Detalii Anunt: Vand 20000 m2 teren intravilan in comuna Saru Dornei, cu izvor propriu de apa plata. Terenul este plat, cu acces foarte bun, stalp de curent electric pe teren, peisaj superb.
Detalii Anunt: Vand Teren intravilan cu casa si anexe (aprox. 8000mp) cu front stradal de 15m la drum principal, situate pe DN17B (valea Bistritei) in Sat Cojoci, Com. Crucea. Este o zona centrala, foarte frumoasa. Se poate vinde si separat casa sau pamantul, sau alte variante. Pretul se negociaza la fata locului.
Primăria Vatra Dornei a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin Direcţia de Turism, Cultură, Sport şi Salvamont, un Infotour, având ca scop promovarea zonei Ţara Dornelor. Activităţile s-au desfăşurat pe patru componente, turism cultural, turism balnear, turism activ şi agroturism.
În prima jumătate a zilei de vineri, organizatorii au oferit participanţilor posibilitatea de a vizita oraşul, bazele de tratament, cele 12 expoziţii permanente din cadrul Muzeului Etnografic şi interioarele tradiţionale care ilustrează viaţa casnică a ţăranilor bucovineni şi Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică, unde au fost prezentate bogăţia florei şi faunei din zona dorneană.
Din această săptămână,turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna
Din această săptămână, turiştii sunt invitaţi gratuit la via ferrata pe râul Dorna. Aşa cum am aflat de la Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont, via ferrata înseamnă traversarea râului Dorna pe două cabluri paralele în plan vertical, pe o distanţă de 62 de metri, suspendaţi deasupra râului Dorna.
„Este o senzaţie plină de adrenalină, pentru că la mijloc corzile încep să se clatine destul de tare, iar cei care vor să practice acest sport mai pot fi "ajutaţi" şi de colegii care zgâlţâie destul de tare de coarda superioară. Când sunt copii pot merge trei, este distractiv, facem concursuri, iar când sunt adulţi pot traversa concomitent două persoane”.
Varietate mare de opţiuni pentru turişti
În Ţara Dornelor, turiştii pot alege dintr-o varietate mare de opţiuni: cicloturism, escaladă – alpinism, nordic walking, paintball, schi, ATV, river – rafting, tiroliană.
Sâmbătă s-a făcut river rafting pe o distanţă de peste patru kilometri.
„Am făcut un traseu de patru kilometri, asta înseamnă mai puţin de jumătate din traseul clasic de 11 km. Atunci când apa este mare, gradul de dificultate este între 2,5 – 3, în zona Toance. Acum avem un grad de dificultate de maxim 1, acum oricine poate merge pe apă fără a exista un pericol, ne-am mai oprit puţin şi în bolovani. Se poate face body-rafting (plutire în torent datorită flotabilităţii echipamentului) cu ajutorul vestei de salvare. Este un peisaj deosebit, o zonă foarte frumoasă. Pentru cei care vor să meargă mai mult se poate pleca chiar din Vatra Dornei, cu condiţia să fie apă destulă. Până aici sunt 45 de kilometri, în zona Cheilor Zugreni trebuie luată barca în mână şi ocolit pe mal, pentru că este un baraj. Turiştii pot să afle despre rafting pe râul Bistriţa de pe internet sau, dacă sunt în Vatra Dornei, sunt puncte de informare turistică. Însă orice structură de primire turistică funcţionează ca punct de informare, pentru că are tot interesul ca turistul ajuns în pensiune să mai stea o zi două pentru un rafting, o plimbare cu barca, o plimbare cu calul pe munte, bicicletă, drumeţie montană, tratament balnear. Şi atunci durata sejurului să nu mai fie de două nopţi, să fie de patru, cinci. Sunt mai multe firme care fac rafting pe râul Bistriţa. Capacitatea maximă de transport pe apă, dacă se unesc cele trei bărci, ar fi de 60 de persoane, iar numărul minim recomandat este de şase”, a spus Petrică Ariciuc.
Salvamontiştii au adus la Vatra Dornei un nou mod de distracţie, paintball-ul
La capătul traseului telescaunului, tinerii şi vârstnicii şi-au pus în valoare inteligenţa şi capacitatea de concentrare şi au concurat de la egal la egal în atacul unei anumite zone sau al unui punct fixat pe unul din copacii de pe terenul în care s-a desfăşurat întrecerea de paintball.
Aşa cum am aflat de la organizatorii întrecerii, acest sport întăreşte spiritul de echipă, iar practicanţii se pot elibera de stres.
Turism ecvestru
Turiştii sunt invitaţi alături de instructorii profesionişti să înveţe arta călăriei în manej şi în afara acestuia, cu cai foarte bine antrenaţi şi echipament de protecţie adecvat. Apoi, însoţiţi de localnici sau instructori, pot face excursii călare pe trasee scurte, cu o durată între una şi trei ore, cu grad redus de dificultate, în cea mai mare parte cu calul la pas.
Pentru călăreţii cu un pic de experienţă şi dorinţă de a descoperi ceva nou şi care au deprins deja mersul corect la pas şi la trap se organizează excursii călare pe trasee montane de o zi în Rezervaţia geologică “12 Apostoli” sau Călimanul Cerbului, dar şi în alte locuri deosebite din munţii Călimani.
Pentru călăreţii cu ceva experienţă, rezistenţă şi mult spirit de aventură, organizatorii au pregătite excursii ecvestre de două-şase zile, cu grad mediu şi ridicat de dificultate, cu cazare la cort, cabană sau pensiune cu mâncare la ceaun sau grătar.
Tiroliană pe Platoul Runc
Participanţii la Infotour, la care s-au adăugat turiştii aflaţi în zonă au avut ocazia să încerce tiroliana într-un spaţiu special amenajat pe Platoul Runc.
Salvamontiştii i-au invitat “pe cei mai tari de inimă”să savureze o porție de adrenalină la maxim, astfel încât cel mai tânăr practicant a fost un puşti de 14 ani, cei mai vârstnici apropiindu-se de 70 de ani.
Înălţimea de la care s-au făcut săriturile a fost de 15 metri, coborându-se pe corzi 85 de metri până la trei metri deasupra nivelului solului, cei care au sărit fiind frânaţi de o coardă, astfel încât oprirea să se facă în siguranţă.
Mâncare specifică stânei
Şi cum efortul necesită şi o alimentaţie sănătoasă, participanţii la Infotour au făcut o oprire la stână, unde au avut ocazia să deguste din preparatele specifice stânei, brânză şi miel la ceaun.
Ultimul popas din cadrul Infotourului a fost la Pensiunea agroturistică Poiana, unde participanţii au avut parte de bucate tradiţionale, dar şi de un păstrăv la grătar crescut chiar din păstrăvăria proprie a administratorului, Dănuţ Candrea.
Cristi Săsărman, coordonator tehnic al proiectului, a declarat: „Proiectul Promovarea produsului turistic Ţara Dornelor este cu finanţare europeană şi presupune promovarea a tot ceea ce poate oferi zona noastră. Proiectul se derulează pe parcursul a 18 luni şi se încheie în luna ianuarie 2013. Până în prezent au fost realizate un studiu de marketing, 5.000 de ghiduri turistice, bilingve, trei filme de prezentare pentru turismul balnear, turismul cultural şi turismul activ în limbile româna, franceză, engleză, germană, 15.000 de flaiere, pe cele trei tipuri de turism, un portal de promovare a Ţării Dornelor, un stand modular cu care participăm la târguri de turism regionale, naţionale şi internaţionale”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că şi-ar dori ca la Pojorîta să fie amenajat un „Safari Park”, care să se adreseze, în principal, familiilor cu copii. El a făcut afirmaţia la „Conacul Domnesc” din Şcheia, în timpul unei întîlniri a managerilor din turism.
În opinia sa, proiectul nu ar costa mult şi ar putea fi realizat pe terenul fostei unităţi militare din Păltinoasa, aflat în patrimoniul CJ. Preşedintele Nechifor le-a solicitat participanţilor să vină cu propuneri legate de acest subiect.
El a spus că mai are în vedere şi iniţierea unui proiect privind înfiinţarea unui domeniu schiabil în Călimani, dat fiind faptul că acolo zăpada se menţine 4-5 luni pe an.
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor i-a solicitat lui Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Turismului, prezent şi el la întîlnire, să ceară „Tarom” să introducă încă o cursă pe relaţia cu Bucureştiul. În prezent, un singur avion pe zi zboară dus-întors pe ruta Suceava-Bucureşti.
Poliția din Dorna Arini a fost sesizată după ce o persoană necunoscută trăgea cu o armă.
În urma primelor verificări s-au constatat următoarele: în jurul orei 07.30, H.Ioan, de 49 ani, din comuna Dorna Arini, aflându-se pe păşunea împădurită proprietatea sa, a executat mai multe focuri cu o armă de vânătoare în plan vertical.
Acesta este deţinător legal de armă de vânătoare, posedând trei arme de vânătoare. Armele de vânătoare au fost ridicate de la domiciliul susnumitului în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosire fără drept a unei armei letale”, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele şi dispunerii de soluţie procedurală legală.
Un autoturism Dacia Solenza a fost incendiat în dimineaţa zilei de duminică la marginea drumului naţional care străbate comuna Iacobeni. Pompierii au fost alertaţi de izbucnirea focului la ora 5.30, la sosirea acestora la faţa locului maşina fiind răsturnată în afara drumului şi arzând ca o torţă.
Conform anchetei poliţiei, maşina îi aparţine lui Ion P., din Vatra Dornei, şoferul fiind implicat cu câteva ore înainte într-un uşor accident şi abandonând autoturismul la faţa locului.
Maşina a fost distrusă în proporţie de 90%.
Proprietarul maşinii a refuzat deocamdată să depună plângere la poliţie pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere.
Circulatia rutieră pe DN 17, la ieşirea din comuna suceveană Iacobeni, a fost blocată, duminică după-amiază, după ce în urma unei furtuni un copac a căzut peste o maşină, fără să se înregistreze victime, conform Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, Gabriel Pantiru, incidentul a avut loc la ieşirea din comuna Iacobeni spre Vatra Dornei.
El a precizat că un copac a căzut peste o maşină în urma unei furtuni, fiind înregistrate doar pagube materiale.
În urma incidentului, traficul în zonă a fost blocat.
Şeful Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă (ISU) Suceava, colonel Ion Burlui, a declarat că echipaje ale institutiei au intervenit pentru îndepărtarea copacului, astfel încât circulatia să fie reluată.
Tot duminică, un alt copac a căzut în municipiul Vatra Dornei pe DN 17 B, din cauza unei furtuni, blocând şoseaua.
Potrivit ISU Suceava, copacul a căzut pe Valea Bistritei în zona Zugreni, pe DN 17 B şi a blocat carosabilul.
Nici un candidat din două licee sucevene, Grupul Şcolar "Vasile Deac", din Vatra Dornei, şi Liceul Particular "Virgil Madgearu", din Suceava, nu a promovat examenul de bacalaureat, în timp ce în alte două licee promovabilitatea a fost sută la sută, potrivit primelor date centralizate de ISJ Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman, două licee din judeţul Suceava, Colegiul Militar Naţional "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc şi Grupul Şcolar Bivolărie, au obţinut promovabilitate de sută la sută, în timp ce alte două licee, Grupul Şcolar "Vasile Deac" din Vatra Dornei şi Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava, au avut promovabilitate zero, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Printre liceele cu promovabilitate mare se numără Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" din Câmpulung Moldovenesc - 97,7 la sută, Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava - 95,7 la sută, Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava - 95,13 la sută, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Suceava - 93,58 la sută, Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" Suceava - 89,89 la sută, Colegiul Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuţi - 82,27 la sută şi Colegiul Naţional "Nicu Gane" Fălticeni cu promovabilitate de 80,66 la sută.
Unităţile cu promovabilitate mică sunt Liceul Particular "Ştefan cel Mare şi Sfânt" Câmpulung Moldovenesc - 3,84 la sută, Grupul Şcolar Caşvana - 5,4 la sută, Grupul Şcolar Dorna Candreni - 6, 45 la sută, Grupul Şcolar Iacobeni - 6,66 la sută, Liceul Particular "Ţara de Sus" Vatra Dornei - 8,69 la sută şi Liceul Particular nr.1 Suceava cu promovabilitate de 11,3 la sută.
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în judeţul Suceava este 46,98 la sută înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu aproape 20 de puncte procentuale mai puţin faţă de anul trecut, doar patru candidaţi obţinând media 10.
Astfel, un număr de 3.023 de candidaţi au obţinut note sub 5.00, iar 371 de candidaţi au luate note între 5.00 şi 5,99.
Numărul candidaţilor care au promovat acest examen a fost de 3.010, iar dintre aceştia 892 au obţinut medii între 6.00 şi 6,99, alţi 896 au obţinut medii între 7.00 şi 7,99, un număr de 778 de candidaţi au luat medii între 8.00 şi 8,99, alţi 440 au luat note între 9.00 şi 9,99, iar patru candidaţi au obţinut media 10.
Secretarul Camerei Deputatilor, Dumitru Pardau, prim-vicepresedinte al PDL Suceava, a anuntat ca paraseste PDL si trece la PNL.
"Am luat decizia de a demisiona din PDL dupa o perioada de analiza de cateva luni. Am decis dupa ce m-am consultat cu oameni din zona pe care o reprezint in Parlamentul Romaniei si dupa ce m-am consultat cu primarii localitatilor din colegiul nr.9", a spus Pardau, potrivit Realitatea TV.
Deputatul sucevean a subliniat ca in calitate de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor nu a pus politicul deasupra atributiunilor, intrucat aceasta functie este in slujba tuturor parlamentarilor indiferent de culoarea politica.
"Nu ma simt tradator. Din contra, ma simt tradat. De ceva vreme, ma simt tradat in sensul in care totul era decis de cateva persoane si aproape orice propunere, idee, solutie era considerata ca o problema personala, nu una de fond. Am simtit ca nu sunt ascultat, ca parerea mea aproape nu conteaza. Nu contest faptul ca s-au luat decizii bune, dar am realizat ca drumul este din ce in ce mai gresit", a mai afirmat Dumitru Pardau.
El subliniaza ca regreta despartirea de o parte din colegii din PDL, oameni de o calitate deosebita, oameni care au fost la fel de disciplinati ca si el si are senzatia ca unii sunt la fel de dezamagiti.
Zvonuri legate de plecarea lui Pardau din PDL au existat inca de la mijlocul lunii iunie, cand, potrivit presei locale, deputatul PDL s-a intalnit, la Bucuresti, cu liderul PNL, Crin Antonescu.
Plecarea secretarului Camerei Deputatilor intervine intr-un moment in care din PDL pleaca din ce in ce mai multi oameni.
Detalii Anunt: Vand teren 5000 mp la 10 km de Vatra Dornei (Dorna Arini). Este intravilan. Facilitati:apa curenta, curent electric, drum de acces. Este situat la 200m de asfalt. Exista si izvoare perfecte pentru iazuri.
Detalii Anunt: Vand 8200 mp teren ,in Gura Negri, 100 m de la asfalt, cu acces, curent electric, apa din izvor, si constructie. Terenul este drept, nu mlastinos si se vinde integral. Exclus parcele !
Detalii Anunt: Ma numesc SIMIONESCU ADINA si execut mobilier din lemn pentru casa si gradina plus restaurare mobila, geamuri, usi, interioare si exterioare case din lemn
Chiar dacă la nivel naţional şi în judeţul Suceava gâfâie din răsputeri, Partidul România Mare nu a murit definitiv. O dovadă în acest sens este atipicul municipiu staţiune de interes naţional Vatra Dornei, localitate unde PRM a ajuns la putere.
Şedinţa de constituire a noului Consiliu Local a adus o nouă surpriză, iar reprezentanţii USL, deşi deţin cel mai mare număr de aleşi locali, nu au reuşit să-şi impună un viceprimar.
În aceste condiţii, în urma negocierilor care s-au purtat între partide, viceprimar a fost ales Nicu Cojocaru, preşedintele PRM Vatra Dornei.
Trebuie spus că în Consiliul Local din Vatra Dornei USL a obţinut opt mandate, PDL a primit şase mandate, în timp ce PRM este reprezentat de două persoane, iar PP-DD de un consilier local.
În aceste condiţii, cele mai mari şanse de a desemna un viceprimar le aveau cei de la USL, numai că alianţa aproape inexistentă dintre PSD şi PNL Vatra Dornei a făcut ca în final viceprimarul să fie din partea PRM.
Noul viceprimar este la a treia experienţă de acest gen. Nicu Cojocaru a mai deţinut funcţia de viceprimar în municipiul Vatra Dornei în perioada 2000-2008, iar în ultimii patru ani a ocupat funcţia de director al ACET Vatra Dornei.
După alegerile din 10 iunie 2012, postul de primar i-a revenit democrat-liberalului Ilie Boncheş, care a fost desemnat să conducă municipiul Vatra Dornei cu mai puţin de 27% din opţiunile celor prezenţi la urne.