Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost anunţată miercuri, 9 martie, în jurul orei 12.00, despre faptul că pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei a avut loc un accident rutier produs pe trecerea de pietoni, o persoană fiind rănită, iar şoferul implicat părăsind locul faptei.
In urma cercetărilor făcute de poliţişti a rezultat că în ziua respectivă, la ora 11.30, Mirela B., de 15 ani, din comuna Dorna Candrenilor, în timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni din intersecţia „Stadion”, a fost lovită uşor de o maşină ce se deplasa dinspre strada Republicii către strada Calea Transilvaniei, iar după producerea accidentului, şoferul a plecat de la locul faptei.
In baza investigaţiilor făcute de anchetatori, în scurt timp a fost depistat automobilul implicat şi şoferul acestuia, un tanar de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Soferul a spus că a plecat de la locul accidentului deoarece nu şi-a dat seama că minora lovită de el cu maşina a fost rănită.
Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.
CITESTE MAI MULT PE: ObiectivDeSuceava.ro