O fetiţă din este ţintuită la pat de mai bine de trei ani de zile, putând doar să-şi mişte capul, după ce a fost accidentată de un şofer băut, care a lăsat-o în drum şi a fugit.
Autorul accidentului, deşi judecat pentru multiple infracţiuni, a fost condamnat de Judecătoria Vatra Dornei la o pedeapsă jenantă: 9 luni de închisoare cu suspendare. Justiţia română nu a fost în stare nici măcar să finalizeze, până la această oră, procesul civil, pentru ca părinţii fetei să primească despăgubirii, pentru tratamentul fetei.
A lăsat fetiţa sub camion şi a fugit acasă, pentru a-şi băga soţia la înaintare
Pe 15 ianuarie 2013, Florin Codrin Buliga, atunci în vârstă de 32 de ani, din satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, aflat la volanul unei autoutilitare, a acroşat-o pe Adina Ortoanu, în vârstă de 8 ani, o fetiţă care mergea pe marginea drumului, către casă, de la şcoală. Din ancheta poliţiştilor rutieri a rezultat că micuţa a suferit un dublu şoc: a fost lovită de autoutilitară, apoi a fost proiectată într-un camion care staţiona în afara carosabilului.
Abia ce a urmat îl face pe şofer culpabil 100%. Bărbatul a fugit şi a revenit la locul accidentului cu autoturismul său, condus de soţie. Cei doi au urcat fetiţă în maşină şi au plecat spre Spitalul municipal Vatra Dornei. În timpul cât şoferul a fost fugit, fetiţa a zăcut sub camion în jur de jumătate de oră, drumul din zona de munte a judeţului Suceava fiind puţin circulat. Planul celor doi soţi a fost să ajungă la Spitalul Municipal Vatra Dornei, iar accidentul să fie asumat de soţie. Iniţial, femeia a susţinut că ea s-a aflat la volan. Cei doi soţi erau în stare de şoc, astfel că poliţiştii şi-au dat seama în scurt timp care este adevărul. La trei ore de la accident, când a fost verificat cu etilotestul, şoferul avea o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Patru infracţiuni, egal 9 luni de închisoare cu suspendare
Şoferul a fost judecat pentru „vătămare corporală din culpă”, „complicitate la fals în declaraţii”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează fapta”. În urma contopirii pedepselor şi a aplicării unui spor, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 9 luni de închisoare cu suspendare. Acestuia i s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni de închisoare. În acelaşi dosar a fost judecată şi soţia inculpatului, pentru infracţiunea de „fals în declaraţii”, pedeapsa stabilită pentru ea fiind de „avertisment”.
Argumentele judecătorului care a stabilit condamnarea
La solicitarea Monitorului de Suceava, Judecătoria Vatra Dornei a transmis motivarea soluţiei prin care şoferul a fost condamnat la simbolica pedeapsă de 9 luni de închisoare, cu suspendare.
Inculpatul a primit următoarele condamnări: 3 luni de închisoare pentru „vătămare corporală din culpă”, amendă penală de 1.000 de lei pentru „complicitate la fals în declaraţii” (n.r. încercarea de a convinge că la volan a fost soţia sa), 5 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală” , 8 luni de închisoare pentru „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează fapta”. În urma contopirii pedepselor şi a aplicării unui spor de o lună la pedeapsa cea mai grea, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 9 luni de închisoare cu suspendare.
Practic, magistraţii au reţinut că acesta este infractor primar (nu are antecedente penale), iar atitudinea sa procesuală, pe tot parcursul procesului, a fost de recunoaştere a săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Magistraţii au mai ţinut cont şi de statutul social al bărbatului, care lucra ca şofer pe o autoutilitară de transport pâine, are o familie bine închegată şi un copil de crescut. Anterior accidentului, acesta nu a mai fost depistat băut la volan ori comiţând alte nereguli grave la regimul rutier.
„Având în vedere faptul că inculpatul se află la prima faptă cu caracter penal, faţă de conduita avută înainte de săvârşirea infracţiunii, şi apreciind că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului pot fi atinse şi prin executarea pedepsei în stare de libertate, instanţa urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare şi va stabili un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni”, se arată în motivarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Fetiţa nu a beneficiat de tratament pentru că familia nu are bani
Inculpatul a ajutat până acum familia cu suma de 6.000 de lei. În urma accidentului micuţa a suferit ruptură hepatică, contuzie cerebrala gravă, contuzie pancreas, plus o leziune înfiorătoare: tetrapareză spastica post-traumatica – paralizie la cele patru membre. Fata ar fi avut nevoie de foarte multe şedinţe de oxigenoteraipie, care costă 100 de euro pe zi. A făcut însă tratament doar câteva luni. „De doi ani de zile, din cauza lipsei banilor, nu i-am mai făcut nici o analiză, am ţinut-o doar acasă”, este declaraţia şocantă a mamei, Ana-Maria Ortoanu. Instanţa a stabili că familia ar urma să primească despăgubiri de 68.000 de lei, însă sentinţa nu este definitivă.
Campanie umanitară pentru Adina
Fundaţia „IMPARTE.ro” a demarat o campanie pentru a strânge fonduri pentru tratamentul micuţei Adina.
„Adina nu are timp să aştepte, Adina are nevoie de ajutorul nostru neîntârziat. Îi putem salva viaţa, îi putem alina suferinţa, o putem ajuta să îşi revină chiar dacă nu va mai fi copilul vesel care a fost. Oxigenoterapia, ale cărei costuri se ridică la 100 de euro/şedinţă, fizioterapia de recuperare, care înseamnă alte sute de euro, medicamente şi traiul zilnic al familiei sunt necesităţi financiare stringente”, este mesajul celor de la fundaţie.
Donaţiile se pot face în conturile mamei, deschise pe numele Ana-Maria Ortoanu:
RO59BRDE340SV47659873400 in EUR deschis la BRD
RO60BRDE340SV53148113400 in RON deschis la BRD
RO74RNCB0243134394300001 in RON deschis la BCR
Pentru cei care au înţeles drama cumplită din acest caz şi vor să ajute, există şi varianta contactării directe a mamei, la numărul de telefon 0741 092 629.
SURSE ARTICOL: EVZ.ro ; MonitorulSV.ro