100 de ani de la zidirea bisericii parohiei Iacobeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit azi Sfânta Liturghie în parohia "Sfântul Gheorghe"-Iacobeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.

Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a sfinţit pridvorul sfântului lăcaş, pictat de pr. Mihail Iustin Argatu, preot slujitor în parohia Iacobeni. Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujbă de Te Deum pentru cuplurile din comuna Iacobeni, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie.


După cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, IPS Pimen a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a IV-a după Paşti. De asemenea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat jertja celor doi slujitori ai sfântului altar din parohia Iacobeni.

Pr. paroh Mihai Argatu a primit din partea ierarhului distincţia de iconom stavrofor. Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost ridicată între anii 1907-1913 pe un teren donat de Fondul Bisericesc al Mitropoliei Bucovinei. "Sfântul lăcaş are o arhitectură deosebită, fiind ridicată pe temelie de piatră naturală. Biserica este vărgată de jos până în vârful clopotniţei cu porţiuni de alb şi roşu. Acoperişul este din ţiglă smălţuită. Interiorul a fost pictat între anii 1969-1971 de pictorul Gavriil Pascu. Pictura va fi supusă în perioada următoare unui proces de curăţare. Catapeteasma a fost realizată la Şcoala de Arte şi Meserii din Câmpulung Moldovenesc de un grup de maeştri academici din Fundu Moldovei. Catapeteasma a fost restaurată acum trei ani de zile, încercând să o aducem la frumuseţea ei iniţială", a amintit pr. paroh Mihai Argatu.




Trenuri blocate de copacii cazut pe calea ferata, in zona Cosna-Gradinita

Traficul feroviar a fost blocat sambata dupa-amiaza in zona Cosna-Gradinita, după ce trei copaci au căzut pe calea ferată, din cauza furtunii.

Două trenuri inter-regio pe rutele Timişoara – Iaşi şi Iaşi – Cluj-Napoca au întârzieri de aproximativ o oră, sâmbătă după-amiază, după ce, în urma unei furtuni, trei copaci au căzut pe reţeaua de contact în zona localităţii sucevene Grădiniţa, blocând traficul feroviar.


Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că din cauza vântului puternic în zona Coşna-Grădiniţa au căzut trei copaci pe linia de contact.

Linia ferată respectivă face legătura între Moldova şi Transilvania, iar traficul feroviar a fost întrerupt pentru aproximativ o oră.

Prefectul a precizat că angajaţi ai CFR au intervenit în zonă şi au îndepărtat copacii căzuţi pe calea ferată, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia feroviară fusese reluată.

Conform sursei citate, două trenuri inter-regio, Timişoara – Iaşi şi Iaşi – Cluj-Napoca, au acumulat întârzieri de aproximativ o oră în urma acestui incident.




Captură importantă de ţigări de contrabandă, la Vatra Dornei

O captură importantă de ţigări de contrabandă a fost făcută în cadrul unei acţiuni a Poliţiei municipiului Vatra Dornei, 1.000 de cartuşe de ţigări cu timbru extracomunitar fiind identificate într-o autoutilitară, duminică seară.


Poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Podu Verde, un autoturism, condus de Vasile P., de 31 de ani, din comuna Fundu Moldovei iar imediat oamenii legii au identificat şi o autoutilitară care se deplasa în spatele primului autoturism . În autovehiculul al doilea, condus de Gabriel M., de 25 de ani a fost găsită cantitatea de 1.000 de cartuşe de ţigări, cu o valoare de piaţă de 100.000 lei. În urma verificărilor s-a constatat că autoutilitara este proprietatea lui Vasile P., şoferul autoturismului care a fost oprit primul.

Prin urmare ambele maşini au fost implicate în transportul „în siguranţă” a cantităţii foarte mari de ţigări de contrabandă. Ambele autoturisme au fost indisponibilizate iar cei doi conducători auto, Vasile P. şi Gabriel M., au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Pe numele acestora va fi înaintată o propunere pentru arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de „contrabandă”.




Contrabandă cu taxiul in Vatra Dornei

O femeie din municipiul Vatra Dornei s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă transportând ţigări de contrabandă cu un autoturism taxi, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Toată povestea s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 23.00, când un echipaj de poliţie a depistat pe strada 22 Decembrie din localitate o femeie care descărca dintr-un taxi două colete voluminoase.


Când au verificat conţinutul coletelor, poliţiştii au găsit nu mai puţin de 1.000 de pachete de ţigări cu timbru de Ucraina, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.

Femeia în cauză a fost identificată în persoana unei localnice, Elena P., în vârstă de 38 de ani, iar taxiul era condus de un anume Victor P., de 49 de ani, din aceeași localitate. Acesta din urmă s-a dus pe jos acasă, maşina fiindu-i indisponibilizată la sediul Poliţiei Vatra Dornei, în vederea continuării cercetărilor.

Elena P. va fi cercetată pentru contrabandă, iar faţă de taximetrist se fac verificări pentru a se stabili gradul său de participaţie lacomiterea faptei.




Directorul MinBucovina Vatra Dornei, numit director general al Cupru Min

Numirea lui Gheorghe Iordache, fostul director al SC MinBucovina SA Vatra Dornei, în funcţia de director general al Cupru Min SA Abrud, a provocat nemulţumirea celor aproape 500 de angajaţi ai societăţii. Asociaţia „Salariaţii Cupru Min” SA Abrud şi Sindicatul Andezitul Roşia Poieni Abrud au trimis o scrisoare Ministerului Economiei prin care se declară nemulţumiţi că a fost adus un director din afara unităţii.


Oamenii ameninţă cu proteste în cazul în care în care conducerea societăţii nu va fi asigurată de un angajat al Cupru Min. Până luni, 20 mai, funcţia de director al societăţii a fost deţinută de Lucian Vasilache.

Dorneanul Gheorghe Iordache este cel care a condus destinele MinBucovina în ultimii cinci ani, perioadă marcată de probleme serioase. Iordache a preluat societatea după ce aceasta a intrat în procedură de insolvenţă, iar în perioada mandatului său a fost vândută cariera de cupru Mănăila şi platforma Iacobeni, destinată prelucrării cuprului. Vânzarea s-a făcut pe 11 august 2011, iar noii proprietari sunt chinezii de la SC SINB International Grup SRL București.




Aberatii ale legislatiei. Colegiul uninominal Vatra Dornei e reprezentat de doi deputati din USL

Legislaţia actuală în materie electorală şi care nu sancţionează traseismul politic al parlamentarilor a determinat o aberaţie. Astfel, un colegiu uninominal, nr. 9 din judeţul Suceava, ce include Vatra Dornei şi zona din apropiere, este acum reprezentat de doi deputaţi membri ai USL şi ai Alianţei de Centru Dreapta, după ce deputatul PPDD Cezar Cioată s-a înscris în Partidul Conservator.

Cezar Cioată a anunţat la începutul săptămânii că se înscrie în PC şi astfel el devine membru al Alianţei de Centru Dreapta PNL-PC şi, implicit, membru al USL.


În colegiul respectiv postul de deputat a fost câştigat cu peste 50 la sută din voturi de deputatul PNL Dumitru Pardău.

Pardău a obţinut 61,86 la sută din voturi, fiind urmat de candidatul PPDD, Cezar Cioată, cu 18,99 la sută din voturi.

La distribuirea mandatelor, în acest colegiu s-a suplimentat un post de deputat pentru PPDD, în baza legii electorale în condiţiile în care PPDD obţinuse în judeţ 11,82 la sută din voturi. Legea a acordat mandatul suplimentar PPDD, dar în acest caz, prin înscrierea lui Cioată în USL, s-a ajuns ca un colegiu uninominal să fie reprezentat de doi deputaţi USL.

În judeţul Suceava, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2012, USL a câştigat la Camera Deputaţilor 59,41 la sută din voturi, ARD a obţinut 23,13 la sută din voturi, iar PPDD 11,82 la sută din voturi.




Din Vatra Dornei, în Italia, pe podiumul Campionatului European de karate Traditional pentru copii

Mai mulţi copii din municipiul Vatra Dornei, membri ai clubului sportiv „Fudo” din localitate, au reuşit performanţa de a urca pe podiumul Compionatului European de karate Traditional pentru copii, care s-a desfăşurat în perioada 15-19 mai a.c., în oraşul Caorle, regiunea Veneţia (Italia).

La competiţia la care au participat peste 450 de sportivi din 28 de ţări europene s-au aflat şi cincipracticanţi de Karate-do tradiţional de la clubul din Vatra Dornei, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman, Roxana Tofan, Rareş Candrea şi Paul Candrea, care fac parte şi din lotul naţional, fiind selectaţi ca urmare a rezultatelor obţinute în cadrul Campionatului naţional.

Întrecerea a avut loc pe grupe de vârstă, iar micuţii karateca din Vatra Dornei au reuşit să obţină medalii la categoriile lor.


La proba de karate pe echipe, grupa 6-7 ani, Bianca Giosu, Luiza Frăţiman şi Roxana Tofan s-au clasat pe locul I, iar la grupa 8-9 ani, Rareş Candrea s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba „ippon Kumite”

Locul II a fost obţinuit la proba „enbu mixt” de către Bianca Giosu şi Paul Candrea (grupa 6-7 ani). Bianca Giosu a obţinut locul al II-lea şi la proba de „ippon kumite” şi locul al III-lea la proba „Kata”. Tot la Kata, sportivii dorneni au obţinut şi un loc IV prin Luiza Frăţiman ( grupa 6-7 ani).

„Urmare a rezultatelor obţinute, aceşti sportivi vor reprezenta România si la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional care se va desfăsura în orasul Praga, în luna decembrie a acestui an”, a transmis preşedintele clubului sportiv „Fudo”, Florin Roşca, care a ţinut să mulţumească Primăriei Vatra Dornei şi tuturor celor care au contribuit ca deplasarea în Italia să fie posibilă, dar şi părinţilor care au fost alături de mişcarea de karate tradiţional.




Funcţionarii de la Primăria Vatra Dornei trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei

Cinci funcţionari din Primăria Vatra Dornei vor avea de plătit 80.000 de lei. Decizia a fost luată de actualul primar, Ilie Boncheş, după ce Curtea de Conturi i-a cerut să stabilească persoanele care se fac răspunzătoare pentru amenda aplicată anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Sancţiunea a fost aplicată Primăriei din Vatra Dornei pentru că a atribuit lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor fără respectarea tuturor cerinţelor legale.


Este vorba de acea licitaţie cu cântec din 10 februarie 2011 şi care a fost câştigată de SC Asfalt Super SRL Prahova, o firmă de buzunar controlată de omul de afaceri Gheorghe Şulţ şi care fusese înfiinţată cu doar câteva zile înainte de licitaţie. Persoanele care sunt bune de plată au făcut parte din comisia de licitaţie din 2011. Vor avea de plătit suma de 80.000 de lei preşedinta comisiei de licitaţie, Cristina Lostun, care lucrează la compartimentul de urbanism, directorul economic în Primăria Vatra Dornei la acea vreme, Saveta Ciocan, actual director CEC, Mirela Simionescu, de la compartimentul achiziţii publice, Marcel Nacu, de la compartimentul urbanism şi juristul Primăriei Vatra Dornei, Petronela Vlasa.

Neregulile descoperite de ANRMAP

Reprezentanţii de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) au concluzionat că atribuirea unor lucrări de patru milioane de euro, inclusiv TVA, pentru proiectarea, modernizarea, repararea şi întreţinerea drumurilor şi străzilor s-a făcut fără respectarea tuturor cerinţelor legale. „Întrucât ofertantul SC Asfalt Super SRL nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la standardele de asigurare a calităţii şi standardelor de protecţie a mediului (ISO 9001/2001, ISO 14001), oferta depusă de acesta era inacceptabilă”, se arată în raportul de control întocmit de reprezentanţii ANRMAP.

Ca urmare a acestei încălcări, declararea drept câştigătoare a firmei SC Asfalt Super SRL s-a făcut în mod incorect. Pentru această încălcare a legii, „autoritatea contractantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 80.000 de lei”. Reprezentanţii ANRMAP au mai descoperit şi o altă neregulă. Mai exact, Primăria Vatra Dornei a publicat anunţul de atribuire după expirarea termenului de 48 de ore de la finalizarea procedurii, aspect pentru care s-a considerat că suficient este un avertisment.

Mai trebuie spus că licitaţia a fost organizată cu încălcarea prevederilor Legii 215/2001 a Administraţiei Publice Locale. La secţiunea lucrări publice, această lege prevede următorul aspect: „Lucrările de construcţie şi reparaţii de interes public finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută doar pe baza unor documentaţii tehnico-economice, avizate sau aprobate de Consiliul Local”. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.

Un alt act normativ încălcat este Legea 273/2006 a Finanţelor Publice, referitor la aprobarea proiectelor de investiţii locale. Conform acestui act normativ, pot fi cuprinse în programul de investiţii publice numai obiectivele pentru care sunt asigurate integral surse de finanţare. Ori, în şedinţa de Consiliu Local din 24 februarie 2011, când s-a votat bugetul pe anul respectiv, nu s-a făcut referire la sumele necesare pentru lucrările de reparaţii stradale. Mai mult, licitaţia se desfăşurase deja de două săptămâni, pe 10 februarie 2011.




La Vatra Dornei se va infinta un centru de cercetări montane al Academiei Romane

La Vatra Dornei va fi deschis Centrul de Economie Montană al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”. Decizia aparţine Academiei Române, care va avea în subordine noul centru.


Centrul va fi realizat la Vatra Dornei deoarece aici se regăsesc şi alte entităţi specializate pentru zonele de munte, cum ar fi Centrul de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Centrul de practică montanologică al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, Centrul de Formare şi instruire ecologică al Universităţii Ecologice Bucureşti, o bază a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna”, sediile Forumului Montan din România şi Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana”, organisme de pionierat pentru România.

„Este o realizare excepţională pentru judeţul Suceava şi munţii României”, a spus profesor universitar doctor Radu Rey, care şi-a propus să facă din Ţara Dornelor „o zonă emblematică pentru munţii României, cu semnificaţie specială pentru întreaga zonă montană din Sud-Estul Europei”.

Cercetare cu bani europeni

Proiectul are o valoare totală de circa 7 milioane euro, sumă cu care va fi asigurată baza materială şi infrastructura ştiinţifică necesare centrului în care vor lucra 30 de cercetători ştiinţifici. „Această nouă instituţie prin care Academia Română vine în judeţul Suceava va genera, în timp, efectele directe şi colaterale atât sub aspectul locurilor de muncă, dar mai ales prin prestigiul ce se obţine pentru Bucovina şi România şi prin proiectele de dezvoltare ulterioare, care sunt previzibile”, a mai spus Radu Rey.


Proiectul mai include şi construirea unei „Reţele naţionale de cercetare montanologică”, o „universitate montană” deschisă pentru studenţii, doctoranzii, masteranzii şi cercetătorii din România şi din zona de Sud-Est a Europei.



Atleţii dorneni premiaţi la Zalau

Atleţii Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei şi-au demonstrat forma sportivă în care se află la acest moment, în plin sezon competiţional la Crosul „Ziua Sportului TenarisSilcotub”, ce a avut loc la Zalău. Dintre atleţii pregătiţi la Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, la juniori, Andrei Leancă a dominat cursa şi a trecut primul linia de sosire după cei 10 kilometri parcurşi.


În concursul rezervat copiilor, unde cursa a fost de 3 kilometri, Clubul CSM Dorna, Vatra Dornei a reuşit să câştige aurul la fete prin sportiva Alina Paula Vîntu, în timp ce la băieţi, Daniel Claudiu Mihăescu a terminat pe primul loc, urmat pe podium de colegul său Miron Alexandru.


Mulţumit de evoluţia elevilor săi, antrenorul Cristian Prâsneac speră ca aceste rezultate să le fi ridicat moralul, dar şi premiile atractive, o tabletă şi smartphon-uri pe care le-au primit la premiere, cu o săptămână înaintea Campionatului Naţional de pistă pentru copii, ce va avea loc la Cluj.



Sala de Evenimente Lordinu a fost inaugurata - VIDEO

In weekend-ul 11 - 12 Mai 2013, Sala de Evenimente Lordinu a fost inaugurata oficial, devenind astfel prima sala din zona Dornelor dedicata exclusiv evenimentelor. Sala a fost amenajata pe perioada ultimelor 7 luni in cladirea fostului Cinema din Vatra Dornei si forma acesteia, de tip amfiteatru, este cu adevarat deosebita si o face sa devina unica in zona din acest punct de vedere.

Inaugurarea s-a desfasurat pe parcursul a doua zile. Sambata, 11 Mai, a avut loc deschiderea oficiala in prezenta Primarului Municipiului Vatra Dornei, Ilie Bonches, a numerosilor invitati din mediul de afaceri dornean si a viitorilor miri care au ales sa-si petreaca evenimentul special din viata lor in aceasta locatie, iar Duminica, 12 Mai, a fost asa numita Zi a Portilor Deschise cand toti cei interesati au putut vizita sala.

Evenimentul de lansare a inceput cu taierea panglicii de inaugurare de catre Primarul Bonches si conducerea Lordinu, apoi a continuat cu o slujba de sfintire efectuata de catre un sobor de preoti, iar in cele din urma toti invitatii au fost tratati cu un bufet suedez pe un fond muzical asigurat de organizatori.

Odata cu aceasta deschidere oficiala Sala de Evenimente Lordinu si-a prezentat si firmele colaboratoare alaturi de care va oferi viitorilor clienti un pachet complet de servicii. Astfel au fost prezenti reprezentantii firmei de aranjamente si decoratiuni Bogadi Mariage Vatra Dornei care au asigurat si decorul salii cu ocazia inaugurarii, reprezentantii Flaviu Pop Photography care ofera servicii foto-video pentru orice tip de eveniment si reprezentantii Cofetariei Bristena.

Astfel, odata ce viitorii miri aleg Sala Lordinu pentru petrecerea evenimentului lor, acestora le sunt recomandate si firmele colaboratoare mai sus mentionate astfel incat toti clientii pot beneficia de pachete de servicii de cea mai buna calitate si la preturi avantajoase.


In filmuletul urmator puteti viziona imagini oferite de Orion TV de la evenimentul de lansare plus interviuri cu conducerea Salii Lordinu si cu administratorii Bogadi Mariage Vatra Dornei si Flaviu Pop Photography. Vizionare Placuta !


Pentru mai multe detalii despre Sala de Evenimente Lordinu si colaboratorii sai, accesati link-urile de mai jos:




Sute de pompieri se luptă cu incendiile de pădure la Dornişoara și Gura Haitii - VIDEO

Peste 120 de pompieri militari și 130 de angajați ai ocolului silvic Suceva, se luptă de două zile să stingă incendiile de pădure izbucnite în localităţile Dornişoara, respectiv Gura Haitii.


Forţele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Suceava acţionează pentru stingerea incendiului de fond forestier izbucnit în localitatea Dornişoara, în zona denumită Piciorul Zgârciului.

Având în vedere complexitatea misiunii, la locul de manifestare al incendiului, celor 70 de pompieri militari suceveni li s-au alăturat efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Bistriţa, Neamţ şi Iaşi, cu un total de 72 de militari, precum şi 30 de lucrători de la ocoalele silvice Tihuţa-Colibiţa şi Dorna Cândrenilor.

Şi în comuna Şaru Dornei, satul Gura Haitii, continuă intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului de fond forestier, produs în după-amiaza zilei de vineri, 9 mai şi care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 15 hectare.

Pe parcursul zilei de ieri, s-au realizat două dispozitive de intervenţie cu ajutorul motopompelor (unul dintre acestea pe o lungime de aproximativ 3 km, pe o pantă cu o înclinaţie de circa 40 de grade), precum şi o fâşie de demarcaţie cu o lăţime de 4 metri, pentru limitarea incendiului.

La acţiunea de stingere a incendiului, celor 55 de pompieri militari suceveni le-au venit în sprijin 100 de angajaţi ai ocoalelor silvice Crucea, Breaza, Broşteni, Pojorâta şi Vatra Dornei, precum şi 10 pompieri civili ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei.





Străzile municipiului turistic Vatra Dornei, invadate de gropi

Străzile din municipiul Vatra Dornei, calea de acces a şoferilor care se deplasează pe DN 17, spre Ardeal, dar şi cartea de vizită a oraşului pentru numeroşii turişti care ajung în zonă în mai toate perioadele anului, au ajuns într-o stare deplorabilă. Nu răzleţ, ci aproape de la un capăt la altul, degradarea şoselei, care nu este de ieri de azi, accentuându-se în perioada de iarnă grea recent încheiată. Aşa se face că dacă pe DN 17 calitatea şoselei este încă, în general, bună, traversarea municipiului staţiune se transformă într-un coşmar.


Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, se declară conştient de situaţia foarte delicată. El a precizat din start că administraţia locală din Vatra Dornei se află într-o situaţie financiară foarte grea, însă se fac eforturi pentru ca toate gropile să fie plombate. De altfel, de câteva zile s-a început deja decaparea zonelor ciuruite de gropi.

„Suntem conştienţi că nu putem să ne primim turiştii cu drumurile pline de gropi, şi de aceea am demarat această campanie de refacere a drumului, în limita unui buget minim, cu bani puţini şi multă înţelegere din partea unor firme. Deja am început plombarea gropilor şi se lucrează şi în aceste zile dinainte de sărbători”, a declarat primarul.

El a precizat că strada Mihai Eminescu, cea care trece prin faţa primăriei, a fost deja plombată şi se circulă în condiţii acceptabile. La rând urmează celelalte artere importante, a dat asigurări Ilie Boncheş.

Din păcate, având în vedere situaţia actuală a administraţiei locale, pentru porţiunea de drum din municipiu nu există şi perspectivele unei ample lucrări de modernizare a drumului.

Cert este că, în ultimii ani, în municipiul Vatra Dornei s-au făcut foarte puţine investiţii, cu atât mai mult cu cât oraşul staţiune este cea mai importată atracţie turistică din judeţ. Un mare dezavantaj a fost legat de faptul că în ultimii ani primarii s-au aflat tot timpul în opoziţie. Până la alegerile locale de anul trecut, primarul Ioan Moraru a reprezentat PNL, în timp ce acum, în perioada guvernării USL, noul primar Ilie Boncheş este din partea PDL.




Rezultate Cupa Golden Brau la minifotbal, desfasurata la Vatra Dornei

Baza sportivă Yanis Stadium din Vatra Dornei a găzduit în week-end-ul trecut Cupa Golden Brau la minifotbal, o competiţie organizată de firma Maxi Sport din localitate. Turneul a fost unul de cel mai înalt nivel, de aceea întrecerea a fost aleasă să fie urmărită pe viu de însuşi Răzvan Burleanu, conducătorul forului european şi preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, de vicepreşedinţii Paul Costaş, Ioan Onicaş şi Gabi Bădescu, dar şi de Tiberiu Lajos, selecţionerul echipei naţionale a României la minifotbal.


Organizatorul turneului, Ionel Spânache, a reuşit să convingă să participe la competiţia de la Vatra Dornei câteva dintre cele mai bune formaţii de minifotbal din ţara noastră, în frunte cu multipla campioană naţională Magic Iaşi, Fenix Piatra Neamţ, Design Construct Braşov, Ductil Buzău, Oxford Iaşi, Abcoz Galaţi sau Salamandra Zalău. Judeţul Suceava a fost reprezentat în concurs de titrata Railex, dar şi de de două grupări dornene aflate la început de drum, precum Maxi Sport şi Aqua Carpatica.

În urma luptei acerbe din faza grupelor, formaţiile Magic Iaşi, Design Construct Braşov, Fenix Piatra Neamţ şi Railex Suceava au obţinut calificarea în careul de aşi. În semifinale, Fenix Piatra Neamţ a trecut cu scorul de 5-2 de Design Construct Braşov, în vreme ce Railex Suceava a dispus cu 3-0 de multipla campioană naţională Magic Iaşi, după o evoluţie încântătoare. Formaţia patronată de Ilie Lahman şi-a menţinut nivelul ridicat al jocului şi în marea finală, pe care a avut ghinionul să o piardă în urma executării loviturilor de departajare, 3-4 cu Fenix Piatra Neamţ. Cei de la Railex s-au consolat însă cu faptul că doi dintre echipierii lor, Ionel Nemeş şi Andrei Irimia au fost desemnaţi drept cel mai bun jucător al turneului, respectiv golgeterul competiţiei.

„Cu întreceri de acest gen încercăm popularizarea acestui frumos sport la Vatra Dornei. Competiţia a fost de un înalt nivel, meciurile au fost spectaculoase, ceea ce a făcut ca fiecare partidă să fie urmărită în mod constant de 400-500 de spectatori. Cum era şi normal, de cea mai mare susţinere s-au bucurat echipele dornene Maxi Sport şi Aqua Carpatica, care au lăsat o impresie frumoasă”, a declarat managerul turneului, Ionel Spânache. Aşa cum îi stă bine unei competiţii de o asemenea anvergură şi distincţiile puse la bătaie de organizatori au fost pe măsură, pe lângă tradiţionalele cupe, diplome şi medalii, echipele laureate şi cei mai buni jucători ai turneului fiind premiaţi cu echipament sportiv de firmă şi multe alte produse din partea sponsorilor.




Boicot al cluburilor din Suceava, Fălticeni şi Vatra Dornei la turneul de şah de la Câmpulung Moldovenesc

Zeci de copii din mai multe localităţi ale judeţului Suceava au participat la cea mai importantă competiţie de şah din judeţ. Cupa Primăverii a avut loc la Hotelul Zimbru din Câmpulung Moldovenesc, în duminica Floriilor, dar reuşita întrecerii a fost umbrită de absenţa mai multor cluburi, respectiv cele din Vatra Dornei, Fălticeni şi Suceava. Maestrul sportului Mihai Burduja, organizatorul acestui concurs, speră ca această sincopă să nu se mai repete şi în viitor, deşi în privinţa Palatului Copiilor din Suceava are mari rezerve.


„Deşi invitat, nici de data aceasta Palatul Copiilor din Suceava, care are antrenor plătit cu normă întreagă, nu a participat la concurs. Cum motivează conducerea Palatului neparticiparea copiilor la nici unul din concursurile organizate, câte patru pe an, de peste zece ani, la Câmpulung Moldovenesc?”, s-a întrebat maestrul Burduja.

Cupa Primăverii a revenit jucătorilor de la CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, antrenaţi de maestrul Mihai Burduja, care au cucerit cinci locuri întâi, cinci locuri doi şi şase locuri trei. Locul al doilea a fost ocupat de şahiştii de la Clubul copiilor şi elevilor din Gura Humorului, antrenor inginer Maricel Tiron, care au obţinut un loc întâi, trei locuri doi şi un loc trei.

O remarcă specială pentru cei 14 copii, antrenaţi de profesorul Dumitru Negură, de la Şcoala Gimnazială din Argel, care au cucerit trei locuri întâi, şi două locuri doi, dar şi pentru cei 12 copii din Costişa, antrenor Gheorghe Nicolaescu, care au plecat acasă cu două locuri trei.

Chiar dacă Palatul Copiilor din Suceava a lipsit de la competiţie, totuşi Suceava a fost reprezentată de doi jucători antrenaţi de profesorul Victor Teodoriu. Dintre aceştia, Luca Creţu, la doar patru ani şi jumătate, a impresionat pe toată lumea după ce a obţinut locul I la categoria sub opt ani şi diploma de cel mai tânăr participant.

Sponsorii concursului au fost „Assist” Suceava, care a făcut posibilă premierea generoasă a jucătorilor clasaţi pe locurile I, II, III şi a premiilor fair-play (fete şi băieţi) şi restaurantul „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, care a asigurat delicioase plăcinte moldoveneşti şi sucuri. Diplomele, medaliile şi cupele (locurile I, II, III) au fost asigurate de Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, o contribuţie importantă la bunul mers al acţiunii având şi Mihăiţă Negură, primarul din Câmpulung Moldovenesc.




Femeie din Dorna Arini, adusa la spital in coma de gradul III

Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic, duminică, de către medicul de gardă al Spitalului Municipal Vatra Dornei, despre faptul că a fost adusă cu ambulanţa P. Felicia, de 50 ani, din comuna Dorna Arini, care se află în comă și cel mai probabil a fost agresată, însă leziunile sunt vechi de mai multe zile, urmând a fi transferată la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.


Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la Spitalul Vatra Dornei, cea în cauză nu a putut fi investigată, stabilindu-i-se următorul diagnostic : „comă gr. III, suspect hematom emisferic stâng, t.c.c. acut deschis, posibil agresiune, h.t.a. etilism cronic”.

„În urma audierii fiicei soţilor P., R.Cristina, care locuiește împreună cu părinții și soțul ei R.Marius, a rezultat că în seara de 22.04.2013, în jurul orei 22.00, a izbucnit un scandal pe fondul consumului de alcool între tatăl P.Dragoș și mama sa P.Felicia, ocazie cu care cei doi s-au lovit reciproc. Nu au coborât la parterul imobilului ca să vadă ce se întâmplă, deoarece cei doi soți obișnuiau să se mai certe pe fondul consumului de băuturi alcoolice. A doua zi a observat că mama sa prezenta vânătăi la nivelul ochilor, ocazie cu care i-a povestit că a fost bătută de P.Dragoș”, precizează sursa citată.

P.Felicia este cunoscută ca şi consumatoare de băuturi alcoolice, iar în cursul zilei de 27.04.2013, în jurul orei 17.00, a consumat dintr-o sticlă de 3 litri, cu etichetă de votcă, un lichid de culoare albastră, moment în care a fost surprinsă de fiica sa, care i-a luat recipientul. P.Dragoș a declarat că sticla de 3 litri din care a băut soţia sa conţinea antigel, era aproape plină și se afla iniţial în garaj. „În dimineața de 28.04.2014, ora 09.30, R.Cristina a găsit-o pe mama sa întinsă în pat în stare de inconștiență, după care l-a anunțat pe tatăl ei P.Dragoș, acesta din urmă solicitând echipajul de ambulanță”, arată IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate în vederea clarificării tuturor aspectelor cazului și în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei și a datelor rezultate din cercetări se vor dispune măsurile ce se impun. Legat de aspectele de lovire asupra lui P.Felicia, cadrele Poliţiei municipiului Vatra Dornei s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii prev. si ped. De art. 180 alin. 1 indice 1, din C.P. şi se va dispune procedural, arată IPJ Suceava.




O fată a murit după ce a fost lovită de un autoturism

O fată în vârstă de 14 ani care a fost rănită grav, în localitatea suceveană Poiana Stampei, a murit, sâmbătă după-amiază, la Spitalul din Vatra Dornei, pentru acest caz fiind solicitat iniţial şi un elicopter SMURD care să o transporte la Bucureşti.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, pentru Mediafax, că o fată în vârstă de 14 ani din comuna Poiana Stampei a fost rănită grav după ce a fost lovită de un autoturism pe DN 17. El a spus că fata a traversat strada prin loc neregulamentar când a fost acroşată de un autoturism.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în acest caz s-a solicitat elicopterul SMURD care ar fi trebuit să o ducă pe fată la Spitalul de Copii din Bucureşti. Directorul Spitalului din Vatra Dornei, Aurel Scurtu, a declarat că fata a murit la spital, după cum arată Agenţia de presă Mediafax. El a precizat că aceasta a ajuns la spital în stare foarte gravă, cu comă de gradul III-IV şi cu tensiune mică. Scurtu a arătat că s-au făcut manevre de resuscitare atât pe ambulanţă, cât şi la spital, dar copila a murit la scurt timp. Şoferul implicat în accident va fi cercetat pentru ucidere din culpă.




Bărbat omorât de un șofer care a părăsit locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Dărmănești a fost omorât de un autoturism, pe drumul județean 174, în interiorul comunei Șaru Dornei, de către un șofer care a părăsit ulterior locul accidentului.

Evenimentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 7:00.


Echipa operativă a Poliției, deplasată la locul accidentului, cu ocazia primelor cercetări, a stabilit că în jurul orei 07.30, O.Mircea de 70 ani, din comuna Dărmănești, cu reședința în comuna Șaru Dornei, a fost găsit decedat, în afara părții carosabile, a D.J. 174, la o diferență de nivel de 3 metri.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză, a fost văzut de mai multe persoane deplasându-se în 24.04.2013, în jurul orelor 22.00, pe drumul județean către reședința sa, respectiv la familia P.Dumitru dar părea a fi sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a consumat băuturi alcoolice în mai multe baruri din centrul comunei.

Există posibilitatea ca accidentul să fi avut loc la 24.04.2013, dar datorită configurației terenului (diferența de nivel) victima nu putea fi observată din drum de către alți trecători.

La fața locului au fost identificate câteva cioburi din sticlă și plastic iar victima prezenta unele leziuni care ar putea fi fost produse ca urmare a unui accident de circulație.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii evenimentului.



SURSA: Newsme.ro

Rampa de rumeguș din Vatra Dornei, cuprinsă de flăcări

Pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei au intervenit ieri la ora 19.51 în municipiul Vatra Dornei pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vechea rampă de rumeguş a oraşului.

La locul intervenţiei ardeau deşeuri de rumeguş şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 1500 mp cu posibilităţi de propagare la casele situate în apropiere. Pompierii militari au reuşit lichidarea incendiului în mai puţin de două ore.


Cauza probabilă de incendiu a fost autoaprindere.


SURSA: Newsme.ro

Angajate de la schimb valutar şi pariuri, înşelate prin metoda „şmen”

Angajata unei case de schimb valutar din municipiul Suceava şi operatoarea de la o casă de pariuri din municipiul Vatra Dornei au fost înşelate prin metoda „şmen”, faptele având loc la un interval de aproximativ trei ore.


Într-un prim caz, miercuri, în jurul orei 12.30, Andreea M., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, angajată la o casă de schimb valutar din Suceava, a sesizat poliţia că a fost înşelată cu 1.000 de lei. În urma verificărilor s-a stabilit că, în jurul orei 12.00, victima a fost abordată de un bărbat care i-a solicitat să-i schimbe suma de 2.200 de lei, formată din bancnote de 200 şi 500 lei, în bancnote de 100 şi 50 lei. Tânără a acceptat să-l ajute pe bărbatul necunoscut şi i-a schimbat banii aşa cum a cerut acesta.

Autorul a aplicat apoi metoda „şmenului”. I-a spus femeii că ar vrea să-i schimbe banii în bancnote şi mai mici, i-a luat banii înapoi, după care a revenit la înţelegrea iniţială. Detaliul este că din suma de 2.200 de lei individul a „tras” bancnote reprezentând 1.000 de lei, iar angajata de la schimb valutar nu a mai numărat banii şi a doua oară.

„După plecarea autorului, partea vătămată a numărat banii primiţi de la cel în cauză şi a constatat că a primit doar suma de 1.200 lei, restul de 1.000 lei fiind lipsă, moment în care a sesizat că a fost înşelată”, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Aproximativ trei ore mai târziu, în jur de 15.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către Elena G., de 28 ani, din comuna Pojorâta, operator la o casă de pariuri sportive din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că o persoană necunoscută a înșelat-o cu suma de 500 lei

Victima a relatat cum în casa de pariuri a intrat un bărbat care i-a solicitat să-i schimbe suma de 1.000 lei, şi apoi încă cinci sute de lei. Individul a zăpăcit-o pe tânără până când a reuşit să-i tragă din teanc suma de 500 de lei. I-a returnat apoi banii, fără că victima să realizeze lipsa bancnotelor.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei