Un bărbat din comuna Dorna Candrenilor a murit, ieri după-amiază, după ce şi-a dat foc la casă, din câte se pare, întreg scandalul pornind de la o ceartă între proprietar şi soţia acestuia.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în jurul orei 17:30, la faţa locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei.
Flăcările cuprinseseră acoperişul casei şi ameninţau să se extindă la întreaga locuinţă şi la alte două imobile învecinate.
Pompierii au reuşit să lichideze incendiul, fiind distrus acoperişul pe circa 72 de metri pătraţi, mansarda şi mobilierul.
Din păcate, pentru proprietarul casei şi cel care a provocat incendiul, Gheorghe N., în vârstă de 42 de ani, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind găsit carbonizat.
Pagubele materiale au fost estimate la circa 25.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate (casele din apropiere) la 300.000 de lei.
SURSA: MonitorulSV.ro