Trei raniti, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în albia unui râu

Un şofer şi doi pasageri au fost răniţi uşor după ce maşina în care se aflau a intrat în derapaj din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă şi s-a răsturnat de la aproape trei metri înălţime în albia râului Panaci, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, un tânăr în vârstă de 19 ani din Iaşi conducea, duminică seară, un autoturism de teren în localitatea suceveană Şaru Dornei, pe DJ174, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu un strat subţire de zăpadă a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat de la o înălţime de 2,6 metri, în albia râului Panaci.

În urma impactului, şoferul şi cei doi pasageri în vârstă de 16 ani au fost răniţi uşor.


Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.




Fir de contact CFR, de 27.000 de volţi, lăsat fără contragreutăţi de hoţii de fier

Trei indivizi au fost prinşi de poliţie în timp ce transportau cu o maşină contragreutăţile unor fire de contact CFR de la linia electrică de înaltă tensiune, contragreutăţi pe care le furaseră din zona staţiei Iacobeni. Un astfel de furt înseamnă punerea în real pericol a siguranţei feroviare, fără contragreutăţi firele de înaltă tensiune, prin care trec 27.000 de volţi, riscând să se prăbuşească la trecerea unui tren.

În cursul zilei de vineri, o patrulă de poliţiştii, aflată în control pe raza comunei Iacobeni, a observat un autoturism Dacia Logan care se deplasa cu greutate, fiind lăsat în partea din spate. În maşină se aflau trei indivizi, în interior fiind identificate 12 bucăţi de fier brut, fiecare de câte aproximativ 20 de kilograme.

Poliţiştii au ridicat bucăţile de fier, totalizând peste 240 de kilograme, ancheta continuând la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei. Iniţial, indivizii au susţinut că au găsit fierul abandonat pe malul râului Bistriţa, variantă care însă era doar o încercare a acestora de a scăpat mai ieftin din această poveste. Bucăţile de fier aveau imprimată sigla CFR, iar după sesizarea personalului de la căile ferate s-a stabilit şi de unde s-a produs furtul.

Hoţii au ales două linii mai puţin folosite

Pe tronsonul Iacobeni – Vatra Dornei, în apropiere de Gara din Iacobeni, două linii de contact CFR erau detensionate. De pe doi stâlpi CFR hoţii furaseră zece, respectiv 12 contragreutăţi.

Din ancheta ulterioară, care a fost preluată de lucrătorii de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava, rezultă că hoţii au furat contragreutăţile de la liniile 3 şi 4, două linii de rezervă sau manevră, aşadar nu cele pe care circulă de regulă trenurile. S-a mai stabilit că hoţii nu au furat toate contragreutăţile de pe stâlpi.


Autoturismul Dacia Logan era condus de un anume Claudiu Leşanu, în vârstă de 24 de ani, din Dorna Arini, care, cred anchetatorii, avea doar rolul de transportator al mărfii. Ceilalţi doi indivizi din maşină sunt Gabriel Cionca, de 33 de ani, respectiv Ioan Cionca, de 22 de ani, ambii din municipiul Vatra Dornei, cei care, rezultă din anchetă, ar fi autorii efectivi ai faptei de furt.

Cei trei suspecţi s-au ales cu dosare penale, prejudiciul fiind estimat la 990 de lei.




Sediul APIA din Vatra Dornei a fost inaugurat în prezenţa ministrului Agriculturii

Sediul centrului local din Vatra Dornei al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a fost inaugurat vineri, în prezenţa ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a deputatului Dumitru Pardău, a conducerii APIA Suceava şi a primarilor din zona Dornelor. După tăierea panglicii inaugurale şi vizitarea noului sediu, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a ţinut să precizeze că investiţia se ridică la aproape 200.000 de euro. Flutur a arătat că la APIA Vatra Dornei lucrează şapte persoane, care trebuie să deservească aproape 7.000 de fermieri din 12 localităţi din zona Dornelor.

„Încărcătura este destul de mare, răspunderea este uriaşă, iar eu îmi permit să spun şi să mulţumesc echipei de la APIA Suceava pentru efortul uriaş de care dau dovadă. Este judeţul cu cel mai mare volum de muncă atunci când vorbim despre dosarele pentru subvenţii, despre agromediu, despre zonele ecologice, pentru că fermieri sunt mulţi, iar suprafeţele de terenuri sunt mici”, a spus Flutur.

El le-a solicitat primarilor să informeze mai bine populaţia cu privire la subvenţiile pentru agricultură de care pot să beneficieze şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a le primi.

Gheorghe Flutur a subliniat că în cursul anului trecut, valoarea subvenţiilor acordate fermierilor din cele 12 localităţi arondate APIA Vatra Dornei s-a ridicat la suma de aproape zece milioane de euro. „Asta înseamnă enorm de mult. Şi am discutat cu domnul ministru despre modul în care să-i învăţăm pe fermieri şi pe ţăranii ce să facă cu banii. Mă încăpăţânez să spun că banii care vin pentru agricultură trebuie să se întoarcă la agricultură, şi nu la cununat la nunţi. Asta o voi spune tot timpul, pentru după aia ne plângem că suntem necăjiţi”, a mai declarat preşedintele CJ Suceava.

Fuia le-a cerut primarilor să urgenteze realizarea Registrului Agricol electronic

La rândul său, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a apreciat investiţiile care s-au realizat în agricultură în judeţul Suceava, precizând că pentru zona de munte, Ministerul Agriculturii sprijină un proiect pentru reconversia producţiei de lapte în producţie de carne de bovine.

„Avem un potenţial foarte mare de export şi gândim nişte programe speciale pentru a dezvolta rasele de carne în această zonă”, a subliniat Fuia.

El le-a solicitat primarilor să urgenteze transferul Registrului Agricol în format electronic. „Să nu îi mai plimbăm pe fermieri de la dumneavoastră la uşa APIA. Dacă aveţi registrul electronic atunci APIA îşi ia datele de care are nevoie, fără să îi mai plimbăm pe oameni între instituţii”, e spus Stelian Fuia.

El a arătat că primăriile nu vor plăti pentru achiziţionarea programelor informatice de care au nevoie pentru Registrul Agricol electronic, acestea fiind disponibile la Oficiul Naţional de Cadastru.

La Vatra Dornei s-a redeschis un Centru de Formare şi Inovare pentru Dezvoltare

Tot la Vatra Dornei, ministrul Agriculturii a vizitat punctul de lucru din acest municipiu al Centrului de Formare şi Inovare pentru Dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC), instituţie reînfiinţată recent de Ministerul Agriculturii.


Stelian Fuia a spus că acest punct de lucru este o filială a Agenţiei pentru Zone Montane. „Această instituţie va oferi consultanţă şi va dezvolta proiecte pentru cei din zona montană. Tot aici avem un centru de perfecţionare pentru angajaţii din Ministerul Agriculturii, dar şi pentru fermieri”, a mai spus Fuia.




Cezar Ioja, susţinut de pensionari în cursa pentru Primăria Vatra Dornei

Candidatul independent Cezar Ioja va avea parte de susţinerea pensionarilor dorneni în lupta pentru câştigarea fotoliului de primar al acestei localităţi de interes naţional. Peste 400 de oameni s-au adunat sâmbătă la amiază la Casa de Cultură din Vatra Dornei, ocazie cu care au avut loc discuţii între pensionari şi Cezar Ioja.

Cei 12 oameni care au vorbit şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de situaţia în care a ajuns oraşul pe care ei l-au construit cu trudă şi sudoare, dar şi modul în care actuala conducere a Primăriei Vatra Dornei înţelege să gestioneze problemele curente.
Cu ocazia acestei întâlniri a fost anunţată şi decizia Adunării Generale a „Asociaţiei Pensionarilor Dorna 2003”. Acest for a hotărât, în unanimitate, susţinerea candidatului independent Cezar Ioja la alegerile din luna iunie 2012, pentru funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei.

De asemenea, „Asociaţia Pensionarilor Dorna 2003” a fost de acord cu programul „Împreună salvăm Dorna”, propus de candidatul Cezar Ioja, şi a lansat un apel către ceilalţi dorneni, indiferent de vârstă sau preferinţe politice, să se implice în susţinerea acestui proiect.

„Cezar Ioja este singurul candidat capabil să redreseze Vatra Dornei”

Ioan Nastase, preşedintele „Asociaţiei Pensionarilor Dorna 2003”, a ţinut să explice şi decizia sa şi a celorlalţi pensionari de a-l susţine pe Cezar Ioja şi nu un alt candidat. În primul rând, Nastase crede că actualul primar a făcut de ruşine întreg oraşul, pe care în loc să-l conducă spre bunăstare l-a dus către faliment. În privinţa celorlalţi candidaţi, preşedintele „Asociaţiei Pensionarilor Dorna 2003” este de părere că au făcut afaceri cu statul, urmărindu-şi doar propriile interese, nu şi pe cele ale oamenilor simpli.



„În cei patru ani de mandat, domnul Ioan Moraru nu a făcut decât rele şi datorii. Din taxele şi impozitele pe care noi le plătim el şi-a achitat o amendă luată pentru o licitaţie eronată. Despre domnul Ilie Boncheş ştim doar că a trecut de la un partid la altul şi a luat subvenţii de şapte miliarde de lei vechi de pe păşunile luate de la Primăria Vatra Dornei. Singurul în care avem încredere şi suntem convinşi că are capacitatea să redreseze Vatra Dornei este Cezar Ioja”, a punctat Ioan Nastase.




ANUNT - Cumparam teren agricol Saru Dornei

Detalii Anunt: Cumparam teren agricol accesibil si care poate fi lucrat mecanizat (tractor) in zona Saru Dornei / Neagra Sarului / Panaci. Oferim 2000 euro pe hectar.


Pret: 2000 Euro/ha

Nume: Dornagrotehnica

Telefon: 0749 595 635


ANUNT - Vand la preturi accesibile si negociabile

Detalii Anunt: Vand centrala pe lemne, 3 sobe de teracota, cada de baie, 2 chiuvete, parchet pentru 2 camere, mobilier pentru amenajat tabara de copii, paturi echipate cu saltele, perne, plapuma si 2 garnituri de lenjerie pat, carusel, topogan, huta pentru spatii de joaca, frigider, aragaz, 2 canapele, dulap, mocheta, masa extensibila de 12 persoane, scaune, jucarii, combina muzicala, radio casetofon, 3 calculatoare, topogan de interior la preturi accesibile si negociabile.


Pret: Negociabil

Nume: Mariana

Telefon: 0727 837 770


ANUNT - Vand garsoniera decomandata

Detalii Anunt: Vand garsoniera decomandata, semiamenajata, situate pe strada Lucian Blaga in Vatra Dornei. Ofer toate aprobarile necesare racordarii la apa canal si la curent electric, precum si obiectele sanitare necesare finalizarii lucrarii.


Pret: 12000 Euro Negociabil

Nume: Mariana

Telefon: 0727 837 770


O poştăriţă a cheltuit în interes personal banii pe facturile E.ON ale abonaţilor

O tânără angajată a Poştei Române este cercetată penal, fiind acuzată că a cheltuit în interes personal mii de lei încasaţi de la mai mulţi abonaţi în contul factorilor E.ON.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, respectiva, Lăcrămioara A., are 33 de ani, este din comuna Panaci, fiind factor poştal la oficiul din localitate.

Cadrele Secţiei Poliţiei Rurale Vatra Dornei au stabilit că tânăra poştăriţă a încasat în decembrie 2011, de la 17 abonaţi, nu mai puţin de 4.800 de lei pentru facturile la energia electrică.


„Banii nu i-a depus la sediul din Câmpulung Moldovenesc și i-a folosit în interes personal”, se arată în comunicatul poliţiei, precizându-se că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de delapidare.




ANUNT - Vand Teren Intravilan in Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand Teren Intravilan in Vatra Dornei, str Unirii situat la drumul principal DN 17 A, (zona Pensiunea Dornelor), suprafata 1800 mp, front stradal 25 m, lungime 80 m, toate utilitatile (apa, curent, canalizare, telef, intern) perfect drept, pretabil pt. pensiune, casa vacanta.

Pret: 25 euro/ mp

Nume: Rotaru iulian

Telefon: 0740 061 998




Un autocar a ars în totalitate în Pasul Tihuţa - VIDEO

Un autocar care efectua o cursă România - Germania a luat foc la imediat după ce a intrat în judeţul Bistriţa-Năsăud dinspre Suceava, la mică distanţă de Piatra Fântânele. Flăcările au cupris autocarul în noaptea de marţi spre miercuri în jurul orei 1.20, cel mai probabil în urma unui scurt-circuit la instalaţia electrică. Maşina aparţinea unei firme sucevene de transport şi rula pe DN 17 dinspre Vatra Dornei către Bistriţa.

La vederea flăcărilor, şoferul a intrat imediat pe banda de siguranţă, iar cei aproximativ 80 de pasageri aflaţi la bord au reuşit să coboare. O parte dintre ei s-au repezit la bagaje, dar au salvat de furia flăcărilor doar o mică parte dintre ele. Potrivit poliţiştilor, circulaţia pe şosea nu a fost întreruptă, dar a fost îngreunată preţ de câteva zeci de minunte, perioadă în care traficul s-a desfăşurat doar pe o singură bandă.

Şoferul şi câţiva participanţi la trafic au încercat să domolească flăcările folosind stingătoarele portative, însă fără sorţi de izbândă pentru că acestea au cuprins tapiţeria de pe scaune, alte materiale combustibile şi rezervorul de motorină, care conţinea nu mai puţin de 800 de litri de combustibil. La scurt timp au ajuns şi pompierii Detaşamentului Bistriţa, cu două autospeciale de lucru cu spumă şi apă, care împreună cu doi voluntari ai SVSU Prundu Bârgăului au stins incediul în jurul orei 4.00, dar autocarul a fost distrus aproape în totalitate.

"În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit la un conductor electric defect, autocarul a ars în proporţie de 90%, iar remorca de bagaje pe 50%, şi doar o mică parte din conţinutul acesteia a fost recuperat. Însă şi bagajele recuperate au fost parţial deteriorate. Flăcările s-au propagat cu repeziciune de la bordul autobuzului spre partea din spate, mai ales că în interior existau materiale combustibile, cum ar fi scaunele mijlocului de transport în comun", a declarat dispecerul de serviciu al ISU Bistriţa-Năsăud.

Pasagerii au fost urcaţi în alte două autocare ale aceleiaşi societăţi cu ajutorul cărora şi-au continuat drumul spre ţara de destinaţie. Potrivit ISU, nimeni din cei 84 de călători nu a fost rănit şi bagajele erau asigurate, astfel că cei care le-au pierdut în incendiu vor fi despăgubiţi.







ANUNT - Vand Boxe 800W

Detalii Anunt: Vand 2 sateliti Dibeisi Peak Power 800W, impedanta 8 ohmi. Boxele sunt noi, au fost doar testate.

Pret: 1400 RON

Nume: Ovidiu

Telefon: 0724 566 788




ANUNT - Executam lucrari de amenajari interioare si exterioare

Detalii Anunt: Executam lucrari de reparatii interioare, exterioare, reabilitare termica, etc. la preturi avantajoase.


Pret: Negociabil

Nume: Marian

Telefon: 0758 641 645


Social-democratul Cezar Ioja candidează independent la Vatra Dornei, în timp ce USL il sustine pe actualul primar, Ioan Moraru - VIDEO

După ce USL a decis să susţină la Vatra Dornei candidatura primarului PNL în funcţie, Ioan Moraru, candidatul susţinut până săptămâna trecută de PSD, Cezar Ioja, a anunţat că va candida independent.

"Ţinând cont de situaţia dezastruoasă în care a ajuns municipiul Vatra Dornei, în faliment nedeclarat, şi de hotărârea luată la nivel central de către USL, aceea de a-l susţine pe actualul primar pentru un al treilea mandat, am luat decizia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei, din postura de independent. Nu mă pot dezice de toţi aceia, nu puţini la număr, pe care în ultimele luni, i-am simţit alături de mine", a afirmat Cezar Ioja.

El a anunţat un proiect de relansare a localităţii, intitulat "Împreună salvăm Dorna", ce va contribui la creşterea calităţii vieţii fiecărui dornean şi speră că toţi cetăţenii de bună credinţă, indiferent de simpatiile si opţiunile lor politice, i se vor alătura.

Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că nu a fost informat de această decizie a lui Cezar Ioja şi a subliniat că USL a decis să susţină la funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei candidatul PNL, Ioan Moraru. Întrebat dacă Ioja va fi exclus din PSD, Nechifor a precizat că o decizie va fi luată după ce organizaţia va fi înştiinţată oficial că acesta candidează independent. Totodată, el a spus că nu-i poate interzice lui Cezar Ioja să candideze.

Organizaţia PSD Vatra Dornei a decis, în urmă cu două săptămâni, să depună liste separate pentru funcţia de primar unde să candideze Cezar Ioja şi pentru Consiliul local din municipiu, social-democraţii considerând că actualul primar liberal Ioan Moraru nu se mai bucură de susţinere populară. Ulterior, liderii USL Suceava au decis că la Vatra Dornei, să fie sprijinit candidatul PNL, Ioan Moraru, iar listele pentru Consiliul local să fie comune.







ANUNT - Vand apartament 4 camere Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand apartament 81 mp, 4 camere, 2 bai, geamuri termopan,parchet, curat,racordat la reteaua de incalzire a orasului, etaj 2(intermediar) bloc din caramida, orientat spre soare, zona str. Unirii.Optional il vind cu tot cu mobila. Pretul este negociabil.


Pret: 48.000 Euro

Nume: Blagoci Adina

Telefon: 0745 017 599


Noul "ARO de Romania" se va fabrica la Gura Humorului

La Gura Humorului, compania Bucovina Vehicles Suceava, care are printre acţionari senatorul PDL Sorin Fodoreanu şi Mihai Ciobanu, fost inginer de la Aro Câmpulung are în plan demararea construcţiei unei noi uzine auto unde să producă o utilitară cu şasiu autoportant care să aibă ca public ţintă fermierii atât din România, cât şi din Europa. Numele viitorului autovehicul va fi "BV 320", potrivit declaraţiilor lui Sorin Fodoreanu, iar emblema mărcii, înregistrată la OSIM este reprezentată de capul de zimbru.

După modelele din gama ARO şi Dacia Nova, BV320 ar fi cel de-al treilea proiect de automobil conceput integral în România. Mai mult, la proiect a participat şi inginerul Mihai Ciobanu, care a lucrat atât în cercetare cât şi pentru Aro Câmpulung.

În prezent compania se află în discuţie cu mai multe companii pentru a furniza motorul şi transmisia viitoarei utilitare. Vehiculul va fi echipat fie cu un motor pe benzină şi GPL, fie cu unul diesel, cele mai avansate discuţii fiind cu Ford. În anii 90 Ford a furnizat motoare Cosworth pe benzină pentru automobilele Aro.

Firma Bucovina Vehicles SA a depus, joi, o cerere de concesionare a 25 de hectare de teren în oraş cu acces la utilităţi, apă, canalizare, gaze naturale şi energie electrică.

Potrivit cererii depuse la Primăria Gura Humorului, firma intenţionează să construiască o fabrică de platforme auto multifuncţionale pentru fermieri, investiţia fiind de 104 milioane de euro şi va crea în prima fază 1701 locuri de muncă directe.

Autoutilitara 4x4 va dispune de platformă şi va fi destinată fermierilor întrucât permite ataşarea de diverse dispozitive agricole, dar şi pentru construcţii în munţi.

Fodoreanu a explicat că această maşină are o caroserie din tablă foarte uşoară, flexibilă, foarte rezistentă şi permite o greutate utilă mult mai mare decât la alte autovehicule de acest fel.

El a adăugat că a fost realizat un studiu de fezabilitate şi s-a proiectat întreaga fabrică cu o firmă din Cehia cu linie de asamblare, hale, piste de încercare, iar secţii de subansambluri, cum ar fi tapiţeria sau instalaţia electrică, ar putea fi construite la Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni.

Totodată, motorizarea ar putea fi asigurată de Ford, dar sunt luate în calcul şi alte firme pentru asigurarea unei transmisii 4x4.

Fodoreanu a mai spus că preconizează ca în primul an fabrica să producă 20.000 de autoutilitare, urmând ca în al patrulea an să ajungă la o producţie de 40.000 de maşini.

El a arătat că problema este legată de finanţare, fiind vorba de o investiţie greenfield. El a menţionat că acest autovehicul este un produs de nişă, subliniind că îşi doreşte ca această investiţie să fie realizată cât mai curând, mai ales că va fi un parteneriat public-privat, lege pe care el a iniţiat-o.


Firma Bucovina Vehicles SA Suceava a fost înfiinţată în ianuarie 2011, având cinci acţionari, printre care inginerul Mihai Ciobanu, cu 29% din capital şi Sorin Fodoreanu, cu 28%. Sorin Fodoreanu, de profesie inginer de aviatie şi motoare de avion, este la primul mandat de parlamentar, din partea PDL. Potrivit declaraţiei de interese din iunie 2011, Fodoreanu este asociat la SC Cosmoplan Proiect Consult SRL Bucureşti şi la SC Event Plus SRL.



SURSA: ZF.ro

Doua noi proiecte de turism in Bucovina urmeaza a fi lansate de Gheorghe Flutur - VIDEO

Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava că scoaterea din anonimat a Bucovinei şi a Sucevei a fost un capitol dominant al mandatului său de preşedinte al CJ Suceava. „Bucovina nu e a mea. Sunt şi eu un boţ de humă din Bucovina.
Faptul că am reuşit să facem un brand cu care ne mândrim e o realitate pe care adversarii politici o recunosc, chiar dacă o fac cu greu”, a spus Flutur.

El a anunţat că urmează să lanseze două noi proiecte, unul dintre ele privind promovarea turismului ecologic „Ai verde-n Bucovina”, care înseamnă că fiecare turist este aşteptat „cu semaforul pe verde” în Bucovina pentru a se simţi bine aici şi că vor fi încurajate toate formele de turism, de la turismul de aventură, la turismul religios sau la cel de familie.

El consideră că cele trei staţiuni montane, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei vor putea să vândă la pachet oferte turistice comune astfel încât cei care vin în zonă să aibă activităţi diverse timp de cel puţin două săptămâni, de la vizitarea mănăstirilor, la urcatul pe Masivul Rărău, sau la turismul balnear. Flutur a mai spus că una din resursele importante ale judeţului Suceava este peisajul, această resursă nefiind valorificată la potenţialul dorit.

Totodată, preşedintele CJ Suceava a mai spus că un alt proiect pe care vrea să-l lanseze este „Acasă la cel mai mare român” care să pună în valoare moştenirea lui Ştefan cel Mare. El a arătat că la Putna urmează să fie înfiinţată, în cadrul proiectului o „şcoală ştefaniană”, iar municipiul Suceava care este „Leagănul Muşatinilor” pune în valoare Cetatea de Scaun, Curtea Domnească şi Hanul Domnesc, iar centrului oraşului i se va da o amprentă medievală.










Rezultatele finale ale sondajului privind candidatii preferati la Primaria Vatra Dornei - Vezi ce au votat peste 1000 de dorneni !

Dupa cum probabil se stie, dornenii, alaturi de toti cetatenii Romaniei, sint chemati la urne pe 10 iunie, pentru a-si alege primarul. Pentru a indica trendul de vot in rindul dornenilor activi in mediul online local, VatraDorneiLive.ro va propus in saptamana ce a trecut (24 Martie - 02 Aprilie 2012) completarea unui sondaj care a constat in alegerea candidatului preferat pentru functia de primar al municipiului Vatra Dornei, intrebarea care s-a pus fiind "Daca duminica ar fi alegeri locale, tu cu cine ai vota ?" .

Sondajul a luat in calcul candidatii anuntati pana in acest moment, si anume: actualul primar IOAN MORARU (PNL), CEZAR IOJA (PSD), ILIE BOANCHEȘ (PDL), MIHAI CIOATĂ (independent), SERENELA SIMIREANU - TIMINSCHI (PPDD) si DORIN GROHINSCHI (UNPR).


Sondajul a starnit un interes mare din partea vizitatorilor site-ului, fiind completat de un numar de 1002 persoane. Tendinta de vot aratata de dorneni conform rezultatelor obtinute la sondaj este urmatoarea:



Dupa cum o arata graficele de mai sus, candidatul care a obtinut numarul cel mai mare de voturi este independentul MIHAI CIOATĂ. Acesta a obtinut un procent de 36,83%, totalizand un numar de 369 de voturi.

La o distanta de 40 de voturi de primul loc, s-a clasat candidatul PSD, CEZAR IOJA, care a obtinut un procent de 32,83% si a totalizat un numar de 329 de voturi.

Pe locurile urmatoare, la distanta destul de mare de primii doi clasati, apar in ordinea urmatoare: Candidatul PPDD - SERENELA SIMIREANU-TIMINSCHI (97 voturi, procent de 9,68%), candidatul PDL - ILIE BOANCHEȘ (93 voturi, procent de 9,28%), actualul primar si candidatul PNL - IOAN MORARU (67 voturi, procent de 6,69%) si candidatul UNPR - DORIN GROHINSCHI (47 voturi, procent de 4,69%).

Dupa cum se poate observa, rezultatele sondajului VatraDorneiLive.ro indica ca principali favoriti in lupta pentru Primaria Vatra Dornei pe MIHAI CIOATĂ si CEZAR IOJA. Cei doi sunt situati la distanta destul de mare de urmatorii clasati si sunt despartiti de doar 40 de voturi. Practic, cei doi totalizeaza impreuna un numar de aproape 700 de voturi si un procent de aproape 70% din sufragii, restul de 30% impartindu-se intre ceilalti patru candidati.

Mentionam ca aceste rezultate sunt obtinute din randul dornenilor activi in mediul online si au caracter pur informativ fara a putea sa anticipam cu exactitate relevanta pe care o va avea. Acest sondaj nu a fost facut la comanda niciunei tabere politice si nu ne-am propus prin efectuarea lui sa laudam sau sa denigram niciunul dintre candidati. Ramane sa vedem care va fi realitatea dupa alegerile din 10 Iunie.

In final, dorim sa multumim tuturor celor care au completat si si-au aratat interesul fata de acest sondaj.



ANUNT - Vand teren casa Panaci

Detalii Anunt: Vand teren 17000 mp, Panaci, 15 km de Vatra Dornei, are 2 intrari, 1 drum judetean, 1 drum comunal, casa batraneasca se poate reface, electricitate, acte la zi, cadastru, intabulare, pe teren curge un parau, ideal pentru investitie.


Pret: 2.5 Eur / mp negociabil

Nume: Spiridon Viorel

Telefon: 0766 713 544


ANUNT - Doresc inchiriere garsoniera sau apartament cu 2 camere

Detalii Anunt: Caut sa inchiriez garsoniera sau apartament cu 2 camere in Vatra Dornei, pe termen lung.

Nume: Catalina

Telefon: 0744 323 270



ANUNT - Vand apartament 2 camere decomandat

Detalii Anunt: Vand apartament 2 camere, zona Aleea Dornelor, stare exceptionala, parchet, tamplarie exterioara termopan pe lemn stratificat, gresie, faianta, racordat la centrala termica a orasului.


Pret: 23000 euro nenegociabil

Telefon: 0722 870 173


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei