PROMOVARE: O tânără studentă din Suceava și-a înființat propria agenție de turism prin fonduri nerambursabile

Un proiect mai amplu, intitulat „O Șansă pentru Succes în Afaceri - SUCCES“, POSDRU/176/3.1/S/150295 și inițiat de Camera de Comerț și Industrie a județului Neamț, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov, a reprezentat șansa unor tineri cu spirit antreprenorial din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Centru să-și pună în practică ideile de afaceri cu ajutorul unei finanțări nerambursabile acordate în baza Schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru antreprenori”.

A fost și șansa Ioanei Cîmpanu, tânără studentă la ciclul masteral din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din Suceava, care a obținut o finanțare nerambursabilă de aproximativ 15.000 de euro, pentru a-și pune în practică ideea de afaceri: înființarea unei agenții de turism în municipiul Suceava. „Am auzit de această oportunitate de finanțare chiar în timpul unui curs la facultate. Deși oarecum sceptică în privința posibilității de a obține acea finanțare, nu am ezitat și m-am înscris chiar în aceeași zi. Înscrierea în proiect a fost urmată de participarea la o serie de cursuri de antreprenoriat și, ulterior, de participarea la un concurs de planuri de afaceri. Am pus ideea de afaceri pe hârtie, conform cerințelor, și am trimis planul de afaceri chiar la sfârșitul perioadei de înscrieri la concurs”, declară Ioana Cîmpanu.



După aproximativ o lună, proiectul tinerei studente de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, avea să fie declarat eligibil pentru finanțare și câștigător, obținând cel mai mare punctaj în urma evaluării tuturor proiectelor depuse la nivelul Regiunii Nord-Est, evaluarea fiind efectuată de către o comisie formată din câte 7 membri, din care 3 reprezentanți ai mediului de afaceri, mediului financiar, patronate din aria de implementare a proiectului și un observator din partea OTIMMC Iași.

„După semnarea contractului de finanțare, a urmat perioada de implementare a proiectului și, implicit, a ideii de afaceri. Astfel, sub atenta îndrumare a echipei de consultanți din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Neamț, am reușit să înființăm Agenția de Turism CAMPION TOUR din Suceava, situată chiar vis-a-vis de Universitate și Observatorul Astronomic. Finanțarea nerambursabilă s-a concretizat, în mare parte, în investiții în mobilier, aparatură de birou performantă, platformă de rezervări online, consumabile și, nu în ultimul rând, în promovare. Personalul agenției este 100% calificat, cu studii universitare de licență, master și chiar doctorat în turism și, mai mult decât atât, cu experiență, căci toți angajații au lucrat de-a lungul timpului în cadrul altor agenții de turism. Am reușit să formăm o echipă competitivă care să poată oferi sfaturi de călătorie avizate, pachete de vacanță diversificate și, nu în ultimul rând, să manifeste o reală preocupare față de client și solicitările acestuia”, a mai declarat Ioana Cîmpanu.

Detalii suplimentare:
Ioana CÎMPANU
Telefon: 0745 784 057






Dosare penale la regimul rutier in zona Vatra Dornei

La 02.02.2016, ora 19.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DC 82, Sărișoru Mare, autoturismul condus de un bărbat de 57 de ani din comuna Șaru Dornei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.



La 02.02.2016, ora 19.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control la intersecția DN 17B, cu DJ 174, din comuna Dorna Arini, mopedul condus de un bărbat de 27 ani din comuna Dorna Arini.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Agerpres.ro






ANUNT : Vand autoturism Peugeot 806

Detalii Anunț: Vand autoturism Peugeot 806 cu urmatoarele dotari: Computer de bord, Jante din aliaj, ABS, Airbag, Comenzi volan, Geamuri electrice, Oglinzi electrice, Servodirectie.

Masina functioneaza si arata impecabil. Ca dotari are climatronic, geamuri si oglinzi electrice, radiocasetofon cu dubla comanda, jante aliaj pe 15, ABS, servodirectie, airbag, închidere centralizata, parbriz incalzit.

Masina are baterie noua cu garantie si discuri de frâna noi, în tipla, pentru a se înlocui cele de pe masina. Nu are rugina si nu necesita în momentul de fata nici o reparatie.

Masina este fabricata în 1997, are capacitatea cilindrica 2000 cc, 65 cp. si 167780 km. la bord.

Este înmatriculata în Bulgaria cu actele la zi. Rog serozitate !

Preț: 2780 Euro

Nume: Vasilut Simion

Telefon: 0746804183





ANUNT : Vand teren in Vatra Dornei

Detalii Anunț: Vand teren in orasul Vatra Dornei, la doar 4 km de primaria Vatra Dornei. Terenul este intravilan, intabulat, cu actele la zi. Potrivit certificatului de urbanism se poate construi pe el casa / cabana, pensiune, vila, etc.

Suprafata terenului este de 4509 mp si se vinde la pretul de 7 euro / mp. Se vinde si parcelat, minim jumatate din suprafata terenului.

Terenul beneficiaza de apa / curent si are o deschidere la drumul principal de aproximativ 40 m liniari.

Preț: 7 euro / mp

Telefon: 0740294829

E-mail: robert.botez@yahoo.com





S-a anunţat primul candidat pentru Primaria Vatra Dornei ... Vezi cine e !


Liderul Mişcării Populare Suceava, Corneliu Popovici, a anunţat vineri opt candidaţi ai acestei formaţiuni politice pentru funcţiile de primar din 10 municipii şi oraşe ale judeţului.

Corneliu Popovici a precizat că toate aceste candidaturi au fost validate în data de 16 ianuarie a.c. în Consiliul Naţional al Mişcării Populare. Popovici a amintit în primul rând de candidatura lui Marian Andronache pentru Primăria Suceava, fiind convins că acesta va câştiga funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ.

„Cred în reuşita lui. Avem la Suceava o echipă nouă în politică, iar rezultatul nostru la alegerile locale va fi cel pe care contăm. Iar cu anunţarea domnului Marian Andronache am vrut să înlăturăm orice comentariu referitor la această candidatură”, a spus Corneliu Popovici.



Liderul MP Suceava a adăugat că pentru Primăria Vatra Dornei a fost validată candidatura lui Cătălin Ursache, de 46 de ani, de profesie inginer silvic. Popovici a spus că acesta are în momentul de faţă o afacere în domeniului turismului ecvestru, iar în trecut a locuit şapte ani în Statele Unite ale Americii şi a fost implicat în mai multe proiecte de voluntariat, unul dintre acestea fiind sub coordonarea Casei Regale a Marii Britanii.

Cătălin Ursache a fost subiectul unui articol publicat acum ceva timp și pe VatraDorneiLive.ro pe care vă invităm să-l citiți: Călare pe vârf de munte, la peste 2.000 de metri

MAI MULTE DETALII: SVnews.ro






Marcel Iures va fi prezent la Vatra Dornei cu spectacolul de teatru "ABSOLUT"

Primaria Municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultura „Platon Pardău” va invita sa participaţi la primul regal teatral din acest an !

Duminica, 14 februarie, de la ora 18.00, la Casa de Cultura „Platon Pardău” va avea loc spectacolul comedie „ABSOLUT”, o adaptare după „Ivan Turbincă”, de Ion Creangă, in regia lui Alexandru Dabija. În distribuţie, marele actor MARCEL IUREŞ !

Pentru acest rol, Marcel Iures a câștigat “Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” la Festivalul Comediei Româneşti, in 2012.

“Celebrul actor realizează un adevărat tur de forţă, într-o punere în scenă modernă, pe cât de plină de umor, pe atât de surprinzătoare, a clasicei povești a lui Ion Creangă, „Ivan Turbincă”. Regia spectacolului aparține unuia dintre cei mai importanți regizori români contemporani, Alexandru Dabija.

Montarea accentuează liniile esențiale ale existenței umane înseși, dincolo de detaliile vieților individuale, concrete, în care întâlnirea cu Dumnezeu, Moartea sau Diavolul rămân momentele fundamentale.


Singur cu publicul său, Marcel Iureş recreează - cu o virtuozitate ieșită din comun, cu vervă, dar și cu finețe - un spectru larg de personaje, ipostaze, de fapt, al omului generic în fața Absolutului.

Aşa cum declara Alexandru Dabija, miza acestui spectacol este una majoră, regizorul şi actorul „încercându-şi puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești”- Institutul Cultural Român.

Biletele se pot procura între orele 08.00 - 16.00, de luni până vineri, de la Casa de Cultură “Platon Pardău” Vatra Dornei la pretul de doar 25 lei.

Pentru orice informaţii sunati la tel. 0230375229 sau 0734228926 !

Mai multe detalii: AICI






Groapa de gunoi de pe Mestecăniş a fost construită ilegal

Curtea de Apel Cluj a desfiinţat decizia prin care Consiliul Local Pojorâta oferea un teren de nouă hectare Consiliului Judeţean Suceava, teren pe care a fost construită groapa de gunoi de pe Mestecăniş.

Cu alte cuvinte, magistraţii clujeni au arătat că depozitul ecologic de deşeuri de pe Mestecăniş a fost realizat ilegal. Curtea de Apel Cluj a admis recursul înaintat de localnici din Valea Putnei şi Mestecăniş, anulând Hotărârea nr. 64 emisă la data de 9 august 2010 de Consiliul Local Pojorâta, prin care nouă hectare de teren au ajuns în posesia Consiliului Judeţean Suceava.



Taman pe acest teren, s-a construit groapa de gunoi de pe Mestecăniş, un proiect blamat încă de la început. Cum decizia magistraţilor clujeni este definitivă, se poate concluziona că depozitul ecologic de deşeuri de pe Mestecăniş a fost construit ilegal, după ce CJ Suceava a proiectat o groapă de gunoi pe un teren ce nu este al său.

Cei de la Consiliul Judeţean Suceava nu au putut oferi încă o explicaţie despre ce se va întâmpla pe viitor cu groapa de gunoi de pe Mestecăniş, care în prezent a ajuns să fie realizată în proporţie de 95%. „Vreau să vă asigur că vom respecta decizia instanţei. Vreau, în plus, să reafirm ceea ce am şi zis în mai multe întâlniri publice cu ONG-uri de mediu şi locuitori din Pojorâta şi din judeţ că dacă va exista o soluţie legală vom încerca să reparăm răul creat în 2009. Proiectul a fost depus in 2009, pe vremea când preşedintele consiliului era Gheorghe Flutur şi nu am avut altă variantă decât să continuăm ceea ce era deja decis. Locaţia de pe Mestecăniş a fost probabil cea mai proastă decizie posibilă”, a arătat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.

În zona Pasului Mestecăniş din masivul Giumalău, la o altitudine de 1.086 de metri, Consiliul Judeţean Suceava a construit o groapă de gunoi. Excavatoarele au săpat deja o groapă imensă chiar în vârful muntelui, iar miile de metri cubi de pământ rezultat a fost deja mutat cu zeci de camioane pe pajişti din apropiere. Groapa de gunoi urma să adune toate deşeurile menajere colectate din localităţile din zona montană a judeţului Suceava.

Gunoiul produs de suceveni trebuia să fie depozitat chiar aproape de vârful trecătorii care face legătura între staţiunile de interes naţional Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Muntele săpat, zona defrişată şi movilele de pământ excavat de pe marginea drumului european 576 au transformat spectaculosul Pas Mestecăniş într-un peisaj dezolant.

Investiţia a fost realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. La 25 ianuarie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava (CJ), Ioan Cătălin Nechifor, semna cu reprezentanţii firmelor Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“.

Termenul de finalizare a lucrărilor era de iulie 2014, însă proiectul nu a fost terminat nici până în prezent. Conform proiectului, se estima că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici urmau să fie depuse 350.000 de tone de deşeuri.







Vatra Dornei primește 400.000 de lei pentru a putea asigura căldura în municipiu

Municipiul Vatra Dornei va primi un ajutor financiar de 400.000 de lei, din Fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Suceava, în vederea achiziţionării de combustibil lichid pentru centrala termică a oraşului. Astfel, va fi asigurat agentul termic la parametri normali, pînă la sfîrşitul sezonului rece.

Decizia alocării banilor va fi luată în reuniunea deliberativului judeţean. Potrivit unui raport semnat de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, centrala termică din Vatra Dornei a fost pusă în funcţiune în 2004 şi dispune de trei cazane, din care două pe rumeguş şi tocătură şi unul pe combustibil lichid. În raport se menţionează că, în prezent, centrala este suprasolicitată, din cauza creşterii numărului de consumatori, faţă de 2004, iar gradul de uzură avansat, fizic, dar şi moral al echipamentelor tehnologice, determină în mod repetat grave avarii.



Remedierea defecţiunilor necesită intervale importante de timp şi, de aceea, sînt afectaţi beneficiarii de agent termic. În raport se subliniază că, în aceste condiţii, este imperios necesară folosirea cazanului pe combustibil lichid, care înregistrează un consum de 500 de litri pe oră şi determină o creştere exponenţială a costurilor de producţie.

Preşedintele Nechifor propune acordarea ajutorului din Fondul de rezervă al CJ, fiindcă Primăria Vatra Dornei nu poate asigura fondurile pentru cumpărarea carburantului. La sistemul centralizat de termoficare al municipiului staţiune sînt racordate peste 2.400 de apartamente, 34 de case, 14 instituţii publice, precum şi 56 de agenţi economici, din care mare parte activează în domeniul turismului.

SURSĂ ARTICOL: SVnews.ro






Accident rutier la Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive

Accident rutier la Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive. In urma impactului un barbat de 62 de ani a fost ranit.

Politia municipiului Vatra Dornei a fost sesizata prin "S.N.U.A.U 112" despre faptul ca, pe strada Pinului din localitate, a avut loc un accident rutier. Politistii deplasati la fata locului au stabilit faptul ca, in timp ce conducea autoturismul, pe strada Pinului din localitate, ajungand intr-o curba la stanga, un barbat de 37 de ani, din municipiul Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive, a derapat si a patruns pe sensul opus, unde a intrat in coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un barbat de 62 de ani, localnic.



In urma accidentului a rezultat ranirea usoara a conducatorului auto de 62 de ani. Cei doi conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative in ambele cazuri, dupa care, la spital, li s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.







Limita de viteză la intrarea în Vatra Dornei, la Argestru, ridicată la 70 de km/h

Limita de viteză de la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Suceava, pe strada Argestru, a fost ridicată de la finele anului trecut la 70 de kilometri la oră, măsura fiind luată în urma numeroaselor solicitări în acest sens, venite în special de la autorităţile locale din municipiul staţiune. Este vorba de porţiunea de aproximativ doi kilometri prevăzută cu câte două benzi pe fiecare sens de mers, unde drumul este în aliniament, cu vizibilitate foarte bună.



Ridicarea limitei de viteză de la 50 de km/h la 70 de km/h a fost aprobată atât de Serviciul Rutier Suceava, cât şi de Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, care are în administrare porţiunea respectivă din DN 17, şoseaua care leagă Suceava de Ardeal.

Chiar dacă în zonă au fost accidente rutiere, poliţiştii rutieri au constatat, după o analiză, că acestea nu au avut drept cauză principală viteza excesivă. În plus, această porţiune nu este una foarte aglomerată, iar traficul pietonal este redus. În aceste condiţii, mărirea limitei de viteză a fost aprobată.

Pe respectiva porţiune de drum se acţionează intens cu aparatul radar, fapt care i-a nemulţumit pe foarte mulţi şoferi de-a lungul timpului. Poliţiştii spun însă că de regulă au fost amendaţi doar şoferii surprinşi cu peste 70 de kilometri la oră, având în vedere configuraţia drumului, care permite rularea cu o viteză ceva mai ridicată.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Zeci de mii de bovine din zona de munte a judeţului riscă să dispară

Modificarea criteriilor de acordare a subvenţiilor pentru bovinele crescute la munte, în sensul că ajutorul financiar pentru zonele defavorizate montane mai poate fi primit doar de fermierii care au minimum zece vaci adulte, este o lovitură cruntă pentru marea majoritate a crescătorilor din cele 37 de comune din judeţ incluse în zona montană defavorizată.

Într-un memoriu înaintat principalilor factori de decizie din România, semnat de doctorul veterinar Petrea Dulgheru, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, în numele crescătorilor de animale din zona de munte, se arată că în cele 37 comune din judeţ din zona montană sunt înregistrate peste 18.400 de exploataţii, cu peste 70.000 de bovine, media fiind de 3,8 capete per gospodar.

„Este cea mai dură lovitură dată oamenilor din zona montană a judeţului Suceava, în ultimii 26 de ani”

„După 2014, cu noua formă de acordare a subvenţiei, mai primesc subvenţiile pentru zonă montană defavorizată doar 53 de exploataţii nonprofesionale, gospodării ale populaţiei şi 74 de societăţi comerciale. În procente, pentru această măsură nouă, mai iau subvenţie 0,69% din totalul exploataţiilor. Este cea mai dură lovitură dată oamenilor din zona montană a judeţului Suceava, în ultimii 26 de ani”, a arătat Petrea Dulgheru, care a venit cu cifrele concrete amintite mai sus.



În aceste condiţii, dacă nu se va schimba ceva, zeci de mii de capete de bovine crescute în zona montană vor dispărea, avertizează crescătorii de la munte.

Proprietăţile fărâmiţate nu permit o comasare atât de rapidă

În memoriul înaintat în numele fermierilor din zona de munte se arată că această schimbare bruscă a legislaţiei este un dezastru pentru proprietarul de păşune de la munte care, în majoritate, deţine 1-5 hectare de teren.

„Dacă cineva doreşte să primească subvenţie, după acest model, trebuie să aibă în total, cu vaci, cu juninci, cu tineret, cu reforme, 20-22 de capete şi circa 45 de hectare de fâneaţă şi pășune, pentru a le hrăni. În comunele noastre astfel de proprietari sunt sub 1%, iar dovada se vede în numărul celor care mai sunt eligibili pentru subvenţii. Această schemă, de la Bucureşti sau de la câmpie, este imposibil de implementat la munte. De asemenea pentru viţeii de lapte sau de carne gospodarii nu mai primesc subvenţii deloc”, se arată în memoriu.

Petrea Dulgheru a explicat că, la munte, 3 sau 5 bovine înseamnă 10-15 capete la câmpie. Asta în primul rând pentru că la munte perioada de păşunat este mult mai redusă, iar în rest animalul trebuie ţinut în grajd şi hrănit.

Dulgheru a admis că este nevoie de comasare, este nevoie ca fermierii să se dezvolte şi să-şi mărească efectivele, condiţii în care o parte vor dispărea, însă această trecere nu poate fi atât de bruscă.

„În primul rând, trebuie să se facă o strategie pentru munte, pe 25-30 de ani, susţinută de toate partidele, care să nu fie modificată la şase luni, la doi ani sau la patru ani, în funcţie de cum se schimbă partidele la guvernare”, a declarat Dulgheru. El a arătat că a achiziţionat şi crescut, până în 30 ianuarie 2014, şase bovine din rasa Charolaise pură din Franţa, însă fără un sprijin financiar, de care beneficiază fermierii din toată Uniunea Europeană, a renunţat la această activitate.

„De doi ani de zile, de când a apărut această bătaie de joc faţă de munte, le-am vândut, la fel cum au făcut şi alţi oameni care au avut iniţiativă. Am şi 21 de ovine pe care trebuie să le vând”, a declarat Petrea Dulgheru.

“Mi s-a impus să cosesc fânul după 1 iulie, însă asta ar însemna să produc doar celuloză şi mucegai”

O altă problemă, la fel de serioasă, este legată de condiţiile de agro-mediu impuse la accesarea subvenţiilor pe păşune, în zona defavorizată de munte. Obligativitatea fermierilor de a nu cosi păşunea mai devreme de 1 iulie este considerată total absurdă, în contrast total cu specificul zonei montane.

Petrea Dulgheru a declarat: „Am renunţat la subvenţia pe păşune din cauza condiţiilor de agro-mediu. Mi s-a impus să cosesc fânul după 1 iulie, însă asta ar însemna să produc doar celuloză şi mucegai. Este o directivă europeană interpretată prost de unii domni de la Bucureşti, care nu au treabă cu muntele”, a declarat crescătorul de animale şi doctorul veterinar Petrea Dulgheru.

Vacile „prea bătrâne”, tăiate de pe listă la subvenţii

Problemele crescătorilor de vaci de la munte sunt foarte multe şi complexe. Toader Pîntea, crescător de bovine din Dorna Arini, a explicat, într-un interviu pentru emisiunea „Viaţa Satului”, de la TVR, că are o exploataţie cu 23 de bovine, din care 12 vaci cu lapte şi restul tineret. Deşi ferma sa nu este mică, bărbatul nu a reuşit să încaseze subvenţie pentru vaca defavorizată de la munte.

„Problema este că cele zece vaci trebuie să aibă toate până în vârsta de 8 ani. Eu am 12 vaci cu lapte, dar sub vârsta de opt ani am doar şapte, restul sunt de nouă şi zece ani”, a explicat crescătorul. El a mai arătat că în cazul subvenţiei standard pe cap de animal, pe care o încasează la acelaşi nivel cu toţi crescătorii din ţară, primeşte bani doar pentru opt bovine, câte avea pe 31 ianuarie 2013, data de referinţă aflată în vigoare şi astăzi. „Am 23 de animale, dar iau bani pentru opt”, şi-a spus năduful crescătorul.

Crescător: „Nu ştiu dacă mai sunt trei fermieri din Dorna Arini care iau subvenţii pe vaca cu lapte defavorizată”

Un alt crescător din Dorna Arini, Daniel Popa, este nemulţumit că, pentru subvenţia pe păşune, i s-a cerut să facă un curs de agro-mediu.
„Am absolvit un liceu cu profil veterinar şi o şcoală post-liceală în agro-turism, dar se pare că nu este suficient. Cred că o să ni se ceară şi facultate ca să creştem vaci”, a declarat bărbatul pentru emisiunea „Viaţa Satului”.

„Nu ştiu dacă mai sunt trei fermieri din Dorna Arini care iau subvenţii pentru vaca cu lapte defavorizată. La noi e munte, nu se face porumb, nu se face grâu, e frig. Avem trei luni de vară de păşunat, iar în rest vaca stă în grajd şi trebuie să mănânce. Nu este normal să fim puşi pe acelaşi rang cu crescătorii de la câmpie. Dacă nu se întâmplă ceva cred că încet o să dispară de tot vacile din zona de munte a judeţului”, a mai spus crescătorul din Dorna Arini.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Un șofer care a produs un accident mortal în Vatra Dornei a fost trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Andreica pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Din probele administrate la dosar a reieșit că, în după–amiaza zilei de 4 mai 2014, în jurul orei 15.40, în timp ce inculpatul Ioan Andreica conducea pe DN 17 autoutilitara Mercedes Benz aparținând firmei SC „D.T.” SRL la care era angajat în calitate de șofer, când a ajuns în apropierea unei benzinării din municipiul Vatra Dornei, din cauză că nu a respectat mai multe dispoziții legale cu privire la circulația pe drumurile publice a produs un accident rutier ce s-a soldat cu decesul victimei A.C., care la rândul ei se angajase în traversarea străzii de la stânga la dreapta prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.



Inculpatul Ioan Andreica nu a respectat în primul rând obligația de a respecta regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

In al doilea rând, inculpatul Ioan Andreica a încălcat limita maximă de viteză din localitate, de 50 km/h. Soferul era în măsură să prevină producerea accidentului prin reducerea vitezei de deplasare la valoarea de 50 km/h, limită impusă ca restricție pe porțiunea de drum pe care se deplasa. In al treilea rând, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure, printre altele, siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a altor persoane.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Vatra Dornei.

SURSĂ ARTICOL: ObiectivDeSuceava.ro






Un minor de 16 ani a furat mai multe cartuşe de ţigări dintr-un bar

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată sâmbătă, în jurul orei 12.00, de o femeie de 68 de ani, din localitate, despre faptul că dintr-un bar de pe raza localității persoane necunoscute au sustras mai multe cartușe de țigări.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul a fost identificat ca fiind un minor de 16 ani, din judeţul Botoşani, de la care s-au recuperat 2 cartuşe de ţigări.



„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






ANUNT : Vand casa complet mobilata

Detalii Anunț: Vand gospodarie in Dorna Arini - Gura Negri formata din casa de 230 mp ce cuprinde la parter living, bucatarie, baie, terasa acoperita, camera centralei, la etaj 1 are 3 dormitoare, baie, terasa acoperita, 2 balcoane, la etaj 2 mansarda locuibila si o casuta mai mica de 40 mp cu o camera, hol, bucatarie, baie, beci. Terenul este de 618 mp si mai cuprinde si 2 magazii.

Preț: 85000 euro neg.

Nume: Ion

Telefon: 0745500498

E-mail: pavalion50@yahoo.com





Ani grei de puşcărie pentru fraţii Căldărariu, spaima staţiunii Vatra Dornei

Tribunalul Suceava a dat primul verdict în cazul fraţilor Zabăr şi Gabriel Căldărariu, care au semănat panică şi îngrijorare în staţiunea Vatra Dornei, şi nu doar printre localnici, ci şi printre oamenii legii.

Pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani, a primit-o Zabăr Căldărariu, care a fost judecat pentru trei infracţiuni. Magistraţii l-au găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare şi au aplicat şi pedepse substanţiale. Pentru infracţiunea de tâlhărie tânărul de etnie romă a primit 4 ani de închisoare, pentru ultraj a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în timp ce pentru tentativă de omor a primit 9 ani de detenţie. În plus, magistraţii au constatat că Zabăr Căldărariu avea la activ o altă condamnare rămasă definitivă în decembrie 2015.

La acea vreme, Curtea de Apel Suceava l-a găsit vinovat pentru trei infracţiuni de şantaj, două condamnări fiind de câte 4 ani, iar a treia de 3 ani. În final, i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani de închisoare, la care se adaugă câte o treime din celelalte condamnări, ceea ce înseamnă o condamnare finală de 20 de ani de închisoare.



În ceea ce-l priveşte pe fratele său, Gabriel Căldărariu, condamnarea aplicată este de 6 ani de închisoare cu executare. Soluţia de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Suceava.

Au sărit la bătaie la un poliţist cu cioburi de la sticle sparte

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava i-au trimis în judecată pe cei doi fraţi din municipiul Vatra Dornei la mijlocul anului trecut.

Faptele s-au petrecut în noaptea de 4 - 5 iulie 2015, când într-un club din Vatra Dornei, fratele mai mare a tâlhărit un tânăr de la care a sustras suma de 110 lei, ameninţându-l cu acte de violenţă, după ce iniţial încercase fratele mai mic să-i ia bani cu forţa victimei.
Cu banii luaţi au plecat într-un alt club din oraşul staţiune, însă între timp victima tâlhăriei a alertat poliţia.

Un judiciarist în civil l-a identificat pe Zabăr Căldărariu în clubul respectiv şi, după ce şi-a declinat identitatea, i-a cerut suspectului să iasă cu el până afară, să stea de vorbă.

Între timp, a sunat la dispecerat, cerând întăriri pentru a-l lua pe tânărul de 19 ani la postul de poliţie, iar în momentul în care poliţistul vorbea la telefon, Zabăr Căldărariu a spart două sticle de bere, rămânând în fiecare mână cu un ciob de sticlă. Profitând de faptul că poliţistul nu era cu faţa spre el, a încercat să îl lovească în zona capului. Norocul victimei a fost că un jandarm care se afla în timpul liber la clubul respectiv a observat momentul în care suspectul a fost scos afară din local de poliţist şi, ştiind că primul este un individ agresiv, a ieşit şi el după cei doi, să se asigure că nu vor fi incidente. Când a văzut că Zabăr Căldărariu a spart cele două sticle şi a încercat să-l lovească pe poliţist a intervenit, ridicând mâna pentru a para lovitura ce viza zona capului poliţistului. A reuşit să blocheze lovitura doar parţial, agresorul reuşind să-l taie pe poliţist în zona gâtului.

„În continuare, pentru a-şi materializa intenţia iniţială, inculpatul Căldărariu Zabăr a început să lovească haotic cu cioburile de sticlă, utilizate ca "arme albe", spre zonele vitale, reuşind să mai provoace câteva leziuni prin tăiere persoanelor vătămate”, arată procurorii.

Minorul i-a tăiat şi el cu un ciob de sticlă pe poliţist şi pe jandarm

Poliţistul şi jandarmul au reuşit să-l dezechilibreze pe agresor şi atunci au încercat să-l imobilizeze, moment în care a apărut fratele mai mic, Gabriel Petronel Căldărariu, care a ieşit din local cu o sticlă de bere, a spart-o şi l-a lovit cu un ciob pe jandarm în zona toraco-lombară stânga. Cu acelaşi ciob, minorul a reuşit să-l taie în zona braţelor şi pe agentul de poliţie.

Între timp, fratele mai mare a reuşit să fugă, însă a fost ajuns din urmă de poliţist şi jandarm şi imobilizat. Aici s-a mai petrecut un episod violent, adolescentul în vârstă de 17 ani aruncând înspre jandarm cu un bloc de piatră de aproximativ zece kilograme, însă din fericire victima a reuşit să se ferească şi să evite lovitura.

Cei doi fraţi au fost reţinuţi ulterior de anchetatori. Tânărul în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv, iar minorul de 17 ani, cercetat sub control judiciar. Victimele nu au suferit leziuni grave, însă procurorii criminalişti au considerat că agresorii au atentat la viaţa celor doi angajaţi ai Ministerului de Interne, adăugând la infracţiunile iniţiale, de tâlhărie şi ultraj, şi tentativa de omor calificat.

Zabăr Căldărariu şantaja elevi, cărora le lua banii

Zabăr Căldărariu a fost condamnat la finele anului trecut şi într-un alt dosar de şantaj. Împreună cu alţi indivizi din Vatra Dornei, acesta exercita presiuni asupra elevilor de la un liceu, pe care-i lăsa fără bani.

În rechizitoriul de sesizare a instanţei de judecată se arată că pe 16 martie 2015, ştiind că elevii de la Grupul Şcolar "Vasile Deac" din municipiul Vatra Dornei au luat bursele, indivizii din gruparea care-l avea în componenţă şi pe Zabăr Căldărariu au constrâns un elev să le dea 3 lei, ameninţându-l cu bătaia, iar apoi, în acelaşi mod, au obligat un alt elev să le dea 5 lei, iar pe altul să le dea 10 lei.

De asemenea, Căldărariu, împreună cu alţi doi inculpaţi din dosar, a obligat un alt elev, pe care l-au şi lovit, să le dea 2 lei. Prin aceeaşi modalitate de constrângere, alţi patru elevi au dat în total 27 de lei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Revelion in aer liber în centrul municipiului Vatra Dornei

Primăria Vatra Dornei îi invită pe toți cei interesați să petreacă Revelionul 2016 în centrul orașului, în fața primăriei. Sunt pregatite mai multe concerte care vor începe la ora 23 !









Pastorala de Crăciun 2015 a IPS Pimen Suceveanul

Când a venit plinirea vremii, scrie Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie - din Sfânta Fecioara Maria (n.n.) - ca să dobândim înfierea“ (Gal. 4, 4-5). „Plinirea vremii“ înseamnă ajungerea lumii Vechiului Testament la capătul drumului trăirii vieţii în păcate, adică în totala stare de înstrăinare de Dumnezeu, o viaţă apăsată şi zdrobită de mustrarea tainică a cugetului, a conştiinţei; ajunsă în această stare sufletească, „şi-a venit în sine“, fiind cuprinsă de dorinţa arzătoare de a se întoarce şi a se apropia de Dumnezeu părăsind starea de păcătoşenie; astfel a dobândit conştiinţa că pacea sufletească omul o poate avea numai atunci când sufletul său „se odihneşte în Dumnezeu“, cum spune Fericitul Augustin în Confesiunile sale, prin împlinirea voii lui Dumnezeu.

Dumnezeu aşteaptă permanent îndreptarea noastră, părăsirea păcatului, „care grabnic ne împresoară“ (Evr.12, 1). El vrea, dar nu ne sileşte; Dumnezeu respectă libertatea noastră, de a voi sau a nu voi, chiar şi atunci când libertatea noastră alege răul; Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă noi Îl părăsim; El ne dă permanent nenumărate prilejuri şi posibilităţi ca noi să părăsim păcatul şi să ne îndreptăm către El, izvorul vieţii şi al nemuririi, să ne apropiem de El, să ne unim sufleteşte cu El, împlinind voia Lui.

„Dumnezeu“, spune prorocul Iezechiel, „nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă la calea Sa şi să fie viu“ (Iezechiel 33, 11).

Această stare nefericită a înstrăinării omului de Dumnezeu, proorocul Isaia o arată prin cuvintele: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai suntem chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, morţii s-ar cutremura!“ (Isaia 63, 19). Este strigătul omului ajuns la capătul drumului vieţii trăite fără Dumnezeu, „strigătul din adâncul sufletului“ cum glăsuieşte prorocul David (Ps. 129, 1).



Timpul naşterii cu trup a Fiului lui Dumnezeu este consemnat de istorie: „În zilele Cezarului August“, locul: oraşul Betleem, sălaşul pentru a înnopta: o peşteră (Luca 1, 1-4) leagănul pentru Prunc: o iesle (Luca 2, 12). Deasupra acestui sălaş cu totul sărăcăcios „mulţime de oaste cerească - pe bolta cerului (n.n.) - laudă pe Dumnezeu zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bună voire“ (Luca 2, 13-14). Smerenia şi slava Fiului lui Dumnezeu, care S-a născut cu trup, s-a împletit şi în acest moment din istoria mântuirii neamului nostru omenesc.

Faptul naşterii Fiului lui Dumnezeu cu trup este menţionat de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan prin cuvintele: „Cuvântul s-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 12, 14). „Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Ioan 1, 1).

Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1, 9). Acest adevăr este mărturisit de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Noi urmăm Domnului nostru Iisus Hristos împlinind poruncile Lui, care sunt lumină pentru trăirea vieţii noastre creştine (Ps.118, 105; II Petru 1, 19). Urmăm lui Hristos luându-ne crucea (Mc. 8, 34), povara lepădării de sine, de egoism, de felul trăirii vieţii numai pentru sine şi nu şi pentru aproapele ajutându-l atunci când se află în lipsuri; în necazuri, urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este lumina lumii atunci când „lucrăm adevărul“ (Ioan 3, 21), adică atunci când trăim viaţa noastră creştină călăuziţi de învăţătura credinţei aşa cum am primit-o prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei.

Fiul lui Dumnezeu născându-Se cu trup, spune Sfântul Evanghelist Ioan, „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan1, 11-12).

Oamenii, unii, nu L-au primit chiar începând cu momentul naşterii Lui - cum a fost de exemplu Irod; Sfânta Fecioară Maria, însărcinată, gata să nască pe Fiul lui Dumnezeu, n-a fost primită să găzduiască într-o casă de om din Betleem, ci, într-o peşteră, într-un staul de animale; Fiul lui Dumnezeu, născut cu trup, a fost batjocorit şi răstignit; după Înălţarea Sa la cer, persoana şi învăţătura Sa au fost lepădate ca un rău, iar cei care au crezut şi L-au urmat au fost prigoniţi timp de trei secole; după libertatea trăirii şi mărturisirii credinţei creştine, adusă de Sfântul Împărat Constantin, dispreţul şi lepădarea de persoana Fiului lui Dumnezeu şi învăţătura Evangheliei Sale au rămas până astăzi o permanenţă, fără ca această stare de lucruri, aceste „porţi ale iadului“ să poată birui Biserica lui Hristos (Matei 6, 18), care este „stâlpul şi temelia adevărului“ (I Timotei 3,15).

Cei care au primit în sufletele lor pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu-Cuvântul, au primit putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, iar cea mai mare demnitate pentru persoana umană este ca ea să poarte numele de fiu al lui Dumnezeu; această putere ne este împărtăşită prin Sfintele Taine ale Bisericii, îndeosebi Taina Pocăinţei şi cea a Împărtăşaniei. Cei care L-au primit în sufletele lor pe Mântuitorul, Lumina lumii, au primit lumina minţii şi a inimii creând opere de artă şi cultură nemuritoare, care au darul de a înnobila sufletul omului. Cultura şi arta Europei au ca izvor şi pecete Evanghelia Mântuitorului, Lumina lumii, şi aceste două harisme ajută şi ele la realizarea menirii omului: dobândirea asemănării cu Dumnezeu, viaţa de sfinţenie.

Omul, pentru a ajunge la plinătatea menirii sale, are nevoie de educaţie şi de dobândirea de cunoştinţe corespunzătoare acestei lucrări; educaţia şi dobândirea cunoştinţelor încep din copilărie, în familie, şi continuă pe băncile şcolii de toate gradele; predarea religiei în şcoală este un drept al fiecărui elev; a refuza participarea la ora de religie înseamnă a-L refuza pe Dumnezeu, Creatorul şi Lumina lumii.

Viaţa omului trăită fără lumina lui Hristos, învăţătura Evangheliei Sale, este o viaţă trăită în întuneric, întunericul păcatului necunoaşterii lui Dumnezeu care înseamnă moarte, moartea sufletului. „Plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23), dar şi moartea trupului (Rom. 6, 21) înainte de sorocul rânduit de Dumnezeu, o moarte de multe ori tragică. Nu orice moarte tragică este urmarea păcatelor. În cazul unei morţi tragice nu avem dreptul să judecăm pe cel mort, ci avem datoria să luăm aminte la noi înşine, sporind râvna, strădania, de a nu ne lăsa prinşi în mrejele păcatelor, să ne îndreptăm cât mai des către scaunul de spovedanie pentru a primi iertarea păcatelor noastre, dobândind bucuria mântuirii.

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate şi bucurie sfântă în petrecerea sfintelor sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului; Noul An să vă fie cu bună sporire în cele de folos pentru noi şi semenii noştri.

IPS Pimen







Urmărit şi prins în trafic cu o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă

Un tânăr de 26 de ani din comuna Stulpicani, aflat la volanul unui BMW, a fost urmărit de poliţişti în trafic şi prins cu o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, când un echipaj de poliţie care patrula pe DN 17 a observat în trafic un autoturism marca BMW de culoare neagră, cu geamuri fumurii, care circula cu viteză redusă. La vederea echipajului de poliţie, cel aflat la volan a virat imediat pe un drum lateral, demarând cu viteză.

Poliţiştii au plecat imediat în urmărirea lui, reuşind să-l oprească după aproximativ 500 de metri. În timp ce îi verificau şoferului documentele, oamenii legii au observat pe bancheta din spate a maşinii o cantitate mare de cartuşe cu ţigări. Condus la sediul poliţiei din Vatra Dornei, bărbatul aflat la volan a fost identificat ca fiind Virgil Ilie, de 26 de ani, din comuna Stulpicani, iar în urma controlului efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate şi în portbagaj a fost găsită cantitatea de 1.990 pachete țigări netimbrate.



Autoturismul marca BMW în valoare de 6.000 de euro a fost sigilat și indisponibilizat în curtea poliţiei, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 19.900 lei a fost confiscată. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la „economic”, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, colectare, transport de mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscut fiind faptul că aceste ţigări provin din contrabandă.

Suspectul a fost reținut sâmbătă seara cu ordonanţă pe o perioadă de 24 ore și a fost introdus în arestul IPJ Suceava. Ieri la prânz, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus cercetarea inculpatului sub control judiciar, acesta neavând voie să părăsească localitatea de domiciliu.

Astfel de acţiuni ale poliţiei vor continua şi în perioada următoare, în vederea prinderii şi identificării celor cu preocupări infracţionale de introducere în ţară, depozitare şi transport a ţigărilor de contrabandă.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”, de la Vatra Dornei, şi-a desemnat câştigătorii. Concursul s-a adresat elevilor din clasele V-XII din Vatra Dornei și din împrejurimi, aceştia prezentându-se în competiţie cu câte două creații literare, pentru secțiunile Proză scurtă sau Eseu.

Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Vatra Dornei și Casa de Cultură „Platon Pardău” şi, ca în fiecare an, s-au acordat câte trei premii și mai multe mențiuni, atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru liceeni, precum și premii speciale.

La gimnaziu, au obţinut premii elevii David Ioja, Tudor Marinca, Mara Apălămăriţei şi Roxana Pilug, iar la liceu, cele mai apreciate lucrări au fost ale Ioanei Cojocar, Alinei Covaci, Cristinei Muscă şi Anei Wilczinski.

Potrivit organizatorilor, „Festivalul de proză scurtă este un bun prilej de autocunoaştere pentru tinerii creativi şi de afirmare. Membrii juriului, Gheorghe Paţa - preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Dorneni, Anica Facina - scriitoare şi prof. Paraschiva Abutnăriţei, au apreciat talentul scriitoricesc şi originalitatea lucrărilor, dar au fost şi foarte exigenţi”.



Concursul local de creaţie a fost un bun exerciţiu creativ pentru elevii din zona Dornelor, o testare înaintea participării la alte concursuri de creaţie, judeţene sau naţionale.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Primarul Viluț Mezdrea, omul care dovedește că tinerețea poate însemna înțelepciune și hărnicie


Ales ca primar al comunei Poiana Stampei, în anul 2012, tânărul edil a pornit pe un drum care nu îi era foarte străin, încrezător și pus pe realizări mari. Absolvent a două facultăți de prestigiu din țară, Viluț Mezdrea a activat mai întâi ca viceprimar în Primăria Poiana Stampei, iar de patru ani, face treabă inginerește, cum știe el mai bine, dar nu uită să presare și puțin suflet în tot ceea ce face.

„Provin dintr-o familie de oameni gospodari care, prin eforturi considerabile, m-au susţinut pe toată perioada anilor de studiu, animați de dorița și speranța că mă voi întoarce acasă, iar acest lucru s-a și întâmplat. Acasa înseamnă pentru mine Poiana Stampei, iar locuitorii acestei comune fac parte deja din marea mea familie”, ne-a declarat tânărul primar.

La 30 de ani reprezenta o comunitate

După ce a fost ales ca primar al unei comune importante a județului, Viluț Mezdrea, a trecut la treabă, dovedind încă de atunci că locuitorii n-au făcut o alegere greșită.

Schimbările au început încă din centrul comunei, când a fost amenajat un trotuar pietonal, pe o lungime de 500 de metri. Totodată a fost pavată și parcarea primăriei din comună.Tot în centrul comunei, a fost amenajat și un parc expozițional, format din cinci căsuțe tradiționale, amplasate în curtea Casei de Cultură, iar pentru localnicii care fac naveta, s-au amplasat șase stații de autobuz, dotate cu iluminat pe timp de noapte.



Conștient că educația ocupă un loc fruntaș într-o societate civilizată, edilul a investit de fiecare dată când a avut ocazia, în acest domeniu. Astfel, Școala cu clasele I-VIII Poiana Stampei, a fost supusă unui proces de reabilitare, din fonduri proprii, ale comunei. S-au înlocuit centralele termice, s-au reabilitat holurile și sălile de curs, iar în curtea școlii au fost amenajate trotuare. Tot în incinta Școlii cu clasele I-VIII, a fost înființat și un cabinet stomatologic, adresat atât copiilor care învață aici, cât și locuitorilor comunei Poiana Stampei.

Tot la capitolul realizări putem aminti și de extinderea rețelei electrice în satele Dorna Borcuț, Dornișoara, Alexeni și zona Vasile Donisa, precum și de extinderea rețelei de iluminat public în Dorna Borcut, Dornișoara, Alexeni, Centrul comunei, Tătaru, Plaiul Bârgăului.

Complexul Social Dornișoara a suferit modificări semnificative, edilul investind în reabilitarea acestui obiectiv. Centrul a fost dotat cu o centrală termică modernă, a fost izolat termic, s-a înlocuit tâmplăria, iar acoperișul a fost înlocuit cu tablă Lindab.

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală s-a construit o Stație de Epurare, iar cu sprijinul Grupului de Acțiune Local „Bazinul Dornelor”, s-a construit un pod de beton peste râul Dorna, în satul Prăleni.Tot la Poiana Stampei există astăzi și un punct de lucru al Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, în acest fel comuna beneficiind și de o mașină pentru stingerea incendiilor, dar și de o ambluanță SMURD, deservite de personal specializat, care veghează permanent asupra siguranței celor care trăiesc aici.

Mănăstirea Podul Coșnei a fost susținută prin alocări de fonduri de la bugetul local al comunei Poiana Stampei, iar dacă biserica monument din comună, care a ars într-un incendiu, a lăsat durere în sufletele localnicilor, edilul a demarat lucrările de reconstruire a bisericii, fiind alocate sume importante de bani pentru aceste lucrări. Trebuie amintit faptul că s-a pus și prima piatră de temelie, pentru reconstrucția Bisericii cu hramul Sf. Arhangheli „Mihail și Gavriil”, în prezența ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Cea mai modernă sală de sport din județ va fi inaugurată în luna mai, la Poiana Stampei

Locuitorii comunei Poiana Stampei vor avea, începând cu anul 2016, o sală de sport multifuncțională. Astfel, va exista o sală de sport propriu zisă, o sală de fitness, dar și o sală pentru tenis de masă.Tot în această sală multifuncțională, localnicii se vor putea relaxa în piscina pentru adulți, iar copiii în piscina adresată exclusiv lor, sau vor putea alege între saună, salină și jacuzzi. Tot în incinta acestei săli vor fi construite și garaje pentru mașinile de pompieri și SMURD, apartamente pentru cazarea personalului specializat în intervenția situațiilor de urgență, garaje pentru microbuzele școlare, sunt celelalte.

Comuna Poiana Stampei, recunoscută pentru activitatea culturală

Comuna Poiana Stampei a primit titlul de „Sat cultural al României”, locul doi pe țară și nu întâmplător. Comuna este reprezentată de fiecare dată de Ansamblul „Poienița”, artiștii locali reușind să lase o impresie deosebită de fiecare dată.

În fiecare an, aici se organizează Festivalul Național „Fii satului. Tradiții de pe Valea Dornelor”, eveniment ce reunește an de an, artiștii recunoscuți din țară și nu numai.

Tot aici se oranizează și un masterclass, intitulat „Muzică la Altitudine”, concert extraordinar de vioară și violoncel. De doi ani, cu sprijinul Radio România Cultural, la Poiana Stampei ajunge și vioara lui Enescu, prin concertul „Vioara lui Enescu la Sate”.

Ambiție și perseverență, rețeta reușitei

„Toate aceste realizări nu fac decât să aducă un plus valoare comunității, denumită simbolic "Poarta de intrare în Bucovina", comunitate care, în ultima perioadă s-a aflat într-un continuu proces de dezvoltare, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și din punct de vedere social-cultural. Strategia de dezvoltare a comunei Poiana Stampei pentru perioada 2014-2020, cuprinde și alte proiecte importante pentru dezvoltarea comunei, atât în infrastructura rutieră și educațională, cât și în ceea ce privește promovarea continuă a valorilor culturale, care ne reprezintă. Toate aceste realizări sunt datorate bunei colaborări pe care o am cu cei din Consiliul Local”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Astfel, s-a dovedit încă o dată, că nu neapărat părul alb de la tâmple înseamnă înțelepciune. Puterea de muncă, inteligența, tinerețea și seriozitatea, au dovedit că pot face echipă bună împreună, dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva pentru comuna pe care o reprezinți.

SURSĂ ARTICOL: SuceavaLive.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei