Poliţia vrea să limiteze tăierea pădurii prin „acţiuni de sensibilizare” în fiecare sat

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a demarat în aceste zile, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire, o campanie ce îşi propune să limiteze tăierile ilegale de lemn prin „acţiuni de sensibilizare”. Concret, în fiecare sat, poliţiştii vor organiza întâlniri cu sătenii şi le vor explica, pe de o parte, cât de multe daune produc naturii şi implicit oamenilor defrişând pădurea, iar pe de altă parte şi ce pedepse riscă dacă sunt prinşi comiţând infracţiuni silvice.

După cum a precizat inspectorul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, publicul ţintă al campaniei ce se desfăşoară din martie şi până în iunie este reprezentat de cel puţin trei categorii de persoane: cei predispuşi la tăiere ilegală şi furt de arbori, în general oameni săraci, din zona rurală de munte, dar şi proprietarii de fond forestier, care uneori îşi defrişează propriile păduri, sau persoanele însărcinate cu administrarea şi exploatarea fondului silvic, mai exact directori şi administratori de ocoale silvice şi angajaţi ai acestora.

Cum încearcă poliţiştii să-i facă pe oameni să nu mai defrişeze pădurea

Poliţiştii vor încerca să le arate oamenilor efectele devastatoare ale inundaţiilor, mult amplificate de tăierile de păduri.
„În 2008 şi 2010 natura a arătat care este cea mai mare pedeapsă pe care o putem primi noi toţi pentru trauma la care supunem fondul silvic. Trebuie să conştientizăm că fiecare gest necugetat al nostru este perceput de către ecosistem şi se constituie într-un bumerang cu efect catastrofal”, aşa vor încerca poliţiştii să prevină viitoarele tăieri ilegale de lemn, acţiunea de sensibilizare urmând a se face prin clipuri video cu imagini de la inundaţiile din judeţ, imagini ce vor ajunge la oamenii din sate în special prin intermediul canalelor proprii pe care societăţile de cablu le folosesc în mediul rural pentru anunţuri.

În Suceava, fondul forestier ocupă 49,4% din suprafaţa judeţului, reprezentând circa 7% din întregul potenţial silvic al României, Suceava ocupând din acest punct de vedere locul I pe ţară.

25 de dosare penale pentru infracţiuni silvice, în două luni de zile

Dacă succesul unei acţiuni de acest gen este greu de intuit, poliţiştii anunţă că vor continua şi acţiunile de control în fondul forestier, în vederea identificării celor care comit infracţiuni silvice. Această activitate este coordonată de oamenii legii specializaţi de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în ultima perioadă fiind anunţate controale şi dosare penale întocmite inclusiv pe numele unor angajaţi de la ocoale silvice.

Poliţia a anunţat recent că în lunile ianuarie şi februarie au fost întocmite 25 de dosare penale şi aplicate 87 de amenzi la legislaţia în domeniul silvic.



Festivalul „Nichita în luna lui Marte” la Vatra Dornei

Primăria municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural “Bucovina”, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, organizează ediţia a V-a a Festivalului Judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, în ziua de 31 martie 2011, la Vatra Dornei.

Concursul îşi propune să aducă în atenţia elevilor noţiuni despre viaţa şi opera poetului Nichita Stănescu şi, totodată, să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Aşa cum am aflat de la directorul Casei de Cultură Vatra Dornei, Violeta Codorean, sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice, corect din punct de vedere gramatical, al ortografiei şi al punctuaţiei.

La concurs pot participa elevi din clasele V-VIII şi IX-XII, din judeţul Suceava, care nu au debutat editorial şi nu au câştigat Marele premiu la ediţiile anterioare ale festivalului. Lucrările, însoţite de un Curriculum Vitae, care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, clasa, instituţia de învăţământ, activitate literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon şi, eventual, adresa electronică, pot fi trimise până la data de 22 martie 2011, pe adresa: nichita.festival@yahoo.com Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii.

Juriu de prestigiu şi premii din parte mai multor asociaţii

Juriul concursului va fi alcătuit din poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, iar pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda pe lângă Marele premiu„Nichita în luna lui Marte” următoarele premii: Premiul I, Premiul II, Premiul III diferenţiat la clasele V-VIII şi XIX-XII,Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei, Premiul Asociaţiei „Părinţi, adolescenţi şi prieteni la Vatra Dornei” şi premii ale unor reviste literare.

Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 29 martie 2011, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Sala Oglinzilor de la Primăria Vatra Dornei, în data de 31 martie 2011, la ora 14.00.



Demisii la Ocolul Silvic Vatra Dornei, în urma unor controale ale poliţiei şi ITRSV

O inspecţie pornită de la Bucureşti, de la Corpul de Control al Primului-ministru, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei şi angajaţi ai ITRSV, pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei, a stârnit agitaţie în rândul personalului silvic din zonă. Inspecţia, care vizează tăierile ilegale de pădure dar şi eventuale nereguli la gestionarea partizilor de exploatare forestieră, a început ieri dimineaţă, inspectorii de la Bucureşti fiind veniţi de duminică seară.

Curios este faptul că, în paralel cu controlul pornit de la Bucureşti, în urma unor sesizări din zona Vatra Dornei, doi dintre angajaţii Ocolului Silvic Vatra Dornei, Gheorghe Pintescu şi Daniel Constantin Florescu, şi-au dat demisia. Cei doi ingineri silvici, care nu deţineau funcţii de conducere în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, nu şi-au motivat în nici un fel decizia bruscă de a renunţa la locul de muncă. Totuşi, se pare că în spatele deciziei lor ar sta o posibilă implicare a acestora în afacerile cu lemn derulate prin rude de-ale lor, care participau la licitaţiile organizate de Direcţia Silvică Suceava şi exploatau masă lemnoasă de pe terenurile pe care cei doi le aveau în administrare, prin natura meseriei lor.

O altă variantă vehiculată ca posibil temei al deciziei de a renunţa la posturile deţinute în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei este cea conform căreia cei doi silvicultori demisionari sunt la rândul lor proprietari de pădure, ceea ce nu este interzis, deşi ar putea reprezenta un posibil conflict de interese, în cazul în care aceştia vor să scoată bani din exploatarea pădurii.

Conducerea Direcţiei Silvice Suceava, care a şi aprobat demisiile celor doi, a păstrat o atitudine rezervată în privinţa celor întâmplate.
“Demisiile nu trebuie motivate, ele sunt opţiunea fiecăruia. Dacă aşa au considerat de cuviinţă, să demisioneze, le-am aprobat. Mă feresc să fac o paralelă între controlul demarat în zona Vatra Dornei şi demisia lor. Prefer să văd mai întâi rezultatele controlului şi apoi să tragem o concluzie”, a declarat şeful Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu.



Curatenie de primavara la Ocolul Silvic Vatra Dornei

Curăţenie de primăvară şi în Direcţia Silvică Suceava. După ce s-au ocupat de corupţia din vămi, organele de anchetă ale statului şi-au întors privirea către silvicultori. Primii vizaţi sunt cei de la Ocolul Silvic Vatra Dornei, acolo unde a început un control de amploare.

Controlul vine în urma unei reclamaţii făcute de către un om de afaceri din zonă, care de mai multe ori s-a lovit de „familia” formată la Ocolul Silvic Vatra Dornei. După ce în toamnă la faţa locului a fost mai mulţi inspectori de la corpul de control al ministrului Borbely, fără să se întâmple mare lucru, ancheta a fost preluată de „cei de mai sus”, care au început să ţintească în încrengăturile familiale de la OS Vatra Dornei, precum şi în conflictele de interese ce îi privesc pe lucrătorii silvici ce au şi pădurile proprii.

Această ultimă pistă pe care merg organele de anchetă au tulburat suficient apele, astfel încât două nume sonore (Florescu şi Pintescu) de la Ocolul Silvic Vatra Dornei au demisionat şi se pare că nici şeful ocolului nu este departe de acest lucru.

Demisiile au fost confirmate şi la centru, fără însă ca oficial să se facă o legătură între anchetă şi motivele din spatele plecărilor.

De asemenea se pare că se mai cercetează cum este posibil ca anumite parti de pădure să fie exploatate, înainte ca licitaţiile să se efectueze.



S-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina într-un gard

Şoferul un tânăr în vârstă de 18 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr în vârstă de 18 ani a pierdut controlul maşinii în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei şi a intrat într-un gard. Pentru că mirosea a alcool poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Băiatului i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”, a precizat Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt al I.P.J Suceava.



Arbori taiati ilegal la Panaci

Mai mulţi muncitori ai unei firme de exploatare forestieră s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi că, pe lângă arborii marcaţi pentru care erau plătiţi să-i taie, au mai culcat la pământ aproape 100 de copaci.

În urma unui control al poliţiştilor şi silvicultorilor, în suprafaţa de pădure a unei femei din comuna Panaci s-au găsit 98 de cioate provenite din tăierea fără drept a arborilor nemarcaţi, lemnul fiind sustras de la faţa locului.

Cercetările poliţiştilor au scos la iveală faptul că în respectiva păşune împădurită au fost marcaţi 47 de arbori de către Ocolul Silvic Vatra Dornei, exploatarea fiind executată de către o societate comercială. Trei dintre muncitorii firmei respective, au stabilit poliţiştii, au mai tăiat ilegal şi sustras încă un număr de 98 de arbori, cu un volum de 60 de metri cubi şi o valoare a prejudiciului de 9.000 de lei.

Poliţiştii au reuşit să recupereze şi întreaga de cantitate de material lemnos, pe care au găsit-o la gaterul societăţii, urmând să fie predată în gestiunea pădurarului de canton.

„În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.



ANUNT - Vand casa in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Casa este construita in 2007, din caramida POROTHERM si este alcatuita din demisol, parter, etaj, mansarda si un garaj in care incap 2 autoturisme. La demisol se afla o bucatarie cu beci si sala cu centrala termica. La parter exista doua camere, doua bai dotate cu cabine de dus, hol cu deschidere in living si bucatarie. Etajul cuprinde 4 camere si o baie. Suprafata terenului este de 600 mp cu posibilitate amenajare gradina in fata casei, iar in partea din spate se afla un foisor, magazie de lemne si un iaz ce permite cresterea pastravilor. Interioarele prezinta ultrafinisaje.

Pret: 150.000 EURO

Nume: Catalin Apavaloaie

Telefon: 0742 088 759

E-mail: catalinapavaloaie@yahoo.com


ANUNT - Vand Laptop SAMSUNG

Detalii Anunt: Fabricat iulie 2009, Vista basic (32bit), Pentium(R) Dual-Core CPU T4200@2.00GHz, RAM 4 GB, HDD 220GB,

Pret: 1500 RON

Telefon: 0751 709 454

E-mail: tio_milu@yahoo.com


ANUNT - Vand auto Daewoo Matiz inmatriculat, fff ieftin

Detalii Anunt: Vand Daewoo Matiz, culoare rosie, an fabricatie 2006, ITP si asigurare 2011, are cauciucuri noi de iarna cu garantie, foarte bine intretinut, consum foarte mic, radio-casetofon, 90.000 km, distributie noua, filtre noi, tapiterie si bord ingrijit, stingator, triunghi reflectorizant, trusa medicala, stare functionare foarte buna.

Pret: 2550 Euro

Telefon: 0751 804 099



ANUNT - Vanzare teren la pret de criza

Vanzare teren intravilan, 8432 mp, in Saru Dornei. Terenul este intabulat, cu utilitati in apropiere, peisaj deosebit, expus spre soare, cu vegetatie forestiera, cu casa batraneasca locuibila si livada cu pomi. Drum de acces cu acte, in lungime de 750 m liniari fata de drumul judetean asfaltat (necesita pietruit), excelent pentru investitii in turism, pensiune sau cabana turistica.

Se vinde complet cu 12.000 EURO negociabil, sau parcelabil cu 4 Euro / mp (se ofera drumul pietruit si utilitatile pe teren). Se accepta variante auto in pret sau se ofera cota parte din teren pentru efectuarea lucrarilor la calea de acces (lucrari de aproximativ 3000 EURO).

Pret: 12.000 EURO

Telefon: 0744 921 704



ANUNT - Vand hala in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand hala in Vatra Dornei, cu suprafata construita de 244 mp betonata integral cu structura mixta: metal si lemn si teren in suprafata de 645 mp, intravilan.

Nume: Lostun

Telefon: 0740 099 060



ANUNT - Vanzare garsoniera zona Unirii, Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand garsoniera confort 1, decomandata, et. 4, suprafata 26 mp, mobilata, in bune conditii.

Pret: 17.000 euro

Nume: Liliana Olariu

Telefon: 0039 328 861 5636



VIDEO - Au mai ramas lucrari de executat la Partia Veverita

Partia Veverita din Vatra Dornei a fost inaugurata, dar mai sunt de facut lucrari. Declaratia apartine primarului Ioan Moraru, care a mai spus ca vor fi demarate lucrari la anumite strazi si se va face si indiguirea paraului Negresti.







S-a răsturnat cu maşina din cauza oboselii

Bărbatul a aţipit la volan, a pătruns pe contrasens şi apoi s-a răsturnat în şanţ. Din fericire, nu a fost grav rănit.

Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, pe DN 17, în interiorul comunei Pojorâta, când Gheorghe T. de 59 ani din municipiul Vatra Dornei a aţipit la volan într-o curbă la dreapta, din cauza oboselii.

Bărbatul a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat în şanţ, autoaccidentându-se uşor, pentru care are nevoie de îngrijiri medicale două - trei zile.

„Conducătorul auto folosea centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.



Vatra Dornei participă la "Earth Hour" 2011

Evenimentul mondial Earth Hour (Ora Pământului) a adunat 50 de oraşe din România pe lista de participanţi din 2011. Manifestarea va avea loc în data de 26 martie şi va începe la ora locală 20:30, informează Green Report.

Oraşele româneşti oficial înscrise pentru 2011 sunt: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tuşnad, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Buftea, Calafat, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Horezu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Mizil, Panciu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Roman, Roşiorii de Vede, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vatra Dornei şi Zalău.

Earth Hour s-a ţinut prima dată în 2007, la Sydney, la iniţiativa organizaţiei WWF( World Wildlife Fund ), din dorinţa de a-i determina pe oameni să conştientizeze şi să ia în serios problema schimbărilor climatice, prin stingerea simbolică timp de o oră a luminilor. Campania a devenit în cinci ani cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile.

„În acest an, Ora Pământului ne îndeamnă la acţiune. Dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina şi de a ne alătura, în fapt şi în spirit milioanelor de oameni care aleg astfel să onoreze planeta care ne susţine viaţa, suntem provocaţi să schimbăm ceva în modul în care trăim. Şi să o facem începând de acum. Apa, energia, mâncarea, maşina, toate sunt lucruri pe care le folosim zilnic şi al căror impact îl putem modifica. Fiecare om, fiecare companie, fiecare oraş care participă la Ora Pământului poate contribui la această schimbare. De aceea va încurajăm să începeţi în această oră şi să continuaţi dincolo de ea, să comunicaţi despre asta prietenilor, clienţilor, cetăţenilor, pentru ca exemplul să construiască şi să inspire”, a declarat Luminiţa Tănasie, Directorul WWF în Romania.

SURSA: Antena3.ro


Peste 15.000 de arbori tăiaţi ilegal din pădurile Sucevei, anul trecut

În pădurile Sucevei “se fură ca-n codru”, după cum rezultă şi din constatările din teren ale inspectorilor silvici, care, numai anul trecut au depistat tăierea ilegală a peste 11.000 de metri cubi de lemn (echivalentul a aproximativ 15.000 de arbori) în vreme ce multe alte fapte asemănătoare au scăpat neobservate, din cauza întinderii judeţului, cu cele mai mari suprafeţe împădurite din ţară.

Criza economică a dus la creşterea presiunii asupra pădurilor, în 2010 fiind tăiaţi ilegal cu 1000 de mc mai mult ca anul trecut. În acelaşi timp, este de remarcat faptul că, datorită controalelor mai dese şi măsurilor de combatere a acestui fenomen infracţional, tăierile ilegale sunt aproape la jumătate faţă de volumul înregistrat în 2007, când au fost tăiaţi ilegal 20.600 mc de masă lemnoasă.

Pentru depistarea tăierilor ilegale de masă lemnoasă, în 2010, ITRSV Suceava a efectuat 1.810 inspecţii de fond şi parţiale, predominant în pădurile deţinute de persoane fizice, fiind parcurse peste 53.000 de hectare de pădure.

Aşa a fost descoperită tăierea ilegală a peste 6.200 de arbori, cu un volum de 4.514 mc, în valoare de 822.642 lei, în pădurile retrocedate persoanelor fizice. Pentru tăierea ilegală a 3.419 mc de masă lemnoasă s-au comunicat organelor de cercetare penală 50 de sesizări penale sau procese verbale de constatare a infracţiunii, în vreme ce restul masei lemnoase tăiate ilegal a fost imputată gestionarilor pădurilor în care s-a constatat tăierea.

Controale la stradă, la gatere şi depozite

Alte măsuri luate pentru depistarea tăierilor ilegale din pădurile Sucevei au constat în 615 controale de exploatare, cele mai multe tot în pădurile private, soldate cu 108 amenzi, în valoare de 37.520 de lei.

Verificări au fost făcute şi la constituirea partizilor de exploatare a masei lemnoase, pentru a stopa marcarea de arbori sănătoşi ca produse accidentale.

De asemenea, rezultate foarte bune au fost obţinute în urma controlului circulaţiei masei lemnoase, făcut în parteneriat cu poliţia, jandarmeria şi Ministerul Mediului.

Graficele comune au stabilit prezenţa simultană a cel puţin două echipe mobile în permanenţă pe raza judeţului, fiind acoperite în principal zonele cu cele mai ridicate valori ale infracţionalităţii silvice: Stulpicani – Frasin, Gura Humorului – Vama, Vatra Dornei, Brodina – Falcău.

În urma celor 385 de verificări efectuate la transporturile de material lemnos, au fost constatate 105 contravenţii, în valoare de 118.140 de lei, fiind confiscaţi şi 490 de mc de masă lemnoasă.

O altă modalitate de depistare a masei lemnoase obţinută ilegal a fost cea de verificare a instalaţiilor de debitare, a târgurilor şi depozitelor de cherestea, fiind efectuate 132 de controale, în 44 de cazuri fiind aplicate amenzi de 90.000 de lei, pe lângă confiscarea unor cantităţi semnificative de masă lemnoasă pentru care nu existau acte.



Pârtia Veveriţa a fost inaugurată oficial

Sâmbătă, 6 martie, în prezenţa câtorva sute de dorneni, a fost inaugurată pârtia “Veveriţa” din Vatra Dornei. La festivitate au participat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Piatra Neamţ, primarul şi viceprimarul municipiului, fostul primar care a avut ideea acestui proiect de reabilitare şi modernizare a parcului din centrul staţiunii şi a zonei din vecinătatea acestuia, actuali şi foşti consilieri locali, reprezentanţi ai constructorului şi consultantului.

Deşi iniţial era programată pentru mijlocul lunii decembrie, inaugurarea a fost amânată din cauza mai multor probleme apărute la instalaţia de alimentare cu apă a tunurilor de zăpadă.

Pârtia este amenajată printr-un proiect Phare şi are o lungime de 850 de metri, cu o diferenţă de nivel de 200 de metri, are instalaţie de nocturnă, instalaţie de teleschi, tunuri de zăpadă artificială şi spaţii necesare protejării instalaţiilor. Pârtia este întreţinută şi administrată de Serviciul Salvamont Vatra Dornei.

Conform primarului municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, mai sunt de executat lucrări atât la pârtie, cât şi în zona parcului. Vor fi terminate lucrările la strada Republicii, iar străzile Parcului, Păcii, Negreşti, Coşbuc şi Runc vor intra în lucrări de reabilitare şi modernizare. Se vor mai executa lucrări de îndiguiri şi amenajarea pârâului Negreşti.

Vatra Dornei, “Regina pârtiilor de schi”

Deşi au fost şi greutăţi în realizarea acestui proiect, aşa cum am aflat de la primarul Ioan Moraru, “o lucrare controversată, blamată de unii, se dovedeşte a fi foarte necesară. Dorim ca noua pârtie, împreună cu celelalte două pârtii din oraşul staţiune care au făcut ca Vatra Dornei să fie denumită , să fie legate între ele. Mai exact, parte superioară a pârtiei Veveriţa să fie în legătură cu pârtia Runc, astfel încât cei care doresc să vină la schi să-şi procure un singur card de transport pe cablu. Am preluat ca model pârtiile din Austria şi îmi doresc să aducem şi la Vatra Dornei ceva din amenajarea reţelelor de schi de acolo. Pe lângă cele trei pârtii de schi mai există o pârtie de schi – role cu o lungime de 2,2 kilometri care trebuie omologată. Pentru un oraş mic şi cochet cum este Vatra Dornei, trei pârtii înseamnă ceva”, a încheiat primarul Ioan Moraru.

Amenajarea pârtiei a costat 3,2 milioane de euro, din care cofinanţarea locală a fost de 1,2 milioane de euro, restul fondurilor fiind de la Uniunea Europeană, 33 %, şi Guvernul României, 33 %. Toate lucrările din proiect, începute în 2008 şi având termen de realizare 2010, vor fi finalizate la sfârşitul lunii iunie 2011.



La Ciocăneşti, a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate - VIDEO

Timp de trei zile, în comuna muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, prima manifestare din cadrul Programului de promovare a turismului şi tradiţiilor din zonă „Paştele în Bucovina”.

Programul manifestării a început vineri, 4 martie, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate cu un colocviu dedicat oului încondeiat şi tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii. Moderatoarea discuţiilor despre ouăle încondeiate, dar şi despre tradiţiile de Paşte în România şi în lume a fost prof. dr. Minorica Dranca, muzeograf la Muzeul Etnografic din Vatra Dornei, care a prezentat şi referatul „Simbolistica oului încondeiat”.

Expoziţia de ouă încondeiate de la Muzeul din Ciocăneşti a fost considerată de Pavel Blaj, de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, „un succes naţional şi internaţional”.

Conform primarului comunei Ciocăneşti, Gheorghe Tomoiagă, în această localitate există o comunitate de peste 100 de persoane care trăiesc din arta încondeiatului ouălor, iar plutăritul s-a născut a doua oară, în urmă cu trei ani, după ce ultima cursă din "era industrială" a plutăritului a avut loc în 1969.

„Ciocăneşti este o comună muzeu, unul dintre cele mai frumoase sate din România, unicat în ţară şi în lume datorită celor trei forme de exprimare a motivelor naţionale: oul încondeiat, costumul popular şi casele cu motive naţionale”, a precizat primarul Tomoiagă.

Într-o altă secţiune a manifestării au fost prezentate şi instrumente muzicale tradiţionale din judeţul Suceava, cum ar fi bucium, tulnic, corn, drâmbă, ocarină, cobză şi trâmbiţă. Prof. Marian Proboteanu, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, a împărtăşit celor care au trecut pragul Muzeului din Ciocăneşti din vastele sale cunoştinţe despre cobză, lăută şi drâmbă, iar împreună cu eleva Doina Ivaşcu a realizat şi o demonstraţie de interpretare.


ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro


Festivalul Ouălor Încondeiate Ciocanesti - 4 - 6 Martie 2011

În perioada 4 - 6 martie se desfăşoară la Ciocăneşti o nouă ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate.

În deschiderea manifestării de astăzi este programat, la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate din localitate, un simpozion dedicat oului încondeiat, tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii, precum şi originalităţii instrumentelor muzicale vechi.

La întâlnirea cu genericul „Cartea bucovineană, moştenire pentru urmaşi” vor fi invitate personalităţi ale vieţii culturale româneşti.
Ziua de mâine, 5 martie a.c., este închinată cinstirii costumului popular tradiţional, iar la Casa de Cultură din Ciocăneşti se va deschide expoziţia de ouă încondeiate şi va avea loc concursul de încondeiere a ouălor.

Nu vor lipsi folclorul, precum şi o serie de surprize oferite de organizatori.

Un alt concurs, cel de gastronomie cu preparate de post, va preceda vestitul bal al festivalului, la care se va alege Regina Balului.

Duminică, 6 martie a.c., participanţii vor asista la Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în bisericile din Ciocăneşti şi Botoş, precum şi la mănăstirile din zonă.

Festivalul, care se realizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural Bucovina, este susţinut de numeroşi sponsori.


CITESTE SI:

VATRA DORNEI LIVE: Festivalul Ouălor Încondeiate Ciocanesti - 4 - 6 Martie 2011



Lemnele la control

Un număr de 25 de dosare penale au fost întocmite de la începutul anului, pentru infracţiuni la regimul silvic. Poliţiştii Biroului Silvic împreună cu 3 lucrători silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava au efectuat în zona Vatra Dornei o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice precum şi pentru controlul circulaţiei materialului lemnos pe raza comunelor coordonate. Echipele au realizat 5 controale în fondul forestier şi unul la instalaţii de debitat material lemnos. Totodată, au fost efectuate 10 controale a circulaţiei materialului lemnos.

În cadrul acţiunii au fost constate două infracţiuni pentru încălcări ale regimului silvic şi au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.426 lei, din care: 4 la legislaţia în domeniul silvic, în valoare de 14.000 lei şi 15 la alte acte normative, în valoare de 1.426 lei;

Au fost confiscaţi 20,134 mc material lemnos, în valoare de 9542,24 lei, din care: 19,014 mc cherestea, în valoare de 9.507 lei şi 1,12 mc lemn de foc, în valoare de 35,24 lei.

Potrivit IPJ Suceava, în primele două luni ale anului 2011 poliţiştii au întocmit 25 dosare penale, fiind cercetate 27 de fapte pe linia delictelor silvice. În aceeaşi perioadă, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, au fost aplicate 298 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 169.477 lei, din care: 85 la legislaţia în domeniul silvic, în valoare de 144.700 şi 213 la alte acte normative, în valoare de 34.777 lei.

Tot în cadrul acţiunilor desfăşurate, au fost ridicaţi în vederea confiscării 501,60 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 104.000 lei din care: 433,07 mc lemn de lucru, 33,48 mc cherestea şi 35,05 lemn de foc.

Acţiunile poliţiştilor în colaborare cu celelalte instituţii de control abilitate vor continua şi în perioada următoare.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei