O comisie constituită prin ordin al prefectului de Suceava, Sorin Popescu, a constatat că licitaţia pentru modernizarea şi repararea drumurilor din municipiul Vatra Dornei a fost ilegală, iar firma care a câştigat licitaţia se înfiinţase cu două zile înainte de a participa la această selecţie.
Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Suceava, prefectul judeţului, Sorin Popescu, a dispus constituirea unei comisii care să verifice respectarea prevederilor legale privind licitaţia organizată la Primăria municipiului Vatra Dornei în cursul lunii februarie, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor din oraş.
În urma analizării documentaţiei care a stat la baza procedurii de atribuire a ofertei câştigătoare au fost constatate mai multe nereguli, cea mai gravă fiind că demersul organizării procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă nu a avut susţinerea Consiliului Local, iar primarul nu a fost împuternicit prin hotărârea CL să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în vederea finanţării şi realizării acestui proiect de interes public local.
Comisia a mai constatat că documentaţia tehnico-economică aflată la baza organizării procedurii de achiziţie publică prin licitaţie publică nu are avizul sau aprobarea Consiliului Local, iar în acordul-cadru de lucrări nu sunt prevăzute obligaţiile pe care operatorul economic şi le-a asumat prin propunerea tehnică, preţul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiară şi pe baza căruia se va determina preţul fiecărui contract atribuit ulterior.
Totodată, verificările au relevat că firma care a câştigat licitaţia, SC Asfalt Super SRL Blejoi Prahova, a fost înfiinţată cu două zile înainte de a depune oferta de participare şi are acelaşi unic administrator cu SC Condorii Sult SRL Ploieşti, firmă care nu a putut participa la licitaţie din cauza datoriilor faţă de bugetul asigurărilor sociale şi de stat, dar asigură susţinerea economică şi financiară a SC Asfalt Super SRL Blejoi Prahova, care are ca obiect de activitate principală lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Comisia de control a stabilit că Primăria nu a estimat valoarea contractului acord-cadru pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, şi nici nu a solicitat operatorului economic care participă la procedura de achiziţie publică, cât şi persoanei juridice care o susţine, să facă dovada situaţiei sale economice şi financiare.
Mai mult, aceste cercetări au arătat că Primăria Vatra Dornei a utilizat în mod abuziv sau impropriu acordurile-cadru, astfel încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurenţa.
În urma constatărilor comisiei de verificare, prefectul Sorin Popescu a transmis concluziile Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Camerei Judeţene de Conturi Suceava, Inspectoratului de Concurenţă Suceava, Primăriei municipiului Vatra Dornei şi Consiliul Local Vatra Dornei, care să dispună măsuri atât pentru anularea licitaţiei publice şi implicit a acordului cadrul încheiat, cât şi pentru determinarea posibilelor implicaţii de natură contravenţională sau penală.
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ion Moraru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este surprins de rezultatele controlului dispus de prefect, mai ales că echipa care a verificat documentaţia nu a constatat nicio neregulă pe durata controlului.
"Tot ce a stat la baza licitaţiei a fost corect", a spus primarul.
El a arătat că aşteaptă ca punctul de vedere al comisiei să îi fie transmis oficial, ci nu prin presă, după care va acţiona în consecinţă.
Moraru a subliniat că mai multe aspecte din concluziile prezentate în comunicatul Prefecturii nu sunt susţinute, exemplificând cu indicatorii tehnico-economici care fuseseră aprobaţi de CL Vatra Dornei încă din 2007.
SURSA: Mediafax.ro