PROGRAM WEEKEND 03-05 FEB. |
Serbările Zăpezii Vatra Dornei 2012, continuă şi în weekendul următor, vremea excelentă pentru schiat urmând a fi completată cu o serie de concursuri şi concerte care vor avea drept cap de afiş formaţia Taxi.
Serbările încep de mâine, când pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca Elle, Datina şi DJ-ul Michael Star.
Sâmbătă vor evolua din nou Elle şi Datina, alături de Anya şi de formaţia Taxi. Între prestaţiile muzicale ale artiştilor se vor organiza şi concursuri, în care va fi angrenat publicul spectator.
Ziua a treia, duminică, este destinată muzicii populare, pe scenă urmând să evolueze Ansamblul Stroieşti, Pamfil Roată, Ansamblul „Plaiul Dornelor”, Marius Zgâianu şi Ansamblul „Florile Bucovinei”.
La fel ca şi weekendul trecut, punctul forte al serbărilor va fi însă zăpada, din belşug pe toate cele trei pârtii din municipiul staţiune. Cei care vor alege să petreacă sfârşitul săptămânii la Vatra Dornei pot schia, aici existând condiţii de practicare a acestui sport atât pentru începători cât şi pentru avansaţi, se vor putea da cu sania, vor putea patina, de asemenea pentru copii fiind amenajate şi mai multe parcuri de distracţii.
Ordinea va fi asigurată în principal de jandarmii montani din Vatra Dornei, cei care au fost prezenţi masiv la finele săptămânii trecute, atât pe pârtii cât şi în apropierea acestora.
Săptămâna trecută, în primul weekend al serbărilor, prezenţa turiştilor a fost una mulţumitoare, multe dintre hotelurile din localitate fiind ocupate la capacitate maximă.
SURSA: MonitorulSV.ro