Timp de două zile, Parcul Central din Vatra Dornei a fost animat de glasuri de copii şi tineri, dar nu orice fel de glasuri, ci ale unor tinere talente, care au participat, pe 15 şi 16 iulie, la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Uşoare pentru Copii şi Tineret.
Organizatorul manifestării a fost Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei, în baza unui proiect susţinut de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Primăria Municipiului Vatra Dornei.
La ediţia din acest an au participat formaţii de muzică uşoară de la palate şi cluburi ale copiilor din Braşov, Carei, Satu Mare, Moineşti, Tecuci, Arad, Rădăuţi, Bârlad, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Concursul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, respectiv 7-11 ani, 11-15 ani şi 15-19 ani.
La buna desfăşurare a festivalului şi-au dat concursul partenerii Fly Music Suceava şi Rekord Sound Suceava, alături de Aqua Carpatica şi Dorna Turism (Complex hotelier Bradu-Călimani).
Juriu de prestigiu şi concurenţi bine pregătiţi
Juriul, al cărui preşedinte a fost, şi în acest an, conf. univ. dr. Eugenia Maria Paşca, de la Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, a avut o misiune grea, dat fiind că tinerii s-au prezentat pe scenă ca la un adevărat spectacol de gală. Muzica bună şi atmosfera din parcul staţiunii Vatra Dornei au atras un număr mare de spectatori, mulţi dintre ei turişti veniţi la odihnă şi tratament.
Din juriu au mai făcut parte asist. univ. dr. Daniel Dragomirescu şi asist. univ. drd. Florin Fodor, de la Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, prof. Ilie Aurelian Zugrav, de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” Suceava şi prof. Vasile Moroşan, director al Clubului Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei.
După o evoluţie de excepţie a concurenţilor, juriul a deliberat, astfel că locul I, la categoria de vârstă 7-11 ani, la secţiunea instrumental, a revenit Trio vocal „Inedit” de la Palatul Copiilor Satu Mare, iar la categoria de vârstă 15- 19 ani locul I i-a fost acordat lui Prentel Norbert - chitară, de la Palatul Copiilor Arad. La secţiunea solist vocal pop, categoria de vârstă 7- 11 ani, locul I i-a revenit lui Valentin Dranca, din Vatra Dornei, iar la secţiunea solist vocal pop-rock, categoria de vârstă 15-19 ani, locul I i-a fost acordat Cristinei Chiselenco, de la Clubul Copiilor Rădăuţi, Filiala Siret, şi Andreei Plaiu, de la Clubul Copiilor Gura Humorului.
La secţiunea vocal instrumental formaţii pop-rock, la categoria de vârstă 15-19 ani, locul I a fost acordat unui număr de trei formaţii, respectiv „Puls”, de la Clubul Copiilor Spiru Haret Bârlad, „Inedit” de laPalatul Copiilor Satu Mare şi „Sound”, de laPalatul Copiilor Braşov. Alte patru formaţii au fost apreciate de juriu ca fiind foarte bune, astfel că s-au situat pe locul I „Plan B”, de la Clubul Copiilor Moineşti şi „Nord – Est”, din Vatra Dornei, la secţiunea formaţii vocal instrumentală pop, şi „Charisma”, de la Palatul Copiilor Arad, şi „Pillbox”, de la Clubul Copiilor Tecuci, la secţiunea formaţii vocal - instrumentale rock.
Directorul Clubului Copiilor din Vatra Dornei, Vasile Moroşan, a spus că, de la un an la altul, la acest festival se înscriu formaţii şi solişti bine pregătiţi care dau calitate manifestării şi care demonstrează că tinerii sunt preocupaţi de muzica uşoară, cei mai mulţi concurenţi înscrişi la această ediţie fiind la categoria de vârstă 15-19 ani.
„Festivalul Naţional de Interpretare Vocal Instrumentală a Muzicii Uşoare Pentru Copii şi Tineret „Muzritm” este singura manifestare de acest gen unde soliştii vocali şi instrumentişti sunt acompaniaţi live, de către formaţii instrumentale”, a precizat prof. Vasile Moroşan
În weekendul ce urmează, tot la Vatra Dornei va fi organizat Festivalul Naţional al Ansamblurilor Folclorice ale copiilor ”Dorna, plai de joc şi cântec”.
SURSA: MonitorulSV.ro