Grefiera acuzată de trafic de influenţă, obligată de şefi să îşi dea demisia?

Grefiera de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, acuzată de acte de corupţie, şi-a dat demisia de pe pat de spital, la presiunea şefilor ei –ne-au mărturisit surse de încredere – însă a revenit asupra deciziei, la scurt timp, şi, deşi sunt aduse acuzaţii grave împotriva ei, a decis să rămână în sistem.

Motivul, susţin aceleaşi surse, ar fi acela că grefiera, Angelica Mariana Bulughiană (43 de ani), nu a vrut să rămână singurul ţap ispăşitor din tot acest scandal de corupţie izbucnit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Din informaţiile pe care le deţinem, demisia i-ar fi fost cerută în intervalul celor trei zile, 30 aprilie-3 mai a.c., cât a fost internată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, înainte să plece la Cluj, şi în primă fază grefiera a fost de acord.

Ulterior, însă, dându-şi cel mai probabil seama că, prin demisie, îşi recunoaşte tacit vina, Angelica Mariana Bulughiană a revenit asupra deciziei şi a anunţat că nu mai demisionează.

Deşi, vineri, anchetatorii dădeau din umeri la întrebarea dacă ştiu unde se află exact grefiera de la Vatra Dornei, ieri, am aflat, din cu totul alte surse, că femeia ar fi internată într-adevăr la Cluj, la Spitalul Militar.

Angelica Mariana Bulughiană este cercetată penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzată că ar fi măsluit acte din dosare penale, pentru a-i proteja pe anumiţi indivizi cercetaţi de procurori.

La mijlocul săptămânii trecute, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Suceava, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au descins la casa grefierei Bulughiană şi, potrivit unor surse judiciare, din locuinţa acesteia, au fost ridicate mai multe înscrisuri şi dosare penale, care, teoretic, nu ar fi avut cum să fie scoase din clădirea Parchetului.

Astăzi, anchetatorii se vor deplasa din nou la Vatra Dornei, pentru a continua verificările în dosare şi pentru a audia martori.


Spectacolul „Scaiul”, pe scena din Vatra Dornei - 14 Mai 2010

Comedia de succes „Scaiul”, de Georges Feydeau, va fi prezentată de actorii Teatrului de Stat Constanţa în deplasare, la Suceava şi Vatra Dornei. Talentaţii actori constănţeni vor susţine trei reprezentaţii ale „Scaiului”, în perioada 12-14 mai. Spectacolul pus în scenă pentru Dramaticul constănţean de maestrul Ion Lucian se bucură de un deosebit succes în rândul tinerei generaţii. Însă, umorul lui Feydeau, talentul actorilor şi viziunea regizorală au transformat „Scaiul” într-o terapie de ... râs, recomandată spectatorilor de toate vârstele.

Primele două reprezentaţii sunt programate miercuri şi joi, de la ora 19.00, la Casa de Cultură din Suceava, iar ultima va avea loc pe 14 mai, la Vatra Dornei.

Numele piesei este dat de atitudinea personajului principal, Lucette, „amanta scai”, interpretată de Dana Dumitrescu. Piesa cu un umor debordant, cu multiple răsturnări de situaţie, are un final fericit şi neaşteptat.

Decorurile şi costumele „Scaiului” sunt realizate de echipa de scenografi Mihai Mădescu şi Luana Drăgoescu. Din distribuţia piesei fac parte actorii: Dana Dumitrescu, Mihai Sorin Vasilescu, Pavel Bârsan, Adrian Dumitrescu, Ileana Ploscaru, Iulian Enache, Eugen Mazilu, Laura Iordan, Loredana Marilena Luca, Gabriela Belu, Remus Archip, Alexandru Mereuţă, Maria Lupu, Andrei Cantaragiu, Laura Crăciun, Gelu Ciobanu, Paul Bucur, Emil Băncilă şi Dănuţ Capra.


Vanzare teren in Neagra Sarului

Suprafata 3500 mp, amplasat in satul Neagra Sarului, com. Saru Dornei, locul numit Fata Dealului, deschidere 65 m la drumul comunal asfaltat, posibilitate racordare curent electric, apa. Terenul este intabulat si poseda certificat de urbanism pentru constructii.

Pret: 7 euro / mp, negociabil

Telefon: 0788 373 318

E-mail: c_ciprian007@yahoo.com

Doi fraţi din Saru Dornei arestaţi pentru că au jefuit un bătrân

Tâlhăria a avut loc acum o săptămână însă poliţiştii au aflat de producerea acestuia abia vineri.

Doi fraţi din Şaru Dornei au ajuns pe mâna procurorilor după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au pătruns în casa unui bătrân, l-au bătut şi i-au furat banii pe care acesta îi adunase pentru înmormântare.

Potrivit anchetatorilor fapta a ieşit la iveală abia vineri când poliţiştii din localitatea Şaru Dornei au fost înştiinţaţi că Gavril A., de 82 de ani, a fost agresat în proprie casă de către două persoane necunoscute.

În urma cercetărilor efectuate, bătrânul, care este senil şi locuieşte singur, a declarat că în urmă cu aproximativ o săptămână, în jurul orei 23.00, a auzit bătăi în uşă, iar când a deschis, două persoane necunoscute l-au împins în interior.

Acestia l-au ameninţat cu un briceag luat din locuinţa sa şi, după ce i-au pulverizat spray în faţă, i-au luat dintr-un dulap de bucătărie circa 4.200 lei, bani pe care i-a strâns pentru înmormântare.

Totodată, în urma cercetărilor poliţiştii au reuşit să-i identifice şi pe cei doi agresori, Mihai Ţ., de 20 ani şi Ionuţ Ţ., de 18 ani, din aceiaşi localitate cu bătrânul, stabilind şi modul în care s-a petrecut agresiunea.
Astfel , în data de 2 mai, fiind beţi, cei doi au au bătut la uşa bătrânului, i-au pulverizat spray în ochi şi, bătându-l, i-au furat banii din dulap.

«Suspecţii au fost reţinuţi pe o durată de 24 ore, urmând să fie prezentaţi la Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”», a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.


Grefiera de la Parchet acuzată de acte de corupţie a dispărut

Angelica Mariana Bulughiană, grefiera-dactilograf de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei acuzată că ar fi măsluit acte din dosare penale, pentru a-i proteja pe anumiţi indivizi cercetaţi de procurori, e dispărută de la începutul acestei săptămâni.

Femeia, în vârstă 43 de ani, ar fi internată într-un spital din Cluj, însă nimeni nu ştie dacă într-adevăr e aşa sau nu.

Procurorul general al Sucevei, Vasile Mandici, ne-a spus că grefiera nu răspunde la telefoane şi nimeni nu poate şti exact unde se află.

Angelica Mariana Bulughiană, care lucrează la Parchetul Vatra Dornei de mai bine de zece ani, s-a internat la spital încă de vineri, 30 aprilie a.c..

Coincidenţă sau nu, femeia s-a învoit de la serviciu şi s-a dus la spital exact cu câteva ore înainte ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava să vină în control la Parchetul de la Vatra Dornei.

Controlul nu era unul de rutină, ci viza exact lipsa mai multor dosare din interiorul instituţiei şi suspiciunile de corupţie asupra grefierei Bulughiană.

Când procurorul general Mandici a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, grefiera nu mai era. Se învoise.

Ulterior, s-a aflat că Angelica Mariana Bulughiană s-a internat la spitalul din Vatra Dornei, iar luni, 3 mai a.c., s-a externat, spunând că merge să se interneze la o clinică din Cluj.

De atunci, însă, nu a mai răspuns la telefoane şi la mesaje.

ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro

Percheziţie în casa grefierei de la Parchetul Vatra Dornei

     Casa grefierei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană, a fost percheziţionată, în urmă cu două zile, de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Din informaţiile noastre, oamenii legii bănuiesc că s-ar fi măsluit acte din dosarele penale existe la nivelul parchetului de la Vatra Dornei, pentru a-i favoriza pe anumiţi indivizi cercetaţi de procurori.

Faptul că s-a făcut o percheziţie la locuinţa grefierei Angelica Mariana Bulughiană a fost confirmat chiar de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Vasile Mandici, care, însă, a spus că amănunte despre acest caz vor fi date publicităţii în zilele următoare.

Procurorul general al Sucevei a mai spus doar că Angelica Mariana Bulughiană ar fi în concediu şi este internată într-un spital din Cluj.

În cursul zilei de ieri, am încercat să luăm legătura şi cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Irina Ciobanu, care este şi purtător de cuvânt, însă nu am reuşit acest lucru, deşi am sunat de mai multe ori într-un interval de câteva ore, atât pe telefonul personal, cât şi pe cel de serviciu.

Operaţiunea a fost una ţinută la cheie, foarte puţini oameni ştiind de percheziţia de la casa grefierei.

ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro

Un brad, semn de circulatie in Vatra Dornei

In Vatra Dornei, semnele de circulatie au fost inlocuite cu ceva mult mai frumos: un brad !




Cristi Gavrilescu, dorneanul care vede lumea de pe zgarie nori

Cristi Gavrilescu este unul dintre dornenii care au părăsit Dorna pentru a-şi putea manifesta potenţialul. Îşi deschide sufletul si ne lasă să pătrundem în intimitatea unei vieţi care nu a fost deloc uşoară pentru el. Nu este singurul care rămîne ancorat în amintirile acestui orăşel de munte şi care are nostalgia reîntoarcerii. Indiferent că sunt în Canada, SUA, Austria sau Germania, dornenii nu pot să uite dealurile din jurul oraşului, pădurile, parcul, pîrtia de schi, cele cîteva străduţe din centru, fostul ştrand, munţii, şcoala, colegii, sau pe foştii lor profesori.
Chiar dacă mulţi dintre cei plecaţi se mai întreabă ca şi Emil Cioran: „A quoi bon avoir quite Coasta Boacii?”, un fel de „De ce-oi fi părăsit Dealul Negru?”, niciunul nu se va mai întoarce. Ca şi marii poeţi care nu s-au căsătorit nicioadată pentru că „femeia reală” le-ar fi spulberat „femeia ideală” despre care au scris toată viaţa, şi dornenii noştri plecaţi în lume, preferă acea imagine idealizată a Dornei şi nu un oraş în care nu mai găsesc mare lucru din ceea ce au lăsat atunci cînd au plecat. Arhitectul Gavrilescu „sparge gheaţa” pentru cititorii Monitorului de Dorna, iar mulţi alţii, plecaţi prin Europa sau chiar pe alte continente, i-ar putea urma exemplul.

ARTICOL COMPLET: OrionMedia.ro

Investitie de 300.000 euro la Detasamentul de Pompieri Vatra Dornei

Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei se numără printre unităţile beneficiare ale proiectului de „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordării asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat”, finantat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 de Agenţia de Dezvolatare Nord-Este, de „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”. Astfel, Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei va primi o „autospecială complexă de interventie, descarcerare si acordarea asistentei medicale de urgentă”, ce va fi adusă până la sfârşitul acestui an. Valoarea autospecialei este de 300.000 de euro şi este singura de acest fel prinsă în proiect pentru judeţeul Suceava. Bugetul total al proiectului este de aproape 48 milioane lei la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Este, din care 39 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile.

ARTICOL COMPLET: OrionMedia.ro

Dorna Vatra Dornei îşi face planuri de Liga a III-a

Oficialităţile locale şi conducerea Clubului Sportiv Municipal din localitate au pus la cale zilele trecute un plan de revitalizare a fotbalului dornean. Obiectivul principal este promovarea echipei oraşului în eşalonul trei al fotbalului românesc, acolo unde dornenii au activat cu succes înainte de Revoluţie, dar şi în anii 90.

Viceprimarul Mircea Rusu, care este şi preşedintele CSM Dorna Vatra Dornei, a luat în calcul două alternative pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Calea normală ar fi formarea unei echipe puternice în vară şi atacarea promovării în sezonul 2010-2011. O altă pistă pe care o sondează oficialii dorneni este căutarea unui loc vacant în Liga a III-a, astfel încât să poată fi posibilă participarea în eşalonul trei al fotbalului românesc începând chiar din această toamnă.

„În acest moment luăm în calcul ambele variante. Oricum, intenţionăm ca la finalul actualei ediţii de campionat să facem inventarul zecilor de fotbalişti pe care îi avem împrumutaţi pe la grupări din campionatul judeţean, cu ajutorul cărora vom construi o echipă competitivă. Important este că au început deja lucrările de modernizare la baza sportivă. Birourile şi vestiarele vor avea în scurt timp o nouă faţă, urmând ca în clădirea de la stadion să se amenajeze şi câteva camere de odihnă pentru sportivi”, a declarat Mihăiţă Szekely, coordonatorul secţiei de fotbal de la Clubul Sportiv Municipal Dorna.

Prin promovarea în Liga a III-a şi crearea unor condiţii optime de performanţă, conducătorii dorneni speră să stopeze exodul tinerelor talente din localitate către alte cluburi din ţară. Numai astă iarnă, spre exemplu, trei fotbalişti de mare perspectivă în vârstă de 14 ani, Răzvan Dulap, Claudiu Dulap şi Robert Candrea, au fost convinşi să părăsească Vatra Dornei pentru a se transfera la Universitatea Cluj.


Oferta Job Vatra Dornei: CONSILIER VANZARI

Descrierea firmei:

Vindem cele mai bune telefoane si servicii de telefonie GSM (COSMOTE). Obiectivul nostru este de a ajunge in 2010 lider in vanzarile retail GSM din regiunea Moldova si mai mult in viitor.

Descrierea postului:

• vanzarea de produse si servicii de telefonie mobila GSM;
• cunoastrea serviciilor si produselor comercializate de PROGSM;
• reprezentarea intereselor firmei in relatia cu clientii si fidelizarea acestora;
• gestionarea stocului de marfa;
• intocmirea actelor contabile si utilizare ERP;
• implicarea puternica in activitate pentru indeplinirea scopurilor propuse;
• promovarea imaginii companiei PROGSM - partener COSMOTE;
• reprezentarea intereselor PROGSM in legatura cu tertii;

Cerinte:

* dorinta de autodezvoltare si performanta;
* experienta in vanzari;
* operare PC - nivel mediu;
* contabilitate primara;
* studii superioare (constituie un avantaj);
* capacitate de acumulare a informatiilor;
* capacitate de a lucra in echipa;
* dorinta de auto-dezvoltare si perfectionare permanenta;

Oferta (bonusuri, beneficii):

* venituri corelate cu realizarile: salar fix + bonus de performanta;
* oportunitati reale de formare profesionala si avansare profesionala;
* un mediu competitiv stimulativ pentru auto-dezvoltare;

MAI MULTE DETALII: BestJobs.ro


Ţigări în valoare de 18.000 de lei, confiscate in Vatra Dornei

Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt cercetaţi pentru complicitate la contrabandă, după ce în maşina cu care circulau au fost descoperite 3.500 de pachete de ţigări fără acte. Autoturismul a fost oprit în trafic, luni seară, de un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Vatra Dornei. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în interior au fost găsite un număr de 3.500 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina, în valoare de aproximativ 18.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, la fel şi maşina celor doi. Ancheta a fost preluată de DIICOT Suceava.

Vanzare teren in orasul Vatra Dornei

Se vand 1916 mp teren constructii in Vatra Dornei, strada Rosu. Teren drept situat in zona de case la cca 70 m de drumul european Suceava-Vatra Dornei-Cluj Napoca. Stalp de curent pe teren, conducta de apa potabila la cativa metri de teren. Proprietar unic, acte in regula, intabulare. Posibilitate de parcelare, discutabila la fata locului.

Pret: 13 Euro / mp

Telefon: 0745 003 023

E-mail: contact@dornaimobiliare.ro

Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti

Într-o zi, să tot fie doi ani de atunci, în satul Panaci, înşirat pe o vale din Bazinul Dornelor, au intrat două văcuţe cum nu se mai văzuseră până atunci prin părţile acelea: mici, negre ca smoala, cu capul rotund, fără coarne şi cu părul mare şi des. Le mâna de la spate, cu grijă, ca pe două fetiţe la şcoală, mătuşa Ileana a lui Gheorghe Cojoc. Câţiva săteni, toţi crescători de vite - fiindcă acolo, în coasta muntelui, nu poţi face altceva - s-au strâns în jurul nou-venitelor şi au început să le cerceteze, în drum, ca pe nişte ciudăţenii ce erau. Văcuţele erau din rasa Aberdeen-Angus, de care sătenii nu auziseră niciodată. Nu se mai văzuse aşa ceva nici în Panaci, nici pe toată Valea Dornelor, unde e o amestecătură de vite ce nu s-a mai pomenit, un Turn Babel al raselor. Numai cei mai gospodari au în grajd vaci de rasă, Holstein sau Pinzgau.

Mirarea lor a fost şi mai mare când au aflat că o asemenea ciudată văcuţă valorează peste 1.800 de euro, în timp ce o vacă de-a lor nu face la târg nici de zece ori mai puţin, chiar una care dă două doniţe de lapte pe zi. Cine capătă 150 de euro pe o vacă bună de lapte se poate numi un om norocos. S-au uitat ei atent la văcuţe, le-au cercetat de-a fir-a-păr, şi pe dedesubt, să vadă de ce valorează atât, şi au observat, tot mai uimiţi, că nici nu prea erau bune de lapte. "Cumătră Ileană, dumneata îţi baţi joc de noi", a spus unul. "Să mă fe­rească Dumnezeu! - s-a apărat bă trâ na. Văcuşoarele astea două fac laolaltă 156 de milioane de lei în bani vechi!" Şi când curioşii erau gata să izbucnească în râs, auzind asta, ea a mai spus: "Şi le-am primit degeaba". Sătenii au rămas cu gurile strâmbe şi au încremenit ca nişte pari în drum.

În felul acesta, întâmplător şi plin de surprize, au aflat sătenii din Panaci, crescători de vite de la începutul neamului lor, că pe lume există şi vaci care nu-s pentru muls, ci vaci de carne. Adică nu mulgi vaca până o usuci şi o duci la abator când nu se mai ţine pe picioare de bătrâneţe, ci creşti una chiar pentru carne. Şi au mai aflat că în Vatra Dornei există Federaţia Agricultorilor de Munte "Dorna" (FAMD), care cumpără astfel de vaci pe bani neînchipuit de mulţi şi le dă gratis ţăranilor de la munte, ei neavând altă obligaţie decât să se îngrijească de ele şi, când fată, să dea viţica, tot fără nici un ban, altui ţăran, iar acela să dea altuia, şi tot aşa, astfel încât, în timp, rasa aceasta să se răspândească, şi agricultorii de la munte, care acum vând laptele pe nimic, să scoată un ban pe carnea de vită.

ARTICOL COMPLET: Jurnalul.ro

30 de locuinţe ANL au fost inaugurate la Vatra Dornei

   În prezenţa reprezentanţilor autorităţii locale, luni, 26 aprilie, la Vatra Dornei, a fost inaugurat un bloc cu 30 de locuinţe (23 de apartamente şi 7 garsoniere) construite din fonduri ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi fonduri de la bugetul local (racord la utilităţi: apă, canal, energie electrică). În deschidere a fost oficiată o slujbă de sfinţire, după care pr. Cristian Agavriloaie le-a oferit noilor locatari două icoane care să-i ocrotească.
   Primarul municipiului, Ioan Moraru şi viceprimarul Mircea Rusu le-au urat bun venit în casă nouă tinerilor norocoşi, spunând că acesta este unul din cele mai frumoase blocuri din Vatra Dornei. În continuare, primarul a făcut câteva precizări referitoare la racordurile la utilităţi şi a dat citire repartiţiilor pe apartamente. După tăierea panglicii inaugurale la cele două scări ale blocului, tinerii au primit cheile locuinţelor şi s-au putut bucura alături de familie şi prieteni de acest moment emoţionant.
   Lucrările la Blocul A din Ansamblul Transilvaniei au început în anul 2008, fiind contractate de firma PSV Company, dar din cauza nerespectării termenilor contractuali, contractul de execuţie a fost cesionat în septembrie 2009 firmei SC Victor Construct din Botoşani.
Recepţia blocului s-a realizat pe 15 aprilie a.c., în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Pentru asigurarea agentului termic şi a apei calde a fost construită o centrală termică pe combustibil solid.
   La Vatra Dornei se află în fază de execuţie un bloc cu 20 de locuinţe (19 apartamente şi o garsonieră) pe str. Unirii nr. 68A, primul bloc cu lift din oraş. Blocul este construit din fonduri de la bugetul local şi de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În momentul de faţă, firma Victor Construct lucrează la şarpantă, instalaţii sanitare, electrice, termice şi tencuieli interioare. Cele 20 de locuinţe vor fi repartizate chiriaşilor evacuaţi din casele retrocedate.
De asemenea, se află în fază de licitaţie pentru proiectare şi execuţie un alt bloc de 40 de apartamente ANL cu amplasament în strada Unirii nr. 67A.

SURSA: CraiNou.ro

FOTBAL - Liga a IV-a: Dorna Vatra Dornei - Viitorul Liteni 1 -1

După ce au pierdut la masa verde meciul din etapa trecută, dornenii au încearcat să se redreseze pe teren propriu împotriva echipei din Liteni. Oaspeţii încep tare meciul şi în debutul meciului Tănase încearcă să îl surprindă pe Mierlă cu un trasor de la 20 de metri dar nimereşte bara iar 5 minute mai târziu fostul jucător al Cetăţii, Tomescu deschide scorul cu un şut din lovitură liberă de la 40 de metri. După primirea golului gazdele domină copios dar nu reuşesc să marcheze până la finalul primei reprize. De la vestiare dornenii ies mai motivaţi şi în minutul 55 Cuciureanu reuşeşte să readucă gazdele în joc cu un şut frumos de la 20 de metri, din acest moment se joacă pe contre dar nici una dintre echipe nu reuşeşte să se desprindă în învingătoare, cele două colege de clasament terminând la egalitate scor 1 – 1.

Dorna Vatra Dornei a evoluat în formula: Mierlă, Paraschiv, Szekely, Cuciureanu, Chelariu, Nemeş, Vizitiu, Hriscu, Bostan, Lupu şi Ioja.

Viitorul Liteni: Bejenariu, Cojocaru, Corneanu, Burea, Maranda, Crasu, Tănase, Scutelnicu, Tomescu, Bogdan şi Andriucă.

Vanzare teren Dorna Arini

Se vand 19.957 mp la 5 km de Vatra Dornei, in Dorna Arini. Terenul dispune de: 4 iazuri cu pastravi, cabana, apa curenta, curent electric, cablu tv, deschidere la drum 150m, parau, proiect de pensiune avizat, peisaj deosebit.

Pret: 3 Euro/mp

Telefon: 0742 393 633

E-mail: catalin.lesanu@yahoo.com

Vatra Dornei in PICTURA - David Croitor

Lucrari de pictura inspirate din Vatra Dornei, cele mai recente ...




Pentru orice informatii despre picturi folositi datele de contact de mai jos:

Pagina WEB: www.artbreak.com

Telefon: 0742 002 602

E-mail: croitordavid@yahoo.com

Vanzare teren in Vatra Dornei la doar 1 Euro

Se vand 11,3 ha teren in Vatra Dornei, la 300 m fata de DN17 (Acces, energie electrica, apa curenta, izvoare, rau in apropiere, palc de padure, peisaj nemaipomenit). Posibilitate de partie de sky, iazuri. Pret garantat sub media pietei.

Pret: 150.000 euro negociabil (aprox. 1 EURO/mp)
 
Telefon: 0741 625 571 ; 0751 711 330



Silviu Prigoană a inregistrat marca VATRA DORNEI TV

Într-o discreţie maximă, pe 15 aprilie 2010, Prigoană a depus 101 cereri de înregistrare pentru mărci de tipul „nume oraş TV” (ex: Vatra Dornei TV, Bucureşti TV, Timişoara TV, Iaşi TV, Piatra Neamţ TV). Investiţia totală se va ridica la 1,7 miliarde lei vechi

Silviu Prigoană s-a născut pe 22 decembrie 1963 şi poate fi considerat un „geniu financiar” al României post-decembriste, afacerile iniţiate de el fiind nu numai foarte profitabile, dar şi originale. Faptul că s-a lansat în business-uri cu gunoaie sau cu televiziuni de nişă („Realitatea”, „Taraf”, „Etnic” etc), într-o perioadă în care nimeni „nu dădea doi bani” pe astfel de iniţiative dovedesc un fler deosebit, care … nu l-a părăsit pe Prigoană nici în prezent.

Cea mai nouă „lovitură de maestru” pe care Prigoană senior o pune la cale a debutat pe 15 aprilie 2010, ziua în care a depus la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) nici mai mult nici mai puţin decât 101 cereri de înregistrare pentru mărci de tipul „nume oraş TV”.

Prigoană şi-a rezervat zeci de domenii „numeorasTV.RO”

Pe 21 aprilie 2010, au fost înregistrate câteva zeci de solicitări pentru cumpărarea domenilor web aferente mărcilor vizate de Silviu Prigoană, domenii de tipul „numeroraştv.ro”. Aceste cereri au fost depuse de o persoană fizică şi, conform legislaţiei în vigoare, numele acestei persoane nu este public.
Cum cele două acţiuni de înregistrare (la OSIM, respectiv la rotld.ro) sunt foarte apropiate ca timp, este greu de crezut că rezervarea domeniilor web nu a fost făcută tot de Prigoană (sau de un reprezentant al „geniului financiar”)…

De ce zeci de domenii şi nu 101 (numărul cererilor de înregistrare a mărcilor) ? Pentru că, din păcate pentru Prigoană şi din fericire pentru alţii, o parte din domeniile „vânate” au fost înregistrate cu ceva timp în urmă. În această situaţie, lui Prigoană nu îi rămîne decât să negocieze cu deţinătorii domeniilor respective cedarea lor (vânzarea este oficial interzisă) sau să se reorienteze spre domenii de tipul .com, .net etc.

ARTICOL COMPLET: Financiarul.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei