Parcarea lui Chiforescu de pe pârtia din Vatra Dornei, ilegală

Închirierea unei suprafeţe de 318 mp situată la baza pârtiei de schi Parc din Vatra Dornei s-a făcut ilegal.

Constatarea aparţine Prefecturii Suceava, care a trimis o adresă Consiliului Local Vatra Dornei prin care cere revocarea Hotărârii Nr. 112 din 11 octombrie 2011, iar în caz contrar va introduce acţiune în contencios administrativ la Tribunalul Suceava pentru a anula hotărârea.

Beneficiarul suprafeţei de 318 mp de teren este nimeni altul decât omul de afaceri Stelian Chiforescu, asociat şi administrator al SC Meridian Turism SA Vatra Dornei, societate care deţine Hotelul Alpin, situat la baza pârtiei de schi Parc.

Cu alte cuvinte, Prefectura Suceava spune că aleşii locali din Vatra Dornei nu au respectat legea când au acceptat să-i dea o bucată din terenul aflat la baza pârtiei de schi lui Stelian Chiforescu.

„În mod greşit s-a aprobat închirierea fără licitaţie publică a suprafeţei de 381 mp, care nu este înscris în domeniul privat al municipiului Vatra Dornei, întrucât nu s-a anexat la documentaţie un Extras de Carte Funciară prin care să faceţi dovada că aveţi competenţa de a administra acest teren”, se arată în adresa trimisă de Prefectura Suceava către Primăria Vatra Dornei.


Este o nouă palmă pe care primarul din Vatra Dornei o primeşte din partea Prefecturii Suceava şi prin care se arată clar că în această unitate administrativă lucrurile se derulează după reguli doar de Ioan Moraru ştiute. Din păcate, la o serie de ilegalităţi sunt părtaşi şi consilierii locali, iar închirierea terenului de la baza pârtiei de schi este doar o dovadă în acest sens.


Urmărire în trafic sfârșită prost pentru un tânăr de 25 de ani

Ieri seară, în jurul orei 21:45, în municipiul Vatra Dornei, un șofer din comuna Coșna a refuzat să oprească la semnalul Poliției Rutiere, fapt ce a declanșat o urmărire care s-a terminat nefericit pentru șofer.

Șoferul în vârstă de 25 de ani din comuna Coșna a sfârșit cu mașina într-un stâlp de beton, fără ca să fie însă rănit.

Polițiștii au stabilit că acesta băuse înainte de a se fi urcat la volan. Se pare că tânărul nu a oprit la semnalul de oprire a polițiștilor din cauză că acesta avea permisul de conducere suspendat pentru viteză și pentru o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În cauză s-a întocmit dosar penal.



SURSA: Newsme.ro

Fiul fostului deputat Tărniceru, condamnat la 3 ani de puşcarie pentru viol

În cursul zilei de ieri, magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins contestaţia în anulare formulată de Andrei Vasile Dragomir, unul dintre prietenii lui Constantin Lucian Tărniceru. Decizia dată de judecători este definitivă şi nu mai poate fi atacată în instanţă.

În anul 2007, Tărniceru a fost condamnat de prima instanţă, Judecătoria Vatra Dornei, la pedeapsa de 3 ani de închisoare. După multe apeluri, recursuri şi contestaţii în anulare, ce au lungit aceste proces mai bine de 4 ani, ieri s-a pronunţat decizia finală în acest caz confuz şi ţinut "sub cheie" atât de magistraţi cât şi de apropriaţii lui Tărniceru.

În acest sens, ieri, 16 noiembrie, a fost respinsă contestaţia în anulare, formulată de Andrei Vasile Dragomir şi părţile responsabile civilmente Maria Dragomir şi Iancu Dragomir, împotriva deciziei penale din data de 9 septembrie, pronunţată de Curtea de Apel. Astfel, decizia din septembrie rămâne valabilă, ea fiind definitivă.

În consecinţă, Constantin Lucian Tărniceru a fost condamnat la 2 luni în loc de 10 pentru răspândirea de materiale obscene, la 10 luni de închisoare pentru furt calificat şi la 2 ani pentru viol. Pedepsele enumerate mai sus au fost contopite, şi în consecinţă inculpatul are de ispăşit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

Violul pentru care fiul fostului parlamentar a fost condamnat încă din 2007, abia recent C.A. Suceava confirmând pedeapsa, s-a produs tocmai în 2004, când inculpatul era elev la Colegiul "Ioan Luca" din Vatra Dornei. Împreună cu alţi indivizi, inculpatul ar fi sechestrat o colegă de şcoală şi ar fi supus-o la perversiuni sexuale. Întreagă faptă a fost filmată şi fotografiată, după care Tărniceru, pus pe şotii, ar fi împărţit filmuleţele şi pozele respective prin liceu.


Activitatea infracţională a băiatului fostului deputat PSD este una foarte lungă, el fiind şi autorurul unui accident produs în septembrie 2006, în urma căruia a decedat o fetiţă de doar 7 ani. Lucian Tărniceru se afla în momentul producerii accidentului sub influenţa băuturilor alcoolice, el încercând să fugă de la locul tragediei după ce a realizat ce a făcut. Pentru această faptă a fost condamnat de asemenea, la acea dată, la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni de închisoare şi a fost încarcerat la Penitenciarul Botoşani.


148 de mineri disponibilizaţi de la Minbucovina sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit plăţile compensatorii

Aproape 150 de mineri care au fost disponibilizaţi în cursul anului 2009 de la SC Minbucovina SA Vatra Dornei fac apel la autorităţile judeţene pentru a-i sprijini să-şi primească salariile compensatorii promise la concediere.

148 de mineri concediaţi de la Minbucovina au trimis o scrisoare Prefecturii Suceava prin care sesizează faptul că au fost disponibilizaţi în anul 2009 şi că nici în momentul de faţă nu şi-au primit plăţile compensatorii, în sumă de 2,68 milioane de lei.

În scrisoarea respectivă, salariaţii disponibilizaţi de la Minbucovina invită autorităţile judeţene, precum şi alţi factori de decizie la şedinţa Adunării Generale a acestora pentru găsirea unei soluţii prin care să-şi obţină drepturile băneşti la care au dreptul. „Menţionăm că această societate refuză să achite această sumă salariaţilor disponibilizaţi, noi fiind singura societate minieră din ţară care nu am recuperat creanţele”, se arată în scrisoarea celor 148 de foşti salariaţi ai Minbucovina.

În scrisoare se mai precizează că firma a vândut până în prezent bunuri în valoare de 15 milioane de lei. Foştii salariaţi ai societăţii miniere din Vatra Dornei ameninţă că, dacă nu li va rezolva această problemă, vor declanşa proteste.
Scrisoarea a mai fost trimisă Consiliului Judeţean Suceava, deputatului PD-L Dumitru Pardău, lichidatorului firmei Minbucovina, Corneliu Mititelu, precum şi primăriilor din Vatra Dornei şi Iacobeni.

Contactat telefonic, directorul SAC Minbucovina Vatra Dornei, Gheorghe Iordache, a dat asigurări că cei 148 de foşti salariaţi îşi vor primi banii. Iordache a explicat că, în anul 2008, SC Minbucovina SA a intrat în procedură simplă de insolvenţă, după care, împreună cu lichidatorul judiciar, s-a stabilit că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii. El a mai spus că atunci când s-a constituit masa credală, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avea 91% din creanţe.


„Muncitorii îşi vor primi banii, însă după ce îşi vor recupera banii cei de la ANAF, AVAS şi băncile. Salariaţii sunt pe locul patru la masa credală”, a spus directorul Minbucovina, care a adăugat că de această problemă se ocupă lichidatorul judiciar.


ANUNT - Inchiriez Spatiu Comercial Central

Detalii Anunt: Inchiriez spatiu comercial central, cca 60 mp, pe strada Luceafarului, Vatra Dornei.

Pret: Negociabil

Telefon: 0756 750 174


ANUNT - Vand pensiune

Detalii Anunt: Vand pensiune la 18 km de Vatra Dornei pe valea bancului nr. 100 cu 8 camere, living si 2 bai, constructie din caramida plina, termopane, lindab si instalatie electrica noua cupru. Ideala pentu vanatoare.

Pret: 35000 Euro

Nume: Pahomi Nicu

Telefon: 0744 591 215


Angajatul unei firme de curierat rapid a vrut o partidă de sex şi a rămas fără banii din încasări

Un tânăr din municipiul Vatra Dornei a rămas fără aproximativ 12.000 de lei, bani care aparţineau firmei la care era angajat, după ce s-a îmbătat şi a început să caute prin bar o parteneră de sex.

Toată povestea s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, victimă fiind Eugen M., în vârstă de 34 de ani, angajat la o societate de curierat rapid. Tânărul avea asupra sa o sumă importantă de bani care proveneau din încasările societăţii şi a oprit pe la mai multe localuri, în care a consumat băuturi alcoolice. Într-unul dintre localurile pe care le-a frecventat, a cunoscut doi tineri pe care i-a întrebat dacă nu ştiu vreo fată dispusă să facă sex cu el, contra cost.

Cei doi tineri, Gabriel A., de 18 ani, şi Mihai Alex G., de 14 ani, tot din localitate, i-au spus să meargă cu ei la locuinţa unuia dintre ei, însă pe drum s-au întâlnit cu o amică de-a lor, Roxana B., de 18 ani, care a acceptat să joace rolul prostituatei.

Eugen M. le-a propus să meargă la sediul firmei al cărei angajat era, însă, fiind în stare de ebrietate, a încurcat codul de acces în spaţiu şi a declanşat alarma antiefracţie, fiind nevoit să plece din acel loc. Nu a renunţat la planul escapadei sale amoroase şi, însoţit de cei doi tineri şi amica lor, a mers într-un imobil de pe strada 22 Decembrie.

Eugen M. le-a povestit ulterior poliţiştilor că, odată ajunşi la imobilul respectiv, s-a trezit singur, cei trei tineri dispărând din zonă. Când s-a căutat prin buzunare, nu mai avea nici un leu. Îi dispăruseră 11.871 de lei.

Judiciariştii dorneni au reuşit în aceeaşi noapte să afle numele suspecţilor şi să le dea de urme, spre dimineaţă, tocmai pe raza comunei Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud.După ce i-au furat banii lui Eugen M., cei trei suspecţi au luat un taxi şi au plecat spre ruda unuia dintre ei, visând deja la cum vor toca cei aproape 12.000 de lei.


Nu au mai apucat, fiind înhăţaţi de poliţişti înainte de a cheltui vreun leu. Cei doi tineri majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar după o noapte în arestul poliţiei, au fost lăsaţi să se întoarcă acasă, primind doar interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.


„Reţea” de traficanţi de droguri în libertate

După ce patru dintre tinerii prinşi în flagrant cu cannabis, în Vatra Dornei, la începutul acestui an, care şi-au recunoscut, de-a lungul procesului, faptele (au încercat să vândă „iarbă” unui informator al DIICOT Suceava), au primit condamnări cu suspendare, al cincilea a continuat procesul, declarându-se nevinovat şi vrând, în consecinţă, să fie achitat.

Andrei P., de 20 de ani, din Vatra Dornei, nu a avut parte de acest tratament, fiind condamnat, ieri, de Tribunalul Suceava, la 2 ani cu suspendare (termen de încercare 5 ani).

Ceilalţi patru inculpaţi au primit, reamintim, pedepse sub doi ani de închisoare, cu suspendare. Astfel, Samuel A., de 21 de ani, din Vatra Dornei, Mirel Alexandru M., de 20 de ani, din Şaru Dornei, şi Robert F., de 19 ani, din Vatra Dornei, au fost condamnaţi la câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Ana Maria T., de 22 de ani, din Vatra Dornei, a primit un an şi patru luni cu suspendare.

Cei patru au fost obligaţi la plata unor sume cuprinse între 1.200 - 1.600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Potrivit procurorilor, „reţeaua” a fost „destructurată” la începutul anului 2011, după ce Mirel Alexandru M. s-a întors din Spania, cu 200 de grame de canabis, în 30 de pacheţele. Acesta a luat legătura cu Samuel A., care l-a contactat pe Robert F., promiţându-i acestuia din urmă un comision consistent dacă va găsi un client.

Robert F. l-ar fi băgat în afacere şi pe Dragos P., iar acesta a fost cel care a găsit şi clientul, un anume „Vali”, care era dispus să plătească 1.000 de euro pe marfă. Acel „Vali” era informator.


Pe 16.02.2011, în jurul prânzului, pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, informatorul, trimis de ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, îşi făcea treaba pentru care a fost şi plătit, conform uzanţelor poliţiei judiciare, iar flagrantul a fost făcut. Restul e dosar prea umflat pentru o astfel de... reţea.

SURSA: Neswme.ro

ANUNT - Vand casa Argestru, Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand casa, zona Argestru ! Gresie, centrala electrica, mobila bucatarie, etc.

Pret: 45000 Euro Neg

Nume: Cioata Viorica

Telefon: 0752 985 269


Femeie urmărită pe stradă şi atacată în scara blocului de un hoţ

O femeie din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost urmărită pe stradă şi tâlhărită în scara blocului în care locuieşte de un individ necunoscut.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă poliţiştii au reuşit zilele trecute să dea de urma autorului, acesta fiind identificat în persoana unui minor din municipiul Vatra Dornei, Tudor T., în vârstă de 17 ani.

Acesta a recunoscut că în ziua comiterii faptei, pe 4 noiembrie, a venit cu trenul de la Dorna la Câmpulung Moldovenesc, iar în jurul orei 18:00 a observat-o pe victimă, care ieşea din sediul unei unităţi bancare. A urmărit-o până în scara blocului, iar aici a atacat-o, smulgându-i poşeta.

Minorul a povestit s-a deplasat în zona staţiei CFR Moldova, unde a aruncat poşeta, după ce a luat din interior două telefoane mobile, suma de 12 lei şi două carduri bancare. Cele două telefoane mobile le-a vândut ulterior unor indivizi din Vatra Dornei.


„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, precizează poliţia.


PUBLICITATE - Pensiunea TEEA, Calinesti, Vatra Dornei

Detalii: Pensiunea TEEA este situata pe valea Bistritei (DN17B) in localitatea CALINESTI la 17 km de VATRA DORNEI. Are o capacitate de 16 locuri, respectiv 8 camere, fiecare avand baie proprie, un salon cu 24 de locuri si o bucatarie utilata cu circuit inchis.


Pagina WEB: www.pensiuneateea.ro

Nume: Gabriela Stanca

Telefon: 0730 992 870

E-mail: vatradorneiteea@yahoo.com



ANUNT AUTO - Vand Iveco Daily 35-10 Turbo Diesel

Detalii Anunt: Vand Iveco stare perfecta de functionare. Platforma de 3,10m x 2,10m x 2,20m.

Pret: 1500 Euro

Telefon: 0765 912 075


Amenda de 80.000 de lei aplicată Primăriei Vatra Dornei rămâne în picioare

Vremuri tulburi în Primăria din Vatra Dornei, după ce Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a respins contestaţia depusă de reprezentanţii administraţiei locale.

În urma unui control efectuat în urmă cu aproximativ jumătate de an, inspectorii ANRMAP au ajuns la concluzia că licitaţia privind atribuirea unor lucrări în valoare de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor, s-a derulat fără respectarea normelor legale.

Ca urmare, Primăria Vatra Dornei a fost amendată cu 80.000 de lei, cei de la ANRMAP oferind şi justificarea pentru sancţiunea aplicată: „Întrucât ofertantul SC Asfalt Super SRL nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la standardele de asigurare a calităţii şi standardelor de protecţie a mediului (ISO 9001/2001, ISO 14001), oferta depusă de acesta era inacceptabilă. Ca urmare, autoritatea contractantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 80.000 de lei”.

ANRMAP a mai descoperit şi faptul că Primăria Vatra Dornei a publicat anunţul de atribuire după expirarea termenului de 48 de ore de la finalizarea procedurii, neregulă sancţionată cu un avertisment.

Chestionat pe marginea acestui subiect, primarul Ioan Moraru a spus că nu este la curent cu respingerea contestaţiei, iar dacă acest amănunt se verifică, există şi alte căi de a ataca sancţiunea aplicată de inspectorii ANRMAP. Moraru a ţinut să precizeze din nou că licitaţia a fost corectă şi că toate acţiunile pe această temă nu au avut decât scopul de a-l denigra.

Referitor la amendă şi plata ei, primarul din Vatra Dornei a anunţat că o va supune dezbaterii Consiliului Local şi fie va fi achitată din bugetul instituţiei pe care o conduce, fie va fi imputată persoanelor care au făcut parte din Comisia de Licitaţie.

O licitaţie câştigată de o firmă înfiinţată de trei zile

Licitaţia pentru care s-a aplicat amenda de către ANRMAP s-a derulat în cursul lunii februarie 2011. Cu titlul „Proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor”, Primăria Vatra Dornei a pus la bătaie 186 de miliarde de lei vechi, inclusiv TVA, pentru o perioadă de patru ani. Ce nu a spus primarul Ioan Moraru este că licitaţia a fost organizată cu încălcarea prevederilor Legii 215/2001 a Administraţiei Publice Locale.

La secţiunea lucrări publice, această lege prevede următorul aspect: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.

Un alt act normativ încălcat este Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul în curs, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.


Iar bomboana pe colivă a fost aceea că societatea câştigătoare a fost înfiinţată cu doar trei zile înaintea licitaţiei, de firma SC Asfalt Super SRL, condusă de Gheorghe Şulţ, un controversat om de afaceri din sudul ţării.


Incendiu la cantina Grupului Şcolar Dorna Candrenilor

Cantina Grupului Şcolar Agricol Dorna Candrenilor a fost cuprinsă de un incendiu ieri, în jurul prânzului, focul fiind stins după o intervenţie de două ore a pompierilor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a fost sesizat de producerea incendiului la cinci minute după ora 12.00, la faţa locului deplasându-se 20 de pompieri de la Detaşamentul Vatra Dornei, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor.

Focul cuprinsese acoperişul cantinei, flăcările pornind din zona coşului de fum al construcţiei. Din fericire, flăcările au fost limitate şi stinse înainte de a se extinde foarte mult.


Acoperişul a ars în proporţie de aproximativ 60%, de asemenea fiind afectaţi şi pereţii laterali şi planşeul cantinei. Ancheta preliminară a pompierilor arată că focul a izbucnit din cauza scânteilor sărite din coşul de fum care nu era izolat corespunzător.


Dosar penal pentru 17 persoane care au luat credite cu acte false - VIDEO

Nu mai puţin de 17 persoane sunt cercetate penal de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzate că au făcut parte dintr-o megaescrocherie în urma cărora s-au luat credite de aproape 650.000 de euro, cu acte false.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, cele 17 persoane sunt acuzate de înşelăciuni, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În urmă cu două zile, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de toate persoanele învinuite în acest dosar: Alina Ilişoi, de 24 ani, George Dorin Dănilă, de 23 ani, Maria Ticsa, de 39 ani, Marilena Străjer, de 31 ani, Constantin Anton, de 41 de ani, toţi din municipiul Vatra Dornei, Mariana Vlad şi Adrian Candrea, ambii de 23 de ani, din comuna Poiana Stampei, Leon Giosan, de 50 de ani, Stelian Niculiţă, de 45 de ani, şi Ion G., de 48 de ani, din comuna Ciocăneşti, Victor Mezdrea, de 44 de ani, George D., de 30 de ani, Carmen D., de 28 de ani, şi Gheorghe B., de 62 de ani, din Şaru Dornei, Lăcrămioara C., de 40 de ani, din Panaci, Mariana N., de 44 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, şi Dorina S., de 57 de ani, din comuna Iacobeni.

„În fapt s-a reţinut că în perioada 2006-2009, cu rea credinţă, au indus în eroare o unitate bancară, folosind adeverinţe de venit şi cărţi de muncă falsificate, obţinând astfel 14 credite bancare în sumă totală de 2.730.000 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că adeverinţele de venit şi cărţile de muncă folosite cuprindeau date nereale privind salariile şi funcţiile deţinute de suspecţi la mai multe societăţi comerciale din zona Vatra Dornei.

Din informaţiile pe care am reuşit să le obţinem în cursul zilei de ieri, cele 14 credite au fost luate de la sucursala unei bănci din municipiul Vatra Dornei, directorul din acea vreme a unităţii bancare fiind suspendat din funcţie, anchetatorii urmând să stabilească dacă a avut sau nu legătură cu această megaescrocherie.

Cert e că s-au luat 14 credite, toate în franci elveţieni, pe baza unor acte falsificate, iar opt dintre învinuiţi şi-au achitat ulterior creditele.






Al 116-lea magazin Penny Market din Romania, deschis la Vatra Dornei

Rewe Romania, compania care opereaza reteaua de magazine de tip discount Penny Market si Penny Market XXL, a deschis la Vatra Dornei (judetul Suceava) cel de-al 116-lea magazin Penny Market din tara si unitatea cu numarul 122 din reteaua sa.

Noul magazin Penny Market din Vatra Dornei este situat in Strada Unirii nr.77, are o suprafata de vanzare de circa 770 de metri patrati si dispune de 60 de locuri de parcare. Planurile de expansiune ale Rewe Romania nu se vor opri aici, reteaua urmand sa mai deschida magazine pana la sfarsitul acestui an.

La nivel national, Rewe Romania a creat pana in prezent peste 2.400 locuri de munca, iar ca urmare a deschiderii magazinului din Vatra Dornei au fost create – la nivel local – 16 locuri de munca suplimentare.

Principiul Penny Market se bazeaza pe achizitionarea de produse autohtone, ponderea cea mai mare in sortiment avand-o produsele alimentare. Totodata, noul magazin va avea un sortiment bogat de marci proprii, atat nationale cat si internationale, produse de calitate superioara la preturi foarte avantajoase.


Grupul Rewe se numara printre liderii europeni in comertul alimentar, fiind prezent in tari precum Germania, Austria, Italia, Ucraina, Ungaria, Rusia, Cehia si Bulgaria.


La Vatra Dornei sărbătorile de iarnă vor fi organizate din sponsorizări

Primarul PNL al municipiului-staţiune Vatra Dornei, Ioan Moraru, vrea să organizeze Sărbătorile de Iarnă cu sprijinul sponsorilor. Totuşi, Moraru speră ca şi Consiliul Local să fie de acord cu alocarea unei sume pentru organizarea evenimentelor. Este vorba de 20.000 de lei.

Primarul vrea să organizeze revelionul în aer liber şi să deschidă un orăşel al copiilor pe 17 decembrie, iar pe 29 decembrie cea de-a XVI-a ediţie a festivalului de obiceiuri de iarnă.

„Din informaţiile pe care le avem gradul de ocupare a structurilor de cazare din oraş este de aproape 100 % pentru Revelion”, a spus Moraru. El a ţinut să precizeze că şi primăria din localitate s-a preocupat să repare infrastructura oraşului.

„Am reparat căile de acces spre pârtiile de schi. Am făcut o serie de investiţii în pârtia de schi a primăriei. Voi cere Consiliului Local să aloce suma 20.000 de lei pentru închirierea unei scene care va fi amplasată la începutul lunii decembrie pe strada Republicii din Dorna. Aici vor avea loc spectacole atât în decembrie, cât şi în lunile ianuarie şi februarie, când vor organiza Serbările Zăpezii la Vatra Dornei. Este vorba despre trei weekend-uri de distracţie cu spectacole organizate cu bani de la Guvernul României. Serbările Zăpezii ne vor costa 150.000 de lei”, a declarat primarul de la Vatra Dornei.


Ioan Moraru a dat asigurări că anul acesta spre deosebire de iarna trecută s-a ocupat personal să asigure stocul de rumeguş pentru încălzirea oraşului. „Nu vor mai fi probleme ca anul trecut. Avem în stoc 34.000 de metri cubi de rumeguş. Cantitatea este suficientă pentru două luni de zile, însă zilnic ne aprovizionăm ca să nu rămânem fără rumeguş. Zilnic trebuie să consumăm 550 de metri cubi de rumeguş”, a declarat Ioan Moraru.


Trei medalii pentru dorneni la crosul internațional de la Brașov

Secția de atletism a Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, condusă de antrenorul Cristian Prâsneac, a fost reprezentată cu succes de doi dintre sportivii săi la cea de-a 22-a ediţie a Crosului „15 Noiembrie 1987”, competiţie internaţională organizată de asociaţia cu acelaşi nume pentru a comemora revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni de acum 24 de ani.

Traseul acestui cros a fost acelaşi cu cel urmat în 1987 de muncitori, cu startul din faţa Uzinei Roman, fostă Steagul Roşu, şi sosirea în faţa Prefecturii Braşov, acolo unde era Comitetul Judeţean al Partidului Comunist Român.

La finalul celor 5 kilometri, cât a măsurat cursa, sportivul dornean Andrei Leancă a terminat primul la juniori II, acelaşi loc ocupându-l şi colegul său Claudiu Daniel Mihăescu, dar la copii II, în timp ce Roxana Cornelia Puşcaşu a luat argintul în concursul rezervat junioarelor 3.


Antrenorul Cristian Prâsneac a declarat: „Sunt mulţumit de aceste rezultate şi de evoluţia celor trei sportivi ai noştri şi sper ca până la finalul anului s-o ţinem în aceeaşi notă la concursurile care vor urma. Mulţumim Primăriei Vatra Dornei, care ne finanţează clubul, dar şi firmelor Constructim Timişoara şi Sincarom Vatra Dornei, care îi ajută în pregătire pe Andrei Leancă şi Claudiu Daniel Mihăescu”.


Traseimul politic pentru Primaria Vatra Dornei

Când cu dreapa, când cu stânga… în funcţie de interes şi cu se simte mai bine. Este vorba de marele om politic dornean, Cezar Ioja, care ar putea fi fitilul din bomba cu ceas numită USL.

Tensiunile din interiorul Uniunii Social – Liberale la Suceava sunt evidente, iar candidatura lui Cezar Ioja la primăria Vatra Dornei, acolo unde edil este încă liberalul Ioan Moraru, nu face decât să arate cât de fragilă este alianţa.

Ioja este mai nou social democrat, adică om de stânga. Asta după ce a trecut prin febra extremistă de dreapta, a partidului tribunului Vadim Tudor, adică în PRM, partid cu care a şi fost ales consilier judeţean. Prin 2008, când a văzut perdantă echipa lui Acatrinei & co. a fugit imediat alături de echipa liberală, adică cea de dreapta dar mai spre centru. Se pare că tensiunile şi democraţia din PNL l-au făcut să realizeze cât de socialist este în simţiri şi s-a înroşit în stânga eşicherului politic suceavean.

Asta cam pe scurt este cariera traseistă a domnului Cezar Ioja, omul care bagă acum zâzanie între foştii săi fraţi liberali şi actualii camarazi social democraţi. Oricum, mai are o traiectorie cariera sa dacă nu iese primar şi anume aceea către partidul muncitoresc agricol condus de la Talpa.


PS: Nici cu domnul Ioan Moraru nu ne este ruşine, mai ales că zvonurile cu privire la portocalizarea sa tind să se adeverească.


Prefix 990 a încins atmosfera în Qube Party din Vatra Dornei

Zeci de iubitorii ai muzicii rock din Vatra Dornei au petrecut ore de neuitat pe mutica bistriţenilor de la Prefix 990.

Gabi Cociş – voce, Nuţu Spătaru – tobe, Ovidiu Moldovan – bas, Radu Tofan – clape, Doru Biriş – chitară şi voce şi Bogdan Dănilă – chitară i-au încântat atât pe cei mai tineri cât şi pe cei mai în vârstă, cu piese proprii şi coveruri.

Muzica trupei Prefix 990 s-a îmbinat perfect cu atmosfera din club, mai ales că locul se potriveşte cu genul „Oldies but Goldies”.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei