Grindina şi ploile torenţiale care au căzut în comunele Iacobeni şi Ciocăneşti în după amiaza zilei de duminică, 29 mai a.c., au provocat pagube de peste două milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi). Pagubele au fost evaluate de către două comisii constituite printr-un ordin al prefectului judeţului Suceava, Sorin Popescu.
Acesta a declarat că în comuna Iacobeni au fost inundate 30 de curţii şi grădini, în care s-au depus aluviuni. Tot în Iacobeni, ploile au inundat terenul de sport şi curtea şcolii cu clasele I-VIII, precum şi sediul unei societăţi comerciale. Sorin Popescu a mai spus că un drum comunal şi lucrările de protecţie a acestuia au fost afectate pe o porţiune de patru kilometri. Comisiile de evaluare au stabilit că pagubele produse în comuna Iacobeni se ridică la o sumă de aproape 1,8 milioane de lei (18 miliarde de lei vechi).
Potrivit prefectului, în comuna Ciocăneşti, ploile torenţiale şi grindina au afectat zece gospodării, apa intrând şi în patru locuinţe. De asemenea, au fost afectate Muzeul Ouălor Încondeiate, sediile a două firme şi circa un kilometru de drum comunal. Valoarea pagubelor înregistrate în comuna Ciocăneşti au fost evaluate la aproape 400.000 de lei.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din localităţile afectate au intervenit imediat pentru îndepărtarea aluviunilor şi reluarea tuturor activităţilor în condiţii de siguranţă”, a mai spus Sorin Popescu.
SURSA: MonitorulSV.ro