Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Cârlibaba, care în interval de şase luni de zile a comis două fapte de ultraj asupra unor poliţişti, a fost condamnat ieri de Judecătoria Vatra Dornei la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa magistraţilor vizează prima faptă de ultraj a inculpatului, Petru Damian Tironiac, comisă pe 23 iulie 2011, şi nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
În ziua respectivă, Tironiac fusese oprit în trafic de un agent de la Postul de Poliţie Ciocăneşti, care îi întocmise dosar penal pe motiv că se afla la volanul unei maşini neînmatriculate, cu plăcuţe false, aparţinând unui alt autoturism. Câteva ore mai târziu, poliţistul, aflat încă în timpul serviciului, pe raza municipiului Vatra Dornei, s-a trezit atacat de Tironiac într-o benzinărie. Conform anchetei ulterioare, atacatorul s-a îndreptat ameninţător spre poliţist, cu un cuţit în mâna dreaptă.
El i-a reproşat omului în uniformă că i-a făcut mari probleme pentru că l-a oprit în trafic şi i-a întocmit dosar penal (tânărul mai avea o condamnare şi era în perioada de încercare), după care a lovit maşina poliţiei cu picioarele. În prealabil, s-a mai stabilit în rechizitoriul de trimitere în judecată, tânărul de 23 de ani l-a căutat pe poliţistul cu pricina mai întâi acasă, apoi la postul de poliţie din Ciocăneşti, unde a distrus o uşă.
Arestat preventiv după această faptă, dar apoi lăsat în libertate, Petru Damian Tironiac a recidivat pe 21 decembrie 2011.
În acest caz, conform rechizitoriului de trimitere în judecată, Tironiac a determinat mai multe persoane să taie 13 arbori nemarcaţi din pădurea statului, susţinând că are aprobarea organelor silvice, iar când a fost prins de poliţişti, în timp ce se pregătea să scoată lemnul din pădure, a devenit agresiv, atacându-i pe oamenii legii.
După ce l-a îmbrâncit pe unul dintre agenţi şi i-a rupt uniforma, scandalagiul a sărit la un alt poliţist, oamenii legii fiind nevoiţi să tragă un foc de armă în plan vertical. Tironiac a fost reţinut apoi după două ore de urmăriri prin pădure.