OFERTA LOC DE MUNCA : Angajam Ospatar

Detalii Anunț: Restaurantul CASA DORNEANA, situat in incinta Policlinicii Vechi angajeaza ospatar.

Telefon: 0740 832 186

E-mail: sincari_manuela@yahoo.com






ANUNT : Vand Casa P+1 in Dorna Candrenilor

Detalii Anunț: Vand vila P + 1, spatiu locuibil 280 mp, construita din bloc ceramic cu tamplarie din PVC cu geam termopan, amplasata in centrul comunei Dorna Candrenilor, la 80 m de drumul european cu acces si vedere la acesta si cu priveliste minunata. Dispune de instalatie electrica, apa, canalizare, telefonie si internet. Este strucurata dupa cum urmeaza :


- Parter: living 60 mp, casa scarii, sala de mese(5x4), dormitor(5x5), bucatarie(4x4), baie (4x3) si camara
- Etaj : dormitor(5x5), dormitor( 5x3), dormitor( 3x3), sala de mese(5x4), bucatarie(4x4), baie(4x3) si doua holuri din care cel principal 8x2 Etajul este complet utilat si mobilat, baie si bucatarie moderna. Ca anexe dispune de o magazie. Parterul este in rosu.
Teren aferent 600mp din care casa ocupa 140 mp.

Preț: 80000 euro

Nume: Ionel Bogos

Telefon: 0034 605 189 304

E-mail: ionelbogos@gmail.com




 


ANUNT : Vand 1504 mp teren constructii in Vatra Dornei

Detalii Anunț: Persoana fizica vand 1504 mp teren pentru constructii in Vatra Dornei, str. Eroilor cu pretul de 20 euro / mp negociabil. Terenul are deschidere la strada de aproximativ 40 m si este de forma patrat. Va pot trimite poze pe mail !

Preț: 20 Euro/mp

Telefon: 0741 234 969

E-mail: mirauti@yahoo.com






Hoţi de arbori prinşi în pădurile OS Iacobeni

Trei bărbaţi au tăiat 19 molizi nemarcaţi la îndemnul unui individ din Fundu Moldovei, care s-a dat viitorul proprietar al pădurii

Poliţiştii Postului de poliţie Fundu Moldovei au prins în flagrant, vineri după-amiază, un grup de bărbaţi care transportau cu un TAF mai mulţi arbori nemarcaţi tăiaţi dintr-o pădure din Cantonul Silvic Valea Stânii, de pe raza Ocolului Silvic Iacobeni.

Cei trei sunt un bărbat de 56 ani din Izvoarele Sucevei şi doi din comuna Fundu Moldovei, tată şi fiu, de 42 şi, respectiv, 19 ani, care trebăluiau de zor la copaci.

În total tăiaseră până la acel moment 19 molizi, niciunul marcat, aproximativ 30 mc de material lemnos obţinut ilegal.



Ce trei au declarat că au fost puşi să taie şi să transporte arborii de un bărbat de 53 ani, din comuna Fundu Moldovei, care le-a spus că urma să intre în posesia respectivei suprafeţe de pădure şi în cel mai scurt timp va obţine şi actele necesare exploatării.

Lemnul a fost confiscat şi dat în păstrare cantonului silvic. TAF-ul ar fi intrat şi el în custodia autorităţilor, dar nu mai avea combustibil, aşa că i-a fost dat de grijă şoferului, cu menţiunea să nu-l facă dispărut, că utilajul este necesar cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tăiere şi furt de arbori faţă de aşa-zisul proprietar, şi tăiere şi furt de arbori faţă de cei trei prinşi la treabă în pădure.





SURSA: CraiNou.ro


Moara de apă 100% românească, din satul Gura Haitii, se incăpățâneaza să "trăiasca"

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.

Aici, ascunsă ochiului de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.




Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.

Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decat că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare, care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele, chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.

Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție” de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.

O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă”. Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.

Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.




Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o … moară de zmicurat cucuruz.




Dorna Vatra Dornei şi Progresul Frătăuţii Vechi vor juca cu trofeul pe masă

Finala Cupei României la fotbal, Faza Judeţeană, va avea loc între formaţiile Dorna Vatra Dornei din Liga a V-a şi Progresul Frătăuţii Vechi din Liga a IV-a. În penultimul act, Dorna Vatra Dornei, pregătită de fostul căpitan al Forestei Mihăiţă Szekely, a dispus cu scorul de 3-0, pe teren propriu, de formaţia Recolta Fântânele, asigurându-şi prezenţa în finala care va fi găzduită de stadionul Areni, din Suceava, în ziua de 8 iunie, cu ajutorul golurilor marcate de Dulap, Simionescu şi veteranul Ioja, în vârstă de 46 de ani.



Interesant este că Cezar Ioja va reveni pe Areni după o pauză de 26 de ani, acesta făcând parte din lotul grupării CSM Suceava în ediţia de campionat 1987-1988, când „alb-albaştrii” au evoluat în Divizia A, bifând şi două prezenţe în primul eşalon în respectivul sezon.

„Este o mare bucurie pentru mine, nu speram să mai am şansa să păşesc din nou pe iarba de pe Areni. Sper să facem o figură frumoasă şi să câştigăm trofeul”, a declarat Cezar Ioja.

În cealaltă semifinală, Progresul Frătăuţii Vechi s-a impus clar, cu scorul de 4-1, pe terenul grupării Foresta Moldoviţa. Au marcat Lelcu, Breniuc, Stoian şi Eugen Romaş, respectiv Gheorghiţă.







Polițiștii l-au prins pe cel care fura din autoturisme în Vatra Dornei

În cursul zilei de 22 mai, în urma activităților întreprinse, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei au reușit identificarea persoanei bănuite de săvârşirea celor 5 furturi din autoturisme comise în noaptea de 11 spre 12 mai, de pe raza municipiului, de unde au fost sustrase trei stații auto, un GPS, un radio CD și alte bunuri, în persoana unui bărbat de 20 de ani, din orașul Gura Humorului.

Fiind audiat, cel în cauză a recunoscut comiterea faptelor, fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi, 23 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.



Bărbatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.







O școală din Vatra Dornei s-a clasat pe locurile fruntașe la Concursul „Prietenii Pompierilor”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat marţi, 20 mai, pe stadionul „Areni” şi la sediul pompierilor militari, din municipiul Suceava, etapa judeţeană a concursului cercurilor tehnico-tactice de elevi „Prietenii Pompierilor”.

Competiţia are un caracter educativ în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum în scopul promovării, în rândul elevilor, a atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare.



La start s-au înscris echipaje de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Suceava, Şcoala Gimnazială Nr.4 Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, Şcoala Gimnazială Brăieşti şi Şcoala Gimnazială Nr.1 Vatra Dornei.

În urma centralizării punctajelor obţinute la cele trei probe ale concursului (test de verificare a noţiunilor de teorie, pista de îndemânare peste obstacole şi ştafeta de 400 metri cu obstacole), primele clasate au fost:

Fete: Locul I – Echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni;

Locul II – Echipajul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Vatra Dornei;

Locul III – Echipajul Şcolii Gimnaziale Nr.4 Suceava.

Băieţi: Locul I – Echipajul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Vatra Dornei;

Locul II – Echipajul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Suceava;

Locul III – Echipajul Şcolii Gimnaziale Brăieşti.




În funcţie de punctajul obţinut la nivel naţional, primele cinci echipaje (de băieţi, fete şi mixt) se vor califica la Concursul Naţional „Prietenii Pompierilor”, care va fi organizat de către cele două ministere partenere, în perioada vacanţei de vară a elevilor.




Doi clujeni au înşelat o gestionară de la un magazin din Coşna

Postul de poliţie Coşna a fost sesizat de o localnică de 43 ani, gestionară la un magazin, despre faptul că un bărbat și o femeie, au înşelat-o cu suma de 200 lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cele două persoane au efectuat cumpărături în valoare de 30 lei, plătind cu o bancnotă de 500 lei. Ulterior au renunțat la produse declarând că sunt scumpe și au solicitat restituirea sumei de 500 lei, iar ei au restitutuit suma primită ca rest de la gestionară.



După plecarea celor doi, gestionara a constatat că în loc să primescă înapoi suma de 470, a primit doar suma de 270 lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, aceştia au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 48 ani, alături de care era o femeie de 46, ambii din judeţul Cluj-Napoca.

Fiind audiaţi, cei doi au recunoscut fapta, iar suma de 200 lei a fost restituită părții vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.







Postul de manager al Spitalului Vatra Dornei, scos la concurs

Postul de manager al Spitalului Vatra Dornei a fost scos la concurs, după ce mandatul actualului şef al unităţii sanitare, Aurel Scurtu, a expirat. Aurel Scurtu conduce Spitalul Vatra Dornei cu titlu interimar din data de 16 noiembrie 2013, de când contractul său de management a fost prelungit cu şase luni, până la organizarea unui nou concurs.

Concursul pentru ocuparea postului de manager devenit vacant va avea loc săptămâna viitoare, luni şi miercuri, la sediul Spitalului Vatra Dornei. Pentru funcţia de conducere şi-au depus candidatura patru persoane, ale căror dosare au fost acceptate după prima etapă a competiţiei, eliminatorie, desfăşurată în perioada 5-12 mai, când candidaţii au fost verificaţi dacă îndeplinesc condiţiile stabilite în publicaţia de concurs.



Concurenţii care au fost declaraţi admişi şi astfel au intrat în competiţie sunt dr. Ana Maria Teodorescu şi economiştii Ioan Valentin Stan, Daniel Petre Hrib şi Corina Laurenţia Andrei.

Luni, 19 mai, cei patru aspiranţi la fotoliul de manager vor susţine proba scrisă, care va consta într-un test grilă de verificare a cunoştinţelor. Concurenţii vor fi evaluaţi la sediul Spitalului Vatra Dornei, începând cu ora 10.00. Miercuri, 21 mai, va avea loc a doua probă, de susţinere a proiectului de management. Acest examen se va desfăşura tot la sediul unităţii sanitare, începând cu ora 10.00.

Potrivit legislaţiei de concurs, nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7,00. După finalizarea etapelor de concurs, se întocmeşte o clasificare a candidaţilor care au promovat toate probele de evaluare şi au obţinut media finală de cel puţin 7,00. Dintre candidaţii cu media minimă 7,00, se declară câştigător candidatul cu media cea mai mare. Dacă nici un candidat nu reuşeşte să obţină media minimă 7,00, concursul se repetă.

Aurel Scurtu, aflat la conducerea spitalului din 2002, nu candidează pentru un nou mandat

Numirea candidatului declarat câştigător în funcţia de manager al spitalului public se face prin dispoziţia Primarului municipiului Vatra Dornei, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de 24 de ore de la finalizarea concursului, prin afişare la sediul Spitalului Vatra Dornei. Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul final al concursului, în decurs de 24 de ore de la data publicării. Contestaţiile se depun la sediul unităţii sanitare şi se soluţionează de Comisia de contestaţii în 24 de ore de la data expirării termenului de depunere a acestora.

În 24 de ore de la finalizarea concursului, respectiv de la soluţionarea contestaţiilor, preşedintele comisiei de concurs înaintează Consiliului de administraţie procesul-verbal cu rezultatele concursului, semnat pe fiecare pagină. Consiliul de administrație validează rezultatele concursului şi solicită primarului din Vatra Dornei, în termen de 48 de ore de la primirea procesului-verbal, emiterea dispoziţiei de numire în funcţie pentru persoana validată.

Aurel Scurtu se află la şefia Spitalului Vatra Dornei din 2002. El a anunţat ieri că nu va candida pentru un nou mandat de manager, dar va continua să-şi desfăşoare activitatea în unitate ca medic chirurg.







Vatra Dornei organizeaza Campionatul National de Alergare Montana


Sambata 17 Mai 2014, municipiul Vatra Dornei gazduieste Campionatul National de Alergare Montana. Organizatori sunt Primaria Municipiului Vatra Dornei si Federatia Romana de Atletism. Acest concurs este si criteriul de selectie pentru loturile nationale care vor reprezenta Romania la Campionatul Balcanic de Alergare Montana din 15 Iunie de la Vatra Dornei si Campionatul European de Alergare Montana de la Gap, Franta - 12 Iulie




Competitia se va desfasura pe urmatoarele categorii si dupa urmatorul program:

- Junioare nascute intre anii 1995-1998 - 4200 m - Ora 10:30

- Juniori nascuti intre anii 1995-1998 - 8500 m - Ora 11:00

- Senioare - 8500 m - Ora 11:30

- Seniori - 12500 m - Ora 12:30

- Ora 14:00 - Premierea



Traseul va fi cu plecare de la Biblioteca G.T Kirileanu, va urma o bucla de 4 km pe Dealul Runc, iar sosirea va fi in fata Primariei.

Cristian Prasneac, antrenorul C.S.M Dorna Vatra Dornei spera intr-o reusita in acest concurs care de 6 editii se desfasoara in Municipiul Vatra Dornei. "Sper la finalul Campionatului National si Campionatului Balcanic sportivul meu ANDREI LEANCA sa isi pastreze titlu de campion national de anul trecut si locul 3 la campionatul european de la Borovetz, Bulgaria", a declarat Cristian Prasneac.



Accident cu doi răniţi, la ieşirea din Vatra Dornei

Joi, în jurul orei 08.00, pe DN 17, la ieșire din municipiul Vatra Dornei, un bărbat de 35 ani, din comuna Gălănești, în timp ce conducea un autoturism pe un sector de drum în succesiune de curbe și carosabil umed, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 38 ani, din oraşul Cajvana.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a unui pasager de 34 ani, din comuna Voitinel, aflat în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, și accidentarea uşoară a şoferului de 38 de ani.



„Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.







ANUNT : Vand casa in Saru Dornei

Detalii Anunț: Vand casa semifinisata in Saru Dornei la 9 km de Vatra Dornei sau schimb cu apartament cu 3 camere. Mai multe relatii la telefon !

Pret: 30.000 Euro

Nume: Florentina

Telefon: 0745 167 202

E-mail: rfb73@yahoo.com








Bătrân accidentat pe trecerea de pietoni

Miercuri, în jurul orei 13.00, un bărbat de 39 ani, din judeţul Braşov, în timp ce conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, ajungând la trecerea pentru pietoni şi intersecţia cu strada Mihai Eminescu, a surprins şi accidentat uşor un bătrân de 82 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc marcat şi semnalizat cu marcaje şi indicatoare rutiere.

„Conducătorul auto și victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.








Zona Bucovinei, raiul evazioniştilor în turism ... Vatra Dornei este printre primele localitati evazioniste

Peste 50 de pensiuni funcţionează ilegal în judeţul Suceava. Inspectorii de la Antifraudă au declarat război turismului la negru si, in perioada urmatoare, vor face controale împreună cu mascaţii.

Tupeu fără margini. Zeci de pensiuni din Suceava, care-şi fac publicitate pe internet, ca să atragă clienţii, funcţionează în mod ilegal. Aşa-zişii hotelieri nu au autorizaţii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) sau de la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) şi nu plătesc nici măcar un leu impozit la stat. Neregulile au ieşit la iveală în urma unor controale făcute de inspectorii de la Antifraudă.



Verificările au început în luna aprilie şi sunt în desfăşurare. Până acum, inspectorii de la Antifraudă au descoperit peste 50 de pensiuni care funcţionează fără nicio formă legală. „Din câte am constat, dincolo de faptul că aceste pensiuni care-şi expun oferta pe internet, nu au nicio formă de organizare (societate comercială cu răspundere limită, societate comercială pe acţiuni, persoană fizică autorizată – n.r.) şi nu plătesc impozite la bugetul de stat, unele nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare de la DSV şi DSP”, ne-a declarat Cosmin Georgescu, şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava. Cele mai multe pensiuni care funcţionează ilegal se află în Suceviţa, dar sunt şi în Mălini, Vatra Dornei şi Gura Humorului.

Cu mascaţii în control

Inspectorii care au verificat pensiunile în preajma sărbătorilor pascale şi a minivacanţei de 1 Mai au întâmpinat dificultăţi pe teren. Unii dintre administratori s-au închis în pensiuni ca să scape de controale. „Nu însemnă că au scăpat de controale. Ne vom întoarce pe teren, dar cu Poliţia de această dată”, a spus Cosmin Georgescu.

Până acum, în urma verificărilor, inspectorii de la Antifraudă au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de aproape 300.000 de lei şi numeroase avertismente. Cosmin Georgescu ne-a declarat însă că verificările au fost făcute cu scopul de a-i determina pe hotelieri să intre în legalitate nu pentru a-i sancţiona sau pentru a-i închide. „Le cerem să intre în legalitate”, a spus Georgescu.

Iniţiativa celor de la Antifraudă este aplaudată de administratorii structurilor de cazare care funcţionează în mod legal. Aurelia Badale, preşedinta Asociaţiei de turism Vama – Bucovina, ne-a declarat că verificările sunt necesare şi că, din informaţiile pe care le are, numărul pensiunilor care funcţionează ilegal este cu mult mai mare. „Turiştii care se cazează în pensiunile ilegale îşi asumă nişte riscuri foarte mari. Alimentele nu sunt verificate şi nici nu pot fi controlate. Nimeni nu întreabă de termene de valabilitate. Dacă este nemulţumit, turistul nu poate să sesizeze Protecţia Consumatorului”, ne-a declarat Aurelia Badale.







Festivalul Naţional de Artă Muzicală, la Dorna Candrenilor

În zilele de 10 şi 11 mai 2014, a avut loc, în localitatea Dorna Candrenilor din judeţul Suceava, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Artă Muzicală, închinat compozitorului bucovinean Isidor Vorobchievici. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Dorna Candrenilor“ şi de Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate, în colaborare cu Primăria comunei Dorna Candrenilor.

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Artă Muzicală de la Dorna Candrenilor, desfăşurată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a debutat sâmbătă, 10 mai, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Dorna Candrenilor, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de membrii coralei preoţeşti din Bazinul Dornelor. La finalul slujbei, au fost pomeniţi toţi preoţii trecuţi la Domnul ce au slujit la biserica din această localitate. Ulterior, în aceeaşi zi, a avut loc un concert de piese religioase susţinut de Grupul „Speranţa“ din Coşna şi de corala preoţească din Bazinul Dornelor.



Duminică, 11 mai, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, răspunsurile liturgice fiind date de corul bărbătesc al Parohiei Giroc din jud. Timiş şi de Grupul vocal „Doina“ din Moisei, Maramureş. Festivalul a continuat la căminul cultural din localitate, unde, rând pe rând, coruri din mai multe eparhii ale ţării au încântat auditoriul cu piese religioase.

„Ne-am bucurat de prezenţa grupului de copii al Ansamblului «Doina Maramureşului» din Moisei, a Grupului vocal «Flori de pe Dorna» din Poiana Stampei, a Corului «Ecclesia» al Parohiei Dorna Candrenilor, care a fost şi coorganizator, a coralei preoţeşti din Bazinul Dornelor, a Corului «Vox Campus» al parohiei ortodoxe din Capu Câmpului, a corului bărbătesc al Parohiei Giroc din jud. Timiş, a corului bărbătesc al Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, a Ansamblului «Gura Izvorului» din Vatra Moldoviţei, a Ansamblului folcloric «Ardealul» al oraşului Luduş, judeţul Mureş. Ne-au mai încântat şi copiii Grupului vocal «Speranţa» al comunei Goşna şi Grupul de tineret «Ecclesia III» al Parohiei Dorna Candrenilor, alcătuit din elevi ai şcolii din localitate şi de la Şcoala cu clasele I-VIII Poiana Negri. De asemenea, a fost pusă în scenă şi o piesă de teatru de copiii participanţi la orele de cateheză ale parohiei noastre. A fost o atmosferă deosebită, de care s-au bucurat numeroşi credincioşi, cât şi oficialităţile locale şi judeţene“, ne-a declarat pr. drd. Doroftiese Gabriel Gheorghiţă, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Dorna Candrenilor şi dirijor al Corului „Ecclesia“ şi al coralei preoţeşti din Bazinul Dornelor.

Intrarea la eveniment a fost liberă.








Slujbă Arhierească în Parohia Ciocăneşti

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen a slujit duminică, 11 mai 2014, Sfânta Liturghie în Parohia Ciocăneşti, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din localitate.

În Duminica a 4-a după Paşti, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Ciocăneşti, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat de numeroşi enoriaşi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale. După cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protoieriei Câmpulung Moldovenesc, cu acest prilej, IPS Pimen a sfinţit pictura bisericii din Ciocăneşti, Aşezământul social-filantropic „Sfinţii Arhangheli“, precum şi un muzeu etnografic.



„În muzeul etnografic am văzut câteva lucruri deosebite care fac parte din tradiţia acestei zone. Aici amintim plutăritul şi meşteşugul fabricării armamentului încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Ştim că în Ciocăneşti se află unul dintre cele mai cunoscute muzee de încondeiere a ouălor. Ierarhul nostru a sfinţit la finalul Sfintei Liturghii aşezământul social-filantropic al parohiei, care va adăposti şi un muzeu. Părintele paroh Ilie Rusu a desfăşurat aici, cu sprijinul autorităţilor locale, câteva lucruri deosebite care au fost binecuvântate de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor“, a spus pr. protopop Aurel Goraş.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat, răspunsurile liturgice fiind oferite de corul mixt al parohiei. Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 4-a după Paşti. Pentru sprijinul acordat bisericii din Ciocăneşti şi pentru implicarea în activităţile culturale, oficialităţile locale au primit distincţii de merit.

În acelaşi timp, părintelui paroh Ilie Rusu i s-a acordat rangul de iconom stavrofor. „Slujba arhierească a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii de pe Valea Bistriţei Aurii“, a declarat pr. paroh Ilie Rusu. Biserica din Ciocăneşti este închinată Adormirii Maicii Domnului, fiind atestată documentar la 1850. Lăcaşul de închinăciune a fost reconstruit în întregime între anii 1918-1923, iar între anii 1995-1997 a fost restaurat în totalitate.







Campanie de sterilizare gratuită a animalelor de companie, la Vatra Dornei

În perioada 8-11 mai, în sala de sport din apropierea stadionului municipal din Vatra Dornei s-a desfăşurat Campania de sterilizare gratuită a peste 200 de câini cu şi fără stăpân şi câteva zeci de pisici “Câinele de pe stradă e născut în curtea vecinilor tăi! Fii responsabil, implică-te!”. În paralel cu sterilizările gratuite, autorităţile locale au dezvoltat o campanie de adopţii pentru câinii fără stăpân şi o campanie în care solicită ajutorul populaţiei pentru a identifica pe cei care abandonează câini în oraşul staţiune.

Cetăţenii au fost îndemnaţi să îşi sterilizeze câinii şi pisicile, din casă sau din curte, precum şi pe cei din jurul blocului, acest lucru fiind făcut gratuit, după cum ne-a informat dr. Roxana Pasat.

„Noi încă de anul trecut am început această muncă de lămurire a dornenilor. În 2013 am făcut două campanii cu aceeaşi echipă fantastică, am sterilizat 110 câini, anul acesta am avut o publicitate agresivă pentru a determina cetăţenii să vină cu animalele la sterilizat, am făcut spoturi publicitare, afişe, fluturaşi, le-am adus la cunoştinţă legislaţia pe care trebuie să o respecte”, ne-a declarat dr. Roxana Pasat.



Sprijinul echipei medicale a Organizaţiei România Animal Rescue de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor din Vatra Dornei a fost bine primit de dornenii proprietari de câini metişi sau de rasă, dar fără valoare chinologică, fără drept de montă, neînregistraţi în Asociaţia Chinologică, care până la sfârşitul acestui an, conform legii, au obligaţia să îşi sterilizeze câinii.

Aurelian Ştefan, medic veterinar, a declarat: „România Animal Rescue este o asociaţie din California care ajută animalele din România. Activitatea de la Vatra Dornei este rodul muncii doamnei doctor Roxana Pasat şi a cetăţenilor care au înţeles să promoveze acest mod de a trata animalele, care înseamnă a le steriliza, a le ţine în curte, a nu le lăsa să meargă singure pe stradă, pentru că, în primul rând, nu sunt în siguranţă şi, în al doilea rând, nu face parte din imaginea unui oraş modern. Este un număr impresionant de câini sterilizaţi în aceste trei zile, în spatele acestui număr se află o muncă foarte grea şi lungă, de dimineaţă până seara, dar respectul faţă de animale ne face această muncă mai uşoară. Ne facem deja planuri să revenim în curând la Vatra Dornei pentru că acţiunea de sterilizare a stârnit interes în rândul dornenilor”.




Adresabilitatea a fost foarte mare, mulţi solicitanţi declarând că este mult mai bine şi mai sănătos să sterilizezi un animal decât să ajungă să fie eutanasiat.




La Vatra Dornei se fură în continuare din maşini …

Maşinile din Vatra Dornei au devenit o adevărată atracţie pentru hoţi. Trei maşini sparte într-o singură noapte.

Ieri dimineaţă, la ora 06:20, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un localnic de 58 ani, despre faptul că în noaptea de 11 spre 12 mai, persoane necunoscute au spart geamul la două autovehicule parcate pe o stardă din localitate și au sustras un radiocasetofon, o stație și un GPS.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit că prin același mod de operare, din zonă s-au mai sustras două staţii auto din două autovehicule, aparținând unor localnici.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.








Casa de Cultura "Platon Pardau" va invita la teatru


Casa de Cultura "Platon Pardau" va invita din nou la teatru. Miercuri, 21 Mai 2014, pe scena Casei de Cultura vor urca actorii Teatrului "Bacovia" din Bacau cu spectacolul - comedie "VÂRCIOROVA. CARANTINĂ".

Spectacolul este, după cum o recomandă chiar autorii "O prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, prelucrată și mai prostește de Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul substanțial al lui Doru Mareș" :).



DISTRIBUTIA:

O Șcubufloaie – Firuța Apetrei
O Afinoaie – Eliza Noemi Judeu
O Babă cu pensia – Simona Nica
O Chiriță de la Paris – Florina Găzdaru
A doua Chiriță de la Paris – Alina Simionescu
O Chiriță de la Londra – Daniela Vrînceanu
O Chiriță de la Hamburg – Corina Goranda
O Chiriță de la București, Luluța – Adelaida Perjoiu
Un Doctor – Bogdan Buzdugan
Un Soldat – Matei Bogdan
Un Călător - Ștefan Alexiu
Un Flintic – Dumitru Rusu
Guliță Anarhistul – Ștefan Ionescu

Regia:
Alexandru Dabija

Asistent regie:
Irina Crăiță - Mândră

Muzica și versurile:
Ada Milea

Scenografia:
Cristina Ciobanu

Foto & Grafica:
Ioan Viorel Cojan





Mai Multe Detalii: AICI


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei