Dornean, beat mangă, oprit de poliţişti pe o stradă din Vatra Dornei

Azi-noapte, la ora 03:10, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe strada Popeni, din localitate, a oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 22 din comuna Dorna Candrenilor.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei

I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.




Afacerile Rompetrol - depozitul Argestru - Vatra Dornei, un posibil focar de evaziune fiscală

Domeniul petrolier are o miză extrem de ridicată în România, iar afacerile care se derulează sunt de ordinul miliardelor de euro. Unul dintre cei mai importanţi jucători în această piaţă este grupul Rompetrol, controlat de KazMunayGas din Kazahstan, iar o parte dintre operaţiunile firmei se derulează şi în judeţul Suceava. Este vorba atât de staţiile Rompetrol unde carburantul se vinde cu amănuntul, cât şi la depozitul din Argestru-Vatra Dornei, acolo unde motorina şi benzina ajung pe calea ferată, iar mai apoi sunt încărcate în autocisterne şi trimise mai departe la staţii din mai multe judeţe ale ţării.


Mai multe persoane care au intrat în contact direct cu ceea ce se petrece la acest depozit dezvăluie că activitatea de acolo nu reprezintă altceva decât o mare spălare de bani, asta în condiţiile în care Rompetrol a raportat pierderi atât pentru anul 2012, cât şi în 2013, în valoare totală de peste 200 de milioane de dolari. Colac peste pupăză, în luna ianuarie a acestui an, Rompetrol a beneficiat şi de un peşcheş din partea Guvernului României, iar o mare parte din datoriile de peste 600 de milioane de dolari ale grupului kazah, care datează din perioada guvernării Adrian Năstase, au fost şterse.

Potrivit memorandumului semnat şi asumat de premierul Victor Ponta, statul va încasa 200 de milioane de dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare. Grupul din Kazahstan scapă însă de datorii de 400 de milioane de dolari.

Lista Neagră de la Rompetrol

Activităţile dubioase de la depozitul din Argestru-Vatra Dornei ale firmei Rompetrol Downstream, membră a grupului Rompetrol, au fost „developate” de mai mulţi şoferi ai Transpeco Logistics&Distribution (TLD), deveniţi peste noapte „oi negre”.

Şoferii suceveni ai acestei firme susţin că Lista Neagră a celor de la Rompetrol cuprinde nume din toată ţara, oameni cărora de-a lungul timpului li s-a imputat lipsa diferitelor cantităţi de carburant din cisternele cu care marfa era transportată de la depozitele din ţară către staţiile de distribuţie. În total, pe această listă s-ar afla peste 20 de şoferi din mai multe zone, precum Vatra Dornei, Zărneşti, Craiova sau Mogoşoaia.

„Lucrez de aproximativ 10 ani în domeniul petrolier şi nu am avut nici o reclamaţie din partea clienţilor celor două companii petroliere la care am efectuat transporturi de-a lungul timpului. Consider că această metodă de a fi trecuţi pe acea Blacklist (n.r Listă Neagră) este una abuzivă, iar mie, cât şi colegilor mei ne este îngrădit dreptul la muncă. Suntem aproape de a rămâne fără servicii, deşi nu am creat nici un prejudiciu angajatorului sau beneficiarului”, a arătat unul dintre şoferii angajaţi la TLD.

„Dijmuiala”

Potrivit reprezentanţilor TLD, manevrele începeau imediat după ce garniturile de tren intrau în depozitul de la Argestru pentru a fi descărcate. „Cantităţile lipsă, precum şi plusurile generate de temperatura atmosferică şi densitatea produsului modificate se treceau în vina şoferilor Transpeco, care chipurile erau singurii vinovaţi de aceste lipsuri. La intrarea în depozit fiecare şofer era dijmuit de 20 de litri obligatoriu, altfel nu li se permitea accesul în depozit. Aceasta se poate verifica şi de la alţi şoferi care au reclamat acest lucru”, a mai arătat şoferul interzis de Rompetrol.

Aceste detalii au fost transmise şi conducerii TLD, dar aşa-zisa „Listă Neagră” nu a suferit nici o modificare.

Ce au observat şoferii TLD

Mecanismul pe care şoferii TLD l-au identificat la depozitele Rompetrol este destul de simplu şi se rezuma la un minus de 100-120 de litri de produs pe fiecare autocisternă în parte.

„Densitatea trecută în avizul de expediţie a mărfii este fictivă, diferenţa faţă de produsul real este de 5-14 unităţi. Identic se întâmplă şi cu temperatura produsului încărcat în cisternă. Când şoferul ajunge în staţie, după ce se descarcă circa 100 de litri din cisternă în rezervorul staţiei, se opreşte livrarea sau pompa, se decuplează furtunul şi se ia proba pentru a fi verificată. Aici sunt semnalate diferenţele dintre densitatea trecută pe aviz şi cea măsurată în staţie”, a explicat şoferul firmei Transpeco.

Mai mult, există şi o modalitate prin care se completează în cisternă cantitatea lipsă de 100 - 120 de litri. „O parte dintre angajaţii depozitului se folosesc de redirijarea vaporilor din instalaţia de recuperare vapori. Aceasta are rolul de a prelua vaporii degajaţi în rampa auto la încărcarea autocisternelor cu benzină. Gazele absorbite sunt răcite într-un schimbător de căldură şi trimise cu pompa vacuum într-o coloană de absorbţie care se condensează prin stropire cu benzină. Gazele necondensate sunt transmise înapoi în procesul tehnologic, iar lichidul petrolier este returnat în rezervorul depozitului. Practic, în cisternă este încărcat şi se înregistrează prin ceas gazul necondensat şi nu benzina”, a descris „procesul tehnologic” din depozitele Rompetrol unul dintre şoferii Transpeco.

28 februarie 2013, ziua în care totul s-a derulat fără lipsuri de carburant

Mai mulţi dintre şoferii TLD susţin că a existat o zi când activitatea s-a derulat normal, fără imputaţii privind lipsa de carburant între depozit şi staţiile de livrare. Acest lucru s-ar fi întâmplat pe 28 februarie 2013, zi în care la depozitul din Argestru a fost prezentă o delegaţie a acţionariatului Rompetrol.

Pentru că se consideră nevinovaţi şi spun că traseul lor de la depozitul Rompetrol şi până la staţiile de distribuţie este monitorizat prin sistem GPS, şoferii Transpeco au cerut explicaţii.

„Datorită faptului că am cerut explicaţii gestionarului în nenumărate rânduri despre diferenţele care apar la densitate pe aviz faţă de recepţia din staţia de descărcare, acesta mi-a râs în faţă spunându-mi că aşa vrea el şi că bagă de seamă că ştiu prea multe. Ca rezultat, a doua zi, la finalizarea cursei, mi s-a comunicat că nu mai am acces în depozitele şi staţiile Rompetrol, fiind trecut în Lista Neagră”, a arătat un alt şofer al companiei TLD.

Răspunsul Rompetrol, ca o nucă într-un perete

Referitor la aceste acuze extrem de grave, au fost contactatati şi reprezentanţii grupului Rompetrol. Deşi s-a explicat în adresa trimisa companiei care sunt, în linii mari, acuzaţiile aduse şi am solicitat expres motivele pentru care şoferii TLD au fost interzişi în depozitele şi staţiile Rompetrol, răspunsul oferit a fost unul extrem de sec, care nu lămureşte absolut nimic.

„Rompetrol Downstream, divizia locală de distribuție a KazMunayGas Internațional (Grupul Rompetrol), acționează strict în baza prevederilor contractului încheiat cu societatea Transpeco Logistics&Distribution, având ca obiect furnizarea de servicii de transport carburanți, contract aflat în vigoare în prezent, precum și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. În ceea ce privește "îngrădirea dreptului la muncă", este vorba de angajați ai Transpeco Logistics&Distribution, acestei societăți, în calitate de angajator, revenindu-i toate obligațiile referitoare la încheierea, executarea și încetarea contractelor de muncă derulate cu angajații săi”, se arată în răspunsul oferit de reprezentanţii Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice al grupului Rompetrol.




Dosar penal pentru silvicultori, după tăierea ilegală a 200 de arbori

Personalul de pază de la Ocolul Silvic privat Bucovina este cercetat de poliţie pentru infracțiunea de neglijenţă în serviciu şi neîndeplinirea atribuţiilor pe linie de pază a fondului forestier, după ce, pe o partidă din zona de munte a judeţului, au fost identificate 200 de cioate de arbori tăiaţi ilegal.


Neregulile au fost descoperite în urma unui control organizat vinerea trecută, la care au participat poliţiştii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Suceava. Poliţiştii au constatat că de pe o partidă aparţinând unei societăţi comerciale din Borşa au fost tăiaţi ilegal 200 de arbori, în volum de aproximativ de 160 mc, în valoare de 16.160 lei. Tăierile, precizează anchetatorii, au fost efectuate undeva în intervalul februarie-martie 2014.

Luaţi la întrebări, responsabilii ocolului silvic au dat din umeri cu privire la cine a tăiat copacii. În aceste condiţii a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuţi, şi un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, care vizează personalul silvic cu atribuţii de pază din cadrul ocolului silvic privat.
Ancheta poliţiştilor de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice continuă, pentru a fi identificate toate persoanele implicate.

În cadrul unui alt control, efectuat la o unitate de debitare a lemnului din Vatra Dornei, s-a constatat că a fost achiziţionat şi livrat material lemnos fără a fi respectate prevederile legale în materie întrucât nu au fost consemnate aceste activităţi în aplicaţia corespunzătoare din luna octombrie 2013. În acest timp a fost livrată către mai mulţi beneficiari cantitatea de 455,55 mc. cherestea răşinoase, prin 25 avize de însoţire materiale lemnoase. Administratorul firmei, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Vatra Dornei, a fost amendat cu 4.500 de lei şi i s-a confiscat lemn în valoare de aproape 170.000 de lei.




Incendiu la o gospodărie din Poiana Stampei

Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei au intervenit joi pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Constantin P., din comuna Poiana Stampei.


Incendiul a fost anunţat prin 112 la ora 8.23.La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la adăpostul de animale.Incendiul a fost lichidat la ora 10:50. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 115 metri pătraţi, lambriul exterior al construcţiei, din PVC, pe 80 de metri pătraţi, două magazii pe 26 de metri pătraţi, doi metri cubi lemn de foc şi alte bunuri.

Flăcările au degradat pereţii casei pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, bunuri electrocasnice şi un motor electric. „Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, precizează plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.Pompierii au salvat restul locuinţei şi adăpostul de animale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.




Licitaţie la Parohia Comunei Saru Dornei

Parohia Saru Dornei, judeţul Suceava, organizează la data de 30 martie 2014 licitaţie publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica fresco a bisericii parohiale, conform proiectului din deviz.

Caietul de sarcini poate fi studiat la sediul parohiei din comuna Saru Dornei.

Informatii la Tel. 0721 787 267




La Vatra Dornei va avea loc Festivalul judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, ediţia a VIII-a

Primăria Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, organizează ediţia a VIII-a a Festivalului judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, la Vatra Dornei. Concursul îşi propune să aducă în atenţia elevilor noţiuni despre viaţa şi opera poetului Nichita Stănescu şi, totodată, să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

Condiţii de participare


La concurs pot participa elevi din clasele V-VIII şi IX-XII, din judeţul Suceava, care nu au debutat editorial şi nu au câştigat marele premiu la ediţiile anterioare ale festivalului, dar nici la alte concursuri. Lucrările se trimit până la data de 28 martie 2014 pe adresa: nichita.festival@yahoo.com. Ele vor fi însoţite de un CV care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, clasa, instituţia de învăţământ, activitate literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minim 5 şi 10 zece poezii.

Cele mai valoroase lucrări vor fi premiate

Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 5 aprilie 2014, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, în data de 10 aprilie 2014. Organizatorii asigură cazarea laureaţilor şi o masă. Transportul este suportat de laureaţi. Juriul concursului va fi alcătuit din poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda: Marele premiu „Nichita în luna lui Marte”; Clasele V-VIII: Premiul I, Premiul II, Premiul III; Clasele IX-XII: Premiul I, Premiul II, Premiul III; Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei; Premiul Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor.




Accident cu patru răniţi, provocat de un şofer beat

Un şofer beat a provocat un accident cu patru răniţi, la Dorna Arini, după ce a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a izbit într-un autoturism care circula regulamentar din sens opus.


Luni, la ora 15.56, pe DJ 174, în interiorul comunei Dorna Arini, un bărbat de 55 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune laterală cu autoutilitara cu semiremorcă condusă regulamentar de un bărbat de 39 ani, din judeţul Mehedinţi.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei femei de 35 ani, din comuna Panaci, şi rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi a două femei, una de 40 ani, din municipiul Vatra Dornei, şi una de 37 ani, din comuna Panaci, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani.

„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto din județul Mehedinți şi 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru şoferul din Vatra Dornei, după care li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.




A spart o casă de vacanţă, la câteva zile după ce a fost eliberat din penitenciar

Eliberat din penitenciar la mijlocul lunii trecute, un tânăr din municipiul Vatra Dornei a ajuns din nou în spatele gratiilor, pentru că spart o casă de vacanţă la câteva zile după ce a ieşit pe poarta închisorii.


Vineri seară, poliţiştii dorneni au fost sesizaţi despre spargerea unei case de vacanţă de pe raza localităţii. Proprietara imobilului respectiv, o femeie în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, le-a spus poliţiştilor că nu a mai trecut pe la imobilul respectiv în perioada 2-7 martie a.c., interval în care s-a produs şi furtul. Din casa de vacanţă a păgubitei au fost sustrase băuturi şi produse alimentare, precum şi aparatură electronică.

Încă de la început, judiciariştii poliţiei din Vatra Dornei l-au introdus pe lista suspecţilor şi pe un anume Ionuţ M., un individ cunoscut cu antecedente penale, eliberat din închisoare pe 15 februarie a.c.

Suspiciunile poliţiştilor s-au confirmat, fostul deţinut fiind probat că ar fi cel care a spart casa de vacanţă.


„Față de învinuit s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă”, au transmis duminică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.



Turism medical la Vatra Dornei şi Cacica - VIDEO

Consiliul Judeţean Suceava va participa, peste două săptămâni, la Forumul Internaţional pentru Turism de Sănătate care va avea loc la Bucureşti. Preşedintele Cătălin Nechifor a anunţat că din judeţ vor fi promovate staţiunile Vatra Dornei şi Cacica, iar administraţia judeţeană va încerca să atragă în special turişti din Israel.






Scule şi alimente furate din magazia unei case, la Coşna

Miercuri dimineaţă, la ora 07.50, poliţiştii Postului de poliție Coșna au fost sesizaţi, de un bărbat, de 53 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de 4/5 martie, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă.


Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că persoane necunoscute au spart geamul ferestrei unei magazii şi au sustras 2 motoferăstraie mecanice, o trusă de chei și mai multe produse alimentare.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.




Nechifor: Au fost gasite solutii ca magistrala de gaz spre Vatra Dornei sa subtraverseze doua drumuri

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că au fost găsite soluţii pentru ca magistrala de gaz natural spre Vatra Dornei să subtraverseze două drumuri modernizate cu fonduri europene şi pe care nu se poate interveni timp de cinci ani.


El a arătat că urmează să fie organizată în 11 martie o întâlnire între factorii de decizie pentru obţinerea dreptul de traversare a magistralei a fondului forestier.

Nechifor a spus că atunci când vremea va permite să înceapă lucrările astfel ca în viitorul sezon rece, centrala de cogenerare de la Vatra Dornei să furnizeze căldură în sistem centralizat la un preţ rezonabil.

Centrala pe gaz natural de la Vatra Dornei, construită prin proiectul judeţean de utilităţi este nefuncţională pentru că nu s-a finalizat aducţiunea de gaz natural.


Municipiul Vatra Dornei are nevoie de încă o centrală termică întrucât actuala centrală, care funcţionează pe bază de rumeguş nu face faţă cerinţelor locale în condiţiile în care gradul de conectare al populaţiei este foarte ridicat, de aproape trei sferturi din imobile.



La Ciocanesti s-a desfasurat cea de-a XI-a editie a Festivalului National al Oualor Încondeiate

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Ciocăneşti, Consiliul Local Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti au organizat, în zilele de 1-2 martie 2014, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, festivalul a adunat sute de participanţi din toată ţara.

În perioada 1-2 martie 2014, în comuna-muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în apropierea Casei de Cultură „Florin Gheucă“ din Ciocăneşti.

Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a oficiat mai întâi o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, au fost rostite ectenii speciale pentru participanţii şi organizatorii evenimentului, care an de an caută să aducă în faţa publicului tradiţiile populare româneşti.


Momentul de rugăciune a fost urmat de discursurile autorităţilor locale, judeţene şi centrale, precum şi de cele ale etnografilor prezenţi la eveniment. A urmat slujba de sfinţire a noii locaţii a Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti.

În cadrul expoziţiei naţionale de ouă încondeiate de la Ciocăneşti, peste 100 de încondeietori au expus rodul muncii lor. În cele două zile de festival a avut loc la Muzeul Etnografic din Ciocăneşti Simpozionul „Mărţişorul - origine şi semnificaţie“ şi s-au lansat cărţile: „Ouăle încondeiate - simbol şi tradiţie“, autor Viorica Carciga, „Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung Moldovenesc“, autor Angela Paveliuc Olariu, „Arhitectura populară bucovineană“, autor muzeograful Mihai Camilar, dar şi alte volume care fac referire la tradiţia oului încondeiat.

De asemenea, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti a fost organizată cea de-a doua ediţie a concursului interjudeţean „Tradiţie - valoare sacră“, care a adunat peste 100 de copii din întreaga ţară, pasionaţi de încondeiatul ouălor şi de tradiţiile populare româneşti. Competiţia a avut trei secţiuni: Ouă încondeiate, Cusături tradiţionale şi Obiceiuri pascale.


Festivalul a mai cuprins punerea în scenă a unei nunţi în Bucovina, precum şi concursurile „Cele mai frumoase coşuri pascale“ şi „Lăsata secului“. La concursul „Cele mai frumoase coşuri pascale“ au participat în jur de 100 de gospodine din Ciocăneşti şi din alte localităţi. Duminică, 2 martie 2014, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a vizitat expoziţia naţională de ouă încondeiate şi expoziţia de lăzi de zestre, iar la orele amiezii a avut loc un spectacol de muzică populară.



Municipiul Vatra Dornei va beneficia de gaz metan din 2015

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că municipiul staţiune Vatra Dornei va putea beneficia de gaz metan din 2015, după ce, din această primăvară, vor fi reluate lucrările din cadrul programului "Suceava - Utilităţi şi mediu la standarde europene".


Nechifor a spus că, marţi, reprezentanţi ai companiei Transgaz se vor afla la Pojorâta, acolo unde lucrările s-au blocat de mai mulţi ani, din cauză că în zonă ţevile trebuiau montate pe un teren al Direcţiei Silvice şi pe două drumuri modernizate cu fonduri europene, pe care nu se poate interveni o perioadă de cinci ani. El a precizat că problema terenului s-a rezolvat, iar în privinţa drumurilor modernizate se caută încă soluţii, dar se are în vedere şi realizarea unei subtraversări.

Potrivit lui Nechifor, pentru acest an Transgaz are toţi banii necesari pentru construcţia magistralei de gaz metan pe tronsonul Pojorâta - Vatra Dornei, în lungime de peste 20 de kilometri. El a arătat că, în cazul finalizării investiţiei, începând din sezonul rece viitor, centrala termică din Vatra Dornei va funcţiona pe gaz metan.

În februarie 2010, compania Transgaz a preluat gratuit de la CJ Suceava conductele de gaz construite prin proiectul "Suceava - Utilităţi şi mediu la standarde europene". Este vorba despre tronsoanele Frasin - Pojorâta şi Păltinoasa - Rădăuţi, precum şi cele din zona Fălticeni, în lungime totală de peste 100 de kilometri. Tot atunci, Transgaz s-a angajat să continue investiţia în construcţia magistralei de gaz metan până la Vatra Dornei.


"Am discutat consistent pe zona de munte şi pe 4 martie, la Pojorâta, va fi o comisie de la Transgaz pentru a depăşi ultimele obstacole pentru magistrala de gaz metan. Proiectul e blocat de foarte mulţi ani şi avem deja o soluţie finală. Transgaz are banii prevăzuţi în buget şi sper ca de la anul să putem asigura agent termic la Vatra Dornei şi gaz metan", a spus Nechifor.



Băgat în spital de prietenul pe care l-a lovit fără motiv

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost băgat în spital de un prieten pe care iniţial victima l-a lovit fără nici un motiv. Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată vineri, la ora 18.00, de spitalul din localitate, despre faptul că la unitatea medicală a fost adus un bărbat de 41 ani, din comuna Dorna Arini, victimă a unei agresiuni.


Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că joi noapte, în jurul orei 23.30, victima s-a deplasat împreună cu un tânăr de 28 ani din comuna Dorna Arini şi alte persoane la o pensiune din comuna Dorna Arini, unde au băut alcool, iar în jurul orei 00.30, în momentul când s-au despărțit, fără nici un motiv, victima s-a apropiat de prietenul său și l-a lovit cu pumnul în zona feței, iar acesta l-a prins și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona capului.

După agresiune, victima s-a deplasat la domiciliu și întrucât vineri, în jurul orei 17.45, acuza dureri și amețeli, a solicitat ambulanța.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Vatra Dornei va găzdui Campionatul Mondial de Sanie pe pistă naturală - seniori din 2017

Abia s-au încheiat Cupa Mondială pentru seniori şi Campionatele Mondiale pentru juniori- ambele pe pârtie naturală, găzduite de staţiunea montană Vatra Dornei, că deja se fac planuri pentru Campionatul Mondial de Sanie pe pistă naturală din 2017.


Potrivit lui Sorin Buta, preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie, acest sport va fi sprijint în continuare atât logistic, cât şi în privinţa condiţiilor de pregătire de instituţia pe care o conduce: „Vreau să vă asigur că de la an la an ne vom apropia de acest podium şi asigur Federaţia Internaţională că vom fi un concurent foarte puternic. În 2017 se va desfăşura la Vatra Dornei, Campionatul Mondial de Sanie pe pistă naturală, competiţie rezervată seniorilor, a cărei organizare s-a votat la Congresul de anul trecut al Federaţiei Internaţionale, România câştigând în faţa Italiei cu 24 de voturi la 7”.

De la Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei şi şeful comitetului de organizare am aflat că deja s-au făcut studii pentru realizarea unei pârtii de paralel, rămânând a se găsi sursele de finanţare pentru realizarea proiectului tehnic şi a investiţiei.

„În pofida condiţiilor meteo total nefavorabile, am putut să ducem până la capăt cele două competiţii foarte importante, Cupa Mondială pentru seniori şi Campionatele Mondiale pentru juniori. În calendarul Cupei Mondiale o etapă a fost anulată şi asta a constituit o problemă pentru noi. Deşi a fost foarte cald, suntem mulţumiţi că la Vatra Dornei condiţiile de desfăşurare a concursurilor au fost conform regulamentului pentru astfel de competiţii şi au oferit şanse egale pentru toţi concurenţii”, a declarat Harald Steyrer, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie.
Irina Bucşinescu


„E foarte simplu să dai vina pe vreme, austriecii au renunţat la temperaturi mai scăzute ca la noi, dar noi am făcut tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple, aici având sportivi din 17 ţări şi jumătate din stafful Federaţiei Internaţionale” - prof. Octavian Pungovschi



Dorneanul Andrei Leancă a devenit campion național de juniori I la 3.000 metri

Clubul Sportiv Dorna Vatra Dornei a reușit o nouă performanță la nivel național, de această dată la finalele Campionatului Național de Atletism în sală rezervat juniorilor I. În cursa de 3.000 de metri, atletul Andrei Leancă, pregătit la clubul dornean de antrenorul Cristian Prâsneac, a avut o evoluție foarte bună și s-a impus cu timpul de 8 minute, 53 de secunde și 13 sutimi, devenind campion național de sală al României.

Deși este încă în primul an de juniori II și a concurat împotriva unor adversari cu doi sau trei ani mai mari decât el, atletul Andrei Rusu, pregătit la CSȘ Rădăuți de antrenorul Bogdan Roșcăneanu a a făcut la rândul său o cursă foarte bună la 3.000 de metri, devenind în final vicecampion național al României, după ce a trecut linia de sosire la două secunde în urma dorneanului Andrei Leancă.

Antrenorul Bogdan Roșcăneanu speră ca la finalul acestei săptămâni, sportivul său să facă o figură frumoasă și la naționalele de juniori II, acolo unde poate câștiga medalii la 1.500 și 3.000 de metri, și să-și îmbunătățească recordurile personale.


La aceleași finale naționale de sală pentru juniori I, o comportare foarte bună a avut-o și atletul Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului, Mihai Sebastian Ursachi ce a câștigat argintul în proba de 400 de metri și devenit vicecampion național al României, după 50 de secunde și 20 de sutimi, la doar 28 de sutimi de locul I.

„Sunt foarte încântat de acest titlu de campion național obținut de Andrei Leancă, mai ales pentru că vine după antrenamente de volum, deoarece noi urmărim vârful de formă în perioada verii. Mă bucur că a reușit să învingă componenții lotului național, atleți ce stau în cantonament din luna decembrie și s-au pregătit special pentru acest concurs”, a declarat antrenorul dornean Cristian Prâsneac.




Modificare de ultim moment in programul Serbarilor Zapezii - VEZI DETALII !

Serbarile Zapezii Vatra Dornei editia 2014 au debutat acum doua saptamani, pe data de 14 Februarie 2014, urmand a se desfasura pe parcursul a trei weekend-uri. Activitatile anuntate pentru primele doua weekend-uri s-au derulat cu succes, chiar daca s-a simtit lipsa zapezii, dar organizatorii au anuntat ca au decis sa anuleze manifestarile dedicate ultimulului weekend, 01 - 02 Martie, din cauza prognozei meteo nefavorabile.


Odata cu anuntul de suspendare a evenimentului, Primarul Ilie Bonches a adresat multumiri tuturor celor care au participat la editia 2014 a Serbarilor Zapezii si a precizat ca se va incerca aducerea artistilor programati in acest weekend la Zilele Vatra Dornei programate in vara.

Programul ultimului weekend includea concerte cu Alina Eremia (LALA Band), Deepcentral, Nord-Est, Ansamblurile "Arcanul", "Ciobanasul" si "Braduletul", Pamfil Roata, si Elisa Hechelciuc.



Iarna la Vatra Dornei - Vezi Fotografii din Ianuarie 2014




 



















DN17, blocat de caderi de pietre, o masina aflata in trafic a fost avariata

S-a circulat pe un singur sens de mers, alternativ, timp de o ora si 40 de minute, pana la ora 9.20. Drumul a fost deblocat de catre pompierii de la ISU Suceava, Detasamentul Vatra Dornei, care au intervenit in zona minute in sir.


Drumul national 17, intre Vatra Dornei si Iacobeni, a fost blocat pe un sens de mers in aceasta dimineata, in urma caderii de bolovani de pe versanti. S-a circulat pe un singur sens de mers, alternativ, timp de o ora si 40 de minute, pana la ora 9.20. Drumul a fost deblocat de catre pompierii de la ISU Suceava, Detasamentul Vatra Dornei, care au intervenit in zona minute in sir.

Una din masinile din trafic, o dubita cu numere de inmatriculare de Maramures, a fost avariata de pietrele cazute de pe versanti. Din fericire, nimeni nu a fost ranit. Administratorul drumului a fost sesizat pentru a lua masuri de siguranta a traficului in zona respectiva.




Centrul comercial construit în Vatra Dornei de răposatul Mihai Unguraşu, piatră de moară pentru firma de lichidare judiciară

Dorna Shopping Center, centrul comercial construit de răposatul Mihai Unguraşu în zona centrală a municipiului staţiune de interes naţional Vatra Dornei, nu este dorit de nimeni. Clădirea, care o suprafaţă de 1.513 mp, şi terenul intravilan pe care a fost ridicată, în suprafaţă de 4.466 mp, sunt scoase la mezat de ani buni, dar toate şedinţele de licitaţie au fost sortite eşecului din lipsa ofertanţilor.

Declinul SC Remcet SA Suceava, societate aflată în proprietatea lui Mihai Unguraşu, a început după moartea celui care a înfiinţat-o. Mihai Unguraşu a decedat în decembrie 2009, în urma unui infarct miocardic, iar la mai puţin de un an, în octombrie 2010, SC Remcet SA a intrat în procedură de insolvenţă. După numai trei luni, în ianuarie 2011 firma a intrat în procedură de faliment, iar pentru recuperarea datoriilor a fost desemnată firma de insolvenţă Multiconsult IPURL Suceava.


La masa credală s-au înscris mai multe firme, dar cele mai mari creanţe le are de recuperat BCR, mai exact suma de 9.465.633 de lei dintr-un total de 9.844.352 de lei, adică ceva mai mult de 96% din datoriile acumulate.

Creditorii au încercat să recupereze o sumă cât mai mare din datoriile acumulate, motiv pentru care preţul de pornire al licitaţiei pentru terenul şi clădirea din Vatra Dornei a plecat de la suma de 2.201.000 de euro.

Timp de jumătate de an, din martie şi până în septembrie 2012, potenţialii clienţi au fugit mâncând pământul când au aflat câţi bani valorează Dorna Shopping Center. Ulterior, preţul de vânzare a scăzut cu 10%, la 1.980.900 de euro, dar următoarele şase şedinţe de judecată au avut acelaşi rezultat: nici un client.

Nici reducerea cu 20% din preţul la care au fost evaluate terenul şi imobilul de pe malul drept al râului Dorna nu a fost tentantă pentru eventualii clienţi, astfel încât nici suma de 1.760.800 de euro nu a fost oferită.

Peste câteva zile, în martie 2014, preţul scade cu încă 5%, până la suma de 1.650.750 de euro, dar şi pentru această sumă este greu de crezut că se vor găsi prea mulţi doritori.

Ovidiu Călin: „Vom recurge inclusiv la o nouă strategie, eventual să vindem pe etaje sau prin negociere directă”

Ovidiu Călin, administratorul SC Multiconsult IPURL Suceava, a precizat că în total s-au organizat 38 de şedinţe de licitaţie, dar fără rezultatele scontate. „Vom încerca să creştem atractivitatea bunului ce urmează a fi valorificat prin actualizarea regulamentului de vânzare în cadrul Adunării Creditorilor, în sensul diminuării preţului de vânzare la licitaţie în raport cu tendinţa actuală a pieţei comerciale de retail. Vom recurge inclusiv la o nouă strategie, eventual să vindem pe etaje sau prin negociere directă”, a arătat Ovidiu Călin.

Chiar şi aşa, administratorul SC Multiconsult IPURL Suceava spune că va fi destul de greu de valorificat imobilul şi terenul aferent. În sprijinul acestei ipoteze sunt studiile de specialitate cu privire la evoluţia pieţei imobiliare pentru anul 2014. Potrivit prognozelor, preţurile vor continua să scadă şi în acest an cu până la 50-60%.

Principalele motive ale prăbuşirii pieţei imobiliare sunt criza sistemului bancar, ratele dobânzilor în creștere, rata ridicată a inflaţiei, scăderea economiei româneşti din ultimii ani, scăderea sumelor destinate investiţiilor, reducerea drastică a veniturilor reale ale populaţiei, scăderea masivă a veniturilor românilor care muncesc în afara graniţelor.




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei