Incendiu devastator lângă Vatra Dornei. O casă a ars în întregime

Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci au intervenit duminica noaptea, la ora 00:59, cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Gabrielei H., din satul Coverca, comuna Panaci.

La sosirea echipajelor, locuinţa (P+1+M) ardea în întregime, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti şi la fondul forestier aflat în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:45.



Flăcările au afectat casa pe o suprafaţă de 110 metri pătraţi, obiecte de mobilier de la parter şi din două camere de la etaj, bunuri de uz casnic, documente personale şi de proprietate şi altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Pompierii au salvat o bucătărie de vară, o şură, o magazie şi două adăposturi de animale, precum şi fondul forestier învecinat.

Nu s-au înregistrat victime.







Caine comunitar impuscat la Vatra Dornei de un localnic

Un bărbat de 69 ani, din municipiul Vatra Dornei a sesizat, vineri, poliţia despre faptul că un localnic a tras un foc de arma.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat pe malul râului Bistriţa, pe terenul proprietate aparţinând reclamantului, cadavrul unui câine, ce prezenta o plagă în zona gâtului. Cadavrul câinelui a fost transportat la Circumscripţia Sanitar Veterinară Zonală Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei, stabilirea cauzei şi condiţiilor în care a survenit decesul.



Cu ocazia audierii, reclamantul a relatat faptul că, vineri, un vecin de 26 ani, a tras cu arma asupra unui câine comunitar aflat pe terenul său.

Acesta posedă permis de armă şi deţine o armă de vânătoare, calibru 16 mm. Arma de vânătoare şi muniţia aferentă a fost ridicată în vederea cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor producerii faptei, urmând a se dispune procedural.







Atletii dorneni s-au intors cu cate doua medalii de la Targu Mures

Atletii dorneni Paula Alina Vantu si Daniel Claudiu Mihaescu s-au intors cu cate doua medalii de la Targu Mures, oras care a gazduit duminica trecuta prima editie a Maratonului Europa si cea de-a doua editie a Semimaratonului Mures, competitii ce au fost organizate de Centrul de Activitati Outdoor, in colaborare cu CS Master Ski & Bike.

Paula Alina Vantu s-a impus in cursa de 5 kilometri la categoria de varsta 14-18 ani si a incheiat pe doi la open, in vreme ce Daniel Claudiu Mihalescu a castigat proba masculina la aceiasi categorie de varsta 14-18 ani si a urcat pe ultima treapta a podiumului la open.

“Sunt foarte incantat de evolutia sportivilor mei, care se afla de o luna in cantonament la Medias. Acolo pregatim campionatul national ce va avea loc la sfarsitul acestei saptamani si de unde speram sa ne intoarcem cu rezultate favorabile”, a spus antrenorul Cristi Prasneac.







Politia a prins, în Vatra Dornei, doi hoţi ce furau din maşini

Doi tineri din municipiul Vatra Dornei, unul în vârstă de 23 de ani şi unul de 25 de ani, au ajuns pentru 24 de ore în arest după ce ar fi furat bunuri din două maşini din localitate. Cei doi sunt suspecţi pentru mai multe furturi şi au trecut infracţional, unul dintre ei fiind în condamnat deja la prima instanţă într-un alt dosar penal privind furturi.

Conform anchetei poliţiei, Adrian Tescu, în vârstă de 25 de ani, şi Andrei Gheorghică, de 23 de ani, au sustras un GPS şi o bormaşină din două maşini din localitate. Cei doi au vândut bunurile, însă anchetatorii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei au reuşit să le recupereze şi să le restituie păgubiţilor.



Unul dintre suspecţi, Gheorghică, a fost condamnat anul trecut de Judecătoria Vatra Dornei la 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare pentru furt, pedeapsă care nu a rămas încă definitivă. De asemenea, acesta a mai fost condamnat într-un dosar mai vechi pentru furturi, însă pedeapsa a fost cu suspendare.

Celălalt suspect, Tescu, figurează cu o amendă penală pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe. Interesant este că într-un dosar de furt în care figurează ca inculpat Gheorghică, celălalt suspect, Tescu, apare ca martor.

Având în vedere trecutul infracţional al celor doi, anchetatorii au luat decizia ca aceştia să fie reţinuţi pentru 24 de ore. S-a întâmplat joi, la puţin timp după ce au fost prinşi. Ieri, la expirarea ordonanţei, magistraţii au decis ca cei doi să fie puşi în libertate sub control judiciar.







Lideri ai PDL vor fi prezenţi sâmbătă în Vatra Dornei si alte localitati din judeţul Suceava într-un turneu electoral

Lideri ai Partidului Democrat Liberal vor fi prezenţi sâmbătă, 10 mai, în judeţul Suceava într-un turneu electoral pentru susţinerea candidaţilor acestui partid la alegerile parlamentare din data de 25 mai 2014. Echipa de campanie este condusă de prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, iar în cadrul turneului electoral din judeţul Suceava vor fi organizate întâlniri cu membri de partid şi simpatizanţi din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Suceava.

Preşedintele PDL Suceava, Ioan Bălan, a declarat că la dezbaterile electorale din aceste oraşe vor fi prezenţi Cătălin Predoiu, candidaţii PDL pentru Parlamentul European, Monica Macovei şi Orest Onofrei, precum şi lideri naţionali ai acestei formaţiuni politice, printer care Gheorghe Flutur, Andreea Paul, şi alţi membri din conducerea centrală a partidului.



Ioan Balan a explicat că în cadrul discuţiilor cu membrii de partid şi simpatizanţii va fi prezentat atât programul electoral al candidaţilor PDL la europarlamentare, dar şi activitatea grupului democrat liberal din Parlamentul European.

„Acest turneu este extrem de important pentru judeţul Suceava, unde, în administrarea PDL din perioada 2008-2012, au fost făcuţi paşi mari spre dezvoltare inclusiv prin promovarea a numeroase proiecte cu finanţare europeană, fiind atrase fonduri europene pentru toate activităţile vieţii economice şi sociale. Şi vorbim aici despre depozitele ecologice, infrastructura de apă şi canalizare, modernizarea de drumuri judeţene şi locale, modernizarea Aeroportului Suceava, restaurarea şi reabilitarea unor monumente istorice şi culturale cum sunt mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa şi Dragomirna, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Irimescu din Fălticeni, dar vorbim şi despre banii europeni atraşi pentru diverse proiecte sociale”, a declarat Ioan Balan.

El a precizat că la Suceava, întâlnirea va debuta la ora 16 şi sunt aşteptaţi să participe aproximativ 1.200 de militanţi şi invitaţi, între care liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei.







Ofertă Loc de Muncă: Angajam Tamplar

Detalii Anunț: Angajam tamplar lemn cu experienta.

Nume: Gabi

Telefon: 0721 293 158

E-mail: anamariamacovei@vdnetr.ro






Pentru 150.000 de hectare de teren din zona de munte a judeţului, proprietarii nu au titluri de proprietate

Directorul OCPI Suceava, Vasile Mocanu, arată că la cererea proprietarilor sau moştenitorilor, se pot întocmi documentaţii pe baza carora, după recepţia efectuată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară , prefectul judeţului va trebui să dispună eliberarea titlurilor de proprietate

Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava, Vasile Mocanu, a arătat că o consecinţă a aplicării Legii 165/2013 este constatarea că în judeţul Suceava în zona care nu a fost colectivizată în vremea comunismului şi care înseamnă o suprafaţă totală de circa 500.000 de hectare, peste 30% din aceasta – peste 150.000 de hectare – sunt deţinute fără acte de proprietate.



“Legea 247/2005, care a completat Legea 18/1991, a fondului funciar, cu modificările ulterioare, a stabilit că aceşti deţinători, proprietari sau moştenitori ai acestora, pot cere prefectului prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate. In consecinţă, comisiile locale de fond funciar, la cererea proprietarilor sau moştenitorilor, pot întocmi documentaţii titularilor pe baza carora, după recepţia efectuată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară , prefectul judeţului va trebui să dispună eliberarea titlurilor de proprietate”, a declarat directorul Vasile Mocanu.

El a explicat că în cazul judeţului nostru, aplicarea unei prevederi a Legii 165/2013 poate ajuta la declanşarea unui proces reparatoriu pentru cei care au suportat în mod direct consecinţele lipsei de evidenţă şi de respect în perioada comunistă, faţă de evidenţele de carte funciară iniţiate şi ţinute la zi în localităţile necooperativizate din judeţul Suceava, încă din vremea în care Bucovina a devenit parte a Imperiului austro-ungar.







Infanterişti americani au început de ieri antrenamente cu militarii de la Vatra Dornei - VEZI FOTOGRAFII !

Un detaşament de infanterişti marini americani a început de ieri un exerciţiu comun de antrenament cu militarii Batalionului 17 Vânători de Munte de la Vatra Dornei, pregătirea fiind programată în perioada 5-16 mai. Antrenamentele se desfăşoară în Garnizoana Vatra Dornei şi în poligonul Rotunda şi includ exerciţii tactice cu trageri de luptă cu armamentul din dotare, exerciţii tactice în teren, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii şi instrucţie alpină. La exerciţiu participă în jur de 80 de militari, iar sâmbătă, 10 mai, aceştia vor participa şi la o acţiune în folosul comunităţii, la Ciocăneşti, unde vor executa lucrări de împrejmuire a şcolii din comună.

Conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, exerciţiile se desfăşoară în cadrul modulului de pregătire „Platinum Lynx”, fiind un antrenament de rutină, organizat anual şi condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului.



Acţiunea are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă. Ministerul Apărării Naţionale mai susţine că exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de desfăşurare şi este inclus în planul cu principalele activităţi ale Statului Major General. Aceste precizări sunt accentuate de oficialii Ministerului Apărării, având în vedere contextul internaţional tensionat provocat de confruntările din Ucraina. Orice mobilizare de acest gen, chiar şi pentru un exerciţiu, este văzută la o cu totul altă dimensiune în această perioadă, nu puţini fiind cei care sunt convinşi că aceste antrenamente nu sunt doar banale exerciţii fără vreo legătură, măcar indirectă, cu problemele din Ucraina.












SURSE: Monitorul de Suceava   ;   Forter.ro


Tiroliană şi river rafting pentru turiştii care şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai la Vatra Dornei

Minivacanţa de 1 mai a adus un număr mare de turişti în Bucovina, iar mulţi dintre ei au căutat tot felul de distracţii pentru a alunga monotonia.

Masivul Rarău cu Pietrele Doamnei a fost una dintre destinaţiile care au atras mulţi turişti, iar faptul că se poate ajunge cu maşina în condiţii optime a făcut ca vineri şi sâmbătă să se înregistreze un număr mare de oameni.

Şi la Vatra Dornei au fost mulţi turişti, gradul de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor cu o capacitate medie de cazare fiind spre 100%.

Aici, cea mai mare aglomeraţie s-a înregistrat la telescaun, dar turiştii au mai avut şi alte opţiuni, cum ar fi plimbările cu calul în zona Runc sau scurte drumeţii montane pe potecile din apropierea staţiunii Vatra Dornei.



Au existat şi activităţi pentru amatorii de adrenalină. Tiroliana montată peste râul Dorna chiar în centrul staţiunii a atras, în medie, câte 50 de oameni pe zi. Cel mai tânăr client al angajaţilor Salvamont Vatra Dornei a fost un copil de 4 ani, în timp ce la polul opus s-a situat un bărbat care a împlinit 72 de ani.

Programul de easy rafting s-a bucurat şi el de succes, zilnic existând programări pentru plimbarea pe apele râului Bistriţa. Traseul de 11 km a avut plecarea înainte de Crucea şi sosirea la podul de la Barnar, aproape de Broşteni.

Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, a explicat: „A existat un interes important din partea turiştilor pentru diferite activităţi, iar dacă vremea ar fi permis probabil că şi sâmbătă după-amiază, şi duminică am fi avut un număr mare de solicitări. Aceste acţiuni se vor permanentiza începând cu partea a doua a lunii iunie şi se vor menţine pe tot parcursul verii. În plus, la vară vom avea în fiecare zi de marţi şi joi, activităţi gratuite pentru turişti, respectiv via ferata şi drumeţii montane cu ghizi autorizaţi”.







Dorna Vatra Dornei s-a impus în derbiul etapei

Derbiul etapei în Seria a III-a, dintre Bradul Vama şi Dorna Vatra Dornei, a fost tranşat de formaţia oaspete, care reuşeşte astfel să se menţină în fruntea clasamentului.

Cu patru runde înaintea finalului de sezon, Voinţa Zvoriştea păstrează un avans de 6 puncte faţă de Recolta Fântânele în fruntea ierarhiei Seriei I. În etapa a XIV-a, Voinţa Zvoriştea, care are şi un meci mai mult disputat decât principala urmăritoare, a remizat pe terenul formaţiei Releul Mihoveni, în vreme ce Recolta Fântânele s-a întors tot cu un punct din deplasarea de la Păltinoasa.

În Seria a II-a, situaţia la vârf a rămas neschimbată, în condiţiile în care primele trei clasate, Flacăra Vicovu de Jos, Unirea Horodnic şi Viitorul Adâncata au obţinut victorii pe linie.

Rezultate înregistrate în etapa a XIV-a:



Seria I

Rapid II Suceava – Sport Style Suceava 3-0
Releul Mihoveni – Voinţa Zvoriştea 1-1
Viitorul Cetatea Baia – Steaua Dumbrăveni 1-4
Victoria Păltinoasa – Recolta Fântânele 4-4
Pleşul Râşca a stat.

Clasament Seria I
1 Voința Zvoriştea 13 8 4 1 30-12 28p
2 Recolta Fântânele 12 7 1 4 29-23 22p
3 Pleşul Râşca 12 6 3 3 22-18 21p
4 Sport Style Suceava 13 5 5 3 23-23 20p
5 Victoria Păltinoasa 13 5 3 5 25-27 18p
6 Steaua Dumbraveni 13 5 2 6 24-24 17p
7 Rapid II Suceava 12 4 1 7 25-20 13p
8 Viitorul Cetatea Baia 12 3 1 8 28-40 10p
9 Releul Mihoveni 12 2 2 8 16-35 8p

Seria a II-a

Spuma Dărmăneşti – Unirea Horodnic 1-3
Flacăra Vicovu de Jos – Unirea Milişăuţi 6-2
Viitorul Adâncata – Sporting Poieni Solca 4-2
Avântul Grămeşti – Locomotiva Dorneşti 3-0
Zimbrii Bucovinei Pârteştii de Jos – Bucovina Şerbăuţi 4-4

Clasament Seria a II-a
1 Flacăra Vicovu de Jos 14 11 1 2 55-22 34p
2 Unirea Horodnic 14 10 1 3 36-19 31p
3 Viitorul Adâncata 14 8 2 4 46-24 26p
4 Bucovina Şerbăuţi 14 7 2 5 36-26 23p
5 Unirea Milișăuți 14 7 1 6 37-29 22p
6 Locomotiva Dorneşti 14 6 0 8 40-41 18p
7 Avântul Grămeşti 14 5 1 8 30-41 16p
8 Sporting Poieni Solca 14 4 1 9 26-48 13p
9 Spuma Dărmănești 14 3 2 9 19-49 11p
10 Zimbrii Bucovinei Pârteştii de Jos 14 3 1 10 27-53 10p

Seria a III-a

Vânătorul Dorna Candrenilor – Forestierul Frumosu 4-1
Avântul Frasin – Bistriţa Broşteni 4-0
Larix Dornişoara – Foresta Moldoviţa 0-0
Bradul Vama – Dorna Vatra Dornei 2-3
Victoria Vatra Moldoviţei – Călimani Şaru Dornei 3-0

Clasament Seria a III-a
1 Dorna Vatra Dornei 13 10 2 1 49-18 32p
2 Victoria Vatra Moldoviţei 13 10 1 2 44-12 31p
3 Bradul Vama 14 8 4 2 33-18 28p
4 Avântul Frasin 14 8 0 6 40-28 24p
5 Foresta Moldoviţa 14 6 1 7 41-30 19p
6 Bistrița Broşteni 14 5 3 6 27-27 18p
7 Forestierul Frumosu 14 3 5 6 32-44 14p
8 Vânătorul Dorna Candrenilor 14 4 1 9 29-53 13p
9 Călimani Şaru Dornei 14 3 2 9 32-60 11p
10 Larix Dornişoara 14 1 3 10 17-54 6p







Femeie de 82 de ani, accidentată grav în timp ce traversa neregulamentar

O femei de 82 de ani, din Vatra Dornei, a fost accidentată grav de un şofer din Baia Mare în timp ce traversa neregulamentar.

Duminică, în jurul orei 15.50, pe strada Roşu din Vatra Dornei, un bărbat de 52 ani, din municipiul Baia Mare, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins şi accidentat grav o femeie de 82 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



„Din cauza stării de sănătate, victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.







Paznicul a furat maşina firmei la care era angajat

Un tânăr în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat o maşină de la firma la care era angajat ca paznic.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, vineri seară, în jurul orei 19.30, poliţia din Vatra Dornei a fost sesizată despre furtul unui autoturism VW Passat din incinta unei societăţi comerciale.



Dată în consemn, maşina a fost identificată în trafic, pe strada Podu Verde, la volan fiind un tânăr de 19 ani, Vasile Potângă, paznic la societatea respectivă.

Fiind verificat în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu figurează cu permis de conducere.

„Tânărul a recunoscut faptul că a sustras autoturismul din curtea societății și l-a condus aproximativ doi kilometri”, se arată în comunicatul poliţiei judeţene, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.







A murit publicistul şi scriitorul George Timu

Printr-un comunicat cu genericul „Adio, George Timu...”, preşedintele Sindicatului Linii L6 CFR Vatra Dornei, Paul Brașcanu, ne aduce la cunoştinţă faptul că, în ziua de armindeni (1 mai) a.c., a plecat pe drumul fără de întoarcere publicistul şi scriitorul George Timu, care şi-a dedicat cu precădere scrierile sale feroviarilor din arealul bucovinean.

„A iubit tot ce-i frumos, a iubit aceste locuri cu oameni minunați și fapte pe măsura caracterului lor”

George Timu (15 august 1936, Câmpulung Moldovenesc - 1 mai 2014, Vatra Dornei) fost salariat al Căilor Ferate Române (CFR) cu ştate vechi în această branşă, inclusiv în cea a gazetarilor feroviari (colaborator la ziarele „Dobrogea Nouă” şi „Lupta CFR”), dar care se afla de o bună bucată de vreme în „vacanţa mare” (aşa cum spunea el după ieşirea la pensie), a debutat ca publicist în anul 1960, la ziarul „Zori Noi”, iar ca autor de carte în 2008, cu volumul „Cu bloc-notesul printre bucovineni”.



„A fost - aşa cum îl prezintă colegii lui sindicalişti - întâi de toate un om care a iubit viața, chiar dacă ea l-a încercat din greu. A iubit tot ce-i frumos, a iubit aceste locuri cu oameni minunați și fapte pe măsura caracterului lor. În notele sale a vrut și a reuşit să redea o frântură din viaţa ţinutului câmpulungean şi a Dornelor, în care eroii sunt fără excepție oameni simpli, de omenie, legați de locurile natale, isteți, harnici, întreprinzători, modești, altruiști, săritori la nevoie până la sacrificiul de sine”.

Cărţii de debut i s-au adăugat volumele „Nostalgii Feroviare” (2008 - prefaţată de ing. Aurel Dumitrescu, fost reprezentant în cadrul C.A.E.R. din partea Căilor Ferate Române în perioada 1984 - 1989, ministru al Căilor Ferate în perioada 1989 - 2005, cu un „Cuvânt introductiv” semnat de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu), ,,Consonanţele Destinului’’ (2009), ,,Haizerii din Ţara de Sus” (2009 - prefaţată de ing. Gabriel Mărgineanu, fost director tehnic al Regionalei CFR Iaşi).

„Viaţa vine şi se duce asemenea acelor unui ceasornic...”

George Timu, care a fost membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor - Vatra Dornei (2009), al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2009) şi al Ligii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi (2010) a primit în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru activitatea sa publicistică şi literară o serie de distincţii şi premii conferite de ziarele ,,Lupta CFR”, „Zori Noi’’, „Dobrogea Nouă”, precum şi de Societatea Culturală ,,Ştefan cel Mare” - Bucovina şi Fundaţia Culturală a Bucovinei.

"Dacă viaţa vine şi se duce asemenea acelor unui ceasornic - scrie George Timu în postfaţa unei cărţi care a rămas pe masa de lucru, „La drum cu masina timpului" printre feroviarii Ţării de Sus” - să fim conştienţi de faptul că nimeni nu moşteneşte Pământul. Poate de aceea ceasul a devenit o parte din preocupările mele, încă din copilărie şi îi voi dedica toată atenţia până la sfârşitul zilelor (...când îmi va sta şi mie ceasul...)”.

"Ceasul” lui George Timu s-a oprit cu câteva zile în urmă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!







Dorna Vatra Dornei la un pas de a ajunge in finala Fazei Judetene a Cupei Romaniei la Fotbal

La sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal a avut loc ieri tragerea la sorţi a meciurilor din semifinalele Cupei României la fotbal, faza judeţeană. Partidele vor avea loc în ziua de miercuri, 21 mai, cu începere de la ora 17.00, după următorul program: Dorna Vatra Dornei – Recolta Fântânele şi Foresta Moldoviţa – Progresul Frătăuţii Vechi.

Meciurile se vor disputa într-o singură manşă, pe terenul primelor formaţii, cheltuielile de organizare urmând să fie suportate de către echipele gazdă. Învingătoarele din penultimul act se vor confrunta în marea finală pe data de 8 iunie, orele 15.00, pe stadionul Areni. Cu acest prilej, AJF Suceava va organiza o gală în care vor fi premiaţi toţi laureaţii fotbalului judeţean, indiferent de nivelul în care au evoluat.



„Toate echipele campioane vor fi răsplătite cu medalii, cupe şi diplome. De asemenea, vom acorda titlul de golgheter la fiecare ligă în parte. Aşa este firesc. Cupele şi medaliile au fost comandate deja. Sper să fie un festival pe 8 iunie”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava.







Accident provocat de o şoferiţă de 32 de ani, la Vatra Dornei

Accident, marţi seară, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei. O femeie de 32 ani din comuna Dorna Arini, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 53 ani din municipiul Vatra Dornei.

În urma impactului a fost rănită uşor o femeie de 32 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani, care s-a deplasat la spital după circa o oră de la producerea evenimentului.

Întrucât conducătorii auto nu au anunţat imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie, în cauză s-a dispus efectuarea de cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului".



Conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.







Elevi şi profesori de la Dorna Arini şi Suceava, la Festivalul Europei de la Laval

Instituţia care va fi gazda sucevenilor este Casa Europei din Laval, echipa suceveană fiind formată din câte 16 elevi cu vârste de 16-18 ani şi 5 cadre didactice de la fiecare din şcolile menţionate. Din România vor mai fi prezenţi la Festivalul Europei elevi şi profesori de la şcoala din Novaci - Giurgiu.

Elevii care vor participa la festival au fost selectaţi pe baza abilităţilor lingvistice, rezultatelor la învăţătură, a conduitei şi recomandării profesorilor diriginţi.

Tinerii din cele 10 oraşe înfrăţite cu localitatea Laval, aflată în regiunea Mayenne, vor fi cazaţi în familii franceze, vor socializa, vor cunoaşte ospitalitatea de acolo şi vor participa la întreceri sportive – fotbal, handbal, baschet, volei, karate, climbing, la activităţi muzicale – folk, dans modern şi popular, cor, şi de artă – pictură şi graffiti.

Aproape 50 de elevi şi cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Şcoala Gimnazială din Dorna Arini au plecat, ieri, la Laval, localitate din Franţa înfrăţită cu Suceava, fiind invitaţi la Festivalul Europei, o întâlnire sportivă şi culturală care va reuni 400 de tineri din 8 ţări europene.

Sucevenii vor prezenta la Laval o expoziţie de origami şi cusături tradiţionale româneşti, realizate de copii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava.



Pe data de 2 mai, invitaţii străini vor participa la activităţile pregătite de comunitatea locală, ceremonia de deschidere a festivalului fiind pe 3 mai dimineaţa. După-amiază programul acelei zile va cuprinde spectacole de muzică, teatru, întreceri sportive, jocuri şi dezbateri pe tema „Ce viitor pregăteşte Europa pentru tinerii ei?”. Tinerii se vor întâlni cu membri ai Parlamentului European şi le vor putea adresa întrebări despre politica partidelor din care parlamentarii fac parte, dar şi alte teme de interes pentru ei. Pe 4 mai va fi finala competiţiilor sportive, un picnic cu participanţii şi familiile gazdă, spectacole, jocuri pe teme despre cetăţenia europeană şi despre alegerile europarlamentare care se apropie.

Vizita în Franţa a tinerilor europeni face parte din Proiectul „Young Europeans on stage: Let’s vote!”, iniţiat de Casa Europei din Laval, proiect finanţat prin programul „Tineret în acţiune”, început la sfârşitul anului trecut.

Acest proiect a fost iniţiat având în vedere că, la alegerile europene din 2009, circa 81% din tinerii cu vârste între 18 şi 34 de ani nu au mers la vot. Ideea de la care plecă proiectul este că „Europa trebuie să progreseze implicându-şi tinerii”, iar dintre obiectivele lui menţionăm încurajarea schimburilor între tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, implicarea şi responsabilizarea tineretului, încurajarea creativităţii lor.

În primele luni de proiect, elevii suceveni au participat la activităţi de informare şi pregătire pe teme legate de Uniunea Europeană, Parlamentul European, alegerile europarlamentare, activităţi menite să-i conştientizeze de importanţa UE şi faptul că votul lor contează, având în vedere că parlamentarii le reprezintă interesele, ne-a explicat unul dintre coordonatorii suceveni ai proiectului, prof. Maria Pavelescu.

La nivel local, proiectul este desfăşurat de Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială din Dorna Arini, Asociaţia ,,Partaje” a acestei şcoli, Asociaţia Educatorilor Suceveni, ceilalţi coordonatori fiind profesorii pentru învăţământul primar Paraschiva şi Florin Lateş, de la Şcoala Gimnazială Dorna Arini, prof. Alina Dobroghii de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, prof. Iuliana Aldea de la AESv.




Coordonatorii francezi de la Maison de L’Europe Laval sunt Aude Landelle, Elisa Pekelder şi Magali Potier.


SURSA: CraiNou.ro


Lacul Colibita, vacanta de vis in inima Transilvaniei, la poalele muntilor Calimani - VIDEO

Sursa Foto: blogprinvizor.ro
In inima Transilvaniei, va asteapta lacul Colibita, unde natura si oamenii locului au creat o atmosfera de basm. Turistii pot face drumetii si sporturi nautice, iar dupa mesele copioase cu care ii asteapta proprietarii de pensiuni, se relaxeaza pe nisip.

In inima muntilor vulcanici Calimani, la aproximativ o ora de mers cu masina din Bistrita, descoperim in toata splendoarea sa, Lacul Colibita. Taram binecuvant, in care apa mangaie parca poalele muntilor.

Dincolo de spectacolul naturii, si oamenii locului au pus umarul pentru a crea un colt de basm. Ce poate fi mai frumos decat sa stai cu picioarele goale pe nisipul fin de la mare si sa privesti in zare catre zapada ce acopere inca varful muntelui ?



Nu e de mirare ca multi dintre turistii si-au rezervat camere cu cateva luni in urma. Proprietarii pensiunilor vor sa nu faca din Colibita doar un loc bun pentru somn si mancare buna. Asa ca atrag turistii si prin sport.

Pentru clientii mai pretentiosi proprietarii au gasit varianta perfecta: au constuit bungalouri de lux cu acces la ponton. Imediat ce se trezesc acestia pot iesi in natura nestingheriti la o plimbare cu barca, evident acest serviciu este inclus in pretul de 100 de Euro pe care turistul il plateste pentru o noapte de cazare aici.

Dupa ce v-ati relaxat ori ati facut o plimbare in caiac, pe apele lacului, puteti sa vizitati si castelul lui Dracula din pasul Tihuta, aflat la 20 de km distanta.






ANUNT: Vand Carte - "Drum de fier prin praf de puşcă"

Detalii Anunț: Aţi auzit de ea în presă. Sunt informaţii şi pe GOOGLE. Sau de la prieteni. Nu se găseşte în librării. Istoria căilor ferate şi a localităţilor străbătute de drumul de fier de la 1888 încoace. Cea mai completă monografie a liniilor ferate Dărmăneşti - Vatra Dornei, Vatra Dornei - Dornişoara - Tiha Bârgăului, Vatra Dornei - Ilva Mică, Vatra Dornei - Broşteni - Piatra Neamţ, Iacobeni - Borşa, Vama - Moldovita, Pojorita - Fundu Moldovei. Cartea DRUM DE FIER PRIN PRAF DE PUŞCĂ, o monografie în 750 pagini, peste 700 fotografii, documente şi reproduceri rare în 200 pagini color.




Preț: 130

Nume: Paul Braşcanu

Telefon: 0740 211 216

E-mail: brascanu.paul@yahoo.ro




A adormit la volan şi a intrat cu maşina în peronul gării din Vatra Dornei

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova s-a accidentat uşor după ce a intrat cu maşina în peronul gării CFR din Vatra Dornei. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, accidentul a avut loc pe str. Podu Verde din municipiul Vatra Dornei.

Tânărul a adormit la volan din cauza oboselii accentuate, a pierdut controlul volanului şi a acroşat zidul din beton din partea dreaptă a drumului unde se află peronului CFR. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.








Politia caută un bărbat din Iacobeni dispărut de la domiciliu

Poliţia caută un bărbat de 58 de ani, Ilie Iacoban, din comuna Iacobeni, care pe data de 21 aprilie 2014 a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălţime 1,70 – 1,75 m, păr blond, tuns scurt, ochi albaştri, ten deschis, faţă ovală, constituţie astenică. La data plecării era îmbrăcat cu pantaloni din stofă cu model camuflaj, bluză de culoare gri, încălţat cu cizme de cauciuc, de culoare verde, şi fes de culoare închisă.

„În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112”, se precizează în comunicatul poliţiei.








VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei