“Cântecul Cetinii”, ediţia a XIV-a, la Dorna Arini

Duminică, 22 august, în comuna suceveană Dorna Arini, se va desfăşura Festivalul Folcloric “Cântecul Cetinii”, ediţia a XIV-a.

Aşa cum am aflat de la primarul comunei Dorna Arini, Ioan Moraru, deschiderea festivalului “Cântecul Cetinii” va avea loc începând cu ora 13, pe terenul de sport al Şcolii cu clasele I-VIII Dorna Arini. Printre participanţi se numără Ansamblul folcloric „Brăduleţul” din Dorna Arini, ansamblurile folclorice„Doina Dorului” din Vatra Dornei,„Trandafir de Bucovina” Suceava, Ansamblul „Plaiurile Dornei” de la Clubul Copiilor Vatra Dornei. Printre invitaţi se mai numără Ansamblul folcloric „Cetina Călimaniului” Şaru Dornei, Ansamblul folcloric „Străjerii Bucovinei” – Pojorâta, Sorin Filip şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, soliştii vocali Laura Haidău, Ilioara Ştefănel, Mădălina Candrea, Viorica Macovei,Marius Zgîianu.

Pe lângă muzică populară, cei prezenţi duminică la Dorna Arini vor avea parte de un spectacol de muzică etno cu trupa D’OR din Bucureşti, dar şi de momente vesele cu Ioan Seleşi din Zalău.

Seara se va finaliza cu dans în aer liber.

Manifestările sunt organizate de Primăria şi Consiliul Local Dorna Arini şi Căminul Cultural “Savin Alexievici” Dorna Arini.


Incendiu in Neagra Sarului

Luni dimineaţă, alarma a sunat îndelung la Detaşamentul de pompieri din Vatra Dornei anunţând producerea unui incendiu la o gospodărie particulară din satul Neagra Şarului.

Imediat au pornit la drum două autospeciale pentru localizarea şi stingerea incendiilor, însoţite de 10 pompieri, iar în sprijinul acestora au sărit şi patru voluntari cu o motopompă aparţinând Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei.

Când au ajuns la faţa locului, şura şi adăpostul de animale din gospodăria lui Ioan L. se transformaseră într-un rug, iar flăcările erau de aproape cinci metri înălţime proprietarul încercând din răsputeri, ajutat şi de vecini, să stingă focul ca să nu se extindă şi la casa de locuit.

Incendiul a dat ceva de furcă şi pompierilor, aceştia luptându-se cu flăcările mai bine de două ore.

Din fericire, nu au existat victime omeneşti iar în urma cercetărilor s-a stabilit că focul a izbucnit de la furajele pe care omul tocmai le-a strâns şi le depozitase în podul şurii, acestea suferind fenomenul de autoaprindere în urma temperaturilor ridicate înregistrate în ultimele zile.


Zeci de romi şi-au făcut cartier la marginea DN 18, în Cârlibaba

O toloacă situată între râul Bistriţa şi DN 18, nu departe de ieşirea din judeţul Suceava spre Maramureş, este „colorată” de mai bine de două săptămâni de câteva zeci de familii de romi, bărbaţi, femei şi o mulţime de copii stând înghesuiţi în mai multe cocioabe din lemn. Le folosesc doar noaptea, pentru somn, în restul zilei bătând pădurile din apropiere, în căutare de ciuperci.

Turiştii care merg înspre Lacul Lala şi Vârful Ineu, pe drumul forestier care face la stânga de pe drumul naţional, dau nas în nas cu romii care şi-au ridicat un adevărat cartier ţigănesc în zonă.
Mici locuinţe din scânduri şi acoperite cu celofan şi crengi, rufe scoase la uscat, toate întregesc peisajul specific comunităţilor de romi. Seara copiii pot fi văzuţi în timp ce bat mingea chiar pe şoseaua naţională, iar cei mai mari roiesc pe la un chioşc din zonă. Nu par a fi agresivi, însă abordează imediat trecătorii ce se opresc pe teritoriul lor şi devin ameninţători dacă sunt fotografiaţi. Dimineaţa, înainte de ora 8.00, când din hornurile improvizate iese fum, semn că la munte, pe timp de noapte, frigul devine un duşman tăios chiar şi la mijloc de august, în plină caniculă, majoritatea nomazilor sunt deja plecaţi din tabără. Cutreieră pădurile din zonă, culegând bureţi şi hribi şi vor continua să o facă atâta timp vor mai avea materie primă.

Stau pe un teren privat, închiriat de liderul romilor

Prezenţa romilor culegători de ciuperci pe teritoriul comunei Cârlibaba nu este o premieră. Autorităţile locale s-au tot trezit cu aceştia în zonă pe perioade lungi de timp, astfel că acum câţiva ani, prin hotărâre de Consiliu Local, s-a interzis ca aceştia să-şi mai instaleze tabăra pe domeniul public.
„Nu avem ce să le facem, anul acesta, terenul pe care şi-au amenajat locuinţele temporare este particular, liderul lor, Virgil Pohoaţă, fiind cel care l-a închiriat. El i-a adus în zonă ca să culeagă ciuperci, aşa se întâmplă în fiecare an. Nu putem să spunem că suntem bucuroşi de prezenţa lor aici dar nici nu avem ce face, mai ales să nu au creat nici un fel de probleme, îşi văd de treabă”, ne-a spus Dorel Cormoş, secretarul Primăriei Cârlibaba, precizând că aceştia au mai bine de două săptămâni de când au ajuns în zonă.
De altfel, o parte dintre romi nu par a fi foarte săraci. Sunt îmbrăcaţi bine şi au trase pe toloacă şi câteva maşini pe care le folosesc pentru a ajunge în zone mai îndepărtate, în măsura în care drumurile forestiere accidentate permit acest lucru.

Adunaţi din Suceava, Bistriţa şi Botoşani

Contactat telefonic, liderul romilor din judeţul Suceava ne-a confirmat cele spuse de secretar şi de localnici.
„Am închiriat terenul de la un proprietar din Borşa de două săptămâni şi oamenii mai rămân acolo destul timp, depinde şi cum va fi vremea. Culegătorii sunt din Dolhasca, Vama, Vicov, din Bistriţa sau din Balta Arsă – Botoşani, culeg ciuperci şi câştigă în mod cinstit şi corect un ban, îşi asigură o parte din traiul pentru această iarnă”, ne-a spus Virgil Pohoaţă, care se ocupă de afaceri cu ciuperci de mai mulţi ani de zile.
El a garantat că aceştia nu ar reprezenta vreun pericol pentru turiştii care îşi instalează corturi pe malul râului Bistriţa, arătând că scopul prezenţei lor la Cârlibaba este doar de a strânge cât mai multe ciuperci şi a câştiga mai mulţi bani, astfel că evită orice conflict, tocmai pentru a evita riscul de a fi alungaţi din zonă.
El a mai precizat că în tabără nu sunt numai cetăţeni de etnie romă, iar mulţi au deja ani buni de zile de când trăiesc din culesul ciupercilor.


Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, locul I la „Peştişorul de aur” de la Tulcea

În perioada 7-12 august 2010, s-a desfăşurat la Tulcea Festivalul Internaţional de Folclor pentru copii şi tineret „Peştişorul de Aur”, ediţia a XVIII-a, care constituie cea mai mare manifestare de acest gen din România şi una dintre cele mai importante din Sud Estul Europei. La ediţia din acest an au participat ansambluri folclorice din şapte ţări (Rusia, Turcia, Macedonia, Polonia, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia) şi din unsprezece judeţe ale ţării: Argeş, Brăila, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Timiş, Suceava, Olt şi Tulcea.

Principalul organizator al festivalului a fost Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Tulcea şi Palatul Copiilor Tulcea.
Juriul festivalului a fost alcătuit din nume de marcă ale domeniului, fiind prezidat de cunoscuta realizatoare radio-TV Florentina Satmari.

Evoluţie de excepţie şi nota maximă pentru dorneni

Ansamblul folcloric „Plaiurile Dornelor”, invitat pentru a şaptea oară la acest prestigios festival, a reprezentat folclorul din Bucovina şi Moldova, fiind singura formaţie reprezentativă pentru aceste regiuni etno-folclorice prezentă pe scena Festivalului „Peştişorul de Aur”. Tinerii dorneni au susţinut un spectacol muzical coregrafic intitulat generic „Bucovina, Mândră Floare” care a cuprins suite de dansuri, o suită de orchestră, solistul instrumentist la trompetă Cătălin Talpan şi soliştii vocali Mădălina Candrea şi Ionuţ Candrea. Spectacolul a fost pregătit de către prof. Vasile Moroşan şi prof. Dorin Pardău.
Evoluţia artistică a tinerilor artişti dorneni a fost una de excepţie, toţi membrii juriului acordând nota maximă pentru Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, ceea ce a condus în final la clasarea pe locul I.

„Acest lucru reprezintă o performanţă de excepţie având în vedere criteriile foarte stricte de selecţie a participanţilor şi standardele de calitate foarte ridicate ale festivalului, simpla participare constituind o performanţă în domeniu. Acest premiu reprezintă încununarea efortului artistic depus de către elevii care frecventează cercul Ansamblu folcloric de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei şi confirmarea valorii Ansamblului la nivel naţional” ne-a declarat directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, prof. Vasile Moroşan.

Locul I la toate manifestările naţionale de folclor

Reamintim că în anul şcolar 2009-2010, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” a obţinut locul I la toate manifestările naţionale la care a participat: Festivalul „Ambasadorii Unirii” Alba Iulia, Festivalul „Crai Nou” de la Braşov şi trofeul Festivalului „Dorna Plai de Joc şi Cântec”, Vatra Dornei.
În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat, la Muzeul de Artă Populară Tulcea, Concursul Naţional „Tradiţii, Meşteşuguri şi Obiceiuri”, concurs organizat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Tulcea şi Palatul Copiilor Tulcea. Clubul Copiilor Vatra Dornei a participat şi la acest concurs cu lucrări realizate de elevii coordonaţi de către maistru instructor Vasilica Ştefănel în cadrul cercului de „Ţesături şi artă tradiţională”. Şi în cadrul acestui concurs rezultatele au fost remarcabile, două lucrări fiind apreciate de către juriu cu locul I.


Galerie Foto - Cursa de Accelerare, Aeroport Vatra Dornei, 14-15 August 2010


 

 

 

 

 

 

MAI MULTE FOTOGRAFII: Tim-Photography.com

Şoferul George Pislaru, arestat la patru zile după ce-a fost lăsat în libertate

Tânărul care s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident soldat cu moartea unui copil în vârstă de 14 ani, care se deplasa cu bicicleta pe trotuar, a fost arestat în cursul zilei de ieri de judecătorii Tribunalului Suceava, după ce în urmă cu patru zile, magistraţii Judecătoriei Vatra Dornei îi scoteau cătuşele de la mâini şi îl lăsau să se întoarcă la domiciliu, respingând propunerea procurorilor de a-l băga după gratii.

Procurorii dorneni au făcut recurs, iar, ieri, Tribunalul Suceava a decis că locul lui George Pîslaru (25 de ani) din municipiul Vatra Dornei, este, cel puţin pentru 29 de zile, în spatele gratiilor, pentru ucidere din culpă.

Accidentul provocat de George Pîslaru s-a petrecut pe 23 iulie a.c..

Aflat la volanul unui Ford, cu o alcoolemie de peste 2 la mie, tânărul a scăpat volanul de sub control, pe strada Foresta, din Vatra Dornei, a intrat pe trotuar şi l-a izbit în plin de David A. care se deplasa cu bicicleta, după care maşina s-a izbit într-un stâlp din beton al unui gard din apropiere.

De la data accidentului şi până pe 5 august a.c., George Pîslaru s-a internat în mai multe unităţi spitaliceşti de pe raza judeţelor Suceava şi Iaşi, refuzând să dea curs unui număr de cinci citaţii procedurale, cu toate că, susţine poliţia, în anumite zile s-a aflat la domiciliu, motivând neprezentarea prin lipsa unui avocat ales.

La 5 august a.c., tânărul s-a externat din Spitalul Judeţean Iaşi, iar în dosarul penal întocmit pe numele său s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Luni, 9 august, în jurul orei 9:30, George Pîslaru a venit însoţit de un avocat la sediul Poliţiei Vatra Dornei, iar două ore mai târziu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

În aceeaşi zi, însă, judecătorii dorneni aveau să respingă propunerea procurorilor de arestare preventivă a tânărului, luând faţă de acesta doar măsura interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii au făcut recurs, iar ieri după-amiază, Tribunalul Suceava a decis ca George Pîslaru să fie încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.


„Vatra Dornei - Trecut şi prezent - Ediţie limitată” - 20 - 25 August 2010

Asociaţia de Artă „Nicolae Tonitza” („Tonitza Art Group” - TAG), care-şi desfăşoară activitatea sub egida Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, organizează, în intervalul 20 - 25 august a.c., o nouă ediţie a taberei de creaţie pe care o realizează, printr-un proiect de parteneriat, cu Primăria din Vatra Dornei.

Tabăra, cu genericul „Vatra Dornei - Trecut şi prezent”, cu adaosul „Ediţie limitată” (întrucât, aşa cum am aflat de la preşedintele asociaţiei, Ana-Maria Ovadiuc, în condiţii de austeritate, primăria dorneană poate asigura în acest an, pentru cinci zile, doar cazarea la Clubul Copiilor şi Elevilor, costurile pentru masa participanţilor şi o parte din materialele de lucru fiind suportate de asociaţie), va reuni un număr de 15 artişti plastici, membri ai TAG.

Ca şi la ediţiile precedente, tabăra se va încheia cu un vernisaj care va avea loc în Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, în patrimoniul căreia vor intra şi o parte din lucrările realizate de artiştii participanţi.


Curse Accelerare & Tuning Show – 14-15 August 2010 – Vatra Dornei

Curse Accelerare & Tuning Show
Data desfasurare: 14-15 August 2010
Locatie: Aerodromul Floreni – Vatra Dornei
Program: Sambata ora 12:00
               Duminica ora 10:00

Startul va fi dat cu semafor.

Grupele de participare la cursa de accelerare vor fi:

A1: 75cp
A: 76cp-100cp
B: 101cp-130cp
C: 131cp-165cp
D: 166cp-200cp
E: 201cp-250cp
F: 251cp-305cp
G: 306cp-350cp
H: 351cp-420cp
J: 421cp si peste

La concursul de Tuning se vor premia:
Best Paint
Best Interior
Best Exterior
Best Weels (Cele mai tari jante)
BEST OF THE SHOW

În cadrul evenimentului vor mai fi incluse o expoziție de tuning și o demonstrație de drifturi realizată de Răzvan LKN (Suceava) și Mihai MAXIM (Suceava).


Fondurile europene pot umple sacul peticit al bugetului

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, este de părere că deşi Suceava stă relativ bine la promovarea de proiecte şi accesarea de fonduri europene, în această direcţie „se poate face mult mai mult”. Şeful administraţiei judeţene s-a referit, în primul rând, la infrastructura rutieră. La Suceava sunt în curs de modernizare 200 de kilometri de drumuri (Salcea - Vereşti - Roşcani, cele în lucru, Dărmăneşti - Calafindeşti - Siret; Pojorâta - Rarău; Vatra Dornei - Panaci - Bilbor; investiţia nou promovată la drumul judeţean Gura Humorului - Poiana Micului - Suceaviţa, precum şi execuţia în finalizare la DN 17 Suceava - Vatra Dornei), toate cu fonduri europene.

Gheorghe Flutur a mai amintit programul de 120 de milioane de euro de alimentare cu apă şi extindere a reţelelor de apă la circa 100.000 de consumatori din aglomerările urbane, proiectele guvernamentale similare din circa 50 de localităţi rurale, dar şi proiectul de realizare a sistemului integrat de gestionare a deşeurilor în valoare de 50 de milioane de euro. În acelaşi context, au fost amintite lucrările de la Cetatea de Scaun (în valoare de 14 milioane euro),şi consolidarea şi restaurarea, cu 10 milioane de euro, a mănăstirilor din patrimoniul UNESCO, Dragomirna, Moldoviţa şi Suceviţa. Şeful administraţiei judeţene nu a uitat să menţioneze cele 36 de primării de comune care primesc între 2 şi 3 milioane de euro pentru modernizarea satului românesc. „Este loc de mult mai mult, acum fiind perioada de absorbţie a fondurilor europene”,a conchis Gheorghe Flutur. Trebuie doar voinţă şi profesionalism la întocmirea documentaţiilor cu care se poate intra în vistieria UE.


Cercetat penal pentru că a vîndut cherestea fără acte

Un bărbat de 58 de ani din Dorna Candrenilor este cercetat penal pentru evaziune fiscală, acesta vînzînd în piaţa din comuna Vereşti cantităţi de material lemnos fără a declara fiscal veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 2.989,71 lei.

În urma unor verificări efectuate în piaţa de cherestea din comuna Vereşti, s-a constatat că în cursul anilor 2007, 2008 şi 2009, V. Ilaria de 58 ani din comuna Dorna Candrenilor, a transportat cantitatea de 645,963 mc cherestea răşinoase pe care a comercializat-o, fără a declara organelor fiscale veniturile realizate. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de V. Ilaria.

SURSA: NewsMe.ro

Şoferul, George Pîslaru, care s-a urcat băut la volan şi a omorât un copil, scăpat de arest de judecători

Autorul accidentului mortal din data de 23 iulie a.c., în urma căruia un adolescent în vârstă de 14 ani şi-a pierdut viaţa, a stat doar câteva ore în arestul poliţiei, fiind eliberat, în urmă cu două zile, de judecătorii de la Vatra Dornei.

Deşi poliţiştii şi procurori dorneni au cerut arestarea preventivă a lui George Pîslaru, în vârstă de 25 de ani, din Vatra Dornei, cel care în momentul accidentului avea o alcoolemie de peste 2 la mie în sânge şi conducea cu viteză excesivă, judecătorii nu au fost de acord şi l-au lăsat în libertate. Procurorii de caz au făcut recurs şi aşteaptă acum decizia Tribunalului Suceava.

O viaţă luată în câteva secunde de un şofer care gonea pe străzi, băut la volan

În după-amiaza zilei de 23 iulie a.c., în jurul orei 18:00, David, un băiat de 14 ani, se deplasa cu bicicleta pe strada Foresta, din municipiul Vatra Dornei. La un moment dat, un autoturism Ford scăpat de sub control a intrat pe trotuar şi l-a lovit în plin pe minor, omorându-l pe loc. Maşina s-a oprit într-un stâlp din beton al unui gard din apropiere. La volan se afla George Pîslaru, iar poliţiştii au stabilit că tânărul a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă şi nu a mai putut controla direcţia.

George Pîslaru a fost transportat la Spitalul din Vatra Dornei, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava. Potrivit poliţiei, a suferit leziuni uşoare, pentru care necesită între şapte şi zece zile de îngrijiri medicale. Ulterior, au venit şi rezultatele probelor de sânge recoltate de la tânărul în vârstă de 25 de ani, rezultând o alcoolemie de 2,25 la mie –prima probă, 2,10 –la a doua.

A refuzat cinci citaţii şi a venit la poliţie după două săptămâni şi jumătate de la accident

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, de la data accidentului şi până pe 5 august, George Pîslaru s-a internat în mai multe unităţi spitaliceşti de pe raza judeţelor Suceava şi Iaşi, refuzând să dea curs unui număr de cinci citaţii procedurale, cu toate că în anumite zile s-a aflat la domiciliu, motivând neprezentarea prin lipsa unui avocat ales.
La 5 august a.c., tânărul s-a externat din Spitalul Judeţean Iaşi, iar în dosarul penal întocmit pe numele său s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Luni, 9 august, în jurul orei 9:30, George Pîslaru a venit însoţit de un avocat la sediul Poliţiei Vatra Dornei, iar două ore mai târziu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În aceeaşi zi, procurorii dorneni l-au dus în faţa instanţei de judecată şi au cerut arestarea preventivă a tânărului.

Judecătorul de şedinţă din cadrul Judecătoriei Vatra Dornei a respins propunerea procurorilor şi a decis să-i interzisă suspectului să părăsească localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Muzeul de Etnografie si Folclor Vatra Dornei

Un loc in care cultura si traditia orasului Vatra Dornei si a Bucovinei, in general, sint extrem de bine ilustrate, fiind prezentate unelte gospodaresti vechi, interioare traditionale de case, elemente de port.

Portul este clasificat pe cele patru zone etnografice abordate. Hainele groase, confectionate din suman, cum ar fi: mantalele, cioarecii, atele lungi de la opinci etc., ne sugereaza ca suntem in plina zona de munte.

Pentru zona Dornelor pledeaza costumele de sarbatoare din comuna Dorna Candrenilor si Panaci precum si mai multe piese de port expuse separat: zabrelnice, camasi, braie etc.din comuna Dorna Arini. In zona Dornelor, fiind o zona de inerferenta se resimt din plin influentele Ardealului, Maramuresului, Harghitei precum si a Neamtului. Croiul camasilor din Cosna si Poiana Stampei amintesc pe cel al camasilor din Bistrita Nasaud. Faptul nu este generalizat, putandu-se intalni si camasi Bucovinene, incretite pe gat cu ata iar la capatul manecilor “prinse in bratara”.

Exista in aceasta expozitie o ordonare a exponatelor pe idei majore, legate de momente bine alese: tunsul oilor, urcatul la munte, masura, inchegatul etc. Majoritatea exponatelor sunt originale, facanduse si cateva reconstituiri dupa informatiile culese din teren. Intr-un ungher a fost reprodusa, la scara normala, o vatra cu vartej, de a carei cujba (carlig) sta agatat ceaunul de urdit.

Creatia noua: Aici sunt etalate tesaturi, piese de port, obiecte de lemn, toate purtand amprenta actualului. Valorificand materia prima traditionala: lana, bumbac, lemn, aceasta creatie isi tradeaza noutatea. Astfel, camasile femeiesti si cele barbatesti renunta la paleta cromata bogata, mergand pe una mai retinuta si mai sobra (negru, cafeniu). In privinta ornamentelor, se paraseste tot mai mult “geometricul” in favoarea “florarului”.

Mastile care amintesc de noaptea anului nou, sunt destinate peretelui si nu jocului, fiind confectionate din lemn.

Muzeul este situat in cladirea Primariei, str. Mihai Eminescu nr. 17.

Program: Luni - Vineri 10-18
              Simbata, Duminica - inchis.


Un şofer, trei dosare penale în câteva luni pentru infracţiuni repetate în trafic

Un şofer din comuna Şaru Dornei a fost prins în trafic deşi avea permisul de conducere suspendat pentru alte două infracţiuni rutiere, adunând astfel trei dosare penale în câteva luni de zile. S-a întâmplat marţi, când de la ora 8.00 dimineaţă şi până la 16.00 după-amiază, Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat o amplă acţiune de control în trafic, pe traseul Suceava – DN 17 – Frasin – DJ 177 A Stulpicani – Ostra – Holda – DN 17B – Broşteni – DN 17B Vatra Dornei.

Printre şoferii traşi pe dreapta s-a numărat şi Dragoş Şorîndaru, în vârstă de 49 de ani, din comuna Şaru Dornei, care se deplasa pe strada Unirii, în Vatra Dornei. După ce au efectuat verificări în baza de date, oamenii legii au constatat că acesta avea deja permisul de conducere suspendat în două rânduri. Mai întâi, în primăvara acestui an, tot în Vatra Dornei, a fost depistat în timp ce conducea o maşină care nu era înmatriculată. Atunci, conform procedurilor, i s-a întocmit dosar penal, iar permisul de conducere i-a fost suspendat. Şoferul a continuat însă să circule în ciuda interdicţiei, astfel că după puţin timp a fost depistat în trafic pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, alegându-se cu dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat. Nici această măsură nu l-a speriat prea tare pe acesta, el recidivând cu aceeaşi infracţiune acum două zile.

În cadrul controlul în trafic de luni poliţiştii au aplicat un total de 56 de amenzi, în valoare de 3.700 de lei, retrăgând totodată patru certificate de înmatriculare, două pentru lipsă RCA şi alte două pentru defecţiuni tehnice.


Locuinţe sociale date ilegal la Vatra Dornei

La Vatra Dornei locuinţele sociale se dau după ureche şi după cum hotărăşte primarul. Cel puţin aşa s-a întâmplat anul trecut cu 12 garsoniere dintr-un bloc construit pe strada Chilia. Edilul Ioan Moraru se scuză că nu ştia exact legislaţia privind acordarea locuinţelor sociale şi spune că vina aparţine angajaţilor Primăriei Vatra Dornei, care trebuiau să-l anunţe ce anume are de făcut. Ioan Moraru recunoaşte că există posibilitatea anulării în instanţă a contractelor încheiate cu beneficiarii acelor garsoniere, caz în care „voi respecta hotărârea care va fi luată”.

Bulibăşeală la Primăria Vatra Dornei

La Primăria din Vatra Dornei domneşte un haos de nedescris. Întrebat iniţial în ce bază a acordat cele 12 garsoniere, primarul a recunoscut că în perioada mandatului său nu a trecut aşa ceva prin Consiliul Local. Ulterior, o angajată a Primăriei Vatra Dornei, Rodica Albei, a menţionat că totul este legal, iar locuinţele s-au dat în baza Hotărârii de Consiliu Local Nr. 99 din 28 iunie 2007, prin care s-a aprobat lista de priorităţi pentru acordarea locuinţelor sociale. Din păcate, Rodica Albei a uitat, ori nu ştie acest lucru, că HG 1275/2000, cu privire la Aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a legii locuinţelor prevede altceva. Mai exact, articolul 21, aliniatul 2 din această Hotărâre de Guvern arată că actualizarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale se face anual. Ori, în cazul garsonierelor de pe strada Chilia actul normativ menţionat a fost încălcat.

„Comisiile constituite vor analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele sociale şi vor prezenta spre aprobare consiliilor locale lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită”, se stipulează în articolul 21 al HG 1275/2000.

Ioan Moraru: „Îmi reproşez că nu am ştiut prevederile legale”

În condiţiile în care Consiliul Local Vatra Dornei a aprobat lista de priorităţi în iunie 2007, iar garsonierele de pe strada Chilia au fost acordate în prima parte a anului 2009, este clar că legea a fost încălcată. Primarul Ioan Moraru spune că el nu a făcut decât să finalizeze blocul cu pricina şi apoi să dea locuinţele.

„Nimeni nu mi-a spus nici cel mai mic amănunt despre legalitatea acordării locuinţelor sociale. Îmi reproşez că nu am ştiut prevederile legale în domeniu, dar în privinţa familiilor care au primit locuinţele sociale sunt convins că am procedat corect. Salariaţii care nu mi-au spus despre prevederile legale privind acordarea locuinţelor sociale vor fi mustraţi, pentru că altă sancţiune au luat deja, şi mă refer aici la diminuarea salariului cu 25%”, a spus senin primarul Ioan Moraru.


Fabrica de apă minerală AQUA CARPATICA și-a deschis portile

Pe data de 02 august 2010 a fost tăiată panglica la fabrica de apă minerală din comuna Panaci, a omului de afaceri Jean Valvis.

Omul de afaceri Jean Valvis a construit o fabrică de îmbuteliere apă minerală de lux în Panaci. Apa minerală care este îmbuteliată în fabrica din Panaci este primul produs de lux exportat din România, având calităţi unice. Trebuie spus că apa minerală de la Panaci este considerată de lux deoarece este colectată dintr-un izvor de apă cu dioxid de carbon natural.


La șapte ani de la vânzarea Dorna către Coca-Cola, Jean Valvis intră din nou în businessul de ape minerale, o piața de 300 de milioane de euro, cu o investiție greenfield într-o fabrică situată la 20 de kilometri de Vatra Dornei și un brand - Aqua Carpatica - destinat atât pieței externe, cât și celei locale.

Fabrica din Panaci dispune de două linii de îmbuteliere a apei minerale, una pentru PET, a cărei producţie va merge în special pe piaţa românească de retail. La acestea se adaugă şi o linie de apă minerală îmbuteliată la sticlă, destinată locaţiilor HoReCa, dar şi pentru export în ţări precum Franţa, Italia şi SUA.
Brandul Aqua Carpatica este situat pe segmentul premium.


În comuna Panaci continuă implementarea proiectului Phare 2006

Proiectul “ŢARA DORNELOR CURATĂ – sistem integrat de gestiune a deșeurilor în 3 comune din Bazinul Dornelor (Panaci, Saru Dornei si Dorna Arini)”, derulat prin programul Phare 2006 CES - Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu - are termen de finalizare data de 30.11.2010.

Proiectul se derulează în parteneriat cu comunele Șaru Dornei și Dorna Arini. Prin proiect au fost achiziționate 3 autocompactoare, 6000 europubele, 600 eurocontainere, 6000 pliante, 500 afișe, 3 anunțuri în presa scrisă, 2 conferințe de presă, 6 panouri de prezentare a proiectului și a rezultatelor acestuia. 13 persoane au urmat o sesiune de training, pentru lucrător utilaje servicii de salubrizare.

Momentan, se execută 150 de platforme betonate pe care urmează a fi distribuite autocompactoarele.
Bugetul proiectului este de 721.454,93 euro, din care cofinanțare 98.220,05 euro.


Inundaţii şi persoane blocate într-o maşină surprinsă de aluviuni

Pentru a doua oară în ultima săptămână, ploile torenţiale căzute în zona de munte a judeţului au provocat inundaţii pe raza municipiului Vatra Dornei.

Dacă joia trecută au fost inundate 10 case, 14 curţi, 6 anexe, 10 grădini şi 4 curţi şi subsoluri ale unor societăţi comerciale, în noaptea de luni spre marţi, pompierii dorneni au fost solicitaţi să scoată apa din 14 case, 4 subsoluri şi curţi ale unor societăţi comerciale şi 20 de curţi, grădini şi anexe de pe mai multe străzi din municipiu.
Şi de această dată, pe lângă cadrele Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei aflate de serviciu au fost chemate de acasă şi cele aflate în tura liberă, pentru evacuarea apei intervenind în cursul nopţii şi pompieri de la Câmpulung Moldovenesc.

Tot în urma ploilor torenţiale, un autoturism VW, în care se aflau două persoane, a fost blocat de aluviuni pe strada Negreşti.
Pentru deblocarea autoturismului şi implicit a celor două persoane blocate au intervenit 8 subofiţeri cu o autospecială şi un echipaj SMURD, misiunea de salvare încheindu-se cu bine.


Poliţist de la Dorna Arini, reţinut pentru luare de mită

Un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Dorna Arini a fost reţinut luni seara sub învinuirea de luare de mită, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, ca urmare a unei acţiuni organizate împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, cu sprijinul tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. Este vorba despre agentul şef principal Mircea Cîrneală.

Astfel, în luna iulie 2010, o persoană din localitatea Dorna Arini a depus un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava cu privire la faptul că agentul şef principal de poliţie Cîrneală Mircea din cadrul Postului de Poliţie Dorna Arini a pretins suma de 1.500 lei, cu promisiunea că va soluţiona favorabil un dosar penal în care denunţătoarea era cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals.

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că lucrătorul de poliţie a primit în luna iunie 2010 suma de 700 lei de la denunţătoare, prin intermediul unei alte persoane din localitatea Dorna Arini, persoană de încredere a poliţistului. În cursul zilei de 9 august a.c., denunţătoarea a înmânat intermediarului suma de 800 lei ce urma a fi remisă lucrătorului de poliţie.

Echipa operativă condusă de procuror, formată din lucrători de poliţie judiciară din cadrul SJA Suceava a intervenit la domiciliul intermediarului, unde au identificat şi ridicat plicul de bani, iar agentul de poliţie a fost reţinut în apropierea locuinţei intermediarului.

Învinuitul Cîrneală Mircea a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.
 

Zeci de gospodării inundate, aseară, la Vatra Dornei

Ploile torențiale căzute începând de ieri după-amiază asupra municipiului Vatra Dornei au dus la inundarea a zeci de curți, grădini și anexe de pe raza localității.

De la ora 18:30, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava telefoanele au început să sune întruna. Și toate apelurile erau de la Vatra Dornei.

Cetățenii care locuiesc pe străzile Republicii, Mihai Eminescu, Piscului, Chiliei, Plopilor, Podu Verde, Rosu, George Cosbuc, Diecilor, Argestru, Calea Transilvaniei, au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor pentru a scoate apa din gospodăriile lor.

Canalizarea orașului stațiune nu a făcut față cantității mari de apă adunată în urma ploilor abundente, care s-a revărsat în curțile și grădinile oamenilor.

Mulți dintre cei care au sunat la pompieri reclamau faptul că șanțurile de pe marginea drumurilor sunt colmatate, iar apa nu are pe unde să se scurgă.

Ieri, pentru zona Vatra Dornei au fost două avertizări de cod galben, remise pentru intervalele orare 17:45 -18:45 și 19:10 și 20:40.

Cadrele Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei lucrau, aseară, la evacuarea apei din curți, gospodării și anexe.


Spectacol în aer la redeschiderea Aerodromului din Floreni

Trei luni de muncă şi multă pasiune au pus la bătaie câţiva inimoşi, iar rezultatul s-a văzut sâmbătă, când Aerodromul din Floreni, din apropiere de Vatra Dornei, a fost reintrodus pe hărţile de zbor ale României. Pentru a onora acest eveniment, nebuni frumoşi ai aerului din toate colţurile ţării şi-au dat întâlnire pe Dealul Floreni şi au contribuit la un spectacol aerian de calitate. Curioşii care au ţinut să fie prezenţi la Aerodromul din Floreni nu au avut ce regreta, piloţii, paraşutiştii şi ceilalţi practicanţi ai sporturilor aeriene oferind momente unice. Pentru o parte dintre spectatori ziua s-a terminat cum nu se poate mai atractiv, cu o plimbare în aer oferită de organizatori.

Foarfecul şi şampania au coborât din aer

Deschiderea oficială a avut loc în jurul prânzului, dar nu oricum, ci într-un mod tipic pentru manifestarea de la Floreni. Şampania destupată de gazde a venit din aer, adusă de un paraşutist, tot de acolo fiind adus şi foarfecul cu care primarul din Dorna Candrenilor a tăiat panglica inaugurală. Cel care a adus foarfecul şi şampania este un fost pilot de MiG-21, Eugen Botezatu, care după trecerea în rezervă s-a reprofilat pe aparate de zbor ultrauşoare şi paraşutism.

Administratorul Aerodromului Floreni a descoperit locaţia abia în noiembrie anul trecut

Culmea ironiei, omul care a contribuit decisiv la schimbarea feţei Aerodromului de la Floreni, Dan Cobuz, nici nu ştia de existenţa acestei locaţii până la sfârşitul anului trecut. Cel care a băgat banii în refacerea Aerodromului, Laszlo Kiss, un alt împătimit al zborurilor, a venit cu ideea, iar familia Cobuz a dat finalitate proiectului.

„Era o paragină când l-am văzut, dar existau premise să-l aducem la normal într-un timp destul de scurt. Marea problemă a fost că vara la munte oamenii sunt cu toţii la adunat fân şi nu am avut cu cine să lucrăm, aşa că am muncit în familie. Proiectul e o realizare pentru toţi cei care zboară cu aparate ultrauşoare, iar pentru mine personal este şi o revanşă faţă de sistemul militar care nu mi-a oferit nici o satisfacţie, iar în ultimii ani am asistat la distrugerea aviaţiei militare din România”, a spus Dan Cobuz. Pilot în rezervă după ce ani în şir a zburat pe elicoptere militare, administratorul Aerodromului Floreni a precizat că a primit deja semnale pozitive. „Am fost vizitaţi de străini posesori de aparate ultrauşoare care şi-au exprimat dorinţa de a vizita aceste zone. Noi îi aşteptăm la Aerostaţiunea Montană Floreni şi le asigurăm toate condiţiile, de la hangarul pentru avioane până la hotelul în care să rămână cazaţi dacă vremea nu este optimă pentru zbor”, a completat pilotul în rezervă Dan Cobuz.

Aerodromul Floreni, concesionat pe 49 de ani

Aflat în proprietatea Primăriei Dorna Candrenilor, Aerodromul de la Floreni este al doilea din judeţ, după cel de la Frătăuţi. Pista are o lungime de 550 de metri şi o lăţime de 35 de metri, iar pentru ca lucrările de reabilitare să poată avea loc, Primăria Dorna Candrenilor a concesionat terenul şi clădirile Aerodromului Floreni pentru o perioadă de 49 de ani.

CITESTE CONTINUAREA: MonitorulSV.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei