Conform unui studiu statistic, din cele aproape 590 de nașteri înregistrate la nivelul județului Suceava în cursul lunii trecute, aproximativ 50 au avut loc în maternități din alte județe, iar din cele 7.731 de femei din județul Suceava care au născut în cursul anului trecut, 740 au ales să fie asistate la maternități din județele învecinate, deci aproximativ 10% din total.
Aproximativ două femei pleacă zilnic din Suceava pentru a naște în unități spitalicești din afara județului. Marea majoritate a femeilor din zona Vatra Dornei optează pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița, fiind mult mai aproape ca distanță decât unitatea spitalicească suceveană, iar mămicile din zona Rădăuți aleg să plece la Iași. Cu toate acestea, secția de Maternitate a Spitalului Județean Suceava este suprasolicitată, făcând față cu greu numărului mare de cereri.
Multe dintre viitoarele mămici din Vatra Dornei aleg pentru naștere unități spitalicești de stat din altă zonă tocmai pentru a evita experiențele traumatizante prin care au trecut anterior ele sau cunoștințe de-ale lor. Deasemenea, pacientele cu venituri peste medie optează și pentru clinici private din alte județe, in special din Bistrița pentru a avea o garanție și mai mare că sunt bine îngrijite.
CITESTE MAI MULT PE: ObiectivDeSuceava.ro