De zece ani, Ansamblul „Poieniţa” Poiana Stampei duce tradiţiile în ţară, dar şi în afara graniţelor

Prin activitatea Ansamblului „Poieniţa”, toată ţara a aflat despre Poiana Stampei, pentru că membrii acestui ansamblu transmit tradiţia din nordul Bucovinei. Dansatorii, soliştii, dar şi membrii orchestrei, cu toţii sunt tineri, elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII din localitate, iar unii sunt elevi ai Şcolii de Arte din Suceava. Dirijorul, prof. Dănuţ Lăcătuş, un virtuoz al instrumentelor, care s-a remarcat şi în anii studenţiei la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a câştigat marele premiu la trompetă (clarinet şi saxofon), în cadrul Festivalului Internaţional „În grădina cu flori multe” de la Cernăuţi (Ucraina), festival la care premiul I a revenit tot unei membre a orchestrei, Raluca Vasiluţ; un motiv în plus pentru directorul Căminului Cultural din Poiana Stampei şi instructorul ansamblului, Petrică Chiforescu, să investească încredere în talentele pe care le formează.

Participări de prestigiu

Făcând un bilanţ al anului 2010, membrii Ansamblului consideră că cea mai importantă este participarea la Festivalul „Curcubeul” din Ucraina, unde au obţinut titlul de laureat, apoi Marele Premiu şi premiul I la Cernăuţi - Ucraina.

În 2011, Ansamblul „Poieniţa” împlineşte zece ani de activitate şi deja Petrică Chiforescu, Dănuţ Lăcătuş şi Neculai Rusu îşi aştern ideile pe hârtie pentru un spectacol aniversar. „Evoluţiile Ansamblului trebuie să fie mai bune ca în 2010 prin creşterea calităţii spectacolelor prezentate, diversificarea repertoriului, continuarea procesului de iniţiere a noi tineri în activitatea artistică ce vor asigura continuitatea şi vigoarea viitoarelor spectacole. Deja ne pregătim pentru un spectacol aniversar deosebit în iulie 2011, la a IV-a ediţie a manifestărilor . Vom avea şi inaugurarea Casei de Cultură din comună, în jurul datei de 8 noiembrie, ocazie cu care va fi şi un schimb de generaţii la Ansamblu. Generaţia din anul 2001, generaţia actuală şi generaţia pe care am pregătit-o în paralel vor evolua împreună”.

Pe scena Căminului Cultural din Poiana Stampei folclorul este prezent aproape zilnic. Alături de Ansamblul “Poieniţa”, se pregătesc Ansamblul “Flori de pe Dorna”, ansamblu coordonat de Dorina Paicu, copiii de la Şcoala Podu Coşnei, coordonaţi de profesor Vasile Chiforescu, şi elevii de la Şcoala Poiana Stampei, îndrumaţi de prof. Petronela Vasiluţ.


Bărbat ucis de tren, la Vatra Dornei

Tragedie, luni seară, la Vatra Dornei, unde un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitate, a murit după ce a fost călcat de un tren. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.30, când victima, Pintea C., a fost surprinsă pe calea ferată de acceleratul 1841 Vatra Dornei – Bucureşti Nord.

„A fost vorba de un accident, nu există alte suspiciuni. Trenul avea semnalele acustice puse în funcţiune, iar probabil victima nu le-a auzit”, au explicat responsabilii de la Poliţia Transporturi Feroviare Suceava. Ei au adăugat că bărbatul ucis de tren era muncitor la centrala termică şi cunoştea bine zona, trecând zilnic pe acolo, motiv pentru care nu cred că este vorba despre o sinucidere, ci mai degrabă despre faptul că nu a fost atent şi nu a auzit venirea trenului.

Accidentul de luni seară s-a produs între cele două gări din Vatra Dornei, iar victima nu a avut nici o şansă de supravieţuire. Potrivit echipajului de la bordul autosanitarei SMURD care a ajuns la faţa locului, Pintea C. avea capul zdrobit şi picioarele amputate.


ANUNT - Vand apartament Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament Vatra Dornei, 4 camere, etaj 1, str. Mihail Sadoveanu, nr. 3.

Pret: 35.000 EUR

Nume: Eugen Pal

Telefon: 0722 629 395

E-mail: iaro@iaro.ro

ANUNT - Vind 10.000 mp Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vind 10.000 mp Vatra Dornei, in vecinatatea parcului si a noii partii de schi.

Pret: 100.000 EUR

Nume: Eugen Pal

Telefon: 0722 629 395

E-mail: iaro@iaro.ro

ANUNT - Vand apartament 2 camere Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament 2 camere, zona Unirii, decomandat, complet utilat, termopane, 2 balcoane, gigacalorimetru + apometre, incalzire de la centrala orasului + 2 sobe teracota + garaj si magazie lemne + boxa.

Prefer schimb cu apartament 3 camere care sa fie de preferat tot pe str. Unirii si sa platesc diferenta.

Pret: Negociabil

Nume: Circu Carol

Telefon: 0743 657 413


Traficul rutier întrerupt pe DN 17, la Iacobeni, dupa ce o anvelopa a unei cisterne cu adeziv a luat foc

Circulatia pe DN17 a fost întrerupta marti dimineata, pentru aproximativ o ora, în zona comunei Iacobeni, dupa ce o anvelopa a unei cisterne încarcate cu adezivi industriali a luat foc. Pentru stingerea incendiului a fost necesara interventia cu doua autospeciale, a pompierilor din cadrul Detasamentului Vatra Dornei.

Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Suceava, locotenent Ioana Istrati, a declarat în cursul zilei de ieri ca anvelopa din dreapta-spate a unei cisterne de 24 de tone încarcate cu adezivi a luat foc pe DN17 însa incendiul a fost lichidat rapid, traficul reluandu-se la scurt timp în conditii normale.


Cezar Ioja cere demisia viceprimarului Mircea Rusu

PSD Suceava, prin vocea secretarului zonal Cezar Ioja, a cerut, luni, demisia din funcţie a viceprimarului municipiului Vatra Dornei, democrat-liberalul Mircea Rusu. Ioja a explicat că viceprimarul trebuie să plece întrucât nu s-a ocupat în mod conştiincios de sarcinile trasate prin dispoziţie de primarul liberal Ioan Moraru.

După cum a expus problema secretarul PSD Suceava, municipiul Vatra Dornei nu are primar, ci numai viceprimar. Viceprimarul de Vatra Dornei este mai tare ca primarul întrucât deţine cam toate atribuţiile ce ţin de funcţionarea unei primării, de la salubrizare la urbanism, iluminat public, străzi, utilităţi. Cezar Ioja a declarat că cetăţenii, dar şi turiştii sunt nemulţumiţi de starea proastă a străzilor, de câinii vagabonzi, de lipsa toaletelor în zona pârtiilor de schi, de dughenizarea municipiului staţiune şi mai ales de problemele care apar în furnizarea agentului termic.

O problemă gravă identificată de secretarul PSD Suceava şi pusă tot în sarcina viceprimarului este aceea că patinoarul a fost deschis abia duminică, când turiştii au părăsit staţiunea. Pentru toate acestea, susţine Ioja, cineva ar trebui să plătească iar acel cineva este viceprimarul Mircea Rusu.


PUBLICITATE - www.DornaImobiliare.ro

Titlu: Anunturi imobiliare gratuite din Vatra Dornei

Detalii: Anunturi imobiliare gratuite din Vatra Dornei si nu numai. Fara taxe, comisioane, intermediari. Nu necesita crearea unui cont pe site si nici logare. Totul absolut gratuit !


Telefon: 0740 648 689


ANUNT - Vand teren zona Partie Ski - Saru Dornei

Detalii Anunt: Vand teren Saru Dornei 1500-7500 mp parcelat/integral, curent, apa, drum, PIRTIE NOUA DE SKI in apropiere, cadastru, intabulat, certificat urbanism constructie noua - pentru pensine, pastravarie, casa vacanta, cabana ski sau locuinta permanenta.

Pret: 8 Euro/mp neg.

Nume: Valentin Elit

Telefon: 0724093073


Accident rutier în lanţ în Pasul Tihuţa, din cauza poleiului

Un bărbat a fost rănit grav, iar trei autoturisme au fost avariate într-un accident produs duminică noaptea, din cauza poleiului, în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, străbătut de DN 17, informează Agerpres.

Un şofer de 32 de ani din Galaţi a derapat şi a ajuns cu maşina în şanţul din dreapta direcţiei de mers, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu polei.

La câteva momente după accident, un şofer de 31 de ani din Botoşani a oprit în zonă pentru a-i acorda celuilalt conducător auto primul ajutor, însă autoturismul său a fost colizionat din spate de o a treia maşină, condusă de un bărbat din judeţul Neamţ.

În urma impactului, şoferul celei de-a treia maşini, în vârstă de 29 ani, a fost rănit grav.

Avariile produse celor trei maşini au fost estimate de către poliţişti la 40.000 lei, cercetările în acest caz fiind continuate de către Poliţia Rutieră.


Porniti Plugul Feti-Frumosi 2010 Vatra Dornei - VIDEO



O zi la SMURD Vatra Dornei - VIDEO

Zi de foc pentru echipajul SMURD Vatra Dornei. În numai o zi, echipajul a fost solicitat sa intervina la 5 evenimente în care au fost implicate 7 persoane.

Pentru un barbat de 67 de ani care a trecut printr-un stop cardio-respirator a fost nevoie de interventia elicopterului SMURD.




A fost transportat cu elicopterul la Iaşi după ce a căzut pe stradă

Bărbatul în vârstă de 67 de ani este din Vatra Dornei şi a fost găsit ieri inconştient, pe strada Unirii din municipiu.

Un echipaj SMURD a ajuns de urgenţă la faţa locului şi a încercat să îl resusciteze pe bărbatul aflat în stop cardio-respirator. În acest timp a fost anunţat imediat Centrul de Telemedicină Iaşi.

Vasile D. a fost transportat de urgenţă la Spitalul Vatra Dornei timp în care a început să respire după ce reprezentanţii SMURD i-au administrat bărbatului trei şocuri electrice.

În jurul orei 15.00, echipajul SMURD Vatra Dornei a revenit la spital pentru a-l transporta pe pacient până la elicopter fiind ajutat şi de pompierii din localitate deoarece bărbatul era supraponderal.

Acesta a fost transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru mai multe investigaţii.


Sportivii de la CSI Vatra Dornei au încheiat anul în forţă

Pe final de an 2010 sportivii de la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei au avut o comportare remarcabilă la Campionatele Naţionale ale României desfăşurate în localitatea Igls, din Austria. După ce la precedenta ediţie a naţionalelor a cucerit titlul de campion naţional de juniori, skeletonistul Dorin Velicu a continuat să progreseze în 2010, devenind vicecampion naţional de seniori. Mai mult, Fabian Purcea a venit al treilea în întrecerea de skeleton pentru tineret, iar Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei au obţinut medaliile de argint în proba de sanie dublu.

De remarcat şi faptul că dorneanca Delia Ivaş, legitimată în prezent la CSU Braşov, a devenit campioană naţională la skeleton feminin, în concursul de senioare. “Aceste rezultate bune ne dau speranţe îndreptăţite pentru viitor. Urmează două luni de competiţii importante pentru noi, la care ne dorim să obţinem cât mai multe medalii”, a declarat Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei.

Eurosport, sponsor al Naţionalelor de sanie de la Cârlibaba

Campionatul Naţional de sanie pe pistă naturală va avea loc în acest an la Cârlibaba. Pentru prima dată în istorie competiţia va fi sponsorizată de postul de televiziune Eurosport, aşa că se aşteaptă ca întrecerea să se bucure de o mediatizare exemplară. „Iniţial, naţionalele de sanie pe pistă naturală erau programate să se dispute în luna martie, însă cei de la Eurosport au insistat ca întrecerea să aibă loc între 14 şi 17 februarie. Sunt aşteptaţi la Cârlibaba cei mai buni sportivi ai momentului şi de aceea concursul se aşteaptă a fi unul foarte puternic”, a precizat Octavian Pungovschi.


S-a oprit într-un stâlp, cu maşina furată de la cel cu care petrecea Revelionul

Un tânăr fără permis de conducere a fugit, în noaptea de Revelion, cu maşina unuia dintre cei cu care se afla la petrecerea dintre ani, după o cursă de aproximativ 20 de kilometri acesta oprindu-se într-un stâlp. Poliţia municipiului Vatra Dornei a intrat pe fir în noaptea de Revelion, la ora 1.30, când o patrulă aflată în serviciul de control al traficului a fost sesizată că, pe strada Calea Transilvaniei, un autoturism înmatriculat în judeţul Botoşani se află proptit într-un stâlp de iluminat public, stâlp care fusese doborât, fără ca şoferul să mai fie la faţa locului.

Lucrurile aveau să se lămurească abia a doua zi, când proprietarul maşinii, Ioan P., un bărbat din comuna Zvoriştea, s-a prezentat la Poliţia municipiului Vatra Dornei şi a declarat că în noaptea dintre ani maşina i-a fost condusă de Chirilă M., în vârstă de 20 de ani, tot din Zvoriştea.

După cercetări s-a stabilit că tânărul de 20 de ani se afla în comuna Ciocăneşti, în aceeaşi locuinţă cu proprietarul, iar la un moment dat a sustras cheile autoturismului acestuia, chei lăsate pe masă.

Tânărul a condus de la Ciocăneşti şi până la Vatra Dornei, unde, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă în condus, a scăpat volanul de sub control şi s-a izbit în stâlpul electric pe care l-a pus la pământ. Speriat de ce a făcut, tânărul de 20 de ani a fugit de la locul accidentului.


Şemineul dintr-o casă a luat foc

În prima zi a noului an, într-o casă din Cozăneşti a izbucnit un incendiu de la un şemineu. Potrivit Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, după anunţarea prin serviciul 112, la ora 12.23, a izbucnirii unui incendiu la locuinţa lui Răzvan C., din satul Cozăneşti, comuna Dorna Arini, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei cu o autospecială.

La sosirea echipajului, ardea un perete al casei, pe interior, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie. Incendiul a fost lichidat la ora 13.35. A ars peretele casei pe o suprafaţă de 2 mp, degradându-se restul peretelui, pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că focul a izbucnit prin efect termic din cauza şemineului, amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile. Militarii au salvat restul locuinţei.


LA MULTI ANI 2011 !!!


NOUL AN SE ASTERNE INAINTEA NOASTRA CA UN VOLUM NESCRIS CU 365 DE PAGINI GOALE. VA URAM SA LE SCRIETI NUMAI CU LUCRURI BUNE, IMPLINIRI SI FERICIRE PENTRU CA LA SFARSITUL VOLUMULUI SA-L CITITI CU BUCURIE ! UN AN NOU FERICIT !

VatraDorneiLive.ro

1.250 de lei, despăgubiri morale pentru o tânără violată şi tâlhărită de un dornean

1.250 de lei, aceasta este suma care, în opinia magistraţilor Judecătoriei Suceava, reprezintă contravaloarea traumei morale suferite de o tânără în vârstă de 31 de ani, violată şi tâlhărită în scara blocului în care locuieşte, la întoarcerea de la serviciu.

Pe lângă aceşti 1.250 de lei, judecătorii l-au obligat pe atacator să-i plătească victimei şi 750 de lei despăgubiri materiale.

Sentinţa a fost dată recent, iar inculpatul, un tânăr în vârstă de 23 de ani, Constantin Iancu, din municipiul Vatra Dornei, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru viol, respectiv şapte ani pentru tâlhărie. Iancu a primit şi un spor de pedeapsă de un an, astfel încât tânărul va sta după gratii opt ani. Teoretic, pentru că, dacă nu va face probleme în penitenciar, are şanse să fie eliberat condiţionat şi să fie din nou în libertate după aproximativ şase ani.

Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut în noaptea de 10/11 septembrie a.c., într-un bloc turn din zona centrală a municipiului Suceava. Victima, o tânără în vârstă de 31 de ani, care lucrează la un restaurant, se întorcea spre casă în acea noapte. Era trecut de miezul nopţii, însă tânăra nu avea cum să bănuiască ce pericol o aşteaptă, mai ales că locuieşte în centrul oraşului şi avea de mers doar prin locuri luminate şi, teoretic, sigure.

Prin apropierea Palatului de Justiţie a observat un individ necunoscut care se uita ciudat la ea, însă nu i-a dat importanţă şi şi-a continuat drumul. S-a uitat în spate, la un moment dat, însă nu o urmărea nimeni. A sunat la interfonul blocului, iar soţul i-a dat drumul la uşa de la intrare. Când a dat să deschidă uşa de la lift, un individ s-a năpustit asupra ei, a lovit-o şi a ameninţat-o că o omoară dacă scoate vreun sunet. A obligat-o să întreţină cu el raport sexul oral, iar la un moment dat, auzind paşi pe casa scării, i-a smuls cerceii, i-a luat telefonul şi a dispărut în noapte.

Suspectul, Constantin Iancu, a fost reţinut câteva zile mai târziu şi arestat preventiv.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară, Tribunalul Suceava.


Festivalul Naţional „Porniţi plugul, Feţi Frumoşi !” Vatra Dornei 2010

Peste o mie de localnici, dar şi turişti aflaţi în oraşul staţiune Vatra Dornei au luat parte marţi, 28 decembrie, la cea de a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi plugul, Feţi Frumoşi!”. Pe strada principală din municipiu, peste 600 de urători şi mascaţi invitaţi la festival au făcut o paradă, apoi au prezentat fiecare câte o secvenţă din programul pregătit.

Au participat formaţii din Poiana Stampei, Dorna Arini, Vorona-Botoşani, Mirosloveşti-Iaşi, Vişeu-Maramureş, Broşteni, Ciocăneşti, Ilva Mare, Costeşti-Iaşi, Capu Codrului, Botoş, Ruginoasa–Iaşi şi Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Deschiderea festivalului a fost făcută de buciumaşii şi trâmbiţaşii de la Mănăstirea Humorului şi de Ansamblul folcloric „Dorna Dorului”, coordonat de Dumitru Candrea.

„Turiştii şi Bucovina au avut de câştigat”

Festivalul de la Vatra Dornei încheie seria celor zece spectacole de datini şi obiceiuri desfăşurate în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”, program iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava şi finanţat din bani europeni.

„Iată că tradiţiile îşi au locul lor binemeritat şi mulţumim celor care ne-au sprijinit în organizarea acestor manifestări. Turiştii şi Bucovina au avut de câştigat prin aceste manifestări. Începe să se vadă profesionalismul, pentru că ne interesează un produs cultural din Bucovina, care ne va ajuta în definirea intereselor noastre din punct de vedere economic. Este o societate în care pieţele îşi spun cuvântul şi trebuie să avem un produs competitiv”, a spus Călin Brăteanu, directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale din Bucovina.

La manifestarea de înaltă ţinută artistică au participat, alături de dorneni, primari din Bazinul Dornelor, dar şi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. La deschiderea festivalului a fost prezent şi perşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, a făcut o invitaţie celor prezenţi la festival, dar şi celor care vor să petreacă noaptea dintre ani în zona de munte. La Vatra Dornei va fi organizat Revelion în aer liber la care sunt invitate ansambluri folclorice din zonă, trupele Fără zahăr şi Bordo. „La miezul nopţii, la trecerea dintre ani, vă invităm la un spectacol şi o cupă de şampanie. Doresc tuturor un an normal din toate punctele de vedere”, a spus primarul Ioan Moraru.


Vatra Dornei a ales greşit

Centrala termică de la Vatra-Dornei a primit cinci miliarde de lei de la Consiliul Judeţean Suceava. Pentru asta nici măcar nu a colindat şi nici nu a urat. Pur şi simplu a venit în faţa Palatului Administrativ cu hainele ponosite, cu încălţările rupte şi cu muci la nas şi a început să se uite la geamul biroului lui Gheorghe Flutur. A venit ca un copil cu părinţi iresponsabili care îi beau alocaţia şi se iau la bătaie, fără să le pese că el nu are ce mânca şi ce îmbrăca şi că doarme într-o cameră neîncălzită. Consiliului Judeţean i s-a făcut milă de centrala termică şi de aceea i-a dat bani cât să-i ajungă pentru vreo două săptămâni.

Înainte ca administraţiei judeţene să i se facă milă, şeful acesteia, liderul PD-L Gheorghe Flutur, a fost un car de nervi. Car din ăla pe care omul gospodar şi-l face iarna ca să aibă cu ce căra rumeguş vara, pentru centrala care trebuie să funcţioneze iarna. Domnul Flutur s-a enervat pentru că primarul PNL, Ioan Moraru, n-a spus că există pericolul ca dornenii şi turiştii din municipiul-staţiune să fie puşi la îngheţat în apartamente şi-n camerele de hotel. În apărarea sa, domnul Moraru spune că viceprimarul PD-L, Mircea Rusu, este vinovat pentru că rumeguşul este de proastă calitate şi, de aceea, centrala termică nu vrea să lucreze cu el. Primarul susţine că viceprimarul trebuia să se ocupe de aprovizionarea cu rumeguş. Însă, domnul Rusu, acompaniat de domnul Flutur, îi aduce aminte domnului Moraru că el este principalul ordonator de credite şi, deci, cheia rezolvării problemei a stat tot timpul în buzunarul domniei sale.

Ioan Moraru nu este doar principalul ordonator de credite, ci şi principalul vinovat pentru situaţia creată. Asta pentru că un lider are rolul coordonării întregii echipe şi este responsabil în caz de eşec. Liderul unei echipe trebuie să mişte oamenii în timpul jocului atunci când aceştia, din diverse motive, nu-şi fac treaba. Şi tot liderul trebuie să fie cel care se ocupă personal de chestiunile care par de nerezolvat de către alţii.

Au existat semnale încă din toamnă că la Vatra-Dornei vor fi probleme cu încălzirea, dar primarul Moraru nu a făcut nimic pentru a le preîntâmpina. Ioan Moraru a lăsat Dorna fără încălzire şi i-a lăsat mască pe cei care cred că un primar responsabil nu poate sabota principala activitate de pe urma căreia un oraş turistic ar trebui să trăiască. Ca soluţie de avarie, domnul Moraru a declarat că va da căldură doar pentru localnici: „Nu pot să las oraşul fără încălzire, pentru turişti. Voi închide alimentarea cu energie termică de la reţeaua centralizată a oraşului, iar proprietarii de hoteluri să-şi găsească resurse şi să facă turism. Primăria nu este obligată să asigure căldura pentru turişti. Dacă cei care deţin hotelurile şi-ar fi plătit taxele şi impozitele la timp, cu siguranţă nu se ajungea aici”.

Cu un primar cu o astfel de mentalitate, Vatra-Dornei ar trebui să renunţe la turism. Nimeni nu vine să stea în frig doar pentru a-i da o nucă celebrei veveriţe Mariana. Să renunţe la turism, dar de ce să se apuce? Deocamdată să se apuce cu mâinile de cap din cauză că şi-a ales greşit primarul.

SURSA: Editorial Sorin AVRAM - MonitorulSV.ro

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei