Două echipe din judeţul Suceava, Dorna Vatra Dornei şi Adistal Inter Conti Suceava, au luptat weekendul trecut, la Iaşi, alături de alte 16 formaţii din Moldova, pentru calificarea la turneul final al campionatului naţional de minifotbal, care se va derula la Arad, în intervalul 3-5 iulie. Ambele grupări au început bine competiţia şi au trecut cu bine de faza grupelor, după următoarele rezultate:
Adistal Inter Conti Suceava – Coriolan Bacău 5-0
Auto Driver Iaşi – Dorna Vatra Dornei 2-2, 3-2 după lovituri de departajare
Adistal Inter Conti Suceava – Arena Bariera Galaţi 3-3, 4-5 după lovituri de departajare
Dorna Vatra Dornei – Victoria Unistil Vaslui 5-0
Adistal Inter Conti Suceava – Moldocor Piatra Neamţ 3-2
Dorna Vatra Dornei – Sanorom Focşani 4-0
Dacă Adistal Inter Conti s-a oprit în sferturi, fiind învinsă cu scorul de 4-2 de Auto Driver Iaşi, Dorna Vatra Dornei şi-a continuat parcursul de excepţie, izbutind să se încoroneze câştigătoare a competiţiei. Formaţia pregătită de Dan Grigorean şi Cristin Grigorean a trecut în sferturi cu 2-0 de Deep Serv Focşani, după care a obţinut biletele pentru marea finală în urma succesului cu 3-1, în urma loviturilor de departajare, în faţa celor de la Auto Driver Iaşi. În ultimul act, dornenii s-au impus tot la loteria penalty-urilor, în dauna echipei E.ON Iaşi, cu scorul de 3-2.
Această performanţă a fost posibilă ca urmare a asocierii pe care Ionică Spânache şi Remus Cârlan, artizanii minifotbalului din Vatra Dornei, au iniţiat-o cu firma Design Construct din Braşov, ceea ce a făcut ca cei mai buni jucători din Ardeal să ajungă să evolueze pentru gruparea suceveană.
Iată cum se prezintă lotul echipei Dorna Vatra Dornei, care a obţinut calificarea la turneul final: Radu Burciu, Cosmin Crăciun, Eusebio Iacob, Liviu Oprea, Dragoş Popescu, Răzvan Radu, Bogdan Rădulescu, Robert Sala, Liviu Şerban, Stelian Slabu, Ciprian Ursu şi Toma Vincene. Antrenori: Dan Grigorean şi Cristin Grigorean.
SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro