Un adolescent de 17 ani a ajuns luni la spitalul din Vatra Dornei după ce şi-a strivit un picior, în urma unui accident petrecut la primele ore ale dimineţii. Poliţiştii dorneni au fost sesizaţi despre victima internată în spital şi au demarat o anchetă pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.
Cercetările au arătat că în dimineaţa acelei zile, în jurul orei 7.00, adolescentul îl însoţea în căruţa trasă de doi cai pe Dorel B., un bărbat de 46 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care conducea atelajul. Cei doi transportau o încărcătură de lemn de foc de aproape 2 metri cubi, la un sătean din satul Teşna al comunei Coşna.
La un moment dat, pe un drumeag aflat în pantă, care ducea spre casa familiei unde trebuiau să descarce lemnul, tânărul de 17 ani, aflându-se deasupra încărcăturii pe partea laterală dreapta, s-a dezechilibrat la o denivelare şi a căzut, roata căruţei strivindu-i piciorul stâng. Victima a fost transportată până la DN 17, în localitatea Dealu Floreni, cu un autoturism, iar apoi a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Aici medicii l-au diagnosticat pe tânăr cu traumatism complex antepicior stâng, strivit între corpuri, fiind transferat apoi la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii.
Poliţiştii au întocmit pe numele celui care conducea căruţa un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro