Fostul primar din Vatra Dornei, Ioan Moraru, numit şef al Companiei Naţionale a Uraniului

Fostul primar al municipiului Vatra Dornei liberalul Ioan Moraru, a fost numit în funcţia de director general al Companiei Naţionale a Uraniului. El şi-a preluat atribuţiile începând cu 1 septembrie, iar săptămâna viitoare se va deplasa în teren, inclusiv la Crucea, pentru a se pune la punct cu problemele din teritoriu.

„Nu aş fi acceptat această funcţie dacă nu eram în domeniu. Nu vreau să fac război în companie, dar vreau să dispară discrepanţele salariale actuale, iar oamenii care lucrează în producţie să fie suficient de motivaţi pentru a nu declanşa acţiuni de protest, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună de zile. Vreau ca presiunea socială să fie cât de mult atenuată, în special în rândul oamenilor care lucrează în subteran”, a precizat Ioan Moraru.

Odată cu venirea noului şef al Companiei Naţionale a Uraniului în teritoriu se aşteaptă şi schimbarea unor directori de sucursale.


Ioan Moraru a fost primar al municipiului Vatra Dornei timp de două mandate, în perioada 1996-2000 şi 2008-2012, iar între aceste intervale a deţinut funcţia de director al MinBucovina Vatra Dornei.




Şi-a pus soţia la volan, după ce a rănit grav o tânără şi a fugit de la faţa locului

Un bărbat din municipiul Vatra Dornei a izbit cu maşina o tânără care traversa strada, a fugit la serviciu, după care şi-a sunat soţia şi i-a cerut să ducă maşina acasă, în garaj, sperând că va reuşi să muşamalizeze totul.

Deşi vina pentru producerea accidentului era a victimei, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, poliţiştii au aflat motivul pentru care respectivul şofer a fugit de oamenii legii şi şi-a pus soţia la volan. Şoferul vinovat avea permisul reţinut din 2011, după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie peste limita legală.

A revenit la locul faptei, a trecut pe lângă victima care primea primul ajutor, însă nu a oprit

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, accidentul a avut loc vineri seară, la câteva minute după ora 21:00, pe DN 17, în centrul comunei Iacobeni.

Mihaela B., în vârstă de 35 de ani, din localitate, a vrut să traverseze strada, moment în care a fost luată pe sus de un autoturism. Tânăra a fost rănită grav, iar şoferul maşinii care a izbit-o şi-a continuat drumul, fugind de la faţa locului.
Sesizaţi de producerea accidentului, poliţiştii de la formaţiunea rutieră din Vatra Dornei au organizat mai multe filtre, având informaţii că autoturismul implicat în accident a plecat înspre Suceava. Între timp, la faţa locului au sosit ambulanţierii, care i-au acordat primul ajutor victimei, înainte de a o transporta la spital.

Ulterior, poliţiştii aveau să afle că şoferul vinovat a întors maşina şi a trecut prin zona în care şi-a lovit victima, chiar în momentul în care acesteia i se acordau îngrijiri medicale la faţa locului.

Mihaela B. a fost transportată la spital în comă (grad II-III), fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi escoriate regiunea parietalo-temporală dreaptă, plagă contuză cot drept. Din primele estimări ale medicilor, victima ar avea nevoie de aproximativ o lună şi jumătate de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicaţii.

Cum au reuşit poliţiştii de la Circulaţie să dea de urma şoferului vinovat

La aproximativ trei sferturi de oră de la producerea accidentului, un echipaj de poliţie a observat la intrarea în municipiul Vatra Dornei un autoturism care prezenta avarii în partea dreapta faţă. Oamenii legii i-au făcut semn conducătorului auto să oprească, la volan fiind o femeie din localitate, Cristina C., în vârstă de 46 de ani. Luată la întrebări de poliţişti, respectiva a declarat că maşina a fost implicată în accidentul de la Iacobeni şi că ea se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.

Cristina C. le-a spus poliţiştilor că a plecat de la faţa locului, întrucât îşi uitase documentele acasă. Având suspiciuni asupra veridicităţii declaraţiilor femei, mai ales că vina pentru producerea accidentului îi aparţinea victimei, poliţiştii i-au pus şoferiţei întrebări suplimentare şi i-au cerut să meargă împreună la locul de muncă al soţului ei, Gheorghe C., de 45 de ani, care era de serviciu în acea seară.

Puşi faţă în faţă, cei doi soţi au recunoscut cum au stat lucrurile în realitate. La volan, în momentul producerii accidentului, nu era Cristina C., aşa cum bănuiau de altfel oamenii legii, ci soţul acesteia. Bărbatul avea permisul reţinut de aproape un an, după ce a fost prins la volan, la Câmpulung Moldovenesc, cu o alcoolemie de aproape 2 la mie în sânge.

Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore

Gheorghe C. le-a povestit şi cum, la scurt timp după producerea accidentului, a întors maşina şi a trecut din nou pe la faţa locului, unde şi-a văzut victima primind îngrijiri medicale, însă nu a oprit. A mers la serviciu, şi-a sunat soţia, i-a spus ce s-a întâmplat şi i-a cerut să vină să ia maşină şi să o ducă la domiciliul lor.

Când a fost oprită în trafic de poliţie, femeia mai avea câteva sute de metri până acasă, iar dacă ar fi reuşit să ajungă la domiciliu şi să bage maşina în garaj, misiunea poliţiştilor de identificare a autoturismului ar fi fost extrem de grea, mai ales că singurul lucru pe care îl ştiau despre maşina implicată în accident era acela că avea o culoare închisă.

Gheorghe C. a fost reţinut pentru 24 de ore, însă instanţa de judecată a dispus cercetarea în stare de libertate a acestuia, cu interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 29 de zile.



Cinci premii I şi un premiu II pentru tinerii artişti dorneni, la concursuri naţionale

Tinerii artişti dorneni au obţinut cinci premii I şi un premiu II la două dintre cele mai importante manifestări artistice naţionale desfăşurate în luna august, manifestări aflate în Calendarul Activităţilor Educative al Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului: Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Peştişorul de Aur”, ediţia a XX-a, Tulcea (7-12 august) şi Olimpiada de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale, ediţia a XVII-a, Sibiu (22-26 august).

La festivalul de la Tulcea, fiind o ediţie jubiliară, au fost invitate cele mai bune ansambluri folclorice care au evoluat de-a lungul anilor pe scena acestei prestigioase manifestări artistice dedicate copiilor, 16 ansambluri din 12 judeţe care au reprezentat principalele zone folclorice ale ţării. De asemenea, au fost prezente la festival ansambluri din 11 ţări.

Prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, a declarat: „Bucovina a fost reprezentată de Ansamblul Folcloric "Plaiurile Dornelor", de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, care a susţinut spectacolul intitulat "Bucovină, mândră floare", în cadrul căruia au fost prezentate suite de jocuri populare din Ţara Dornelor şi Bucovina, şi melodii interpretate de soliştii instrumentişti Vasile Boancheş la trompetă, Pavel Roată la fluier şi de solista vocală Camelia Lucescu.

Juriul concursului a fost prezidat de prof. Theodor Vasilescu, artist emerit, preşedinte al ACAFR, ceilalţi membri fiind nume sonore ale folclorului românesc şi reprezentanţi ai MECTS: Marin Barbu, preşedintele CIOFF România, Florentina Satmari, redactor TV, Elise Stan, producător TVR, Emilia Bubulac, etnomuzicolog şi producător TV, prof.dr. Cătălina Chendea, inspector de specialitate MECTS, prof. Damian Dumitru, inspector şcolar general al IŞJ Tulcea”.

Tinerii artişti dorneni au fost apreciaţi cu premiul II, juriul remarcând acurateţea spectacolului, repertoriul foarte bine ales, felicitându-i atât pe elevi, dar şi pe coordonatorii ansamblului, prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, şi prof. Dorin Pardău.

Cinci premii I la Olimpiada de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale de la Sibiu

La Olimpiada de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale de la Sibiu, elevii suceveni au avut rezultate de excepţie, toţi cei cinci calificaţi la etapa naţională reuşind să obţină premiul I : Emanuel Hăgătiş - prelucrarea osului, Mihai Ţarcă - prelucrarea lemnului, ambii de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, îndrumaţi de prof. Mihai Vleju; Gianina Chiperi, broderie - cusături, de la Şcoala Poiana Stampei, îndrumător prof. Dorina Paicu; Tiberiu Moroşan, cojocărit, de la Şcoala Grăniceşti, îndrumător prof. Domnica Petrovici şi Mihaela Stolier, încondeierea ouălor, de la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi, îndrumător prof. Sofrona Perta.

Concursul s-a desfăşurat în incinta Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Dumbrava Sibiului, tinerii meşteri populari din toate judeţele ţării (aproximativ 200 de copii) realizând lucrări practice, fiind zilnic atent supravegheaţi de către membrii comisiei de jurizare. Renumitul etnolog, prof. univ. dr. Ilie Moise, preşedintele comisiei de jurizare, a ţinut să-i felicite personal pe elevii suceveni şi pe prof. Mihai Vleju, coordonatorul lotului participant la Sibiu pentru adevăratele demonstraţii de măiestrie artistică din cadrul concursului.

„Elevii şi profesorii care au participat la cele două activităţi naţionale mulţumesc pentru sprijin şi implicare d-nei inspector Tatiana Vîntur de la IŞJ Suceava”, ne-a spus prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.



A murit în timpul examenului de bac

Elevii de la Liceul Teoretic Ion Luca din Vatra Dornei au trecut prin clipe groaznice, la ultima probă a Bacalaureatului, sesiunea din toamnă.

Un profesor a murit, inainte de a intra in sala de clasa unde urma sa supravegheze examenul de Bacalaureat.

Profesorul era supraveghetor la BAC. Era sexagenar si avea probleme cardiace de mai mult timp.

Profesorul a murit chiar inainte de a intra in sala de clasa unde avea sa supravegheze examenul la ultima proba a sesiunii de toamna a Bacalaureatului. Colegii lui care erau de fata spun ca barbatul s-a ridicat de pe scaun dintr-o data, era cam tras la fata si, dupa ce a facut cativa pasi, s-a prabusit pe podea.

Moartea profesorului i-a socat atat pe colegii sai, cat si pe elevi. Cei care il cunosteau spun ca barbatul nu se suparase, nu se enervase si, aparent, nu dadea semne ca ar fi fost ceva in neregula cu el.

Cel mai probabil, profesorul a murit din cauza unui infarct provocat boala de inima. Profesorul venea de la Campulung Moldovenesc.

Echipele de salvare care au venit la liceu, au incercat sa il resusciteze timp de 40 de minute, dar totul a fost in zadar.

Cei care isi vor spune ultimul cuvant privind cauza exacta a mortii sale vor fi medicii legisti.


SURSA: BZI.ro

Apă cu clor peste limita admisă, la robinetele locuitorilor din Vatra Dornei

La robinetele locuitorilor din oraşul Vatra Dornei va curge în perioada următoare apă cu clor peste limita admisă. Şi asta, după ce sucursala din municipiul Vatra Dornei a SC ACET SA Suceava a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) o derogare pentru a creşte cantitatea de clor adăugată în apa potabilă, la ieşirea din staţia de tratare Roşu.

ACET a cerut acceptul DSP de a creşte cantitatea de clor folosită pentru dezinfectare, de la 0,5 mg/l la 0,7 mg/l, pentru a putea implementa “Master Planul fonduri de coeziune, care prevede reabilitarea şi optimizarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv reabilitarea staţiei de tratare Roşu, extinderea şi reabilitarea reţelelor de distribuţie, contorizare utilizatori”.

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică şi-au dat acordul pentru suplimentarea cantităţii de dezinfectant, precizând că apa nu îşi va modifica gustul din acest motiv.

„Luând în considerare valoarea solicitată, lucrările în curs de execuţie, cât şi cele programate, rolul de dezinfectant al clorului, rolul de sistem tampon pe conducte al clorului, cât şi eventualul efect asupra sănătăţii populaţiei, suntem de acord cu acordarea derogării şi vom solicita Ministerului Sănătăţii să o aprobe”, se arată într-un comunicat de presă remis de DSP.



Vatra Dornei este pentru a patra oară gazda Campionatului Naţional de Alergare Montana

Municipiul Vatra Dornei este pentru a patra oară consecutiv gazda Campionatului Naţional de Alergare Montană, competiţie rezervată atât juniorilor, cât şi seniorilor, la masculin şi feminin.

Reprezentanţii Federaţiei Române de Atletism au ales din nou municipiul Vatra Dornei în primul rând pentru traseele pitoreşti din zonă, pentru buna organizare de la ediţiile trecute, dar şi pentru a promova această zonă turistică.

Naţionalele din acest an vor avea la start 140 de concurenţi de la majoritatea cluburilor şcolare, municipale sau universitare din ţară, acest concurs fiind şi criteriu de selecţie pentru Campionatul Mondial de Alergare Montană ce va avea loc în Italia pe 1 şi 2 septembrie.

Starul acestui campionat naţional se va da din satul Rusca şi va avea punctul final pe vârful Giumalău, distanţa fiind diferită pentru cele patru categorii. Junioarele vor alerga 4 kilometri, juniorii şi senioarele vor avea 8 kilometri, în timp ce seniorii vor parcurge 12 kilometri. Atleţii vor pleca de la o altitudine de 760 de metri şi vor termina cursa la 1.800 de metri, diferenţa de nivel fiind de aproape 900 de metri.

Din judeţul Suceava vor participa cinci sportivi, cele mai mari şanse la o medalie avându-le sportivul clubului organizator CSM Dorna Vatra Dornei, pregătit de Cristian Prâsneac, Andrei Leancă, atlet ce este specialist în această probă şi a reprezentat România la balcaniada şi europenele de juniori.

În acelaşi concurs va mai lua startul un sportiv de la CSŞ Gura Humorului, dar şi o echipă de junioare de la CSM Suceava. La finalul concursului, reprezentanţii federaţiei vor alege sportivii ce vor reprezenta România la mondiale, atât la individual unde va pleca primul clasat la fiecare categorie, dar şi la echipe unde la junioare vor fi în total 3 sportive, la juniori şi senioare câte patru, iar la seniori echipa va fi formată din şase atleţi.

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Alergare Montană va fi organizată de Primăria Vatra Dornei, Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei şi Federaţia Română de Atletism.




Accident cu patru răniţi, din cauza vitezei, într-o curbă deosebit de periculoasă

Un şofer în vârstă de 19 ani, care nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, a provocat un accident în lanţ, în care au fost implicate trei maşini şi în urma căruia au fost rănite patru persoane. Accidentul rutier s-a petrecut loc luni, în jurul orei 17.30, pe DN 17, între Iacobeni şi Vatra Dornei.

Conform anchetei poliţiei, Ovidiu G., şoferul în vârstă de 19 ani, din judeţul Iaşi, conducea autoturismul pe direcţia Vatra Dornei - Suceava şi, ajungând într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului, intrând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu maşina condusă regulamentar de Vasilică R., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Bucureşti. Din impact, maşina lovită a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de Pavel C., în vârstă de 26 de ani, din comuna Cârlibaba.


În urma impactului au fost răniţi cei doi şoferi care se deplasau regulamentar şi încă doi pasageri din maşinile acestora. Din fericire, cele patru victime nu au fost diagnosticate cu leziuni grave.



Anchetat de politisti pentru o semnatura pe o adeverinta falsa

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din comuna suceveană Dorna Candreni este cercetat pentru înşelăciune, falsa material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, pentru că a indus în eroare o unitate bancară din Suceava în obţinând un credit, pe care nu l-a achitat, folosind o adeverinţă de salariat falsă.

Potrivit IJP Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat începerea urmăririi penale faţă de bărbatul din Dorna Candreni pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, şi faţă de un bărbat în vârstă de 67 ani, din comuna Poiana Stampei, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform cercetărilor, bărbatul din Dorna Candreni, a indus în eroare o unitate bancară din Suceava când în data de 31 ianuarie 2008 a contractat un credit, prezentând o adeverinţă de salariu emisă de o societate comercială şi a unui contract individual de muncă din 2007, ştiind că aceste două documente conţin date nereale şi a creat, prin neachitarea ratelor, un prejudiciu în sumă de 45.792,39 lei.

De asemenea, menţiunea „conform cu originalul” şi semnătura din dreptul menţiunii „conform cu originalul” de pe contractul individual de muncă au fost realizate de bărbat fără ca acest document să fie înregistrat la ITM Suceava.

Celălalt bărbat este acuzat că a semnat la rubrica “Reprezentant legal - administrator “ adeverinţa de salariu ştiind că acest document conţine date nereale.



Festivalul Naţional al Păstrăvului se desfasoara zilele acestea la Ciocanesti

În perioada 15 – 19 august a.c., la Ciocăneşti se desfăşoară zilele comunei şi cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului.

Miercuri, 15 august, după oficierea la bisericile şi la mănăstirile din comună a Sfintei Liturghii prilejuite de sărbătoarea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, pe platoul pensiunii „Melios” din Ciocăneşti va avea loc primirea hrămarilor, urmată de o masă de la care aflăm că nu va lipsi borşul de păstrăv. Turiştii şi localnicii sunt invitaţi şi la un spectacol folcloric în cadrul căruia vor evolua artişti cunoscuţi din Suceava, Botoşani, Maramureş, Cluj şi Iaşi.

Joi, 16 august, vor avea loc ecologizarea şi popularea cu puiet de păstrăv a Pârâului Recele, refacerea marcajelor spre obiectivele turistice de pe Muntele Suhard, vizitarea unor mănăstiri de pe acest munte şi a două popasuri de la două stâne pentru a degusta produsele lactate. De la ora 15 va avea loc seminarul „Plutele pe Bistriţa Aurie, ocupaţie străveche a ciocăneştenilor”, şedinţa tehnică a concursului local de pescuit păstrăv, urmată de manşa I, cea a calificărilor pentru faza naţională 2012. Seara se va încheia în jurul focului de tabără cu un spectacol folcloric.

Ziua de vineri, 17 august, include în program concursul local de pescuit păstrăv, popularea cu puiet de păstrăv a Pârâului Humor, construirea unei plute pe Bistriţa Aurie – demonstraţie practică la „Podul Negru” – Botoş şi un concurs de găurire a buştenilor pentru plută. Începând cu ora 12, amatorii de aventură pot plutări pe Bistriţa Aurie, pot face river rafting de la Oiţa la Ciocăneşti sau pot efectua traversări cu tiroliana. După-amiază se va da startul Concursului de pescuit păstrăv – faza naţională 2012. Seara se va încheia în jurul focului de tabără, cu spectacolul de muzică corală a membrilor corului „Lacrimoza” din Chişinău şi cu un recital extraordinar al lui Vasile Şeicaru.

Sâmbătă, va continua concursul de pescuit păstrăv, va fi populat cu puiet de păstrăv Pârâul Botoşel, vor avea loc o expoziţia şi concursul gastronomic cu preparate din păstrăv realizate după reţete tradiţionale şi se va putea merge cu pluta pe Bistriţa Aurie. După-amiază vor avea loc festivitatea de premiere a concursului naţional de pescuit păstrăv, cea a concursului gastronomic cu preparate din păstrăv şi a concursului pentru cea mai frumoasă şi performantă păstrăvărie din comună. Seara vor avea loc un recital extraordinar Andreea Bălan şi un foc de artificii.

Duminică, după oficierea Sfintei Liturghii în bisericile şi mănăstirile din Ciocăneşti şi din Botoş, ciocăneştenii şi turiştii sunt invitaţi să participe la popularea cu puiet de păstrăv a râului Bistriţa Aurie, după care va avea loc concursul „Originea frumosului din valea Bistriţei Aurii”, în care tineri şi vârstnici se vor întrece în prezentarea celui mai frumos şi mai autentic costum popular tradiţional.

După cinstirea plutaşilor care vor sosi cu plutele aproape de centrul comunei, va avea loc un spectacol folcloric în care vor evolua solişti şi ansambluri folclorice din judeţul Suceava şi din judeţele vecine. În pauze vor avea loc premierea celor mai frumoase costume populare tradiţionale, premierea sârguincioşilor din cea mai frumoasă gospodărie tradiţională, a gospodăriilor cu cea mai frumoasă grădină cu flori şi a celor mai primitoare pensiuni. Seara, plăieşii cu făclii vor coborî pe „Drumul Tătarilor” pentru a aprinde un foc de tabără.

Pe parcursul desfăşurării festivalului, va fi amenajat un amplasament în vederea iniţierii în tehnicile de supravieţuire în natură, prezentate de clubul condus de prof. Ion Ţurcanu din Chişinău.


Organizatori sunt Primăria şi Consiliul Local Ciocăneşti şi Filiala Suceava a ANTREC România, cu sprijinul sponsorilor şi al partenerilor.


SURSA: CraiNou.ro

ANUNT - Inchiriez Camere

Detalii Anunt: Familie serioasa inchiriaza camere separat la curte (sunt 2 casute in curte), cu contract, conditii bune de locuit, la 70 m de Penny Market, str. Unirii, preferabil familie. Alte detalii se discuta telefonic.


Pret: 10

Nume: Alina

Telefon: 0742 450 384


ANUNT - Economista, ofer servicii in domeniu

Detalii Anunt: Economista ofer servicii contabilitate completa de la inregistrari contabile si pana la bilant inclusiv.Pentru mai multe relatii ma puteti contacta la adresa de mail rcmarinela@yahoo.com


Nume: Rogojan Cornelia Marinela

Telefon: 0753 056 361


ANUNT - Vand casa in Vatra Dornei si teren la 18 km de Vatra Dornei

Detalii Anunt: Vand casa in Vatra Dornei sau schimb cu garsoniera plus diferenta.

Vand teren la 18 km distanta de Vatra Dornei, langa soseaua asfaltata.



Pret: Negociabil

Nume: Niculina Apetrii

Telefon: 0744 571 252


ANUNT - Inchiriere camere elevi / studenti

Detalii Anunt: Inchiriez camere 2 locuri la eleve si studente, camerele au toare conditiile.

Pret: 400 Lei / persoana

Nume: Marioara

Telefon: 0743 567 388



LOC DE MUNCA - Caut femeie pentru ingrijire copil

Detalii Anunt: Caut femeie pentru ingrijire copil.

Nume: Marinca Mihaiela

Telefon: 0744 753 967



ANUNT - Inchiriez apartament de 3 camere decomandate

Detalii Anunt: Inchiriez apartamente de 3 camere decomandate in cladire noua pe strada Vicilicilor nr. 3, Vatra Dornei (langa Politie).

Pret: Negociabil

Nume: Gavril Florinel

Telefon: 0747 228 834


ANUNT - Cerere inchiriere apartament

Detalii Anunt: Familie serioasa din Vatra Dornei cautam apartament sau casa de inchiriat pe perioada lunga, poate sa fie si partial mobilat (a).


Pret: Negociabil

Nume: Simona

Telefon: 0753 053 276


ANUNT - Hotel Bucovina Vatra Dornei va invita la Decada Balneara 2012

Detalii Anunt: Hotel Bucovina 2* Vatra Dornei - Decada Balneara 2012

Pachetul include:
- 9 nopti cazare in camera dubla;
- pensiune completa;
- tratament 2 proceduri / zi / persoana.

>> Se recomanda clientilor sa aiba asupra lor talonul de pensie sau adeverinta de plata la zi a contributiilor pentru asigurarile de sanatate, in cazul in care doresc sa suplimenteze, la fata locului, procedurile primite prin aceste oferte.

Pret: 710 lei / persoana / sejur

Nume: Hotel Bucovina 2* Vatra Dornei

Telefon: 0230 345 005


LOC DE MUNCA - Angajam ospatar cu experienta

Detalii Anunt: Pensiunea Izvorul Bucovinei **** din Saru Bucovinei angajeaza barman/ospatar cu experienta. CV-urile se pot trimite pe adresa de email contact@izvorulbucovinei.ro sau direct la sediul nostru din Saru Bucovinei nr. 131. Relatii suplimentare la telefon 0731 373 318.



Nume: Costel Drobotoaie

Telefon: 0731 373 318


ANUNT - Caut sa inchiriez apartament

Detalii Anunt: Caut sa inchiriez apartament 2 camere. Relatii la telefon 0230 375490 intre orele 08.00 - 16.00


Pret: Negociabil

Nume: Mihaela G.

Telefon: 0230 375 490


ANUNT - Vand Pensiune Turistica

Detalii Anunt: Vand pensiune turistica in com. Poiana Stampei, suprafata 380 mp, compusa din 2 apartamente, 7 camere duble, restaurant de 60 de locuri, 2 balcoane, 2 terase, 10 bai, complet mobilata si utilata + 1000 mp teren, curte amenajata.

Pret: 130.000 Euro

Nume: Oana Chirileanu

Telefon: 0742 505 170


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei