În prezenţa reprezentanţilor autorităţii locale, luni, 26 aprilie, la Vatra Dornei, a fost inaugurat un bloc cu 30 de locuinţe (23 de apartamente şi 7 garsoniere) construite din fonduri ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi fonduri de la bugetul local (racord la utilităţi: apă, canal, energie electrică). În deschidere a fost oficiată o slujbă de sfinţire, după care pr. Cristian Agavriloaie le-a oferit noilor locatari două icoane care să-i ocrotească.
Primarul municipiului, Ioan Moraru şi viceprimarul Mircea Rusu le-au urat bun venit în casă nouă tinerilor norocoşi, spunând că acesta este unul din cele mai frumoase blocuri din Vatra Dornei. În continuare, primarul a făcut câteva precizări referitoare la racordurile la utilităţi şi a dat citire repartiţiilor pe apartamente. După tăierea panglicii inaugurale la cele două scări ale blocului, tinerii au primit cheile locuinţelor şi s-au putut bucura alături de familie şi prieteni de acest moment emoţionant.
Lucrările la Blocul A din Ansamblul Transilvaniei au început în anul 2008, fiind contractate de firma PSV Company, dar din cauza nerespectării termenilor contractuali, contractul de execuţie a fost cesionat în septembrie 2009 firmei SC Victor Construct din Botoşani.
Recepţia blocului s-a realizat pe 15 aprilie a.c., în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Pentru asigurarea agentului termic şi a apei calde a fost construită o centrală termică pe combustibil solid.
La Vatra Dornei se află în fază de execuţie un bloc cu 20 de locuinţe (19 apartamente şi o garsonieră) pe str. Unirii nr. 68A, primul bloc cu lift din oraş. Blocul este construit din fonduri de la bugetul local şi de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În momentul de faţă, firma Victor Construct lucrează la şarpantă, instalaţii sanitare, electrice, termice şi tencuieli interioare. Cele 20 de locuinţe vor fi repartizate chiriaşilor evacuaţi din casele retrocedate.
De asemenea, se află în fază de licitaţie pentru proiectare şi execuţie un alt bloc de 40 de apartamente ANL cu amplasament în strada Unirii nr. 67A.
SURSA: CraiNou.ro