Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna” Vatra Dornei (FAMD), în parteneriat cu Heifer Project Internaţional şi Euromontana, organizează sâmbătă, 15 octombrie 2011, în „Clubul Ţăranului” din cadrul FAMD, seminarul cu tema „Atestarea produselor tradiţionale” (formare profesională, legislaţie şi metodologie).
Seminarul oferă posibilitatea de a stabili noi contacte profesionale şi schimburi de păreri cu reprezentanţi ai unor firme şi instituţii, care-şi desfăşoară activitatea în domeniul formării profesionale şi atestării produselor.
Aşa cum am aflat de la organizatori, printre subiectele dezbătute în cadrul seminarului se numără „Importanţa formării profesionale în atestarea produselor tradiţionale”, „Introducerea în COR (Clasificarea ocupaţiilor din România – n.r.) a ocupaţiei de oier montan”, „Legislaţie şi metodologie în atestarea produselor tradiţionale” etc. Vor participa fermieri şi colaboratori implicaţi în proiectele FAMD din Bazinul Dornelor, Harghita, Neamţ, Vrancea, Buzău, Bistriţa.
Duminică, 16 octombrie, FAM ”Dorna” Vatra Dornei, în parteneriat cu Consiliul Local Dorna Arini, Heifer Project pentru România, organizează în localitatea Dorna Arini Expoziţia – Târg de ovine. Bonitarea animalelor va începe la ora 9.00 şi va fi urmată de un spectacol artistic şi festivitatea de premiere.
SURSA: MonitorulSV.ro