Incendiu de mari proporţii la un gater

Astăzi la ora 03. 50 a fost anunţat un incendiu la un gater din satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei. Două autospeciale de pompieri de la detaşamentul Vatra Dornei, s-au deplasat la locul evenimentului. La sosirea pompierilor incendiul era deja puternic extins, ardea structura din lemn a gaterului şi acoperişul halei construit din lemn. Intervenţia a fost grea deoarece exista pericol de propagare la întreaga hală dar şi la un depozit de cherestea din apropiere.


Incendiul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 7.00. Au ars acoperişul pe aproximativ 200 mp, tabloul electric de comandă al gaterului, un aparat de sudură precum şi alte bunuri din interior. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic al curentului electric din cauza unui conductor electric deteriorat. La ora incendiului, gaterul era închis şi nu s-au înregistrat victime.




120 sportivi la Cupa Mondiala, de la Vatra Dornei

Vineri 22 februarie, de la ora 13,00, partia naturala de sanie Bucovina, amenajata la Vatra Dornei, va gazdui calificarile la sanie feminin si dublu masculin, din etapa a cincea, penultima, a Cupei Mondiale.


Vor urma calificarile la simplu masculin, apoi mansele 1 si 2 ale probelor mentionate. De marti va avea loc acelasi ritual in etapa cu numarul 6, finala Cupei Mondiale.

La aceste importante concursuri, organizate pentru prima oara in Romania, participa 120 de sportivi si sportive din 14 tari. Din tara noastra concureaza Bogdan Morosan, Adrian Filimon, Marian Negotei, Cosmin Codin, la simplu si dublu, Alexandru Valcan, la simplu, Anisoara Hutoila, stefania Coubis si Adina Voda.

Printre oaspetii de vaza se afla austriacul Harald Steirer, vicepresedintele Federatiei Internationale de Sanie (FIL). Este asteptat si presedintele Josep Fendt.



SURSA: Sptfm.ro

Vatra Dornei va găzdui, în premieră pentru România, o etapă de Cupă Mondială la sanie

După Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), atenţia iubitorilor sporturilor de iarnă se va muta la Vatra Dornei, localitate care va găzdui trei evenimente internaţionale.

În perioada 22-24 februarie va avea loc etapa a V-a a Cupei Mondiale de sanie pe piste naturale, iar după o scurtă pauză de o zi, între 26 şi 28 februarie, pe pârtia de sanie din oraşul staţiune va avea loc ultima etapă a Cupei Mondiale, care va închide sezonul 2012-2013. Şi în perioada 1 şi 3 martie Vatra Dornei va continua să fie capitala saniei, prin organizarea ultimei etape din circuitul Cupei Europei.

Sportivi din 12 ţări se vor întrece într-o competiţie de grad zero

Prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, a declarat: “Etapa dublă de cupă mondială la sanie pe pistă naturală este un eveniment de importanţă deosebită, o competiţie de grad zero. S-a muncit foarte mult pentru a obţine organizarea acestei competiţii şi trebuie să mulţumim, pentru încrederea acordată, Federaţiei Internaţionale de Sanie. Pe de altă parte, este o mare răspundere să găzduieşti un asemenea concurs, având experienţă foarte puţină, ca să nu spun deloc. Sperăm că vom ajunge până la urmă la un succes din punct de vedere organizatoric. Aşteptăm prezenţa a cel puţin 12 naţiuni, dintre care şapte au sosit. Deja sunt pe pârtie la antrenamente doi din cei cinci campioni mondiali care vor concura la Vatra Dornei. Concursul este dedicat seniorilor, nu este o joacă, este un sport destul de dificil, aproape extrem, şi sperăm să avem cât mai multă lume care să asiste la un spectacol sportiv pe care nu l-au văzut niciodată”.

Pista de la Vatra Dornei, conform regulamentului competiţiei

Pista naturală de sanie de la Vatra Dornei se încadrează în regulamentul competiţiei stabilit de Federaţia Internaţională de Sanie, este puţin mai lungă decât media pârtiilor pe care se desfăşoară Campionatele Mondiale de sanie, având 1.012 metri, dificultatea este puţin peste medie, cu 11 viraje şi o diferenţă de nivel de 125,5 metri. Organizatorii s-au pregătit şi pentru o eventuală încălzire a vremii, grosimea gheţii fiind cuprinsă între 20 şi 22 de centimetri.

Antrenorul Octavian Pungovschi a oferit detalii: „Au fost temperaturi ridicate la sfârşitul săptămânii trecute, însă gheaţa a rezistat fără probleme, am fost felicitaţi de oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie. Marţi au ajuns la Vatra Dornei toţi oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie, iar la festivitatea de premiere de la ultima etapă vom avea un oaspete deosebit, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie, Josef Fendt. Îl aşteptăm şi pe Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, dumnealui a transmis deja un cuvânt de deschidere pe care l-am publicat în revista de prezentare a evenimentului şi sperăm ca eforturile foarte mari care s-au făcut să se transforme într-un succes atât anul acesta, cât şi în perspectivă, să transformăm Vatra Dornei în una dintre locaţiile obişnuite din Circuitul Cupei Mondiale”.

România participă cu şase sportivi, dintre care patru sunt din Vatra Dornei


Octavian Pungovschi a spus că, în acest an, lotul Românei nu are pregătirea necesară să se bată pentru medalii, dar „nici cei din urmă nu suntem”.

La noi această disciplină sportivă se practică „mai serios” de patru ani, s-au organizat trei campionate naţionale până acum, toate în zona Vatra Dornei, „dar a urca pe podium, alături de cinci campioni mondiali care şi-au anunţat participarea în concurs, este foarte greu”, a precizat Octavian Pungovschi.

Alexandru Comşa, antrenorul lotului naţional de sanie pe piste naturale, a spus că echipa României este una tânără, care participă pentru prima oară la Cupa Mondială.

“Sperăm să avem rezultate bune la această competiţie, dar speranţe mari avem pentru Campionatul Mondial de Juniori, care va avea loc anul viitor, tot la Vatra Dornei. După mulţi ani se ţine o competiţie internaţională în România, motiv pentru care trebuie menţionat sprijinul foarte important al directorului Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, care a fost trup şi suflet în acest proiect, şi al Federaţiei Române de Bob – Sanie prin preşedintele Sorin Gheorghe Buta şi secretarul general Florian Ticu, cel care a pus accent pe această competiţie. Sper să vină publicul, să vadă o competiţie importantă, sunt sportivi de mare valoare care participă, cum ar fi cei din Rusia, Italia sau Austria. Este o mare onoare să avem aici, în România, finala Cupei Mondiale. La această finală se vor disputa medaliile după cinci etape de competiţie”, a declarat Alexandru Comşa.

În Vatra Dornei există o foarte veche tradiţie a sporturilor de iarnă

De la primarul Ilie Boncheş am aflat că în Vatra Dornei există o foarte veche tradiţie a sporturilor de iarnă. Încă din 1934 existau pârtii de schi alpin, o pârtie de bob şi o trambulină de sărituri cu schiurile, iar în urmă cu 40 de ani s-a construit o pârtie de sanie care a lansat sportivii dorneni până la nivelul Jocurilor Olimpice.


“Suntem încântaţi să reînnodăm tradiţia, de această dată cu o disciplină mai nouă pentru noi, sania pe pistă naturală. Este o onoare pentru Vatra Dornei să găzduiască competiţii de un nivel atât de ridicat cum sunt Cupa Mondială şi Cupa Europei. Deşi pârtia este construită recent, prin entuziasm şi dăruire sperăm să ne ridicăm la nivelul de pretenţii aşteptat. Urăm un călduros bun venit pe meleagurile noastre atât campionilor mondiali şi europeni care ne onorează cu prezenţa, cât şi celor care au experienţă mai mică şi vise mai mari”, ne-a declarat primarul Ilie Boncheş.



Primăria Vatra Dornei mai poate asigura agentul termic în oraş doar maxim cinci zile

Locuitorii municipiului Vatra Dornei ar putea să rămână fără apă caldă şi căldură în situaţia în care primăria nu va reuşi să achiziţioneze rumeguşul necesar funcţionării centralei termice. Anunţul a fost făcut de primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, care a spus că stocul de rumeguş existent în momentul de faţă mai asigură funcţionarea centralei termice pentru maxim patru– cinci zile.


Prezent la o întâlnire pe care preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a avut-o ieri cu primarii suceveni, Ilie Boncheş a spus că situaţia este cât se poate de critică, în condiţiile în care furnizorii vând rumeguşul către alte firme care oferă un preţ mai bun. „Spre finalul iernii, la Vatra Dornei a mai apărut încă o problemă deosebită. Toate s-au desfăşurat normal, am reuşit să ne aprovizionăm cu rumeguş până în prezent, dar stocurile actuale mai ajung pentru patru-cinci zile. Cred că o să încercăm să rugăm celelalte firme mari care vin să ia din rumeguşul de la furnizorii pe care îi avem şi noi să ne lase măcar să ieşim din iarnă, pentru a nu ne îneca la mal”, a declarat primarul din Vatra Dornei.

Pentru a rezolva problema furnizării rumeguşului necesar asigurării agentului termic, Ilie Boncheş a solicitat sprijinul preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, şi al prefectului Florin Sinescu.


Primarul din Vatra Dornei a spus că pentru a asigura căldura şi apa caldă până la sfârşitul acestui sezon rece ar mai fi nevoie de o cantitate de 10.000 de metri cubi de rumeguş. „Vom renunţa la alte plăţi şi ne vom concentra pe achiziţionarea rumeguşului necesar funcţionării centralei termice”, a spus Boncheş. El a mai adăugat că centrala termică pe rumeguş din Vatra Dornei asigură agent termic pentru 80% din populaţia municipiului.



A XXX-a ediţie a Serbărilor Zăpezii de la Vatra Dornei, la final

Cele două weekenduri ale Serbărilor Zăpezii, ediţia 2013, manifestare cultural-sportivă organizată de Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, cu sprijinul sponsorilor, s-au încheiat duminică seara cu spectacolul susţinut de Angelica Flutur, Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” şi Tinu Vereşezan.


Pârtiile de schi, pista de tubing, patinoarul din parcul staţiunii, derdeluşul pentru săniuţe, dar şi spectacolele în aer liber au fost principalele puncte de atracţie pentru turiştii care au ajuns în număr foarte mare la Vatra Dornei începând de vineri după-amiază. Spaţiile de cazare din pensiuni şi hoteluri s-au ocupat aproape în totalitate, peste 3.000 de turişti preferând structurile omologate, iar alţi turişti din judeţ şi din ţară au petrecut weekendul la prietenii şi rudele din Vatra Dornei sau din bazinul Dornelor.

Michael Star şi Nord,Nord-Est “au sunat adunarea”

DJ-ul dornean Michael Star a fost primul care a urcat pe scenă sâmbătă, pentru a “suna adunarea şi a face încălzirea”, şi a fost urmat de trupa pop-rock Nord, Nord-Est a Clubului Copiilor Vatra Dornei. Instrumentiştii şi solistele formaţiei pregătite de prof. Marian Proboteanu au interpretat într-un spectacol live câteva piese proprii, dar şi melodii cunoscute din repertoriul naţional şi internaţional, pop, rock şi dance, atrăgând spectatorii la scenă.

Mayari Project, un show total

Cele două fete de la Mayari Project, pe lângă faptul că au voce şi cântă bine, au ştiut să atragă publicul de partea lor atât prin ţinută, cât şi prin dans.

Alături de dansatori, Rynna (Sorina) şi Wajiha (Alexandra) au găsit la Vatra Dornei “reţeta” ideală pentru un show total. După „Hayati” şi “Love me”, fetele au interpretat spre deliciul spectatorilor câteva piese foarte cunoscute din repertoriul internaţional.

La sfârşitul concertului, Rynna şi Wajiha au declarat: “Am avut un public foarte numeros şi extraordinar, pus pe show, se vede că oamenii sunt foarte primitori şi deschişi, şi asta este important pentru un artist, să vadă că îi este apreciată munca. Fără public noi nu existăm. Deşi ne vom inspira din repertoriul internaţional, întotdeauna vom încerca să dăm pieselor un stil aparte”.

Rynna şi Wajiha vor să ia cu asalt topurile muzicale, propunându-şi “să fie pe val în 2013”, să scoată piesă după piesă şi să crească profesional. Cele două fete s-au despărţit cu greu de Vatra Dornei, prima parte a zilei de duminică fiind petrecută pe pârtie.

Spectacol de excepţie cu melodii de dragoste

După ce au vizionat începutul emisiunii “Te cunoscu de undeva”, în care au fost protagonişti, cei doi interpreţi ai trupei Alb Negru, Andrei şi Kamara, împreună cu DJ-ul formaţiei, au reuşit să facă un spectacol de excepţie cu melodii alerte, melodii de dragoste, dar şi cântece cu influenţe din muzica R&B sau reggae.

“Mi-e sete de tine” a fost melodia cu care au deschis showul, după care cei doi solişti au interpretat aproape toate hiturile formaţiei din 2004 până în prezent. Atmosfera creată de cele două dansatoare, Iulia şi Laura, care au oferit un show exotic şi erotic, i-a determinat pe cei peste 8.000 de spectatori să danseze şi să cânte alături de Kamara Ghedi şi Andrei Ştefănescu melodii ca: „Fără sens”, „Fierbinte” sau “Noi doi”, o piesă dedicată tuturor celor care au venit la Vatra Dornei singuri şi vor să plece însoţiţi.

“Suntem după doi ani la Vatra Dornei, atmosfera este mai frumoasă faţă de anii trecuţi, este mai multă lume şi mă bucur că m-am întors aici cu Kamara, la acest public minunat. Lucrăm în acest moment la o nouă piesă, pe care sperăm să o lansăm în jurul datei de 1 martie. Dedicăm muzica noastră celor care se iubesc”, ne-a declarat Andrei Ştefănescu.

Peste 8.000 de spectatori la spectacolul lui Connect-R

Zăpada, muzica, vinul fiert şi ceaiul fierbinte i-au ţinut pe amatorii de petreceri în aer liber şi la concertul lui Ştefan Mihalache, cunoscut tuturor cu numele de scenă Connect-R. Deşi a fost ultimul care a urcat pe scenă sâmbătă, Connect-R le-a demonstrat spectatorilor că nici iarna nu doarme, ba mai mult, ştie să facă spectacole live 100% şi are unul dintre cele mai bune band-uri.

Pentru ca “cel mai tare concert pe care Vatra Dornei l-a văzut vreodată” – cum a numit Doru Bighiu, prezentatorul serbărilor, evoluţia scenică a lui Connect-R – să se desfăşoare în condiţii optime, a fost necesară o mică pauză pentru probele de sunet, timp în care toţi cei prezenţi în jurul scenei au strigat “Connect-R”.

Spectacolul a început cu o odă adusă doamnelor şi domnişoarelor, după care artistul a interpretat “Fata de la ţară” acompaniat doar de ţambal.

Hit-ul “Vara nu dorm” a fost lăsat pentru finalul spectacolului, pentru că artistul a avut şi câteva surprize, cum ar fi un foc de artificii pe scenă, un preambul la grandiosul foc de artificii pregătit de organizatori la finalul spectacolului.

Ajuns pentru a doua oară în ultimii trei ani la Vatra Dornei, Connect-R a precizat că “nu numai vara nu doarme, dar nici iarna nu doarme, pentru că munceşte cu drag şi spor pentru a promova muzica bună. Şi asta se vede pentru că, în ciuda frigului de afară, publicul a fost extraordinar, au fost geniali şi foarte zgomotoşi”.

Legat de faptul că mii de spectatori i-au cântat piesa “Vara nu dorm” fără ca trupa de acompaniament să înceapă primele acorduri, Connect-R a precizat: ”Aceste manifestări ale publicului sunt cele mai importante pentru un artist. Sunt momente când ajungem obosiţi după drumuri lungi şi de fiecare dată publicul este bateria care ne încarcă. Noi nu avem o reţetă, facem ceea ce ne place”.

Întrebat dacă va ajunge pe pârtiile din oraşul staţiune, Connect-R a spus că nu îi plac sporturile de iarnă. După terminarea concertului, cei mici l-au asaltat pe Connect-R pentru o sesiune rapidă de poze şi autografe.

Serbările Zăpezii 2013, o reuşită

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, a declarat: “A fost un timp extraordinar, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu, pârtiile au fost minunate, astăzi am ajuns şi eu în mijlocul schiorilor, am avut o competiţie cu membrii clubului Rotary şi toţi participanţii au apreciat starea pârtiilor. Toţi iubitorii de schi care au venit în acest an la Vatra Dornei au avut posibilitatea să practice acest sport până la ore târzii, nocturna pe pârtia Veveriţa s-a stins când au plecat ultimii schiori”.

Edilul a spus că a făcut şi unele modificări privind locaţiile de desfăşurare a Serbărilor Zăpezii. Sporturile de iarnă au rămas pe pârtii, parcul de distracţie nu a mai fost amplasat lângă structurile de cazare pentru a nu-i mai deranja cu zgomotul produs pe cei veniţi la odihnă, iar pentru spectacole a fost găsită locaţia de lângă izvorul Sentinela.

“Prin toate activităţile desfăşurate în acest sezon, Vatra Dornei a revenit la statutul de staţiune. Pentru că avem zăpadă şi pârtiile sunt în stare foarte bună aşteptăm în continuare iubitorii sporturilor de iarnă să vină la Vatra Dornei”, a mai spus primarul Boncheş.

Duminică, zi dedicată folclorului


Ieri, începând cu ora 15.00, pe scenă au urcat Ansamblul „Cetina Călimaniului” din Şaru Dornei, Pamfil Roată, Ansamblu Folcloric “Oberig” din Zaftavna - Regiunea Cernăuţi, Călin Brăteanu, Margareta Clipa, Ansamblul „Junii Mureşului”, Angelica Flutur, Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” şi Tinu Vereşezan.



Scandal pe holul spitalului din Vatra Dornei

Patru bărbaţi au provocat un scandal pe holul spitalului din Vatra Dornei, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Totul a început într-un club din localitate, când unul dintre cei patru, P. Constantin, de 26 de ani, din oraşul Siret, a avut o altercaţie cu un bărbat din Vatra Dornei, O. Adrian.

În urma conflictului, P. Constantin a sunat la 112.

În urma apelului la fața locului s-a deplasat echipajul de poliție, care a aplanat scandalul, iar apelantul a fost transportat cu ambulanța la spital.

La ora 04.15 o asistentă de la unitatea medicală din localitate a solicitat sprijinul poliției întrucât mai mulți tineri provocau scandal pe holul secției tulburând liniștea pacienților. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificând pe tinerii implicați, toţi aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii, i-a condus pe toți la parterul clădirii, unde tinerii din Vatra Dornei au părăsit spitalul, însă P. Constantin și U. Bogdan, au revenit la secția chirurgie unde au provocat din nou scandal, fapt ce a dus la indignarea personalului medical și a pacienților.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală împotriva lui P. Constantin, U.Bogdan, P. Andrei, P. Cosmin și P. Valentin, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cazul în care vor fi depuse plângeri prealabile se vor efectua cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să se dispună procedural.




Un muncitor forestier a murit după ce un arbore a căzut peste el

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, muncitor forestier, a sfârşit tragic după ce un arbore pe care îl dobora a căzut peste el. Tragedia s-a petrecut joi, pe raza comunei Dorna Arini, iar bărbatul a mai trăit câteva ore după accident, decedând la Spitalul Judeţean Suceava.


Joi, în jurul orei 13.00, Ionel A., din comuna Dorna Arini, a sunat la 112 şi a anunţat că în locul numit „Sunători – Paltinul”, pe un teren forestier, a avut loc un accident de muncă, iar Ionel Paţa, în vârstă de 42 de ani, este rănit după ce un arbore a căzut peste el.

Din ancheta derulată de poliţie rezultă că bărbatul, alături de doi colegi, angajaţi ai unei societăţi din Crucea, s-a deplasat în zona amintită, unde aveau de exploatat masă lemnoasă. Pe timpul lucrărilor, rezultă din anchetă, bărbatul a doborât un arbore care s-a răsucit și a căzut pe el, fiind prins sub acesta. Colegii i-au acordat primul ajutor, după care a fost chemată ambulanţa. Cum accesul spre zona unde s-a produs accidentul este foarte anevoioasă, ambulanţa nu a putut înainta.

Conform unui comunicat al Poliţiei „la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Salvamont Vatra Dornei, împreună cu poliţiştii de la Postul de Poliție Dorna Arini, care au reușit să-l transporte pe bărbat până la drumul forestier Sunători, de unde a fost preluat de către o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava”.

Din cauza gravelor leziuni interne, bărbatul a decedat joi, în jurul orei 21.00. Poliţia a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.

Cazul a fost semnalat Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, care va demara propria anchetă, sub coordonarea unui procuror. Se va verifica în primul rând dacă s-au luat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă.




Fotoreporterul dornean Andrei Pungovschi, premiul de excelenta la Pictures of the Year International

Fotoreporterul Andrei Pungovschi a primit premiul de excelenta la Pictures of the Year International, la sectiunea "Portret", pentru fotografia "Tough Journey", se arata pe site-ul oficial al concursului.

Fotografia premiata face parte din reportajul "Norii sunt prietenii tai", de Oana Sandu, publicat la sfarsitul anului in Decat o Revista. "Norii sunt prietenii tai" spune povestea lui Luca si a mamei sale, Mirela Alexandrescu. Luca, in varsta de 5 ani, sufera de autism si, pentru a merge la sedintele de terapie in Bucuresti, trebuie sa faca naveta in fiecare dimineata, timp de cinci zile pe saptamana. Pentru Mirela Alexandrescu, lupta pentru fiul sau inseamna sa infrunte in fiecare zi verigile lipsa ale sistemului de sanatate romanesc.


Primul loc la categoria "Portret" a fost castigat de fotografia "Padilla", urmata de "Deported" si "The Communism".

"Meritul meu nu e cine stie ce, meritul cel mare este al Oanei Sandu, care a stat cu ei din februarie pana in septembrie. Accesul meu a fost foarte simplu, deoarece Oana m-a girat cumva si a fost si meritul familiei", a declarat Andrei Pungovschi pentru MEDIAFAX. "Este un semn ca ceea ce facem are valoare, in zilele acestea in care presa pare sa fie la pamant", a spus Pungovschi referitor la acest premiu.

"Ma bucur sa aud de premiul asta, pentru ca simt ca nu muncesc degeaba", a adaugat fotoreporterul.

Aceasta nu este prima data cand Andrei Pungovschi ia acest premiu. in 2008, fotoreporterul a luat premiul de excelenta pentru fotografia "Triathletes", realizata in iulie 2007, la un concurs de triatlon din Seward Park, Seattle.

Pictures of the Year International, devenit unul dintre cele mai importante concursuri internationale de fotojurnalism, a fost initiat in 1944, de Missouri School of Journalism, ca o competitie pentru fotoreporterii americani care, in ciuda dificultatilor din vreme de razboi, isi faceau foarte bine meseria. De-a lungul timpului, menirea concursului s-a schimbat. Numarul de imagini inscrise a crescut pana la zeci de mii, iar programul a devenit unul international.

Cea de-a 70-a editie a POYi cuprinde 50 de categorii. Premiile sunt dezvaluite treptat, pe masura ce se incheie jurizarea categoriilor, in perioada 5 - 26 februarie. Imaginile premiate sunt postate pe site-ul www.poy.org.


Andrei Pungovschi este fotograf freelancer, colaborator al publicatiei Decat o Revista si al AFP. A absolvit Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii din Bucuresti si a lucrat ca fotoreporter la Mediafax, Ziarul Financiar si Columbia Missourian. A beneficiat de doua burse in Statele Unite ale Americii, la University of Montana si University of Missouri, precum si de un internship de fotojurnalism la Associated Press, Seattle.


UPC ofera internet gratuit şi multe premii la concursurile de schi în al doilea weekend al Serbărilor Zăpezii

UPC România susţine ediţia 2013 a Serbărilor Zăpezii din Vatra Dornei şi aduce experienţa celui mai rapid internet din România, Fiber Power, în centrul oraşului, dar şi pe pârtiile Veveriţa şi Parc. Cele trei hot spot-uri instalate de UPC în Vatra Dornei le permit tuturor să navigheze gratuit pe internet, în perioada 9-17 februarie.


Pe lângă oferirea de Wi-Fi gratuit în perioada Serbărilor Zăpezii, UPC a mai pregătit o surpriză localnicilor şi turiştilor care vin în Vatra Dornei în această perioadă. Pe 17 februarie, UPC organizează pe pârtia Veveriţa un concurs de schi pentru amatori.

Aşa cum am aflat de la Ştefan Stanciu, manager regional comunicare UPC România, soluţia de hotspot implementată de UPC în Vatra Dornei aduce experienţa digitală pentru toţi cei care doresc să testeze internetul Fiber Power pentru a naviga online, cu viteze de până la 100 Mbps. Ei au astfel ocazia să împărtăşească celor dragi imagini din Vatra Dornei, să acceseze online conţinutul dorit şi să corespondeze prin e-mail sau reţele de socializare cu familia şi prietenii. Zonele în care UPC oferă internet gratuit sunt pârtia Parc, pârtia Veveriţa şi Parcul Central din Vatra Dornei, în zona cazinoului. Astfel, în perioada 9-17 februarie, toţi cei care ajung în zonele hot spot-urilor UPC vor putea să se conecteze liber la internet de pe telefon, tabletă sau laptop.

Ştefan Stanciu a declarat: “Iubitorii sporturilor de iarnă care schiază duminică, 17 februarie, pe pârtia Veveriţa, vor avea şansa ca, pe lângă distracţie, să câştige şi premiile puse în joc de UPC. Concursul de schi va fi organizat pe două categorii – fete şi băieţi – fiecare dintre aceste două categorii având două grupe de vârstă (18-35 ani şi peste 35 de ani). Înscrierile se fac la hot spot-ul UPC de la Salvamont, iar concursul va fi organizat duminică, 17 februarie, începând cu ora 11.00. Pe lângă această competiţie de schi, UPC organizează şi alte concursuri, pentru toţi cei care vin să se distreze pe pârtia Veveriţa din Vatra Dornei”.

Participanţii la concursurile organizate de UPC au şansa de a câştiga accesorii pentru schi şi multe alte premii.




Primul weekend al Serbărilor Zăpezii Vatra Dornei 2013

Sâmbătă, 9 februarie, la Vatra Dornei au început Serbările Zăpezii, manifestare care i-a atras în oraşul staţiune atât pe iubitorii sporturilor de iarnă, cât şi pe cei dornici de spectacole bune. Starea foarte bună a pârtiilor i-a determinat pe unii schiori şi snowboard-işti să stea pe pârtia “Veveriţa” până s-a stins nocturna, iar alţii au fost atraşi de două dintre solistele care au concertat la Vatra Dornei, Celia şi Elena Gheorghe, astfel încât au lăsat schiurile pentru a ajunge la scena amenajată în faţa Izvorului Sentinela din parcul staţiunii pentru a dansa în clăpari.

“Am hotărât ca schiurile să rămână pe pârtie şi schiorii să vină aici, în acest amfiteatru natural, pe care este păcat să nu îl folosim în acest scop nobil, acela de a desfăşura această ediţie a Serbărilor Zăpezii. Mai sunt şi alte localităţi în care se desfăşoară manifestări similare, dar atunci când ai doar cinci-şase ediţii în nici un caz nu poţi să faci gălăgie în faţa unei staţiuni ca Vatra Dornei”, a spus Doru Bighiu, prezentatorul serbărilor.

Live mix & MC show cu Michael Star

Dorneanul Michael Star a fost cel care a deschis a XXX–a ediţie a “Serbărilor Zăpezii” de la Vatra Dornei. Timp de mai bine de 30 de minute, Michael a realizat un spectacol live mix & Mc show cu piese oldies, dar şi cele mai cunoscute piese ale sale din 2005 până astăzi, reunite sub titlul „The New & The Old Music.

Michael Star i-a invitat pe toţi cei prezenţi la Vatra Dornei să petreacă alături de el, în spectacolul său fiind antrenat şi publicul. Chiar dacă nu au fost premii, cei prezenţi la baza pârtiei s-au întrecut la sărituri pe ritmurile melodiei din 2006 “Sari”, au “strigat până dimineaţa/că le place viaţa” sau au făcut karaoke pe ritmurile verii 2012, DJ-ul dornean punând un mix de negative din cele mai cunoscute melodii lansate anul trecut.

Trupa “Datina”, datoare la Vatra Dornei cu “şapte galbeni şi-o guriţă”

Una dintre cele mai cunoscute şi iubite trupe etno din România, “Datina”, a revenit la Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei “rebranduită”, de la imagine, la sound şi atitudine. Sound-ul a fost unul nou, “în trend cu tendinţele actuale”, după cum a precizat solistul formaţiei, Marius China, iar genurile muzicale abordate au fost pop-rock şi dance cu influenţe din folclorul românesc.

După ce şi-au făcut introducerea în sunet de trompetă, cei doi solişti ai trupei, Marius China şi Andreea Pavăl, împreună cu trompetistul Mihai Popovici, le-au spus dornenilor prin vers şi cântec că “sunt datori la crâşmăriţă/şapte galbeni şi-o guriţă”, iar proprietarilor restaurantului unde au petrecut: “crâşmăriţă, nu am bani/stau la tine vreo doi ani”. Din spectacol nu a lipsit nici “Povestea lu' Ion” şi fata lui cu zestre, dar şi o melodie cu un videoclip apreciat, “Dragostea-i tare nebună!”


În pauza din timpul spectacolului, cauzată de o scurtă pană de curent la instalaţia de sonorizare, Andreea şi-a făcut o prietenă la Vatra Dornei. Este vorba despre o pisică albă, care a urmărit de lângă scenă concertul trupei “Datina”. După ce pisica a fost lăsată din braţe de Andreea, pentru ca solista să poată da autografe, patrupedul “s-a lipit” de Mihai Popovici, mai ales că a găsit şi cu ce să se joace, microfonul montat pe trompetă.

Spectacolul a continuat cu o promisiune făcută de Marius, la interpretarea melodiei “Io-s fecior de moroşan”: “voi sta la Vatra Dornei o lună” şi s-a terminat cu o horă mare, românească.

Celia le-a “şoptit” dornenilor “Is It Love”

În recitalul susţinut în acest weekend la Vatra Dornei, Celia a adoptat stilul care a consacrat-o, dar a avut câteva piese şi în varianta de club. Concertul a început cu “D D Down”, o melodie foarte apreciată în 2011, şi a continuat cu o piesă de suflet dedicată tuturor celor care iubesc, “Şoapte”, o piesă din 2008, dar foarte apreciată, după care spaţiul din preajma scenei s-a transformat în ring de dans pe ritmurile melodiei “Dame”, un hit nominalizat la premiile Grammy pentru anul 2012.

Aplauzele din partea celor prezenţi au fost primite şi de cei doi dansatori, Dumba şi Şoarece, care au însoţit-o pe Celia la Vatra Dornei şi cărora “le trebuie doar muzică ca să danseze”. Cei peste 5.000 de spectatori au cântat împreună cu Celia refrenele melodiilor “Povestea mea”, “O mie de cuvinte”, “Is It Love”- o piesă dedicată de solistă celor puternici, dar şi pentru “Trag aer în piept”, un hit al anului 2007, “My Story”, o melodie care a făcut furori în discoteci, sau balada lansată în luna noiembrie 2012, “Dor de noi”, o compoziţie purtând marca Costi Ioniţă şi despre care Celia a spus: "sper să vă regăsiţi în această piesă, aşa cum mă regăsesc şi eu!".

Din concert nu au lipsit nici piesele “Să pot zbura”, “the best house music from Romania”, cum a fost numită de criticii de specialitate, sau producţia Love 2 Party, o melodie care a ajuns din vara anului trecut la peste şase milioane de vizualizări pe Youtube în cele două variante (Welcome to Mamaia şi Radio Edit). La concertul de sâmbătă seara, versurile Welcome to Mamaia din varianta originală au fost înlocuite cu Welcome to Vatra Dornei.

Celia s-a regăsit în melodia „Dor de noi”

„Dor de noi” este o piesă de dragoste care spune chiar o poveste prin care a trecut artista. Versurile au fost scrise de Celia după o noapte în care a decis că este momentul să înceapă o nouă etapă a vieţii ei. “E foarte important să laşi trecutul în urmă şi să mergi mai departe”, a precizat solista.

“M-am încălzit pe scenă de la căldura transmisă de cei prezenţi la concert, dar şi de la căldura pe care eu vreau să o transmit spectatorilor. M-am simţit foarte bine la acest concert, a fost un public cald şi primitor şi voi reveni cu mare drag aici. În viitorul apropiat vreau să intru într-un tur de emisiuni radio şi TV în care să cânt piesa "Dor de noi – Joi" doar cu un chitarist. Este vorba de o variantă acustică. Pentru mine este o piesă specială, o piesă care pleacă din suflet, este ceea ce simţeam şi trăiam cu câteva luni în urmă. Această piesă m-a ajutat să depăşesc o perioadă foarte grea din viaţa mea şi aş vrea ca toţi să poată depăşi aceste perioade din viaţă regăsindu-se în piesa mea”, a precizat Celia.

Elena Gheorghe– un spectacol complet cu multe hituri

Pentru că frigul se simţea la Vatra Dornei, Elena Gheorghe şi-a început spectacolul, împreună cu cele două dansatoare, “aducând vara în sufletele şi inimile spectatorilor” cu ajutorul melodiei “Soarele meu”. Aflată pentru prima oară la Vatra Dornei, solista a remarcat că în oraşul staţiune sunt “băieţi faini şi fete frumoase”, cărora le-a dăruit melodii cum ar fi „Vocea ta” sau „Te ador”. Spectacolul a fost completat şi cu hiturile care au cucerit audienţa: “Disco Romancing”, “Ai Se Eu Te Pego”, „Your Captain Tonight", cât şi cel mai recent single, intitulat „Amar Tu Vida”.

Elena Gheorghe a interpretat pentru prima oară în concert melodia “Ecou” şi le-a dedicate fetelor melodia cu care a participat la Eurovision în 2009, “The Balkan Girls”.

“Ecou” este noul single lansat de Elena Gheorghe la începutul acestei luni şi care a reuşit performanţa ca, în 48 de ore de la postare, să adune peste 300.000 de vizualizări pe Youtube. Este o piesă de dragoste, cu versuri profunde, care a prins deja la public. La finalul concertului, Elena le-a mulţumit tuturor celor prezenţi la spectacol şi fanilor ei şi le-a dat întâlnire pe Facebook.

Vara, “punctul forte” pentru Elena Gheorghe

“Nu am mai fost la Vatra Dornei. Mă bucur că sunt prezentă la Serbările Zăpezii, este primul spectacol pe care îl susţin la Vatra Dornei, este multă lume, atmosferă foarte faină. Nu mă aşteptam ca temperatura să crească atât de mult în timpul concertului şi asta pentru că toată lumea a dansat, a cântat şi s-a simţit foarte bine, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un artist. Am venit puşi pe distracţie şi asta s-a văzut la public”, a declarat Elena după spectacol.

Elena Gheorghe a spus că nu practică sporturi de iarnă, vara fiind “punctul forte”. “Voi merge pe pârtiile din Vatra Dornei să privesc, să mă bucur de peisaj şi de aerul curat. Sunt foarte multe de vizitat aici, pârtiile sunt absolut senzaţionale. În momentul în care am ajuns aici, eu şi dansatoarele mele ne-am întrebat dacă suntem în România sau am ajuns undeva în Austria, pentru că arată absolut minunat. Cred că putem promova mai bine această zonă. Dragii mei, dacă nu aţi ajuns niciodată la Vatra Dornei, veniţi, pentru că şi veveriţele schiază aici”, a spus Elena Gheorghe

Solista a precizat videoclipul celei mai noi piese, “Ecou”, va fi filmat luna aceasta.. “Lucrăm la un nou album pentru România, după ce anul trecut am realizat cele pentru Japonia şi pentru Spania”, a adăugat Elena Gheorghe.
După ce a terminat concertul, Elena Gheorghe s-a fotografiat cu fanii.

Karaoke şi concurs de schi

Prima zi a serbărilor i-a adus pe scenă pe cei mai buni solişti de karaoke şi recitatori de poezii din public. Pentru a fi recompensaţi cu premii consistente oferite de sponsori, câţiva băieţi şi fete s-au întrecut în a-şi cuceri partenerii prin cântece de dragoste şi recitarea unor versuri dedicate acestora.

Duminică, programul serbărilor a inclus, de la ora 11,00, un concurs de schi desfăşurat pe pârtia Veveriţa şi dedicat schiorilor cu vârste între 6 şi 90 de ani. Concursul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, concurenţii având de parcurs contra cronometru probe de slalom şi slalom uriaş.

Duminică, o zi dedicată folclorului

Duminică, începând cu ora 15,00, Văru’ Săndel a fost amfitrionul unui spectacol folcloric transmis în direct de postul Etno Tv. Începând cu ora 15,00 au susţinut spectacole Ansamblul „Poieniţa” din Poiana Stampei, Ciprian şi Doina Petroaie, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, Angela Rusu, Ansamblul „Dorna Dorului” din Vatra Dornei, Văru’ Săndel şi Silvia Semeniuc, Ansamblul Folcloric „Balada” din Bistriţa, împreună cu invitaţii speciali Petre Petruşe, Alina Ceuca, Virginia Bugnar, Anuţa Motofelea şi Puiu Codreanu.

Al doilea weekend al serbărilor va începe sâmbătă, 16 februarie, la ora 19,00, cu dornenii din trupa Nord Nord-Est a Clubului Copiilor Vatra Dornei, urmați de trupele Mayari Project şi Alb Negru, ultimul recital al serii fiind al lui Connect-R. Pentru această zi organizatorii promit concursuri pe pârtii în timpul zilei şi pe scenă în jurul orelor 20,15 şi 21,15, dar şi un foc de artificii.


Duminică, 17 februarie pe scenă vor urca Ansamblul „Cetina Călimaniului” din Şaru Dornei, Pamfil Roată, Ansamblul Folcloric “Oberig” din Zaftavna-Regiunea Cernăuţi, Călin Brăteanu, Margareta Clipa, Ansamblul „Junii Mureşului”, Angelica Flutur, Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” şi Tinu Vereşezan.



ANUNT - Vand teren in Dorna Arini

Vand teren in Dorna Arini la 20 metri de semnul de intrare in Vatra Dornei, la DN, cu deschidere 30m, suprafata totala 1000 mp, la fata sunt in constructie doua case de vacante, se vad din sosea.

Pret: 10 Euro / mp

Relatii la tel. 0744 818 943



Urmareste Serbarile Zapezii Vatra Dornei 2013 in transmisiune directa pe VatraDorneiLive.ro








Accident de muncă de la Mina Crucea, ţinut sub tăcere până când minerul a ajuns la Spitalul Judeţean

Un ortac de la Mina de Uraniu de la Crucea a ajuns marţi seară la Spitalul Judeţean Suceava, prin transfer de la unitatea spitalicească din Vatra Dornei, cu un serios traumatism cranio-cerebral închis, leziune suferită în urma unui accident de muncă. Cazul a fost anunţat la poliţie de cadrele Spitalului Judeţean Suceava la aproximativ nouă ore de la producerea sa, iar semne de întrebare stârneşte şi faptul că rănitul a fost dus iniţial la spital cu o maşină a unităţii miniere “pentru un control de rutină”.


Leziuni grave după ce minerului i-a căzut un bolovan în cap

Marţi seară, în jurul orei 21.00, poliţia a fost sesizată că la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava a fost internat Dorel Mutihac, în vârstă de 52 de ani, din Broşteni, victimă a unui accident de muncă la Mina de Uraniu Crucea Botuşanu.
Din ancheta preliminară demarată de poliţişti rezultă că bărbatul, angajat ca miner, se afla marţi în schimbul I şi, în jurul orei 12.00, i-a căzut în cap un bolovan desprins din tavanul minei.

Bărbatul de 52 de ani s-a deplasat la Spitalul Municipal Vatra Dornei cu o maşină a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). Primele constatări medicale au arătat că acesta are o leziune internă la cap, care nu era nici pe departe banală. Medicii de la Vatra Dornei au decis transferarea de urgenţă a pacientului la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii amănunţite.
La Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava minerul a fost diagnosticat cu traumatism cranian acut închis, fractură os parietal drept şi contuzie forte coloană cervicală. Medicii au precizat că la internare bărbatul avea mâinile şi picioarele amorţite, între timp starea sa devenind mai bună, iar prognosticul fiind favorabil.

Puţine explicaţii de la directorul sucursalei Crucea a CNU

L-am contactat ieri telefonic pe Constantin Proboteanu, directorul sucursalei Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului şi l-am întrebat dacă din punctul său de vedere s-a acţionat corect în cazul accidentului de muncă.

Acesta a declarat că accidentul nu a fost sesizat cu întârziere şi că primordială a fost transportarea minerului la spital. El a justificat folosirea maşinii unităţii pe post de ambulanţă prin insistenţa rudelor victimei, care au dorit ca bărbatul să ajungă cât mai repede la un medic. Interesant este că în declaraţiile date iniţial la poliţie s-a precizat că minerul a fost transportat la spital cu o maşină a companiei, în condiţiile în care „nu acuza dureri şi nu avea leziuni vizibile”.

După cum a precizat inspectorul Florin Moisa, şeful Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, instituţia a fost anunţată oficial de acest accident de muncă ieri dimineaţă. Adică la aproximativ douăzeci de ore de la producerea sa.

Conform procedurilor, fiind vorba de un accident cu incapacitate temporară de muncă, ITM Suceava va aştepta concluziile unei anchete interne a celor de la Compania Naţională a Uraniului, care trebuie să vină şi cu eventuale propuneri de sancţiuni şi măsuri de securitate care să evite alte accidente de acest gen.

Ultimul grav accident de muncă de la Mina de Uraniu de la Crucea s-a petrecut în noiembrie 2011. Atunci, în urma unei explozii controlate executate greşit, un miner în vârstă de 42 de ani a decedat.




ANUNT - Vila de vanzare in statiunea Vatra Dornei

Vand vila compusa din D(camera centralei, beci, 1 camera, hol), P(living, dining, baie, bucatarie, debara, hol), M(3 camere cu balcon, birou, dresing, baie, hol si o terasa cu o vedere superba de cca 35mp) si garaj prevazut cu usa cu telecomanda. Casa este acoperita cu tabla Lindab originala, are geamuri Velux, tamplaria este de cea mai buna calitate cu vitralii, este tencuita la interior, firele de curent sunt trase la doze, fiind pregatita pentru glet si var. Este racordata la toate utilitatile.


Zona este deosebita si linistita. Terenul este in suprafata de 2500 mp, cu posibilitate de inca o casa sau cabana.

Pretul este de 138000 Euro si se negociaza doar la fata locului.

Relatii la telefon: 0745 529 424





ANUNT - Vanzare Pensiune Vatra Dornei

Particular, vand pensiune (D+P+E+M) la rosu pe o suprafata construita 120 mp2, in Vatra Dornei la 500 de metri de partie + Garaj 22 mp2.
Suprafata totala o proprietatii este de 685mp2.
Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ma contactati.

Pret: 120.000 Euro NEGOCIABIL

Telefon: 0752 880 823

O maşină scăpată de sub control, în care se aflau trei femei, a ajuns în curtea unei biserici

O femeie în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit în gardul unei biserici penticostale, în urma impactului cele două pasagere din maşina acesteia fiind rănite uşor. Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.


Ileana C., şoferiţa în vârstă de 49 de ani, domiciliată în Vatra Moldoviţei, venea pe DN 17, dinspre Poiana Stampei şi, ajunsă în dreptul unei benzinării, la intrarea în Vatra Dornei, într-o curbă la stânga, a derapat şi a ieşit în afara şoselei. Maşina s-a izbit frontal din gardul bisericii, peste drum de benzinărie, ajungând în curtea lăcaşului de cult.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a Elenei C., în vârstă de 57 de ani, din Moldoviţa, şi a Aurei C., de 53 de ani, din Vatra Moldoviţei. Cele două au fost diagnosticate cu leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Şoferiţa a fost verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.

Poliţiştii rutieri din Vatra Dornei au mai înregistrat accidente în dreptul bisericii penticostale din zonă.

Tot duminică, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei a mai avut loc un accident rutier. Conform anchetei poliţiei, Iulian G., în vârstă de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi cu viraj spre dreapta spre un drum secundar fără a se asigura, moment în care a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar pe drumul secundar. În urma impactului au fost răniţi uşor şoferul în vârstă de 25 de ani care se deplasa regulamentar şi o tânără de 19 ani, pasageră în maşina sa.

Ambii şoferi implicaţi în accident au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.




Ocolul Silvic Cârlibaba este „raiul” fărădelegilor silvice

Numeroase sancţiuni au fost aplicate de conducerea Direcţiei Silvice pentru abaterile de la conduita de silvicultor şi de la prevederile Codului Silvic lucrătorilor din ocoalele silvice din judeţ. Conform şefului Direcţiei Silvice, Sorin Ciobanu, în 2012 au fost date 107 sancţiuni disciplinare, dintre care, în patru cazuri, cea mai mare pedeapsă a fost cea de desfacere a contractului de muncă pentru un inginer, un subinginer, un pădurar şi un muncitor.


Patru cazuri au fost de retrogradare din funcţie (un tehnician, trei pădurari), iar măsura prelungirii cu 1-3 ani a duratei de neacordare a unei gradaţii sau de promovare în grad s-a luat pentru 13 salariaţi (6 ingineri, 1 tehnician, 6 pădurari).

Nu au lipsit nici sancţiunile de diminuare a salariilor, cu 30% pe trei luni pentru un număr de 12 salariaţi (trei ingineri, un tehnician, opt pădurari), cu 30% pe două luni pentru doi pădurari, cu 30% pe o lună pentru un tehnician şi trei pădurari, cu 20% pe trei luni pentru un inginer şi un pădurar, cu 20% pe două luni pentru doi tehnicieni şi un pădurar şi cu 20% pe o lună pentru doi ingineri şi patru pădurari. Acestora li se adaugă numeroase alte sancţiuni de reducere a salariului cu 10% sau cu 5%, dar şi 32 de avertismente scrise, precum şi şase mustrări.

De asemenea, au fost suspendate contractul individual de muncă al şefului de ocol şi al şefului de district de la Ocolul Silvic Vatra Dornei, pe durata cercetărilor penale.

În total, au fost aplicate 113 sancţiuni, din care 73 pentru pădurari, 24 pentru ingineri silvici, 13 pentru tehnicieni şi trei pentru muncitori.

Cele mai multe sancţiuni, 17, au fost date la angajaţii din cadrul Ocolului Silvic (O.S.) Cârlibaba, urmat de O.S. Pătrăuţi, cu 16 sancţiuni, O.S. Frasin - 12, O.S. Marginea - 8 sancţiuni, O.S. Fălticeni- 8 sancţiuni, O.S. Stulpicani - 7 sancţiuni, O.S. Vatra Dornei - 7 sancţiuni, O.S. Iacobeni - 6 sancţiuni, O.S. Broşteni – 5 sancţiuni, O.S. Gura Humorului - 4 sancţiuni, O.S. Moldoviţa, O.S. Putna, O.S. Mălini, Herghelia Lucina, câte 3 sancţiuni, O.S. Crucea, O.S. Pojorâta, O.S. Solca, O.S. Brodina şi O.S. Dolhasca, câte două sancţiuni, iar O.S. Adâncata, o sancţiune.





La Şaru Dornei a fost inaugurat Centrul de Informare şi Promovare Turistică

La iniţiativa Asociaţiei pentru Conservarea Vieţii Sălbatice, la Şaru Dornei a fost înfiinţat Centrul de Informare şi Promovare Turistică, realizat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice”.


Centrul are ca scop principal promovarea şi transmiterea valorilor culturale şi tradiţiilor şi furnizarea de informaţii utile turiştilor care vizitează această zonă. „Turism nu înseamnă unităţi de cazare ocupate doar în preajma sărbătorilor, în acest context Asociaţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice îşi propune, prin Centrul de Informare şi Promovare Turistică, valorificarea la maxim a potenţialului turistic al zonei”, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Vieţii Sălbatice, ing. Cristian Ţăranu.

Serviciile oferite de centru sunt gratuite atât pentru turiştii români şi străini, cât şi pentru operatorii de turism.

La inaugurare au participat primarii comunelor Şaru Dornei, Panaci şi Dorna Arini, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava şi Iaşi, oameni de afaceri. Pentru început, activitatea centrului vizează comunele Şaru Dornei, Panaci şi Dorna Arini, dar se doreşte ca pe viitor aceasta să se extindă în întreg Bazinul Dornelor.





Minor din Vatra Dornei, dispărut vineri de acasă, căutat de poliţişti

Un minor în vârstă de 13 ani, Zagan Andrei Marin a dispărut vineri, din municipiul Vatra Dornei, unde domiciliază fără forme legale.


Băiatul a plecat de acasă fără a mai reveni. Anterior, minorul a mai plecat de acasă în acest mod, fiind identificat pe raza județului Botoșani. Acesta obișnuiește să cerșească pe la locuințe sau în zona magazinelor.

Minorul are înălţimea de 1,30 m, constituţia atletică, greutatea de 45 kg., părul şaten închis, ochii căprui, faţa rotundă, gura mică cu comisuri drepte.


La data dispariției era îmbrăcat cu o geacă de culoare albastru deschis (murdară) cu inscripții de culoare albă în partea din spate, o căciulă de aceeași culoare, pantalon tip jeans, de culoare maro și bocanci maro.




Expoziţie de artă plastică la Vatra Dornei

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Cenaclul de Pictură, Sculptură şi Grafică Satirică „Dimitrie Loghin”, Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” - Filiala Vatra Dornei şi Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor organizează vineri, 25 ianuarie, la ora 13.00, la Muzeul Etnografic Vatra Dornei, o expoziţie de artă plastică pentru a marca împlinirea a trei decenii de colaborare între Cenaclul „Dimitrie Loghin” şi Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CCPCT) Suceava.


Expun artiştii plastici suceveni Valentin Tipa, Doina Vianora Catargiu, Cristina Hreamătă- Macoveiciuc, Grigore Micu şi Iosif Csukat.

Cu acest prilej vor fi lansate câteva cărţi editate de CCPCT Suceava şi lucrări semnate de Mihai Camilar, Constanţa Cristescu şi Ioan Bileţchi Albescu.

Un moment de muzică şi poezie va fi susţinut de Carmen Veronica-Steiciuc.

Moderatori: Călin Brăteanu şi Minodora Dranca.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei