Prins cu vin de contrabandă în trafic

Un bărbat din Vatra Dornei a fost oprit sâmbătă în trafic, pe raza oraşului Beclean, pentru un control de rutină. Poliţiştii au descoperit în autoutilitara pe care suceveanul o conducea 1467 de litri de alcool pentru care bărbatul nu avea acte de provenienţă. Omul s-a ales cu un dosar penal.

"La data de 5 aprilie a.c., în timpul desfăşurării unei aţiuni privind controlul traficului rutier, poliţiştii au depistat pe DN 17, pe raza oraşului Beclean un bărbat, în vârstă de 52 ani, din Vatra Dornei, judeţul Suceava, care transporta cu o autoutilitară 1467,5 l de băutură alcoolică intermediară, cu miros specific de vin, fără a putea prezenta documente de provenienţă", se arată într-un comunicat remis presei de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii au confiscat recipientele în care se afla băutura alcoolică, iar pe numele bărbatului de 52 de ani a fost deschis un dosar de cercetare penală.



El va răspunde în faţa legii pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de produse intermediare din alcool peste cantitatea de 300 de litri. În acest caz se va da o soluţie legală prin Parchet.






Copil de un an de zile, mort dupa ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon pe cand era singur in casa

Tragedie la Vatra Dornei, vineri dupa amiaza. Un copil de numai un an si 9 luni a murit, cel mai probabil intoxicat cu monoxid de carbon, pe cand era singur in casa. Mama micutului l-a lasat pe acesta singur in casa si a plecat la gradinita pentru a-l aduce acasa pe fratiorul lui.

A iesit doar cateva minute, gradinita fiind aproape de casa, numai ca la intoarcere l-a gasit pe micut inconstient, fara suflare. La fata locului au ajuns cadre de la Serviciul de Ambulanta din Vatra Dornei, care au transportat copilul la spitalul din localitate.



Medicii de aici au facut manevre de resuscitare insa totul a fost zadarnic, ei declarand in final decesul. Politistii de la IPJ Suceava au intrat pe fir si au deschis o ancheta in acest caz, mama fiind cercetata pentru ucidere din culpa.

Oamenii legii asteapta rezultatele necropsiei insa din primele cercetari se pare ca micutul a murit intoxicat cu monoxid de carbon.Din cercetarile efectuate de politisti a rezultat ca micutul s-a jucat cu o cutie de chibrituri lasata la indemana sa si i-a dat foc. Salteaua patutului a luat foc iar copilul s-a intoxicat cu monodixul emanat.






Un şofer s-a dat în spectacol după ce a fost prins beat de poliţiştii dorneni

Azi-noapte, în jurul orei 02:05, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit în trafic pe strada Mihai Eminescu din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 44 ani, din comuna Arbore, care se afla în stare de ebrietate.

Cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul de poliție.







S-a răzbunat pe călugări şi a provocat un incendiu la mănăstire

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost reținut joi de judiciariștii poliţiei din Vatra Dornei, respectivul fiind acuzat că a provocat un incendiu intenționat la Mănăstirea Piatra Tăieturii de pe raza comunei Panaci.

Pagube de 30.000 de lei

Miercuri după-amiază, în jurul orei 18.30, o magazie a lăcașului de cult a fost cuprinsă de flăcări, la faţa locului fiind solicitată intervenţia pompierilor de la Vatra Dornei, în sprijinul cărora au intervenit şi pompierii voluntari de la Panaci şi Şaru Dornei.

Pentru că flăcările erau cât pe ce să se extindă și la alte construcții din apropiere, mai mulţi oameni care lucrau la pădure au venit cu un TAF şi au mutat cu totul magazia incendiată.



Flăcările au distrus în totalitate magazia, dar şi mai multe materiale de construcție din apropiere, valoarea pagubelor fiind stabilită la 30.000 de lei. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat, situaţie în care cercetările au fost preluate de poliţişti.

Prins într-o văcărie, la aproximativ trei kilometri de mănăstire

Din cercetări s-a stabilit un principal suspect, în persoana unui anume Constantin Muscăliţa, dintr-o comună din judeţul Maramureş, care a lucrat o perioadă la mănăstirea de călugări din Panaci. Bănuind că ar fi încă prin zonă, poliţiştii au scotocit împrejurimile, reuşind a doua zi să-l prindă într-o văcărie nefolosită pe timpul sezonului cald, situată la aproximativ trei kilometri de lăcaşul de cult.

La audieri, Constantin Muscăliţa şi-a recunoscut fapta, povestind că a adunat mai multe surcele de lemne lângă magazie şi le-a dat foc cu o cutie de chibrituri.

„Bărbatul a declarat faptul că a comis fapta din motive de răzbunare, întrucât a locuit și lucrat aproximativ un an și jumătate la mănăstire și nu a fost mulțumit de modul în care a fost retribuit pentru munca prestată”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Constantin Muscăliţa are o tentativă de omor, comisă cu mulţi ani în urmă, dar şi o altă incendiere, de data aceasta la grajdul tatălui său, de pe raza comunei Mălini, unde s-ar fi născut şi ar fi locuit suspectul o perioadă.

Procurorul l-a lăsat în libertate

Încătuşat de poliţişti pentru 24 de ore, bărbatul în vârstă de 62 de ani a fost dus ieri în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au decis să-l lase în libertate, sub măsura controlului judiciar, obligându-l să nu calce prin comuna Panaci şi să se prezinte ori de câte ori este chemat la Poliţie ori la Parchet, în caz contrar urmând a fi arestat preventiv.

Constantin Muscăliţa va fi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.






Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei, o bombă ecologică extrem de periculoasă

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei, situată în apropierea Staţiei CF Vatra Dornei, este o adevărată bombă ecologică, şi doar o minune a făcut ca până acum să nu explodeze şi să avem de-a face cu îmbolnăviri grave. Cazul a fost semnalat de Ane Marie Turcu, o femeie care locuieşte în Vatra Dornei şi care a trimis şi mai multe fotografii despre acest subiect extrem de sensibil.

Mai grav este că Primăria Vatra Dornei, cea care are în subordine unitatea spitalicească din localitate, nu ştie absolut nimic despre starea reală din curtea Secţiei de Boli Infecţioase.

„În urma efectuării unor lucrări de asfaltare şi reamenajare taluz la şoseaua de centură Foresta-Argestru, în zona podului de beton peste Bistriţa (în dreptul gării CF Vatra Dornei) secţiunea tubului de evacuare a fost colmatată prin descărcarea unor remorci cu pământ pe taluzul râului Bistrița. În plus, lipsa de întreţinere, volumul mare de ape reziduale evacuate de Secția de Boli Infecţioase, vechimea decantoarelor, subdimensionarea acestora au dus la colmatarea canalizării. Toate căminele de decantare sunt pline şi refulează deseori în grădină”, a arătat Ane Marie Turcu.

 

Imagini horror din Vatra Dornei

Pentru că are locuinţa la câţiva paşi de Secţia de Boli Infecţioase, dorneanca a încercat să sensibilizeze autorităţile locale. Până acum nu s-a rezolvat nimic, iar ceea ce se petrece acolo pare desprins din filmele horror.


„Rezidurile (materii fecale, pansamente etc.) stagnează în căminele amplasate în mod oarecum abuziv în curtea unității CFR (la 15 m de locuinţa personală) și de multe ori refulează, mirosurile sunt insuportabile și este pericol să se producă un accident (capacele sunt furate) deoarece prin curte se mai joacă copii de la un bloc ANL din apropiere, iar rozătoarele au găsit aici habitat corespunzător pentru înmulțire haotică. Deoarece canalizarea comună a fost înfundată și unitatea CFR nu a găsit colaborare la unitatea spitalicească, și-a evacuat personalul propriu şi a sistat folosirea instalaţiei sanitare de mai bine de 12 ani; canalizarea proprie îmi este blocată tot de atunci și acest lucru ne creează mari neajunsuri”, a arătat Ane Marie Turcu.

Dorneanca spune că actualul viceprimar, Nicuşor Cojocaru, cunoaşte problema încă din perioada în care se afla în fruntea ACET Vatra Dornei. În cursul anului 2008, Nicuşor Cojocaru a venit la faţa locului şi a pus la dispoziţie o vidanjă, iar situaţia s-a remediat numai temporar, pentru 25 de zile, dar cauzele principale ale focarului de infecţie au rămas nerezolvate.

Strigăt disperat după ajutor

Ajunsă la limita răbdării, Ane Marie Turcu a sesizat conducerea Spitalului Vatra Dornei, dar a trimis un strigăt disperat şi către presă.

„Vă rog să verificaţi dacă situaţia semnalată nu constituie o prioritate și un pericol biologic de îmbolnăvire, dacă această unitate (Secția Boli Infecţioase) deversează apele reziduale conform prevederilor şi normelor de protecţie a mediului în vigoare, dacă se impun sau nu curățirea, refacerea și protejarea corespunzătoare a canalizării”, este rugămintea publică a dornencei.

Director Spital Vatra Dornei: „Într-adevăr, acolo sunt probleme”
Aurel Scurtu, directorul Spitalului Municipal Vatra Dornei, spune că a primit sesizarea în cursul zilei de vineri, dar recunoaşte că nu a înştiinţat încă Primăria. „Într-adevăr, acolo sunt probleme. E o clădire veche de circa o sută de ani, care nici nu este a noastră, ci a fost revendicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Pentru că suntem chiriaşi, nu putem investi bani, iar problema ar fi legată de faptul că terenul este mai jos faţă de canalizarea oraşului”, a arătat Aurel Scurtu.
Secţia de Boli Infecţioase are 16 paturi, iar în afara bolnavilor internaţi aici mai lucrează şi personalul medical, astfel încât zilnic sunt cel puţin 20 de persoane în unitate.

Garda de Mediu merge în control la Vatra Dornei

Viceprimarul Nicuşor Cojocaru a mărturisit că nu este la curent cu o astfel de reclamaţie, dar nu exclude existenţa unor probleme la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Vatra Dornei.

„Mâine (n.a. - luni) voi verifica situaţia şi vom vedea ce putem face. Ştiu că acolo au fost ceva probleme în urmă cu câţiva ani, dar s-a efectuat decolmatarea şi situaţia s-a remediat”, a arătat Nicuşor Cojocaru.


Ceea ce se petrece la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei a ajuns şi la urechile conducerii Comisariatului Judeţean Suceava a Gărzii Naţionale de Mediu. Adriana Iordache, şefa acestei instituţii, a precizat că în cursul zilei de luni va trimite o echipă de control la Vatra Dornei, iar dacă aspectele sesizate se vor adeveri vor fi luate măsuri drastice.




Cele mai frumoase sate din Romania – Poiana Stampei, un loc pitoresc situat la trecatoarea dintre Bucovina si Ardeal

Situata intr-o zona plina de istorie si legenda, la trecatoarea dintre Bucovina si Ardeal, comuna Poiana Stampei din judetul Suceava este una dintre cele mai pitoresti zone din Romania. Intr-un clasament al celor mai frumoase sate din Romania, localitatea Poiana Stampei cu siguranta ca si-ar gasi un loc de frunte, gratie frumusetii peisajului care incadreaza armonios casele risipite spre poalele muntilor, a arhitecturii cu specific bucovinean, dar si a zestrei materiale si spirituale impresionante mostenite din mosi-stramosi.

Satele comunei Poiana Stampei s-au dezvoltat de-a lungul raului Dorna, care aduna spre varsare toate apele ce curg prin aceste locuri. Cu o pozitie geografica de invidiat, comuna Poiana Stampei se numara printre atractiile turistice din Bucovina, asta si datorita Rezervatiei Naturale “Tinovul Mare”, unica in tara, care se afla in proprietatea acestei localitati.


Aflata la hotarul dintre Moldova si Ardeal, zona in care este amplasata Poiana Stampei este amintita intr-un document datat din 19 martie 1593 si parafat de domnul Moldovei Aron Voda, prin care le cerea bistritenilor sa nu incalce granitele tarii. Denumirea de Poiana Stampei provine de la acea stampila care se aplica pe documente la trecerea frontierei, spre si dinspre Transilvania, a negustorilor ce tranzitau marfa intre cele doua provincii.

Ulterior, langa acest punct de frontiera a inceput sa se dezvolte o asezare ai carei locuitori s-au stabilit pe aceste locuri, atrasi de pitorescul regiunii si de posibilitatile deosebite de prelucrare si exploatare a lemnului. O multime de popoare migratoare au trecut peste hotarul acestui loc, iar turcii, austro-ungarii, nemtii si rusii ajunsi aici au contribuit fiecare la imbogatirea si diversificarea culturii si civilizatiei. Un singur singur lucru nu au putut schimba: portul si vorba locuitorilor.

La Poiana Stampei se mai pastreaza inca cele mai frumoase costume populare din Bucovina, iar traditiile si obiceiurile de sarbatori sunt o comoara nepretuita a acestor locuri. Portul localnicilor este dominat de culorile rosu si albastru.
Turistii ajunsi la Poiana Stampei vor remarca arhitectura specific bucovineana, cu case mari construite din lemn, impodobite cu frumoase decoratii exterioare, majoritatea stilizate. Spre marginea asezarii, casele se pierd armonios spre poalele muntilor, ceea ce da o nota caracteristica zonei.

Cum se ajunge la Poiana Stampei

Comuna Poiana Stampei este asezata in partea de sud-vest a judetului Suceava, in Bazinul Dornelor. Asezarea se invecineaza la nord cu comuna Dorna Candrenilor, la est cu localitatile Dorna Candrenilor si Saru Dornei, la sud cu judetul Harghita si judetul Mures, la vest cu judetul Bistrita Nasaud.

Puteti ajunge la Poiana Stampei pe Drumul National 17, Vatra-Dornei – Bistrita, artera de trafic national si european. Accesul in comuna Poiana Stampei se face atat pe cale rutiera, cat si pe cale feroviara.

Comuna Poiana Stampei se afla printre atractiile turistice din zona Bucovinei si prin faptul ca Rezervatia Naturala “Tinovul Mare”, unica in tara, se afla in proprietatea acestei localitati.

Turistii pot gasi la Poiana Stampei mai multe pensiuni turistice, care ofera servicii de cazare si masa cu specific local. Peisajul si aerul curat impreuna cu locuitorii din zona vor fi deajuns pentru a scapa de stres si a uita de aglomeratia urbana.
Apele minerale din Poiana Stampei sunt o sursa sigura pentru dezvoltarea turismului in scop terapeutic. De asemenea, namolul terapeutic folosit in balneoterapie pentru afectiuni reumatismale, poate constitui o atractie pentru turisti.

Noul “Muzeu al satului”, amplasat in centrul comunei, va oferi vizitatorilor o imagine despre frumusetea portului popular, traditii si obiceiuri din trecut pastrate pana astazi.

Din anul 2000, autoritatile locale organizeaza in fiecare an Balul Gospodarilor si Balul Pomului de Iarna cu masa festiva si spectacol folcloric. Hramul comunei Poiana Stampei se serbeaza in data de 8 noiembrie, de sfintii Mihail si Gavril.
De asemenea, pe 18 si 19 august au loc serbari campenesti. La eveniment participa toti satenii, musafiri din toate colturile lumii, iar tinuta este obligatorie – costumul popular.

Rezervatia Tinovul Poiana Stampei

Rezervatia se afla pe teritoriul comunei Poiana Stampei, fiind strajuita de dealurile Smida, Casoi, Ciungii Chiperenilor, in stanga soselei nationale Vatra Dornei – Bistrita si reprezinta cea mai intinsa rezervatie de turba naturala din Romania.

Patrunderea in Tinov se face prin traversarea unui pod de lemn peste paraiasul Casoi. Trecand printr-o banda de molizi inalti, avem surpriza de a descoperi “o tundra” de tip siberian compusa dintr-un puiet cu consistenta medie (0,5-0,6) vegetand in aspre conditii stationale (mlastina oligotrofa). Acest tinov, declarat monument al naturii in 1955, este situat la o altitudine medie de 880 m si este strabatut de un pod de lemn lung de 900 m care permite vizitarea rezervatiei. Podul este singura cale de acces intrucat stratul de muschi higroscopici musteste continuu.

Importanta stiintifica a acestei rezervatii consta in aciditatea straturilor de muschi care a permis pastrarea nealterarata a polenului depus in straturile de turba de-a lungul zecilor de ani. Solul si apa sunt puternic acide, colorate cu nuante gradate de brun, predominand acizii humici si humirici. Flora bacteriana lipseste in totalitate, datorita aciditatii si lipsei de oxigen. Suprafata rezervatiei este de cca. 681,80 ha.




Casă făcută scrum, în urma unui incendiu pus de o mână criminală

O casă a fost făcută una cu pământul, iar două anexe distruse aproape în întregime, în urma unui foc pus intenţionat, au transmis duminică reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Incendiul a fost anunţat sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, gospodăria incendiată fiind în localitatea Ţibău, comuna Cârlibaba, la limita cu judeţul Maramureş.

La faţa locului s-au deplasat pompieri de la Vatra Dornei, dar şi un echipaj de la Garda de intervenţie Borşa.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră casa de locuit şi două anexe gospodărești, existând pericolul de propagare la restul anexelor şi la fondul forestier aflat în imediata apropiere. Pompierii au reuşit să lichideze incendiul abia în jurul orei 2.00.

„Au ars casa de locuit în totalitate, un adăpost de animale în proporţie de 70%, şi o anexă, construcţii cu o suprafaţă totală de aproximativ 180 de metri pătraţi”, se arată în comunicatul remis de ISU Suceava.




Dornean, beat mangă, oprit de poliţişti pe o stradă din Vatra Dornei

Azi-noapte, la ora 03:10, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe strada Popeni, din localitate, a oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 22 din comuna Dorna Candrenilor.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei

I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.




Afacerile Rompetrol - depozitul Argestru - Vatra Dornei, un posibil focar de evaziune fiscală

Domeniul petrolier are o miză extrem de ridicată în România, iar afacerile care se derulează sunt de ordinul miliardelor de euro. Unul dintre cei mai importanţi jucători în această piaţă este grupul Rompetrol, controlat de KazMunayGas din Kazahstan, iar o parte dintre operaţiunile firmei se derulează şi în judeţul Suceava. Este vorba atât de staţiile Rompetrol unde carburantul se vinde cu amănuntul, cât şi la depozitul din Argestru-Vatra Dornei, acolo unde motorina şi benzina ajung pe calea ferată, iar mai apoi sunt încărcate în autocisterne şi trimise mai departe la staţii din mai multe judeţe ale ţării.


Mai multe persoane care au intrat în contact direct cu ceea ce se petrece la acest depozit dezvăluie că activitatea de acolo nu reprezintă altceva decât o mare spălare de bani, asta în condiţiile în care Rompetrol a raportat pierderi atât pentru anul 2012, cât şi în 2013, în valoare totală de peste 200 de milioane de dolari. Colac peste pupăză, în luna ianuarie a acestui an, Rompetrol a beneficiat şi de un peşcheş din partea Guvernului României, iar o mare parte din datoriile de peste 600 de milioane de dolari ale grupului kazah, care datează din perioada guvernării Adrian Năstase, au fost şterse.

Potrivit memorandumului semnat şi asumat de premierul Victor Ponta, statul va încasa 200 de milioane de dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare. Grupul din Kazahstan scapă însă de datorii de 400 de milioane de dolari.

Lista Neagră de la Rompetrol

Activităţile dubioase de la depozitul din Argestru-Vatra Dornei ale firmei Rompetrol Downstream, membră a grupului Rompetrol, au fost „developate” de mai mulţi şoferi ai Transpeco Logistics&Distribution (TLD), deveniţi peste noapte „oi negre”.

Şoferii suceveni ai acestei firme susţin că Lista Neagră a celor de la Rompetrol cuprinde nume din toată ţara, oameni cărora de-a lungul timpului li s-a imputat lipsa diferitelor cantităţi de carburant din cisternele cu care marfa era transportată de la depozitele din ţară către staţiile de distribuţie. În total, pe această listă s-ar afla peste 20 de şoferi din mai multe zone, precum Vatra Dornei, Zărneşti, Craiova sau Mogoşoaia.

„Lucrez de aproximativ 10 ani în domeniul petrolier şi nu am avut nici o reclamaţie din partea clienţilor celor două companii petroliere la care am efectuat transporturi de-a lungul timpului. Consider că această metodă de a fi trecuţi pe acea Blacklist (n.r Listă Neagră) este una abuzivă, iar mie, cât şi colegilor mei ne este îngrădit dreptul la muncă. Suntem aproape de a rămâne fără servicii, deşi nu am creat nici un prejudiciu angajatorului sau beneficiarului”, a arătat unul dintre şoferii angajaţi la TLD.

„Dijmuiala”

Potrivit reprezentanţilor TLD, manevrele începeau imediat după ce garniturile de tren intrau în depozitul de la Argestru pentru a fi descărcate. „Cantităţile lipsă, precum şi plusurile generate de temperatura atmosferică şi densitatea produsului modificate se treceau în vina şoferilor Transpeco, care chipurile erau singurii vinovaţi de aceste lipsuri. La intrarea în depozit fiecare şofer era dijmuit de 20 de litri obligatoriu, altfel nu li se permitea accesul în depozit. Aceasta se poate verifica şi de la alţi şoferi care au reclamat acest lucru”, a mai arătat şoferul interzis de Rompetrol.

Aceste detalii au fost transmise şi conducerii TLD, dar aşa-zisa „Listă Neagră” nu a suferit nici o modificare.

Ce au observat şoferii TLD

Mecanismul pe care şoferii TLD l-au identificat la depozitele Rompetrol este destul de simplu şi se rezuma la un minus de 100-120 de litri de produs pe fiecare autocisternă în parte.

„Densitatea trecută în avizul de expediţie a mărfii este fictivă, diferenţa faţă de produsul real este de 5-14 unităţi. Identic se întâmplă şi cu temperatura produsului încărcat în cisternă. Când şoferul ajunge în staţie, după ce se descarcă circa 100 de litri din cisternă în rezervorul staţiei, se opreşte livrarea sau pompa, se decuplează furtunul şi se ia proba pentru a fi verificată. Aici sunt semnalate diferenţele dintre densitatea trecută pe aviz şi cea măsurată în staţie”, a explicat şoferul firmei Transpeco.

Mai mult, există şi o modalitate prin care se completează în cisternă cantitatea lipsă de 100 - 120 de litri. „O parte dintre angajaţii depozitului se folosesc de redirijarea vaporilor din instalaţia de recuperare vapori. Aceasta are rolul de a prelua vaporii degajaţi în rampa auto la încărcarea autocisternelor cu benzină. Gazele absorbite sunt răcite într-un schimbător de căldură şi trimise cu pompa vacuum într-o coloană de absorbţie care se condensează prin stropire cu benzină. Gazele necondensate sunt transmise înapoi în procesul tehnologic, iar lichidul petrolier este returnat în rezervorul depozitului. Practic, în cisternă este încărcat şi se înregistrează prin ceas gazul necondensat şi nu benzina”, a descris „procesul tehnologic” din depozitele Rompetrol unul dintre şoferii Transpeco.

28 februarie 2013, ziua în care totul s-a derulat fără lipsuri de carburant

Mai mulţi dintre şoferii TLD susţin că a existat o zi când activitatea s-a derulat normal, fără imputaţii privind lipsa de carburant între depozit şi staţiile de livrare. Acest lucru s-ar fi întâmplat pe 28 februarie 2013, zi în care la depozitul din Argestru a fost prezentă o delegaţie a acţionariatului Rompetrol.

Pentru că se consideră nevinovaţi şi spun că traseul lor de la depozitul Rompetrol şi până la staţiile de distribuţie este monitorizat prin sistem GPS, şoferii Transpeco au cerut explicaţii.

„Datorită faptului că am cerut explicaţii gestionarului în nenumărate rânduri despre diferenţele care apar la densitate pe aviz faţă de recepţia din staţia de descărcare, acesta mi-a râs în faţă spunându-mi că aşa vrea el şi că bagă de seamă că ştiu prea multe. Ca rezultat, a doua zi, la finalizarea cursei, mi s-a comunicat că nu mai am acces în depozitele şi staţiile Rompetrol, fiind trecut în Lista Neagră”, a arătat un alt şofer al companiei TLD.

Răspunsul Rompetrol, ca o nucă într-un perete

Referitor la aceste acuze extrem de grave, au fost contactatati şi reprezentanţii grupului Rompetrol. Deşi s-a explicat în adresa trimisa companiei care sunt, în linii mari, acuzaţiile aduse şi am solicitat expres motivele pentru care şoferii TLD au fost interzişi în depozitele şi staţiile Rompetrol, răspunsul oferit a fost unul extrem de sec, care nu lămureşte absolut nimic.

„Rompetrol Downstream, divizia locală de distribuție a KazMunayGas Internațional (Grupul Rompetrol), acționează strict în baza prevederilor contractului încheiat cu societatea Transpeco Logistics&Distribution, având ca obiect furnizarea de servicii de transport carburanți, contract aflat în vigoare în prezent, precum și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. În ceea ce privește "îngrădirea dreptului la muncă", este vorba de angajați ai Transpeco Logistics&Distribution, acestei societăți, în calitate de angajator, revenindu-i toate obligațiile referitoare la încheierea, executarea și încetarea contractelor de muncă derulate cu angajații săi”, se arată în răspunsul oferit de reprezentanţii Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice al grupului Rompetrol.




Dosar penal pentru silvicultori, după tăierea ilegală a 200 de arbori

Personalul de pază de la Ocolul Silvic privat Bucovina este cercetat de poliţie pentru infracțiunea de neglijenţă în serviciu şi neîndeplinirea atribuţiilor pe linie de pază a fondului forestier, după ce, pe o partidă din zona de munte a judeţului, au fost identificate 200 de cioate de arbori tăiaţi ilegal.


Neregulile au fost descoperite în urma unui control organizat vinerea trecută, la care au participat poliţiştii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice Suceava. Poliţiştii au constatat că de pe o partidă aparţinând unei societăţi comerciale din Borşa au fost tăiaţi ilegal 200 de arbori, în volum de aproximativ de 160 mc, în valoare de 16.160 lei. Tăierile, precizează anchetatorii, au fost efectuate undeva în intervalul februarie-martie 2014.

Luaţi la întrebări, responsabilii ocolului silvic au dat din umeri cu privire la cine a tăiat copacii. În aceste condiţii a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuţi, şi un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, care vizează personalul silvic cu atribuţii de pază din cadrul ocolului silvic privat.
Ancheta poliţiştilor de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice continuă, pentru a fi identificate toate persoanele implicate.

În cadrul unui alt control, efectuat la o unitate de debitare a lemnului din Vatra Dornei, s-a constatat că a fost achiziţionat şi livrat material lemnos fără a fi respectate prevederile legale în materie întrucât nu au fost consemnate aceste activităţi în aplicaţia corespunzătoare din luna octombrie 2013. În acest timp a fost livrată către mai mulţi beneficiari cantitatea de 455,55 mc. cherestea răşinoase, prin 25 avize de însoţire materiale lemnoase. Administratorul firmei, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Vatra Dornei, a fost amendat cu 4.500 de lei şi i s-a confiscat lemn în valoare de aproape 170.000 de lei.




Incendiu la o gospodărie din Poiana Stampei

Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei au intervenit joi pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Constantin P., din comuna Poiana Stampei.


Incendiul a fost anunţat prin 112 la ora 8.23.La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la adăpostul de animale.Incendiul a fost lichidat la ora 10:50. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 115 metri pătraţi, lambriul exterior al construcţiei, din PVC, pe 80 de metri pătraţi, două magazii pe 26 de metri pătraţi, doi metri cubi lemn de foc şi alte bunuri.

Flăcările au degradat pereţii casei pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, bunuri electrocasnice şi un motor electric. „Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, precizează plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.Pompierii au salvat restul locuinţei şi adăpostul de animale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.




Licitaţie la Parohia Comunei Saru Dornei

Parohia Saru Dornei, judeţul Suceava, organizează la data de 30 martie 2014 licitaţie publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica fresco a bisericii parohiale, conform proiectului din deviz.

Caietul de sarcini poate fi studiat la sediul parohiei din comuna Saru Dornei.

Informatii la Tel. 0721 787 267




La Vatra Dornei va avea loc Festivalul judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, ediţia a VIII-a

Primăria Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, organizează ediţia a VIII-a a Festivalului judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, la Vatra Dornei. Concursul îşi propune să aducă în atenţia elevilor noţiuni despre viaţa şi opera poetului Nichita Stănescu şi, totodată, să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

Condiţii de participare


La concurs pot participa elevi din clasele V-VIII şi IX-XII, din judeţul Suceava, care nu au debutat editorial şi nu au câştigat marele premiu la ediţiile anterioare ale festivalului, dar nici la alte concursuri. Lucrările se trimit până la data de 28 martie 2014 pe adresa: nichita.festival@yahoo.com. Ele vor fi însoţite de un CV care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, clasa, instituţia de învăţământ, activitate literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minim 5 şi 10 zece poezii.

Cele mai valoroase lucrări vor fi premiate

Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 5 aprilie 2014, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, în data de 10 aprilie 2014. Organizatorii asigură cazarea laureaţilor şi o masă. Transportul este suportat de laureaţi. Juriul concursului va fi alcătuit din poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda: Marele premiu „Nichita în luna lui Marte”; Clasele V-VIII: Premiul I, Premiul II, Premiul III; Clasele IX-XII: Premiul I, Premiul II, Premiul III; Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei; Premiul Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor.




Accident cu patru răniţi, provocat de un şofer beat

Un şofer beat a provocat un accident cu patru răniţi, la Dorna Arini, după ce a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a izbit într-un autoturism care circula regulamentar din sens opus.


Luni, la ora 15.56, pe DJ 174, în interiorul comunei Dorna Arini, un bărbat de 55 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune laterală cu autoutilitara cu semiremorcă condusă regulamentar de un bărbat de 39 ani, din judeţul Mehedinţi.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei femei de 35 ani, din comuna Panaci, şi rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi a două femei, una de 40 ani, din municipiul Vatra Dornei, şi una de 37 ani, din comuna Panaci, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani.

„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto din județul Mehedinți şi 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru şoferul din Vatra Dornei, după care li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.




A spart o casă de vacanţă, la câteva zile după ce a fost eliberat din penitenciar

Eliberat din penitenciar la mijlocul lunii trecute, un tânăr din municipiul Vatra Dornei a ajuns din nou în spatele gratiilor, pentru că spart o casă de vacanţă la câteva zile după ce a ieşit pe poarta închisorii.


Vineri seară, poliţiştii dorneni au fost sesizaţi despre spargerea unei case de vacanţă de pe raza localităţii. Proprietara imobilului respectiv, o femeie în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, le-a spus poliţiştilor că nu a mai trecut pe la imobilul respectiv în perioada 2-7 martie a.c., interval în care s-a produs şi furtul. Din casa de vacanţă a păgubitei au fost sustrase băuturi şi produse alimentare, precum şi aparatură electronică.

Încă de la început, judiciariştii poliţiei din Vatra Dornei l-au introdus pe lista suspecţilor şi pe un anume Ionuţ M., un individ cunoscut cu antecedente penale, eliberat din închisoare pe 15 februarie a.c.

Suspiciunile poliţiştilor s-au confirmat, fostul deţinut fiind probat că ar fi cel care a spart casa de vacanţă.


„Față de învinuit s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă”, au transmis duminică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.



Turism medical la Vatra Dornei şi Cacica - VIDEO

Consiliul Judeţean Suceava va participa, peste două săptămâni, la Forumul Internaţional pentru Turism de Sănătate care va avea loc la Bucureşti. Preşedintele Cătălin Nechifor a anunţat că din judeţ vor fi promovate staţiunile Vatra Dornei şi Cacica, iar administraţia judeţeană va încerca să atragă în special turişti din Israel.






Scule şi alimente furate din magazia unei case, la Coşna

Miercuri dimineaţă, la ora 07.50, poliţiştii Postului de poliție Coșna au fost sesizaţi, de un bărbat, de 53 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de 4/5 martie, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă.


Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că persoane necunoscute au spart geamul ferestrei unei magazii şi au sustras 2 motoferăstraie mecanice, o trusă de chei și mai multe produse alimentare.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.




Nechifor: Au fost gasite solutii ca magistrala de gaz spre Vatra Dornei sa subtraverseze doua drumuri

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că au fost găsite soluţii pentru ca magistrala de gaz natural spre Vatra Dornei să subtraverseze două drumuri modernizate cu fonduri europene şi pe care nu se poate interveni timp de cinci ani.


El a arătat că urmează să fie organizată în 11 martie o întâlnire între factorii de decizie pentru obţinerea dreptul de traversare a magistralei a fondului forestier.

Nechifor a spus că atunci când vremea va permite să înceapă lucrările astfel ca în viitorul sezon rece, centrala de cogenerare de la Vatra Dornei să furnizeze căldură în sistem centralizat la un preţ rezonabil.

Centrala pe gaz natural de la Vatra Dornei, construită prin proiectul judeţean de utilităţi este nefuncţională pentru că nu s-a finalizat aducţiunea de gaz natural.


Municipiul Vatra Dornei are nevoie de încă o centrală termică întrucât actuala centrală, care funcţionează pe bază de rumeguş nu face faţă cerinţelor locale în condiţiile în care gradul de conectare al populaţiei este foarte ridicat, de aproape trei sferturi din imobile.



La Ciocanesti s-a desfasurat cea de-a XI-a editie a Festivalului National al Oualor Încondeiate

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Ciocăneşti, Consiliul Local Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti au organizat, în zilele de 1-2 martie 2014, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, festivalul a adunat sute de participanţi din toată ţara.

În perioada 1-2 martie 2014, în comuna-muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în apropierea Casei de Cultură „Florin Gheucă“ din Ciocăneşti.

Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a oficiat mai întâi o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, au fost rostite ectenii speciale pentru participanţii şi organizatorii evenimentului, care an de an caută să aducă în faţa publicului tradiţiile populare româneşti.


Momentul de rugăciune a fost urmat de discursurile autorităţilor locale, judeţene şi centrale, precum şi de cele ale etnografilor prezenţi la eveniment. A urmat slujba de sfinţire a noii locaţii a Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti.

În cadrul expoziţiei naţionale de ouă încondeiate de la Ciocăneşti, peste 100 de încondeietori au expus rodul muncii lor. În cele două zile de festival a avut loc la Muzeul Etnografic din Ciocăneşti Simpozionul „Mărţişorul - origine şi semnificaţie“ şi s-au lansat cărţile: „Ouăle încondeiate - simbol şi tradiţie“, autor Viorica Carciga, „Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung Moldovenesc“, autor Angela Paveliuc Olariu, „Arhitectura populară bucovineană“, autor muzeograful Mihai Camilar, dar şi alte volume care fac referire la tradiţia oului încondeiat.

De asemenea, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti a fost organizată cea de-a doua ediţie a concursului interjudeţean „Tradiţie - valoare sacră“, care a adunat peste 100 de copii din întreaga ţară, pasionaţi de încondeiatul ouălor şi de tradiţiile populare româneşti. Competiţia a avut trei secţiuni: Ouă încondeiate, Cusături tradiţionale şi Obiceiuri pascale.


Festivalul a mai cuprins punerea în scenă a unei nunţi în Bucovina, precum şi concursurile „Cele mai frumoase coşuri pascale“ şi „Lăsata secului“. La concursul „Cele mai frumoase coşuri pascale“ au participat în jur de 100 de gospodine din Ciocăneşti şi din alte localităţi. Duminică, 2 martie 2014, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a vizitat expoziţia naţională de ouă încondeiate şi expoziţia de lăzi de zestre, iar la orele amiezii a avut loc un spectacol de muzică populară.



Municipiul Vatra Dornei va beneficia de gaz metan din 2015

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că municipiul staţiune Vatra Dornei va putea beneficia de gaz metan din 2015, după ce, din această primăvară, vor fi reluate lucrările din cadrul programului "Suceava - Utilităţi şi mediu la standarde europene".


Nechifor a spus că, marţi, reprezentanţi ai companiei Transgaz se vor afla la Pojorâta, acolo unde lucrările s-au blocat de mai mulţi ani, din cauză că în zonă ţevile trebuiau montate pe un teren al Direcţiei Silvice şi pe două drumuri modernizate cu fonduri europene, pe care nu se poate interveni o perioadă de cinci ani. El a precizat că problema terenului s-a rezolvat, iar în privinţa drumurilor modernizate se caută încă soluţii, dar se are în vedere şi realizarea unei subtraversări.

Potrivit lui Nechifor, pentru acest an Transgaz are toţi banii necesari pentru construcţia magistralei de gaz metan pe tronsonul Pojorâta - Vatra Dornei, în lungime de peste 20 de kilometri. El a arătat că, în cazul finalizării investiţiei, începând din sezonul rece viitor, centrala termică din Vatra Dornei va funcţiona pe gaz metan.

În februarie 2010, compania Transgaz a preluat gratuit de la CJ Suceava conductele de gaz construite prin proiectul "Suceava - Utilităţi şi mediu la standarde europene". Este vorba despre tronsoanele Frasin - Pojorâta şi Păltinoasa - Rădăuţi, precum şi cele din zona Fălticeni, în lungime totală de peste 100 de kilometri. Tot atunci, Transgaz s-a angajat să continue investiţia în construcţia magistralei de gaz metan până la Vatra Dornei.


"Am discutat consistent pe zona de munte şi pe 4 martie, la Pojorâta, va fi o comisie de la Transgaz pentru a depăşi ultimele obstacole pentru magistrala de gaz metan. Proiectul e blocat de foarte mulţi ani şi avem deja o soluţie finală. Transgaz are banii prevăzuţi în buget şi sper ca de la anul să putem asigura agent termic la Vatra Dornei şi gaz metan", a spus Nechifor.



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei