Vineri, la ora 16.00, Poliţia Vatra Dornei a fost sesizată de Spitalul Municipal din localitate despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat Emanuel B., de 22 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, care a declarat că este victima unui accident rutier comis joi noapte.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că joi, la ora 23.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174 D, pe raza comunei Dorna Candrenilor, pe fondul vitezei, tânărul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul din stânga, după care a părăsit locul accidentului.
El le-a spus poliţiştilor că în seara respectivă a băut un litru de bere. „În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care necesită pentru vindecare 20-25 zile îngrijiri medicale”, se precizează în comunicatul poliţiei.