Detalii Anunt: Vand hala in Vatra Dornei, cu suprafata construita de 244 mp betonata integral cu structura mixta: metal si lemn si teren in suprafata de 645 mp, intravilan.
Partia Veverita din Vatra Dornei a fost inaugurata, dar mai sunt de facut lucrari. Declaratia apartine primarului Ioan Moraru, care a mai spus ca vor fi demarate lucrari la anumite strazi si se va face si indiguirea paraului Negresti.
Bărbatul a aţipit la volan, a pătruns pe contrasens şi apoi s-a răsturnat în şanţ. Din fericire, nu a fost grav rănit.
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, pe DN 17, în interiorul comunei Pojorâta, când Gheorghe T. de 59 ani din municipiul Vatra Dornei a aţipit la volan într-o curbă la dreapta, din cauza oboselii.
Bărbatul a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat în şanţ, autoaccidentându-se uşor, pentru care are nevoie de îngrijiri medicale două - trei zile.
„Conducătorul auto folosea centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Evenimentul mondial Earth Hour (Ora Pământului) a adunat 50 de oraşe din România pe lista de participanţi din 2011. Manifestarea va avea loc în data de 26 martie şi va începe la ora locală 20:30, informează Green Report.
Oraşele româneşti oficial înscrise pentru 2011 sunt: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tuşnad, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Buftea, Calafat, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Horezu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Mizil, Panciu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Roman, Roşiorii de Vede, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vatra Dornei şi Zalău.
Earth Hour s-a ţinut prima dată în 2007, la Sydney, la iniţiativa organizaţiei WWF( World Wildlife Fund ), din dorinţa de a-i determina pe oameni să conştientizeze şi să ia în serios problema schimbărilor climatice, prin stingerea simbolică timp de o oră a luminilor. Campania a devenit în cinci ani cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile.
„În acest an, Ora Pământului ne îndeamnă la acţiune. Dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina şi de a ne alătura, în fapt şi în spirit milioanelor de oameni care aleg astfel să onoreze planeta care ne susţine viaţa, suntem provocaţi să schimbăm ceva în modul în care trăim. Şi să o facem începând de acum. Apa, energia, mâncarea, maşina, toate sunt lucruri pe care le folosim zilnic şi al căror impact îl putem modifica. Fiecare om, fiecare companie, fiecare oraş care participă la Ora Pământului poate contribui la această schimbare. De aceea va încurajăm să începeţi în această oră şi să continuaţi dincolo de ea, să comunicaţi despre asta prietenilor, clienţilor, cetăţenilor, pentru ca exemplul să construiască şi să inspire”, a declarat Luminiţa Tănasie, Directorul WWF în Romania.
În pădurile Sucevei “se fură ca-n codru”, după cum rezultă şi din constatările din teren ale inspectorilor silvici, care, numai anul trecut au depistat tăierea ilegală a peste 11.000 de metri cubi de lemn (echivalentul a aproximativ 15.000 de arbori) în vreme ce multe alte fapte asemănătoare au scăpat neobservate, din cauza întinderii judeţului, cu cele mai mari suprafeţe împădurite din ţară.
Criza economică a dus la creşterea presiunii asupra pădurilor, în 2010 fiind tăiaţi ilegal cu 1000 de mc mai mult ca anul trecut. În acelaşi timp, este de remarcat faptul că, datorită controalelor mai dese şi măsurilor de combatere a acestui fenomen infracţional, tăierile ilegale sunt aproape la jumătate faţă de volumul înregistrat în 2007, când au fost tăiaţi ilegal 20.600 mc de masă lemnoasă.
Pentru depistarea tăierilor ilegale de masă lemnoasă, în 2010, ITRSV Suceava a efectuat 1.810 inspecţii de fond şi parţiale, predominant în pădurile deţinute de persoane fizice, fiind parcurse peste 53.000 de hectare de pădure.
Aşa a fost descoperită tăierea ilegală a peste 6.200 de arbori, cu un volum de 4.514 mc, în valoare de 822.642 lei, în pădurile retrocedate persoanelor fizice. Pentru tăierea ilegală a 3.419 mc de masă lemnoasă s-au comunicat organelor de cercetare penală 50 de sesizări penale sau procese verbale de constatare a infracţiunii, în vreme ce restul masei lemnoase tăiate ilegal a fost imputată gestionarilor pădurilor în care s-a constatat tăierea.
Controale la stradă, la gatere şi depozite
Alte măsuri luate pentru depistarea tăierilor ilegale din pădurile Sucevei au constat în 615 controale de exploatare, cele mai multe tot în pădurile private, soldate cu 108 amenzi, în valoare de 37.520 de lei.
Verificări au fost făcute şi la constituirea partizilor de exploatare a masei lemnoase, pentru a stopa marcarea de arbori sănătoşi ca produse accidentale.
De asemenea, rezultate foarte bune au fost obţinute în urma controlului circulaţiei masei lemnoase, făcut în parteneriat cu poliţia, jandarmeria şi Ministerul Mediului.
Graficele comune au stabilit prezenţa simultană a cel puţin două echipe mobile în permanenţă pe raza judeţului, fiind acoperite în principal zonele cu cele mai ridicate valori ale infracţionalităţii silvice: Stulpicani – Frasin, Gura Humorului – Vama, Vatra Dornei, Brodina – Falcău.
În urma celor 385 de verificări efectuate la transporturile de material lemnos, au fost constatate 105 contravenţii, în valoare de 118.140 de lei, fiind confiscaţi şi 490 de mc de masă lemnoasă.
O altă modalitate de depistare a masei lemnoase obţinută ilegal a fost cea de verificare a instalaţiilor de debitare, a târgurilor şi depozitelor de cherestea, fiind efectuate 132 de controale, în 44 de cazuri fiind aplicate amenzi de 90.000 de lei, pe lângă confiscarea unor cantităţi semnificative de masă lemnoasă pentru care nu existau acte.
Sâmbătă, 6 martie, în prezenţa câtorva sute de dorneni, a fost inaugurată pârtia “Veveriţa” din Vatra Dornei. La festivitate au participat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Piatra Neamţ, primarul şi viceprimarul municipiului, fostul primar care a avut ideea acestui proiect de reabilitare şi modernizare a parcului din centrul staţiunii şi a zonei din vecinătatea acestuia, actuali şi foşti consilieri locali, reprezentanţi ai constructorului şi consultantului.
Deşi iniţial era programată pentru mijlocul lunii decembrie, inaugurarea a fost amânată din cauza mai multor probleme apărute la instalaţia de alimentare cu apă a tunurilor de zăpadă.
Pârtia este amenajată printr-un proiect Phare şi are o lungime de 850 de metri, cu o diferenţă de nivel de 200 de metri, are instalaţie de nocturnă, instalaţie de teleschi, tunuri de zăpadă artificială şi spaţii necesare protejării instalaţiilor. Pârtia este întreţinută şi administrată de Serviciul Salvamont Vatra Dornei.
Conform primarului municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, mai sunt de executat lucrări atât la pârtie, cât şi în zona parcului. Vor fi terminate lucrările la strada Republicii, iar străzile Parcului, Păcii, Negreşti, Coşbuc şi Runc vor intra în lucrări de reabilitare şi modernizare. Se vor mai executa lucrări de îndiguiri şi amenajarea pârâului Negreşti.
Vatra Dornei, “Regina pârtiilor de schi”
Deşi au fost şi greutăţi în realizarea acestui proiect, aşa cum am aflat de la primarul Ioan Moraru, “o lucrare controversată, blamată de unii, se dovedeşte a fi foarte necesară. Dorim ca noua pârtie, împreună cu celelalte două pârtii din oraşul staţiune care au făcut ca Vatra Dornei să fie denumită , să fie legate între ele. Mai exact, parte superioară a pârtiei Veveriţa să fie în legătură cu pârtia Runc, astfel încât cei care doresc să vină la schi să-şi procure un singur card de transport pe cablu. Am preluat ca model pârtiile din Austria şi îmi doresc să aducem şi la Vatra Dornei ceva din amenajarea reţelelor de schi de acolo. Pe lângă cele trei pârtii de schi mai există o pârtie de schi – role cu o lungime de 2,2 kilometri care trebuie omologată. Pentru un oraş mic şi cochet cum este Vatra Dornei, trei pârtii înseamnă ceva”, a încheiat primarul Ioan Moraru.
Amenajarea pârtiei a costat 3,2 milioane de euro, din care cofinanţarea locală a fost de 1,2 milioane de euro, restul fondurilor fiind de la Uniunea Europeană, 33 %, şi Guvernul României, 33 %. Toate lucrările din proiect, începute în 2008 şi având termen de realizare 2010, vor fi finalizate la sfârşitul lunii iunie 2011.
Timp de trei zile, în comuna muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, prima manifestare din cadrul Programului de promovare a turismului şi tradiţiilor din zonă „Paştele în Bucovina”.
Programul manifestării a început vineri, 4 martie, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate cu un colocviu dedicat oului încondeiat şi tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii. Moderatoarea discuţiilor despre ouăle încondeiate, dar şi despre tradiţiile de Paşte în România şi în lume a fost prof. dr. Minorica Dranca, muzeograf la Muzeul Etnografic din Vatra Dornei, care a prezentat şi referatul „Simbolistica oului încondeiat”.
Expoziţia de ouă încondeiate de la Muzeul din Ciocăneşti a fost considerată de Pavel Blaj, de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, „un succes naţional şi internaţional”.
Conform primarului comunei Ciocăneşti, Gheorghe Tomoiagă, în această localitate există o comunitate de peste 100 de persoane care trăiesc din arta încondeiatului ouălor, iar plutăritul s-a născut a doua oară, în urmă cu trei ani, după ce ultima cursă din "era industrială" a plutăritului a avut loc în 1969.
„Ciocăneşti este o comună muzeu, unul dintre cele mai frumoase sate din România, unicat în ţară şi în lume datorită celor trei forme de exprimare a motivelor naţionale: oul încondeiat, costumul popular şi casele cu motive naţionale”, a precizat primarul Tomoiagă.
Într-o altă secţiune a manifestării au fost prezentate şi instrumente muzicale tradiţionale din judeţul Suceava, cum ar fi bucium, tulnic, corn, drâmbă, ocarină, cobză şi trâmbiţă. Prof. Marian Proboteanu, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, a împărtăşit celor care au trecut pragul Muzeului din Ciocăneşti din vastele sale cunoştinţe despre cobză, lăută şi drâmbă, iar împreună cu eleva Doina Ivaşcu a realizat şi o demonstraţie de interpretare.
În perioada 4 - 6 martie se desfăşoară la Ciocăneşti o nouă ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate.
În deschiderea manifestării de astăzi este programat, la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate din localitate, un simpozion dedicat oului încondeiat, tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii, precum şi originalităţii instrumentelor muzicale vechi.
La întâlnirea cu genericul „Cartea bucovineană, moştenire pentru urmaşi” vor fi invitate personalităţi ale vieţii culturale româneşti.
Ziua de mâine, 5 martie a.c., este închinată cinstirii costumului popular tradiţional, iar la Casa de Cultură din Ciocăneşti se va deschide expoziţia de ouă încondeiate şi va avea loc concursul de încondeiere a ouălor.
Nu vor lipsi folclorul, precum şi o serie de surprize oferite de organizatori.
Un alt concurs, cel de gastronomie cu preparate de post, va preceda vestitul bal al festivalului, la care se va alege Regina Balului.
Duminică, 6 martie a.c., participanţii vor asista la Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în bisericile din Ciocăneşti şi Botoş, precum şi la mănăstirile din zonă.
Festivalul, care se realizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural Bucovina, este susţinut de numeroşi sponsori.
Un număr de 25 de dosare penale au fost întocmite de la începutul anului, pentru infracţiuni la regimul silvic. Poliţiştii Biroului Silvic împreună cu 3 lucrători silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava au efectuat în zona Vatra Dornei o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice precum şi pentru controlul circulaţiei materialului lemnos pe raza comunelor coordonate. Echipele au realizat 5 controale în fondul forestier şi unul la instalaţii de debitat material lemnos. Totodată, au fost efectuate 10 controale a circulaţiei materialului lemnos.
În cadrul acţiunii au fost constate două infracţiuni pentru încălcări ale regimului silvic şi au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.426 lei, din care: 4 la legislaţia în domeniul silvic, în valoare de 14.000 lei şi 15 la alte acte normative, în valoare de 1.426 lei;
Au fost confiscaţi 20,134 mc material lemnos, în valoare de 9542,24 lei, din care: 19,014 mc cherestea, în valoare de 9.507 lei şi 1,12 mc lemn de foc, în valoare de 35,24 lei.
Potrivit IPJ Suceava, în primele două luni ale anului 2011 poliţiştii au întocmit 25 dosare penale, fiind cercetate 27 de fapte pe linia delictelor silvice. În aceeaşi perioadă, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, au fost aplicate 298 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 169.477 lei, din care: 85 la legislaţia în domeniul silvic, în valoare de 144.700 şi 213 la alte acte normative, în valoare de 34.777 lei.
Tot în cadrul acţiunilor desfăşurate, au fost ridicaţi în vederea confiscării 501,60 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 104.000 lei din care: 433,07 mc lemn de lucru, 33,48 mc cherestea şi 35,05 lemn de foc.
Acţiunile poliţiştilor în colaborare cu celelalte instituţii de control abilitate vor continua şi în perioada următoare.
Ramanem fara padure. In prima editie din noul sezon al emisiunii "Romania te iubesc", difuzata la Pro TV s-a vazut acest lucru. Zone intregi rase de pe fata pamantului, mii de hectare pe care au ramas doar buturugile, sunt dovada furtului fara frica.
O legislatie proasta, gandita de politicieni incompetenti sau interesati a creat un haos in padurile noastre. In Parlament, cei care ar trebui sa ia decizii sa apere prin lege padurea sunt implicati in jaful din codru. Multe dosare penale au fost intocmite. Nimeni nu a fost pedepsit.
Ce parere aveti ? Exista "Mafia Lemnului" si in zona Vatra Dornei ? Va asteptam parerile in sectiunea de comentarii din josul articolului !
O investiţie de câteva miliarde de lei vechi stă ferecată la Vatra Dornei, în timp ce turişti care merg în fiecare weekend în oraşul-staţiune sunt nevoiţi să caute alternative pentru propriile necesităţi fiziologice. Este vorba de o toaletă publică ce urmează să deservească zona pârtiei de schi şi parcul central din Vatra Dornei şi care trebuia inaugurată în vara anului trecut. Timpul a trecut, toaleta a fost finalizată, dar a rămas nefuncţională. Mai exact, a fost deschisă vreo două săptămâni, în perioada Serbărilor Zăpezii de la Vatra Dornei, iar de atunci s-a pus din nou lacătul pe ea. Explicaţiile primarului Ioan Moraru sunt legate de lipsa unei recepţii finale care să permită administraţiei dornene să exploateze toaleta.
„Toaleta face parte dintr-un proiect mai mare, în valoare de circa 5 milioane de euro, care trebuia finalizat în august 2010. Din păcate, constructorul nu a reuşit să termine toate lucrările, iar termenul de predare a investiţiei s-a decalat până pe 30 iunie 2011. În perioada în care s-au desfăşurat Serbările Zăpezii am găsit înţelegere din partea constructorului, TSV Petrom Service Company, pentru a putea folosi toaleta, deşi nu am încheiat nici un act de recepţie, nici măcar parţial”, a declarat primarul Ioan Moraru.
Interesant este că deşi investiţia nu a intrat oficial în administrarea primăriei din Vatra Dornei, pentru perioada în care toaleta a fost funcţională s-a perceput o taxă de intrare de 1 leu. Prin oraş mai circulă şi zvonul că exploatarea a fost sistată ca urmare a faptului că ar fi îngheţat apa şi toaleta nu mai funcţiona la parametrii optimi.
Cert este că în timp ce investiţia, a cărei valoare se ridică la circa 150.000 de euro, stă de izbelişte în parc, turiştii trebuie să recurgă la metode arhaice şi necivilizate pentru a-şi rezolva problemele fiziologice.
Instructorii de schi şi snowboard au transformat într-un adevărat show ediţia din acest an a Campionatului Naţional al Monitorilor de Schi din România.
Au trecut mulţi ani de când Vatra Dornei nu a mai avut pârtiile deschise în luna martie. De acest lucru au profitat cei care la începutul acestei săptămâni au luat parte la Campionatul Naţional al Monitorilor de Schi din România. Evenimentul poate fi considerat o adevărată reuşită, mai ales pentru faptul că nici unul dintre concurenţi nu a plecat dezamăgit de ceea ce a găsit în Bucovina. Rolul de gazdă a revenit în 2011 Şcolii de Schi Euroski din Vatra Dornei. Un rol care li s-a potrivit perfect!
Probele de schi alpin şi snowboarding s-au ţinut pe pârtia Parc, acolo unde s-au adunat câteva sute de curioşi. Încântaţi de evoluţia fiecărui instructor de schi, spectatorii au dat “sfoară prin ţară”, astfel că seara, când s-au ţinut schiul sincron şi demonstraţiile, asistenţa a fost una neaşteptat de numeroasă. Vinul fiert şi muzica au creat o atmosferă în care toată lumea s-a simţit ca la o adevărată petrecere pe pârtie. Instructorii din Cavnic - Maramureş au impresionat cu momentul prezentat în nocturnă, atunci când au coborât pârtia spectaculos, având cu ei şi un cărucior pentru bebeluş. Câştigători au fost declaraţi însă dornenii de la Euroski, care au beneficiat şi de un foc de artificii. “Le mulţumim tuturor celor care au venit la Vatra Dornei pentru acest eveniment. Ne bucurăm că nu au fost probleme şi toată lumea a fost mulţumită”, a spus Petru Grigoraş, director Euroski.
Pentru localnici, Campionatul Naţional al Monitorilor de Schi a fost prilej de reîntâlnire cu întrecerile de schi. “N-am mai avut de foarte mulţi ani o competiţie aşa de frumoasă. Zăpada a ţinut cu noi şi acest lucru ne bucură foarte mult. Ne gândim că anul viitor să organizăm o altă competiţie. Vrem să facem un concurs al teleferiştilor, la care să participe angajaţi ai societăţilor care fac transport pe cablu în România”, a declarat Virgil Dranca, administratorul teleschiurilor de pe pârtiile Parc din Vatra Dornei. Instructorii care au urcat pe podium s-au ales cu premii constând în produse electronice, accesorii pentru schi şi snowboard, haine şi cărţi din Colecţia Jurnalul Naţional. Foarte mulţi dintre participanţi au venit la Vatra Dornei mai mult pentru manşa a treia, aşa cum i-au spus petrecerii ce a avut loc în restaurantul hotelului Călimani.
Cel mai bun timp al concursului a fost obţinut de Ana Maria Predeleanu, care a beneficiat de schiuri pregătite de sora sa, Iulia Crăciun, componentă a lotului naţional de schi alpin. La masculin, Bogdan Gligor, din Arieşeni, a fost cel mai bun. În spatele succesului sau nu stau doar ceara şi schiurile pe care le-a folosit, ci şi cele două blonde cu care s-a afişat la Vatra Dornei. “M-am antrenat foarte mult pentru acest concurs. Îmi pare bine că mi-am păstrat titlul. Anul viitor vreau să revin în competiţiile de schi alpin. Sunt foarte hotărât. Vreau ca la vară să merg să mă antrenez în Chile sau Argentina”, mărturiseşte Gligor. Printre cei care au urcat pe podium la Vatra Dornei se numără Doina Narea, şefa instructorilor din ţara noastra, Iulian Crăciun (Predeal), Vali Dobre (Sinaia), Oana Poenar (Cavnic) sau Valentin Huda (Straja). În proporţie de 90%, ediţia de anul viitor a Campionatului Naţional al Monitorilor de Schi din România va avea loc la Straja. O decizie finală nu a fost luată încă, dar hunedorenii şi-au exprimat public intenţia de a organiza acest eveniment.
La sfârşitul acestei săptămâni, autorităţile locale din Vatra Dornei vor inaugura pârtia Veveriţa. Aceasta beneficiază de zăpadă artificială, nocturnă şi teleschi monopost. Preţul unei călătorii este de 4 lei.
Campionatele naţionale de sanie care au avut loc în Parâng acum câteva zile au confirmat dominaţia sportivilor dorneni în această probă olimpică. Într-o participare numeroasă, cu aproape 100 de sportivi de la zece cluburi de tradiţie din ţară, şcoală dorneană a ieşit din nou în evidenţă. La categoria copii, campion naţional a ieşit Leonard Cepoi, în timp ce locul trei i-a revenit unui alt sportiv din Vatra Dornei, Cosmin Rus. Un rezultat remarcabil a obţinut şi echipajul de dublu juniori, format din Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei, care a urcat, de asemenea, pe prima treaptă a podiumului de premiere. Probele de simplu juniori, atât la masculin, cât şi la feminin, au adus alte medalii pentru sportivii de la CSS Vatra Dornei. Bronzul a revenit lui Ştefan Muşei, la masculin, în timp ce proba feminină a adus aceeaşi medalie pentru Ionela Sbîrcea.
Rezultate remarcabile şi în concursul cluburilor sportive
Concursul din Parâng a programat şi campionatul naţional al cluburilor sportive şcolare, acolo unde CSS Vatra Dornei a luat caimacul. La categoria copii, campion naţional a ieşit Leonard Cepoi, rezultatul obţinut de el propulsându-l şi pe locul trei la categoria cadeţi. La aceeaşi categorie, dar la fete, Clara Saucă a obţinut medalia de argint, în timp ce Sorina Paţa s-a clasat a doua în concursul cadetelor. În concursul de simplu al junioarelor Ionela Sbîrcea a ieşit campioană naţională, în timp ce proba masculină a adus late două medalii pentru CSS Vatra Dornei, un argint, prin Ştefan Muşei şi un bronz, prin Alexandru Bîia.
Proba de dublu juniori a fost dominată în totalitate de sportivii dorneni, care au ocupat toate cele trei poziţii ale podiumului. Campioni naţionali au ieşit Cosmin Atodiresei şi Ştefan Muşei, pe poziţia a doua au urcat Florin Onofrei şi Mitică Lupu, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Vasile Ursuţ şi Alexandru Lupu.
La categoria sanie echipe, sportivii dorneni Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei, Ionela Sbîrcea şi Alexandru Bîia au ocupat locul doi.
Cele două concursuri au îmbogăţit zestrea CSS Vatra Dornei cu 23 de medalii, o performanţă remarcabilă.
Leonard Cepoi: „Vreau să fiu campion olimpic”
Leonard Cepoi, cel mai mic campion naţional din lotul deplasat de CSS Vatra Dornei, are gânduri măreţe. Chiar dacă a început sportul de performanţă de numai doi ani, Leonard Cepoi spune că a reuşit să se adapteze repede rigorilor acestui sport, chiar dacă a avut şi ceva emoţii la o competiţie de o asemenea anvergură.
„Vreau să fiu sportiv de performanţă, să ajung la Jocurile Olimpice din 2018 şi să devin campion olimpic la sanie, să fiu mai tare decât tata”, a spus noul campion naţional la categoria copii. Trebuie spus că Liviu Cepoi, tatăl lui Leonard Cepoi, a obţinut cea mai bună performanţă pentru un sănier român din toate timpurile, un loc patru la Jocurile Olimpice de la Albertville, din 1992.
Gheorghe Rusu, coordonatorul echipei dornene, a ţinut să remarce calităţile lui Leonard Cepoi, despre care crede că are toate şansele să ajungă un mare sportiv.
CSS Vatra Dornei, fără o bază de antrenament adecvată
Performanţele obţinute de sportivii dorneni sunt cu atât mai remarcabile cu cât condiţiile de pregătire nu sunt strălucite.
„Dezamăgirea mea este că nu avem o pârtie de sanie la Vatra Dornei. Zona oferă toate facilităţile pentru a performa în acest sport olimpic, potenţial uman avem din plin, dar mai lipseşte şi o bază de antrenament. În plus, săniile sunt depăşite, cele folosite pentru antrenamentele pe timp de vară fiind uzate când intrăm în sezonul rece. Am avut parte doar de promisiuni electorale pentru amenajarea unei pârtii de sanie, dar concret nu s-a realizat nimic”, a precizat Gheorghe Rusu, coordonatorul echipei CSS Vatra Dornei, dar şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Sanie din România. Acesta a ţinut să remarce munca sportivilor şi a celorlalţi antrenori din Vatra Dornei pentru obţinerea rezultatelor de la concursul din acest an, dar şi faptul că a beneficiat de sprijin financiar pentru deplasare din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava.
Aproximativ 150 de participanţi, reprezentanţi a 16 staţiuni de schi din România, şi-au anunţat prezenţa la cea de-a XII-a ediţia a Campionatului naţional al monitorilor de schi, eveniment care începe astăzi, la Vatra Dornei.
Petrică Grigoraş, directorul şcolii oficiale de schi a staţiunii Vatra Dornei, „Euroski”, ne-a spus că participanţii vor sosi în cursul zilei de astăzi, iar tot astăzi vor avea loc şi antrenamentele oficiale, înscrierile în concurs, precum şi şedinţele tehnice, în care vor fi stabilite toate amănuntele întrecerilor.
Mâine, începând cu ora 10:00, pe pârtia Parc din municipiul Vatra Dornei se va da startul în proba de slalom uriaş, care va cuprinde un traseu de 18-25 de porţi (în funcţie de numărul de concurenţi) şi la care vor putea participa atât schiorii, cât şi practicanţii de snowboard.
Spre seară, în nocturnă, va avea loc a doua probă din concurs, tot pe pârtia Parc, cea sincron/demo schi pentru echipele participante.
Valoarea premiilor oferite de organizatori este de aproximativ 15.000 de lei.
Seara, toţi concurenţii vor avea parte şi de o cină festivă, ocazie cu care se va face şi premierea participanţilor.
Patroana unei agenţii de modeling este cercetată de poliţie, fiind acuzată că ia bani de la tinerii dornici de cariere în lumea modei, însă uită să înregistreze veniturile în contabilitatea firmei sale sau să ofere chitanţe.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul structurii de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu despre faptul că Maria D., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Craiova, administrator al unei societăţi comerciale, a prestat servicii de promovare modeling (artă fotografică) pe raza municipiului Vatra Dornei, la negru.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, tânăra craioveancă ar fi luat câte 60 de lei de la aproximativ 100 de persoane din Vatra Dornei, pentru a le deschide drumul în lumea modei, însă nu a înregistrat veniturile obţinute în evidenţa contabilă.
Tinerii care au plătit taxa de 60 de lei s-au ales cu o fotografie şi promisiunea că au fost incluşi în baza de date a agenţiei şi ar putea fi aleşi ca modele pentru fel de fel de evenimente organizate la nivel local şi chiar naţional.
Din informaţiile pe care le deţinem, preselecţiile se făceau pe stradă, prin diverşi intermediari, iar tinerii care sperau într-un debut în modeling plăteau acea taxă de 60 de lei şi li se făcea o fotografie.
Preselecţii de acest gen au avut loc şi la Suceava, nu numai la Vatra Dornei, şi cu siguranţă şi în alte oraşe din judeţ.
La Suceava, de exemplu, agenţia cu pricina a participat cu prezentări de modă la mai multe baluri ale bobocilor, modelele trimise pe scenă (fete şi băieţi) fiind chiar din rândul tinerilor racolaţi pe stradă.
Deşi li s-au promis în primă fază bani, după ce vor urca pe podium, modelele au rămas, din informaţiile pe care le deţinem, cu buza umflată, trebuind să se mulţumească, după cum li s-a spus de altfel, cu faptul că au apărut pe o scenă şi au câştigat experienţă.
Rămâne de văzut dacă toată această poveste este o mare escrocherie sau chiar agenţia cu pricina se zbate ca sute de tineri din judeţ să încerce cariere în modeling pentru o taxă de 60 de lei, încasată pe stradă.
Cert e că patroana agenţiei de modeling va da cu subsemnatul la poliţie, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la Legea 241/2005 (pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).
Un tânăr în vârstă de 19 ani în timp ce sa afla pe Pârtia Parc a fost surprins de jandarmii montani care i-au adus portofelul pe care acesta nici nu ştia că l-a pierdut.
Un echipaj de jandarmerie montană a găsit sâmbătă pe Pârtia Parc din Vatra Dornei un portofel. În acesta se aflau suma de 150 de lei, un permis de conducere, un card de identitate dar şi o carte de identitate. Pe baza fotografiei din cartea de identitate jandarmii au reuşit să-l găsească pe cel care îşi pierduse portofelul, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Şcheia. Acesta a fost surprins să-i vadă pe jandarmi cu portofelul său având în vederea că nici nu şi-a dat seamă că l-a pierdut în timp ce schia.
Pentru că în ultima perioadă a crescut numărul turiştilor pe pârtii posturile de jandarmerie montană din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Cîrlibaba, Vatra Moldoviţei, Broşteni şi Gura Humorului au intensificat acţiunile în aceste localităţi, pe traseele turistice, pe pârtiile de schi, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă.
O femeie din municipiul Vatra Dornei a reclamat la poliţie că persoane necunoscute i-au spart locuinţa şi i-au furat nu mai puţin de 25.000 de euro şi 12.000 de lei.
Păgubita, Violeta A., în vârstă de 54 de ani, a sunat la 112, sâmbătă după-amiază, la ora 14:06, spunând că a intrat de un minut în apartamentul ei de pe strada Sondei şi a observat că cineva i-a răscolit prin imobil şi că-i lipseşte o sumă importantă de bani.
Violeta A. le-a mărturisit poliţiştilor sosiţi la faţa locului că a plecat la sora ei, care locuieşte în apropiere, la ora 13.20, iar la 14:05 s-a întors acasă.
Hoţii, au stabilit anchetatorii, au intrat în locuinţă prin forţarea geamului de la bucătărie.
Păgubita le-a spus oamenilor legii că banii fuseseră obţinuţi de soţul ei, în urma unor tranzacţii cu cherestea, acesta având o afacere cu material lemnos.
Anchetatorii sunt convinşi că hoţii au ştiut că intră în casa unei familii care deţine sume mari de bani la domiciliu.
Reload, trupa de dans a Liceului Teoretic „Ion Luca” din municipiul Vatra Dornei, va reprezenta judeţul la Cupa Liceelor la Street Dance 2011”, eveniment care va avea loc pe 12 martie, la Bucureşti.
Tinerii dansatori au participat anul trecut pentru prima oară la acest eveniment naţional, ajuns la cea de-a cincia ediţie, şi, dintre cele 80 de trupe înscrise iniţial în concurs, au reuşit să ajungă în marea finală şi să iasă pe locul 13, devansând formaţii de dans ale unor licee din Capitală sau oraşe mult mai mari decât micuţa staţiune de munte cu aproximativ 16.000 de locuitori.
„După o muncă de 5 luni de zile, nopţi nedormite, emoţii, nervi întinşi la maxim, am participat iniţial la prima etapă, denumită sugestiv , la care participau toate liceele din judeţele în care nu se organizează astfel de concursuri, aşa cum se organizează la Bistriţa, de exemplu, Constanta, Galaţi, Iaşi etc.. Am reprezentat Suceava şi am obţinut locul I, iar în marea finală naţională am obţinut locul 13”, ne-a povestit Vlad Holbură, unul dintre tinerii care au înfiinţat trupa Reload, alături de Lucian Jeciu şi Ştefan Crăciunescu, în vara anului 2009.
Ulterior, celor trei băieţi li s-au alăturat trei fete, Iulia Dorneanu, Ruxandra Buta şi Mădălina Danea, precum şi un al patrulea component de sex masculin, Eduard Rusu.
18 licee, în competiţia pentru marea finală
Luna viitoare, dansatorii de la „Ion Luca” se vor întrece din nou pentru a ajunge în marea finală, însă doar primele trei locuri merg mai departe, iar în faza preliminară, „Alte judeţe”, sunt deja înscrise 18 licee.
Pentru că unii dintre membrii trupei au anul acest bacalaureatul, componenţa trupei pentru Cupa Liceelor din acest an este următoarea: Lucian Jeciu, Ştefan Crăciunescu, Bogdan Stoian, Iulia Cojocariu, Mădălina Danea şi Maria Bîrgăoanu.
Dornenii vor avea de trecut prin două probe: Show tematic (constă într-un colaj de minim trei stiluri de dans, maxim 4 minute) şi Crew battle - o “bătaie” în paşi de dans între două trupe pe un anumit stil, aceasta probă fiind în premieră, anul acesta, la Cupa Liceelor.
„Sper ca şi în acest an Reload să facă o figură frumoasă şi mai sper ca de la anul, poate se va organiza şi la Suceava etapă pe judeţ şi vor fi mai multe trupe de dans din licee care să reprezinte judeţul”, a completat Vlad Holbură.