Încălzirea în Vatra Dornei, o bătaie de joc generalizată

Să locuieşti în Vatra Dornei ori să fii turist în această staţiune este o adevărată aventură. Dacă localnicii pot rezolva oarecum problema, turiştii ar fi bine să-şi pună în bagaj o pătură în plus pentru a nu îngheţa de frig în camerele de hotel. În timp de oamenii dârdâie de frig, iar operatorii de turism înjură printre dinţi, primarul Ioan Moraru nu-şi bate capul prea tare.

„Centrala oraşului este suprasolicitată şi nu poate face faţă, mai ales la temperaturi de sub -15 grade Celsius”, a mărturisit nonşalant edilul din Vatra Dornei. Şi cum în ultimele patru-cinci zile în „staţiunea de interes naţional” Vatra Dornei s-au înregistrat constant, pe timp de noapte, temperaturi de aproximativ -20 de grade Celsius, în locuinţe, hoteluri şi pensiuni a fost o mică mare problemă.

Soluţia de avarie a însemnat calorifere electrice, radiatoare sau boilere, adică bani în plus pentru a suplini lipsa căldurii şi a apei calde furnizate în sistem centralizat.

Trimişi de primar după rumeguş

Zona Aleea Dornelor este una dintre cele mai afectate de temperaturile scăzute din ultimele zile. Oamenii spun că au încercat să afle răspunsuri vizavi de furnizarea căldurii şi a apei calde direct de la primarul Ioan Moraru, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu asociaţiile de proprietari.

„Primarul ne-a spus să mergem noi după rumeguş. Nu e hoţie pe faţă ce se întâmplă la noi?”, s-a întrebat Dumitru Simota, un localnic din Vatra Dornei. Bărbatul a mărturisit că pentru a se încălzi foloseşte un calorifer electric, dar asta îl costă suplimentar peste două milioane de lei vechi lunar.

Localnicii spun că anul trecut situaţia a fost sub control, dar în această iarnă au ajuns să fie umiliţi şi să stea în case în care caloriferele sunt doar amorţite, iar apa caldă e, de fapt, călâie.

„Plătim frigul”

Nemulţumirile vizavi de activitatea primarului sunt la fiecare uşă. Viorica Rădăcină, o femeie în vârstă de 73 de ani, a precizat că soţul ei este bolnav şi nu-şi permite să arunce bani pentru a pune în priză un calorifer sau un radiator, astfel încât a trecut la sistemul folosit pe vremea regimului comunist: câteva haine în plus.

„Primarul nu s-a îngrijit să aducă rumeguş şi de asta nu avem căldură şi apă caldă. Gigacalorimetrul înregistrează tot şi noi plătim frigul, pentru că facturile ne vin ca şi cum am avea căldură. Este inuman ce se ni se întâmplă”, a precizat Viorica Rădăcină.

Camere de hotel cu radiatoare sau calorifere

Situaţia nu este mai roz nici pentru operatorii de turism, care sunt obligaţi să găsească surse alternative pentru a ridica temperatura din camere la un nivel suportabil. Complexul Bradul-Călimani, cu o capacitate de cazare de peste 600 de locuri, este direct afectat de această funcţionare ineficientă a centralei pe rumeguş. Pentru a nu-şi congela clienţii, administratorii complexului folosesc butelii cu propan, ceea ce înseamnă costuri suplimentare de circa 100 de milioane de lei vechi pentru fiecare weekend. Şi celelalte spaţii de cazare existente în Vatra Dornei au aceeaşi problemă. În lipsa unor alte surse de încălzire, proprietarii hotelurilor şi pensiunilor sunt nevoiţi să le ofere clienţilor radiatoare sau calorifere electrice. Costurile sunt enorme, dar pentru a nu fugări turiştii, operatorii din domeniul hotelier înghit totul şi se roagă ca soarele să apară într-o zi şi pe uliţa lor.

Alimentarea cu rumeguş se face de pe o zi pe alta

Chiar dacă are în spate o masă critică de oameni nemulţumiţi, primarul Ioan Moraru nu-şi face prea multe griji. Detaşat, edilul din Vatra Dornei a explicat că nu există stoc de rumeguş.

„Ne aprovizionăm de pe azi pe mâine, iar necesarul zilnic este de 550 mc de rumeguş pe zi, iar până la finalul sezonului rece estimăm că vom avea nevoie de circa 150.000 mc de rumeguş, aici fiind inclusă şi luna septembrie a acestui an. Nu-mi fac probleme că vor apărea probleme în aprovizionarea cu rumeguş, pentru că am încheiat contracte ferme cu agenţii economici”, a declarat Ioan Moraru.

Acesta a recunoscut că există probleme cu asigurarea parametrilor optimi la anumite puncte termice din oraş, dar a menţionat că este vorba doar de două situaţii, mai exact „la capătul reţelei de termoficare”. Soluţii prea multe pentru redresarea situaţiei nu se întrezăresc în viitorul apropiat, aşa încât dornenii şi turiştii care merg în această staţiune trebuie să se înarmeze cu răbdare, cojoace şi bani în plus.



Autorităţile din Vatra Dornei cumpără flori de 105.000 de euro

Criza economică nu a afectat autorităţile din Vatra Dornei. Potrivit unui anunţ, publicat pe site-ul e-licitatie.ro, municipiul Vatra Dornei a încheiat cu SC Comtantib un acord-cadru în valoare de 352.000 de lei, fără TVA (circa 105.000 de euro, inclusiv TVA), pentru furnizarea de plante şi întreţinere material floricol şi arbuşti.

Contractul a fost atribuit la data de 11 ianuarie, iar dintre cele două oferte primite, autorităţile au decis câştigătoare oferta celor de la SC Comtantib. Autorităţile din Vatra Dornei cumpără 12.000 de fire de lalele, 20.000 de fire de flori sezon I, 176.000 de fire de flori sezon II, 4.000 de fire de flori curgătoare, 600 de fire de trandafir, 1.000 de flori perene, 500 de bucăţi de arbuşti Buxus Sempervierens (?), precum şi 500 de kilograme de îngrăşăminte.



Adrian Drăgan consideră că liderii PSD şi PNL critică fără motiv

Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava PD-L Sabin Adrian Drăgan consideră că liderii PSD şi PNL critică în mod tendenţios şi nemotivat actuala administraţie PD-L a judeţului Suceava. El a spus că la vizitele pe care le fac în judeţul Suceava, liderii social-democraţilor, dar şi ai liberalilor, fac doar aprecieri subiective faţă de activitatea conducerii Consiliului Judeţean Suceava, în condiţiile în care consilieri ai PSD şi PNL au recunoscut în diverse rânduri că „această perioadă este cea mai intensă din punctul de vedere al investiţiilor şi dezvoltării judeţului”. „Cea mai mare parte a investiţiilor care se realizează în judeţ vor fi finalizate în cursul acestui an, iar altele, până la finalizarea acestui mandat, în iunie 2012”, a spus Drăgan.

El a arătat că, în cursul acestui an, în judeţul Suceava vor demara proiecte în sumă totală de 500 de milioane de euro. Făcând o analiză a investiţiilor care ar urma să demareze în judeţ, Sabin Adrian Drăgan a arătat că o sumă de 142 de milioane de euro va fi atrasă prin Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, din care 50 de milioane de euro pentru drumuri judeţene, 34 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare rurală, 10 milioane de euro pentru proiecte de apă şi canalizare şi 6 milioane de euro pentru aducţiuni de apă.
„La acestea se mai adaugă proiectul de 120 de milioane de euro pentru apă şi canalizare, 63 de milioane de euro pentru sistemul integrat de management al deşeurilor. Mai putem aminti aici proiectul de modernizare pentru Cetatea de Scaun a Sucevei, proiectele pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene, precum şi cele 41 de primării care au deja proiecte de dezvoltare aprobate, în sumă totală de 100 de milioane de euro”, a mai declarat Sabin Adrian Drăgan. El a mai adăugat că toate aceste proiecte contribuie atât la dezvoltarea localităţilor judeţului, cât şi la crearea de locuri de muncă.



Primul Weekend al Serbarilor Zapezii Vatra Dornei a trecut - FOTO

Pârtiile de schi au fost principala atracţie pentru turiştii care au ajuns în acest weekend la Vatra Dornei. Începând de vineri, amatorii de sporturi de iarnă s-au relaxat la schi sau pe derdeluş, sâmbătă şi duminică fiind zile aglomerate pentru spaţiile destinate sporturilor de iarnă.
Stratul de zăpadă, bine bătătorit şi care măsoară câţiva centimetri, a permis practicarea schiului, snowboard-ului şi săniuşului, iar patinoarul din parcul staţiunii i-a atras pe doritorii de patinaj.

Ocuparea spaţiilor de cazare din pensiuni şi hoteluri s-a apropiat de 100%, 3.000 de turişti preferând structurile omologate, iar alţi turişti din judeţ şi din ţară au petrecut weekendul la prieteni sau rude din Vatra Dornei sau din Bazinul Dornelor.

Zob, Fără Zahăr şi Hi-Q

După o zi petrecută pe pârtie, sâmbătă seara turiştii şi localnicii s-au întâlnit la baza Pârtiei „Parc”. Startul ediţiei din acest an a Serbărilor Zăpezii a fost dat de o trupă locală, Nord Est.

  

Un spectacol incendiar au oferit cei patru rockeri „alternativi” din trupa Zob, care a revenit la Vatra Dornei după zece ani, aducându-şi aminte cu plăcere cum era să cânţi pe o scenă din lemn, pe frig, dar cu un public extraordinar, ca şi acum.

După Zob pe scenă au urcat cei de la Fără Zahăr, care au prezentat un spectacol de muzică şi umor, cu versuri comice, satirice, cu teme inspirate din viaţa satului.

 

Zăpada, muzica, vinul fiert şi ceaiul fierbinte i-au ţinut pe amatorii de petreceri în aer liber şi la concertul trupei Hi-Q. În spiritul de gaşcă creat de melodia „Gaşca mea” cei peste 5.000 de spectatori au cântat melodii deja cunoscute, spectacolul având un caracter interactiv.

Invitaţie la distracţie

„Este o ediţie specială, pentru că am ales data de 29 ianuarie pentru primul weekend al acestei ediţii fără să anticipăm că va fi o vreme atât de bună pentru această sărbătoare. Avem susţinere şi sprijin din partea mass-mediei şi a oamenilor de afaceri nu numai din Vatra Dornei. Am făcut un calcul şi aceste serbări ale zăpezii vor fi susţinute în exclusivitate de către sponsori generoşi, nu doar din Vatra Dornei”, a spus primarul Ioan Moraru, cel care a reînnoit invitaţia pentru weekendurile următoare.



Un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani a ars într-un incendiu

Pompierii suceveni au acţionat şase ore, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani, transmite Mediafax.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un incendiu a izbucnit, duminică, în jurul orei 23.00, la un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani, situat în comuna suceveană Şaru Dornei.

La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau acoperişul şi pereţii adăpostului, existând pericolul de propagare la o clădire administrativă şi la o casă.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, personalul administrativ a evacuat cinci cai din adăpost. Pentru stingerea incendiului, pompierii din Detaşamentul Vatra Dornei au intervenit timp de aproape şase ore cu două autospeciale şi două motopompe transportabile, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, reuşind să salveze clădirea administrativă şi casa din apropiere.

În incendiu, au ars acoperişul şi pereţii adăpostului de animale, circa 14 tone de plante furajere, obiecte de mobilier, precum şi bunuri de uz gospodăresc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit provenit de la un cablu cu izolaţie deteriorată, precizează ISU Suceava.



ANUNT - Vand sau schimb teren cu auto

Detalii Anunt: Vand sau schimb cu auto teren intravilan 860 mp in Vatra Dornei cu vedere catre statiune, cu gard, la doar 15 min. de gara.

Pret: 8.000 Euro

Telefon: 0332 428 546 ; 0744 778 696



ANUNT - Vand Teren Vatra Dornei (8500 mp)

Detalii Anunt: Vand teren in Vatra Dornei, la 1 km de centrul orasului langa statia meteo. Suprafata 8500 mp, drum de acces, beneficiaza de toate utilitatile, sursa proprie de apa.

Nume: Maxim

Telefon: 0734739992 , 0230374227 , 0749181341


ANUNT - Vand sau Schimb Teren Vatra Dornei

Detalii Anunt: Schimb 1 ha teren cu auto la 20 km de Vatra Dornei, ideal pentru constructii cabana sau pensiune.

Pret: 20.000 Euro

Telefon: 0744 288 228

E-mail: carsai.margareta@personal.ro

ANUNT - Vand Casa Vatra Dornei


Detalii Anunt: Vand casa tip cabana situata la 10 km de Vatra Dornei in comuna Dorna Candrenilor cu toate utilitatile, mobilata, 2000 m patrati.

Pret: 60 000 euro

Nume: Candrea

Telefon: 0754 788 827


Braconaj la cerbi în rezervația Călimani - FOTOGRAFII SOCANTE

Un turist a semnalat o întâmplare nefericită pe care a surprins-o împreună cu niște prieteni cu ocazia unei ture montane în rezervația din Munții Călimani. Au găsit trei cerbi prinși în bucle pregătite din sârmă de oțel de către braconierii din zonă. Turiștii respectivi au reușit să elibereze doi cerbi cu ajutorul pădurarilor, dar din păcate al treilea era mort deja în momentul în care au ajuns acolo.

Sunt suspectați de braconaj muncitorii care lucrează în pădure sau locuitorii din zonă. Capcana se realizează din sârmă de oțel care se leagă de un copac, iar la capăt se face o buclă care se va așeza pe poteca străbătută de către cerbi. Aceștia în momentul în care intră în buclă cu capul, bucla se va strânge pe gâtul lor și nu mai au nici o cale de scăpare, doar dacă apar turiști binevoitori ca și în cazul de față. În caz contrar cerbii devin cine pe mesele braconierilor sau a clienților lor.


  
MAI MULTE DETALII SI FOTOGRAFII: Henrich.ro

Printre fulgi cu avionul la Serbarile Zapezii 2011 - PUBLICITATE

Detalii: Veniti, vedeti ... zburati ca agrement cu noi, cu motodeltaplane sau avioane de turism, pilotate de instructori campioni nationali, la Aerodromul Floreni - Dorna Candreni, la doar 10 km (cu CFR, microbuz, auto pe DN17) de Vatra Dornei. Veti petrece clipe minunate admirand aerian Vf. Ousoru, survoland statiunea montana, chiar pilotand in dubla comanda si dupa aterizare veti primi o fotografie pe e-mail acasa.

O aventura unica de neuitat pe parcursul a 10, 20 sau 30 minute, mai convenabil decat inchirerea unui moto-snowmobil.

VA ASTEPTAM LA ZBOR ... cu motorul pornit !

Pagina WEB: www.aerofox.ro

Locatie: Aerodrom Floreni V.Dornei

Persoana Contact: Pilot Intructor Dan COBUZ

Telefon: 0723 554 792



ANUNT - Cumpar Teren Vatra Dornei

Detalii Anunt: Cumpar 2-3 hectare teren extravilan in zone limitrofe ale orasului Vatra Dornei !

Pret: 5000 RON / ha

Nume: Aurica Petrisor

Telefon: 0744 323 339



ANUNT - Vand Apartament Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament 2 camere, decomandat, incalzire de la centrala orasului, zona Unirii, Sondei.

Pret: 18.000 Euro

Telefon: 0756 251 684



Dosar penal, pentru o alcoolemie de 0,99 la mie

Unui bărbat în vîrstă de 40 de ani din Vatra Dornei i s-a întocmit dosar penal, pentru că era beat la volan. Azi noapte, el a fost oprit în trafic pe strada Mihai Eminescu din localitatea de domiciliu şi pus să sufle în fiolă.

Aparatul a indicat o valoare de 0,99 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Dorneanul conducea o maşină înmatriculată în Bulgaria.


Şofer fără permis, prins după ce s-a izbit în maşina care oprise la zebră

Un şofer din Iaşi, care circula deşi avea permisul suspendat, a intrat pe mâna poliţiei după ce, pe fondul neatenţiei, s-a izbit într-o maşină din faţa sa, al cărei conducător auto oprise pentru a da prioritate de trecere pietonilor. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 14.30, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei.

Sub privirile unui agent aflat în trafic la acea oră, prima maşină a oprit la trecere, moment în care a fost lovită din spate. Şoferul vinovat că nu a păstrat distanţa în mers a fost identificat în persoana lui Valentin C., în vârstă de 25 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Iaşi. Din verificările efectuate în baza de date a rezultat că permisul de conducere al tânărului era reţinut din 23 august 2010, după ce acesta fusese prins la volanul unei maşini care nu era înmatriculată, ceea ce i-a adus un dosar penal.

Prins acum de poliţiştii din Vatra Dornei, acesta se va mai alege cu un dosar penal, în plus cu circumstanţe agravante.


Serbarile Zapezii 2011 Vatra Dornei - Programul Oficial 29 Ianuarie - 13 Februarie 2011




Primul weekend: 29 Ian 2011 - 30 Ian 2011
  • Sambata 29 Ianuarie 2011
Ora 20.00  - NORD-EST, ZOB, FARA ZAHAR, HI-Q
  • Duminica 30 Ianuarie 2011
Ora 15.00 - Fanfara Municipiului

Ora 15.30  - Ansamblul "Plaiul Dornelor" Clubul Copiilor si Elevilor Vatra Dornei

Ora 16.00 - Ansamblul "Balada" Bistrita

Ora 16.45 - Ansamblul "Rapsozii Botosanilor"

Ora 17.45 - Margareta Clipa


Al Doilea Weekend: 05 Feb 2011 - 06 Feb 2011
  • Sambata 05 Februarie 2011
Ora 20.00 - NORD-EST, HARA (Live Band), HEAVEN, CONNECT-R
  • Duminica 06 Februarie 2011
Ora 15.00 - Fanfara

Ora 15.30 - Ansamblul Folcloric Zaharesti

Ora 16.00 - Ansamblul National Secuiesc Harghita - Miercurea Ciuc

Ora 16.15 - Viorica Macovei

Ora 16.45 - Ansamblul National Secuiesc Harghita - Miercurea Ciuc

Ora 17.00 - Ansamblul "Dorna Dorului"

Ora 17.30 - Daniela Condurache


Al Treilea Weekend: 12 Feb 2011 - 13 Feb 2011
  • Sambata 12 Februarie 2011
Ora 20.00 - STILLBORN, DATINA, VUNK, PROCONSOL
  • Duminica 13 Februarie 2011
Ora 15.00 - Fanfara

Ora 15.30 - Ansamblul "Poienita" Poiana Stampei

Ora 16.00 - Ansamblul "Stejarii Bucovinei" si Marius Zgaianu

Ora 16.40 - Ansamblul "Ciprian Porumbescu" si Pamfil Roata

Ora 18.00 - Datina

SURSA: Primaria Vatra Dornei

Incendiu la un gater în Saru Dornei

În urma incendiului au ars o construcţie de lemn pe o suprafaţă de 65 de metri pătraţi, două motoferăstraie electrice, un polizor, un aparat de sudură electric, trei acumulatori auto, scule de întreţinere şi obiecte de mobilier.

Incendiul a avut loc luni, la gaterul unei societăţi comerciale din satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei. Pentru stingerea focului au intervenit 11 pompieri militari, cu două autospeciale, de la Detaşamentul Vatra Dornei dar şi şase voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei.

În momentul sosirii acestora, incendiul se manifesta la o construcţie din lemn din cadrul societăţii comerciale. În acel loc se afla atelierul de reparaţii şi întreţinere, o sală de mese şi o magazie.

În urma incendiului au ars construcţia din lemn pe o suprafaţă de 65 de metri pătraţi, două motoferăstraie, un polizor, un aparat de sudură electric, trei acumulatori auto, scule de întreţinere şi obiecte de mobilier.

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul provenit de la un coş de fum deteriorat”, a precizat Ioana Istrate, purtător de cuvânt ISU, Suceava.
Pompierii au reuşit să salveze din calea focului hala banzic, uscătorul de cherestea şi instalaţia tehnologică. Din fericire nu au fost victime omeneşti.


Asociatia de Ecoturism Tara Dornelor a participat la Targul International de Turism de la Oslo

În perioada 13-16 ianuarie 2011 Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a participat la Reiseliv, la cel mai important târg de turism de pe piața norvegiană, organizat la Oslo.


AETD alături de Asociaţia de Ecoturism din România au fost singurele organizaţii ce au reprezentat România la acest eveniment ce s-a bucurat de prezenţa a peste 30.000 de vizitatori. Prin participarea la ediția de anul acesta s-a realizat promovarea Țării Dornelor ca destinaţie ecoturistică prin intermediul unor postere şi a unei broşuri de prezentare a obiectivelor turistice ale zonei, a activităţilor, serviciilor şi pachetelor ecoturistice ce sunt puse la dispoziţie de către membrii Asociaţiei.

Participarea la acest târg a fost posibilă în cadrul proiectului „Ecoturism în Țara Dornelor: un instrument de dezvoltare durabilă” finanțat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în România, proiect coordonat de Fundația Speologică „Club Speo Bucovina” în parteneriat cu AER și CBRMN (Norvegia).

Din partea AETD au participat Cătălin Ursache şi Alina Ioniţă.

SURSA:  Nume: Alina Ioniţă                     
Telefon: 0745 070 973                

Urmăriri cu focuri de arma, după un adolescent fără permis

Un tânăr în vârstă de 18 ani fără permis de conducere, ieşit în trafic cu maşina tatălui său, a fost prins de poliţişti după o scurtă urmărire în trafic şi apoi printr-o livadă. Pentru a-l „convinge” să se oprească, agenţii aflaţi în urmărire au tras şi un foc de armă în plan vertical. Cazul este cu atât mai grav în condiţiile în care acelaşi tânăr a fost condamnat recent pentru conducere fără permis.

Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Puţin după ora 23.00, o patrulă de poliţie aflată pe strada Argestru, în municipiul Vatra Dornei, a încercat să tragă pe dreapta un autoturism Ford. În loc să oprească la semnalul oamenilor legii, şoferul a demarat în trombă. În scurt timp, din maşină au coborât trei tineri, care au trecut peste linia ferată şi au fugit spre o livadă. Cei doi poliţişti care îi urmăreau au coborât şi ei din maşină, somându-i pe fugari să se oprească.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, după somaţiile verbale, unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment în plan vertical, moment în care cei trei s-au oprit.

Din cercetări s-a stabilit că la volan s-a aflat un tânăr în vârstă de 18 ani, Gabriel Orheian, din comuna Păltinoasa. Acesta nu are permis de conducere şi a recunoscut faptul că a fugit deoarece mai are o condamnare cu suspendare pentru o faptă similară şi i-a fost frică de repercusiuni. Pe 21 decembrie 2010, instanţa îl condamnase pe acesta la două luni de închisoare cu suspendare, el aflându-se practic în perioada de încercare. El a mai relatat că vineri seară a plecat împreună cu cei doi amici spre Vatra Dornei, unde urmau să se întâlnească cu un prieten comun.

Poliţiştii au mai stabilit că numerele de înmatriculare ale maşinii erau expirate de la finele anului trecut, ceea ce înseamnă o răspundere penală în plus pentru tânărul de 18 ani. Prins a doua oară fără permis de conducere, si mai mult, în perioada de încercare după prima faptă, tânărul de 18 ani riscă acum o condamnare cu executare.


Aqua Carpatica a furat designul sticlei VODAVODA ?


Reprezentantii din Romania ai apei VODAVODA (este o apa minerala naturala de izvor din clasa PREMIUM, care provine din zona statiunii balneoclimaterice Vrujci, situata la poalele muntelui SUVOBOR, in inima Serbiei) sustin ca forma sticlei de apa plata Aqua Carpatica ar fi copiata dupa design-ul sticlei VodaVoda. Mai jos aveti prezentat comunicatul preluat de pe site-ul www.apavodavoda.ro si va lasam sa trageti dumneavoastra concluziile ... va asteptam comentariile in partea de jos a articolului:

"Am observat, ca recent lansata apa minerala Aqua Carpatica, in varianta sa necarbogazoasa (plata), este imbuteliata in PET-uri de 1,5 lit respectiv 0,5 lit, indentice ca forma si desen cu ambalajele VODAVODA, distribuite de catre noi. Semnalul ne-a fost dat chiar din piata, de la clientii si distribuitorii nostri, care au ramas socati, de altfel ca si noi, de tupeul de plagiat la care a recurs producatorul acestei ape - Carpathian Springs SA, proprietar fiind Jean Valvis. Cu atat mai mare ne-a fost mirarea, cu cat chiar producatorul Vodavoda ne-a dovedit ca forma ambalajelor sale au statut de inregistrare tridimensionala (3D) la nivel comunitar si figurativ la nivel international, statut recunoscut si protejat inclusiv in Romania.

Este greu de crezut ca nici dl. Valvis, avand o vasta experienta in domeniul apelor minerale, nu a aflat despre acest fapt in momentul in care si-a lansat apa sa minerala, cu atat mai mult cu cat Vodavoda este o apa minerala necarbogazoasa de mult timp apreciata in peste 40 de tari din lume in care ea se comercializeaza, inclusiv in SUA, Canada, Rusia, Germania, China, Japonia etc. De mentionat, ca atuul principal al acestui succes pe piata l-a reprezentat chiar ambalajul deosebit de distins al apei Vodavoda, care atrage consumatorul si a carei imagine ramane intiparita in mintea acestuia, aceasta fiind de fapt si miza de lansare pentru apa necarbogazoasa Aqua Carpatica. De altfel, apa minerala Vodavoda, precum si ambalajul sau, au fost mentionate cu diverse ocazii la nivel international in decursul ultimilor ani, ca de exemplu:

• in 2006 Vodavoda a fost nominalizata ca avand cel mai bun design al sticlei şi etichetei la Congresul mondial al producatorilor de ape minerale (Italia);

• in perioada 2006-2008 Vodavoda a fost sponsor global al Federatiei Internationale de Baschet (FIBA), facandu-i publicitate la toate campionatele si jocurile din acea perioada;

• in 2008 FineWaters Media include Vodavoda in top 100 al celor mai bune ape minerale din lume;

• in 2009 School of Design din cadrul Politecnico di Milano catalogheaza designul ambalajelor Vodavoda in topul celor mai reusite designe de ambalaje pentru bauturi, etc.

In plus, Vodavoda intotdeauna a fost promovata ca “premium natural spring water”, la fel ca si apa minerala plata Aqua Carpatica. Oare sunt intamplatoare toate aceste coincidente? Oare chiar n-a stiut dl. Valvis despre toate acestea? Sau, a facut-o intentionat, mergand pe valul succesului Vodavoda? Noi credem in ultima afirmatie! De fapt, informatiile care ne parvin noua din piata, ne intaresc si mai mult convingerea de plagiat: “consumatorul asociind numele de Aqua Carpatica pe care l-a auzit in reclama TV facuta la apa carbogazoasa, cumpara apa necarbogazoasa Aqua Carpatica, deoarece apreciaza si ii place mai mult sticla, identica cu cea a lui Vodavoda, fara sa faca distinctia intre fals si original”.

Acum este foarte limpede, ca intentia celor de la Aqua Carpatica a fost premeditata de la bun inceput, motiv pentru care ei s-au ferit sa faca reclama apei sale necarbogazoase, care are ambalajul identic cu cel al lui Vodavoda. Ca sa-si musamalizeze plagiatul acestia au anuntat fictiv, inca din toamna lui 2009 un concurs international dotat cu premii substantiale, pentru cel mai bun design al sticlei Aqua Carpatica, la care bineinteles ca au castigat copiile sticlelor de apa minerala Vodavoda. Bineinteles, ca nici cei de la Aqua Carpatica si nici dl. Valvis nu s-au asteptat in 2009 ca Vodavoda va intra piata romaneasca in 2010 chiar cu sticlele pe care le-au copiat ei…

Mentionam, ca compania VODAVODA d.o.o. a inceput pregatiea demersurilor legale pentru scoaterea din piata a plagiatului si inlaturarea confuziei create in randul consumatorilor. "


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei