ANUNT AUTO - Vand sau schimb auto

Detalii Anunt: Vand sau schimb Opel Vectra A, an 1993, stare buna de functionare, geamuri fata si trapa electrica, inmatriculata RO, consumabile schimbate, cutie manuala 5+1, servo frana si directie, motor 2.0 benzina, are ITP si asigurarea expirata. Masina se afla in Dorna Candrenilor, nu ofer diferenta.


Pret: 1300

Telefon: 0743 771 226


Sechestrată în maşină, lovită şi ameninţată de fostul concubin, după ce l-a reclamat la poliţie

Un tânăr din comuna Iacobeni a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore, el fiind acuzat că a sechestrat-o în maşină pe fosta sa concubină, a lovit-o şi a ameninţat-o cu moartea, cerându-i să-şi retragă o plângere depusă la poliţie, în care femeia îl acuza tot de ameninţare.

Victima, în vârstă de 34 de ani, a reclamat că Nicolae Nichituş, în vârstă de 26 de ani, localnic din Iacobeni, a constrâns-o să se urce în maşina lui, un Audi A6, ducând-o împotriva voinţei sale de la Vatra Dornei spre Iacobeni. Pe drum, a relatat victima, fostul iubit a lovit-o în abdomen şi i-a cerut să-şi retragă urgent plângerea depusă la poliţie. Incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de miercuri, victima sesizând poliţia a doua zi.

După ce poliţiştii au intrat pe fir, femeia a fost examinată de un medic care i-a eliberat certificat medico-legal ce atestă că în urma agresiunii a suferit leziuni care necesită două zile de îngrijire medicale. Deşi agresiunea fizică în sine este minoră, anchetatorii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei au luat în calcul celelalte aspecte grave, anume ameninţarea pentru o plângere depusă la poliţie şi mai ales sechestrarea.

În aceste condiţii, Nichituş s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi loviri şi alte violenţe. Ieri, la ora 14.00, suspectul a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în baza ordonanţei pentru 24 de ore.

Astăzi, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei urmează a stabili dacă agresorul va fi înaintat instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Incendierea în stil mafiot a maşinii fostului soţ al femeii

Nicolae Nichituş, zis „Nucu”, mai are în trecutul recent o faptă gravă, plecată tot de la problemele din dragoste. În iulie 2011, „Nucu” a fost identificat ca autor al incendierii în stil mafiot a maşinii unui consătean.


Autoturismul Volkswagen al lui Bogdan Moroşan a ars aproape în totalitate, în faţa blocului din Iacobeni în care acesta locuia. Mai mult, la vremea respectivă, flăcările s-au extins şi la patru magazii de lemne, care au fost şi ele distruse în mare măsură.

Ulterior, din anchetă a mai rezultat că „Nucu” avea o relaţie cu fosta soţie a păgubitului, cei doi fiind rivali în dragoste. Fosta soţie a lui Bogdan Moroşan este nimeni alta decât femeia sechestrată acum câteva zile de Nichituş.




Un service auto şi două maşini, distruse de un incendiu de proporţii

Un puternic incendiu a distrus în mare măsură un atelier auto din comuna Iacobeni, flăcările degradând numeroase bunuri din interior, inclusiv două maşini.

Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orei 14.15, la atelierul cuprins de flăcări intervenind pompierii de la Detaşamentul Vatra Dornei cu două autospeciale şi lucrătorii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.

La sosirea pompierilor, ardea clădirea atelierului auto construită din lemn, pe o suprafaţă de 112 mp, existând pericolul de propagare la o magazie de depozitare şi două locuinţe aflate în imediata apropiere.

Focul a fost stins în totalitate în jurul orei 16.10, atelierul auto arzând în proporţie de 80%. De asemenea, s-au degradat în mare măsură cele două autoturisme, aparatură şi scule pentru reparaţii auto.


Conform anchetei preliminare a pompierilor focul a izbucnit prin efect termic, din cauza efectuării unor lucrări de sudură fără respectarea normelor la o astfel de operaţiune.




Un bărbat de 64 de ani, din Vatra Dornei, secționat de locomotiva trenului

Un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Vatra Dornei a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa, în această dimineaţă, pe linia de cale ferata din apropierea Garii Mici din localitate.

Potrivit informaţiilor oferite de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, dorneanul a decedat după ce locomotiva trenului Iaşi - Timişoara i-a secţionat membrele inferioare. Până la sosirea cadrelor medicale SMURD, bărbatul s-a stins din viaţă.

Potrivit declaraţiilor date de mecanicul locomotivei, victima a ales să se sinucidă întinzându-se pe calea ferată cu puţin timp înainte de a trece trenul prin acel loc.


Cazul a fost preluat de către poliţişti pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a motivelor pentru care omul a recurs la un asemenea gest.




SCANDAL ÎN USL: PSD Vatra Dornei a decis să participe pe liste separate în alegerile locale

Organizaţia PSD Vatra Dornei a decis să depună liste separate pentru funcţia de primar şi pentru Consiliul local din municipiu, în condiţiile în care PNL susţine candidatura actualului primar liberal, Ioan Moraru, social-democraţii considerând că acesta nu se mai bucură de susţinere populară.

Preşedintele PSD Vatra Dornei, Roman Boca, a anunţat, vineri, că Biroul executiv municipal al PSD Vatra Dornei a decis, joi seară, în unanimitate, ca organizaţia să participe pe liste separate la alegerile locale din iunie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Biroul executiv apreciază şi susţine USL, dar consideră că este nedrept să nu se impună, în afara protocolului semnat la nivel central, o candidatură unică ce împiedică dreptul organizaţiei PSD Vatra Dornei să-şi desemneze un candidat propriu la funcţia de primar şi listă separată de consilieri", a arătat Boca.

El a menţionat că prin impunerea unei candidaturi unice USL se creează culoar liber adversarilor politici, iar simpatizanţii şi membrii PSD sunt dezamăgiţi deoarece li s-a luat dreptul să-şi desemneze candidaţii.

"Simpatizanţii şi membrii noştri sunt dezamăgiţi deoarece li s-a luat acest drept elementar de a-şi desemna candidaţii într-un oraş care s-a prăbuşit din punct de vedere economic şi social, spulberându-se speranţa şi şansa unui trai decent", a mai declarat preşedintele PSD Vatra Dornei.

El a subliniat că toate negocierile care au fost purtate cu aliaţii din USL s-au bazat pe orgolii personale şi că fără o elementară cercetare sociologică s-a impus o candidatură fără susţinere populară, ceea ce nemulţumeşte în totalitate electoratul PSD.


Roman Boca a arătat că în aceste condiţii s-a hotărât susţinerea candidatului PSD la funcţia de primar al municipiului, Cezar Ioja, secretar zonal al PSD Suceava, dar şi listă separată de consilieri locali.




Fiul primarului din Ciocăneşti, urmărit penal pentru exploatarea ilegală a unei cariere de piatră

Administratorul unei societăţi din municipiul Vatra Dornei, fiul primarului din comuna Ciocăneşti, este urmărit penal într-un dosar care vizează efectuarea de exploatări ilegale la o carieră de piatră.

La propunerea poliţiei, procurorii au confirmat începerea urmăririi penale faţă de Nelu Tomoioagă, în vârstă de 30 de ani, din comuna Ciocăneşti, el fiind acuzat de infracţiunea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, faptă prevăzută de articolul 57, aliniatul 2 din Legea 85/2003, Legea minelor şi pedepsită cu închisoare de la şase luni la doi ani.

Concret, administratorul ar fi dispus activităţi de exploatare minieră în cariera de piatră „Lelici”, aparţinând Consiliului Local al comunei Dorna Candrenilor, deşi nu mai deţinea permis sau licenţă de exploatare. Firma acestuia a avut concesionată cariera de piatră, în baza unei hotărâri din 28 octombrie 2005, însă activitatea de exploatare a început în luna octombrie 2008, fiind desfăşurată până în luna august 2010.


În această perioadă, precizează anchetatorii, societatea ar fi lucrat ilegal. Conform actualului primar din Dorna Candreni, Candrea Mafteiu, exploatarea s-ar fi făcut în baza unui act adiţional realizat la un contract deja reziliat, ceea ce contravine legii.




ANUNT - Vanzare spatiu multifunctional

Detalii Anunt: Vand un spatiu de 30 mp (compus din doua camere si un hol) situat pe str 22 Decembrie nr 1 (pe colt, jos la parter cu intrare direct din strada). Poate fi utilizat in regim de/nedecomandat, are trasa apa in interior - fara baie, stolarie completa din termopan alb.


Pret: 17.000 Euro, pret fix

Telefon: 0745 308 735


Catalin Nechifor, presedintele PSD Suceava, propune dezvoltarea unui domeniu schiabil în Călimani

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a prezentat luni în cadrul unei conferinţe de presă, două dintre obiectivele sale pentru dezvoltarea turismului în judeţ. Nechifor, care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, a spus că dezvoltarea turismului ar fi posibilă prin promovarea unei investiţii de tip greenfield (investiţie pornită de la zero) pentru dezvoltarea unui domeniu schiabil, fie în masivul Călimani, fie în zona Vatra Dornei – Rodna.

„La Mălini, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc există câteva pârtii, câţiva kilometri de pârtie, însă foarte puţini, iar zăpada este doar câteva luni pe an. Mai mult, costurile de întreţinere sunt foarte mari. De ce să nu facem un domeniu important de la zero, într-o zonă în care are condiţii, şi în Călimani şi în zona Vatra Dornei spre Rodna, acolo unde există zăpadă suficientă 4 – 5 luni pe an. Şi acolo trebuie făcut un astfel de angajament politic şi administrativ”, a declarat Cătălin Nechifor.

El a arătat că pentru realizarea acestui proiect, statul, prin Consiliul Judeţean şi primării ar putea să promoveze un proiect european pentru atragerea de fonduri în vederea asigurării infrastructurii de drumuri, a instalaţiilor pentru transport cablu, iar restul investiţiilor s-ar putea realiza prin parteneriat-public privat, cu firme interesate să investească într-o staţiune precum cele din Austria, sau mai nou din Ucraina.

„Un alt element din strategia noastră pentru dezvoltarea turismului presupune promovarea de parteneriate public – private pentru dezvoltarea de facilităţi turistice suplimentare”, a spus liderul PSD Suceava.


El a mai spus că primăriile din zonele turistice din judeţ pot promova proiecte europene şi pot să atragă investitori pentru crearea unor noi facilităţi turistice. „Avem pensiuni, hoteluri, restaurante, obiective turistice, însă nu avem foarte multe elemente în care turistul să vină să cheltuiască mai mulţi bani decât cheltuieşte în momentul de faţă”, a mai declarat Cătălin Nechifor.



ANUNT - Vand apartament cu 3 camere

Detalii Anunt: Apartamentul este situat intr-o zona linistita din Vatra Dornei. Este echipat cu instalatie noua de incalzire, apometre, gigacalorimetru, soba teracota, termopane (5 camere), balcon 6 mp inchis, spatiu de depozitare in pod cu acces de pe casa scarii.


Pret: 38.000 Euro neg.

Telefon: 0230 375 325


Patru tineri, cercetaţi pentru că au incendiat o casă

Patru tineri, dintre care unul minor, au fost identificaţi de poliţie zilele trecute drept autorii unui incendieri intenţionate înregistrate în luna mai a anului trecut, când a ars din temelii locuinţa unui bărbat din municipiul Vatra Dornei, Marcu B..

Fapta s-a petrecut în noaptea de 2/3 mai 2011, iar poliţiştii au reuşit zilele trecute să afle numele incendiatorilor. De altfel, trei dintre suspecţi, Marian A., de 20 de ani, Daniel C., de 17 ani şi Zabar C., de 18 ani, toţi din Vatra Dornei, şi-au recunoscut fapta şi le-au povestit anchetatorilor cum au incendiat locuinţa respectivă cu ajutorul unor cârpe îmbibate cu ulei, cărora le-au dat foc şi pe care le-au aruncat pe imobilul respectiv, o baracă din lemn, compusă din două camere.

Cei trei suspecţi au declarat că au fost puşi să dea foc de un anume Nicolae M., în vârstă de 25 de ani. Acesta din urmă, susţin poliţiştii, se afla în relaţii de duşmănie cu cel căruia i-a fost incendiată locuinţa.


Din primele declaraţii, scandalul ar fi plecat de la împărţirea zonelor de cerşit pe raza oraşului staţiune. Pagubele incendiului de acum aproape zece luni au fost estimate la 5.000 de lei.




Octogenar mort în urma unui incendiu devastator

Un bătrân în vârstă de 86 de ani din municipiul Vatra Dornei şi-a pierdut viaţa vineri după-amiază după ce imobilul în care locuia a fost cuprins de un incendiu devastator.

Pompierii militari au fost chemaţi să intervină în jurul orei 16.20, iar după două ore focul era stins. Din păcate, Gheorghe H., bărbatul aflat în interior nu a mai putut fi salvat.

„Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic produs de un aparat electric (reşou) amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile din încăpere", se arată într-un comunicat remis de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.


Imobilul în care octogenarul locuia aparţinea Primăriei Vatra Dornei. Incendiul nu s-a extins şi la celelalte locuinţe sociale datorită intervenţiei rapide a pompierilor.




PD-L Suceava şi-a desemnat majoritatea candidaţilor de primar

Conducerea Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L a validat în şedinţa de vineri candidaturile pentru funcţiile de primar din 90 de localităţi ale judeţului. Liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că dintre cei 90 de candidaţi validaţi, 61 sunt primari în funcţie, care vor candida pentru un nou mandat.

„Toţi cei care au fost validaţi au prima şansă să câştige alegerile. Primarii în funcţie au prima şansă, iar ceilalţi sunt poziţionaţi pe primul loc în sondaje”, a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat că noutăţile care au apărut după validarea candidaţilor sunt la Vatra Dornei, unde candidatul PD-L pentru funcţia de primar va fi omul de afaceri Ilie Boncheş, şi la Gura Humorului, unde va candida fostul subprefect al judeţului Ionuţ Creţuleac.


„Domnul Ilie Boncheş a fost finalist în alegerile din 2008, ajungând în turul al doilea cu actualul primar din Vatra Dornei. Acum, la alegerile de anul acesta, are cele mai mari şanse pentru a câştiga primăria din Vatra Dornei”, a spus Flutur.



ANUNT - Teren de vanzare

Detalii Anunt: Teren de vanzare 5000 mp intravilan cu deschidere la 2 strazi langa Gara Mare. Pret negociabil


Pret: 20 Euro / mp

Nume: Stamate Eliza

Telefon: 0722 301 284


ANUNT - Vand Casa Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand Casa de vacanta Vatra Dornei, Barnarel, 3 camere, 2 bai (cada + dus), living, semineu, bucatarie echipata, 2 balcoane, vedere panoramica exceptionala spre oras, partie, munte, terasa exterioara, garaj, 10 minute de centru (pe jos) si in acelasi timp retrasa, calm asigurat !


Pret: 150.000 € Non Negociabil

Telefon: 0722 886 503


Prinde Ofertele Speciale Bogadi Mariage - Vatra Dornei pana pe 31 Martie 2012 ! - PROMOVARE

www.BogadiMariage.ro
Agentia de organizari evenimente BOGADI MARIAGE Vatra Dornei are in desfasurare in aceasta perioada mai multe oferte speciale. Acestea sunt valabile pentru clientii care aleg sa incheie un contract cu agentia pana pe data de 31 Martie 2012. Dintre ofertele valabile in aceasta perioada enumeram doar cateva si anume:
  • Casuta de Dar cadou
  • Artificii Tort cadou
  • Invitatii Nunta si Botez, Plicuri Bani, Carduri de Masa incepand de la 0,50 Lei / Buc
  • Aranjamente florale incepand de la 20 Lei
  • Preturi care sfideaza concurenta pentru huse scaune
  • Preturi promotionale pentru toate serviciile noastre
  • ...

Pentru mai multe detalii despre Bogadi Mariage si ofertele noastre, vă invităm să vizitati site-ul nostru si ne contactați folosind formularul de pe site sau datele de mai jos:

Adresa: Str. Unirii 162, Vatra Dornei, Jud. Suceava

Tel: 0723 226 333 ; 0723 209 623 ; 0724 280 897 ; 0758 BOGADI




In cazul in care aveti in proprietate sau administrati un restaurant sau o sala de nunti, suntem interesati sa colaboram, in conditii de avantaj reciproc, ocupandu-ne de aranjamentele si decoratiunile evenimentelor pe care le organizati. Contactati-ne pentru mai multe detalii !



Fetiţă de 12 ani omorâtă de un tir condus de un dornean

Un cumplit accident rutier petrecut ieri în oraşul Gura Humorului a dus la decesul unei fetiţe în vârstă de 12 ani, minora fiind lovită de un tir. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe Bulevardul Bucovina, în apropiere de intersecţia arterei principale cu strada Bogdăneasa.

Un tir cu remorcă, condus de Cristinel Nacu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Vatra Dornei, se deplasa pe banda a II-a de mers, dinspre Suceava. Victima accidentului, Florentina B., s-a angajat în traversarea străzii de pe sensul opus, fiind acroşată de cabina tirului şi proiectată pe carosabil.

Fetiţa a fost preluată de o ambulanţă, fiind dusă la Spitalul din Gura Humorului, după care a fost transferată la Spitalul Judeţean. Cu grave leziuni interne, fetiţa de 12 ani a decedat aseară, pe masa de operaţie.


Conform anchetei preliminare a poliţiei, victima s-a angajat în traversare în grabă, fără a se asigura, prin loc nemarcat. Conform martorilor oculari, în momentul în care s-a angajat în traversare fata vorbea la telefon. Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.




ANUNT - Vând afacere magazin mixt

Detalii Anunt: Societate comerciala, vând rafturi din pal melaminat, vitrina frigorifica, cântar electronic omologat și casa de marcat.


Pret: Negociabil

Telefon: 0742 656 109


Reuniune de proiect Comenius la Liceul Ion Luca Vatra Dornei

Miercuri, 28 februarie 2012, a fost prima zi de activitate în cadrul reuniunii de proiect Comenius de la Liceul Teoretic Ion Luca Vatra Dornei: Migraţii. Integrare prin educaţie.

După primirea oficială a musafirilor din cele două ţări, Italia şi Polonia, în Sala Oglinzilor a Primăriei Vatra Dornei, elevii de la Liceul Ion Luca Vatra Dornei i-au întâmpinat pe partenerii lor europeni în stil tradiţional, cu pâine şi sare, îmbrăcaţi în costume populare româneşti. Tinerii români s-au împrietenit neaşteptat de repede cu cei italieni şi polonezi, limba de comunicare oficială fiind limba franceză.


După prezentarea programului şi a sarcinilor de lucru, elevii străini au vizitat Clubul copiilor din Vatra Dornei unde domnul profesor Marian Proboteanu le-a oferit un spectacol pe cinste, apoi tineri ai liceului dornean i-au însoţit pe cei străini la clubul hotelului unde erau cazaţi, pentru a-i învăţa un cântec românesc, ce urma să fie cântat împreună la spectacolul de joi seara, spectacol special pregătit pentru această întâlnire de proiect din România.

În a doua zi de activitate, profitând de întâia zi de primăvară şi de bucuria mărţişorului, liceeni români, italieni şi polonezi au lucrat pe ateliere obiecte tradiţionale confecţionate de mână: mărţişoare, ouă încondeiate, icoane pe sticlă, felicitări şi brăţări. La ora 18, spectacolul de la Casa de cultură a fost apreciat de o sală arhiplină, surpriza venind din partea tinerilor din Polonia care au cântat şi au dansat pe scenă în costume tradiţionale.

Vineri, 2 martie, a fost organizată o excursie pentru străini în câteva locaţii unice din judeţ. Musafirii noştri au fost impresionaţi de frumuseţea mănăstirilor Voroneţ şi Suceviţa, dar şi de măiestria meşterilor populari de la Marginea sau de valoroasa colecţie de ouă încondeiate de la Muzeul Ouălor din Vama. În special cei din Polonia au recunoscut asemănări între salina Cacica, săpată cu aproximativ 200 de ani în urmă de mineri polonezi şi o salină din apropierea Cracoviei.



Sâmbătă dimineaţa, elevii implicaţi în proiect au participat la workshop-uri pe tema proiectului şi la câteva prezentări power-point cu personalităţi româneşti din diverse domenii. Urmează marele eveniment al întâlnirii de proiect, seara românească, despre care vom aduce detalii în zilele următoare.

Gabriela Heidel



ANUNT - Vanzare apartament 3 camere Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament central, aleea Dornelor, 3 camere semidecomandate, etaj 1/4, baie, bucatarie 5mp, suprafata utila 45mp / total 51 mp, magazie lemne, garaj, balcon inchis.


Pret: 35.000 Euro

Telefon: 0744 263 102


ANUNT - Vand sau schimb casa Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand casa din caramida 80mp, la intersectia str. Republicii cu str. Negresti, 4 camere + veranda pe toata lungimea casei. Necesita mici reparatii dar este situata in cea mai buna zona a orasului. Zona ideala pentru casa de vacanta sau modificari pentru o eventuala pensiune. Se poate discuta si un eventual schimb cu apartament cu 2 camere sau garsoniera confort 1 + diferenta.


Pret: 38.000 Euro

Telefon: 0740 950 618


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei