Patru maşini şi 20.000 de pachete de ţigări, confiscate dintr-un „cuib” al contrabandiştilor

Un grup de contrabandişti de ţigări a primit o grea lovitură în satul Iedu, comuna Cârlibaba, dintr-o locaţie despre care poliţişti aveau date că este folosită ca depozit intermediar, fiind confiscate patru autoturisme şi în jur de 20.000 de pachete de ţigări.

Miercuri, în jurul orei 16.30, agenţii Postului de Poliţie Cârlibaba au reperat în trafic două autoturisme înmatriculate în străinătate, care se deplasau pe DC 68 Cârlibaba – Izvoarele Sucevei. Urmăriţi de poliţie, cei doi şoferi au gonit câţiva kilometri, până într-o zonă izolată, unde şi-au abandonat maşinile în curtea unei gospodării părăsite.

Echipa operativă de la Poliţia municipiului Vatra Dornei chemată în sprijin a reuşit să identifice cele două maşini, un Audi A6 şi un Volvo, în curtea aparţinând lui Ştefan Coubiş, localnic. În zonă, la câteva sute de metri distanţă, au mai fost găsite încă două maşini abandonate, respectiv un VW Golf 3 şi un Mitsubishi Pajero.

Mergând după urmele celor două maşini, în apropiere, poliţiştii au ajuns la locuinţa lui Ioan Bursuc, aici fiind identificate şase baxuri cu 50 de cartuşe de ţigări contrabandă.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „cele patru autovehicule au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, iar cantitatea de 20.000 pachete ţigări, în valoare de 200.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării”.

Surse judiciare au precizat că existau de mai multă vreme informaţii despre transporturi de ţigări de contrabandă în zona unde au fost găsite maşinile, o zonă înaltă şi izolată din satul Iedu. Conform informaţiilor poliţiştilor, aici era un depozit intermediar, de unde ţigările erau preluate pentru diferite rute.


Contrabandiştii se întâlneau într-un punct înalt, bine ales, de unde putea observa cu uşurinţă întreaga zonă. Ancheta poliţiei continuă, mai mulţi indivizi suspecţi reuşind să dispară din zonă înainte de sosirea poliţiei.




ANUNT - Vand teren cu casa in loc. Poiana Stampei, jud. Suceava

Detalii Anunt: Vand teren in suprafata de 24.005 mp cu casa si grajd situat in loc. Poiana Stapei, jud. Suceava, la 23 km de orasul Vatra Dornei, 11 km de aeroportul de la Floreni si 1 de Pasul Tihuta. Terenul are o deschidere de 60 m la drumul european E58 , are o forma aproape dreptunghiulara , la aproximativ la jumatate este transversat de un mic parau iar in capatul opus drumului european este acoperit cu padure ( aproape 2000 mp ).


Pret: 3,5 Eur / mp negociabil ( teren + constructii )

Telefon: 0743 059 956


Cum şi-au împărţit Cătălin Nechifor şi Gheorghe Flutur localităţile din judeţ

Candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a câştigat alegerile locale din data de 10 iunie 2012, obţinând cel mai mare număr de voturi de la alegătorii suceveni, însă nu s-a impus majoritatea localităţilor din judeţ.

Potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor locale din judeţul Suceava, Cătălin Nechifor a reuşit să se impună în 53 de localităţi ale judeţului, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean şi lider al PDL Suceava a câştigat în 61 de localităţi. Cu toate acestea, Nechifor a avut în plus faţă de Flutur nu mai puţin de 5.429 de voturi.

Avantajul preşedintelui PSD Suceava l-a constituit victoria obţinută în mai multe oraşe importante, acolo unde Cătălin Nechifor şi-a trecut în cont câteva mii de voturi în plus faţă de Gheorghe Flutur. Astfel, Nechifor a câştigat alegerile în Suceava, Gura Humorului, Fălticeni şi Vatra Dornei. Dintre cele 16 localităţi urbane ale judeţului, Nechifor s-a impus în zece dintre ele, în timp ce Flutur şi-a adjudecat şase.

Pe lângă cele patru oraşe şi municipii menţionate anterior, Cătălin Nechifor a mai câştigat alegerile şi în Broşteni, Cajvana, Milişăuţi, Siret, Solca şi Vicovu de Sus. Gheorghe Flutur s-a impus în Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Dolhasca, Frasin, Liteni şi Salcea. De remarcat faptul că în oraşul Broşteni, Gheorghe Flutur s-a clasat pe locul al treilea, după Cătălin Nechifor şi candidatul Partidului Poporului - Dan Diaconescu, Adrian Artene.

Cele mai mari procente obţinute de candidatului USL, Cătălin Nechifor, au fost înregistrate în Boroaia – 74,98%, Putna – 72,63%, Crucea – 70,80% şi Drăguşeni – 70,40%. În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Flutur, acesta s-a impus detaşat în Botoşana – 81,46% (comuna în care s-a născut), Vatra Moldoviţei – 72,45%, Berchişeşti 72,10% şi Ciprian Porumbescu – 71,60%. Vă prezentam în continuare cateva localităţi în care principalii candidaţi s-au impus.


Municipii

Suceava
Cătălin Nechifor (USL) – 47,71%
Gheorghe Flutur (PDL) – 41,37%

Câmpulung Moldovenesc
Gheorghe Flutur (PDL) – 46,87%
Cătălin Nechifor (USL) - 42,65%

Fălticeni
Cătălin Nechifor (USL) – 60,72%
Gheorghe Flutur (PDL) – 28,58%

Rădăuţi
Gheorghe Flutur (PDL) – 44,4%
Cătălin Nechifor (USL) – 41,68%

Vatra Dornei
Cătălin Nechifor (USL) – 49,72%
Gheorghe Flutur (PDL) – 31,81%


Oraşe

Broşteni
Cătălin Nechifor (USL) – 44,11%
Adrian Artene – 22,76%
Gheorghe Flutur (PDL) – 20,7%

Cajvana
Cătălin Nechifor (USL) – 50,37%
Gheorghe Flutur (PDL) – 30,65%

Dolhasca
Gheorghe Flutur (PDL) – 38,82%
Cătălin Nechifor (USL) – 36,77%

Frasin
Gheorghe Flutur (PDL) – 51,54%
Cătălin Nechifor (USL) – 35,82%

Gura Humorului
Cătălin Nechifor (USL) – 54,70%
Gheorghe Flutur (PDL) – 36,13%

Liteni
Gheorghe Flutur (PDL) – 52,52%
Cătălin Nechifor (USL) – 30,8%

Milişăuţi
Cătălin Nechifor (USL) – 54,13%
Gheorghe Flutur (PDL) – 25,69%

Salcea
Gheorghe Flutur (PDL) – 45,75%
Cătălin Nechifor (USL) – 40,24%

Siret
Cătălin Nechifor (USL) – 68,40%
Gheorghe Flutur (PDL) – 20,17%

Solca
Cătălin Nechifor (USL) – 41,55%
Gheorghe Flutur (PDL) – 37,56%

Vicovu de Sus
Cătălin Nechifor (USL) – 52,08%
Gheorghe Flutur (PDL) – 41,82%


Comune

Ciocăneşti
Cătălin Nechifor (USL) – 45,04%
Gheorghe Flutur (PDL) – 40,26%

Cîrlibaba
Gheorghe Flutur (PDL) – 54,85%
Cătălin Nechifor (USL) – 33,97%

Coşna
Cătălin Nechifor (USL) – 50,11%
Gheorghe Flutur (PDL) – 42,26%

Crucea
Cătălin Nechifor (USL) – 70,80%
Gheorghe Flutur (PDL) – 18,87%

Dorna Arini
Cătălin Nechifor (USL) – 62,22%
Gheorghe Flutur (PDL) – 26,99%

Dorna Candrenilor
Gheorghe Flutur (PDL) – 44,64%
Cătălin Nechifor (USL) – 42,04%

Iacobeni
Gheorghe Flutur (PDL) – 49,70%
Cătălin Nechifor (USL) – 39,07%

Panaci
Cătălin Nechifor (USL) – 49,14%
Gheorghe Flutur (PDL) – 38,87%

Poiana Stampei
Cătălin Nechifor (USL) – 47,34%
Gheorghe Flutur (PDL) – 44,30%

Şaru Dornei
Gheorghe Flutur (PDL) – 43,58%
Cătălin Nechifor (USL) – 36,07%




Femeie din Vatra Dornei rănită după ce a aruncat în sobă un tub de spray care a explodat

O femeie în vârstă de 64 de ani din municipiul Vatra Dornei a ajuns la spital, joi, suferind arsuri după ce a aruncat un tub de spray în sobă, iar recipientul a explodat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat corespondentului MEDIAFAX că explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Vatra Dornei, fără a fi urmată de incendiu.

Găleată a spus că în urma incidentului o femeie în vârstă de 64 de ani a suferit arsuri pe faţă, ea fiind preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei.


El a mai spus că explozia s-a produs după ce femeia a aruncat un spray într-o sobă în care ardea focul.




Efectul unui singur tur: primarul din Vatra Dornei, instalat cu un procent infim

Alegerile de duminică scot la iveală un efect dăunător al schimbării sistemului de vot de la două la un singur tur de scrutin: unii primari vor avea o legitimitate de numai o cincime din numărul alegătorilor

Unul dintre primarii cu cea mai slabă legitimitate în urma alegerilor locale desfăşurate anul acesta după o nouă regulă - într-un singur tur de scrutin - este cel din Vatra Dornei, cunoscutul oraş-staţiune din judeţul Suceava. Ilie Boncheş (56 de ani) a fost ales de numai o cincime din cetăţenii cu drept de vot.

Astfel, el a primit duminică 2.364 de voturi din totatul de 8.830 înregistrate în localitate. Drept urmare, a ieşit pe locul întâi, cu 26,77% din voturile valabil exprimate. Raportată la numărul total al celor înscrişi pe listele electorale - 14.300 - cifra nu reprezintă însă decât 16,53% din electorat.

De la PSD la PDL

Fost consilier local al PSD între 2004-2008, Boncheş a trecut recent la PDL care l-a desemnat candidat la Primărie. El s-a impus după o luptă strânsă cu fostul primar, liberalul Ioan Moraru, care a obţinut 2.012 voturi, adică 22,78%.

Boncheş a mai candidat şi la alegerile locale din 2008, când a fost învins în turul al doilea chiar de cel pe care l-a detronat acum. Duminică, alţi doi candidaţi, independenţii Cezar Ioja şi Mihai Cioată, au fost votaţi de câte 1.748 şi respectiv 1.737 de cetăţeni.

Edilul milionar

Noul edil din Vatra Dornei lucrează de 30 de ani la fabrica de lapte şi brânzeturi din localitate, iar recent şi-a cumpărat oi şi a concesionat de la Primăria pe care o va conduce o suprafaţă importantă de păşune, 130 de hectare. Boncheş controlează, printre altele, şi telescaunul pârtiei Negreşti, una dintre cele mai lungi şi mai căutate din România. El este asociat acolo cu un frate şi cu un văr. În iarna 2010-2011, telescaunul a generat venituri de 333.000 de euro.





ANUNT - AUTO SQUARE Vatra Dornei va propune o super oferta !!! Ulei Castrol cu filtru Bosch GRATIS

Detalii Anunt: Ulei Castrol Magnatec diesel 10W-40, 5l cu filtru Bosch gratuit. Ulei Castrol Edge TD 5W-40, 5l cu filtru Bosch gratuit. Oferta valabila pt. motoarele 1.9 si 2.0 TD, TDI.

Pret: De la 129,00 lei

Firma: Auto Square, str. Transilvaniei, nr. 40

Telefon: 0741 920 840



VatraDorneiLive.ro îi prezinta noului primar ce obiective si prioritati ar trebui sa aiba ! - VEZI PAREREA CITITORILOR NOSTRI EXPRIMATA IN CHESTIONAR !

In urma cu doua saptamani, VatraDorneiLive.ro a supus atentiei cititorilor sai, un chestionar cu tema alegerilor locale care a cuprins mai multe intrebari. In cadrul ultimei intrebari, cititorii au fost rugati sa precizeze ce prioritati si obiective ar trebui sa aiba noul primar. Raspunsul la aceasta intrebare nu era obligatoriu, dar totusi mai mult de jumatate dintre respondenti (149 din totalul de 270) si-au exprimat punctele de vedere.


Dupa ce s-a aflat numele noului primar si componenta consiliului local, facem publice asteptarile pe care dornenii, cititori VatraDorneiLive.ro, le au de la alesii lor.

Astfel la intrebarea "Care credeți că ar trebui sa fie prioritățile viitorului primar al municipiului Vatra Dornei ? (Precizați așteptările dvs. de la noul primar)", raspunsurile au fost urmatoarele:

1. Dezvoltarea turismului

2. Soselele si strazile din localitate - rezolvarea problemei cazinoului - atragerea de investitori pentru dezvoltarea turismului - stoparea vanzarii fabricilor la fier vechi - sustinerea spitalului municipal - Vatra Dornei risca sa ajunga o ruina de statiune montana fara spital si servicii medicale de specialitate pentru oameni pe o raza de 100 km. PDL - ul mai avea putin si-l inchidea cu draga inima.

3. CREAREA DE NOI LOCURI DE MUNCA

4. Educatie si transparenta!

5. Sa puna pe primul loc interesele cetatenillor si sa se implice in dezvoltarea orasului si in special in renovarea cazinoului si crearea de puncte turistice pentru atragerea turistilor. Mi-as dori sa vad in viitor la Vatra Dornei o telegondola . Pentru cetatenii orasului mi-as dori sa se produca mai multe locuri de munca prin construirea de supermarketuri si fabrici.

6. Sa realizeze imposibilul

7. Implicarea cetatenilor

8. SA NU PROMITA SI SA NU FACA NIMIC DIN CEEA CE A PROMIS......

9. Un oras cat mai curat; - restaurarea cazinoului care era o atracie in vechile timpuri; -

10. Sa-si tina toate promisiunile din campania electorala.

11. In primul rand ar trebui sa aiba "7 ani de acasa" si in al 2-lea rand ar trebui sa lucreze intr-o echipa cu oameni tineri si capabili, nu cu vechituri (gen Jeni Agapi, Rodica Albei, Costica Hutanu, etc.).

12. Sunt multe

13. Onestitate

14. Sa schimbe toti mosnegi din primarie si dupa aceea sa se apuce de treaba

15. Aducerea gazului la vatra dornei

16. Orasul VATRA DORNEI, trebuie sa arate ca o adevarata statiune , sa rezolve problema izvoarelor naturale de apa. Este foarte urat cand vin turistii din toata tara si stau la coada la izvoarele de pe Negresti.

17. Turism

18. Sa faca din Vatra Dornei o statiune adevarata, si un oras curat !

19. Organigrama primariei

20. Aducerea orasului intr-o stare acceptabila, care sa corespunda cu titlul de oras turistic.

21. 1. Cainii comunitari !!! 2. Modernizarea gradinitelor sia scolilor; 3. Iluminatul public; 4. Asfaltarea drumurilor, 5. Refacerea orasului!

22. Aducerea aparatului administrativ local cu adevarat in slujba cetateanului, scoaterea totala din circuit a birocratiei care batjocoreste cetateanul, transparenta totala in viitoarea activitate administrativa, aducerea nivelului de trai a populatiei dornene in prima faza la un nivel cat de cat acceptabil cu accent in primul rand pe crearea de locuri de munca si rezolvarea cu prioritate a problemelor de interes general a populatiei dornene, canalizari , iluminat public, reparatii strazi , caini vagabonzi , etc.

23. Sa faca ceva si pentru tineri ... sa creeze locuri de munca si sa sprijine tinerii casatoriti ... dar mai ales pe cei iesiti de pe bancile scolii ... rata somajului este in crestere ... nimeni nu face nimic pentru tinerii care ies de pe bancile scoli ... Scolile de arte si meseri s-au inchis ... cu ce vreti sa mergem mai departe ? Sistemul sanitar este la pamant ... la fel si incredera in tineri de zi cu zi.

24. Creearea locurilor de munca decent platite, scoaterea caii ferate din mijlocul orasului, curatarea pietii de afaceristi dubiosi, continuarea reabilitari fatadelor la locuinte

25. Infrastructura rutiera curatenia

26. Cazino

27. Sa realizeze macar 50%din ce promite in campanie

28. Modernizarea drumurilor, terminarea scolii nr. 4, canalizarea orasului in totalitate, reducerea taxei de gunoi per. om prin construirea unei gropi de gunoi in judetul nostru, o mai buna colaborare intre primar si consilierii locali.

29. Locuri de joaca pt copii

30. Locuri de munca

31. Sa fure mai putin.

32. Sa fie un manager bun pt acest oras si sa fie in slujba cetateanului cu tot ce ii sta in putiinta.

33. Refacerea canalizarilor si a drumurilor pe strazile de cartier, rezolvarea problemelor cu apa potabila , cheltuirea cu folos si real a banilor publici , etc (multe de tot)

34. Strazi, turism, spatii de agrement

35. Locuri de munca prin atragerea investitorilor, locuri de agrement pentru tineri si nu numai, piste pentru biciclisti

36. Sa-l scoata din mocirla, atat la propriu cat si la figurat.

37. Proritatile unui primar sunt acelea de a asigura cetatenilor un trai decent, confortul, curatenia si linistea orasului in care locuiesc

38. Primăria şi conducerea ei trebuie să fie aliatul contribuabililor, nu duşmanul lor

39. Sa se intereseze de orasul nostru si sa se implice tot timpul cand este nevoie.

40. Organizarea administratiei locale, reabilitarea orasului, atragerea de investitori

41. De toate.

42. REZOLVAREA PROBLEMEI CAINILOR VAGABONZI

43. Renuntarea la "parvenism" ; - sa-si dovedeasca apartenenta la dorneni si nu "la tot soiul de samsari" care au ruinat dorna si si-au imparttit intre ei pana si starzile orasului fara nici un fel de jena; - sa puna "frau" consilierilor locali care au un singur tel, sa-si incaseze indemnizatiile si sa-si "oploseasca interesele" de comun acord ; - sa puna orasul si interesele lui inaintea oricaror alte ... interese.

44. Sa schimbe radical modul de comunicare cu cetatenii si sa asculte de nevoile lor!!!

45. Sa rezolve problemele care apar iarna la incalzire si la apa calda, pentru cei bransati la centrala pe rumegus; sa asfalteze strazile secundare de pe Strada Unirii; sa se ocupe de aspectul orasului, care acum numai a statiune turistica nu arata; sa ajunga la o intelegere cu "Sfintii Parinti" in vederea reabilitarii Cazinoului, care este o rana in sufletul oricarui dornean. Va multumesc!

46. 1. REZOLVAREA PROBLEMEI CAINILOR VAGABONZI, 2. REALIZAREA A CAT MAI MULTE PROIECTE CU BANI EUROPENI, 3. SA RESTABILEASCA RESPECTUL PENTRU CETATEANI PRINTRE ANGAJATII PRIMARIEI, 4. SA REZOLVE PROBLEMA DERATIZARII SI DEZINSECTIEI IN ORAS, 5. SA REZOLVE PROBLEMA PARCARII IN CENTRUL ORASULUI, 6. SA DEMAREZE LUCRARI DE COZMETIZARE A CARTIERELOR, 7. ATRAGEREA CATOR MAI MULTE SUPERMARKETURI, 8. ORGANIZAREA PIETEI DOAR PENTRU PRODUCATORI, 9. AMPLASAREA DE LIMITATOARE DE VITEZA IN ZONELE LOCUITE (CARTIERUL UNIRII).

47. Mult interes pentru statiunea de interes national

48. Viitorul primar ar trebui sa fie, in primul rand, competent si bine pregatit. Intentia de a ajuta municipalitatea se va reflecta in prioritatile sale. Municipiul are multe probleme. Primarul bun isi va face o echipa de calitate din toate punctele de vedere, cu ajutorul careia va rezolva aceste probleme.

49. Curatenia orasului, rebilitarea si asfaltarea drumurilor si podurilor, crearea unor condtii de viata cat mai aproape de cele normale (de facut ceva cu - cainii maidanezi, batranii, bolnavii,), nu in ultimul rand crearea unor noi locuri de munca in vatra dornei. (daca nu ne ajutam noi, cine sa ne ajute? )

50. Infrastructura, locuri de munca

51. Cazinoul

52. Infrastructura orasului.

53. Orice, numai sa faca ca de promisiuni ne-am saturat.

54. Promovarea competentei

55. -Refacerea Cazinoului, - punerea in functiune a centralei pe cooregenerare prin schimbarea solutiei tehnice de alimentare cu gaz lichefiat, - infrastructura orasului, - crearea locurilor de munca, - amenajarea unei noi piete agroalimentara moderna, - crearea spatiilor de joaca pentru copii, - construirea de module din lemn in zona (la baraci)

56. Curatenia din oras, cainii comunitari , reparatia drumurilor

57. Reabilitarea drumurilor de acces; transformarea orasului in statiune modernă, reconstruierea cazinoului, crearea de locuri de munca, asigurarea caldurii pe timpul iernii, asigurarea de locuri de joaca pentru copii, anveloparea cladirilor, amenajarea de locuri de petrecere a timpului liber decente

58. 1. Sa scoata orasul din bezna., 2. Sa preia Cazinoul si sa acceseze fonduri europene pentru renovare., 3. Sa verifice contractele cu firma AKTOR care a asfaltat DN17 in batjocura , fara a avea rigole de scurgere a apei pluviale, care din strada intra in curtile oamenilor in conditiile in care exista canalizare., 4. Acelasi lucru ar trebui verificat si la ACET, carora le platesti facturi de mii de lei si ai la robinet apa maro si vascoasa pe deasupra., 5. Sa stea de vorba cu cei de la CFR Calatori , care ar mai trebui sa asigure cosuri de gunoi in tren, ca pe langa calea ferata in mijlocul orasului gasesti de toate aruncate din tren. Eventual CFR sa-si trimita oamenii sa curete de-a lungul caii ferate, nu tot noi sa curatam dupa altii care nu sunt amendati., Acelasi lucru se intampla si pe DN 17, se arunca gunoiul din masini in trotuar., 6. Montarea de cosuri de gunoi pe Cal.Transilvaniei care vesnic este cartierul uitat de toti primarii., 7. Crearea de adapost pentru cainii maidanezi (nu eutanasiere, ca nu s-au cerut ei facuti) si prin voluntariat din partea medicilor si tehnicienilor veterinari, ar putea fi dusa o campanie de sterilizare a lor. Hrana le poate fi asigurata si de primarie si de oamenii de rand care pot face donatii.,  8. Toti cei care au ajutoare sociale de la primarie sa fie pusi la treaba, nu sa le primeasca de pomana, pentru tigari si ..., 9. Sa faca parcari, ca in centru e ca la balamuc, se parcheaza mai ales pe trecerile de pietoni si nimeni nu ia nici o masura., 10. Sa se mai termine odata cu tot felul de serbari costisitoare, care nu aduc nici un beneficiu localnicilor.

59. - Strazi asfaltate (masuri urgente la trecerea la nivel cu calea ferata de la unicarm, exclus nisipul), - curatenie in oras, - caldura in apartamente pe timp de iarna, - functionari profesionisti si eficienti la primarie, - crearea unor programe reale de diversificare a turismului dornean, - CAZINOUL ! - se distruge o adevarata comoara a urbei, - servicii care sa fie facute de primarie si nu de alte firme straine de oras si de interesele noastre, - eficientizarea utilizarii banului public, incheierea de contracte ptr. diferite lucrari la adevarata lor valoare si urmarirea atenta a derularii acestora ETC !!! .........

60. Apa potabila, soselele, piata, scolile, spitalul

61. LOCURI DE MUNCA SI CHELTUIELI REDUSE CU ASISTATII CARE NU FAC NIMIC

62. Locuri de munca

63. Totul trebuie schimbat

64. Infrastructura !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si ... fara coruptie si birocratie!!!

65. Primarul trebuie sa fie o persoana onesta, curajoasa, cu un grad sporit de inteligenta, sa aiba un ridicat spirit civic si gospodaresc, sa reprezinte cu stoicism si cu mandrie interesele cetatenilor acestei urbe, indiferent de vremuri. Si sa fie primarul tuturor dornenilor in mod egal, indiferent de voturi si simpatii Trebuie sa rezolve neaparat si pentru totdeauna, problema CAZINOULUI!!!, sa-l redea dornenilor, caci li se cuvine de drept, si de fapt, si sa ia masuri pentru restaurarea sa integrala, caci in afara de obiectiv istoric si turistic este o mare sursa de venit la bugetul primariei. Trebuie prin capacitatea si
abilitatea sa sa atraga investitori straini si romani, seriosi si credibili, cu potential financiar, pentru revitalizarea economica a acestui oras (care este la pamant din pct de vedere economic), creand in mod automat si locuri de munca pentru cetateni si in special pentru tineri. Trebuie sa aiba in vedere si problema cainilor vagabonzi care sunt un mare pericol pentru cetatean noaptea, a curateniei orasului, a asfaltarii totale a cailor de acces din oras, problema canalizarii care este defectuasa, si a reabilitarii centrului vechi, nu numai la fatada, si multe alte lucruri care trebuie rezolvate, si nu in ultimul rand ... sa nu fie arogant si sa asculte pasurile tuturor cetatenilor ... zic ca sunt ganduri de bun simt pe care le-ar dori toti dornenii cinstiti si curati ai acestui targ

66. Rezolvarea problemei agentului termic;, - asfaltarea strazilor dintre blocuri

67. Dezvoltarea turismului si crearea de locuri de munca.

68. Sa fie vertical si transant in toate demersurile sale, sa fie drept si loial cetatenilor orasului, sa curete orasul de mizerie si sa asigure cetateanului un trai decent bazat pe incredere si corectitudine. Sa o vedem mai des pe solista Tatiana Tinta invitata la organizari de spectacole in oras si judet, face cinste orasului fiind nascuta acolo si reprezinta zona cu multa dragoste. Ar trebui sa va mindriti cu ea ca e pacat

69. Sa fie corect si sa iubeasca orasul.

70. Trebuie inceput de la 0

71. Sa readuca Vatra Dornei la nivelul anilor '80 (!)

72. -DRUMURI, STRAZI, - LOC DE AGREMENT (STRAND, LAC DE AGREMENT - CUM A FOST LA LUNCA DORNELOR), FfATADELE CLADIRILOR (MACAR CELE DE LA STRADA), -PRIORITATI DE PROMOVARE A PRODUSELOR ECO SI SPECIFICE ZONEI DORNELOR, A TRADITIILOR SI OBICEIURILOR STRAMOSESTI, -SA NU DEA VINA LA CE NU S-A FACUT PE ALTCINEVA CI SA PUNA CREIERUL LA CONTRIBUTIE SA INDREPTE NEAJUNSURILE FARA SA MAI STRESEZE POPULATIA CU CELE RELE SA VINA CU CELE BUNE CA SE VA VEDEA FARA CRITICI LA ADRESA ALTORA CA VOR FI MAI APRECIATI.

73. Dezvoltarea turismului

74. Sa fie corect!

75. Infrastructura.

76. Redarea demnitatii orasului, ca oras statiune turistica

77. O statiune eminamente verde. Cresterea semnificativa a numarului de turisti. Renovarea rapida si punerea in valoare a cladirilor monument si al obiectivelor turistice.

78. Strazile

79. Repararea strazilor ; - construirea mai multor locuri de joaca pentru copii sigure si dotate corespunzator ; - rezolvarea problemei centralei termice care si in aceasta iarna a functionat defectuos precum si a apei calde ;

80. Asfaltarea strazilor, refacerea cazinoului, rezolvarea problemelor legate de caldura, apa calda, iluminatul stradal, cainii vagabonzi.

81. Locuri de parcare si infrumusetarea orasului pentru a atrage cat mai multi turisti!

82. Totul e o prioritate

83. Ordinea si disciplina

84. Cazinoul

85. Infrastructura turistica

86. Refacerea reputatiei turistice a orasului.

87. Sa faca in asa fel incat orasul Vatra Dornei sa redevina asa cum a fost acum 25 ani.

88. Cainii comunitari sa dispara de pe strazi; -educarea oamenilor sa aiba prioritate inainte de orice, mai ales cei mici - cei mari nu-i poti schimba-.

89. Drumurile

90. Spatii verzi, caini vagabonzi, salariatii din primarie, scoaterea asistatilor sociali la munca 7 zile pe luna, drumurile

91. SUNT FOARTE MULTE DE FACUT, MAI BINE ZIS DE RECUPERAT, CA NU S-A FACUT MAI NIMIC!!!

92. Sa realizeze imposibilul

93. Reabilitarea strazilor principale si cele secundare (inclusiv cele dintre blocuri). Atragerea de fonduri pt relansarea turismului si construirea unei telegondole si in Vatra Dornei.

94. Sa repare ce a lasat in paragina Moraru!

95. Sa respecte macar 50% din promisiuni!

96. Crearea locurilor de munca, curatenia orasului, caini vagabonzi, capusele etc.

97. Asigurarea condiţiilor pentru buna funcţionare a centralei termice a oraşului deoarece ne-am saturat de frig si apa rece. Apoi ar fi o mai buna planificare a atragerii de fonduri la bugetul local si o prioritizare a platii facturilor pentru evitarea falimentului orasului si redresarea in timp a situatiei financiare a primariei. Pe locul 3 ar fi verificarea contractelor in derulare, mai ales ale "baietilor destepti" si reducerea unor cheltuieli inutile sau neprioritare iar pe locul 4 infiintarea unor locuri de munca prin atragerea investitorilor intr-un parc industrial.

98. Sa fie primar normal

99. Sa faca ceva din promisiunile date.

100. Sa nu fure, sa nu minta, sa pastreze orasul curat, unde e mizerie e haos

101. SA "URNEASCA"CARUTA.

102. Racordarea la apa potabila a tuturor locuintelor -canalizarea, -soselele-si cele de la periferia orasului -atragerea investitiilor in zona -atragerea fondurilor europene -reabilitarea termica a blocurilor

103. Cred ca in primul rind, Cazinoul. E o rusine ca a fost lasat in paragina atitia ani. Rusinea din ultimii ani este a Bisericii,
de ce nu-si vad ei de partea spirituala, de cea materiala sa se ocupe laicii. Lunca Dornei ar mai fi o prioritate (printre multe altele)

104. Sa se ocupe de oras nu de afacerile lui !!!

105. SA NU FURE DIN BANII PUBLICI, SA FACA LICITATII LEGALE, SA IA MASURI DE APRINDERE SI STINGERE A ILUMINATULUI PUBLIC*(STRADAL), ACUM ARDE INUTIL SEARA (circa 2 ore, la fel si dimineata)

106. O mai buna administrare a orasului si judetului

107. Reabilitarea fostului cazinou, emblema orasului. Repararea strazilor. Aductiune gaz metan. Strazi fara gropi

108. Infrastructura, incalzire, iluminat public, asistenta sanitara de urgenta, reabilitare edificii de interes national

109. Sa fie sincer, sa nu fure

110. Turismul

111. Proiecte pentru dezvoltarea orasului, baze de agrement (Lunca Dornei), fatadele cladirilor refacute, etc

112. LOCURI DE MUNCÂ, CÂLDURĂ, STRÂZI ASFALTATE, LOCUINȚE ,TRAFIC LEJER, PENTRU TRANSPOT GREU, CREȘĂ PENTRU COPII 1-3 ANI, COMPLEX AGRO, PRELUCRARE LATE, CARNE, LÂNĂ ȘI PIEI ANIMALE, MODERNIZAREA PIEȚEI AGRO-ALIMENTARE.

113. Strazi asfaltate, parcari, curatenie

114. Refacerea cazinoului. Refacerea strazilor. Sustinerea turismului din toate punctele de vedere

115. Câinii comunitari, transformarea orasului in unul atractiv pentru turisti, dar si pentru tinerii care-si incheie studiile in pribegie!

116. Resuscitarea orasului

117. Un om cinstit, onest, care sa nu ne vinda iluzii si cuvinte gen Badia Iliescu din care nu intelegi nimic, iar lumea la final sa spuna frumos discurs .

118. Sa urgenteze aductiunea gazului metan in oras

119. Sa fie un primar cu culoare politica de la Bucuresti , daca nici anul acesta nu prindem trenul de Bucuresti ...

120. Printre prioritatile viitorului primar ar trebui cu siguranta sa se afle problema strazilor neasfaltate. Pe strada mea inainte de alegerile locale s-au facut de fiecare data promisiuni legate de asfalt si s-au constatat a fi doar minciuni. Dar mai tare ca asfaltul ma arde problema locurilor de munca pentru tineri. Va pleaca tinerii din tara si tare ma tem ca inainte sa ne luam noi pensia voi n-o mai apucati caci la ritmul cu care se pleaca din tara circuitul se-ntrerupe. S-auzim numai de bine de la viitorul primar! V-am pupat pe cusatură!

121. Un oras despre care sa se vorbeasca asa cum se vorbea in urma cu 100ani.

122. Sa nu fie mincinos

123. Să asfalteze strazile (nu la fel cum au promis de câte două ori primarii precedenți: Moraru și Hutanu), atragerea de investitori pentru crearea locurilor de muncă ceea ce reprezintă o MARE PROBLEMĂ, iar o problemă ar mai fi desființarea PCR- ului care este genetic poporului român.

124. 1. dezvoltare turism, 2. asigurare rumegus pentru centrala termica, 3. locinte ANL si sociale

125. Cainii vagabonzi, starea drumurilor dintre blocuri, iluminat public, reteaua termica centralizata, aspectul fatadelor cladirilor si blocurilor

126. Reabilitatrea infrastructurii si crearea de noi locuri de munca

127. Crearea de locuri de munca, cultura, dezvoltarea turismului

128. Sa fie alaturi de cetateni si de problemele lor

129. Locuri de munca

130. Reorganizarea primariei pentru a nu mai fi atata birocratie si oameni care stau degeaba in primarie pe salarii mari, curatenia

131. Prioritate ar fi drumurile

132. Cazinoul si parcul pentru stimularea turismului

133. ORASUL !!!!

134. Asfaltare strazi

135. Sa se tina de cuvant!

136. Locuri de munca; - locuri de joaca pentru copii; - caldura si apa calda permanent; -transparenta in cheltuirea banilor puplici; - rezolvarea problemei cainilor vagabonzi; -construirea unei pieti in care sa-si vanda produsele doar producatorii, nu si intermediarii; -Dorna sa redevina ce-a fost ; ORAS STATIUNE SI NU MAHALA. - locuri de agrement;

137. Una singura: curatenia ( orasului, aparatului administrativ, morala )

138. Cazinoul, parcul, angajatii primariei, caldura, gazul

139. CELE 20 DE PUNCTE CARE SE AFLA PE PLIANTUL ELECTORAL AL PP-LC CONDUS DE 
INGINERUL VASILE MUSTEA!!!

140. Avand in vedere situatia dezastruoasa a datoriilor municipiului conform rezultatelor bugetare, cred ca la conducerea orasului ar trebuie un om cu exeperienta in domeniul economic care prin calitatile lui sa incerce sa scoata orasul din acesta povara a datoriilor (exemplu Greece) , vreau sa va spun ca sunt foarte multe solutii sau foarte multe instrumente financiare pentru a rostogoli o datorie pe un termen cat mai lung si a lasa loc pentru investitii in infrastructura.si bineinteles investitiile straine(cele mai importante in viata unei comunitati, adica trebuie cautati strainii si adusi in urma unor facilitati agreate de ambele
parti) fara de care nici nu cred ca putem aduce o imbunatatire a vietii sociale la nivelul orasului. Asta cred eu ca trebuie facut si multe altele ...

141. REZOLVAREA PROBLEMEI DATORIILOR, AQUA LAND, LOCURI DE MUNCA, CAZINOUL, ZONA TURISTICA , CENTRALA CU COGENERARE

142. Cazinoul, locuri de munca, gaz metan, parcul

143. Locuri de munca

144. Seriozitate ... competenta ... tenacitate!

145. Sa redea viata acestui orasel !

146. Locuri de munca, curatenie, cainii vagabonzi, utilitati, batranii si cei cu probleme sociale

147. Statiunea

148. In aceste conditii speciale economico-financiare prin care trece consider ca are nevoie permanent de - o buna colaborare cu Consiliul Local si Judetean; cu asociatiile civile din oras, cu biserica si nu in ultimul rand cu oamenii de afaceri din oras ! - mare cumpatare la cheltuirea banilor publici;

149. Dezvoltarea de locuri de munca - Dezvoltarea infrastructuriii turistice - Atragerea de investitori


Multumim inca o data tuturor celor care au completat chestionarul si au oferit raspunsurile de mai sus.

Asteptam, mai jos, comentariile dumneavoastra in legatura cu acest articol si eventualele alte opinii si raspunsuri la intrebarea care s-a pus in chestionar ! Ce alte obiective si prioritati credeti ca ar mai trebui mentionate ?



Cătălin Nechifor, noul preşedinte al Consiliului Judeţean

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la preşedinţia Consiliului Judeţean, a câştigat alegerile în detrimentul contracandidatului său, actualul deţinător al fotoliului, democrat-liberalul Gheorghe Flutur.

Conform numărătorii paralele efectuate de social-democraţi, Nechifor a adunat cu aproximativ 5.429 de voturi mai multe decât Flutur. Cătălin Nechifor a declarat că diferenţa de voturi este una normală şi arătat că declicul s-a produs după vizita la Suceava a liderilor USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Cătălin Nechifor a declarat: “A fost o campanie frumoasă, cam scurtă, ce-i drept. Cred că ne-am simţit în plenitudinea forţelor în momentul în care am depăşit acel punct de inflexiune, când s-a produs vizita premierului Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu la Suceava. Am avut după aceea două săptămâni în care practic am reuşit să recuperăm handicapul de voturi în favoarea noastră. Atunci aveam cu patru procente în spatele lui Flutur şi iată că, în final, ne închidem pe plus. Am terminat numărătoarea paralelă şi pot să vă spun că în acest moment sunt câştigător, dar aşteptăm şi rezultatele oficiale de la Biroul Electoral Judeţean, pentru că aşa este corect şi sper să putem face pentru suceveni ce am promis în campania electorală”.

Nechifor vrea să readucă specialiştii în Consiliul Judeţean

Vizavi de deciziile de viitor, Cătălin Nechifor a spus că va încerca să-i readucă în Consiliul Judeţean pe acei specialişti care au plecat din motive pe care nu a dorit să le comenteze.

“În Consiliul Judeţean sunt colegii cu care am lucrat, pentru că din anul 2000 am lucrat în această instituţie, la început ca inspector de specialitate, apoi ca director adjunct şi director general pe integrare europeană şi relaţii internaţionale. Mi-aş dori să-i pot aduce înapoi pe cei care au plecat din motive pe care nu vreau să le comentez, oameni care au dat dovadă de înalt profesionism”, a declarat Cătălin Nechifor.

Nechifor a evitat comentariile vizavi de contracandidatul său, Gheorghe Flutur. El a ţinut să-i transmită lui Gheorghe Flutur, dar şi familiei sale multă sănătate.

Oraşele în care s-a făcut diferenţa între Nechifor şi Flutur

Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a câştigat alegerile în mai multe oraşe importante din judeţ, două dintre ele, Suceava şi Fălticeni, fiind cunoscute ca fiefuri ale PDL. Cea mai mare diferenţă în favoarea lui Nechifor a fost înregistrată în municipiul Suceava, acolo unde candidatul USL a obţinut cu 4.500 de voturi mai mult decât Gheorghe Flutur.

Preşedintele PSD Suceava a câştigat detaşat, cu 3.000 de voturi în plus, şi în municipiul Fălticeni. Surprinzătoare este victoria lui Cătălin Nechifor în Gura Humorului, oraşul în care îşi are domiciliul Gheorghe Flutur, diferenţa fiind de aproape 1.300 de voturi în favoarea candidatului USL.


Nu în ultimul rând, Cătălin Nechifor a câştigat alegerile şi în Vatra Dornei, unde acesta a obţinut cu 1.500 de voturi mai mult decât Gheorghe Flutur.




Şofer rănit grav, după ce s-a răsturnat cu maşina

Un şofer în vîrstă de 28 de ani, din Şaru Dornei, a suferit leziuni grave, după ce s-a răsturnat cu maşina în albia pîrîului Neagra. Accidentul s-a înregistrat, în noaptea de 10 spre 11 iunie, pe drumul forestier Călimani, din Vatra Dornei, care este închis circulaţiei publice.

Tînărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă. El avea o alcoolemie de 0,11 la mie în aerul expirat.





Dorneanul Andrei Leancă, bronz la Balcaniadă

Tânărul atlet Andrei Leancă, legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei, s-a întors cu o medalie de la Campionatul Balcanic de alergare montană găzduit de localitatea Nova Zagora, din Bulgaria.

Antrenorul lui Leancă, Cristian Prâsneac, a declarat: „Andrei a făcut o cursă excelentă, chiar dacă traseul a fost unul foarte dificil. A sosit la final pe locul al cincilea la individual, rezultat care a contribuit din plin la clasarea României pe poziţia a treia în proba pe echipe, ai noştri intrând astfel în posesia medaliilor de bronz. În încheiere aş vrea să mulţumesc Primăriei Vatra Dornei pentru sprijinul acordat, dar şi firmei Constructim din Timişoara, care-l sponsorizează pe Andrei”.

Peste o lună de zile, pe Andrei Leancă îl aşteaptă un examen şi mai dificil, urmând să participe la Campionatul European din Turcia.





VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei