Un bărbat din municipiul Vatra Dornei a izbit cu maşina o tânără care traversa strada, a fugit la serviciu, după care şi-a sunat soţia şi i-a cerut să ducă maşina acasă, în garaj, sperând că va reuşi să muşamalizeze totul.
Deşi vina pentru producerea accidentului era a victimei, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, poliţiştii au aflat motivul pentru care respectivul şofer a fugit de oamenii legii şi şi-a pus soţia la volan. Şoferul vinovat avea permisul reţinut din 2011, după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie peste limita legală.
A revenit la locul faptei, a trecut pe lângă victima care primea primul ajutor, însă nu a oprit
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, accidentul a avut loc vineri seară, la câteva minute după ora 21:00, pe DN 17, în centrul comunei Iacobeni.
Mihaela B., în vârstă de 35 de ani, din localitate, a vrut să traverseze strada, moment în care a fost luată pe sus de un autoturism. Tânăra a fost rănită grav, iar şoferul maşinii care a izbit-o şi-a continuat drumul, fugind de la faţa locului.
Sesizaţi de producerea accidentului, poliţiştii de la formaţiunea rutieră din Vatra Dornei au organizat mai multe filtre, având informaţii că autoturismul implicat în accident a plecat înspre Suceava. Între timp, la faţa locului au sosit ambulanţierii, care i-au acordat primul ajutor victimei, înainte de a o transporta la spital.
Ulterior, poliţiştii aveau să afle că şoferul vinovat a întors maşina şi a trecut prin zona în care şi-a lovit victima, chiar în momentul în care acesteia i se acordau îngrijiri medicale la faţa locului.
Mihaela B. a fost transportată la spital în comă (grad II-III), fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi escoriate regiunea parietalo-temporală dreaptă, plagă contuză cot drept. Din primele estimări ale medicilor, victima ar avea nevoie de aproximativ o lună şi jumătate de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicaţii.
Cum au reuşit poliţiştii de la Circulaţie să dea de urma şoferului vinovat
La aproximativ trei sferturi de oră de la producerea accidentului, un echipaj de poliţie a observat la intrarea în municipiul Vatra Dornei un autoturism care prezenta avarii în partea dreapta faţă. Oamenii legii i-au făcut semn conducătorului auto să oprească, la volan fiind o femeie din localitate, Cristina C., în vârstă de 46 de ani. Luată la întrebări de poliţişti, respectiva a declarat că maşina a fost implicată în accidentul de la Iacobeni şi că ea se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.
Cristina C. le-a spus poliţiştilor că a plecat de la faţa locului, întrucât îşi uitase documentele acasă. Având suspiciuni asupra veridicităţii declaraţiilor femei, mai ales că vina pentru producerea accidentului îi aparţinea victimei, poliţiştii i-au pus şoferiţei întrebări suplimentare şi i-au cerut să meargă împreună la locul de muncă al soţului ei, Gheorghe C., de 45 de ani, care era de serviciu în acea seară.
Puşi faţă în faţă, cei doi soţi au recunoscut cum au stat lucrurile în realitate. La volan, în momentul producerii accidentului, nu era Cristina C., aşa cum bănuiau de altfel oamenii legii, ci soţul acesteia. Bărbatul avea permisul reţinut de aproape un an, după ce a fost prins la volan, la Câmpulung Moldovenesc, cu o alcoolemie de aproape 2 la mie în sânge.
Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore
Gheorghe C. le-a povestit şi cum, la scurt timp după producerea accidentului, a întors maşina şi a trecut din nou pe la faţa locului, unde şi-a văzut victima primind îngrijiri medicale, însă nu a oprit. A mers la serviciu, şi-a sunat soţia, i-a spus ce s-a întâmplat şi i-a cerut să vină să ia maşină şi să o ducă la domiciliul lor.
Când a fost oprită în trafic de poliţie, femeia mai avea câteva sute de metri până acasă, iar dacă ar fi reuşit să ajungă la domiciliu şi să bage maşina în garaj, misiunea poliţiştilor de identificare a autoturismului ar fi fost extrem de grea, mai ales că singurul lucru pe care îl ştiau despre maşina implicată în accident era acela că avea o culoare închisă.
Gheorghe C. a fost reţinut pentru 24 de ore, însă instanţa de judecată a dispus cercetarea în stare de libertate a acestuia, cu interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 29 de zile.
SURSA: MonitorulSV.ro