ANUNT - Vand Teren Saru Dornei

Proprietar, vand teren intravilan in Comuna Saru Dornei. Terenul este situat la aprox. 9 km de Vatra Dornei dar se afla foarte aproape de partiile de ski. Dispune de drum de acces si ofera o priveliste mirifica. Este ideal pentru orice fel de constructii.


Pret: 3,50 Euro / mp Negociabil

Nume: Ana-Maria Slav



Un dornean e iubitul secret al Loredanei Chivu, fosta asistenta TV a lui Dan Capatos ... Vezi cine e ?

Loredana Chivu se numara printre cele mai sexy vedete de pe plaiurile romanesti, insa la capitolul dragoste n-a stat niciodata prea bine. Fosta starleta Playboy si asistenta a lui Dan Capatos si, totodata, desemnata posesoarea celui mai sexy posterior din tara noastra, s-a iubit cu cativa barbati, insa relatiile pe care le-a avut fusera si se dusera. Acum blonda este din nou fericita si declara ca si-a gasit iubirea.

Focoasa blondina era singura de un an de zile. In 2011, s-a despartit de Mircea Ureche, un milionar din Sibiu cu care avea o relatie de mai bine de trei ani si cu care, potrivit apropiatilor, ar fi trebuit sa se marite anul acesta.


Momentan nici nu vreau nici nu caut pe altcineva si nici nu imi trebuie. Ma voi ocupa mai mult de mine o perioada. Vreau ca barbatul sa fie barbat adevarat, sa aiba putina burtica daca se poate. Nu vreau sa fie bombonel, epilat sau prea aranjat. Cel mai mult imi place caracterul unui barbat si respectul fata de femeia lui”, marturisea Loredana in urma cu o luna.

Ei bine, fosta asistenta TV avea sa isi gaseasca un iubit care sa aiba toate acesta trasaturi. Surse din anturajul Loredanei au marturisit in exclusivitate pentru STL.RO ca blonda de 22 de ani are o relatie cu un tanar afacerist pe nume Ciprian Iacoban, originar din Vatra Dornei, in varsta de 25 de ani. Prietenii vedetei au declarat ca cei doi au petrecut atat Craciunul, cat si Revelionul in orasul natal al junelui.

“Deja se viseaza mireasa!”

Noul iubit al Loredanei Chivu nu are banii fostului ei partener de viata, insa pespective exista daca tinem cont ca tanarul a absolvit recent FSEGA (Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor), Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca.

“Lore si Koko (n.r. porecla lui Ciprian) sunt impreuna de cateva saptamani, dar iubirea e mare. Ea crede ca e sufletul ei pereche si deja se viseaza mireasa. Bine, si el stie sa se poarte cu ea. Acum vreo doua saptamani, i-am vazut in Bamboo-ul de la noi din Cluj, la un concert al Annei Lesko, si se vedea cu ochiul liber ca se potrivesc de minune”, au declarat apropiatii Loredanei Chivu pentru STL.RO.






SURSA: STL.ro ; WOWBiz.ro

Contrabandist de tigari prins la Poiana Stampei

Ieri a fost depistat în trafic, la Poiana Stampei, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de C. Ion, de 46 de ani, din mun. Timişoara, jud. Timiş, în care au fost descoperite de către lucrătorii de poliţie mai multe cartuşe de tigari cu timbru fiscal extracomunitar.


Autoturismul supus unui control amănunţit, ocazie cu care au fost găsite un număr total de 1550 pachete ţigarete de provenienţă ucraineană, respectiv 31.000 ţigarete, cu o valoare de piaţă de 15.550 lei.


În consecinţă autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei iar şoferul a fost arestat preventiv urmând să fie cercetat penal.



Remorcă sustrasă de autori necunoscuţi la Ciocăneşti

Persoane necunoscute au sustras ieri din satul Ciocăneşti, comuna Cârlibaba, o remorcă ce aparține unei societăţi comerciale din Iacobeni. Lipsa remorcii a fost sesizată de un localnic care domiciliază în apropierea locului unde fusese parcată utilitara auto.


Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului în valoare de 5.000 euro.
Tot ieri la Rădăuţi persoane necunoscute au sustras dintr-o locuinţă bani şi bunuri materiale. Fapta a fost sesizată de proprietara imobilului.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi care a constatat că în locuinţă s-a pătruns pe uşa lăsată deschisă, iar din hol s-au sustras dintr-o poşetă 500 lei şi un telefon mobil în valoare de 200 lei


Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.



Festivalul de datini şi obiceiuri populare de iarnă „Porniţi plugul, Feţi-Frumoşi!”

Localnicii şi turiştii aflaţi, sâmbătă, 29 decembrie 2012, în staţiunea Vatra Dornei au primit din partea Primăriei municipiului Vatra Dornei, Casei de Cultură „Platon Pardău” şi Fundaţiei Culturale „Dorna Dorului” cel mai frumos dar, Festivalul de datini şi obiceiuri populare de iarnă „Porniţi plugul, Feţi-Frumoşi!”, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie.





Minorica Dranca, directoarea Muzeului etnografic din Vatra Dornei, ne-a spus: “Un festival care reuneşte tot ceea ce are mai valoros românul, bucovineanul şi nu numai. Judeţele înconjurătoare şi-au trimis reprezentanţii care să ne încânte şi să ne ureze "La mulţi ani!".Sunt ansambluri folclorice, grupuri de urători şi de colindători care au venit să arate încă o dată zestrea românească, cea care dă identitatea unui popor şi simbioza aceea deosebită între ceea ce este creştinesc şi românesc şi ceea ce a fost demult, înainte ca Iisus să se nască”.

După ce Ilie Boncheş, primarul municipiului Vatra Dornei, i-a salutat pe dorneni, dar şi pe oaspeţii oraşului staţiune, veniţi atât din ţară, cât şi din străinătate, pentru a petrece sărbătorile de iarnă, zgomotul tobelor şi al clopoţeilor au vestit apropierea urătorilor.

Deschiderea festivalului cu buciume şi trâmbiţe

Festivalul a fost deschis de buciumaşii şi trâmbiţaşii din Gura Humorului, alături de unul dintre elementele de fală ale Bucovinei, calul, “frumoşii cai care au dus voinicii Bucovinei în vremuri bune de sărbătoare, dar şi în lupte peste Obcinele care ne înconjoară”, cum a precizat Minorica Dranca. Călăreţii au venit cu steagul tricolor şi, ca un element de noutate, steagul Uniunii Europene.

Moş Crăciun, un personaj atât de iubit de copii, a ajuns în faţa primăriei într-o trăsură şi a adus după el copiii.

Vechile ritualuri agrare au fost reprezentate prin plugul tras de boi şi nelipsitul brad împodobit aşa cum se cuvine, cu tot ceea ce este mai lucitor, pentru că Anul Nou şi Crăciunul sunt sărbători ale luminii şi ale strălucirii.

Primii care au evoluat în faţa ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a administraţiei şi a executivului local din Vatra Dornei, a senatorului Gheorghe Flutur, a consilierilor judeţeni, au fost membrii Grupului de colindători al Ansamblului artistic “Dorna Dorului”, pregătiţi de Dumitru Candrea, care a iniţiat în urmă cu 17 ani acest festival. Acest grup a fost însoţit de Anul Nou, de Anul Vechi şi de Fanfara municipiului Vatra Dornei, cea care este alături de dorneni la toate momentele deosebite.

Măşti populare de la Botoşani şi colinde de la Bistriţa

“Artişti deosebiţi, nişte oameni cu o conştiinţă tradiţională ieştită din comun”, aşa au fost prezentaţi membrii Ansamblului folcloric “Codruleţul” din Vorona, Botoşani, cei care s-au distins de restul participanţilor prin măştile confecţionate de Gheorghe Ţugui.

Membrii Grupului de colindători din Şieu şi ai Ansamblului „Floare de colţ” din Rodna sunt cunoscuţi ca fiind meşteri în a colinda şi a aduce pe pământ vestea naşterii lui Iisus. Colindele prezentate au îmbinat ingenios arhaicul cu actualitatea, ele fiind completate de o prezentare etnografică de ţinută.



Festivalul de la Vatra Dornei aduce în fiecare an noi vedete. Printre acestea s-au numărat Ţiganii de la Forăşti şi grupul de căiuţi de la Zvoriştea, cu un repertoriu bogat şi care duce mai departe un ritual caracteristic Bucovinei, dansul căluţului desprins dintr-un vechi obicei ostăşesc, dar şi ca reverenţă pentru acel animal extraordinar care a creat o întreagă mitologie.

O combinaţie a obiceiurilor populare vechi din mai multe judeţe

Grupul de datini şi obiceiuri din Târgu Neamţ, Ansamblul din Miroslăveşti, Cerbul de la Costeşti şi Cerbul de la Balş, judeţul Iaşi, Ansamblul Folcloric “Prislopu” din Borşa - Maramureş, dar şi formaţiile din judeţul Suceava: Ansamblul “Poieniţa” din Poiana Stampei, Ansamblul “Plaiurile Dornelor” - Vatra Dornei, Grupul de colindători din Neagra Şarului, Grupul de colindători din Broşteni, Formaţia de datini şi obiceiuri din Ciocăneşti, Grupul de datini din Coşna, Ansamblul „Brăduleţul” din Dorna Arini, Grupul de colindători din Panaci, Grupul de colindători din Capu Codrului - Păltinoasa şi Grupul de datini din Dorna Candrenilor, au realizat o combinaţie minunată între obiceiurile noastre populare vechi, colinde, urături, dansul caprei, dansul cerbului, jocul ursului, jocul căiuţilor, dansul ţiganilor.


Cei peste 700 de urători din cele peste 20 de formaţii artistice care au evoluat la Vatra Dornei au primit câte un colac şi un pahar de vin fiert, toate formaţiile participante la festival primind diplome, trofee şi cadouri din partea oficialităţilor dornene şi judeţene.



Un an al reuşitelor pentru Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor

Recunoscută ca o prezenţă activă în spaţiul cultural al Ţării Dornelor şi în afara acestuia, ASATD s-a reunit duminică, 16 decembrie 2012, la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, pentru a realiza obişnuitul bilanţ anual.


Analizele prezentate de autoarea acestor rânduri, în calitate de secretar al ASATD, cu privire la activitatea literară, şi de cunoscuta pictoriţă Rodica Buşcu, vicepreşedinte al ASATD, privind activitatea artiştilor plastici şi fotografi, discuţiile ce au urmat susţinute de Gheorghe Grigorean, Liubomira Olaru, Ion Grămadă, Ion Ioniţă, Jenica Romanică, Aurelian Cocorean, Paul Braşcanu, Gheorghe Jijianu, Vasile Panţiru, toate au evidenţiat că anul 2012 a fost unul rodnic pentru asociaţie. S-au tipărit 16 titluri de carte (la care se adaugă 5 cărţi ale dornenilor care nu sunt membri ai ASATD). Au avut loc numeroase lansări de carte, în locaţii diferite: casele de cultură din Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, Biblioteca Municipală „G.T. Kirileanu”, Catedrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, la Galeriile Dumitru Grumăzescu din Iaşi, la Iacobeni, Poiana Stampei, Şaru Dornei, în şcoli.

Au fost primiţi în Societatea Scriitorilor Bucovineni doi autori, Ion Grămadă şi subsemnata; 10 dintre membrii asociaţiei fac parte din Societatea pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina, 5 sunt membri ai Cenaclului „Nectarie” din Vama, filială a Academiei „Păstorel” din Iaşi, 6 sunt membri ai Ligii Scriitorilor, filiala Iaşi – Moldova. Mulţi dintre membrii asociaţiei colaborează la ziare şi reviste precum: „Moldova literară” (Iaşi), „Vatra Veche” (Tg. Mureş), „Academia bârlădeană”, „Albatros” (Constanţa), „Spiritul critic” (Paşcani), „Surâsul Bucovinei” (Vama), „Scriptum” (Suceava), „A fi” (Câmpulung Moldovenesc), „Crai nou” şi „Monitorul de Suceava”, dar şi „Plai românesc” şi „Gazeta de Herţa” din regiunea Cernăuţi, Ucraina şi „Căuşeni” din R. Moldova. Aceştia sunt: Gh. Patza, Paraschiva Abutnăriţei, Anica Facina, Gh. Vicol, Ion Grămadă, George Timu, Otilia şi Vasile Sfarghiu, Simion Tudorean, Jenica Romanică.

Multe dintre lucrările dornenilor s-au bucurat de aprecieri din partea unor personalităţi cunoscute în domeniul literaturii şi al culturii, în general.

S-au obţinut în 2012 şi câteva premii: menţiune la Salonul de carte de la Chişinău – Anica Facina, premiul III la Festivalul „Rezonanţe udeştene” – Jenica Romanică, „Crucea de argint” din partea Societăţii „Ştefan cel Mare” Suceava – Otilia şi Vasile Sfarghiu, premiul grupului de presă „Star Press” Rm. Vâlcea – Gh. Vicol.

În acest an, s‑a organizat cea de-a VI‑a gală a Premiilor ASATD, laureaţi fiind prozatorul Gh. Grigorean – premiul de onoare, poeta Anica Facina – premiul „Platon Pardău”, poeta Violeta Câmpan – premiul „Vasile Deac” oferit de Primăria Vatra Dornei, poetul şi sculptorul Doru Ureche – premiul pentru artă plastică. 8 dintre membrii ASATD şi ai SSB sunt prezentaţi în antologia „Sol omnibus lucet”, realizată sub egida Consiliului Judeţean Suceava, a Centrului Cultural Bucovina şi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

Dintre artiştii plastici s-au distins Rodica Buşcu, cu expoziţii de icoane pe sticlă şi ulei pe pânză organizate la Cernăuţi, Tg. Mureş, Suceava, Bucureşti, în Vatra Dornei şi participantă la tabere de creaţie; David Croitor cu o excelentă prezenţă în Danemarca, dar şi la Suceava şi Vatra Dornei; Silvia Dorneanu cu expoziţie la Cluj-Napoca; Doru Ureche, familia Chiriluş, cu expoziţii de fotografie.

Soţii Otlia şi Vasile Sfarghiu au sponsorizat realizarea statuii lui Niţucă Hălăuceanu, întemeietor legendar al Câmpulungului, sculptorul Gh. Jijianu a realizat şi donat bustul lui Ion Luca pentru liceul dornean ce poartă numele ilustrului dramaturg.

Au fost primiţi în ASATD Speranţa Emilia Dendiu, autoare de versuri, şi Paul Braşcanu, autor a două interesante lucrări despre istoricul căilor ferate din Bucovina.


Prezenţi în calitate de organizatori sau colaboratori la toate manifestările din municipiu nostru, la unele din judeţ sau chiar dinafara graniţelor ţării (Cernăuţi, Balcic), membrii ASATD au demonstrat că acordă atenţia cuvenită actelor de cultură, chiar dacă vremurile sunt neprielnice unor asemenea manifestări.



Festivalul „Porniţi plugul, Feţi‑Frumoşi!”, la Vatra Dornei

Sâmbătă, 29 decembrie, Primăria Vatra Dornei, împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului” şi Casa de Cultură „Platon Pardău”, organizează Festivalul naţional de datini şi obiceiuri populare de iarnă „Porniţi plugul, Feţi‑Frumoşi!”. Manifestarea reuneşte mii de participanţi, dar şi turişti din toate colţurile ţării.


Este anunţată participarea unor ansambluri artistice reprezentative de datini şi obiceiuri populare de iarnă, a unor grupuri de colindători, urători, formaţii de căiuţi, interpreţi ai jocurilor caprei, ursului, cerbului, cu dansul măştilor, steaua, sorcova şi alte obiceiuri tradiţionale de iarnă.

A XVI‑a ediţie a festivalului va începe cu parada portului popular, prezentată de formaţiile artistice pe traseul Biblioteca „G. T. Kirileanu” – Primăria Vatra Dornei, după care, în faţa clădirii administraţiei locale, vor evolua formaţii de datini şi obiceiuri din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Bistriţa‑Năsăud, Maramureş şi Neamţ.

De la Violeta Codorean, directoarea Casei de Cultură „Platon Pardău”, am aflat că prestigioasa manifestare a dornenilor va fi deschisă de buciumaşii de la Gura Humorului şi de călăreţi, după care vor urma urăturile copiilor care vor reprezenta anul 2012 şi anul 2013. În faţa spectatorilor din faţa Primăriei Vatra Dornei vor evolua, cu obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, Ansamblul Folcloric „Dorna Dorului” din Vatra Dornei, Ansamblul „Poieniţa” din Poiana Stampei, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” Vatra Dornei, Ansamblul „Codruleţul” din Vorona, Botoşani, Grupul de datini şi obiceiuri din Târgu Neamţ, Ansamblul din Miroslăveşti, judeţul Iaşi.

Din judeţul Iaşi vor mai urca pe scenă Cerbul de la Costeşti şi Cerbul de la Balş, apoi Ansamblul Folcloric „Prislopu” din Borşa, Maramureş, Grupul de colindători din Şieu şi Ansamblul „Floare de colţ” din Rodna, ambele din judeţul Bistriţa‑Năsud. Din judeţul Suceava vor mai evolua Grupul de colindători din Neagra Şarului, Grupul de colindători din Broşteni, Formaţia de datini şi obiceiuri din Ciocăneşti, Grupul de datini din Coşna, Ansamblul „Brăduleţul” din Dorna Arini, Grupul de colindători din Panaci, Grupul de colindători din Capu Codrului, Păltinoasa, şi Grupul de datini din Dorna Candreni.


Festivalul este realizat cu scopul „permanentizării valorii datinilor, portului popular, a păstrării obiceiurilor de iarnă, atât din Bucovina, cât şi din celelalte colţuri ale ţării”.



(P) Petrece Revelionul 2013 la Pensiunea - Restaurant "Izvorul Bucovinei"

Petrece alaturi de noi un revelion pe cinste, asa cum iti doresti, cu muzica live, mancare si bautura fara limite, foc de artificii si multe alte surprize. Nu vor lipsi din meniu delicioasele fripturi, somonul, afinata de casa, tuica, vinul.


Pretul este de doar 250 lei / persoana !

Oferta este valabila in limita locurilor disponibile

Rezervari: 0731 373 318


Adresa: Pensiunea Izvorul Bucovinei, Saru Bucovinei nr. 131, Com. Saru Dornei



Pentru copiii de la Mănăstirea din Podu Coşnei, Moş Crăciun a venit de la Bistriţa

Copiii de la Mănăstirea ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Podu Coşnei, jud. Suceava au primit pe Moş Crăciun cu ajutorul elevilor de la Colegiul Tehnic Infoel.

 


Părintele Mihai Negrea are grijă de 47 de copii cu abandonaţi sau cu mari probleme în familie (părinţi la închisoare, părinţi foarte bolnavi etc), sensibilizând Clubul Antreprenor Junior (fondator profesor Someşan Laura) şi voluntarii SNAC din Infoel.

Profesori coordonatori ai acţiunii umanitare au fost Vlad Ardelean Ana Maria, Someşan Laura, Rusu Cristina (responsabil SNAC Infoel). Ajutoarele au constat în dulciuri pentru fiecare dintre cei 47 de copii, alimente, haine şi jucării. Acestea au fost donate de către elevi şi profesori din şcoală, dar şi de firma SC TANARETEXIN SRL Bistriţa.


Darurile au ajuns deja la mănăstire, profesorii coordonatori şi un număr de 15 elevi petrecând câteva ore în compania micuţilor cazaţi aici. Întâlnirea cu aceşti copii a fost foarte emoţionantă, unii elevi de la Infoel au plecat plângând de la mănăstire.



„Comori ale tradiţiilor religioase şi laice valorificate în educaţia copiilor”

La Casa de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei a avut loc sâmbătă manifestarea educaţională cu tema „Comori ale tradiţiilor religioase şi laice valorificate în educaţia copiilor”, organizată de Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei - Extensia Vatra Dornei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Vatra Dornei şi Casa de Cultură „Platon Pardău”.

Protagoniştii şi programul manifestării


Aşa cum am aflat de la prof. Carmen-Cristina Diaconu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei, protagoniştii acestei activităţi au fost directorul Extensiei Vatra Dornei a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, lector univ. dr. Horaţiu Catalano, asist. univ. dr. Denisa Manea, prof. Cristina Catalano, sprijiniţi de primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, directorul Casei de Cultură, Violeta Codorean, preotul paroh Victor Cîrceie, prof. Emilia Cîrceie, studenţii ai Extensiei Vatra Dornei a UBB, dar şi cadre didactice din zona Vatra Dornei, foşti studenţi ai universităţii clujene.

Manifestarea educaţională a cuprins un concert de colinde susţinut de studenţi, cadre didactice, grupuri de preşcolari şi elevi, o lansare de carte - „Fulgii de argint”, de Gheorghe Vicol, prezentată de Anica Facina - şi o serie de activităţi pe secţiuni: vernisajul expoziţiei de grup - măşti tradiţionale, creaţie şi prezentare prof. Ion Cruceanu, icoane pe sticlă, pictor Rodica Buşcu, icoane pe lemn, prof. Valentina Petrescu, prezentare de proiecte tematice specifice sărbătorilor de iarnă a studenţilor UBB, expoziţie de produse curriculare, obiecte şi decoraţiuni specifice Crăciunului, confecţionate de studenţi, elevi şi preşcolari.

Colinde şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou

În deschiderea manifestării, lectorul univ. dr. Horaţiu Catalano a vorbit despre rolul tradiţiilor religioase şi laice în educaţia copiilor şi le-a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a activităţii.

Au luat cuvântul primarul municipiuluiVatra Dornei, Ilie Boncheş, viceprimarul Nicuşor Cojocaru, preotul paroh Victor Cîrceie.


La programul artistic, prezentat de înv. Daniela Ciuhlău, au participat: grupul de colindători ai Fundaţiei Culturale „Dorna Dorului”, instructor Dumitru Candrea, elevi ai Şcolii Gimnaziale Bogdăneşti, jud. Iaşi, îndrumaţi de înv. Georgeta Plăcintă şi Daniela Mitocaru (colinde şi Jocul ursului), ansamblul „Brăduleţul” al Şcolii Gimnaziale Dorna Arini, instructori prof. Paraschiva şi Florin Lateş (obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou), elevii clasei a II-a A Step by Step (SbS) de la Şcoala Gimnazială Nr.2 Vatra Dornei, îndrumaţi de înv. Daniela Ciuhlău şi Mihaela Nimigean (sceneta „Moş Crăciun la judecată”), elevi colindători pregătiţi de prof. Odeta Simion, Daniela Ciuhlău, Mihaela Nimigean, Carmen-Cristina Diaconu, Ana Cheia, Anamaria Bacalu, preșcolari de la GPP „Scufița Roșie” Vatra Dornei, îndrumați de ed. Gabriela Sofron și Domnica Mironov; fraţii Emanuela şi Iustinian Mândrilă, elevi ai Colegiului Național Dragoș-Vodă Câmpulung Moldovenesc.

Lansare de carte, recital de versuri, expoziţiede icoane şi măşti tradiţionale

Cartea de poezii pentru copii „Fulgii de argint”, scrisă de poetul dornean Gheorghe Vicol (ilustrată de pictorul sucevean Konstantyn Ungureanu-Box), editată şi lansată cu prilejul acestei manifestări educaţionale, cuprinde doar poezii dedicate iernii şi sărbătorilor de iarnă.

După prezentarea realizată de poeta Anica Facina, elevii clasei I A SbS de la Şcoala Gimnazială Nr.2 Vatra Dornei, îndrumaţi de prof. Carmen-Cristina Diaconu şi înv. Ana Cheia, au recitat poezii din această carte.

Cei prezenţi au putut admira icoanele pictate pe sticlă ale creatoarei populare Rodica Buşcu, icoanele pe lemn ale prof. Valentina Petrescu, dar şi măştile tradiţionale ale prof. Ion Cruceanu, care a prezentat şi câteva obiceiuri de iarnă specifice Ţării Dornelor, sub genericul „La cumpăna dintre ani”.

Daruri din partea sponsorilor

Toţi copiii implicaţi în program au primit daruri din partea sponsorilor activităţii (SC Coloana Prod Com SRL Vatra Dornei - Grigore Prună; SC Doraspan - Dorin Grohinschi; Aqua Carpatica - Stelian Chiforescu; Holding Apa Bucovina - Abdul Ghani Eyad. Parteneri media au fost Orion TV - prof. Mihai Cioată şi SC Lookart Vatra Dornei - Ema şi Dumitru Chiriluş).

La final, lectorul univ. dr. Horaţiu Catalano a apreciat modul în care s-a desfăşurat manifestarea educaţională de la Vatra Dornei, exprimându-şi dorinţa ca în viitor, aceste activităţi să includă şi un schimb de experienţă între toate extensiile facultăţii.



S-a deschis „Orăşelul Copiilor” de la Vatra Dornei

În parcul municipal din Vatra Dornei s-a deschis oficial, joi seară, „Orăşelul Copiilor”, în prezenţa a sute de copii şi părinţi.

În apropierea Catedralei „Sfânta Treime”, reamenajarea orăşelului a fost efectuată cu bani din bugetul local, aprobaţi prin HCL.


În deschiderea evenimentului a luat cuvântul primarul municipiului, Ilie Boncheş, care le-a urat celor prezenţi sărbători fericite şi i-a invitat să participe la spectacolele pe care le-au pregătit cei mici. Pe scenă şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun, încărcat cu daruri pentru cei mici. Tot aici a evoluat un grup de copii de la Şcoala Nr. 4, îndrumaţi de prof. Liuţa Jucan, care au prezentat datini şi obiceiuri de iarnă. A urmat „Dansul crăciuniţelor” interpretat de copii îndrumaţi de înv. Viorica Afloarei. În continuare, grupul de colindători „Lumină lină” de la Capela Spitalului Municipal, îndrumat de pr. Cristian Agavriloaei, a cântat „Din cer senin”, „Afară ninge liniştit” şi „Astăzi s-a născut Hristos”. Copiii de la Clubul Copiilor şi Elevilor, acompaniaţi de prof. Marian Proboteanu, au interpretat „Sus la porta Raiului” şi „Domn, domn să-nălţăm”.

Şcoala Nr. 1 a prezentat cântecul „Prima zăpadă”, interpretat de un grup de colindători din clasa a IV-a A (prof. Oana Pintescu) şi poezia „Iarna pe uliţă”, interpretată de Smaranda Gnaciuc. Au urmat elevi ai Şcolii Generale Nr. 2, îndrumaţi de prof. Romeo Uţa, care au cântat melodiile „Decembrie”, „Colindăm, colindăm iarna”, „Cântec de Crăciun”, „Un înger din cer” şi piesa instrumentală „Noapte de vis”. Elevi ai Grupului Şcolar „Vasile Deac” au interpretat cântecele „Colindăm, colindăm iarna!” şi „Trei cocoşi negri cântau”. În finalul spectacolului, pe scenă a urcat un grup de colindători liceeni îndrumaţi de prof. Elena Cheşa şi Alina Talanca, care au încântat publicul cu colindele „Sosit-a paznicu”, „Legănelul lui Iisus” şi „Crenguţa cu flori”. Trupa de dans Reloud a susţinut un scurt spectacol de street dance.

Moş Crăciun i-a recompensat cu daruri pe cei care au cântat şi nu numai pe ei. În final, el şi-a răsturnat sacul şi a împărţit daruri celor mici care au rezistat frigului.



SURSA: CraiNou.ro

Poiana Stampei, deszăpezită … după zeci de ani

Cu patru utilaje pentru îndepărtarea zăpezii, la Poiana Stampei s-a reuşit pentru prima oară în ultimii zeci de ani să se asigure o deszăpezire corespunzătoare a localităţii. Comandamentul de deszăpezire din cadrul Primăriei Poiana Stampei s-a reunit sâmbătă, odată cu prima ninsoare. Pe străzile principale din cele 7 sate s-a intervenit imediat cu utilaje şi material antiderapant, după care s-a acţionat pe drumurile mai puţin circulate şi spre locuinţele izolate.


„Considerăm că suntem cu mult mai bine pregătiţi pentru a interveni cu promptitudine şi eficienţă maximă pentru atenuarea efectelor negative create de zăpadă. Primăria Poiana Stampei a achiziţionat utilaje performante, noi, dotate cu toată tehnologia necesară pentru a menţine drumurile comunale circulabile. Maşina dotată cu lamă pentru deszăpezire şi sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant a fost achiziţionată din fonduri europene. Pentru situaţii deosebite şi pentru intervenţia pe drumurile forestiere avem pregătit autogrederul, un utilaj nou, performant, achiziţionat tot printr-un proiect european” ne-a declarat primarul Viluţ Mezdrea.

Comuna Poiana Stampei este situată într-o zonă de munte cu multe case răsfirate, la care accesul se face mai greu, motiv pentru care autorităţile au montat sisteme pentru deszăpezire pe alte două utilaje. Este vorba de tractorul din dotarea Primăriei şi tractorul Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Măgura Mare”, achiziţionat din subvenţia primită prin A.P.I.A. de la UE, pentru suprafaţa de teren pe care localnicii o au în proprietate la Muntele Măgura Mare.

Tot pentru a ajunge pe timp de iarnă în locurile izolate, dar şi pentru diferite lucrări necesare a fi executate în comună în restul anotimpurilor, administraţia locală a scos la licitaţie achiziţia unui buldoexcavator nou care va servi nevoilor cetăţenilor comunei.

„Consider că pentru această iarna suntem «înarmaţi până în dinţi» şi suntem gata să facem faţă cu succes iernii, pentru a lăsa loc frumuseţilor, bucuriilor şi atmosferei sărbătorilor să pătrundă în sufletele noastre. Sărbătorile de iarnă, atât de mult aşteptate atât de cei mari, cât şi de cei mici, sunt cu mult mai frumoase atunci când zăpada transformă mica noastră comunitate într-un ţinut de basm, rupt parcă din poveştile de demult, iar oamenii pot să circule pe drumurile din comună” a spus primarul Viluţ Mezdrea.



SURSA: CraiNou.ro

Povestea Staţiei Feroviare Vatra Dornei - Băi

La începutul anului 1901, mai exact pe 2 februarie, şeful Grupului de Şantiere Construcţii Căii Ferate Austriece, ce construia tronsonul feroviar Capu Satului – Vatra Dornei şi tunelul de la Mestecăniş (Mestecăneşti), ing. Emanuel Alois Ziffer, se îmbolnăveşte de pleurită acută şi se internează în Spitalul districtual din Vatra Dornei. Timp de 45 de zile, cât a durat tratamentul, este vizitat în mod regulat de primarul dornean Vasile Deac.


În una din discuţiile amicale referitoare la mersul lucrărilor de pe şantier, inginerul îi destăinuie că lucrările la acest important edificiu se limitează material şi financiar la gara mare, fiindcă aşa era finanţarea, numai pentru 41 km.

Primarul Deac, ca un bun gospodar, îşi dorea ca trenul să aibă punct terminus stabilimentul băilor, ca în felul acesta să vină în ajutorul celor suferinzi.

Ing. E. A. Ziffer spune că nu are bani pentru suplimentarea cheltuielilor cu organizarea de şantier, cu acoperirea costurilor pentru încă 1 km de linie ferată şi nici aprobare de la forurile superioare. Şi îi sugerează că singura soluţie ar fi o intervenţie scrisă la Compania de Construcţii de Căii Ferate şi Consorţiul Financiar ,,Lovis Ortlieb et. Co.” de la Viena.

Primarul Deac, fiind cunoscut ca un om cu foarte mare influenţă printre deputaţii Dietei – deoarece în anul 1886, în urma unor merite incontestabile de consolidare şi gospodărire a Ţinutului Dornelor fusese decorat, personal, de împărat, cu marele ordin ,,Crucea de Argint cu Coroană pentru Merite” – convoacă în regim de urgenţă o şedinţă de consiliu districtual, la care invită arhitecţi şi pe reprezentanţii Stabilimentului Băilor. Astfel, el pune în discuţie necesitatea prelungirii cu un kilometru a liniei ferate şi a construcţiei unei staţii de cale ferată de tip castel, care să întrunească toate elementele arhitecturale bucovinene, împletite cu stilul baroc austriac. Un edificiu care să rivalizeze cu cel construit pe moşia Burdujenilor din Suceava!

Pe parcursul a şase luni, aveau să fie respinse patru proiecte…

În final, licitaţia a fost câştigată de proiectul marelui arhitect al vremii Paul T. Brang. Înarmat cu toate documentele, primarul se deplasează la Viena, însoţit de medicul-şef al băilor, dr. Lobel Arthur. Împăratul rămâne impresionat de calitatea acestui proiect şi, pe baza documentelor pe care le avea de la Marele Stat Major al Armatei Imperiale privind situaţia militară din Galiţia şi având proaspete în memorie imaginile din vizita făcută în ţinutul dornelor, cu ocazia inaugurării tunelului de cale ferată Maestecăneşti, aprobă pe loc aceste solicitări şi, în plus, construcţia tronsonului de cale ferată Vatra Dornei – Dornişoara, considerat la vremea respectivă un important obiectiv strategic.


În încheierea audienţei, împăratul îl felicită pe primar şi îi promite solemn că va vizita noua gară. Dar nici împăratul, din cauza conjucturilor militare, şi nici primarul, care decedează subit, nu au reuşit să admire această operă arhitecturală.

Gara Vatra Dornei-Scaldă, cum se numea atunci, a fost inaugurată la 31 august 1910.


SURSA: CraiNou.ro

Dramaturgul Ion Luca, omagiat la Vatra Dornei

La 7 decembrie s-au împlinit 118 ani de la naşterea celui care avea să devină „un caz” în literatura română (după Radu Stanca, 1945), dramaturgul Ion Luca. S-a născut la Roman, judeţul Bacău, în 1894, dar împrejurările vieţii l-au adus la Vatra Dornei unde a trăit ultimii 25 de ani din viaţă şi unde, după propria mărturisire, a compus cele mai multe dintre lucrările sale dramatice.


Considerat de specialiştii care s-au ocupat de creaţia sa – în primul rând, istoricul literar Nicolae Cârlan – ca fiind unul dintre marii noştri dramaturgi, Ion Luca este încă puţin cunoscut. Autorii de istorii ale literaturii nu i-au acordat locul cuvenit, iar teatrele l-au jucat destul de puţin. Dornenii, care şi-l revendică „nu fără mândrie şi orgolii ca exponent al spiritualităţii locului” (N. Cârlan) au reuşit, după o lungă aşteptare, să-şi salveze conştiinţa înălţându-i două busturi, unul amplasat în faţa liceului care-i poartă numele şi unul în parcul staţiunii balneare.

Pe 6 decembrie, în faţa Liceului Teoretic „Ion Luca”, s-a dezvelit bustul realizat şi donat de sculptorul dornean Gheorghe Jijian. Manifestarea, moderată de directoare adjunctă a liceului, prof. Jenica Romanică, a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de pr. Constantin Vârlan şi a fost onorată de prezenţa primarului municipiului, Ilie Boncheş, care a rostit o alocuţiune. Participanţii – elevi, profesori şi oameni de cultură – au urmărit un film realizat în 1992, când s-a fixat o placă de marmură pe casa în care a locuit Ion Luca, prilej cu care la Vatra Dornei s-a aflat şi Î.P.S. Bartolomeu Anania (scriitorul Valeriu Anania), un mare prieten al dramaturgului.

Cei care l-au cunoscut – prof. Aspazia Lungulescu, prof. Taţiana Vlad Guga, scriitorul Gheorghe Patza, prof. Paraschiva Abutnăriţei, sculptorul Gheorghe Jijian – au evocat momente ale întâlnirii cu marele dramaturg, povestiri din care s-a conturat un portret al omului şi scriitorului Ion Luca.

În ziua următoare, pe 7 decembrie, slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala „Sfânta Treime” de un sobor de preoţi, în frunte cu pr. paroh prof. dr. Mihai Valică.

Primarul municipiului, Ilie Boncheş, a menţionat că, deşi târziu, comunitatea dorneană a demonstrat că ştie să-şi cinstească valorile şi că dramaturgul Ion Luca merită pe deplin această recunoaştere.

Prof. Paraschiva Abutnăriţei a evocat întâlnirea cu dramaturgul şi a motivat iniţierea hotărârii Consiliului Local prin care s-a stabilit ridicarea bustului din parcul municipal ca pe o datorie de conştiinţă. În continuare, dna Abutnăriţei l-a prezentat pe sculptorul Marcel Mănăstireanu, un artist cunoscut care a realizat peste 100 de lucrări de sculptură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi istoriei noastre, amplasate în ţară dar şi în Cernăuţi sau Odesa, R. Moldova, Italia, Germania, Olanda. Marcel Mănăstireanu este, de asemenea, autor a peste 400 de desene şi peste 200 de lucrări de grafică. Prezent la Vatra Dornei, sculptorul a mulţumit administraţiei locale pentru prilejul de a se apropia de dramaturg prin această lucrare.

Manifestarea s-a bucurat şi de prezenţa istoricul literar Nicolae Cârlan, care s-a preocupat de readucerea în opinia publică a personalităţii şi operei lui Ion Luca, prin nenumărate articole şi studii şi prin publicarea unor piese de teatru. Nicolae Cârlan consideră că Ion Luca a fost ostracizat, că este necesar ca o editură să-şi asume realizarea unei ediţii critice a operei acestuia, ca teatrele să-i joace piesele, multe dintre ele de excepţie, realizându-se astfel o recuperare în beneficiul literaturii române. În opinia sa, Ion Luca se situează printre primii dramaturgi din literatura noastră, excelând în dramă, mai ales pe teme istorice şi religioase, opinie împărtăşită şi de pr. paroh Mihai Valică. Personalitatea dramaturgului a fost evocată şi de scriitorul Gheorghe Patza, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, şi de poeta Taţiana Vlad Guga, care i-a dedicat un poem.


Manifestările de la Vatra Dornei au demonstrat că o comunitate trebuie şi poate să-şi cinstească valorile.


SURSA: CraiNou.ro

Rezultate finale Jud. Suceava: USL a câștigat detașat față de ARD

Biroul Electoral Judeţean a prezentat Luni rezultatele oficiale şi finale ale alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din judeţul Suceava, transmite coresondentul AMOS News.

USL Suceava a câştigat detaşat alegerile atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, obţinând

cu 50%+1 din voturile valabil exprimate trei mandate de senator şi nouă mandate de deputat. Potrivit rezultatelor prezentate de BEJ Suceava, la Senat clasamentul este următorul: USL – 58,79%, ARD – 26,52%, PP-DD – 11,49%, PRM – 1,88%, Partidul Popular – 0,56%, Partidul Ecologist – 0,40%, UDMR – 0,24% şi Partidul Alianţa Socialistă – 0,08%.

USL a obţinut un procent mai mare la alegerile pentru Camera Deputaţilor, în timp ce ARD a scăzut cu peste 3% la alegerile pentru deputaţi. Clasamentul oficial la alegerile pentru Camera Deputaţilor din judeţul Suceava este următorul: USL – 59,4%, ARD – 23,13%, PP-DD – 11,82%.

Cum USL Suceava a obţinut din prima nouă mandate de deputate şi trei de senator, şi-a ocupat toate locurile de parlamentar care i s-ar cuvenit în urma rezultatelor alegerilor din judeţ.

De asemenea, ARD Sucaeva are dreptul la un mandat de senator şi două de deputat, în timp ce PP-DD Suceava va avea un deputat.

Deşi a ocupat locul al doilea în colegiul de Senat nr. 2 Suceava, liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur a obţinut mandatul de senator. Cum contracandidatul său nu a obţinut jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, ci doar 48,91%, Gheorghe Flutur şi-a adjudecat mandatul de senator cu 42,67%.

Singurul candidat ARD care a câştigat colegiul a fost actualul deputat PDL Ioan Balan. Acesta a obţinut 43,93% din voturi, fiind urmat de candidatul USL Paul Rusu, 42,25%. Ioan Bălan obţine astfel cel de-al doilea mandat de deputat în colegiul nr. 2 Suceava – Botoşani.

Având în vedere că ARD are dreptul la doi deputaţi în judeţul Suceava, cel de-al doilea mandat îl va obţine Sanda-Maria Ardeleanu, actualul deputat în colegiul nr. 1 Suceava. Sanda-Maria Ardeleanu a ocupat locul al doilea în acest colegiu, însă având în vedere că are cel mai mare număr de voturi dintre candidaţii ARD din celelalte colegii, obţine un mandat de deputat. Astfel se face că în colegiul nr. 1 Suceava vor fi două mandate de deputat.

Tot două mandate pentru Camera Deputaţilor vor fi şi în colegiul nr. 9 Vatra Dornei. Acest colegiu a fost adjudecat cu peste jumătate plus unu din voturile exprimate de către candidatul USL Dumitru Pardău, care obţine astfel al treilea mandat de deputat.

Cum PP-DD Suceava a obţinut voturile necesare pentru un mandat de deputat, acesta va fi atribuit candidatului acestui partid care are cel mai mare număr de voturi. În acest caz este vorba despre candidatul PP-DD din colegiul nr. 9 Vatra Dornei, Cezar Cioată.

Judeţul Suceava va mai avea încă doi deputaţi, din partea minorităţilor naţionale. Este vorba despre Ghervazen Longher – Uniunea Polonezilor din România şi Mircea Grosaru – Asociaţia Italienilor din România RO.AS.IT.




Cezar Cioata obține un mandat de deputat pe colegiul 9 Vatra Dornei

Candidatul PPDD Cezar Cioată are foarte mari şanse să obţină un post de deputat prin dublarea mandatului în colegiul nr. 9 Vatra Dornei.


Conform primelor calcule, PPDD va depăşi coeficientul pentru un mandat de deputat iar acesta va fi obținut prin duplicarea mandatului din colegiul în care PPDD a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Din rezultatele neoficiale, cele mai mari şanse le are Cezar Cioată care a obţinut aproximativ 3.700 de voturi, reprezentând circa 19% din totalul voturilor valabil exprimate în colegiu.

În colegiul 9 Vatra Dornei, candidatul USL Dumitru Pardău a circa 61% din voturi iar candidatul ARD Ovidiu Milici a scos 13,5% din voturile valabil exprimate.




Dumitru Pardău câștigă un nou mandat de deputat

Dumitru Pardău a obținut un nou mandat de deputat în colegiul nr. 9 Vatra Dornei.

După centralizarea rezultatelor din 50 de secții din 56, Pardău a obținut 60,05% din voturi.


Candidatul ARD în acest colegiu a fost Ovidiu Milici din partea Forței Civice.




Neculai Bereanu a câștigat mandatul de senator pe colegiul Gura Humorului - Câmpulung - Vatra Dornei

Neculai Bereanu a câștigat mandatul de senator în colegiul nr. 1 Gura Humorului -Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei cu aproximativ 56% din voturi, potrivit numărătorii paralele a partidelor.


Bereanu l-a învins pe principalul contracandidat, Cristian Irimie, din partea ARD




USL câştigă alegerile parlamentare. Nechifor: A fost un rezultat aşteptat

Uniunea Social Liberală a câştigat detaşat alegerile parlamentare, la diferenţă mare de Alianţa România Dreaptă. Potrivit exit-poll-ului realizat de CCSB, cu data de la ora 19:00, şi prezentat de Antena 3, USL a obţinut la Senat 56,8% din voturi, urmată de ARD – 19%, PP-DD – 13,8% şi UDMR – 5,1%. La Camera Deputaţilor, USL a câştigat aşegerile cu 58,3%, ARD – 19,6%, PP-DD – 14,1% şi UDMR – 5,2%.


După anunţarea exiit-poll-ului preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că rezultatul alegerilor parlamentare a fost unul aşteptat, iar preşedintele României, Traian Băsescu trebuie să ia act de votul românilor şi să-l nominalizeze pe Victor Ponta pentru funcţia de premier. Imediat după prezentarea primelor rezultate ale sondajelor de opinie care anunţau victoria detaşată a USL în alegerile parlamentare, a precizat că faptul că această uniune a câştigat cu 60% „înseamnă totul”.

„Este un rezultat aşteptat. Pentru că ceea era cuprins în sondajele de opinie văd că s-a menţinut şi la vot. A fost însă o zi dificilă, cu frig, cu zăpadă, şi chiar mă bucur că românii şi sucevenii au venit într-un număr atât de mare la vot. Asta demonstrează că au încredere în clasa politică, că îşi doresc şi ei stabilitate. Şi faptul că USL câştigă cu 60% înseamnă aproape totul”, a precizat Cătălin Nechifor. Liderul social democraţilor suceveni a ţinut să le mulţumească tuturor locuitorilor judeţului care au făcut un efort şi s-au prezentat la urne.

„Sper ca încrederea pe care am căpătat-o astăzi din nou, după ce în 10 iunie am primit mandatul pentru locale, să fie dusă mai departe şi să se concretizeze în lucruri bune pentru suceveni”, a mai adăugat Cătălin Nechifor. El a arătat că sondajele arătau că USL va câştiga alegerile parlamentare cu 58 – 59%. „Acum e uşor când vedem 60%. În fapt însă e foarte greu. Ştiu câtă muncă a fost în spate, câte eforturi s-au făcut. Însă ceea ce este important este că am câştigat alegerile şi sunt convins că vom guverna ca USL patru ani cel puţin”, a declarat Nechifor. Preşedintele PSD Suceava consideră că Traian Băsescu trebuie să ia act de rezultatele votului pentru alegerile parlamentare, şi să decidă „aşa cum este normal, premier – Victor Ponta, guvernare – USL”.




Exit-poll-urile, primite cu rezerve de PDL-işti suceveni

Rezultatele exit-poll de la nivel naţional au fost primit cu reticenţă de liderii PDL Suceava. La sediul ARD, aceştia au ascultat cifrele prezentate de televiziuni şi au concluzionat că nu sunt cele reale, cel puţin la nivelul judeţului Suceava.


Gheorghe Flutur, liderul PDL Suceava, s-a abţinut să comenteze rezultatele de la televiziuni şi a declarat că se va pronunţa abia după ce va afla rezultatele din colegiile locale.

Sediul de campanie al ARD a fost „ocupat” şi de ceilalţi membri ai alianţei care au aşteptat cu înfringurare rezultatele alegerilor, respectiv Ioan Balan, candidat pentru Colegiul 2 deputaţi Suceava, şi Sanda-Maria Ardeleanu, pe Colegiul 1 deputaţi Suceava.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei