
In urma evaluarii deficientelor constatate pe timpul executarii activitatii, au fost aplicate proprietarilor amenzi contraventionale de cate 100.000 de lei (doua la Radauti si una la Vatra Dornei), conform Legii 307/2006 cu modificarile ulterioare, privind apararea impotriva incendiilor. Mentionam ca ambele edificii functionau fara sa aiba autorizatie de securitate la incendiu.
De asemenea, s-a dispus masura complementara de oprire a functionarii operatorilor erconomici.
Pentru buna informare a cetatenilor, facem urmatoarele precizari:
Conform HGR 915/2015, Art. 3., in spetele in cauza nu au fost indeplinite conditiile de securitate la incendiu, astfel:
- litera b): depasirea numarului de niveluri supraterane fata de valoarea de referinta admisa pentru cladirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenta la foc;
- litera c): neasigurarea numarului minim de cai pentru evacuare fata de valoarea de referinta;
- litera e): neechiparea cu instalatii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare si avertizare a incendiului, in concordanta cu valoarea de referinta;
- litera f): neechiparea cu instalatii/sisteme de desfumare ori instalatii de iluminat de securitate pentru evacuare, in concordanta cu valoarea de referinta.
Subliniem ca aceste masuri dispuse de catre pompierii militari s-au realizat tocmai in scopul prevenirii producerii unor situatii de urgenta, cu consecinte in victime omenesti, si care nu pot fi anticipate in situatia functionarii obiectivelor, fara a se asigura conditiile minime de securitate.
SURSA: Comunicat ISU