Poliţist acuzat de fabricarea unui dosar de un ceferist anchetat pentru furt de lemn din vagoane

Gara Vatra Dornei
Un impiegat CFR care îşi are locul de muncă la Gara Vatra Dornei, anchetat şi găsit vinovat pentru furt de lemn dintr-un vagon, cere ca dosarul său penal să fie reanalizat şi acuză că poliţistul care l-a instrumentat, precum şi cei doi martori nu au făcut decât să construiască o poveste prin care el să fie incriminat. Deşi a depus foarte multe reclamaţii, atât la şefii săi de la CFR cât şi la foruri superioare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, impiegatul nu a avut deocamdată câştig de cauză.

De ce se face vinovat impiegatul, conform anchetei deja finalizate

Nelu Dănilă are vârsta de 57 de ani şi lucrează la CFR de 34 de ani. Este din Vatra Dornei şi în aproape toată activitatea sa în domeniul feroviar a activat ca impiegat în Gara Vatra Dornei (Gara Mare, cum este ea cunoscută, prima de la intrarea dinspre Câmpulung Moldovenesc). Tot în sediul gării îşi are sediul şi Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Vatra Dornei, unde şef de post este subofiţerul Petru Bamboi.

Fapta pentru care impiegatul s-a ales cu dosar penal s-a petrecut pe 9 mai 2011. Atunci, Dănilă, aflat în timpul orelor de serviciu, ar fi sustras patru buşteni răşinoase dintr-un vagon de marfă, creând un prejudiciu de 250,43 de lei. În respectivul dosar penal au cântărit decisiv declaraţiile a doi martori, tot din cadrul CFR, care au spus că l-au văzut pe impiegat urcat pe platforma unui vagon, unul chiar relatând cum impiegatul i-a cerut voie să ia câţiva buşteni din vagoane, „pentru a-şi construi un balansoar la domiciliul său”.

Cam aşa arată pe scurt dosarul care îl incriminează pe impiegat, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei stabilind că învinuitul este vinovat, însă cum prejudiciul este mic, iar fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei asemenea infracţiuni este suficientă o amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.

Dănilă: „Este practic un dosar fabricat, de la un capăt la altul”

Învinuitul din dosar respinge însă vehement toată povestea, iar varianta sa este cu totul diferită. Nelu Dănilă a declarat: „Este practic un dosar fabricat, de la un capăt la altul, însă nimeni nu a vrut să-mi ia niciodată în considerare argumentele. În ziua respectivă eu eram de serviciu şi nu am făcut decât să rog pe cineva să îndepărteze din gabaritul căii ferate cei patru buşteni, care erau căzuţi din vagon şi puneau în pericol siguranţa feroviară. Lemnul nu a ajuns niciodată la domiciliul meu şi acum aflându-se într-un depozit din zona gării”.

Impiegatul mai consideră că este jenant faptul că a fost târât în acest dosar pentru patru bucăţi de lemn, care în opinia sa nu valorează în nici un caz 250 de lei, chiar şi aşa o sumă modică.

Crede că a fost „lucrat” din cauza vechilor duşmănii

Angajatul CFR este convins că totul i s-ar trage de la o veche duşmănie pe care o are cu poliţistul, care l-ar vâna de multă vreme. Cât despre unul dintre martori, în varianta învinuitului, acesta ar fi dat declaraţii mincinoase pentru că este în prag de disponibilizare şi vrea să-i ia locul.

Mai trebuie spus că poliţistul care a instrumentat dosarul, Petru Bamboi, i-a aplicat lui Dănilă, pe parcursul anchetei, încă două amenzi, una de 500 şi una de 300 de lei, pentru că nu s-a prezentat la audieri, ambele sancţiuni fiind contestate în instanţă şi anulate prin decizia judecătorească.

Ancheta poliţistului, confirmată şi după contestarea primei soluţii din dosar

L-am contactat telefonic, ieri, pe poliţistul acuzat, precum şi conducerea Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava. Poliţiştii nu au dorit să comenteze acuzaţiile, explicând doar că cercetarea din dosar a fost confirmată de procurorul de caz, singurul care putea lua decizia privind vinovăţia ori nevinovăţia impiegatului. Mai mult, nici după contestarea rezoluţiei, situaţia nu s-a schimbat, impiegatul rămânând cu amenda administrativă de 1.000 de lei.

Nelu Dănilă spune însă că nu va renunţa şi va apela la toate căile de atac posibile, jurându-se că nu este cu nimic vinovat. Deocamdată, însă, în faţa legii acesta este vinovat de furt de material lemnos.


Procurorul care s-a ocupat de acest dosar a mai precizat în rezoluţie că în conformitate cu Legea 289/2005, privind prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată, având în vedere că învinuitul este angajat al căii ferate putea fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea de la cinci până la 17 ani. Cum însă prejudiciul este mic s-a mers pe varianta scoaterii de sub urmărirea penală şi aplicarea amenzii administrative de o mie de lei.




"Ziua Porților Deschise" la ISU Suceava cu ocazia Zilei Protecţiei Civile

Începând cu ora 10.00, copiii și toți vizitatorii sunt așteptați la sediile Detaşamentelor de pompieri din Suceava, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei şi Gărzile de Intervenţie Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus.

În cadrul acestor manifestări, militarii vor prezenta mijloace de intervenţie în caz de situaţii de protecţie civilă şi modul de folosire a acestora. De asemenea, vizitatorii vor fi informaţi despre riscurile specifice judeţului nostru, precum şi despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 79 de ani de la Protecției Civile în România. "Această zi constituie o binemeritată recunoaştere a efortului profesional depus de cei care s-au aflat, precum şi de cei care sunt astăzi, permanent şi necondiţionat, la datorie, pentru a apăra viaţa semenilor, pentru a salva bunurile materiale şi valorile de patrimoniu.


Totuşi, deşi sărbătorim 79 de ani de la întemeierea acestui serviciu comunitar, protecţia civilă mai are un drum lung de parcurs. Societatea, prin exploatarea iresponsabilă a resurselor, prin evoluţia tehnologiei şi setea de afirmare, lansează zilnic provocări neaşteptate cu care autorităţile trebuie să se confrunte", a declarat Inspectorul șef al ISU "Bucovina" Suceava, col. Ion Burlui.




Trupa RELOAD Vatra Dornei a castigat "Cupa Liceelor la Street Dance"

Dupa munca si rasplata! Dupa mult efort si stres, au fost desemnate cele mai bune echipe de street dance. Din Bistrita-Nasaud castigatoare a iesit echipa B-Cult, de la Colegiul National "Andrei Muresanu", iar la sectiunea "alte judete" castigatori au fost elevii din Vatra Dornei.

In aceasta dupa-amiaza s-a desfasurat cea de-a IV-a editie a "Cupei Liceelor la Street Dance" la care au participat elevii din 18 scoli din Bistrita-Nasaud si din alte judete. Peste 1000 de bistriteni au urmarit cu "sufletul la gura" spectacolul facut de dansatori. Atmosfera a fost intretinuta si de catre membrii formatiei R.O.A care au incantat publicul bistritean.

Din Bistrita-Nasaud, locul I a fost ocupat de catre trupa B-Cult de la Colegiul National „Andrei Muresanu”, castigatorii locului II au fost membrii trupei Electriks de la Colegiul Tehnic "Infoel", iar locul III a fost ocupat de trupa Under Image de la Liceul cu Program Sportiv.

Locul I a castigat o cupa, medalii, intrare la piscina de la Casa Ema, un week-end la o cabana si produse cosmetice Avon. Castigatorii locului II au si ei parte de o intrare la piscina de la Casa Ema, servicii de hairstyle oferite de un salon de cosmetica si produse cosmetice Avon, iar castigatorii locului III au fost premiati cu intrare la piscina si produse cosmetice Avon.

La sectiunea "alte judete" cei care au iesit pe locul I au fost trupa Reload de la Liceul Teoretic "Ion Luca" - Vatra Dornei, pe locul II - trupa Zoom Da Boom de la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri", Iasi, iar cea care a ocupat locul III a fost trupa Street Groove de la Grup scolar "Petru Maior" din Reghin.


Cei care au ocupat primele trei locuri la sectiunea „alte judete” au primit si ei cupe, medalii si produse cosmetice. Ocupantii locului I vor beneficia si de transport gratuit dus-intors la finala nationala de la Bucuresti.




Flutur: PD-L va face orice pentru a câştiga Primăria Vatra Dornei

Preşedintele PD-L Suceava şi al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că democrat-liberalii vor face orice pentru a câştiga funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei. Flutur s-a declarat „supărat şi îngrijorat” de faptul că în Vatra Dornei a fost întrerupt iluminatul stradal în aproape întreg municipiul.

Întrebat dacă democrat-liberalii şi-au stabilit candidatul pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Flutur a spus că PD-L încă mai face sondaje în acest sens. „Voi face orice ca noi să câştigăm Primăria Vatra Dornei, pentru a avea un primar care să se mobilizeze şi să ceară sprijin atunci când este cazul. Vrem ca şi Vatra Dornei să intre în acelaşi ritm cu celelalte oraşe, cum ar fi Suceava, Fălticeni sau Rădăuţi. Eu pot să spun că fac orice pentru ca Primăria Vatra Dornei să vină la PD-L sau la formaţiunea sub care vom candida”, a spus Gheorghe Flutur.

El a arătat că actualul primar din Vatra Dornei, Ioan Moraru, nu a solicitat sprijin de la Consiliul Judeţean pentru a reuşi să plătească datoriile pe care le are la energia electrică. Flutur a spus că nu este normal ca o staţiune turistică să rămână în beznă, iar conducerea primăriei să nu solicite sprijin pentru a rezolva această problemă.

„Am înţeles că miercuri seara, în Vatra Dornei, luminile erau aprinse doar pe pârtie. Noi am mai întins o mână de ajutor Dornei, când am dat bani pentru încălzire şi pentru spital. Acum nu au cerut nici un fel de sprijin. Voi vedea în zilele următoare ce voi face. Dacă lucrurile continuă să meargă aşa, fără să-mi ceară ajutorul, o să-i rog pe oamenii noştri de acolo să ne spună dacă este nevoie să facem o şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean pentru a aloca nişte resurse pentru a aprinde becurile”, a mai declarat Gheorghe Flutur.





Locuitorii din Vatra Dornei se tem pentru viaţa şi siguranţa lor

Locuitorii din Vatra Dornei au ajuns să se teamă pentru viaţa şi siguranţa lor. După ce iluminatul public din oraşul staţiune de interes naţional a fost întrerupt, oamenii trăiesc un adevărat coşmar. Cristian Vorobeţ locuieşte pe strada Schitului din Vatra Dornei şi a încercat să afle mai multe amănunte din partea autorităţilor locale despre situaţia iluminatului public şi când se va reveni la o stare de normalitate, la care tinde întreaga populaţie.

„Am sunat la Primăria Vatra Dornei, am sunat la Prefectura Suceava, am sunat şi la Consiliul Judeţean Suceava. De nicăieri nu am primit nici un răspuns, doar am fost purtat de colo până colo şi dus cu vorba”, a menţionat Cristian Vorobeţ. Bărbatul spune că întreg oraşul stă cufundat în beznă, ceea ce creează o stare de disconfort şi nesiguranţă.

„Seara trebuie să merg la şcoală după copii şi după nevastă cu bâta la mine. Ceea ce se petrece acum este un atentat la siguranţa noastră. Ni se încalcă drepturile prevăzute şi garantate prin Constituţie. Din câte ştiu eu, la Vatra Dornei nu s-a declarat nici stare de calamitate şi nici nu suntem în război, aşa că de ce trebuie să suportăm toate aceste necazuri?”, s-a întrebat iritat contribuabilul dornean.

Mai mult, Cristian Vorobeţ este îngrijorat de faptul că toate zvonurile care au vizat oraşul în care trăieşte s-au adeverit. „Am auzit că primăria rămâne fără curent, şi a rămas. La fel s-a întâmplat cu Casa de Cultură, iar acum cu iluminatul public. Ultimul zvon este că vom rămâne fără curent electric şi la centrala care asigură căldura în oraş. Doamne fereşte să fie adevărat!”, a spus bărbatul.

Maşini şi oameni în plus în misiuni de patrulare

Pentru că situaţia este cu adevărat critică, reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei din Vatra Dornei au luat măsuri pentru a preîntâmpina furturile şi alte acte antisociale sau de vandalism. Comisarul-şef Dorel Aiacoboae, şeful Poliţiei Vatra Dornei, a precizat că de comun acord cu colegii de la Jandarmerie s-a decis suplimentarea patrulelor trimise pe străzi în timpul nopţii.
„La periferie se circulă cu maşinile cu semnalele luminoase în funcţiune, nu şi cu cele acustice, pentru a nu panica populaţia. În zona centrală se execută patrulări la pas, iar în gările din oraş avem mai mulţi oameni când vin şi pleacă trenuri”, a explicat comisarul-şef Aiacoboae.

Potrivit şefului poliţiei, în acest moment situaţia în Vatra Dornei este sub control, atât din punct de vedere al apelurilor la 112 venite din partea cetăţenilor, cât şi din punct de vedere al prevenirii oricăror fapte cu impact negativ asupra societăţii.

Aseară, a patra noapte în beznă

Aseară a fost a patra noapte în care Vatra Dornei a stat în beznă. Iluminatul public a fost întrerupt în cursul zilei de luni, după ce firma Luxten Lighting Company SA Bucureşti, cu care Primăria Vatra Dornei avea contract încă din vara anului 2003, a decis să rupă contractul. Luxten a trimis o cerere la E.ON, iar furnizorii de energie electrică au tras heblul. Aşa se face că becurile din reţeaua de iluminat public nu s-au mai aprins, iar situaţia pare să nu-şi găsească o rezolvare prea rapidă, în ciuda optimismului fără acoperire pe care-l tot afişează primarul Ioan Moraru.

Motivul pentru care s-a solicitat întreruperea furnizării energiei electrice este o datorie de 1.116.421 de lei, pe care administraţia dorneană a acumulat-o în ultimii ani faţă de serviciile prevăzute în contractul încheiat cu Luxten Lighting Company.

Situaţia în care a ajuns Vatra Dornei, altădată un oraş etalon al judeţului, se datorează actualului primar. Activitatea edilului în funcţie, liberalul Ioan Moraru, a fost sintetizată extrem de bine de actualul viceprimar al municipiului Vatra Dornei, Mircea Rusu: „Modul cum acţionează primarul Ioan Moraru reprezintă un derapaj total de la realitatea de zi cu zi, iar prin tot ceea ce face denotă că nu este interesat câtuşi de puţin de probleme comunităţii”.





Vatra Dornei, în beznă de câteva nopţi

Iluminatul public din Vatra Dornei a fost sistat acum câteva zile, iar locuitorii oraşului trăiesc un adevărat coşmar.

Reprezentanţii E.ON Energie România spun că au luat decizia de a întrerupe furnizarea energiei electrice la cererea Luxten Lighting Company SA Bucureşti, firmă cu care Primăria Vatra Dornei avea contract încă din vara anului 2003. Ca urmare a datoriilor acumulate de reprezentanţii administraţiei dornene, care însumează aproape 1,2 milioane de lei, Luxten a rupt contractul, iar consecinţa a fost aceea că începând de luni seară nu mai arde niciun bec din reţeaua de iluminat stradal.

Ioan Moraru, primarul din Vatra Dornei, a recunoscut că s-au primit mai multe notificări din partea Luxten prin care instituţia era înştiinţată de sistarea energiei electrice începând cu ziua de 20 februarie. „Vom încerca să facem un contract direct cu E.ON, dar asta cere documente şi timp", a fost justificarea edilului.

Între timp, locuitorii din Vatra Dornei spun că trăiesc cu teama că vor fi călcaţi de hoţi sau că vor fi atacaţi pe stradă. Conducerea Poliţiei din localitate spune însă că, deocamdată, situaţia este sub control, iar siguranţa cetăţenilor nu este ameninţată.


„Împreună cu colegii de la Jandarmerie am asigurat patrule suplimentare şi mergem atât în zonele periferice, cât şi în centru sau în cele două gări ale oraşului", a anunţat comisarul şef Dorel Aiacoboae, şeful Poliţiei Vatra Dornei.




S-a inaugurat noua scoala cu clasele I-VIII din comuna Iacobeni. Investitia se ridica la peste 15 miliarde de lei vechi

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a inaugurat, joi, la Iacobeni, Scoala cu clasele I-VIII din comună, investiţie de peste 1,5 milioane de lei, realizată în principal cu fonduri de la Agenţia pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere.


La eveniment au mai luat parte deputatul PDL de Suceava, Dumitru Pardău, primarul comunei Iacobeni, Angelica Fodor, adjunctul IŞJ Suceava, Cristian Cuciurean, directoarea în funcţie a instituţiei de învăţământ, Camelia Filipiuc dar şi prima directoare a acestei şcoli, prof. Gherman. Acestora li s-au alăturat peste o sută de locuitori ai comunei sucevene, printre care şi mai mulţi consilieri locali.

Gheorghe Flutur a fost primit cu pâine şi sare de un tânăr îmbrăcat în costum popular, iar după ce a gustat din colacul special copt pentru acest eveniment, l-a împărţit cu cei prezenţi.

Preşedintele CJ a mulţumit primarului comunei pentru eforturile făcute pentru finalizarea investiţiei, în condiţiile în care ea a început pe data de 1 septembrie 2011, şi în mod special deputatului Dumitru Pardău pentru implicarea în acest proiect.

„Dacă dăm timpul în urmă, vedem că mai multă lume nu credea că vor mai începe investiţiile aici. Avem aici un exemplu de femeie primar care ştie ce să facă. Iacobeni a suferit mult după 1990. Şcoala realizată aici cred că este una dintre cele mai moderne din întreaga zonă şi făcută cu bun gust. Sunt însă multe de făcut mai departe pentru Iacobeni. Va trebui să anvelopăm blocurile din localitate şi să ajutăm oamenii să rezolve problemele cu acoperişurile”, a ţinut să spună şeful executivului judeţean sucevean.

La rândul său, deputatul de Dorna, Dumitru Pardău s-a arătat încântat de modul cum s-au cheltuit banii şi a lăudat comunitatea că a reuşit să susţină primarul în demersul său pentru construirea unei şcoli noi.

„Meritul e al locuitorilor care au sprijinit-o pe doamna primar. Este un lucru bine făcut şi va folosi întregii comunităţi. Voi fi alături de primar şi voi încerca să ajut cu mobilier în perioada următoare”, a mai declarat deputatul Dumitru Pardău.

Şcoala din Iacobeni a fost realizată pe structura fostei şcoli, construită în 1962, fiind adaptată la cerinţele UE şi modernizată. Clădirea adăposteşte un laborator informatic de ultimă generaţie şi o clasă pregătitoare.


Oficialităţile prezente la eveniment au primt din partea directoarei Şcolii câte o plachetă.




Iluminatul public din Vatra Dornei a fost sistat luni seară

Vatra Dornei a bifat o nouă ruşine naţională. S-a întâmplat luni seară, când iluminatul public din oraşul staţiune de interes naţional a fost întrerupt. S-a întâmplat la o lună după ce sediul Primăriei Vatra Dornei fusese debranşat de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, operaţiune urmată şi de întreruperea furnizării energiei electrice la o altă instituţie de interes public, Casa de Cultură.

Cererea de a nu mai furniza energie electrică pentru reţeaua de iluminat public a venit din parte firmei Luxten Lighting Company SA Bucureşti, cu care Primăria Vatra Dornei avea contract încă din vara anului 2003. Motivul pentru care s-a solicitat întreruperea furnizării energiei electrice este o datorie de 1.116.421 de lei, pe care administraţia dorneană a acumulat-o în ultimii ani faţă de serviciile prevăzute în contractul încheiat cu Luxten Lighting Company.

În baza acestei solicitări, cei de la E.ON Energie România au tras heblul, situaţia fiind explicată într-un comunicat de presă remis de furnizorul de energie electrică. „Societatea care a concesionat iluminatul public din Vatra Dornei a solicitat companiei noastre, în luna ianuarie 2012, rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice începând cu data de 20 februarie a.c., în conformitate cu prevederile contractuale. E.ON Energie România a demarat procedurile pentru a da curs acestei solicitări. În acelaşi timp, compania noastră a informat Primăria Vatra Dornei cu privire la situaţia creată, indicând şi etapele de parcurs pentru încheierea unui alt contract. E.ON Energie România îşi exprimă toată disponibilitatea pentru perfectarea unui nou contract, în absenţa căruia furnizarea de energie electrică pentru iluminatul public din Vatra Dornei nu este posibilă”, se arată în comunicatul celor de la E.ON Energie România.

„Modul cum acţionează primarul Ioan Moraru reprezintă un derapaj total de la realitatea de zi cu zi”

Mircea Rusu, viceprimarul din Vatra Dornei, a confirmat că luni seară mai bine de 80% din străzile oraşului, inclusiv parcul staţiunii, au rămas în beznă şi spune că întreaga vină pentru această situaţie jenantă îi aparţine primarului Ioan Moraru.

„E un afront al primarului faţă de dorneni, care a tratat totul cu superficialitate şi a luat decizii care privesc comunitatea locală de unul singur, fără a se consulta cu ceilalţi oameni din primărie. Modul cum acţionează primarul Ioan Moraru reprezintă un derapaj total de la realitatea de zi cu zi, iar prin tot ceea ce face denotă că nu este interesat câtuşi de puţin de probleme comunităţii”, a spus viceprimarul Mircea Rusu.

Contractul pe care Ioan Moraru a reuşit să-l facă praf a fost încheiat în iulie 2003 şi avea trei componente. Pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de iluminat stradal, firma Luxten ar mai avea de încasat 449.000 de lei, în cazul lucrărilor de întreţinere şi mentenanţă datoriile se ridică la 362.000 de lei, în timp ce pentru consumul de energie electrică Primăria Vatra Dornei trebuie să achite 242.000 de lei. Acestor datorii li se mai adaugă penalităţi de întârziere pentru neachitarea facturilor şi daune, ceea ce face ca totalul sumei pe care administraţia dorneană o datorează celor de la Luxten Lighting Company să se ridice la aproape 1,2 milioane de lei.

Există riscul ca Luxten să-şi ridice şi corpurile de iluminat din Vatra Dornei

Viceprimarul Mircea Rusu crede că această situaţie penibilă putea fi evitată dacă edilul din Vatra Dornei ar fi tratat cu responsabilitate problema. Potrivit lui Mircea Rusu, cei de la Luxten au trimis somaţii şi notificări la primărie încă din luna septembrie a anului trecut, dar aceste demersuri au fost trecute de vederea de primarul Ioan Moraru.

„Singura soluţie pe care o avem în acest moment este de a încheia un contract direct cu reprezentanţii E.ON. Asta înseamnă documentaţie şi aprobări. Mai pe scurt timp, perioadă în care dornenii vor merge pe întuneric pe străzi. Nu pot decât să sper că vom găsi înţelegere la E.ON pentru a rezolva cât mai urgent această problemă”, a adăugat viceprimarul din Vatra Dornei.

Mircea Rusu recunoaşte însă că ar putea apărea o altă problemă, chiar mai gravă decât cea deja creată prin sistarea furnizării energiei electrice către reţeaua de iluminat public. „Firma Luxten are montate în Vatra Dornei şi corpuri de iluminat, iar dacă le ridică va fi o tragedie pentru oraş. Pentru a reface întreaga reţea de iluminat stradal ar fi nevoie de foarte mult timp şi de bani pe care primăria nu-i are în acest moment”, a concluzionat viceprimarul Mircea Rusu.

Primar Ioan Moraru: „Nici seara asta nu va funcţiona iluminatul public”

Contactat telefonic, primarul Ioan Moraru spune că singurul lucru pe care şi-l reproşează în această afacere neagră (strict doar pentru că oraşul a rămas în beznă) este acelea că nu a avut bani să onoreze contractul cu Luxten.

„Nici seara asta (n.a. – aseară) nu va funcţiona iluminatul public în Vatra Dornei, dar de miercuri seară situaţia cred că va reveni la normal. Azi dimineaţă (n.a. – ieri) am încheiat cu E.ON avize pentru ca cele 39 de puncte să fie alimentare cu energie electrică, iar iluminatul stradal să funcţioneze”, a spus Moraru.

Primarul din Vatra Dornei a recunoscut că a primit încă de la mijlocul lunii ianuarie 2012 notificări din partea celor de la Luxten pentru întreruperea furnizării energiei electrice destinate iluminatului public, dar nu a fost timp suficient pentru finalizarea documentaţiei prin care să se permită încheierea unui contract direct cu E.ON pentru acest serviciu.

„Cei de la Luxten au înţeles problema şi au încheiat contract cu E.ON pentru încă o lună de zile, iar între timp Primăria Vatra Dornei va termina procedurile şi hârţogăraia necesară acordului de furnizare a energiei electrice cu E.ON pentru iluminatul public”, a fost explicaţia lui Ioan Moraru.

Şi sediul Primăriei Vatra Dornei a fost fără curent electric


Pe 19 ianuarie 2012, E.ON a sistat furnizarea energiei electrice şi la sediul administraţiei locale dornene. După câteva zile, a fost realizat un branşament de la Casa de Cultură prin care s-a asigurat alimentarea parţială a unor birouri şi calculatoare din sediul primăriei. După alte câteva zile, E.ON a decis să debranşeze şi Casa de Cultură. Totul a plecat de la o datorie de 580.000 de lei pe care Primăria Vatra Dornei o avea de achitat pentru de neplata facturilor restante încă din 2009.

Sediul administraţiei locale dornene a fost reconectat la reţeaua de alimentare cu energie electrică după aproximativ două săptămâni. Acest eveniment a constituit o premieră naţională, dar în loc ca primarul Ioan Moraru să caute soluţii pentru rezolvarea situaţiei, a căutat ţapi ispăşitori prin alte curţi.




Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, la Ciocăneşti, ediţia a IX-a

În comuna - muzeu Ciocăneşti va avea loc, în acest weekend, 24, 25, 26 februarie, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a IX-a, activitate tradiţională la care sunt aşteptaţi artişti încondeietori de ouă din toată ţara, precum şi interpreţi la instrumente muzicale vechi (trâmbiţă, bucium, tulnic şi corn), sub genericul „Chemarea străbunilor”. Sâmbătă, la ora 11:00, va fi adusă în centrul comunei, alături de „Oul uriaş”, şi cea mai mare „Coşarcă de Paşti”.

Simpozionul „Tradiţii de Paşte în România şi în lume”

Din programul celor trei zile, amintim Simpozionul „Tradiţii de Paşte în România şi în lume”, programat, vineri, 24 februarie, la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate Ciocăneşti. Printre temele abordate în cadrul simpozionului: „Paştele la creştini”, „Paştele la români”, „Paştele în Bucovina”, „Lăsatul secului”, „Postul mare”, „Semnificaţia oului în Vechiul şi Noul Testament”, „Oul de Paşte în zilele noastre”, „Meşteşuguri apropiate uitate: ţesutul, cusutul, prelucrarea lemnului, prelucrarea metalelor, turismul în diversitate” etc.

Tot vineri va fi lansat „Ghidul celor mai frumoase sate din România” şi se va vorbi despre Ciocăneşti - „unul dintre cele mai frumoase sate din România, unicat în ţară şi în lume datorită celor trei forme de exprimare ale motivelor naţionale: oul încondeiat, costumul popular şi casele cu motive naţionale”. „Ghidul iubitorului de folclor” este o altă lucrare care va fi lansată vineri, la Ciocăneşti, în care turiştii vor putea descoperi instrumentele populare tradiţionale: fluieraşul, cobza, vioara, trâmbiţa, buciumul, tulnicul şi cornul, despre istoria limbii române bucovinene şi despre tinere talente ale folclorului tradiţional.

Parada portului popular

În cea de-a doua zi de festival, sâmbătă, 25 februarie, programul începe la ora 7:00, cu „Chematu-n sat cu trâmbiţa şi doba: Bună dimineaţa gospodari”. Între orele 9:00 şi 10:30, încondeietorii îşi vor pregăti strandurile pentru concurs.
La ora 11:00, în centrul comunei Ciocăneşti va avea loc tradiţionala paradă a portului popular, paradă din care nu vor lipsi „Coşarca de Paşti”, „Oul uriaş”, trâmbiţaşii, buciumaşii, tulnicarii şi fluieraşii. Cu alai şi voie bună, se va deschide, oficial, cea de-a IX-a ediţie a festivalului, precedată de o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a coşărcii şi a expoziţiei.

Concursul de ouă încondeiate şi încondeiat de ouă

Între orele 12:30 şi 14:30 va avea loc concursul de ouă încondeiate şi încondeiat de ouă, urmat de concursul de gastronomie cu preparate tradiţionale de post şi de lăsatul secului, ce se va desfăşura la Grădiniţa Ciocăneşti. Tot sâmbătă, la ora 15:00, va debuta a IV-a ediţia a concursului „Glasul trâmbiţei, tulnicului, fluieraşului şi cornului în Ciocăneşti – Bucovina”, urmat, la ora 17:00, de festivitatea de premiere.

Nu vor lipsi, la ora 18:30, spectacolul de muzică religioasă, cu Corul „Eclessia” al Parohiei Dorna Candrenilor, urmat de spectacolul folcloric de tinere talente: Andreea Chisăliţă, Laura Niculiţă, Daiana Ivaşcu, Ana Maria Chiloti, Elisabeta Olexiuc, Camelia Lucescu. Seara se va încheia cu un „mare bal”, la care sunt invitaţi Adriana Bucevschi şi formaţia Promuzic Suceava.

„Comori de suflet românesc”

Duminică, 26 februarie, la ora 10:00, se va redeschide expoziţia cu vânzare de ouă încondeiate şi artizanat. La ora 13:00 va începe Festivalul – concurs judeţean de folclor „Comori de suflet românesc”, ediţia a X-a. Vor participa formaţii din Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Cârlibaba, Ciocăneşti şi Broşteni. Invitaţi speciali: Adriana Bucevschi, Panfil Roată, Ansamblul folcloric „Poieniţa” al Casei de Cultură din Sângiorz Băi – Bistriţa-Năsăud.


Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, ediţia a IX-a, este organizat de Consiliul Local şi Primăria Ciocăneşti, Consiliul Judeţean Suceava şi ANTREC România – Filiala Suceava.




Primăria Vatra Dornei vrea să inceapa lucrarile de amenajare pentru Complexul de Agrement Lunca Dornelor

Primăria Vatra Dornei vrea să contracteze lucrări de amenajare pentru complexul de agrement "Lunca Dornelor", proiectul fiind estimat la 25,5 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de intenţie publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.

Mai multe detalii se pot vedea in textul anuntului de intentie, prezentat in continuare:

SECTIUNEA I: AUTORITATEA CONTRACTANTA

I.1) DENUMIRE, ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT: Municipiul Vatra Dornei

Adresa postala: Vatra Dornei, judetul Suceava, strada Mihai Eminescu, Nr. 17 , Localitatea: Vatra Dornei , Cod postal: 725700 , Romania , Punct(e) de contact: Primaria Vatra Dornei , Tel. +40 230375229 , In atentia: Cristian SESERMAN , Email: primaria@vatra-dornei.ro , Fax: +40 230375170 , Adresa internet (URL): www.vatra-dornei.ro , Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro

I.2) TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE): Autoritate regionala sau locala

Activitate (activitati): Servicii generale ale administratiilor publice

AUTORITATEA CONTRACTANTA ACTIONEAZA IN NUMELE ALTOR AUTORITATI CONTRACTANTE: Nu

SECTIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI (LUCRARI)

II.1) DENUMIREA DATA CONTRACTULUI DE CATRE AUTORITATEA CONTRACTANTA
Contract de lucrari: COMPLEX DE AGREMENT LUNCA DORNELOR

II.2) TIPUL DE CONTRACT SI LOCUL EXECUTARII LUCRARILOR: Lucrari
Locul principal sau locul de executare a lucrarilor: Vatra Dornei
Codul NUTS: RO215 - Suceava

II.3) PREZENTUL ANUNT IMPLICA INCHEIEREA UNUI ACORD-CADRU: Nu

II.4) DESCRIEREA SUCCINTA A NATURII SI DOMENIULUI LUCRARILOR
Obiectele de investitie sunt urmatoarele: 1-Cladire Complex de Agrement;2–Terenuri de sport;3–Vestiare terenuri de sport, inclusiv spatii tehnice si administrative;4–Amenajari exterioare; 5–Parcare autoturisme si autocare.
Valoarea estimata fara TVA: 25,516,820.55 RON

II.5) CLASIFICARE CPV (VOCABULARUL COMUN PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE)
45212100-7 - Lucrari de constructii de complexe pentru petrecerea timpului liber (Rev.2)

II.6) DATA PREVAZUTA PENTRU INCEPEREA PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE SI DURATA CONTRACTULUI
Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare: 01.03.2012
Durata: 23 luni incepand de la data adjudecarii contractului

II.7) CONTRACTUL INTRA SUB INCIDENTA ACORDULUI PRIVIND CONTRACTELE DE ACHIZITII PUBLICE: Da

II.8) INFORMATII SUPLIMENTARE
Suprafata totala a spatiului cu functiunea de aqua-park este de 1.514 mp, dintre care 580,70 mp este suprafata apei.
Restul incaperii este amenajat cu alei interioare, zone cu sezlonguri (de relaxare), zone pentru distractie, zona de hidromasaj cu vedere panoramica, alte spatii de relaxare, etc.

SECTIUNEA III: INFORMATII JURIDICE, ECONOMICE, FINANCIARE SI TEHNICE

III.1) CONDITII REFERITOARE LA CONTRACT
III.1.1) Principalele conditii financiare si modalitati de plata si/sau trimitere la dispozitiile relevante

III.2) CONDITII DE PARTICIPARE
III.2.1) Contracte rezervate: Nu

SECTIUNEA IV: INFORMATII SUPLIMENTARE

IV.1) CONTRACTUL SE INSCRIE INTR-UN PROIECT/PROGRAM FINANTAT DIN FONDURI COMUNITARE: Da
Trimitere (trimiteri) la proiect(e) si/sau program(e): POR2007-2013,Axa prioritara-5-Dezvoltarea durabila si promovarea turismului.Domeniul de interventie 5.2–Crearea,dezvoltarea,modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterii calitatii serviciilor turistice

IV.2) ALTE INFORMATII
Procedura de atribuire: LICITATIE PUBLICA DESCHISA.
Criteriu de atribuire: CEA MAI AVANTAJOASA OFERTA ECONOMICA; Factori de evaluare: OFERTA FINANCIARA 60%, DURATA DE EXECUTIE 20%; PERIOADA DE GARANTIE A LUCRARILOR: 20%
Cerinte de calificare: Declaratie privind eligibilitatea;Declaratie privind neincadrarea in prevederile art.181 din OUG. 34/2006; Declaratie pe propria raspundere privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.69^1 din OUG nr. 34/2006; Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta, conf. OAP 314/2010;Certificate constatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor catre stat, inclusiv cele locale; Declaratie pe proprie raspundere privind calitatea de participant la procedura; Certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Camera de Comert si Industrie Nationala sau teritoriala; Declaratie pe proprie raspundere care cuprinde informatii generale despre ofertant precum si cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani; Lista principalelor lucrari în ultimii 5 ani; Ofertantul va depune cel putin o recomandare din partea clientilor pentru obiectul supus achizitiei; Certificare conform standardelor de referinta :SR EN ISO 9001 sau echivalente;


IV.3) INFORMATII PRIVIND CADRUL DE REGLEMENTARE GENERAL
Site-uri Internet guvernamentale de unde se pot obtine informatii privind:
Legislatia fiscala: www.mfinante.ro
Legislatia în domeniul protectiei mediului: www.anpm.ro
Protectia muncii si conditii de munca: www.securitatea-muncii.ro ; www.protectiamuncii.ro

IV.4) DATA EXPEDIERII PREZENTULUI ANUNT
17.02.2012 08:21



PNL insistă ca primarul Moraru să candideze pentru un nou mandat



Candidatul PNL la funcţia de primar al oraşului Vatra Dornei este Ioan Moraru. Conducerea partidului a luat această decizie sîmbătă, 18 februarie.

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că, întrucît domnul Moraru este primar în funcţie, acesta are şanse mari să cîştige un nou mandat. Domnul Băişanu le-a cerut liderilor PSD Suceava să dea dovadă de maturitate politică.

Acesta a dat asigurări că nici PNL Suceava nu va voi să-i înlocuiască pe primarii PSD aflaţi în funcţie, acolo unde sînt şanse reale de cîştigare a alegerilor. PSD Suceava îşi doreşte ca, la Vatra-Dornei, candidatul USL să fie social-democratul Cezar Ioja.





Afaceri cu păduri puse la pământ de firme conduse de mama, tata, fratele sau socrul unor angajaţi ai Direcţiei Silvice

Şeful Ocolului Silvic (OS) Vatra Dornei, Adrian Todaşcă, şi mai mulţi ingineri silvici din cadrul aceleiaşi instituţii, Gheorghe Pintescu, Daniel Constantin Florescu, Dumitru Şincari şi Iulian Cojoc, au fost trimişi în judecată zilele trecute, fiind acuzaţi că s-au implicat în activităţi particulare de exploatare a fondului forestier, de cele mai multe ori prin intermediul unor firme conduse de rude sau afini de-ai lor, comiţând în acest mod o serie întreagă de infracţiuni prin care şi-au băgat în buzunare câştiguri fabuloase.

Potrivit unui comunicat remis ieri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Adrian Todaşcă şi ceilalţi patru inculpaţi au fost daţi pe mâna instanţelor de judecată, acuzaţiile procurorilor fiind următoarele: conflict de interese în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (în cazul lui Pintescu).

Ce acuzaţii li se aduc de procurori

Anchetatorii susţin că în cursul anului 2010, învinuiţii Todaşcă, Pintescu, Florescu şi Şincari, deşi erau angajaţi ai OS Vatra Dornei, primul chiar şef de ocol, au achiziţionat diferite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră (sau numai vegetaţia forestieră în anumite cazuri) pe care le-au exploatat, implicându-se personal în unele dintre demersurile necesare (fie au realizat chiar ei marcarea arborilor, fie au întocmit actele de punere în valoare ori au eliberat autorizaţii de exploatare, au predat parchetul spre exploatare, au făcut verificarea exploatării ori acte de constatare a stadiului exploatării sau reprimirea parchetului).

De asemenea, Todaşcă, Pintescu, Florescu şi Şincari vor fi judecaţi şi pentru faptul că au determinat ori chiar un întocmit în fals documentaţia de exploatare pe numele foştilor proprietari de la care au cumpărat suprafeţele de pădure respective.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava susţin, de asemenea, în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată că inculpaţii Pintescu, Florescu, Şincari şi Cojoc „s-au implicat personal în activităţi şi au îndeplinit acte de exploatare forestieră prin care s-a realizat un folos material pentru rude ale lor sau afini până la gradul II”.

Cine se afla în spatele firmelor sprijinite de inculpaţi

În actele de sesizare a instanţei se arată ce firme erau sprijinite de inculpaţi şi cine se afla în spatele acestora. Gheorghe Pintescu, de exemplu, trăgea pentru SC Silvapin SRL, societate administrată de socrul său, Daniel Constantin Florescu avea interes să crească profiturile SC Cosminel Com SRL, firmă condusă de mama sa, Dumitru Şincari era suspect de implicat în activităţile SC Concept Prod SRL, societate administrată de fratele său, iar Iulian Cojoc punea umărul la dezvoltarea SC Cruceniţa SRL, firmă printre ai căror administratori se numără şi tatăl său.

Fostul şef de ocol de la Vatra Dornei, Adrian Todaşcă, este acuzat că a achiziţionat mai multe suprafeţe de pădure de la persoane fizice şi a exploatat în interes personal masa lemnoasă, o parte dintre documentele necesare aprobându-şi-le singur. Şi Todaşcă este acuzat că a sprijinit indirect din calitatea sa de şef de ocol o societate comercială, SC Aramaforest SRL, firmă condusă de soţul cumnatei sale, însă nu s-a aflat sub incidenţa conflictului de interese, întrucât, potrivit legislaţiei, nu este considerată legătură de afinitate între cei doi.

Adrian Todaşcă, şef de ocol şi la un an de la izbucnirea scandalului

Scandalul afacerilor necurate de la Ocolul Silvic Vatra Dornei a început în primăvara anului trecut, ancheta fiind demarată de poliţia din localitate. La scurt timp, şi-au înaintat demisiile Gheorghe Pintescu şi Daniel Constantin Florescu, care, din informaţiile pe care le deţinem, lucrează acum în cadrul unor firme de prestări servicii cu specific silvic.La câteva luni după aceea şi-a depus demisia Iulian Cojoc, care s-a angajat la un ocol silvic privat.

Angajaţi ai Direcţiei Silvice au rămas şi în prezent Adrian Todaşcă şi Dumitru Şincari, amândoi păstrându-şi funcţiile, primul şeful Ocolului Vatra Dornei, al doilea şef de district în cadrul aceluiaşi ocol. Todaşcă are contractul de muncă suspendat, fiind în concediu medical de mai multe luni, după un accident la coloană, la conducerea Ocolului Silvic Vatra Dornei fiind numit un şef interimar.

Miheţiu: „Vom demara ancheta administrativă”


Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu, a declarat, ieri, că va demara în perioada următoare o minuţioasă anchetă administrativă la Ocolul Silvic Vatra Dornei. „Cercetările penale au primat în faţa celor administrative. Acum, că s-au finalizat cercetările procurorilor, vom demara ancheta administrativă. Urmează ca prin Consiliul de Disciplină, în funcţie de gravitatea faptelor, să luăm măsurile care se impun şi care pot merge până la desfacerea contractului de muncă”, a precizat Mihai Miheţiu.




APIA numără vacile crescătorilor, pentru a da de falsurile din declaraţiile pentru subvenţii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava a demarat controale în teren pentru a verifica dacă declaraţiile date de crescătorii de bovine din zona de munte, pentru a încasa ajutoare financiare, sunt reale.

Angela Coroleuca, directoarea APIA Suceava, a informat că în perioada următoare vor fi verificaţi 1.773 de fermieri selectaţi din eşantionul de control, până ieri fiind verificaţi deja 802 crescători de bovine. În cazul acestora, numărul total de animale solicitate în cereri a fost de 1.179, iar numărul de efective găsite la faţa locului a fost de 1.035. Aşadar, un minus de aproape 150 de animale.

Angela Coroleucaaexplicat că „obligaţia beneficiarilor este de a notifica APIA, în cel mult şapte zile, cu privire la apariţia oricăror modificări privitoare la informaţiile declarate în cererea de obţinere a sprijinului financiar. În caz contrar se poate reduce cuantumul ajutorului specific sau persoana poate fi exclusă de la plată. Animalele neidentificate la primul control sau la supracontrol sunt animale nedeterminate şi nu pot face obiectul acordării ajutorului financiar”.

Conform prevederilor legale, pentru a beneficia de ajutorul specific destinat crescătorilor din zonele defavorizate de munte, fermierii trebuie să deţină un efectiv cuprins între 2-15 capete vaci de lapte, să fie înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte, să fie înscrişi în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să menţină efectivul de animale pe o perioada de minimum şase luni de la data depunerii cererii.

La nivel de judeţ, lista localităţilor montane declarate defavorizate este următoarea: Mălini, Râşca, Slatina, Suceviţa, Brodina, Putna, Straja, Ulma, Capu Câmpului, Frasin, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Ostra, Stulpicani, Câmpulung Moldovenesc, Sadova, Breaza, Fundu Moldovei, Moldova Suliţa, Pojorâta, Frumosu, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Izvoarele Sucevei, Vama, Panaci, Şaru Dornei, Coşna, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Vatra Dornei, Broşteni, Cârlibaba, Ciocăneşti, Dorna Arini, Crucea şi Iacobeni.


Cuantumul ajutorului financiar va fi stabilit în funcţie de numărul de beneficiari, la nivel naţional, din Fondul European de Garantare Agricolă fiind alocată suma de 22 de milioane de euro. Anul trecut, beneficiarii de acest tip de subvenţii au încasat aproape 100 de euro pe cap de bovină.




Prefectul a dispus monitorizarea cursurilor râurilor Bistriţa şi Dorna

Prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu, a anunţat în cursul zilei de miercuri că specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava vor monitoriza cursurile râurilor Bistriţa şi Dorna.

Popescu a precizat că a dispus celor două instituţii să verifice zilnic stratul de gheaţă, astfel încât, în situaţia creşterii temperaturilor, să se poată interveni rapid pentru dislocarea podurilor de gheaţă.

Sorin Popescu a spus că echipele ISU şi SGA Suceava monitorizează râul Bistriţa şi afluenţii săi de la Cârlibaba şi până în aval de localitatea Broşteni, dar şi râul Dorna, de la Vatra Dornei şi până în localitatea Poiana Stampei.


„Echipele celor două instituţii vor verifica în permanenţă cursurile celor două râuri, pentru a reuşi să prevenim eventualele inundaţii care ar putea să apară în urma topirii bruşte a zăpezii de pe versanţi sau de formarea zăpoarelor”, a completat Sorin Popescu. De precizat că pe râul Bistriţa grosimea stratului de gheaţă variază de la 35 la 70 de centimetri, în timp ce pe râul Dorna gheaţa are o grosime de 30 – 40 de centimetri.




Comunicat de presa PSD Vatra Dornei in legatura cu candidatul la primaria municipiului

Comunicat de presa PSD organizatia Vatra Dornei

In urma sedintei Biroului Executiv municipal Vatra Dornei si a evaluarilor sociologice facute, Organizatia Partidului Social Democrat Vatra Dornei a hotarat sustinerea candidaturii pentru fuctia de Primar al Municipiului Vatra Dornei a domnului Cezar Ioja.

Decizia a fost luată în cadrul Biroului executiv municipal a Organizaţiei PSD Vatra Dornei în urma rezultatelor sondajelor de opinie efectuate care îl clasează pe candidatul PSD pe primul loc în opţiunea dornenilor. Mai mult, Roman Boca a subliniat că social-democraţii vor chiar să participe cu listă proprie de candidaţi pentru Consiliul Local din Vatra Dornei.

„În urmă cu două săptămâni am avut negocieri la Vatra Dornei, când domnul Alexandru Băişanu a anunţat că în situaţia în care sunt probleme cu desemnarea unui candidat comun, protocolul USL prevede negocieri, organizarea de sondaje comune sau fiecare partid va avea candidat propriu. Ori la acea şedinţă, Alexandru Băişanu a spus că este împuternicit de Biroul judeţean al PNL Suceava să spună că liberalii au hotărât că la Vatra Dornei va candida Ioan Moraru, iar de aici încolo putem negocia în jos. Mai mult seamănă a dictat decât a negociere”, a declarat Roman Boca.





ANUNT - Apartament 2 camere, Barnarel, de vanzare

Detalii Anunt: Vand apartament cu doua camere in zona Barnarel. Apartamentul este modernizat (gresie, faianta, instalatie electrica schimbata, parchet) si dispune de centrala proprie pe lemne. Deasemenea dispune de pod (1/2 din suprafata totala), magazie pentru lemne si garaj. Apartamentul se vinde partial mobilat - mobila de bucatarie moderna.


Pret: 35.000 Euro Negociabil

Nume: Giosu Stefan Gheorghe

Telefon: 0740 218 349


ANUNT - Schimb apartament central Vatra Dornei

Detalii Anunt: Schimb apartament 2 camere decomandate, 57 mp, zona Centru - Aleea Dornelor, parter, ideal pentru spatiu comercial sau birouri, cu apartament 3 camere din orice zona a orasului. Mai multe detalii prin telefon sau e-mail.

Nume: Daniel

Telefon: 0034666991903



Sase drumuri din zona de munte vor fi modernizate in 2012. Deputatul Dumitru Pardau primeste multumiri speciale de la Gheorghe Flutur - VIDEO

Un număr de 6 drumuri rurale din zona de munte a judeţului Suceava, printre care se numără şi traseul turistic Putna-Sihăstria Putnei vor fi modernizate în acest an, suma cheltuită fiind de aproximativ 8,2 milioane de euro, proiectele respective fiind finanţate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

Primarii comunelor sucevene Putna, Ciocăneşti, Şaru Dornei, Dorna Arini, Dorna Candreni şi Coşna, au semnat, sâmbătă, la Consiliul Judeţean Suceava, în prezenţa preşedintelui CJ, Gheorghe Flutur, cu şeful Centrului Regional de Dezvoltare Rurală Iaşi, Liviu Bulgaru, proiecte ce prevăd asfaltarea unor drumuri locale cu o lungime totală de 35 de kilometri, lucrările fiind în valoare de 8,2 milioane de euro.

Gheorghe Flutur a spus cu acest prilej că autorităţile locale sucevene au aprobate 342 de proiecte de dezvoltare rurală în valoare de 143 de milioane de euro, care se adresează unui număr de 200.000 de locuitori şi prevăd investiţii în dezvoltarea satului, modernizarea a 230 de kilometri de drumuri comunale, lucrări de aducţiuni de apă şi reţele de canalizare.

„Suceava este un judeţ cu pondere mare a populaţiei în mediul rural şi atenţia care o acordăm acestui mediu este foarte importantă în special pentru ridicarea nivelului de trai a populaţiei din aceste zone”, a spus Flutur.

El a mai arătat că în perioada următoare, alte 25 de primării sucevene vor semna contractele de finanţare pentru proiectele aprobate.

Totodată, Flutur a mentionat că prin PNDR, judeţul Suceava are aprobate 34 de proiecte depuse de 35 de primării, un proiect fiind depus în comun de două primării, în valoare totală de 84 de milioane de euro.

„Dorim o dezvoltare echilibrată a judeţului Suceava. Nu am ţinut cont de culoarea politică a primarului şi de aceea aproape toate localităţile au proiecte cu finanţare europeană”, a explicat preşedintele CJ Suceava.


Gheorghe Flutur a ţinut să mulţumească parlamentarilor implicaţi în sprijinirea acestor proiecte, în special deputatului PDL de Vatra Dornei, dl. Dumitru Pardău.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune, fiind similar cu Programul SAPARD.






Concerte incendiare în ultimul weekend al Serbărilor Zăpezii Vatra Dornei 2012

Turiştii şi iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi şi în acest sfârşit de săptămână la Vatra Dornei, unde se desfăşoară ultimul weekend din seria celor trei dedicate Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012.

Timp de trei zile vor avea loc concursuri sportive, manifestări cultural-artistice, spectacole în aer liber şi focuri de artificii. Astăzi, începând cu ora 19, pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca trupa locală de rock Nord-Est şi formaţia Rekord.

În spectacolul de mâine, primul care va urca pe scenă va fi DJ-ul Michael Star, urmat de Alexandra Ungureanu & Crush. Înainte de focul de artificii care va încheia serile de muzică disco, pop, rock, house din cadrul Serbărilor Zăpezii, ediţia 2012, va avea loc un concert live marca CRBL, al cărui hit “K-boom” a răsunat în fiecare săptămână la baza pârtiei dar şi pe buzele celor veniţi acolo să se distreze.

Duminică, 12 februarie, începând cu ora 15.00, vor evolua Ansamblul „Dorna Dorului”, Ansamblul „Balada” din Bistriţa, soliştii vocali Claudia Martinică şi Călin Brăteanu. Invitat de onoare la spectacolul de duminică este Cristian Pomohaci, admirat şi iubit de publicul dornean.

Schiorii se pot bucura la Vatra Dornei de zăpadă şi de cea mai lungă pârtie de schi din judeţ. Pârtia Dealul Negru are o lungime de 3.200 de metri şi este dotată cu telescaun. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, Parc şi Veveriţa. Pârtia Parc are o lungime de 1.000 de metri, are un teleschi şi un babyschi, în timp ce pârtia Veveriţa are o lungime de 820 de metri şi este dotată cu teleschi şi nocturnă.

Şi pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, organizatorii Serbărilor Zăpezii, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, vor prelungi manifestările sportive şi artistice până după această zi. Aşadar, îndrăgostiţii pot petrece un weekend prelungit la Vatra Dornei.





Centru Zonal de Performanţă destinat elevilor la Vatra Dornei

La Vatra Dornei a fost înfiinţat Centrul Zonal de Performanţă destinat elevilor din clasele a III-a şi a IV-a de la şcolile din zonă. Activităţile Centrului Zonal de Performanţă se vor desfăşura la Şcoala Nr. 2 din Vatra Dornei pe durata semestrului al doilea al acestui an şcolar, conform unui program săptămânal, şi se vor încheia cu un concurs al Centrului în data de 9 iunie.

Prin activităţi de limba română şi de matematică, Centrul îşi propune să identifice şi să pună în valoare elevii capabili de performanţă şi să le creeze cadrul potrivit să se exprime şi să-şi dezvolte aptitudinile specifice. Nu în ultimul rând, urmăreşte sporirea nivelului de performanţă al acestor elevi în vederea obţinerii de rezultate foarte bune la concursurile şi olimpiadele şcolare.

Aşa cum am aflat de la prof. Doina Moroşan, activităţile Centrului Zonal de Performanţă se derulează în cadrul unui proiect educaţional amplu, cu titlul „Educaţia pentru valori”, şi are ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Primăria Vatra Dornei: „Proiectul, pilotat din anul şcolar 2009 – 2010, şi-a demonstrat deja eficienţa şi popularitatea în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Echipa de proiect reuneşte cadre didactice care au exerciţiul muncii cu elevi capabili de performanţă, elevi care au obţinut, de-a lungul anilor, numeroase premii la concursurile şi olimpiadele şcolare. Sunt oameni care, în regim de voluntariat, se implică cu mintea şi sufletul în activităţi spre folosul elevilor, dincolo de lecţiile la clasă”.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei