După ce s-au trezit cu câinii sfâşiaţi în legătoare, de lupi, locuitorii au cerut autorităţilor locale să se implice cât mai grabnic, până ce lupii, care s-au înmulţit în ultima perioadă, nu vor face şi mai mare prăpăd.
Toader Vasiluţ, un localnic, a declarat: “Lupii dau târcoale caselor de la Poiana Stampei. Lipsa hranei i-a determinat să se apropie de sat. Odată mi-au omorât opt oi, recent mi-au luat o oaie într-o seară, în alta câinii din legătoare, şi au fugit cu ei în pădure. Sunt foarte periculoşi, chiar dacă nu atacă în haită, unul-doi dacă sunt, fac distrugeri foarte mari. Cea mai periculoasă zonă este pe lângă pădure, acolo atacă mai mult, pentru că se pot ascunde uşor. Sunt periculoşi atunci când umblă mai mulţi la un loc, peste cinci. Ei atacă şi în pădure căprioarele, cerbii. Înainte, dacă mergeai iarna prin pădure, vedeai foarte multe căprioare şi mulţi cerbi. Acum sunt foarte puţini. Am fost timp de două săptămâni în fiecare zi prin pădure şi nu am văzut decât trei căprioare şi resturi foarte multe din aceste animale. Ar trebui obţinută o aprobare pentru a fi împuşcaţi aceşti lupi”.
Lupii au lăsat pădurile fără cerbi şi căprioare
Sătenii din Poiana Stampei spun că lupul ucide chiar dacă nu mănâncă respectivul animal, iar posesorii de oi sunt revoltaţi pentru că “legea limitează numărul de câini ciobăneşti la o turmă sau la o stână, dar nu limitează numărul lupilor, de exemplu”. Ei spun că lupii se înmulţesc an de an peste măsură pentru că de foarte mulţi ani este interzis vânatul la acest animal.
Autorităţile locale au fost primele care s-au sesizat, iar din 2007 fac demersuri pentru împuşcarea acestor prădători, haitele de lupi terorizându-i în fiecare iarnă pe localnicii din comună pentru că atacurile vizează animalele, în special oi, apoi, după ce se topeşte zăpada, viţeii şi mânjii care ies la păşunat. Până în prezent singurul rezultat a fost creşterea numărului lupilor, pentru că sunt ocrotiţi de lege. În păduri lupii au atacat iepurii, căprioarele şi cerbii.
Primarul din Poiana Stampei, Elisei Todaşcă, susţine că “lupii au distrus vânatul, fauna pădurii. Au terminat cu cerbii şi căprioarele şi atacă animalele din sat, mai ales câinii. Sunt foarte mulţi lupi, sunt ocrotiţi de lege, o lege proastă, care ocroteşte acest animal răpitor, care, în opinia mea, ar trebui menţinut la un anumit număr pe o anumită arie. Lupii au mâncat aproape toţi cerbii şi căprioarele din munţii de la Poiana Stampei. Ar trebui luate măsuri până când nu este prea târziu. Prin pădure sunt numai resturi de căprioare şi cerbi. Avem probleme şi vara cu lupii, când atacă stânele. Avem copii care dimineaţa merg la şcoală, o serie de case sunt izolate, iar pericolul este ridicat”. Primarul a lansat un apel către Direcţia Silvică, să permită organizarea unei partide de vânătoare a lupilor.
Elisei Todaşcă a precizat că sunt necesare mai multe controale şi pânde din partea celor de la ITRSV, pentru că “mai sunt şi braconierii care omoară cerbii şi căprioarele. Înainte erau hrănitori unde aduceau porumb, fân, acum vin aceşti oameni în aceste locuri şi căsăpesc fără discernământ animalele. Este un lucru foarte rău şi periculos”.
Legea, de partea lupilor
Vânătorii spun că nu pot împuşca lupii deoarece pentru a împuşca un lup este nevoie de un teanc de autorizaţii, lupul fiind ocrotit în Uniunea Europeană, unde sunt exemplare foarte puţine.
Pentru a putea vâna un anumit număr de exemplare din această specie este nevoie de autorizaţie din partea Ministerului Mediului. Aceasta ar fi şi cauza pentru care aceste animale s-au şi înmulţit.