ANUNT - Vanzare Teren + Casa

Detalii Anunt: Vand gospodarie cu: 3 Ha teren, casa, bucatarie, grajd, beci si alte anexe. Terenul este strabatut de un parau, este situata la 3 Km de soseaua europeana(E576)

Pret: 50.000 Euro

Nume: Daniela Poenaru

Telefon: 0756 079 069

E-mail: danielapoenaru20@yahoo.com

Cezar Ioja dorește construirea unui parc industrial la Vatra Dornei

Astăzi, într-o conferință de presă organizată la sediu PSD Suceava, Cezar Ioja a declarat că dorește aducerea în dezbatere publică a unui proiect demarat de organizația locală PSD din Vatra Dornei pentru locuitorii din localitate, anume crearea unui parc industrial și tehnologic care să creeze locuri de muncă.

Cezar Ioja afirmă că acest lucru este necesar în contextul în care, din 2009 până în prezent, numărul de angajați din Vatra Dornei a scăzut de la 8.000 la 2.000, iar crearea unui spațiu care să genereze locuri de muncă este mai mult decât necesar.

Ioja dorește o dezbatere publică a acestui proiect, pentru a afla dacă dorennii doresc investirea banului public în acest proiect pentru că „noi considerăm, la Vatra Dornei, că trebuie să promovăm un alt tip de comportament, un alt tip de relație cu cetățeanul - în momentul în care autoritatea locală se transformă în dezvoltator de proiecte, ai nevoie și de acceptul cetățeanului,” a declarat Cezar Ioja.


Prin urmare, Ioja a informat opinia publică asupra fapului că organizația locală PSD din Vatra Dornei va face un referendum, din banii partidului, pentru a vedea dacă cetățenii sunt de acord să se construiască acolo un asemenea parc industrial, generator de locuri de muncă, subliniind faptul că în cazul unui răspuns favorabil, se vor demara lucrările la acest proiect încă din a doua zi în care PSD va ajunge la guvernare.

SURSA: newsme.ro

Festivalul „Comori de suflet românesc” la Saru Dornei - FOTO

La Căminul Cultural Şaru Dornei s-a desfăşurat duminică faza zonală Vatra Dornei a celei de-a IX-a ediţii a Festivalului-concurs de interpretare a folclorului muzical-coregrafic „Comori de suflet românesc”.

La această etapă a festivalului, organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural Şaru Dornei, au participat şi au fost evaluate de juriul manifestării ansamblurile „Plai Bucovinean”, din Dorna Candrenilor (instructori Florentina şi Gavril Banu), „Poieniţa”, din Poiana Stampei (instructori Petrică Chiforescu şi Dănuţ Lăcătuş) şi grupurile folclorice „Flori de pe Dorna”, din Poiana Stampei (grup vocal feminin coordonat de Dorina Paicu), „Bistriţa Aurie”, din Ciocăneşti (instructor Petru Lupescu), „Bujor de munte”, din Cârlibaba (instructor Viorica Arsenie) şi „Cetina Călimanului”, din Şaru Dornei (coordonat de Vasile Dascălu).





Ciocăneşti, Poiana Stampei şi Cârlibaba vor participa la Ziua Satului Românesc

Localităţile Ciocăneşti, Poiana Stampei şi Cârlibaba vor participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la prima ediţie a „Zilei Satului Românesc”. Cele trei localităţi au obţinut la sfârşitul anului trecut titulatura de „Cel mai frumos sat din România”, acordat de asociaţia cu acelaşi nume.

Preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România”, Nicolae Marghiol, a precizat că „Ziua Satului Românesc” va avea loc la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, pentru a marca 75 de ani de la înfiinţarea acestui muzeu.

„Ziua satului românesc este o zi de sărbătoare a satului, o invitaţie adresată locuitorilor capitalei şi marilor oraşe din România de a redescoperi satul românesc, de a participa la evenimentele de tradiţie din sate, de a cumpăra produse agricole şi tradiţionale româneşti, de a-şi petrece timpul liber şi vacanţele în cele mai frumoase sate din România”, a spus Nicolae Marghiol.

El a adăugat că, în cadrul acestui eveniment, membrii asociaţiei vor propune Guvernului României iniţierea unui program pilot de dezvoltare a satului românesc. Programul ar urma să se intituleze „Cele mai frumoase sate din România – dezvoltare prin moştenirea culturală - Modele de dezvoltare rurală”, fiind inspirat din iniţiative similare implementate în alte ţări europene.


„Obiectivul acestui program este ca fiecare dintre satele membre ale asociaţiei să se dezvolte pe baza moştenirii materiale şi culturale, fie că vorbim de dezvoltarea şi valorificarea produselor agricole şi tradiţionale, de tradiţii şi obiceiuri unice, de natură şi peisaje deosebite sau de agroturism”, a mai spus preşedintele asociaţiei.


Cu roţile în sus, după ce s-a urcat băut la volan

Un şofer care s-a urcat băut la volan şi-a scăpat maşina de sub control şi s-a răsturnat la marginea şoselei, accidentul petrecându-se acum două zile. Din fericire, inconştienţa acestuia nu a avut repercusiuni foarte grave.

Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 5.30, pe drumul comunal Rusca din Dorna Arini. Un apel la 112 a anunţat producerea unui accident în zonă, poliţiştii ajunşi la faţa locului găsind o maşină răsturnată, iar în apropiere pe şoferul acesteia, Marian L., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

În urma verificării acestuia cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,67 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, totodată fiindu-i întocmit dosar penal.



Prefectura verifică modul de administrare a păşunilor comunale din toate localităţile judeţului

Prefectura Suceava va verifica modul de administrare a păşunilor comunale din toate localităţile judeţului. Decizia a fost luată de prefectul Sorin Popescu, după ce, în urma unui control efectuat în şase localităţi ale judeţului, au fost constatate mai multe nereguli în ceea ce priveşte administrarea păşunilor.

Sorin Popescu a spus că verificările au fost făcute în localităţile Crucea, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei şi Stulpicani. Verificările au vizat mai multe aspecte, printre care existenţa şi actualizarea inventarului domeniului public şi privat, existenţa hotărârilor de Consiliu Local pentru stabilirea modului de administrare, organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire a suprafeţelor de păşune, încasarea drepturilor băneşti de către primării pentru darea în folosinţă a păşunilor, precum şi dacă au fost efectuate lucrările de întreţinere a păşunii de către beneficiarul dreptului de folosinţă şi verificarea acestora de către autoritatea locală.

Sorin Popescu a spus că, în urma controalelor, în Dorna Candrenilor şi Stulpicani nu există actualizarea inventarierii bunurilor ce aparţin comunelor, care se realizează anual, iar primarii nu au prezentat Consiliilor Locale modul de utilizare a acestor bunuri, pentru anul precedent. De asemenea, echipele de control au constatat că în comunele respective nu există un program de păşunat raţional, iar Consiliile Locale nu au stabilit în mod concret modul de administrare a păşunilor, în sensul că aspectele privind administrarea păşunilor au fost discutate şi menţionate în procesul verbal al şedinţelor, dar nu s-au pronunţat prin hotărâri în acest sens.

„Până la sfârşitul lunii iunie 2011, primarii trebuie să actualizeze bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al unităţii administrativ teritoriale, să prezinte un raport în şedinţa Consiliului Local cu privire la modul de administrare a acestora şi să dispună întocmirea planurilor de amenajament pastoral, întocmite pentru păşunile aflate în administrare, pentru care nu au fost încheiate contracte, urmând să depună cereri de plată la APIA Suceava”, a declarat Sorin Popescu.


El a arătat că în urma verificărilor din cele şase comune a decis să extindă controalele la toate unităţile administrativ teritoriale din judeţ, urmând ca la sfârşitul lunii mai 2011 să fie prezentate rezultatele.


Ani grei de temniţă, în dosarul puşcăriaşilor trimişi să fure din magazine în Italia (Marius Simion, alias „Simi”, Valentin Tarta, ... )

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în urmă cu două zile verdictul final în dosarul în care au fost trimişi în judecată zece indivizi, majoritatea din judeţul Suceava, acuzaţi că au făcut parte dintr-o grupare infracţională care a obligat mai mulţi tineri să fure din magazine în Italia.

Considerat a fi capul grupării, Marius Simion (38 de ani), alias „Simi”, din municipiul Vatra Dornei, a primit şi cea mai grea pedeapsă, şapte ani şi jumătate în spatele gratiilor. La cinci ani de închisoare a fost condamnat şi unul dintre „locotenenţii” lui Simion, Dan Laurenţiu Iacob, de 37 de ani, din municipiul Suceava.

Magistraţii Înaltei Curţi au decis, în acelaşi dosar, să-i condamne la câte trei ani de închisoare şi pe Vasile Burlacu (44 de ani), Valentin Tarţa (28 de ani) şi Dănuţ Nichituş (36 de ani), toţi din municipiul Vatra Dornei.
Alţi trei inculpaţi, Marius Bogdan (29 de ani), din Bucureşti, Ionel Lucian Stuparu, de 31 de ani, şi Radu Vârşovan, de 30 de ani, ambii din Cluj-Napoca, şi un anume Dan Sabău, au primit câte trei ani cu suspendare.
Judecătorii au decis să înceteze procesul penal împotriva celui de-al zecelea inculpat din acest dosar, Costel Lazăr (38 de ani), care, din informaţiile noastre, ar fi decedat între timp.

Ieşeau din puşcărie cu datorii de 4.000-5.000 de euro

Marius Simion şi complicii săi au fost trimişi în judecată în august 2007, fiind acuzaţi că au obligat mai mulţi tineri, pe care i-au ajutat cu ţigări şi pachete în vremea în care aceştia erau în spatele gratiilor, să fure pentru el în Italia.

„Le cerea (n.r. - Simion) sume considerabil mai mari decât cele cheltuite, 4.000-5.000 de euro, pe care aceştia nu aveau de unde să le plătească. Atunci, Simion le propunea să meargă în Italia să fure pentru el din magazine, urmând în acest mod să-şi achite datoriile faţă de el”, mărturisea la vremea respectivă unul dintre anchetatori.

Împreună cu Costel Lazăr şi Dan Laurenţiu Iacob, susţineau procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, Simion se ocupa de transportul, cazarea şi coordonarea şuţilor. Aceştia din urmă erau ameninţaţi cu acte de violenţă în cazul în care refuzau să fure sau ascundeau bunurile provenite din infracţiuni şi nu le predau membrilor bandei lui Simion.

Toate bunurile furate erau trimise în ţară prin intermediul unor transportatori ocazionali, fie prin intermediul unor firme de curierat. De altfel, pe lista inculpaţilor trimişi în boxa acuzaţilor din Tribunalul Suceava se numără şi alţi doi indivizi din municipiul Vatra Dornei (Burlacu şi Tarţa), care aveau rolul de a vinde bunurile furate de şuţii lui Simion la diverse persoane fizice din localitate, dar şi de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

„Excursii” prin Europa, pentru a clona carduri


Deşi câştigurile bandei nu erau deloc mici, Marius Simion, reiese din actele de sesizare a instanţei de judecată, voia să treacă la ilegalităţi mult mai bănoase. La sfârşitul anului trecut, susţin anchetatorii, „Simi” a luat legătura cu un alt individ din Vatra Dornei, Dănuţ Nichituş, despre care aflase că s-ar pricepe la comiterea fraudelor cu cărţi de credit. Cei doi s-au înţeles să facă rost de echipamentele necesare în vederea golirii bancomatelor, prin clonarea cardurilor bancare.

La începutul lui 2007, Simion l-a sunat pe Ionel-Lucian Stupar şi i-a cerut acestuia să-i procure dispozitive electronice capabile să citească banda magnetică de pe cardurile bancare. Stupar, prin intermediul altui individ trimis în judecată în acest dosar (Marius Bogdan), i-a vândut lui Simion două astfel de dispozitive, contra sumei de 2.000 de euro.


Ulterior, „Simi” şi noul său partener de fărădelegi, Nichituş, s-au deplasat iniţial în Spania, după care în alte ţări ale UE, unde au montat dispozitivele pe mai multe bancomate, încercând să citească datele de pe cardurile folosite de diferite persoane fizice. Cei doi dorneni s-au întors în ţară cu „buza umflată”, nereuşind să afle datele necesare pentru a putea clona cardurile respective, motiv pentru care au cerut banii înapoi.

Totuşi, aveau să stabilească ulterior anchetatorii, cele două dispozitive erau în stare de funcţionare şi, cu ajutorul lor, puteau fi citite datele de pe carduri bancare, însă, din fericire, dornenii nu au ştiut cum să procedeze. Până să se specializeze în domeniul fraudelor bancare, Nichituş a fost arestat, iar Simion a fost nevoit să dispară din ţară, fiind dat în urmărire internaţională.


Şofer strivit în propria maşină, după un impact teribil cu o cisternă - FOTO SI ALTE DETALII

Moarte cumplită pentru un şofer în vârstă de 36 de ani, care a murit strivit în autoturismul pe care îl conducea, după ce s-a izbit într-o cisternă care venea din sens opus. Accidentul s-a produs miercuri noapte, în jurul orei 23.30, pe DN 17, imediat după ieşirea din Argestru spre Vatra Dornei.

Bărbatul care a decedat, Ionel Moroşan, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, conducea un autoturism Audi A6, mergând spre localitatea de domiciliu. Şoferul gonea cu viteză excesivă, iar ce a urmat este înfiorător. Aparent inexplicabil, acesta a pătruns brusc pe sensul opus de mers, lovind cisterna condusă regulamentar de un bărbat din Pojorâta. Forţa impactului a fost atât de mare încât cisterna a fost grav avariată şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a drumului. Cât despre maşina Audi, aceasta a trecut pur şi simplu pe sub colosul de care s-a izbit, oprindu-se în şanţ, în spatele cisternei.

Echipajul de „Descarcerare” al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava ajuns la faţa locului a găsit autoturismul Audi ca scos din compresor. În aceste condiţii, şoferul în vârstă de 36 de ani nu a avut nici o şansă de supravieţuire.

 

Cât despre şoferul autocisternei, acesta a scăpat fără leziuni, poliţiştii verificându-l cu etilotestul, care a indicat că nu era băut.

Poliţia avertizează că DN 17 a devenit şoseaua cea mai periculoasă din judeţ. Pe acest drum se petrec periodic tragedii, cele mai multe pe porţiunea din zona Vatra Dornei, până la limita judeţului cu Bistriţa-Năsăud. Problemele apar pentru că drumul este foarte bun, circulaţia este destul de redusă, iar şoferii sunt tentaţi să apese mult pedala de acceleraţie.



Spitalul din Vatra Dornei riscă să fie închis

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că două spitale importante din judeţul Suceava, din Fălticeni şi Vatra Dornei, ar putea fi închise în perioada următoare.

Nechifor a spus că documentul încheiat între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional conţine referiri la situaţia sistemului de sănătate, precum şi la spitalele care ar urma să fie desfiinţate. El a arătat că pe lista din acest document ar fi cuprinse şi spitalele din Fălticeni şi Vatra Dornei.

„Sunt două unităţi spitaliceşti mari din judeţul Suceava, care în ultimii ani nu au mai avut finanţare pentru modernizare şi pentru dotări cu aparatură medicală. Iar în viziunea domnului Boc şi a domnului Jeffrey Franks, este foarte posibil ca în viitorul apropiat, mai precis anul acesta şi poate la începutul anului viitor, să asistăm la închiderea acestor spitale foarte importante pentru suceveni. Spitalele din Fălticeni şi Vatra Dornei au toate şansele să fie închise, pentru că reforma sănătăţii văzută de Jeffrey Franks şi Emil Boc prevede explicit reducerea numărului de paturi, de instituţii medicale şi cred că lucrul acesta va fi resimţit foarte grav de către suceveni”, a declarat Nechifor.



Un jder turbat a muşcat doi oameni

Un jder turbat a creat panică într-o familie din satul Teşna, comuna Poiana Stampei, animalul intrând în curte şi muşcând doi oameni. S-a întâmplat în dimineaţa zilei de marţi, în curtea localnicului Cristian Chiforescu.

Animalul a atacat-o mai întâi pe soţia bărbatului, muşcând-o de mână şi de picior, după care a sărit la fiul acesteia, muşcându-l şi pe el de picior. Animalul turbat a sărit apoi la beregata câinelui din curte, acesta reuşind să-l doboare pe jder, care a fost ucis ulterior de Cristian Chiforescu.

Proprietarul a anunţat imediat medicul veterinar al localităţii, care a preluat jderul şi l-a adus la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, pentru examenul de laborator. Ieri, examenul de laborator a confirmat faptul că animalul era turbat.

Acesta este al treilea caz de rabie înregistrat în acest an.



Hoţi din case de vacanţe prinşi de poliţişti

Pe lângă trei televizoare LCD şi două plasme, hoţii au mai furat şi un calorifer electric, un cuptor cu microunde şi mai multe sticle de băuturi alcoolice, valoarea prejudiciilor fiind de 12.000 lei.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 8.30, Dănuţa Z., de 48 ani din municipiul Vatra Dornei a anunţat Poliţia depre faptul că mai mulţi hoţi i-ar fi spart pensiunea de pe raza comunei Dorna Arini. Hoţii i-au furat o plasmă TV, un calorifer electric, un cuptor cu microunde şi sticle de băuturi alcoolice, valoarea prejudiciului fiind de 5.000 lei.

În timpul verificărilor, poliţiştii oraşului Gura Humorului i-au prins în incinta unui centru de plasament din Gura Humorului, pe Manuel O. de 18 ani din comuna Păltinoasa, Alexandru B. de 18 ani din comuna Valea Moldovei şi Ionuţ M. de 19 ani din oraşul Frasin, care aduseseră o combină muzicală, dublu radiocasetofon şi două boxe detaşabile, o plasmă TV şi o sticlă cu vodcă.

„Din cercetări s-a stabilit că bunurile provin din furtul comis pe raza comunei Dorna Arini. De asemenea s-a stabilit că cei trei au fost ajutaţi în comiterea faptei de către Eduard L. de 22 ani din municipiul Vatra Dornei, prin conducerea la locul faptei şi tăinuirea celorlalte bunuri furate în noaptea precedentă, astfel, întreg prejudiciul fiind recuperat”, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Poliţiştii au extins cercetările şi în alte dosare cu autori necunoscuţi din evidenţă, cu acelaşi mod de operare, şi au stabilit că cei patru sunt şi autorii unui furt de la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. Atunci hoţii au furat tot dintr-o casă de vacanţă trei televizoate LCD şi o plasmă în valoare de 7.000 lei.

„Plasma a fost recuperată de la o persoană din comuna Păltinoasa căreia i-a fost vândută de suspecţi, urmând ca celelalte bunuri sustrase să fie recuperate ulterior. În urma consultării cu procurorul de caz s-a stabilit că cercetările vor continua cu suspecţii în stare de libertate, urmând să se dispună procedural”, a mai explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.



Şofer dornean mort după un impact devastator cu o cisternă de pe contrasens

Un şofer în vârstă de 36 de ani şi-a găsit sfârşitul în mod tragic, miercuri noapte, după ce şi-a scăpat autoturismul de sub control şi a izbit violent o cisternă care venea din sens opus.

Cumplitul accident s-a petrecut în jurul orei 23.20, pe DN 17, la ieşirea din municipiul Vatra Dornei spre Iacobeni.

Din ancheta preliminară a poliţiei rezultă că şoferul decedat, Ionel Morosan, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a intrat brusc pe sensul opus de circulaţie, lovind violent cisterna condusă de Marcel L., un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Pojorâta. Urmare a impactului, autoturismul a fost proiectat în şanţul de la marginea drumului, şoferul neavând nici o şansă de supravieţuire.



„Deco Art”, în Salonul Alb al Casei de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei

Salonul Alb al Casei de Cultură “Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei se va înviora cromatic începând de joi, 26 mai, prin expoziţia de artă decorativă cu genericul “Deco Art”, realizată de artistul plastic humorean Radu Bercea.

Expoziţia, al cărei vernisaj este programat pentru ora 14:00, va etala o suită de 80 de lucrări “surori” (cu aceleaşi dimensiuni şi înrămate identic), lucrări executate de Radu Bercea în maniera care l-a certificat cu câţiva ani în urmă ca un inovator în domeniul decorativului, un creator ingenios, imprevizibil şi extrem de entuziast creativ.

Sunt lucrări cu reliefuri care conturează forme de o mare diversitate (configurate uneori după ecuaţiile necunoscutului şi neprevăzutului), reliefuri realizate cu chituri şi gleturi amestecate, colorate apoi cu vopsele acrylice. Reliefurile, care ne introduc într-un univers fabulos, din care Radu Bercea scoate în evidenţă cu bagheta lui de magician păsări şi flori, vieţuitoare marine şi castele de basm, l-au determinat pe sculptorul Ion Maftei să circumscrie această tehnică sintagmei „hazardul bine temperat”.



O conductă de apă avariată a inundat câteva gospodării din Poiana Stampei

Intervenţia pompierilor a fost solicitată în urma unor inundaţii produse de o avarie tehnologică la o conductă de apă.

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei au intervenit ieri noapte, în jurul orei 23.00, cu trei autospeciale şi cinci motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile unor cetăţeni din satul Dornişoara. Intervenţia pompierilor a fost solicitată în urma unor inundaţii produse de o avarie tehnologică la o conductă de apă.

Pompierii au evacuat apa dintr-o locuinţă în care-şi aveau domiciliul cinci familii şi din trei curţi, pe o suprafaţă totală de 430 mp.

Misiunea militarilor s-a încheiat, fără incidente, la ora 04.30.



Beat turtă la volan, s-a oprit într-un stâlp de la marginea drumului

Un şofer în vârstă de 52 de ani, care conducea în stare avansată de ebrietate, s-a oprit din cursă după ce a ieşit în afara drumului şi a izbit violent un stâlp.

Evenimentul rutier s-a petrecut vineri noapte, în jurul orei 23.00, pe strada Podu Verde din municipiul Vatra Dornei. Echipajul de poliţie rutieră ajuns la faţa locului a găsit un conducător auto aflat în vizibilă stare de ebrietate.

Dumitru H., în vârstă de 52 de ani, localnic din Vatra Dornei, a suflat în etilotest, rezultând concentraţia de 1,58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă aproximativ 3 grame la mie în sânge.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, ci doar cu pagube materiale.
Şoferului pericol public i-a fost întocmit dosar penal, totodată la spital fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, care îi vor stabili concentraţia exactă de alcool în sânge.



Dorneanul Cristian Prâsneac a prins Campionatul Balcanic şi cel European

Atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, Cristian Prâsneac a reuşit să prindă un loc în lotul României de alergare montană, ceea ce îi permite să participe la Campionatul Balcanic şi cel European.

Atletul dornean a participat ieri la un Grand Prix de alergare montană, ce a avut loc la Muntele Mic şi a adunat cei mai buni sportivi din ţară. După un concurs destul de dificil, ce a avut ca principal scop formarea loturilor naţionale de juniori şi seniori, Cristian Prâsneac a terminat cursa pe locul patru, ultimul care asigură participarea la europene şi balcaniadă.

„Am fost puţin obosit după semimaratonul din Croaţia şi acest lucru s-a simţit în evoluţia mea din această cursă. Traseul a fost unul foarte dificil, cu o diferenţă de altitudine de 1.100 de metri, cu plecare de la 760 de metri şi sosire la 1.800 de metri în care pe parcursul celor 12 kilometri am avut doar urcare. Important este că am prins campionatul balcanic şi european, acolo unde sper să fac o figură frumoasă”, a declarat atletul Cristian Prâsneac.


Dorneanul va alerga pe data de 10 iunie, în Serbia, la Campionatul Balcanic şi pe 4 iulie, în Turcia, la Campionatul European de Alergare Montană. Până atunci, Prâsneac va participa sâmbătă şi duminică la finalele Campionatului Naţional Universitar de Atletism, acolo unde va alerga atât în proba de 5.000 de metri, cât şi cea de 10.000 de metri.


S-a răsturnat cu maşina şi i-a fost fatal

Lipsit de experienţă în şofat, un tânăr a sfârşit într-un canal de aducţiune după ce s-a răsturnat cu maşina.

Nefericitul accident s-a petrecut duminică, 1 mai, pe drumul judeţean DJ 174D, în interiorul comunei Şaru Dornei. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Ţ. Mihai, în vârstă de 21 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate şi pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.

Maşina s-a răsturnat în partea stângă a sensului de mers, în canalul de aducţiune a micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1.

În urma accidentului, a survenit decesul conducătorului auto, care a fost găsit la o distanţă de aproximativ 371 metri de locul incidentului, în bazinul micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1, fiind dus în aval de curenţii de apă.



Angajată la primărie, acuzată că a născut într-un WC public şi şi-a omorât bebeluşul

Scenariu incredibil în comuna Cârlibaba, acolo unde, zilele trecute, o tânără în vârstă de 28 de ani, angajată a primăriei din localitate, mamă a unei fetiţe în vârstă de 7 ani, este acuzată că a născut într-un WC public şi şi-a omorât bebeluşul, pe care l-ar fi băgat într-o pungă de plastic şi l-ar fi ascuns într-un dulap, în casă.


În cursul zilei de ieri, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, s-au deplasat la Cârlibaba, pentru a stabili împrejurările acestei fapte terifiante, cu atât mai mult cu cât tânăra în cauză, Elena Simona Precop, este absolventă de studii superioare.

A născut o fetiţă de 3,2 kilograme

Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem, Elena Simona Precop, referent agricol la Primăria Cârlibaba, ar fi născut, în cursul zilei de marţi, 26 aprilie a.c., într-un WC public din spatele căminului cultural, la câţiva metri de sediul instituţiei a cărei angajată este.
Această informaţie a ajuns la urechile poliţiştilor din localitate, care au demarat imediat cercetările.

Luată la întrebări de poliţişti, Elena Simona Precop, susţin surse judiciare, a negat iniţial că a născut, însă în toaleta în care ar fi adus pe lume cel de-al doilea copil a fost găsită placenta. În locuinţa angajatei de la primărie a fost găsit spre seară, într-o pungă de plastic, şi trupul neînsufleţit al micuţului pe care îl născuse cu câteva ore înainte. În aceste condiţii, tânăra, divorţată de fostul ei soţ, ar fi declarat că a fost vorba de un avort spontan.

Adusă la spital la Vatra Dornei, Elena Simona Precop a fost examinată de medici specialişti, care au stabilit că nu a fost nicidecum vorba de un avort, ci de o naştere.
De altfel, în urma necropsiei trupului neînsufleţit al bebeluşului, medicii legişti au stabilit că e vorba de o fetiţă de 3,2 kilograme, născută vie şi la termen.

Internată în spital la Vatra Dornei

Tânăra din Cârlibaba a fost la un pas de moarte, susţin doctorii care au consultat-o, explicând că pacienta mai are un copil (n.r. - o fetiţă în vârstă de 7 ani) născut prin operaţie cezariană, iar o naştere normală nu era recomandată decât după o evaluare atentă a cicatricei uterine şi sub strictă supraveghere medicală.

„Exista un mare risc de ruptură uterină, care ar fi putut conduce rapid la deces”, ne-au explicat surse medicale.

În prezent, Elena Simona Precop este internată în secţia de Ginecologie a spitalului din Vatra Dornei, din cauza unei anemii severe, cauzată de pierderea de sânge la naştere, dar viaţa sa este în afara oricărui pericol.
„Pacienta a suferit o hemoragie, însă nu este nimic grav. Din fericire, nu s-a produs o ruptură uterină, care putea să-i fie fatală”, ne-au mărturisit cadre medicale de la spitalul dornean.

„Nu ştiam nici măcar că e însărcinată”

Vestea că Elena Simona Precop ar fi născut cel de-al doilea copil şi l-ar fi omorât i-a şocat pe toţi cei care o cunosc pe tânăra în vârstă de 28 de ani. „Nici eu şi nici colegii ei nu ştiam nici măcar că e însărcinată”, ne-a mărturisit, ieri după-amiază, primarul comunei Cârlibaba, Gabriel Danciuc. Potrivit acestuia, tânăra este angajată a primăriei din decembrie 2009 şi este cunoscută drept o persoană sociabilă, liniştită, care nu a făcut niciodată probleme.

Pruncucidere sau omor calificat

Elena Simona Precop urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă uciderea copilului nou-născut a fost săvârşită pe fondul unei stări de tulburare patologică în urma naşterii. În funcţie de concluziile specialiştilor, urmează să fie făcută şi încadrarea juridică a faptei, pruncucidere, dacă se consideră că tânăra mamă a avut o cădere psihică după naştere, ori omor calificat, dacă se dovedeşte că a fost perfect lucidă când şi-a ucis nou-născutul.


Pagube mari în urma unui incendiu în Vatra Dornei

Potrivit ISU Suceava, focul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit ieri noapte cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Marcu B., din municipiul Vatra Dornei.

La sosirea pompierilor ardeau acoperişul şi pereţii casei din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la două locuinţe aflate în imediata apropiere. Pompierii au lichidat incendiul după aproximativ două ore.

Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 60 mp, pereţii casei în proporţie de 75%, bunuri de uz casnic şi documente personale.


Potrivit ISU Suceava, focul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

S-a ales Miss Bucovina - VIDEO

Cea mai frumoasa suceveanca a fost aleasa la sfarsitul saptamanii trecute in competitia Miss Bucovina gazduita de Shopping City Suceava.

Cele 16 concurente ajunse in finala au sperat pana in ultima clipa ca vor pleca acasa cu marele titlu Miss Bucovina.






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei