Incepând de luni, pârtia “Bucovina” din Vatra Dornei va găzdui două competiţii internaţionale de sanie pe pistă naturală. Este vorba de etapa finală a Cupei Mondiale pentru seniori şi de cea de-a IX-a ediţie a Campionatului Mondial pentru juniori. La cele două întreceri sunt aşteptaţi în jur de 160 de sportivi din 16 ţări, majoritatea urmând să vină la Vatra Dornei direct de la Jocurile Olimpice de la Soci u ţinând cont de temperaturile pozitive din ultimele zile, şeful comisiei de organizare, Octavian Pungovschi, a precizat că este foarte posibil ca juriul să mute concursurile la ore ceva mai matinale, pentru ca sportivii să aibă parte de o gheaţă cât mai bună
Vatra Dornei va deveni pentru o săptămâna capitala mondială a întrecerilor de sanie, pârtia “Bucovina” urmând să găzduiască, începând de luni, două competiţii internaţionale de sanie pe pistă naturală, este vorba de etapa finală a Cupei Mondiale pentru seniori şi de cea de-a IX-a ediţie a Campionatului Mondial pentru juniori.
Întrecerile se vor desfăşura pe patru categorii: individual masculin, individual feminin, dublu şi echipe, iar în total vor lua startul aproximativ 160 de sportivi din 16 ţări, majoritatea sanierilor, antrenorilor şi oficialilor Federaţiei Internaţionale de Sanie urmând să vină la Vatra Dornei direct de la Jocurile Olimpice de la Soci.
România va fi reprezentată de cinci sportivi în competiţiile de la Vatra Dornei. Seful comitetului de organizare, Octavian Pungovschi, a declarat că singura problemă o reprezintă temperaturile crescute de afară care au îngreunat amenajarea pistei şi au perturbat antrenamentele sportivilor. “Este a 12-a zi consecutivă cu temperaturi pozitive, iar acest lucru nu ne ajută. Am încercat să protejăm pârtia pentru concurs, motiv pentru care sportivii români au reuşit să facă puţine antrenamente în ultimele zile. Abia au reuşit să câteva coborâri pe jumătate de pârtie”, a declarat Octavian Pungovschi.
Tinând cont de starea vremii, Octavian Pungovschi, a precizat că este foarte posibil ca juriul să mută orele de concurs ceva mai devreme pentru ca sportivii să aibă parte de o gheaţă cât mai bună. Această pro-punere urmează să fie discutată mâine seară, când are loc şedinţa tehnică a liderilor de echipă şi tragerea la sorţi a numerelor de concurs. Conform actualului program, etapa finală a Cupei Mondiale pentru seniori va debuta luni, la ora 10.00, cu antrenament oficial la sanie simplu masculin, sanie simplu feminin şi sanie dublu.
Programul etapei finale a Cupei Mondiale pentru seniori:
Luni:
ora 10:00 – Antrenament oficial sanie simplu masculin, sanie feminin şi sanie dublu;
ora 13:00 – Calificări Cupa Mondială sanie feminin şi sanie dublu.
Marţi:
ora 10:00 – Calificări Cupa Mondială sanie simplu masculin;
ora 12:00 – Cupa Mondială sanie dublu, manşa I; Cupa Naţiunilor sanie dublu; festivitate de premiere Cupa Naţiunilor – dublu; Cupa Naţiunilor sanie feminin; festivitatea de premiere Cupa Naţiunilor sanie feminin; Cupa Mondială sanie simplu feminin, manşa I; Cupa Mondială sanie dublu, manşa II; festivitate de înmânare a buchetelor de flori pentru proba de sanie dublu; festivitatea de premiere Cupa Mondială sanie dublu.
Miercuri:
ora 10:00 – Cupa Mondială sanie simplu masculin, manşa I; Cupa Naţiunilor sanie simplu masculin; festivitatea de premiere Cupa Naţiunilor sanie simplu masculin; Cupa Mondială sanie simplu feminin, manşa II; festivitatea de înmânare a buchetelor de flori pentru proba de sanie feminin; Cupa Mondială sanie simplu masculin, manşa II; festivitate de înmânare a buchetelor de flori pentru proba de sanie masculin; Cupa Mondială sanie echipe; festivitatea de înmânare a buchetelor de flori pentru proba de sanie echipe; festivitatea de premiere Cupa Mondială sanie simplu feminin, festivitatea de premiere Cupa Mondială sanie simplu masculin; festivitatea de premiere Cupa Mondială sanie pe echipe
ora 16:00 – Festivitatea de premiere a clasamentului general al Cupei Mondiale în faţa Primăriei Municipiului Vatra Dornei.
Programul Campionatului Mondial pentru juniori – ediţia a IX-a:
Vineri:
ora 10:00 – Prima coborâre de antrenament, sanie simplu masculin şi feminin urmată de a doua coborâre de antrenament, sanie simplu masculin şi feminin;
ora 13:30 – Prima coborâre de antrenament sania de dublu, urmată de o jumătate de oră timp de pregătire; A doua coborâre de antrenament sania de dublu, urmată de şedinţa cu oficialii echipelor.
Sâmbătă:
ora 10.00 – Prima manşă în proba de dublu, urmată de prima manşă în proba de simplu feminin şi de a doua manşă în proba de dublu; festivitatea de înmânare a buchetelor de flori – proba dublu.
ora 12:30 – a doua manşă în proba de simplu feminin; prima manşă masculin, urmată de şedinţa cu oficialii echipelor.
Duminică:
ora 10:00 – a doua manşă în proba de simplu masculin, urmată de a treia a manşă în proba de simplu feminin; festivitatea de înmânare a buchetelor de flori – feminin; a treia manşă în proba de simplu masculin, urmată de festivitatea de înmânare a buchetelor de flori – masculin;
ora 13:30 – Concursul pe echipe, urmat de festivitatea de înmânare a buchetelor de flori – concursul pe echipe
Ceremonia de premiere va avea loc duminică, 23 februarie, la ora 15.00, în centrul municipiului Vatra Dornei, pe scena amenajată cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Serbărilor Zăpezii.
Pârtia Bucovina din Vatra Dornei este singura pârtie de pistă naturală din România omologată internaţional. În ţara noastră, sania se practică în aproximativ 20 de cluburi sportive, dintre care două în Vatra Dornei (CSI şi CSS). Sportivii români participă în circuitul Cupei Mondiale de cinci ani
SURSA: ObiectivDeSuceava.ro