Dosar penal pentru un bărbat prins beat la volan

La data de 17.11.2015, în jurul orei 23.56, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Dornelor din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Poiana Stampei, care nu utiliza centura de siguranță.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.



În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Agerpres.ro






CSM Dorna Vatra Dornei conduce lejer în fruntea clasamentului

Deşi a remizat doar, scor 2-2, pe propriul teren în disputa cu Bucovina II Milişăuţi în etapa a XIII-a a Campionatului judeţean al juniorilor B1, CSM Dorna Vatra Dornei are un avans liniştitor.

Chiar dacă principalele urmăritoare Rapid II Zimbrul Siret, Progresul Frătăuţii Vechi, Ştiinţa Vicovu de Sus, Şomuz Fălticeni şi Viitorul Liteni au repurtat victorii pe linie, dornenii păstrează un avans confortabil în fruntea clasamentului, de 9 puncte. Progresul Frătăuţii Vechi a reuşit chiar cel mai categoric succes al rundei, 9-1 cu Recolta Fântânele.



Rezultate înregistrate în etapa a XIII-a:

CS Gura Humorului – Moldova Drăguşeni 0-2
CSM Dorna Vatra Dornei – Bucovina II Milişăuţi 2-2
Bradul Putna – Şomuz Fălticeni 0-4
Viitorul Vereşti – Viitorul Liteni 1-4
Progresul Frătăuţii Vechi – Recolta Fântânele 9-1
Ştiinţa Vicovu de Sus – Victoria Vatra Moldoviţei 3-0
Şomuzul Preuteşti – Rapid II Zimbrul Siret 0-1

SURSĂ ARTICOL: SVnews.ro






Incendiu la o spalatorie auto si un atelier de tamplarie din Vatra Dornei

Au ars patru metri patrati de planseu, 20 de metri patrati din peretii interiori ai camerei centralei, zece metri patrati din peretii despartitori si patru metri patrati de acoperis. Cosul de fum al centralei s-a prabusit.

Incendiu la o spalatorie auto si un atelier de tamplarie din Vatra Dornei, luni la orele amiezii. La fata locului au intevenit militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei cu doua autospeciale.



La sosirea pompierilor, flacarile se manifestau la o constructie corp comun, in care functionau doua societati comerciale (o spalatorie auto si un atelier de tamplarie), existand pericolul de propagare la intreaga constructie P+1, cu o amprenta la sol de aproximativ 400 de metri patrati.

Incendiul a fost lichidat intr-o ora. Au ars patru metri patrati de planseu, 20 de metri patrati din peretii interiori ai camerei centralei, zece metri patrati din peretii despartitori si patru metri patrati de acoperis. Cosul de fum al centralei s-a prabusit.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului - jar sau scantei provenite din cosul de fum amplasat necorespunzator fata de materialele combustibile.







Firma Radburg vrea să ridice o fabrică de ars cauciucuri chiar la intrarea în staţiunea Vatra Dornei

Fără niciun fel de autorizaţie, “Autoservice-ul auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei”, aparţinând patronilor fabricii de procesare a cauciucrilor de la Slobozia – Grăniceşti, s-a întins până lângă calea ferată. Nu s-a ţinut cont că prin zonă sunt fire de înaltă tensiune, ori că pompierii nu au dat nici un aviz, care de altfel nici nu a fost cerut.

Toţi cei care cunosc activitatea firmei Radburg şi a celorlalte firme ale familiei Lungu – Hânţari, ştiu însă că acest autoservice de vulcanizare ar urma să devină un punct de preluare a cauciucurilor în scopul reprocesării acestora. Astfel, familia Hânţari din Marginea, prin firma Radburg, îşi construieşte o platformă de depozitare şi reprocesare a cauciucurilor cum nu se mai găseşte în Europa, la intrarea într-o staţiune turistică montană.



Procesarea cauciucurilor, devenită de aproape 20 de ani monopol al familiei Lungu – Hânţari în judeţul Suceava, a căpătat noi valenţe anul acesta, după ce activitatea care a produs poluări masive şi revolte la Slobozia – Grăniceşti s-a extins către Vatra Dornei. La intrarea în municipiul staţiune, SC Radburg Soft Service SRL a început să construiască pe o suprafaţă de aproximativ 2000 de metri pătraţi un “autoservice auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei – amplasament Strada Argestru”.

Toţi cei care cunosc activitatea firmei Radburg şi a celorlalte firme ale familiei Lungu – Hânţari, ştiu însă că acest autoservice de vulcanizare ar urma să devină un punct de preluare a cauciucurilor în scopul reprocesării acestora, prin celelalte puncte de lucru ale multitudinii de firme Radburg sau Supermag de la Marginea, Câmpulung şi în cele din urmă de la Slobozia – Grăniceşti, unde se află principala fabrică de reprocesare a anvelopelor aparţinând familiei Hânţar.

In data de 4 noiembrie anul trecut, Primăria municipiului Vatra Dornei, prin semnătura primarului Ilie Boncheş şi a altor funcţionari din instituţie, au acordat un certificat de urbanism societăţii Radburg Soft Service SRL, reprezentată de un anume Claudiu Ungureanu, în baza căruia se arată că pentru obţinerea autorizaţiei la investiţia solicitată este nevoie, pe lângă certificatul de urbanism, de mai multe documente, autorizaţii şi avize. Niciunele dintre acestea nu au fost obţinute, dar reprezentanţii firmei familiei Hântar au angajat lucrători care să amenajeze noul sediu al staţiei de reprocesare a cauciucurilor de la intrarea în oraşul staţiune Vatra Dornei.

Antreprenorii chemaţi să facă lucrări la noul “Autoservice auto” al firmei Radburg au constatat foarte repede că lucrează fără niciun fel de garanţie legală. Dincolo de faptul că cel mai important document pentru ridicarea unui edificiu – autorizaţia de construcţie, lipsea cu desăvârşire, nu existau nici avizele obligatorii din partea E.On – pentru că lucrarea se făcea în apropierea unor fire de înaltă tensiune, nici din partea CFR – pentru că investiţia viza o apropiere nepermis de mare de calea ferată electrificată Suceava – Vatra Dornei – Cluj – Timişoara. In acest fel Radburg a intrat în conflict cu CFR fiincă s-a apropiat la 10 - 15 metri de calea ferată care are o reţea electrică de 20.000 de volţi , pericolul unei electrocutări accidentale fiind foarte mare, dacă punctul de lucru Radburg de la Vatra Dornei ar deveni funcţional.

In loc să-i fugărească din oraş, primarul municipiului staţiune Vatra Dornei îi cheamă la consultări pe reprezentaţii firmei Radburg

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş a recunoscut faptul că cei de la Radburg Soft Service SRL au început lucrările fără niciun fel de autorizaţie şi le-au continuat chiar şi după ce în data de 28 iulie a.c., Primăria municipiului Vatra Dornei a transmis către firmă o adresă prin care se arată foarte clar că “urmare a controlului efectuat în teren s-a constatat că lucrările la obiectivul de “Autoservice auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei”, au continuat, cu toate că au fost fost sistate, printr-o adresă deja transmisă cu o lună înainte, în 29 iunie 2015. Ca atare, se mai arată în respectiva adresă, faptul că lucrările investiţiei au început fără obţinerea autorizaţiei de construire şi cu nerespectarea distanţei faţă de calea ferată, stipulată în autorizaţia emisă de SRCF Iaşi.

Autorizaţia de construire nu poate fi eliberată motivat de faptul că documentaţia prezentată este incompletă. Pe de altă parte, aceeaşi structură regională de Căi Ferate Iaşi a comunicat primăriei că nerespectarea distanţei dintre axul căii ferate şi construcţie, de 20,5 metri atrage pierderea valabilităţii autorizaţiei CFR şi se solicită sistarea lucrărilor. Ca atare, pentru clarificarea situaţiei create, reprezentanţii firmei Radburg Soft Service SRL Marginea, punct de lucru Vatra Dornei, au fost invitaţi încă de atunci la sediul primăriei localităţii pentru clarificarea situaţiei create. Nici acel Claudiu Ungureanu, recomandat ca administrator, nici patronii de facto ai firmei Radburg nu au catadicsit să meargă la primăria Vatra Dornei, pentru a intra în legalitate. Au continuat însă lucrările, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

CITESTE MAI MULT AICI: ObiectivDeSuceava.ro






Motorină şi scule furate dintr-un TAF de un tânăr

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată duminică seară despre faptul că, în perioada 14-15 noiembrie, persoane necunoscute au sustras bunuri dintr-un utilaj TAF parcat pe raza comunei Dorna Arini.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că utilajul aparține unei societăţi comerciale și este folosit la lucrări de exploatare a materialului lemnos în zonă.Astfel, sâmbătă, după terminarea programului de lucru, utilajul a fost parcat în curtea imobilului unui localnic, în care sunt cazați și muncitorii forestieri, iar a doua zi s-a constatat lipsa unor scule din interior și a circa 40 litri motorină din rezervor.



În urma activităților întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 21 de ani, din municipiul Vatra Dornei, cazat în același imobil cu muncitorii forestieri.

Prejudiciul în cuantum de 250 lei a fost recuperat, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Balul Bobocilor de la Liceul Industrial „Vasile Deac”, un eveniment de nota 10 - VIDEO

Vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 18, Casa de Cultură din Vatra Dornei a devenit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să fie aproape de participanții la Balul Bobocilor de anul acesta.

Eusebiu Leșanu, Căilean Geanina, Marian Rusu, Aiftimiei Suzana, Rotariu Damian, Alina Dumitrița, Dâmbu Cosmin Iacob, Monica Șidacaru, Nicușor Bizom, Cosmina Slatariu, Menliceanu Alex, Dartu Valentin, Andreea Pantea, Alina Ciubotar, sunt cei care pentru două ore au încercat să arate tot ce pot, doar pentru a câștiga titlul la care visează orice boboc.

Până la câștigarea marelui titlu însă, participanții au trebuit să treacă cu brio de proba de prezentare, proba de aptitudini, dar mai ales de proba „surpriză”.



La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, cel care i-a oferit și un cadou uneia dintre concurente, pentru „atitudine”. „Mi-a fost foarte greu să mă decid pentru atitudine pentru că toți au fost talentați. La domnișoara cu numărul unu însă, atitudinea a fost totul. Deși acum toți avem Facebook, i-am oferit o ramă foto digitală”, a spus Cătalin Nechifor.

Aiacoboaie Mihaela, Violeta Codorean, Cosmin Tarca, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boancheș și primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, sunt doar câțiva dintre cei care au jurizat balul de anul acesta de la la Liceul Industrial „Vasile Deac”, din Vatra Dornei.

„N-a fost foarte ușor să alegem doar două perechi, ca fiind câștigătoare și asta pentru că toți participanții de anul acesta au fost foarte buni. E o plăcere pentru mine să fiu prezent la un asemenea eveniment, mai ales când vezi că atâția copii s-au pregătit din timp, pentru a face ceva frumos în această seară”, a declarat pentru Suceava Live, primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

La finalul spectacolului, juriul a decis câştigătorii distincţiilor de Miss şi Mister 2015, dar și Miss și Mister Popularitate să plece către două perechi care s-au remarcat pe parcursul concursului.

Astfel, Miss şi Mister Boboc 2015 de la Liceul Industrial „Vasile Deac”, au fost Alexandru Melniceanu și Andreea Pantea.

Nici pentru Marian Rusu, cel care a câștigat titlu de Mister Popularitate și pentru partenera sa, Aiftimiei Suzana, cea care fost Miss Popularitate, ziua de 13 n-a fost una cu ghinion, aceștia bucurându-se pe parcursul concursului de o susținere incredibilă din partea spectatorilor.

Lidia Buble a fost cea care i-a făcut pe boboci să uite de emoții, oferindu-le tuturor un spectacol de zile mari.

În încheiere, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boancheș i-a felicitat pe toți cei care au ales să își petreacă două ore la un eveniment de calitate. „Totul e bine când se termină cu bine. Vă felicit pentru tot ce ați făcut în această seară. Astăzi, aici, avem doar câștigători. Începând cu bobocii și terminând cu profesorii, organizatorii, spectatorii, iar eu nu pot decât să vă felicit pe toți. Vă doresc reușite în viață, sănătate și doar note de 10”, le-a transmis celor prezenți, primarul municipiul Vatra Dornei, Ilie Boancheș.


SURSĂ ARTICOL: SuceavaLive.ro






Căruţaş accidentat grav după ce nu a acordat prioritate unei maşini

Vineri, în jurul orei 19.30, în timp ce s-a pus în mișcare cu atelajul hipo neînregistrat pe DJ 174, în localitatea Panaci, un localnic de 46 de ani nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Panaci, intrând în coliziune cu acesta.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului atelajului hipo. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului hipo, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.



„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Nemultumiri dupa inchiderea Bazei de Odihnă şi Tratament Recuperator de la Dorna Arini - VIDEO

Măsura de închidere imediată a Bazei de odihnă şi tratament recuperator, precum şi a unităţii de cazare de la Complexul monahal “Acoperământul Maicii Domnului”, în satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, pentru că nu există aviz de securitate împotriva incendiilor, a fost o lovitură atât pentru personalul unităţii, cât şi pentru turiştii care erau cazaţi pentru tratament şi care au fost nevoiţi să părăsească imediat camerele în care era cazaţi.

În conformitate cu Hotărârea de Guvern 915/2015, în baza căreia acţionează acum pompierii, măsura de sistare a activităţii a fost luată imediat, din ziua controlului.

„Un preaviz de 24 de ore mi s-ar fi părut de bun-simţ”



Echipa de control a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, deplasată vineri la faţa locului, a dispus închiderea celor două construcţii cu destinaţie de turism în aceeaşi seară, la ora 18.00. Baza de tratament nu era foarte aglomerată, fiind vorba de aproximativ 10 turişti care erau cazaţi în unitate. Decizia a stârnit nemulţumirea oamenilor.

Remus Birtaşu, un bărbat din Bucureşti, venit la tratament la Dorna Arini împreună cu soţia sa, şi-a făcut bagajele vineri seară şi a plecat spre Vatra Dornei, pentru a se caza şi a pleca la drum a doua zi. „La general vorbind cred că este bine că se iau aceste măsuri acolo unde nu există aviz de securitate la incendii şi este un potenţial ridicat de risc. Poate că ar fi trebuit însă mai multă îngăduinţă pentru turişti, un preaviz de 24 de ore pentru a pleca mi s-ar fi părut de bun-simţ”, a spus bărbatul.

În căutarea unui mijloc de transport, pe înserate

Într-o situaţia mai dificilă se afla Georgeta Pecar, o femeie în vârstă de 65 de ani, din Dorohoi - Botoşani. Femeia avea bilet de tratament până pe 20 noiembrie, însă sejurul s-a scurtat brusc, vineri, 13 noiembrie. Femeia încerca vineri seară să găsească o maşină cu care să ajungă acasă.
„Suntem foarte derutaţi, măcar dacă ne anunţau de dimineaţă, să găsim un mijloc de transport spre casă. Ne-au luat total prin surprindere”, a declarat femeia.

Oamenilor li s-a oferit totuşi varianta de a mai rămâne o noapte în complexul monahal, la chilii, care nu au fost vizate de control. De asemenea, turiştii au declarat că au primit înapoi pe loc banii pentru zilele de tratament de care nu au beneficiat.

Angajaţii complexului balnear au refuzat să facă vreo declaraţie referitoare la măsura de închidere, spunând că şefii lor sunt la Constanţa.
Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” a fost construită începând din 1999 de ÎPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, pe terenul moştenit de la părinţi.

Catalin Nechifor, nemulţumit si el de modul de acţiune al pompierilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că baza de tratament „Procopie şi Elisabeta” din cadrul Complexului monahal de la Dorna Arini a fost închisă de pompieri într-o manieră „heirupistă”.

Domnul Nechifor a scris pe pagina sa de Facebook: „În seara asta s-a închis baza de tratament şi recuperare din Dorna Arini, din cadrul complexul mănăstiresc Gheorghiţeni. Nu comentez decizia de închidere, ştiam că sînt anumite nereguli de multă vreme, ci doar modalitatea. (…) Foarte mulţi turişti au trebuit să plece la ceas de seară ! Mi se pare cam heirupist ! E doar o părere personala !”.

Amendă de 100.000 de lei şi activitate sistată imediat

Maiorul Emilian Ţehaniuc, ofiţer specialist 1 la Inspecţia de Prevenire în cadrul ISU Suceava, care a făcut parte din echipa de control deplasată la Gheorghiţeni, a declarat: „S-a luat decizia aplicării unei sancţiuni contravenţionale de 100.000 de lei şi a aplicării sancţiunii complementare, de oprire a activităţii şi utilizării celor două construcţii cu destinaţie de turism”.

El a subliniat că echipa de control a vizat doar cele două clădiri cu destinaţie de turism, nu şi biserica sau chiliile. Problemele de la clădirile complexului balnear sunt multiple. Ele sunt pe mai multe niveluri şi construite doar din lemn, nu au căi de evacuare suficiente în raport cu mărimea lor şi nici sisteme de siguranţă în caz de izbucnire a unor incendii.

Neregulile, constatate de pompieri încă din 2010

Maiorul Ţehaniuc a mai arătat că neregulile pe linia de securitate la incendii au fost aduse de multă vreme la cunoştinţa celor care administrează complexul balnear, este vorba de Fundaţia „Sfinţii Pricopie şi Elisabeta”.

„Neregulile nu constituie o noutate nici pentru noi, nici pentru alte instituţii de control din judeţ care au fost aici de-a lungul timpului. ISU a notificat din timp fundaţia cu privire la problemele existente la aceste construcţii”, a arătat ofiţerul ISU.

Din 2010, pompierii au amendat în fiecare an complexul bisericesc pentru că funcţionează fără aviz de la ISU. O problemă delicată este legată de cum vor putea administratorii fundaţiei să intre în legalitate. Specialiştii în linie de securitate în incendii spun că în cazul celor două construcţii masive din lemn este aproape imposibil ca acestea să poată fi autorizate în actuala formă, orice intervenţii s-ar face.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro

Dornenii au urcat pe podiumul Crosului 15 Noiembrie de la Brașov

Sâmbătă, 14 noiembrie, atleții Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei au luat startul la cea de-a XXVI ediţie a concursului internaţional Crosul 15 Noiembrie, competiţie sportivă de alergare pe şosea ce a avut loc la Braşov, pe traseul parcurs de participanții la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni pe 15 noiembrie 1987.

Lungimea traseului a fost de 5 kilometri, cu plecare de la SC Roman SA pe Calea București, Spitalul Județean, SC Hidromecanica SA, Cinema Patria, Teatrul „Sică Alexandrescu”, sosirea fiind în fața Prefecturii Brașov.



Andrei Dorin Rusu a terminat pe poziția a noua în proba open, în fața sa trecând 4 sportivi kenyeni, doi moldoveni, un ucrainean și un senior, Cristian Vorovenchi, de la CSM Bacău. Mai mult, Andrei Dorin Rusu a câștigat medalia de aur atât la juniori I, cât și la juniori II, în timp ce la juniori III, prima poziție a fost câștigată de colegul său de club Claudiu Daniel Mihăescu, iar la junioare 3, de dorneanca Maria Costiuc.

„Sunt foarte bucuros de aceste rezultate, în special ale lui Andrei Dorin Rusu, sportiv ce a făcut o cursă la un tempo foarte ridicat, cu sportivi seniori ce au experiență mare. Sperăm ca pe 22 noiembrie Andrei Dorin Rusu să facă o cursă foarte bună la Campionatul Balcanic de Cros ce va avea loc la Zagreb. Mulțumesc conducerii Primăriei municipiului Vatra Dornei, instituție ce ne-a sprijinit pentru această deplasare”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Școala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei - Exemplu de bune practici în activitatea de prevenire a violenței în mediul școlar și de gestionare a conflictelor


La nivel județean, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava desfășoară campania de prevenire a violenței în mediul școlar "RESPECT".


În cadrul acestei campanii, în perioada 02 — 13.11.2015, Școala Generală nr. 2 Vatra Dornei a organizat o serie de activități interactive cu participarea cadrelor didactice și a elevilor, identificând o serie de bune practici și soluții inovative pentru detensionarea stărilor conflictuale și prevenirea actelor de violență în școală.



Conflictul este un dezacord care duce la tensiuni între oameni. Este un proces social în care fiecare parte implicată în interacțiune percepe faptul că interesele și obiectivele sale sunt negativ afectate de către cealaltă parte prezentă.

Nu există două conflicte identice, ci doar tipare comune. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conștientizarea lor. Există indicii care variază de la evident la subtil. Acestea sunt cheile conflictului, simptome, indicatori, stadii sau tipuri distincte ale conflictelor.

Printre cele mai întâlnite conflicte între tineri sunt conflictele de relaționare. Acestea apar ca urmare a emoțiilor puternice, stereotipurilor și lipsei de comunicare.

De cele mai multe ori, polițistul intervine în conflict atunci când acesta a ajuns în etapa de ostilitate deschisă. Pentru prevenirea violențelor, indiferent de modul lor de manifestare, este importantă cunoașterea căilor alternative de rezolvare a disputelor, atât de către părțile implicate direct, cât și de către cei care au responsabilitatea de a interveni.

Pentru polițist, cunoașterea microcomunității pe care o are în responsabilitate, inclusiv sub aspectul stărilor conflictuale, îi poate permite să intervină în etapele incipiente ale conflictului, atunci când se pot aplica măsuri noncoercitive de intervenție.

O inițiativă deosebită în vederea analizării cauzelor conflictului și a soluțiilor de detensionare a fost promovată de dna. consilier educativ a Școlii Generale nr. 2 Vatra Dornei, profesor Mihaela Aicoboae, care a organizat în data de 06.11.2015 un simpozion la care au participat consilierii educaționali de la unitățile de învățământ din zona Dornelor, atât din mediul urban cât și rural, primarul municipiului Vatra Dornei, consilieri locali, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și ai Inspectoratului Județean Școlar Suceava, preoți și alți membri marcanți ai comunității.

Au fost prezentate instrumente de lucru și metode aplicate de dna. profesor Mihaela Aicoboae, atât în cadrul Școlii Generale nr. 2 , dar și la Liceul și au fost diseminate bune practici în activitatea de prevenire.

Directorul unității de învățământ, dna. profesor Luminița Seliman și consilierul educativ Mihaela Aicoboae au prezentat ulterior, în mod practic implementarea conceptului nonviolent prin activități interactive la mai multe clase de elevi din ciclul gimnazial, la activități participând peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.

De asemenea, în cadrul activităților gestionate și organizate de consilierul educativ Mihaela Aicoboae, copiii au realizat un spot video de promovare a nonviolenței și toleranței care va fi promovat la nivel județean.

În cadrul discuțiilor prilejuite de seminarul organizat, dar și în activitățile cu elevii din perioada 02 — 13.11.2015, au fost prezentate și dezbătute idei și concepte privind dialogul, negocierea conflictelor, medierea și arbitrajul acestora, importanța comunicării.

Dialogul, comunicarea, este o metodă care implică rezolvarea unei dispute de către părți fără sprijinul celei de-a treia părți.

Negocierea este procesul prin care două părți ajung la un acord prin folosirea celor mai bune abilități de negociere, prin schimb de informații. Nevoile sunt identificate prin comunicare, iar pozițiile sunt ajustate până când se ajunge la un acord real.

Medierea este procesul prin care părțile în conflict sunt de acord să se folosească de ajutorul unei a treia părți, care în acest caz va fi neutră, imparțială și care ăi va ajuta să ajungă la o soluție, creând un mediu de cooperare și comunicare deschisă.

Arbitrajul este procesul prin care părțile sunt de acord să folosească o a treia parte, neutră, imparțială, acceptată pe deplin de ambele. Arbitrul va asculta ambele părți, argumentele, va verifica dovezile și va lua o decizie bazată pe acestea. De obicei părțile sunt de acord, înainte de arbitraj, să respecte deciziile arbitrului.

Educația trebuie stimulată de toți factorii activi din viața comunității, pentru a putea crea generații de tineri responsabili, cu un comportament civilizat, situați în afara sferei infracționalității.

În accepțiunea polițiștilor tânărul merită respect și trebuie să manifeste respect , față de semeni, față de valorile sociale reale.

Tocmai de aceea, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității — IPJ Suceava desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Suceava, campania de responsabilizare "R.E.S.P.E.C.T.".

Bune practici în activitatea de prevenire, precum activitățile realizate la nivelul Școlii Generale nr. 2 Vatra Dornei, de un colectiv de profesori inimoși și copii și părinți interesați de dezvoltarea personală și profesională sunt exemple care asigură sustenabilitatea campaniei "RESPECT" ce va continua și în perioada următoare, atât în unitățile de învățământ din mediul urban cât și din mediul rural.

SURSĂ ARTICOL: Agerpres.ro






Tanar din Vatra Dornei, prins cu tigari de contrabanda in masina

Tanar din Vatra Dornei, prins cu tigari de contrabanda, in urma unui control in trafic. Un echipaj de politie a oprit, sambata, in trafic pe DN 17, pe raza comunei Pojorata, autoturismul condus de un tanar de 22 de ani din municipiul Vatra Dornei.

In urma controlului interiorului autoturismului, politistii au gasit 500 pachete de tigari de provenienta extracomunitara si fara timbru de accizare, pentru care nu existau documente de provenienta și despre care, tanarul de 22 de ani a declarat ca le-a achizitionat din Bazarul Suceava, cu scopul de a le vinde in localitatea de domiciliu.



Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul politiei, iar tigarile in valoare de 5.500 lei, au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor. Politistii au intocmit in cauza dosar penal pentru comiterea infractiunii de contrabanda.







Complexul monahal de odihna si tratament din Dorna Arini a fost închis de pompieri - VIDEO

Pompierii au pus lacătul pe baza de tratament balnear a Fundatiei "Procopie si Elisabeta" din cadrul complexului monahal "Acoperamantul Maicii Domnului" din satul Gheorghiteni, comuna Dorna Arini. Complexul a fost ctitorit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului si este construit în cea mai mare parte din lemn, iar cei de la ISU spun că riscul unui incendiu era major. Aşa că ieri au decis să-l închidă, iar turiştii au fost evacuaţi.

Inaugurat în 2010, complexul monahal de la Dorna Arini funcţionează de cinci ani fără autorizaţie de la ISU.

Clădirile din lemn sunt prea apropiate, spun pompierii, iar scările interioare şi exterioare, tot din lemn, fac practic imposibilă evacuarea turiştilor în caz de incendiu.



Purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata a declarat ca o echipa de control a ISU Suceava s-a deplasat, vineri dupa-amiaza, la asezamantul monahal pentru a verifica daca s-a conformat solicitarilor pompierilor de intrare in legalitate stipulate in procesul verbal de constatare din 12 februarie 2015.

Inspectorii ISU au constatat ca factorii responsabili din cadrul complexului nu s-au conformat, reguli elementare privind securitatea la incendiu nu sunt respectate, iar in aceste conditii s-a dispus suspendarea activitatii bazei de odihna si tratament, dar si a hotelului arondat. Este vorba de doua cladiri din lemn, fara cai de evacuare suficiente si fara sisteme de securitate care sa se declanseze in caz de incendiu.

In luna septembrie a acestui an, pompierii au intervenit la complexul monahal pentru a stinge un incendiu izbucnit la mai multe chilii, din cauza unor improvizatii la instalatia electrica.

Alin Galeata a precizat ca pana in prezent complexului de la Gheorghiteni i-au fost aplicate zece amenzi in valoare totala de 46.500 lei.

Pompierii au închis baza de odihnă şi tratament şi au aplicat o sancţiune de 100.000 de lei.

Cei 15 turiști cazați în centrul de recuperare au fost nevoiți să își facă bagajele. Complexul cu 40 de camere va putea fi redeschis doar dacă administratorii vor reuşi să elimine toate neregulile.

Manastirea "Acoperamantul Maicii Domnului" din Gheorghiteni este un asezamant monahal de maici, ctitorie a IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Asezamantul monahal a fost construit in satul natal al ierarhului, pe locul casei parintesti. Manastirea a fost sfintita pe 20 octombrie 2004 de catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului si PF Teoctist.


SURSE ARTICOL: StirileProTV.ro ; Digi24.ro






ANUNT : Vand teren intabulat in Comuna Carlibaba


Detalii Anunț: Vand teren cu o suprafata de 3912 mp, situat in Sat Carlibaba Noua, cu actele la zi. Iesirea la nord (Drumul Comunal, asfaltat) iar la sud iesirea la padure. Posibilitati constructie casa, cabana, pastravarie.

Preț: 7000 €

Nume: Peter Knoblauch

Telefon: 00491639622168

E-mail: knoblauch.peter@web.de






Incendiu de proporții in centrul municipiului Vatra Dornei

Sursa Foto: Radio Dorna
Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în centrul municipiului Vatra Dornei.

În apelul sosit pe numărul unic de urgenţă 112, s-a anunţat faptul că arde acoperişul unei magazii, de lângă un restaurant, însă la sosirea echipajelor, ardea acoperişul clădirii unui coafor şi exista pericolul de propagare la două restaurante, un bloc de locuinţe şi depozitul unui supermarket, construcţii care constituiau un corp comun. În locaţiile afectate de foc şi fum nu se aflau persoane care să necesite evacuarea.



Incendiul a fost lichidat la ora 16:57 şi au ars acoperişul coaforului pe 80 de metri pătraţi, tâmplăria din lemn a unui apartament pe 6 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi alte bunuri. Flăcările au degradat un aparat de climatizare, accesorii profesionale din coafor, mobilier, aproximativ 15 metri pătraţi de rigips de pe culoarul de acces înspre unul dintre restaurante şi două oglinzi de la intrarea aceluiaşi local.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din coşul de fum, deteriorat, al unei centrale termice.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, cele două restaurante, blocul de locuinţe şi depozitul supermarketului.

Incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni la un coș de fum al celor de la Les Amis. Detașamanetul de pompieri Vatra...
Posted by Radio Dorna on 11 Noiembrie 2015

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Dornenii au urcat pe podiumul concursului internațional de la Ungheni

Atleții Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei au luat startul, în weekend, la a 17-a ediție a Concursului Internațional de alergare pe șosea, ce a avut loc în orașul Ungheni, din Republica Moldova. Doi dintre sportivii pregătiți de antrenorul Cristian Prâsneac au făcut o cursă foarte bună, impunându-se la categoriile lor de vârstă și chiar și la cele superioare.

Astfel, Andrei Dorin Rusu s-a impus la categoriile juniori I și II, ocupând locul trei în clasamentul open, acolo unde au fost și seniorii. Andrei a terminat cei 10 kilometri ai cursei după 31 de minute și 5 secunde, un timp foarte bun, mai ales că este încă junior II. Un alt sportiv antrenat de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei, Daniel Mihăescu, a reușit să câștige medalia de aur în cursa rezervată juniorilor III, terminând cei 6000 de metri după 17 minute și 45 de secunde.



„Sunt foarte încântat de cursa făcută de cei doi sportivi și de rezultatele obținute. Petru Andrei Dorin Rusu urmează două concursuri foarte grele, pe 15 noiembrie la Brașov, o competiție internațională de alergare pe șosea, iar pe 21 noiembrie la Campionatul Balcanic de Cros, ce va avea loc în Croația, la Zagreb. Mulțumim Primăriei municipiului Vatra Dornei, cea care ne sprijină de ani buni în eforturile noastre de a ajunge cât mai sus în atletismul românesc și internațional”, a explicat antrenorul Cristian Prâsneac.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Șofer vitezoman, fără permis de conducere corespunzător, depistat de polițiști în trafic

Luni, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a depistat cu aparatul radar pe strada Roşu, din localitate, autoturismul cu remorcă condus de un tânăr de 20 de ani, din Republica Moldova care circula cu viteza de 71 km/h în localitate.

În urma verificării documentelor ansamblului de vehicule, polițiștii au constatat faptul că, masa maximă autorizată a autoturismului este de 3.500 kg şi a remorcii de 2.000 kg, iar permisul de conducere, este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul auto.



În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Dosare penale pentru doi şoferi prinşi rupţi de beţi la volan

Un bărbat din Coşna şi unul din Vatra Dornei s-au ales cu dosare penale, după ce au fost surprinşi la volan cu alcoolemii de 0,98, respectiv 1,46 mg/l.

In data de 5 noiembrie 2015, la ora 12.45, agenţii Postului de Poliţie Suceviţa au oprit pentru control pe DC Voivodeasa – strada Speranţei din localitate, autoutilitara Ford Tranzit înmatriculată în Portugalia condusă de Vasile Puşcă, de 50 de ani, din comuna Coşna.

Cum şoferul mirosea a băuturi alcoolice a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.



Tot în data de 5 noiembrie a.c., la ora 18.20, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, Ionel Fulga, de 55 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe fondul neatenţiei în conducere şi a consumului de alcool, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul Volkswagen Passat condus regulamentar de Silvia Negrean, din comuna Dorna Arini.

In urma impactului nu au fost înregistrate victime omeneşti. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Ionel Fulga, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi negativ în cazul Silviei Negrean.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






A treia etapă a Cupei Mondiale de sanie pe pârtie naturală se va desfăşura la Vatra Dornei

A treia etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se va desfăşura la Vatra Dornei, în perioada 15 - 17 ianuarie 2016, pe pista de sanie „Bucovina”. Este pentru al patrulea an consecutiv în care o etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală se desfăşoară la Vatra Dornei.

Deşi etapele de Cupă Mondială sunt programate în calendarul competiţional la intervale de timp destul de apropiate, 8 -10 ianuarie 2016 etapă la Olang (Italia) şi 20-24 ianuarie etapă la Moscova, în oraşul staţiune sucevean sunt aşteptaţi sanieri profesionişti din cel puţin 15 ţări, de pe trei continente.



Aşa cum am aflat de la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, şi responsabil cu organizarea etapei de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală de la Vatra Dornei, anul acesta pista de sanie „Bucovina” va avea instalaţie de nocturnă, astfel încât coborârile vor putea avea loc şi seara, când temperaturile vor fi scăzute.


„Cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului am obţinut fonduri pentru 52 de stâlpi de iluminat cu toate dotările necesare pentru nocturnă. Ne-ar mai trebui un tun de zapadă, pentru că, imediat cum coboară temperaturile sub zero grade trebuie să începem să facem gheaţă pe pârtie. Fiind la început de sezon, tunurile de zăpadă de la pârtia Veverita vor fi utilizate pentru a produce zăpadă pentru această pârtie. Avem promisiuni din partea administraţiei locale că va fi montată o pompă în râul Dorna care va asigura necesarul de apă la rezervorul de la baza pârtiilor de schi şi sanie astfel încât producerea de zăpadă artificială şi realizarea gheţii naturale pe pârtia Bucovina să poată fi făcute 24 de ore din 24”, ne-a declarat prof. Octavian Pungovschi.

Profesorul Octavian Pungovschi ne-a mai spus că pentru realizarea pistei de gheaţă naturală se va folosi metoda combinată, cuburi de gheaţă şi gheaţă formată prin îngheţarea apei amestecată cu zăpadă.

Prima etapă de Cupă Mondială la sanie pe pistă naturală va avea loc în perioada 11 – 13 decembrie 2015 la Kühtai (Austria).

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Nici o persoană din lotul judecat pentru ţeapa de peste 850.000 de franci elveţieni dată la Volksbank Vatra Dornei nu va ajunge după gratii

Cei 15 inculpaţi din dosar, care sunt acuzaţi că au obţinut credite de la Volksbank Vatra Dornei, folosind adeverinţe de salariat false, au creat un prejudiciu de 864.500 de franci elveţieni. Aceştia fie au fost achitaţi, fie au primit pedepse cu închisoarea cu suspendare ce nu depăşesc un an şi şase luni de zile.

Tribunalul Suceava i-a achitat pe inculpaţii Georghe Dorin Dănilă, Constantin Antonio Anton, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc şi Dorina Sutea, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În acelaşi dosar, soţii Marian Ionel Borgovan şi Maria Georgeta Borgovan au primit câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.



Victor Mezdrea, Maria Tîcşa, George Dinu Vlad Dan şi Marilena Străjer s-au ales cu câte un an şi o lună de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals, în timp ce Carmen Dinu Vlad s-a pricopsit cu un an şi două luni de închisoare de suspendare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Mariana Dănuţa Nedelea cu un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru aceleaşi gen de fapte. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În acelaşi dosar, Gheorghina Geta Iordache, fosta directoare de la Volksbank Vatra Dornei, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune.

În vara anului 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Gheorghina Geta Iordache şi a unui număr de 15 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieşit faptul că inculpata Gheorghina Geta Iordache, din Vatra Dornei, în calitate de director al filialei băncii Volksbank din Vatra Dornei, a obţinut un credit bancar punându-şi casa sub ipotecă. Aceasta pentru a putea scoate casa de sub ipotecă a falsificat o cerere de radiere a ipotecii din cartea funciara, după care a vândut imobilul, producând un prejudiciu total de 357.223,46 de euro.

De asemenea cei 15 inculpaţi, Marian Ionel Borgovan, Gavril Iordache, Maria Georgeta Borgovan, Dorin George Dănilă, Antonio Constantin Anton, Victor Mezdrea, Marilena Străjer, Maria Tîcşa, Mihai Mirel Bulughiană, Vlad Dan George Dinu, Carmen Dinu, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc, Dănuţa Mariana Nedelea şi Dorina Sutea, sunt acuzaţi că au indus în eroare filiala băncii Volksbank din Vatra Dornei, în modul că au adus adeverinţe false prin care demostrau că sunt salariaţi, reuşind să obţină mai multe credite, producând un prejudiciu total de 864.500 de franci elveţieni. Anchetatorii nu au reuşit să descopere dacă şi aceste credite au fost acordate cu bună ştiinţă de directoarea Gheorghina Geta Iordache.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei premiat cu 5.000 de lei de catre Ministerului Educaţiei

Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava si Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului vor primi câte 5.000 de lei din partea Ministerului Educaţiei, cele trei unităţi fiind declarate câştigătoare în cadrul competiţiei pentru obţinerea certificatului "Şcoala Europeană", ediţia 2015.

Zeci de şcoli din întreaga ţară s-au înscris la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, unităţile de învăţământ câştigătoare fiind răsplătite cu bani pe care îi pot utiliza pentru dotări. Conducerea fiecărei şcoli va decide cu privire la bunurile pe care le va achiziţiona din recompensa primită.



Competiţia "Şcoală Europeană" este o iniţiativă a Ministerului Educaţiei care se bucură de recunoaştere din partea instituţiilor europene. Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Potrivit organizatorilor, „competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asuprașcolii”.

Criteriile de evaluare sunt: coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor, integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor în programul curent al şcolii, performanțele școlare, asigurarea egalităţii de şanse, continuitate şi constanţă în derularea de activităţi comunitare, strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare, strategie şi modalităţi de valorizare a rezultatelor.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei