Şcoala de schi oficială a staţiunii Vatra Dornei va organiza la începutul lui 2011 tabere de schi pentru copii şi părinţi, Euroski Family Camp, taberele fiind programate pentru perioadele 9 - 14 ianuarie, 23 - 28 ianuarie şi 13 - 18 februarie 2011.
Potrivit directorului şcolii de schi, profesor doctor Petru Grigoraş, Euroski Family Camp este un program adresat în principal copiilor cu vârste între 5 şi 7 ani şi cuprinde şcoală de schi (curs colectiv de iniţiere sau consolidare pe subgrupe omogene), concurs de schi cu acordare de diplome şi premii, iar cazarea şi masa sunt la un hotel 3 stele (camere duble), situat chiar la baza pârtiei de schi.
Cursanţii vor fi la şcoală, pe pârtie, câte patru ore pe zi, în grupuri de maxim zece persoane, vor avea parte de skipass pe durata programului de curs, acces la piscină încălzită, iar la final vor primi CD-uri cu cele mai frumoase momente petrecute în tabără.
Şcoala de schi Euroski Vatra Dornei este membru autorizat al Asociaţiei Naţionale a Şcolilor de Schi din România şi dispune de monitori autorizaţi şi licenţiaţi de Federaţia Română de Schi.
„Programul Euroski Family Camp are în vedere iniţierea copiilor în disciplina schi alpin, în cadrul unor activităţi specifice pe zăpadă concepute pe categorii de vârstă, nivel motric etc. În cadrul fiecărei zile de tabără, sunt programate lecţii de schi şi concursuri pe zăpadă, iar fiecare copil va beneficia de atenţie particulară. La finalul taberei se va organiza un concurs de schi, la care toţi copiii vor primii diplome de participare. Părinţii vor fi tot timpul pe pârtie în compania celor mici, fiind incluşi într-un program specific de iniţiere, respectiv consolidare în schiul alpin”, a explicat Petru Grigoraş, monitor categoria I şi profesor specialist schi alpin.
Tariful este de 895 de lei de persoană, iar copiii (5-7 ani) trebuie să fie însoţiţi de cel puţin un părinte ori tutore legal.
De asemenea, fiecare participat trebuie să prezinte o adeverinţă medicală cu menţiunea: apt tabără schi.
„Pentru cei mici e foarte important să fie iniţiaţi şi îndrumaţi în tainele schiului alpin de către specialişti în domeniu. Ştim cât de important este ca părinţii lor să le împărtăşească bucuria şi să se simtă minunat alături de ei pe pârtia de schi, tocmai de aceea am gândit acest gen de tabără. Euroski Family Camp este mai mult decât o tabără de schi, este o experienţă plăcută şi utilă pe care orice copil trebuie să o trăiască alături de familia sa”, a mai declarat Petru Grigoraş, precizând că mai multe informaţii se pot obţine pe pagina oficială a şcolii de schi de la Vatra Dornei, http://www.euroski.ro/.
SURSA: MonitorulSV.ro