Un bătrîn în vîrstă de 85 de ani, din Vatra Dornei, şi-a dat foc la casă din greşeală. Sîmbătă dimineaţă, bărbatul a schimbat butelia şi, după ce a racordat greşit furtunul, a vrut să verifice cu flacără de la chibrit dacă aceasta prezintă scăpări de gaze.
În urma acestei manevre flăcările s-au extins în toată bucătăria locuinţei, provocîndu-i bărbatului arsuri de gradul II la mîna dreaptă. Incendiul a fost lichidat de Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, care a intervenit cu o autospecială. Au ars obiecte de mobilier din bucătărie şi un frigider. Bătrînul a refuzat să fie transportat la spital.
SURSA: RadioTOP.ro