Dorneanul Andrei Leancă a terminat pe locul 4 crosul de la Belgrad

Atleții Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei au început competițiile din acest an cu o deplasare cu peripeții în Serbia, la Grand Prix-ul de cros „Beli Kros” de la Belgrad. În ciuda condițiilor meteo destul de vitrege, cei trei atleți pregătiți de antrenorul Cristian Prâsneac au avut o comportare foarte bună, mai ales că doi dintre ei au participat la grupe de vârstă superioare.


Performerul delegației dornene a fost Andrei Leancă, atlet ce a terminat concursul rezervat seniorilor pe locul 4, cu timpul de 16 minute și două secunde, asta deși este încă junior I. Dacă, inițial, seniorii trebuiau să parcurgă distanța de 8 kilometri, iar senioarele 3 kilometri, din cauza traseului greu organizatorii au micșorat distanțele cu trei kilometri la seniori și cu un kilometru la senioare.

În același Grand Prix de la Belgrad, unul din cele șase organizate de Federația Europeană, Alina Paula Vântu a alergat în proba rezervată senioarelor, unde la cei 13 ani ai ei a fost cea mai tânără atletă la starul acestei probe, deși ea este încă junioară III. La finalul concursului, Paula a terminat cei 2 kilometri după 7 minute și 50 de secunde, ocupând locul 9. Cel de-al treilea dornean, Claudiu Daniel Mihăescu, a terminat pe locul șapte la juniori III, într-o cursă în care conducea plutonul la jumătatea întrecerii, la 500 de metri, dar a alunecat pe gheață și a căzut, pierzând secunde prețioase.

„Andrei și Paula au obținut rezultate bune, mai ales pentru faptul că sunt încă juniori. Traseul a fost unul dificil din cauza zăpezii și a diferențelor de nivel, pe Andrei avantajându-l foarte mult traseul, deoarece este specialist în alergarea montană. Îmi pare rău că Daniel a alunecat pe gheață și a pierdut contactul cu primii trei, într-o cursă în care putea să câștige o medalie”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

Acesta a mai adăugat că la finalul concursului Andrei Leancă a fost luat la controlul anti-doping, mai ales că în cursă a fost doar un sportiv mai tânăr decât el cu un an, dorneanul fiind născut în 1995. Mai mult, la întoarcere, dornenii au fost la un pas să rămână în nămeții din Serbia, dar au avut noroc și au stat doar patru ore blocați în trafic.

Sâmbătă, atleții dorneni vor bifa cel de-al doilea concurs din acest an, la Bacău, la Memorialul „Dorin Melinte”, competiție la care vor fi prezenți majoritatea sportivilor din județul Suceava.




SERBARILE ZAPEZII VATRA DORNEI 2014 - Vezi Programul FINAL al Evenimentului !


In urma sedintei de consiliu local al municipiului Vatra Dornei, s-a definitivat programul final al manifestarilor dedicate Serbarilor Zapezii 2014 (editia cu numarul 31). Evenimentul se va derula pe parcursul a trei weekend-uri, incepand in data de 14 Februarie 2014 si terminandu-se pe 02 Martie 2014 !

Va prezentam, mai jos, programul oficial al evenimentului. Organizatorii precizeaza ca este posibil sa mai apara mici modificari. Deasemenea orele de incepere si ordinea artistilor prezenti este strict informativa. Daca vor aparea modificari vi le vom prezenta !









In concluzie, statiunea Vatra Dornei ii asteapta pe toti cei interesati la Serbarile Zapezii 2014 ! VatraDorneiLive.ro a creat pe Facebook un eveniment dedicat serbarilor, unde va puteti anunta participarea ! CLICK AICI !



Cupa Mondială de seniori la sanie pe pista naturală din Vatra Dornei

La Vatra Dornei, între 17 şi 19 februarie, se va desfăşura pe pârtia „Bucovina” cea de-a 7-a etapă, finală, a Cupei Mondiale de seniori la sanie pe pistă naturală, iar de pe 21 până pe 23 februarie, aceeaşi pârtie va găzdui ediţia a 9-a a Campionatului Mondial de Juniori.


„Succesul ediţiei de anul trecut a Cupei Mondiale organizate la Vatra Dornei ne-a ajutat să obţinem organizarea finalei Cupei Mondiale de seniori şi anul acesta. Federaţia Internaţională de Sanie ne-a acordat organizarea ultimei etape a Cupei Mondiale de seniori şi organizarea Campionatului Mondial de Juniori la Vatra Dornei”, a spus Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi şeful comitetului de organizare a ultimei etape a Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală. Pe 16 februarie, imediat cum se termină a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, Rusia, cea mai mare parte din oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie, sportivii, antrenorii şi echipele tehnice vor sosi la Vatra Dornei. Din cei cinci membri ai stafului Federaţiei Internaţionale de Sanie patru au fost la Vatra Dornei anul trecut şi probabil vor veni şi în acest an. „Anul acesta încercăm ca la Campionatul Mondial de juniori să obţinem rezultate deosebite, nu doar să participăm. Vrem să profităm că avem pârtia de sanie naturală, putem să ne pregătim pe ea şi să ne creăm din aceasta un avantaj”, a precizat Octavian Pungovschi.

„Va fi o săptămână concentrată, de mari competiţii, din 16 până în 23 februarie. Ne concentrăm toate eforturile spre acest obiectiv foarte important. Anul trecut au participat sanieri din 12 ţări, anul acesta vor veni sportivii americani şi cei din Noua Zeelandă” - Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei




Un şofer beat a derapat cu maşina şi s-a izbit într-un stâlp, la Vatra Dornei

Un şofer beat a derapat cu maşina şi s-a izbit într-un stâlp, la Vatra Dornei, din fericire accidentul sondându-se doar cu pagube materiale.


Duminică, la ora 06.25, pe strada 22 Decembrie din municipiul Vatra Dornei, Eduard L., de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a derapat şi a intrat în coliziune cu un stâlp, rezultând pagube materiale.

În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

„I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Dornean calificat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci …

Comitetul Sportiv şi Olimpic Român a prezentat ieri lista sportivilor care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Soci, ale căror întreceri vor avea loc în perioada 7-23 februa-rie. Printre cei 24 de “tricolori” calificaţi pentru competiţia din Rusia se numără şi Dorin Velicu (27 de ani), sportivul legitimat în prezent la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei urmând să concureze în proba de skeleton.


Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei, consideră că prezenţa lui Dorin Velicu la o competiţie de o asemenea anvergură este un lucru important pentru imaginea judeţului Suceava şi speră într-un rezultat cât mai bun al sportivului dornean pe pista de la Soci.

Prezenţa lui Dorin Velicu la Jocurile Olimpice reprezintă foarte mult pentru el ca sportiv, pentru noi ca şi club, dar şi pentru imaginea judeţului Suceava în general. E competiţia supremă a sporturilor de iarnă şi ştiu că şi-a dorit foarte mult să ajungă acolo, mai ales că, la 27 de ani, este oarecum pe final de carieră. Sper să obţină un rezultat cât mai bun, să nu se facă de ruşine. El a câştigat cam tot ce s-a putut câştiga pe plan naţional, unde este multiplu campion încă de la juniori, însă va fi foarte greu să se apropie de podium la o competiţie de o asemenea anvergură cum este Olimpiada, unde vor participa cei mai buni sportivi din lume. Incă nu suntem o forţă în skeleton. Important este însă că participă”, a declarat Octavian Pungovschi.

Plecarea delegaţiei României spre Soci este programată pentru marţi, 28 ianuarie.

România are sportivi calificaţi la opt discipline

România are calificaţi sportivi la opt discipline: schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, bob, sanie şi skeleton.

Secretarul general al Comitetului Sportiv şi Olimpic Român (COSR), Ioan Dobrescu, a explicat pentru MEDIAFAX că delegaţia României s-ar putea mări cu alţi doi sportivi până la plecarea spre Soci. “Sunt şanse mari ca numărul să se mărească. Asta pentru că aşteptăm relocări la echipajul de două fete la bob. Sunt primele în clasamentul respectiv aşa că sunt şanse destul de mari”, a afirmat Dobrescu.




Incep Serbarile Zapezii Vatra Dornei 2014 ! Vezi Detalii !


CLICK AICI PENTRU PROGRAM
SERBARILE ZAPEZII VATRA DORNEI 2014 !


Administratorul public al Primăriei Vatra Dornei, Mircea Rusu, a oferit informaţii noi cu privire la organizarea ediţiei din acest an a Serbărilor Zăpezii, detaliile fiind aduse, în exclusivitate, pentru www.monitoruldedorna.ro şi ORION FM în cadrul rubricii “Telefonul Zilei”, realizată de Mihai Cioată, zilnic, de la ora 12.30 (rel. la 16.30 şi 19.30):


“Am hotărât să organizăm tradiţionalele sărbători ale iernii începând cu al doilea weekend din luna februarie, în trei weekenduri consecutive. (8-9, 15-16, 22-23 februarie – n.red)” a declarat Rusu.

Întrebat ce părere are despre faptul că ultimul weekend de serbări se va suprapune cu Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală de la Vatra Dornei, Mircea Rusu a a declarat că aceasta a fost şi dorinţa organizatorilor, de a atrage un număr cât mai mare de turişti în municipiu şi de a oferi şansa ca şi oaspeţii de peste hotare să fie prezenţi la eveniment.

Cu toate că, acum două săptămâni, viceprimarul Nicuşor Cojocaru declara că există mari şanse ca Serbările Zăpezii să înceapă în primul weekend din februarie, datorită condiţiilor meteo, planurile au fost schimbate. Din spusele lui Rusu, înţelegem că această schimbare a fost realizată şi cu scopul de a oferi mai mult timp promovării evenimentului în presa locală, regională şi de ce nu, chiar şi în mass-media naţională. “Programul va fi finalizat în aceste zile, urmând ca în a doua parte a săptămânii să începem şi promovarea”, a mai completat Mircea Rusu.

Bugetul pentru cele trei weekenduri de distracţie de la Vatra Dornei încă nu a fost stabilit, acesta urmând să fie discutat în comisiile Consiliului Local, dar şi în plenul de miercuri, 29 ianuarie. În ceea ce priveşte locaţia, aceasta va rămâne aceeaşi ca şi în anul trecut, şi anume lângă Izvorul Sentinela, în spatele cazinoului.




Kaufland a platit 700.000 euro pe un teren in Vatra Dornei. Vezi cand va fi deschis magazinul !

Kaufland Romania va incepe in vara constructia unui hipermarket la Vatra Dornei, pe un teren de 1,3 hectare cumparat de la producatorul de cherestea Regnafor pentru 3,1 milioane lei (690.000 euro), si are in plan deschiderea a opt magazine in acest an, dintre care patru in Bucuresti, scrie Mediafax.

"Lucrarile la viitorul magazin Kaufland din Vatra Dornei sunt preconizate sa inceapa in aceasta vara, dar momentan nu dorim sa vehiculam o data a deschiderii lui. Orasele in care vom deschide in continuare noi magazine in anul 2014 sunt Oradea, Targu Mures, Targoviste, Gherla si Bucuresti", au declarat reprezentantii companiei.

In Bucuresti retailerul va deschide in 2014 patru hipermarketuri noi, in Bulevardul Bucurestii Noi, in Aparatorii Patriei, Tudor Vladimirescu si Valea Oltului.


Anul trecut, Kaufland Romania a deschis 8 magazine in Pascani, Radauti, Falticeni, Galati, Ploiesti, Petrosani, Bucuresti Militari si Bucuresti Pantelimon. Investitiile retailerului in extindere s-au situat anul trecut intre 48 si 72 milioane euro, avand in vedere ca investitia medie intr-un hipermarket este de 6 si 9 milioane euro, in functie de oras, valoarea terenului sau suprafata magazinului.

In prezent, reteaua Kaufland numara 89 de magazine la nivel national. Compania a creat pana in prezent peste 12.000 de noi locuri de munca directe in Romania, la sediul central in Bucuresti, in magazinele deschise, precum si la centrele logistice situate in Parcul Industrial Ploiesti si Turda.

Kaufland este cel mai mare retailer din Romania dupa valoarea vanzarilor, depasind Metro Cash&Carry si Carrefour. In 2012, hipermarketurile cu profil discount au avut o cifra de afaceri neta de 6,4 miliarde lei (1,4 miliarde euro), in crestere cu 15% fata de 2011, si un profit net de 274,5 milioane lei (61,6 milioane euro), cu 64% mai mare.

Retailerul a deschis primul magazin in Romania in anul 2005. Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai opereaza pe plan local reteaua de discount Lidl.

Regnafor SA este controlata de Asociatia Salariatilor, care detine 62,36% din actiuni, iar presedintele CA, Petrut Constantin Bacalu, are 16,82% din titluri, potrivit celor mai recente raportari transmise pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti.

Firma, cu 10 angajati, a inregistrat in anul 2012 o cifra de afaceri de 1,6 milioane lei, la jumatatea celei consemnate in 2011, si un profit de 86.000 de lei.




„Părintele Căilor Ferate din Bucovina”, onorat la Vatra Dornei

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, compania CFR şi Primăria Vatra Dornei vor onora, sâmbătă, la Vatra Dornei, prin dezvelirea unei plăci comemorative, personalitatea celui care a fost supranumit „părintele Căilor Ferate din Bucovina”. Este vorba despre inginerul Emanuel Ziffer, cel care a înfiinţat prima companie de cale ferată pe acţiuni din Bucovina, Bukowinaer Lokalbahngesellschaft, în anul 1883.

Documentele cercetate cu migală de Paul Braşcanu şi sintetizate într-un volum editat cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) arată că inginerul Ziffer a fost o personalitate marcantă a vremurilor sale, foarte cunoscut în cercurile politice şi inginereşti din Europa şi America; a publicat mai multe studii şi cărţi de specialitate şi a avut o contribuţie majoră în construcţia reţelei de căi ferate bucovinene. Născut în Silezia Austriacă, în familia unor profesori evrei, Emanuel Ziffer a absolvit Politehnica Imperială din Viena şi a lucrat în construcţia căilor ferate.

În 1883, inginerul Emanuel A. Ziffer a înfiinţat compania de cale ferată Bukowinaer Lokalbahngesellschaft, care a fost prima societate de cale ferată pe acţiuni din Bucovina, desprinsă din Societatea Lokalbahn Czernowitz-Novosielitza.


„O performanţă importantă pentru istoria Bucovinei a fost construirea căii ferate de munte Kimpolung – Dorna Watra, peste creasta Mestecănişului (situată la 1.100 m deasupra nivelului mării), aici fiind construit un tunel de 1.622 m lungime, aflat la cota 958 m, cu un preţ care s-a ridicat la 2 milioane de coroane”, scrie Paul Braşcanu.

În Galiţia, Bucovina şi România reţeaua de căi ferate locale executată direct sub conducerea lui Ziffer a ajuns la aproximativ 580 km. Aceste linii ferate locale prezintă un model original în construcţia şi administrarea lor şi au servit drept exemplu pentru alte linii secundare construite mai târziu, din punct de vedere al exploatării lor.

La terminarea Primului Război Mondial, în Bucovina erau construiţi 832 km de linii ferate sub administraţie austro-ungară, la o suprafaţă de 10.424 km pătraţi şi o populaţie de 812.000 de locuitori.

Reţeaua de căi ferate construită atunci, în mare parte la iniţiativa sau sub directa îndrumare a inginerului Ziffer, a reuşit să reziste într-o oarecare măsură până astăzi.

Bustul realizat de dorneni prin subscripţie publică în 1903 a fost demontat după 1918

La vremea respectivă, în semn de apreciere, administraţia locală din Vatra Dornei şi mai multe personalităţi din Consiliul Comunal al oraşului au luat iniţiativa strângerii de fonduri şi i-au ridicat lui Emanuel Ziffer un bust, lângă clădirea primăriei, chiar în timpul vieţii sale.

Bustul şi elementele din compunerea monumentului au fost realizate din piatră scoasă din inima muntelui, cu ocazia realizării tunelului Mestecăniş. Ceremonia de dezvelire a avut loc în data de 7 iunie 1903, în prezenţa unui public numeros şi a sărbătoritului. Din motive necunoscute, monumentul a fost demontat după 1918. Urmele acestuia sunt împrăştiate prin oraş - la Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică şi în strada Podul Verde Fundătură, dar aproape nimeni nu îşi mai aminteşte ce sunt şi de unde provin.

Ziffer a fost preşedinte al Căilor Ferate din Bucovina, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a tramvaielor şi căilor ferate de interes local (organizaţie cu sediul la Viena), precum şi al American Society of Civil Engineers şi Institution of Civil Engineers din Londra. Datorită meritelor sale, împăratul Franz Joseph i-a acordat în 1910 titlul nobiliar de „von Teschenbrück“ şi decoraţiile Cavaler al OrdinuluiFranz Joseph şi Ordinul Coroana de Fier.

A fost membru în Societatea de ajutor Carol I şi a fost decorat de statul român cu Medalia jubiliară Carol I, respectiv "Coroana României”. A făcut mai multe donaţii şi opere de caritate, mai ales în oraşul care l-a adoptat necondiţionat, Cernăuţi, care împreună cu oraşul Janöw i-au acordat titlul de „Cetăţean de onoare” al urbei, în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă.

Emanuel Ziffer s-a stins din viaţă la 80 de ani, în 1913.




Bilete de tren mai ieftine pentru cei care vor să ajungă la Vatra Dornei

În oferta lansată de CFR Călători în cadrul campaniei Trenurile Zăpezii 2014 este prinsă şi staţiunea Vatra Dornei. Călătorii vor beneficia de reduceri de preţ la biletele achiziţionate în perioada 1 februarie – 15 martie. Reducerile sunt de 25% pentru călătoriile cu punct de plecare sau sosire Vatra Dornei, iar oferta este valabilă de luni până joi la clasa a doua.


Trenurile la care se aplică această reducere sunt interregio Bucureşti Nord – Vatra Dornei, cu plecare 21.30 şi sosire la 7.10, şi interregio Vatra Dornei – Bucureşti Nord, cu plecare la ora 21.42 şi sosire la 7.25.




Pârtiile din Vatra Dornei, pline cu ocazia concursului „Bucuriile Zăpezii”

În perioada 17-19 ianuarie, la Vatra Dornei a avut loc o nouă ediţie a Concursului Naţional de Schi pentru Copii „Bucuriile zăpezii”. În competiţie au participat peste 100 de copii cu vârsta de până la 12 ani, practicanţi ai schiului alpin la cercurile de specialitate din cadrul cluburilor şi palatelor copiilor din ţară şi care nu sunt legitimaţi în cadrul cluburilor sportive.

Ziua de vineri a fost dedicată antrenamentelor de acomodare cu pârtia, antrenamente care s-au desfăşurat până seara târziu pe pârtia Veveriţa.

Concursuri pe ploaie


Deşi vremea nu a fost foarte generoasă cu micii schiorii, ploaia făcându-şi apariţia de la primele ore ale zilei de sâmbătă, pregătirea pârtiei din zilele anterioare a fost făcută cu profesionalism, astfel încât primele concursuri de slalom super G şi slalom simplu, desfăşurate în două manşe s-au derulat în condiţii bune. Clasamentul a fost întocmit după regulamentul F.R.S/F.I.S. în baza timpilor obţinuţi de fiecare concurent pe categorii de vârstă şi sex. Copiii au concurat individual şi în echipă, pe două categorii de vârstă. Sâmbătă, de la ora 16.00, participanţii la Concursul „Bucuriile Zăpezii” s-au întrecut într-o probă de slalom special.

Având experienţa anului trecut, organizatorii au menţinut şi în acest an cronometrajul electronic, aparatura fiind deservită de personal cu experienţă. Acest sistem de măsurare individuală a timpilor de coborâre i-a scutit pe organizatori de contestaţii. Trecerea corectă a concurenţilor printre porţile/jaloanele montate pe traseu a fost supravegheată de o comisie de arbitri avându-l ca preşedinte pe lector univ. dr. Petru Grigoraş, directorul Şcolii de schi Euroski şi pe profesorii de schi de la Clubul Sportiv Şcolar Vatra Dornei şi de la Şcoala de la schi Euroski.

Număr record de participanţi

Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, a precizat că organizarea unei astfel de competiţii naţionale cu un număr mare de participanţi depinde foarte mult şi de condiţiile meteo este destul de dificilă. Desfăşurarea celei de-a V-a ediţii a Concursului Naţional de Schi pentru Copii „Bucuriile zăpezii” nu s-ar fi putut realiza dacă Primăria şi Serviciul Salvamont nu ar fi asigurat un strat corespunzător de zăpadă cu ajutorul tunurilor de zăpadă şi nu ar fi oferit acces gratuit la instalaţiile de transport pe cablu.

„Au fost foarte mulţi copii foarte bine pregătiţi, a fost o luptă grea pentru un loc pe podium, ceea ce demonstrează că în cercurile de schi din cluburile copiilor se munceşte. Au fost şi copii care schiază la modul aproape profesionist, au tehnică, au pregătire fizică, au aptitudini în domeniu şi ca dovadă au obţinut rezultate foarte bune”, ne-a declarat prof. Vasile Moroşan,

Vatra Dornei cunoscută în străinătate prin competiţii sportive

O mână mare de ajutor a dat-o Primăria Municipiului Vatra Dornei. Conform primarului Ilie Boncheş, la Vatra Dornei este nevoie de frig pentru competiţiile de nivel european şi mondial care urmează să aibă loc. „La ora actuală mai avem zăpadă dar nu câtă am avea nevoie. Nu am fi putut avea pârtia în condiţii bune fără ajutorul unor oameni cum este Petrică Ariciuc. Îi felicit pe toţi concurenţii veniţi din toată ţară, prin competiţiile organizate Vatra Dornei devine din ce în ce mai cunoscută pe plan intern, European şi chiar mondial”, a precizat primarul Ilie Boncheş.

Dornenii au obţinut cele mai multe medalii

Premierea a avut loc ieri, iar pe lângă diplomele şi medaliile oferite de organizatori, toţi copiii au primit şi diplome din partea Federaţiei Internaţionale de Schi, semnate chiar de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi, Gian Franco Kasper.

La slalom uriaş, locul I i-a revenit, la categoria 8-10 ani fete, Anitei Faur, de la Palatul Copiilor Miercurea Ciuc, la băieţi, lui Tony Câmpean de la Palatul Copiilor Cluj. La categoria 11-12 ani, pe locul I s-au situat Maria Ioana Antohi de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, iar la băieţi Alin Popică, de la la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului.

La slalom special, categoria 8-10 ani fete, pe locul I s-a clasat Anita Faur, de la Palatul Copiilor Miercurea Ciuc, iar la băieţi Codruţ Bulichi de la de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, La categoria 11-12 ani fete, locul I i-a revenit Rebekăi Vorzsak la Palatul Copiilor Miercurea Ciuc iar la băieţi lui Alin Popică de la la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului.

Cu trei locuri I, două locuri II şi două locuri III, micii schiori de la Miercurea Ciuc s-au dovedit a fi printre cei mai buni. Ca număr de medalii obţinute, dornenii sunt pe primul loc urcând de 8 ori pe podiumul de premiere, obţinânddouă locuri I, un loc II şi cinci locuri III.




TuYa Studio - Servicii Foto-Video profesionale

TuYaStudio este o firma specializata in prestari servicii Foto-Video profesionale: Filmari nunti, sedinte foto nunti, realizare spoturi video publicitare, realizare videoclipuri, sedinte foto.

Oferta Video pentru Filmari Nunti este structurata pe mai multe pachete video astfel incat sa satisfaca o gama cat mai larga de posibili clienti, fiecare client putand sa aleaga pachetul care i se potriveste cel mai bine. Filmarea va fi realizata intr-o maniera foarte dinamica, caracterizata de o succesiune continua de cadre, care vor surprinde imagini de ansamblu si imagini de detaliu. Simtul artistic si profesionismul cu care vor fi filmate aceste imagini va vor capta cu siguranta atentia, astfel incat, nu va fi nici o clipa in care sa va plictisiti !

Pentru mai multe detalii despre oferta foto-video TuYaStudio, detalii despre pachetele oferite, diferentele de formate de imagine SD sau Full HD si pentru a vizualiza o parte din portofoliul firmei, va rugam sa accesati site-ul www.TuYaStudio.ro sau folositi datele de contact de mai jos:

Telefon: 0729 895 825



A furat banii dintr-un automat de cafea

Un bărbat din Vatra Dornei este cercetat de poliţişti după ce a furat banii dintr-un automat de cafea. În cursul zilei de sâmbătă, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că în noaptea de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au forțat automatul de cafea amplasat pe strada Unirii nr.55, iar din interiorul acestuia au sustras banii.


Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că automatul de cafea prezintă urme de forțare al fantelor de introducere a bancnotelor și monedelor precum și a capacului aparatului, iar din interior s-a sustras suma de 80 lei.

În urma cercetărilor, polițiști au reuşit să-l identifice pe suspect, T. Niculai de 37 ani, din Vatra Dornei. Acesta a recunoscut fapta comisă, declarând că suma de bani furată a folosit-o pentru a-şi cumpăra mâncare, țigări și băutură.

T. Niculei este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.




Reuniune de Proiect European gazduita de Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei

Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei va găzdui în perioada 17 – 25 ianuarie 2014 prima reuniune de proiect din cadrul parteneriatului european Comenius „L’Europe se jette à l’EaU!” („Europa se aruncă în apă!”). Proiectul se desfășoară în perioada 2013 – 2015, este finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Învățare pe Toată Durata Vieții și instituțiile școlare implicate în proiect sunt Liceul Teoretic „Ion Luca” (coordonatorul proiectului), Liceul Tehnologic Vimeu din Franța, Liceul „ Acajou 1” din Martinica, Colegiul „ Egaleo” nr.5 din Grecia, Liceul „Iosefina de la Torre” din Gran Canaria și Colegiul MTE din Polonia.


Scopul major al proiectului este sensibilizarea tinerilor cu privire la problematica apei la nivel local, european, global. Obiectivele principale vizează descoperirea surselor și resurselor de apă din zonele partenere, conștientizarea importanței gestionării responsabile a apei, promovarea unui stil de viață sănătos printr-o alimentație corectă și încurajarea practicării sporturilor nautice, cunoașterea meseriilor din domeniul apei, ameliorarea competențelor lingvistice si digitale, dezvoltarea de abilități de viață activă.

Deși limba de comunicare a proiectului este franceza, partenerii vor colabora pentru a realiza produse comune multilingve (dicționar, materiale multimedia de promovare a comportamentelor responsabile, materiale creative de ilustrare a prezenței apei în viața cotidiană, în economie, în artă, în domeniul religios etc.). Toate activitățile și produsele proiectului vor fi diseminate pe site-ul (http://iesjosefinadelatorre.org/europejettealeau/) și blogul proiectului (http://www.eau-comenius-europe.blogspot.ro/).

La reuniunea de proiect din România vor participa 37 de elevi și profesori din Franța, Grecia, Polonia și Insulele Canare. Lor li se vor alătura, bineînțeles, numeroși elevi și profesori de la liceul dornean, precum și parteneri locali: Primăria Vatra Dornei, Salvamont, Clubul Copiilor, Clubul Sporturilor de Iarnă, Parcul Național Călimani, agenți economici cu activitate în domeniul apei.

Pe parcursul șederii lor, elevii și profesorii vor vizita liceul, vor participa la ore de curs, la work-shop-uri pe tematica apei, vor celebra Ziua Mondială a Zăpezii practicând sporturi de iarnă, vor asista la momentul sfințírii apei în cadrul unei slujbe religioase, vor efectua vizite de studiu la fabrica de apă minerală „Aqua Carpatica”, la baza de tratament de la Mănăstirea Gheorghițeni, la mănăstirile bucovinene, la sediul parcului Național Călimani, vor vedea cum funcționează o moară de apă sau o microhidrocentrală. Promovarea patrimoniului cultural local se va realiza și printr-un spectacol folcloric, iar coeziunea echipei internaționale, prin seara festivă cu caracter multicultural.

SURSA: Comunicat de Presa Liceul Ion Luca
Persoană de contact : Prof. Atofanei Corina Cristina, coordonator proiect



Serbările Zăpezii Vatra Dornei 2014 ar putea începe la 1 Februarie !


Serbările Zăpezii 2014, evenimentul de tradiție găzduit de către stațiunea Vatra Dornei, ar putea avea loc, anul acesta, la începutul lunii februarie. Informația a fost oferită, în exclusivitate, pentru Radio ORION și Monitorul de Dorna, de către viceprimarul orașului, Nicușor Cojocaru:


"Nu avem un program stabilit, pentru că suntem legați de zăpadă. Prognozele pe termen mediu arată bine și sperăm că va ninge. Depindem 100% de zăpadă și de temperaturi negative, pentru că nici tunurile nu sunt funcționale decât la temperaturi mai mici de -4 grade. Pe săptămâna viitoare vom încerca să creionăm un schelet de program și să invităm agenții economici la discuții. În funcție de părerile dumnealor, dar și de prognozele din perioada următoare, vom lua o decizie. Oricum, intenția noastră este de a debuta pe 1-2 februarie, pentru că atunci e programată și vacanța elevilor și speră să continuăm și pe 8-9 februarie. Dacă vom avea buget, ideal ar fi să putem lega cu competițiile de sanie și să organizăm și cel de-al treilea week-end. (15-16 februarie – n.red)".

Vatra Dornei va găzdui luna viitoare și competiții de sanie pe pistă naturală. Între 17 și 19 februarie este programată cea de-a șaptea etapă, finală, a Cupei Mondiale. Imediat după, între 21 și 23 februarie, pe pârtia "Bucovina" va avea loc a noua ediție a Campionatului Mondial de Juniori.

Contactat telefonic, primarul Ilie Boncheș și-a exprimat speranța că agenții economici din Vatra Dornei vor susține și anul acesta evenimentul. "În funcție de sponsorii locali și județeni, cine știe poate vom reuși să atragem și un sponsor mare, de la nivel național, dar și de discuțiile pe care le vom avea în Consiliul Local, pentru a vedea cât ne putem permite să suportăm din bugetul Primăriei, vom stabili amploarea de anul acesta. Oricum, foarte importantă e prognoza meteo", a declarat la rândul său, primarul Boncheș.

În 2013, Serbările Iernii s-au desfășurat în week-end-urile 9-10 și 16-17 februarie, invitații speciali fiind Celia, Elena Gheorghe, Alb-Negru, Connect-R, dar și Angela Rusu, Văru' Săndel, Puiu Codreanu, Angelica Flutur și Tinu Vereșezan.




Gestionarul unei case de amanet din Vatra Dornei, înşelat cu 2.350 de euro prin metoda „şmen”

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, gestionar al unei case de amanet din municipiul Vatra Dornei, a fost înşelat prin metoda „şmen” cu suma de 2.350 de euro. Autorul înşelăciunii este un bărbat care a intrat în casa de amanet şi l-a rugat să-i schimbe suma de 4.000 de euro în lei.


Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de fapta de înşelăciune joi, în jurul orei 16.30. Daniel D., în vârstă de 20 de ani, a sesizat că în jurul orei 14.40 a fost abordat de un bărbat necunoscut, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a insistat să-i schimbe suma amintită.

După ce victima a schimbat banii, după un scenariu deja bine cunoscut, escrocul i-a cerut înapoi cei 4.000 de euro pentru a-i mai număra o dată. La a doua numărătoare individul a „tras” în haină mai mult de jumătate dintre bancnote, dându-i gestionarului doar 1.650 de euro. Acesta din urmă, convins că a numărat banii corect, nu a mai verificat şi a doua oară suma primită. Abia în jurul orei 16.00 a numărat a doua oară teancul şi a constatat lipsa a nu mai puţin de 2.350 de euro.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.




Un şofer mirosind a alcool s-a dus la poliţie să reclame o tamponare

Un bărbat din Vatra Dornei s-a prezentat la poliţie pentru a reclama o tamponare în trafic, iar poliţiştii au observat că şoferul mirosea a alcool.


Marţi, la ora 14.10, la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei s-a prezentat Sorinel M., de 44 de ani, din localitate, care a declarat că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihail Eminescu, din Vatra Dornei, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest.

„Cel în cauză a refuzat să se supună testării, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Vatra Dornei va găzdui etape de Cupă Mondială la seniori şi juniori

Între 17 şi 19 februarie 2014, la Vatra Dornei se va desfăşura pe pârtia „Bucovina” cea de-a şaptea etapă, finală, a Cupei Mondiale de seniori la sanie pe pistă naturală, iar de pe 21 până pe 23 februarie, aceeaşi pârtie va găzdui ediţia a noua a Campionatului Mondial de Juniori.


Profesorul Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi şeful comitetului de organizare a ultimei etape a Cupei Mondiale la sanie pe pistă naturală, s-a declarat încrezător în reuşita competiţiei.

„Succesul ediţiei de anul trecut a Cupei Mondiale organizate la Vatra Dornei ne-a ajutat să obţinem organizarea finalei Cupei Mondiale de seniori şi anul acesta. Federaţia Internaţională de Sanie ne-a acordat organizarea ultimei etape a Cupei Mondiale de seniori şi organizarea Campionatului Mondial de Juniori la Vatra Dornei. Va fi o săptămână concentrată, de mari competiţii, din 16 până în 23 februarie. Ne concentrăm toate eforturile spre acest obiectiv foarte important. Anul trecut au participat sanieri din 12 ţări , anul acesta vor veni sportivii americani şi cei din Noua Zeelandă”, a spus Octavian Pungovschi.

Pe 16 februarie, imediat cum se termină a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, Rusia, cea mai mare mare parte din oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie, sportivii, antrenorii şi echipele tehnice vor sosi la Vatra Dornei. Din cei cinci membri ai stafului Federaţiei Internaţionale de Sanie patru au fost la Vatra Dornei anul trecut şi probabil vor veni şi în acest an.

„Anul acesta încercăm ca la Campionatul Mondial de juniori să obţinem rezultate deosebite, nu doar să participăm. Vrem să profităm că avem pârtia de sanie naturală, putem să ne pregătim pe ea şi să ne creem din aceasta un avantaj. Ne străduim ca pârtia să fie în condiţii foarte bune pentru pregătirea sportivilor noştri dar mai ales pentru competiţiile care vor urma în luna februarie, unde vrem să obţinem un rezultat deosebit. Având în vedere că temperaturile sunt corespunzătoare pentru amenajarea pistei de sanie, cărăm zăpada făcută cu tunurile astfel încât să facem pârtia din timp. Vrem să avem timp să ne pregătim, să avem un avantaj pentru că suntem gazde. Avem, speranţe la un loc în primii şase de la Anişoara Hutopilă şi la un loc bun în clasament la nivel de echipă”, a precizat Octavian Pungovschi.

Deşi a nins puţin la Vatra Dornei, pârtia este îngheţată pe toată suprafaţa dar stratul de gheaţă este insuficient. Organizatorii dorneni speră să mai ningă şi să îi ajute şi temperaturile.




Vatra Dornei, staţiunea cea mai căutată în perioada Revelionului

Vatra Dornei a fost una dintre cele mai căutate staţiuni turistice din România în perioada Revelionului. Mii de oameni au ales să-şi petreacă noaptea dintre ani în acest oraş al judeţului Suceava, mulţi dintre ei atraşi şi de faptul că se putea schia, iar zăpada aşternută acum câteva săptămâni şi care s-a menţinut destul de bine crea atmosfera specifică sezonului de iarnă.


Hotelierii s-au văzut puşi în situaţia de a refuza multe cereri venite pe ultima sută de metri, iar aglomeraţia din perioada 30 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014 s-a prelungit până ieri, când majoritatea turiştilor au plecat spre propriile case pentru a reveni de astăzi la locurile de muncă.

Principala atracţie de la Vatra Dornei s-a dovedit a fi pârtia de schi. Începători sau experimentaţi, turiştii au luat cu asalt pârtiile funcţionale pe timp de zi, în timp ce noaptea tunurile de zăpadă şi-au făcut datoria şi au refăcut stratul de zăpadă.
Şi telescaunul a funcţionat la Vatra Dornei, iar clienţii s-au înghesuit să urce în vârf, unde au putut opta şi pentru alte distracţii. O plimbare cu sania trasă de cai a costat 5 lei de persoană, în timp ce pentru o scurtă cursă cu calul sau poneiul proprietarii animalelor cereau câte 10 lei.

Tot la capătul telescaunului se putea opta pentru tubing („sănii” din cauciuc care merg pe o anumită rută) sau pur şi simplu pentru un moment de linişte şi relaxare în timp ce era admirat peisajul de la înălţime.

Pentru turiştii prezenţi în Vatra Dornei, municipalitatea a organizat un spectacol în faţa primăriei şi un joc de artificii la miezul nopţii. Focuri de artificii au avut loc şi la alte pensiuni şi hoteluri care au organizat Revelionul, iar după ce oamenii şi-au urat să aibă parte de un an nou cât mai bun, distracţia s-a mutat în interior, mai ales că frigul de peste noapte, aproximativ minus 7 grade Celsius, nu era tocmai îmbietor pentru turişti.




Menajeră acuzată de furt, la o cabană

Vineri, la ora 08.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că unei persoane i-a fost sustrasă o sumă de bani.


Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în perioada 30 decembrie – 3 ianuarie, într-o cameră a unei cabane s-a cazat Cristina M., de 33 ani, din municipiul Botoşani, împreună cu soțul ei și cei 2 copii, iar joi, 2 ianuarie, în jurul orei 11.00, partea vătămată a sesizat dispariția a 150 euro din geanta aflată în cameră.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectă de comiterea furtului este Lăcrămioara G., de 47 ani, din comuna Iacobeni, angajată a cabanei, prejudiciul fiind recuperat și predat părții vătămate.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.




La Vatra Dornei se schiază

Pe pârtiile Veveriţa, Parc şi Dealul Negru din Vatra Dornei se schiază şi la acest final de săptămână.


Norocul administratorilor este că reuşesc să producă noaptea zăpadă artificială, atunci când temperaturile atmosferice sunt mai scăzute.

Chiar şi aşa, calitatea zăpezii nu este excelentă, pe unele porţiuni ajungându-se la pământ, dar oricum, este mai mult decât nimic – celelalte părtii din judeţ ( Gura Humorului, Mălini, Cârlibaba, Şarul Dornei ) sunt impracticabile.

În acest sezon, 9 schiori care au coborât pe părtiile dornene au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unor căzături.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei