pentru Conservarea Vieții Sălbatice angajează:

AGENT DE TURISM/GHID TURISTIC

CANDIDATUL IDEAL:
- studii superioare (constituie un avantaj studiile superioare în turism sau studiile superioare cu atestat eliberat de Ministerul Transportului, Construcțiilor și Turismului);
- limbi străine, cunoștințe operare PC;
- sociabil, comunicativ, serios, punctual, creativ, dinamic, responsabil;
- excelente abilități de comunicare;
- permis de conducere categoria B;



RESPONSABILITĂȚI:
- cunoașterea în detaliu a zonei;
- realizarea de materiale de prezentare;
- informarea turiștilor cu privire la zonă, activitățile recreaționale;
- promovare turistică;
- organizarea de evenimente pentru promovarea zonei.
- însoțirea grupurilor/turiștilor individuali;


BENEFICII:
pachet salarial atractiv, posibilitatea de promovare.

CV-urile sunt așteptate pe email office@romanian-wildlife.ro până la data de 01.03.2013


Asociația pentru Conservarea Vieții Sălbatice, este o organizație non profit ce are ca scop conservarea patrimoniului natural și dezvoltarea durabilă a comunităților din Bazinul Dornelor.

Asociatia pentru Conservarea Vietii Salbatice
727 515, Saru Dornei 29 B, Suceava, Romania
Tel. 0755099065


LOCURI DE MUNCA in constructii

Rusu Petru Construct angajeaza in conditii avantajoase, muncitori in constructii. Se cere experienta !

Relatii la telefon: 0749 682 277 ; 0755 514 016


O mașină condusă de un botoșănean s-a răsturnat în apropiere de Vatra Dornei !

O femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră într-un autoturism condus de un botoșănean de 46 de ani, a ajuns la spital după ce mașina cu care circula s-a răsturnat.


Accidentul s-a produs sâmbătă dimineața pe DN 17, în apropierea municipiului Vatra Dornei.

Aurel I., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Botoşani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă deosebit de periculoasă, a derapat şi s-a răsturnat în şanţ, la marginea drumului.

În urma impactului a fost rănită uşor o femeie, pasageră în maşină.

Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul s-au produs din cauza neadaptării vitezei la un carosabil umed.




Vatra Dornei va fi inclusă începând cu acest an în programul oficial al competiţiilor pe piste naturale

Până pe 3 martie, pe pista naturală de sanie de la Vatra Dornei se desfăşoară etapele a V-a şi a VI-a ale Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală şi ultima etapă din circuitul Cupei Europei.

După ce joi, 21 februarie, a avut loc omologarea pârtiei naturale de sanie, vineri au început calificările la sanie feminin şi dublu masculin, din etapa a cincea, penultima, a Cupei Mondiale. Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată tot calificărilor, pentru sanie simplu masculin şi grupa A, după care au început întrecerile din manşa I a Cupei Mondiale sanie dublu. A urmat Cupa Naţiunilor la sanie dublu, manşa I a Cupei Mondiale sanie feminin, Cupa Naţiunilor la sanie feminin şi manşa a II a Cupei Mondiale la sanie dublu.Tot sâmbătă a avut loc festivitatea de premiere pentru Cupa Naţiunilor- sanie dublu, Cupa Naţiunilor- sanie feminin şi Cupa Mondială - sanie dublu.

Duminică, în ultima zi a etapei a V-a a Cupei Mondiale s-a desfăşurat prima manşă a Cupei Mondială sanie masculin, apoi Cupa Naţiunilor sanie simplu masculin, manşele a II –a a Cupei Mondiale sanie simplu feminin şi masculin. Înainte de festivitatea de premiere s-a desfăşurat Cupa Mondială sanie echipe.

La ultima festivitate de premiere a etapei a V-a, au urcat pe podium sportivii de la Cupa Naţiunilor sanie simplu masculin, Cupa Mondială sanie feminin, Cupa Mondială sanie masculin şi Cupa Mondială sanie pe echipe.

Organizarea competiţiei de la Vatra Dornei, premieră pentru România

De la Sorin Buta, preşedintele Federaţiei Române de Bob si Sanie (F.R.B.S.), am aflat că este o premieră pentru România organizarea unei astfel de competiţii de anvergură internaţională.

„Pot să vă spun cu certitudine că anul viitor, tot la Vatra Dornei se va desfăşura Campionatul Mondial de Juniori, concurs aprobat la Congresul din vara trecută al Federaţiei Internaţionale de Sanie. Şi la congresul F.I.S. din această vară cu siguranţă la Vatra Dornei se vor stabili etape de Cupă Mondială şi etape de Cupă Europeană ca un preambulul al Campionatului Mondial de Juniori. Este o premieră pentru România, pentru că nu am avut pârtii în ţară nici de bob şi nici de sanie. A fost o încercare la Cîrlibaba să desfăşurăm un Campionat Naţional de sanie pe pistă naturală, dar acum avem o pârtie performantă, omologată de Federaţia Internaţională, care a intrat în circuitul internaţional competiţional”, a declarat Sorin Buta - preşedinte F.R.B.S..


Din discuţiile avute în cadrul Federaţiei Internaţionale de Sanie, disciplina sportivă „sanie pe pistă naturală” va fi disciplină olimpică la Olimpiada sporturilor de iarnă din Coreea de Sud, din 2018. „Asta înseamnă că noi am luat un start bun, înseamnă că avem unde să pregătim sportivii noştri ca să putem participa şi să aducem un scor bun pentru România”, a mai spus Sorin Buta.

La Vatra Dornei au fost prezenţi sportivi din 13 ţări

La cele două etape ale Cupei Mondiale de sanie – pistă naturală participă 120 de sportivi din 13 ţări. România s-a înscris în competiţie cu şase sportivi, dintre care trei sunt din Vatra Dornei: Ştefania Coubis, Bogdan Moroşan, Anişoara Hutopila.

“Ne batem cu nemţii pentru medalii”

De la prof. Octavian Pungoschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, am aflat că după primele zile de competiţii sportivii români încep să se comporte din ce în ce mai bine. „Cel puţin la fete ne apropiem de cei care se luptă pentru medalii şi acesta este un lucru foarte bun. Nu avem competitori în lupta pentru medalii, dar ne apropiem şi trebuie să avem un pic de răbdare. Atât timp cât nemţii nu au ajuns lângă medalii, suntem mulţumiţi că ne batem cu ei”, a declarat Octavian Pungoschi.

Rezultatele obţinute îl mulţumesc şi pe antrenorul lotului naţional de sanie, Alexandru Comşa: „Pentru Cupa Mondială, s-a calificat dubloul Bogdan Moroşan - Alexandru Vâlcan, şi chiar dacă nu au urcat pe podium prestaţia lor a fost una bună, ţinând cont de ceilalţi competitori. La fete, Anişoara Hutopila a mers foarte bine, dar a ratat calificarea la Cupa Mondială, a intrat în Cupa Naţiunilor, unde a ocupat un onorant loc IV. Competiţia se desfăşoară în condiţii foarte bune, totul este pus la punct foarte bine, autorităţile locale ne acordă tot sprijinul, sperăm să ţină vremea cu noi. Pista este foarte bună deocamdată, grosimea gheţii de 22 de cm asigură condiţii optime, iar sportivii sunt mulţumiţi de calitatea gheţii”.

Aprecieri din partea Federaţiei Internaţionale de Sanie


În calitate de supervizor al competiţiei, Alfred Jud, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie (F.S.I.), a spus că, la Vatra Dornei, condiţiile oferite pentru ultimele două etape ale Cupei Mondiale sunt foarte bune.

„Suntem plăcut surprinşi de tot ceea ce s-a făcut la Vatra Dornei, de modul cum arată pista. Este o pistă extraordinară, noi cei din Federaţia Internaţională care suntem prezenţi aici suntem impresionaţi de această pistă şi ne face plăcere să organizăm o competiţie de o asemenea anvergură în această localitate. Intenţionăm ca pe viitor să venim cât mai des aici”, ne-a declarat Alfred Jud.

Vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie a mai spus că Vatra Dornei va fi inclusă începând cu acest an în programul oficial al competiţiilor pe piste naturale pe care Federaţia Internaţională de Bob şi Sanie le va organiza la nivel mondial şi european.

„Anul viitor este deja un lucru hotărât, Campionatele Mondiale de Juniori se vor derula pe această pârtie nouă. Apoi, cu voinţa Federaţiei Române de Bob şi Sanie, cu sprijinul autorităţilor locale, al comitetului de organizare, în fiecare an Vatra Dornei va fi gazda unor competiţii internaţionale de sanie importante. Vatra Dornei este în vizorul F.I.S. pentru organizarea competiţiilor viitoare”, a mai spus Alfred Jud.

Accidente uşoare pe pârtia de sanie

Şi cum la orice competiţie sportivă apar şi accidentări, sportivul italian Stefan Gruber, de 24 de ani, a ajuns la Spitalul Municipal din Vatra Dornei după ce s-a accidentat, fracturându-şi tibia. La cererea sportivului, acesta a fost transportat la aeroportul din Cluj-Napoca, pentru ca apoi să plece spre Viena, unde a dorit să-şi facă intervenţia chirurgicală la picior, în cazul în care aceasta s-ar impune. Sportivul italian se numără printre primii cinci în lume la categoria lui şi avea şanse mari să urce pe podium.

Alţi patru sportivi au suferit luxaţii sau entorse pentru care au primit îngrijiri medicale.

Rezultatele zilei de sâmbătă:

Cupa Naţiunilor, sanie, simplu, feminin
1. Wagner Marilies, Austria, cu un timp de 1.17:98
2. Diepold Michelle, Austria, cu 1.18:54
3.Kravchuk Svitlana, Ucraina, cu 1.20:95
4.Hutopilă Anişoara, România, cu 1.23:67

Cupa Naţiunilor, sanie, dublu
1. Brueggler Rupert, Angerer Tobia, Austria cu un timp de 1.1:16
2. Schatz Christian, Muehlbacher Gerhard, Austria cu 1.20:02
3. Silin Pavel, Rodin Iwan, Rusia, cu 1.20:34

Cupa mondială, sanie, dublu
1. Pigneter Patrick, Clara Florian, Italia, cu un timp total în cele două manşe de 2.36:47
2. Schopf Christian, Schopf Andreas, Austria, cu 2.39:22
3. Regensburger Christop, Holzknecht Dominik, Austria, cu 2.39:28

Echipajul României format din Bogdan Moroşan şi Alexandru Valcan a ocupat locul 10 cu un timp total obţinut în cele două manşe de 2.59:22

Rezultatele de duminică:

Cupa Naţiunilor, sanie, simplu, masculin
1.Blasbichler Anton, Italia, cu un timp de 1.12:62
2. Resch Rudi, Italia, cu 1.13:13
3.Breitenberger Florian, Italia, cu 1.13:41

Cupa mondială, sanie, simplu, masculin
1. Pigneter Patrick, Italia, cu un timp total în cele două manşe de 2.23:69
2.Scheikl Michael, Austria, cu 2.25:11
3.Holzknecht Dominik, Austria, cu 2.25:43

Cupa mondială, sanie, simplu, feminin
1. Laventjeva Ekatharina, Rusia, cu un timp total în cele două manşe de 2.27.36
2.Lanthaler Evelin, Italia, cu 2.28:00
3.Pingera Greta, Italia, cu 2.30:73

Cupa mondială, sanie, pe echipe (s-au cumulat timpii obținuți la o coborâre simplu masculin, una simplu feminin şi o coborâre dublou)
1. Rusia, cu 3.52:80
2. Austria, cu 3.54:97
3. Italia, cu 3.55:04



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei