Cosmina Şutac şi Simona Budîi, eleve în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, au obţinut două menţiuni la secţiunea Echipe de la etapa naţională a Concursului „Made for Europe”, care s-a desfăşurat la Arad, în intervalul 6-9 aprilie.
La cea de-a IX-a ediţie a concursului, în cadrul căreia au fost diseminate cele mai bune produse finale rezultate în cadrul proiectelor europene de tip Comenius, Grundvig, Leonardo da Vinci sau E-twinning, au participat în acest an 119 elevi, din 36 de judeţe ale României, iar judeţul Suceava a fost reprezentat de elevii Liceului Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei şi cei ai Liceului cu Program Sportiv Suceava. Liceul dornean s-a clasat pe locul al IV-lea.
Produsul final prezentat de cele două eleve în cadrul acestei competiţii naţionale a fost cartea „Le Christianisme devant les autres religions du monde”, realizată în cadrul proiectului Comenius „Toleranţă şi diversitate religioasă în Europa modernă”, proiect derulat în perioada 2012-2014, pentru care instituţia dorneană a fost finanţată cu suma de 24.000 de euro.
Cartea, redactată în limba franceză sub coordonarea prof. dr. Dana - Mihaela Bereholschi, este disponibilă în versiune imprimată şi pe CD şi a fost publicată în anul 2014 la editura suceveană „George Tofan”.
Aceasta este rezultatul muncii în comun a celor patru echipe din ţările partenere (România, Italia, Insula Reunion - Franţa şi Bulgaria) şi îşi propune scoaterea în evidenţă a muncii de cercetare cu privire la descoperirea principalelor religii ale planetei, a toleranţei religioase din anumite zone ale globului şi împărtăşirea experienţelor trăite de participanţii la proiect.
Contribuţia celor două eleve la realizarea acestui produs final a constat în tehnoredactarea şi punerea în pagină a textului cărţii, prelucrarea şi inserarea fotografiilor făcute de elevi în perioada activităţilor locale şi în cadrul mobilităţilor în ţările partenere, realizarea copertei şi machetarea. Cartea poate deveni un auxiliar didactic atractiv şi util în cadrul orelor de religie, istoria religiilor, limba franceză sau al cursurilor opţionale, constituind un model pentru realizarea altor produse finale în cadrul proiectelor europene.
SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro